UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE DREPT

MASTER CARIERĂ JUDICIARĂ

REFERAT
la disciplina

DREPT PROCESUAL PENAL: PROCEDURI SPECIALE

cu titlul

PROCEDURA PRIVIND TRAGEREA LA

RĂSPUNDERE PENALĂ A PERSOANEI
JURIDICE

Prof. coordonator:
Prof. univ. dr. Anastasiu Crișu
Masteranzi:
Ştefan Bianca Daniela
Ştefan Andrei-Daniel

Bucureşti
2019
 PROCEDURA PRIVIND TRAGEREA LA RĂSPUNDERE PENALĂ A PERSOANEI
JURIDICE

I. INTRODUCERE

1. Considerații generale.
În dreptul penal român, răspunderea penală a persoanelor juridice a fost reglementată pentru
prima dată prin Codul penal adoptat prin Legea nr. 301/2004, care a fost abrogată prin art. 446
alin. (2) din noul Cod penal adoptat prin Legea nr. 286/2009. Prin Legea nr. 278/2006 s-a
introdus în Codul penal 1968, articolul 191 prin care se reglementează condiţiile răspunderii
penale a persoanelor juridice, instituţia fiind de inspiraţie franceză.

În noul Cod penal, răspunderea penală a persoanei juridice este reglementată într-un titlul
distinct (însă unele prevederi referitoare la aplicarea legii penale române în baza principiului
personalităţii, cu referire la persoanele juridice (art. 8), rămân în mod necesar în afara acestui
titlu1.

În literatura juridică s-au invocat mai multe obiecţii faţă de reglementarea răspunderii persoanei
juridice, care au fost prezentate într-o lucrare de referinţă2, însă aspectele bazate în parte pe o
concepţie tradiţională a noţiunii de pedeapsă, nu constituie în realitate impedimente
insurmontabile în calea consacrării răspunderii penale a persoanei juridice 3. S-a susţinut apoi
că reglementarea răspunderii penale a persoanei juridice în noul Cod penal prin consacrarea
unui titlu distinct reprezintă un lucru util. 4

2. Condiţiile răspunderii persoanei juridice.

Potrivit art. 135 Cod penal, persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice,
răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul
ori în numele persoanei juridice. Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile
săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat.

De asemenea, răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a

persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea faptei.
a. Persoanele juridice care pot răspunde penal.
Observăm că reglementare din prezentul Cod penal face distincţie între persoanele de drept
public şi cele de drept privat, stabilind că acestea din urmă răspund penal în toate cazurile, iar
în primul caz, regula este că ele nu răspund penal, cu excepţia instituţiilor publice care
desfăşoară o activitate ce poate face obiectul domeniului privat.

Răspunderea penală, în baza art. 135 C.pen. poate fi angajată numai în sarcina unei persoane
juridice, respectiv a unei entităţi căreia legea civilă îi recunoaşte această personalitate (art. 194
C.civ.).

1
A se vedea V. Păvăleanu, Drept penal general. Conform noului Cod penal, Ed. U. J., 2012, p. 443.
2
A se vedea F. Streteanu, R. Chiriţă, Răspunderea penală a persoanei juridice, Ed. C. H. Beck, 2007, p. 72-118.
3
A se vedea F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C. H. Beck, 2008, p. 362.
4
V. Păvăleanu, Comentarii asupra proiectului unui nou Cod penal, R.D.P. nr. 1/2009, p. 24.
Din perspectiva dreptului comparat, dimpotrivă, art. 5 alin. 3 din Codul penal belgian
asimilează persoanelor juridice şi unele entităţi lipsite de personalitate juridică potrivit legii
civile, cum sunt asociaţiile temporare, asociaţiile în participaţie şi societăţile comerciale în curs
de formare etc.5

O asemenea dispoziţie nu se regăseşte în legislaţia autohtonă. În literatura juridică s-a pus

problema efectelor pe care le va avea o cauză de nulitate intervenită în procedura de constituire
a persoanei juridice, dar descoperită abia după săvârşirea infracţiunii, în privinţa răspunderii
penale a entităţii respective. S-a exprimat opinia că eventuala constatare a nulităţii procedurii
de constituire nu va avea nicio influenţă asupra răspunderii penale pentru faptele comise
anterior acestei constatări6.

