1.

RASPUNDEREA DELCITUALA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE

DE ANIMALE
Potrivit art. 1375 din Codul civil, „proprietarul unui animal sau cel se servește
de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal,
chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa”.
Deci, proprietarul este, în primul rând, cel care răspunde pentru prejudiciile
cauzate de animale, dar și orice altă persoană care se servește de animal, de
exemplu, în temeiul unui contract de închiriere sau de comodat.
Textul legal instituie astfel o răspundere delictuală obiectivă, independentă de
orice culpă.
Paza juridică aparține proprietarul sau celui care, în temeiul unei dispoziții
legale sau al unui contract ori numai în fapt, exercită în mod independent
controlul și supravegherea animalului și se servește de acesta în interes propriu.
Răspunderea civilă delictuală intervine atât pentru animalele domestice,
indiferent de specifice, cât și pentru animalele sălbatice ținute în captivitate în
circuri, grădini zoologice, etc.
Păzitorul juridic este exonerat de răspundere în cazul în care probează forța
majorată sau dacă dovedește că reacția animalului a fost determinată prin culpa
exclusivă a victimei sau a unui terț pentru care păzitorul juridic nu este ținut să
răspundă.
Fiind o răspundere civilă delictuală obiectivă, victima care solicită daune-interese
de la păzitorul juridic pentru fapta animalului său, trebuie să dovedească
prejudiciul, relația de cauzalitate între „comportamentul animalului” și prejudiciu,
precum și calitatea de păzitor juridic al pârâtului.

În cazul în care victima dovedește prin mijloacele de probă prevăzute de lege

condițiile tragerii la răspundere a păzitorului, instanța va obliga păzitorul juridic
la plata unei satisfacții echitabile, în funcție de dovada daunelor materiale, precum
și de principul proporționalității .
REZOLUȚIUNEA ȘI REZILIERA CONTRACTELOR

Dacă nu cere executarea silită a obligaţiilor contractuale, creditorul are dreptul la

rezoluţiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum şi la daune-interese,
dacă i se cuvin.
Aşadar, creditorul are dreptul la rezoluţiunea sau rezilierea contractului numai în
situaţia în care nu solicită executarea silită a obligaţiilor izvorâte din contract.
Creditorul are dreptul la daune interese numai dacă i se cuvin, adică dacă sunt
prevăzute în contractul – izvor al obligaţiei.
Rezoluţiunea poate avea loc pentru o parte a contractului, numai atunci când
executarea sa este divizibilă.
De asemenea, în cazul contractului plurilateral, neîndeplinirea de către una
dintre părţi a obligaţiei nu atrage rezoluţiunea contractului faţă de celelalte părţi,
cu excepţia cazului în care prestaţia neexecutată trebuia, după circumstanţe, să
fie considerată esenţială.
în cazul încheierii unui contract cu mai mulţi debitori, rezoluţiunea poate avea
loc pentru o parte a contractului numai în situaţia în care executarea este
divizibilă, adică numai în situaţia în care una dintre părţi nu şi-a îndeplinit
obligaţiile asumate prin încheierea contractului şi prevăzute în cuprinsul
acestuia.
Creditorul nu are dreptul la rezoluţiune atunci când neexecutarea este de mică
însemnătate. În cazul contractelor cu executare succesivă, creditorul are dreptul
la reziliere, chiar dacă neexecutarea este de mică însemnătate, însă are un
caracter repetat. Orice stipulaţie contrară este considerată nescrisă.