În același sens este şi reglementarea de la art. 58 alin. 1 din Legea nr. 31/199014, care prevede,
prin derogare de la regimul de drept comun, că efectele nulităţii societăţii comerciale nu
operează retroactiv. Problema efectelor pierderii personalităţii juridice se pune şi asupra
răspunderii penale a acesteia, întrucât potrivit art. 16 alin. 1 lit. f) C. proc. pen., acţiunea penală
nu mai poate fi exercitată dacă s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică.

b. Persoanele juridice exceptate de la răspunderea penală.

Prin prevederile Art. 135 alin. (1) Cod penal a fost instituită exceptarea de la răspunderea penală
statul şi autorităţile publice, după cum urmează:
 În ceea ce privește Statul ca persoană juridică este exceptat de la răspunderea penală în
majoritatea sistemelor de drept din Europa (Franţa, Belgia, Olanda, Finlanda, Marea
Britanie etc.). În Spania, prin art. 31 bis pct. 5, se prevede că dispoziţiile privind
răspunderea penală a persoanelor morale nu sunt aplicabile statului. S-a exprimat opinia
că răspunderea penală a statului ar fi o aberaţie juridică7, întrucât statul, având
monopolul dreptului de a pedepsi, nu se poate pedepsi pe sine însuşi. 8

 Prin autorităţi publice, în sensul art. 135 Cod penal, se înţeleg autorităţile prevăzute în
mod expres în Titlul III, precum şi la art. 140 şi 142 din Constituţia României, aşa cum
se precizează în art. 240 din Legea pentru punere în aplicare a actualului cod nr.
187/2012. Prin urmare, autorităţi publice sunt Parlamentul, Guvernul, administraţia
publică, centrală şi locală, autoritatea judecătorească, în care se includ şi instanţele
judecătoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Conturi
şi Curtea Constituţională, Avocatul Poporului.

 Instituţiile publice. Noul Cod penal prevede, prin art. 135 alin. (2), că instituţiile
publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce
nu poate face obiectul domeniului privat. Sunt avute în vedere persoanele juridice de
drept public, care se înfiinţează prin lege potrivit art. 191 alin. 1 din noul Cod civil.
Pentru delimitarea sferei instituţiilor publice exceptate de la răspunderea penală
legiuitorul autohton a ales drept criteriu aptitudinea persoanei juridice de a realiza şi
activităţi ce nu pot face obiectul domeniului privat, spre deosebire de alte legislaţii care
au în vedere natura activităţii în vedere căreia s-a comis infracţiunea, respectiv dacă

5
A se vedea J. Pradel, Droit pénal comparé, éd. 2, Éd. Dalloz, 2002, p. 362.
6
A se vedea F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C. H. Beck, 2008, p. 368.
7
A se vedea V. Paşca, Codul penal comentat. Partea generală, vol. I, Ed, Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 104.
8
A se vedea J. Pradel, Droit pénal général, éd..14, Éd. Cujas, Paris, 2002, p. 474.
 această activitate implică sau nu exercitarea unor atribute de autoritate publică (Franţa,
Olanda). În literatura juridică s-a exprimat opinia că acest criteriu ales de legiuitor poate
justifica diferenţa de tratament, fără a intra în contradicţie cu principiul constituţional al
egalităţii în faţa legii9. Se includ în această categorie exceptată lege, Banca Naţională a
României, penitenciarele, unităţile militare etc. Vor răspunde penal toate persoanele
juridice de drept privat, indiferent de forma juridică pe care o îmbracă – societăţi
comerciale, asociaţii comerciale, asociaţii, fundaţii etc. Asociaţiile şi fundaţiile pot
dobândi statutul de persoane juridice de utilitate publică prin Hotărâre a Guvernului, în
condiţiile art. 39 din OG nr. 26/2000, dar ele rămân persoane de drept privat şi
răspunderea lor penală poate fi antrenată în condiţiile legii .

3. Persoanele fizice care pot antrena răspunderea penală a persoanei juridice.

Referindu-se la noua reglementare, unii autori consideră că textul art. 135 alin. 1 rămâne
criticabil, întrucât în legislaţia română, răspunderea penală a persoanei juridice nu poate fi
antrenată de orice persoană fizică, ci este necesar ca acela care acţionează să aibă calitatea de
prepus sau de organ ori de reprezentant al persoanei juridice30 . Recent, Codul penal spaniol a
fost modificat prin Legea organică nr. 5/2010, adoptându-se un sistem mixt de antrenare a
răspunderii penale a persoanei morale. Astfel, potrivit art. 31 bis din Codul penal modificat,
persoanele morale răspund penal pentru delictele comise în numele sau în contul lor şi în
beneficiul lor, prin reprezentanţii legali şi administratorii de fapt sau de drept. În aceleaşi cazuri,
persoanele morale răspund penal, de asemenea, pentru delictele comise în exercitarea
activităţilor sociale în contul şi în beneficiul lor, de cel care fiind supus autorităţii persoanelor
menţionate în paragraful precedent, a putut comite faptele pentru că nu s-a exercitat asupra lui
controlul necesar, în condiţiile concrete ale cauzei.

4. Cumulul de răspundere între persoana fizică şi persoana juridică.

Articolul 135 alin. 3 Cod penal prevede că răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude
răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.

Această reglementare corespunde cu cea din art. 45 alin. 3 C.pen. 2004. Prin art. 191 alin. 3
C.pen. 1968 se foloseşte sintagma „aceleiaşi infracţiuni”, însă în doctrina de specialitate s-a
precizat că, în realitate textul trebuie înţeles ca făcând referire la comiterea aceleaşi fapte, în
sens material, obiectiv. Sub aspectul formei de vinovăţie pot exista diferenţe între persoana
juridică şi persoana fizică care a comis nemijlocit actul material.

Astfel, noua reglementare a consacrat cumulul de răspundere între persoana juridică şi persoana
fizică, soluţie preluată Cod penal francez. Sub acest aspect, reglementarea noastră se deosebeşte
de cea belgiană, care limitează cumulul de răspundere numai în domeniul infracţiunilor
intenţionate, în celelalte cazuri criteriul de sancționare fiind culpa mai gravă.

5. Pedeapsa principală în cazul persoanei juridice.

Articolul 136 alin. (2) Cod penal prevede că pedeapsa principală este amenda, ce constă în suma
de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească statului, amenda penală
deosebindu-se de amenda fiscală şi amenda civilă.

9
F. Streteanu, op. cit., vol. I, p. 368.
Noul Cod penal a adoptat şi pentru persoana juridică sistemul zilelor amendă ca şi în cazul
persoanelor fizice.

Limitele generale de amendă sunt exprimate în prevederile art. 137 alin. (2) cod penal, în
cuprinsul cărora se prevede că suma corespunzătoare unei zile-amendă este cuprinsă între 100
şi 5000 lei, care se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, ce este cuprins între 30 de zile şi 600
de zile, iar cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ţinând seama de
cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului
patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum şi de celelalte obligaţii ale persoanei
juridice.

Suplimenar, atunci când prin infracţiunea săvârşită persoana juridică a urmărit obţinerea unui
folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infracţiunea
comisă se pot majora cu o treime, fără a se depăşi maximul general al amenzii. La stabilirea
amenzii se va ţine seama valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.

6. Pedeapsa complementară aplicabilă persoanei juridice.

Porivit dispozițiilor art 136 alin. (3) Cod penal pedepsele complementare aplicabile persoanei
juridice sunt după cum urmează:

- dizolvarea persoanei juridice;

- suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de

la 3 luni la 3 ani;

- închiderea unor puncte de lucrul ale persoanei juridice pe o perioadă de la 3 luni la 3

ani;

- interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3

ani;

- plasarea sub supraveghere judiciară sau publicarea hotărârii de condamnare.

II. CONSIDERAȚII TEORETICE

1. Dispoziții generale.
În Codul de procedură penakă în vigoare, similar prevederilor cuprinse în codul de la 1968,
procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice este reglementată în mod
distinct, în cadrul Titlului care privește procedurile speciale.

Cu toate acestea, deși reglementarea este distinctă și specială, prevederile în ceea ce privește
persoana juridică nu sunt derogatorii, ci structurarea codului în acest mod are ca scop înlăturarea
controverselor și întărirea ideii că anumite instituții sunt aplicabile și persoanei juridice.

Potrivit dispozițiilor art 489 alin. (1) din Codul de procedură penală:
 „În cazul infracțiunilor săvârșite de persoanele juridice prevăzute la art. 135 alin.
(1) din Codul penal în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele
persoanei juridice, dispozițiile prezentului cod se aplică în mod corespunzător, cu
derogările și completările prevăzute în prezentul capitol.”

procedura specială este aplicabilă persoanelor juridice care săvârșesc infracțiuni în realizarea
obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, or aceasta este doar o
reluare a condițiilor impuse în dreptul material pentru a fi atrasă răspunderea persoanei juridice.

Încă din incipitul procedurii speciale reglementată în Capitolul II legiuitorul ține să clarifice
aplicabilitatea normelor de procedură în ceea ce privește persoana juridică, respectiv faptul că
dispozițiile generale din cod, ca regula, sunt aplicabile ținându-se cont de dispozițiile
derogatorii instituite de procedura specială.

 Un prim aspecte pe care îl considerăm important este a observa incidența

prevederilor privind dreptul la un proces echitabil în cazul persoanelor juridice.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că multe dintre măsurile
represive care pot fi aplicate persoanei juridice au în fapt natura unei pedepse în sensul
Convenției, motiv pentru care interpretarea oferită este una extensivă, de aplicare a garanțiilor
convenționale și în privința acestei categorii de persoane. 10

De aceea, persoana juridică beneficiază de toate garanțiile unui proces echitabil astfel cum
rezultă din art. 6 CEDO, dintre care amintim dreptul la un tribunal independent și imparțial,
stabilit de lege, egalitatea armelor, respectarea principiului contradictorialității, dreptul la
motivarea hotărârilor, dreptul acuzatului de a nu da nicio declarație și a nu se autoincrimina,
publicitatea procesului, soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție,
dreptul de a fi informat cu privire la acuzare, dreptul la apărare, dreptul de a pune întrebări
martorilor, dreptul la interpret etc.

Desigur, dreptul la apărare nu este un drept limitativ garantat de CEDO, fiind în același timp,
de exemplu, incident art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție care garantează dreptul la dublul
grad de jurisdicție în cazul în care s-a pronunțat o pedeapsă penală. De asemenea, amintim
dreptul la reparații în cazul în care se constată că a fost pronunțată o condamnare în mod eronat,
potrivit dispozițiilor art. 3 din Protocolul nr. 7 la Conveție, garantarea principiului ne bis in
idem – art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conveție.

 Un alt aspect de interes referitor la aplicabilitatea dispozițiilor generale din Codul

de procedură penală în ceea ce privește persoana juridică îl constituie exercitarea
acțiunii civile împotriva acesteia.
Problema care se pune din acaestă perspectivă vizează posibilitate dobândirii calității de
inculpat și parte responsabilă civilmente în cadrul aceleiași cauze penale și, implicit, posibilitate
condamnării disctincte pentru fiecare calitate în parte.

10
A se vedea Cauza Comingersoll c. Portugaliei, Decizia din 6 aprilie 2000, www.echr.coe.int.
Pentru această pornim de la precizarea că răspunderea penală a persoanei juridice în
reglementarea națională este o răsăpundere directă și personală, pentru fapta proprie. 11 Astfel,
chiar în ipoteza în care pentru aceași faptă, aceași vătămare adusă valorilor sociale ocrotite,
răspund penal și persoanele fizice care au contribuit la săvârșirea infracțiunii, fiecare separat va
fi chemat să răspundă pentru propria faptă care constituie infracțiune.

Cu toate acestea, în ceea ce privește latura civilă, răspunderea părții responsabile civilmente
este o răspundere pentru fapta altuia, persoana responsabilă civilmente fiind persoana care,
potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara prejudiciul cauzat prin
infracțiune, deci o răspundere delictuală care poate fi angajată, în pricipiu, în temeiul
dispozițiilor art. 1372-1373 Cod civil.

Or, din această perspectivă, câtă vreme răspunderea penală este personală, iar răspunderea
civilă din procesul penal este pentru fapta altuia, calitățile de inculpat și de persoană
responsabilă civilmente potn fi cumulate în ființa persoanei juridice. Cu atât mai mult această
ipoteză apare ca viabilă dacă luam în considerare ipoteza în care persoana juridică este achitată
în calitate de inculpat și condamnată în calitate de persoană responsabilă civilmente pentru fapta
prepusului.

Ipoteza care nu poate fi primită este aceea în care persoana juridică este condamnată civil în
procesul penal atât în calitate de inculpat, cât și în calitate de persoană responsabilă civilmente
pentru fapta prepusului. Răspunderea civilă în calitate de inculpat înlătură răspunderea civilă a
persoanei responsabile civilmente, fiind maximul de sancțiune penală care poate fi aplicată.

Ipoteza mebnționată anterior este confirmată și din perspectiva Codului civil, câtă vreme,
potrivit dispozițiilor art. 1382, atunci când fapta este imputabilă mai multor persoane (n.n. mai
multe persoane condamnate în calitate de inculpat) acestea vor fi ținute să răspundă solidar
pentru paguba creată, iar această soluție a fost consacrată și la nivel jurisprudențial:

„Deși sunt întrunite condițiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului [...],
doar în măsura în care societatea nu ar fi obligată în nume propriu s-ar impune
angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia, în condițiile răspunderii
comitentului pentru fapta prepusului.”12

 O altă instituțe din partea generală a Codului care suscită discuții în ceea ce
privește aplicabilitate în cazul persoanei juridice privește competența teritorială.

Soluția adoptată de legiuitor a fost aceea de a nu mai include în procedura specială mențiuni
privind comeptența, fiind aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (1), după cum urmează:

„Competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de:

a) locul săvârşirii infracţiunii;

b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;

11
A se vedea F. Streteanu, R. Chiriță, Răspunderea penală a persoanei juridice, ed. A II-a, Ed. C.H. Beck, 2009, p.
391.
12
A se vedea Judecătoria Brașov, Secția Penală, Sentința nr. 310 din 21 februarie 2012, definitivă.
 c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul
inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta;

d) locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.”

Observăm pe această cale că cel de-al doilea criteriu prevăzut de lege nu este aplicabil
persoanelor juridice, dar acest motiv nu exclude de la aplicare norma generală pentru persoana
juridică, fiind practiv omis de la aplciare acest criteriu, trecându-se direct la aplicarea celui de-
al treilea criteriu adaptat în sensul locului unde este sediul persoanei juridice.

 Încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției în ceea ce privește persoana

juridică.

Acordul de recunoaștere a vinovăției este reglementat prin dispozițiile art. 478 din Codul de
procedură penală, iar aceste norme nu sunt incompatibile cu natura de persoană juridică a
inculpatului. 13

Sunt exceptate de la aplicarea în privința persoanei juridice, dispozițiile art 478 alin.(6) C. Proc.
pen. deoarece acestea vizează calitatea de personă minoră, de inculpați minori, prin urmare, o
categorie specială de persoane care nu este compatibilă cu persoana juridică.

În privința incheierii acordului de recunoaștere a vinovăției de către persoana juridică un punct

de interes din perspectiva prezentei lucrări este reprezentat de dispozițiile art. 480 alin. (1) C.
Proc. pen., după cum urmează:

„Condițiile încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției

(1) Acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai cu privire la

infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult
15 ani.”

Astfel, pentru a evita o situație de inechitate în care persoana juridică ar putea încheia acord în
orice condiții, apreciem că dispozițiile menționate anterior trebuie interpretate în sensul că
pentru a exista posibilitatea persoanei juridice de beneficia de dispozițiile art. 478, pentru
infracțiunea respectivă pentru care este urmărită persoana fizică să fie prevăzută pedeapsa
amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani.

 Aplicabilitatea dispozițiilor de cameră preliminară pentru persoana juridică.

În acest sens, deși se deduce din dispozițiile art. 489 alin. (1), pentru a nu exista niciun dubiu,
legiuitorul a reluat precizarea în cuprinsul alin. (3) al aceluiași articol , prevederile legale
referitoare la camera preliminară neprezentând particularități în cazul persoanei juridice, prin
urmare fiind aplicabile dispozițiile generale.

13
A se vedea M. Udroiu, Procedură penală. Partea Specială. Noul Cod de procedură penală, Ed. C.H. Beck,
București, 2014, p. 402.
 2. Obiectul acțiunii penale.
În aceași ordine de iei cu argumentația prezentată la punctul anterior, deși sunt cuprinse în
cadrul reglementării procedurii speciale, dispozițiile art. 490 C. proc. pen. nu aduc un element
de noutate sau derogatoriu față de procedura de drept comun, câtă vreme dispozițiile generale
cuprinse în art. 14 se referă la orice persoană.

De aceea, întrucât legea nu distinge, nici justițiabilii sau profesioniștii dreptului nu ar trebui să
distingă, mențiunea de la art. 490 C. proc pen. nefăcând altceva decât să reitereze faptul că
există posibilitatea ca persoana juridică să fie trasă la răspundere penală.

3. Reprezentarea persoanei juridice.

În cursul procesului penal, regula generală este aceea că persoana care are calitatea de suspect
sau inculpat, pentru normala desfășurare a procedurii se impune ca părțile să participe în mod
direct.

Reprezentantul legal al persoanei juridice este cel care reprezintă societatea la efectuarea actelor
procesuale și procedurale în cursul procesului penal. Astfel, dispozițiile art. 491 alin. (1) din
Codul de procedură penală transpun în dreptul procesual penal dispozițiile instituite prin art.
209 Cod civil.

Prin urmare, modalitatea prin care persoana juridică participă în mod direct la procesul penal
este prin reprezentantul legal, iar această reprezentare este obligatorie câtă vreme capacitatea
de execițiu este manifestată prin intermediul acestor organe.

Deși de cele mai multe ori conducerea unei persoane juridice este asigurată de o singură
persoană fizică, există și posibilitate ca reprezentarea să fie asigurată de două sau mai multe
persoane. Or, în această din urmă ipoteză, în procesul penal va fi desemnat un unic reprezentant
legal împuternicit să îndeplinească toate actele de procedură necesare.

Numirea reprezetantului de către persoana juridică a nascut anumite controverse doctrinare.

Potrivit dispozițiilor art. 4792 din Codul de procedură penală de la 1968, dacă persoanaă juridică
ete urmărită penal împreună cu reprezentantul legal, pentru aceași faptă sau pentru fapte conexe,
acesta din urmă nu mai are posibilitatea să reprezinte persoană juridică în procesul penal și
trebuie numit un alt mandatar, soluție firească deoarece pot exista interese contrare în procesul
penal. 14

În reglementarea actuală, potrivit dispozițiilor art. 491 din Codul de procedură penală, regula
este asemănătoare dar pentru ipoteza în care s-a pus în mișcare acțiunea penală față de
reprezentantul legal al persoanei juridice. Astfel, a fost lasată deschisă posibilitatea ca fiind
urmăriți pentru aceași faptă sau pentru fapte conexe, reprezentarea să poată fi asigurată de
reprezentantul legal.

În doctrina de specialitate s-a subliniat că pentru a evita existența unui conflict de interese și a
răspunde mai bine rațiunii care a stat la baza instituirii acestei reglementări este indicat ca
desemnarea unui mandatar să aibă loc de îndată ce s-a dispus continuarea urmăririi penale față
de reprezentantul legal, respectiv formularea reținută în codul de procedură penală din 1968.

14
A.R. Ilie, Angajarea răspunderii penale a persoanei juridice, Ed. C.H. Beck, 2011, p. 306.
În altă ordine de idei, din formularea normei legale s-ar putea trage concluzia că numirea unui
mandatar în acest condiții reprezintă atât un drept, cât și o obligație a persoanei juridice. Cu
toate acestea, neîndplinirea acestei obligații nu rezultă în nereprezentarea în continuare a
persoanei juridice în procesul penal, ci doar faptul că acest mandatar va fi numit de organele
judiciare sau de instanța de judecată în condițiile art. 491 alin. (3) C. proc. pen.

De asemenea, numirea reprezentantului convențional se face prin procură specială potrivit

regulilor în materie de mandat, iar această persoană va avea aceleași puteri precum
reprezentantul legal, exercitând drepturile și îndeplinind obligațiile persoanei juridice.

O discuție a fost ridicată la nivel doctrinar în privința faptului dacă reprezentantul convențional
ar putea fi apărătorul ales al persoanei juridice din procesul penal. În doctrina franceză și
belgiană s-a arătat faptul că suprapunerea de funcții nu este recomandabilă în această ipoteză,
iar în doctrina română s-a reținut că această ipoteză este perfect valabilă datorită atribuțiilor
distincte.15 Această optică a fost revelată și în practica judiciară, când reprezentarea persoanei
juridice s-a făcut în temeiul art. 491 alin. (2) C. proc. pen. de către avocatul ales al aceteia. 16

Totdată este discutabil în ce măsura este evitat conflictul de interese și este garantat dreptul la
un proces echitabil pentru persoana juridică în ipoteza în care fiind urmărită pentru aceași
infracțiune împreună cu reprezentantul legal, reprezentarea persoanei juridice va fi asigurată de
un mandatar numit de același reprezentant legal.

Or, din acest punct de vedere opinia majoritară ar fi aceea că soluția aleasă de legiuitorul francez
și de cel belgian este mai potrivită decât reglementarea națională și anume faptul că numai
instanța de judecată poate desemna un mandatar judiciar or un mandatar ad-hoc al persoanei
juridice.17

Această ipoteză este aplicabilă în dreptul intern doar atunci cand persoana juridică nu își
numeste un mandatar sau mandatul reprezentantului legal a expirat or nu se poate stabili
reprezentantul legal. În această ipoteză, procurorul în cursul urmăririi penale, judecătorul de
cameră preliminară sau instanța va numi un mandatar din rândul practicienilor în insolvență,
fiind astfel create premisele unei bune administrări a justiției, câtă vreme mandatarul va fi un
profesionist care prezintă garanțiile de independență față de reprezentantul legal inculpat în
aceași cauză.

O ipoteză suplimentară deosebită în acest sens este întalnită atunci când față de persoana
juridică urmărită penal a fost deschisă procedura insolvenței, fiind numit în cadrul acesteia un
administrator judiciar sau un lichidator care o reprezintă.

Și în acest caz se pune problema dacă această persoană poate reprezenta persoana juridică în
procesul penal, respectiv dacă va exista o contrarietate de interese, întrucât va reprezenta
concomitent și interesele creditorilor și persoana juridică aflată într-o dublă situație dificilă :
insolvența/falimentul și procesul penal.

Pentru a răspunde acestei ipoteze vor trebui avute în vedere prevederile art 58 alin. (1) lit. F)
din Legea nr. 85/2014 coroborate cu dispozițiile art. 64 lit. a) din același act normativ, în concret

15
A se vedea M. Udroiu (coord.), Codul de procedură penală Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, 2015, p.
1269.
16
A se vedea Curtea de Apel Brașov Secția Penală, Decizia nr. 97/R din 9 februarie 2012, definitivă.
17
A.R. Ilie, op cit., p. 310.
faptul că administratorul judiciar, respectiv lichidatorul, preiau conducerea integrală a activității
debitorului și, implicit, iau locul reprezentantului legal. Astfel, deși la nivel doctrinar părerile
sunt împărțite în ceea ce privește contrarietatea de interese, apreicem că nu suntem în prezența
acestui incident în ipoteza dată.

4. Locul de citare a persoanei juridice.

Potrivit dispozițiilor art. 492, persoana juridică va fi citată după cum urmează :

„(1) Persoana juridică se citează la sediul acesteia. Dacă sediul este fictiv ori persoana
juridică nu mai funcționează la sediul declarat, iar noul sediu nu este cunoscut, la sediul
organului judiciar se afișează o înștiințare, dispozițiile art. 259 alin. (5) aplicându-se
în mod corespunzător.

(2) Dacă persoana juridică este reprezentată prin mandatar, numit în condițiile art. 491
alin. (2) și (3), citarea se face la locuința mandatarului ori la sediul practicianului în
insolvență desemnat în calitatea de mandatar.”

Și în această privință rămân aplicabile dispozițiile generale cuprinse în arr 257 C. proc pen. și
următoarele. Astfel, procedura de chemare a persoanei juridice în fața organelor de urmărire
penală sau a instanței de judecată va fi îndeplinită printr-o citație scrisă, dar poate fi efectuată
și prin notă telefonică or telegraf și trebuie să cuprindă mențiunile de la art. 258 C. proc. pen.

Cu toate acestea, deosebirea care apare în cazul persoanei juridice vizează locul de citare, art
492 derogând parțial de la dispozițiile art. 259 C. proc. pen., iar pentru aceasta trebuie făcută
distincția de la punctul anterior, anume dacă persoana juridică este reprezentată în procesul
penal prin reprezentant legal or prin mandatar convențional.

În primul caz, cel al reprezentării legale, citarea persoanei juridice va fi efectuată la sediul
acesteia, iar în ipoteza în care sediul este fictiv ori persoana nu mai funcționează la sediul
declarat, noul sediu nefiind cunoscut procedura de citare va fi efectuată prin afișare la sediul
organului judiciar, fiind practic o regulă despinsă din Codul de procedură civilă.

În cel de-al doilea caz, atunci cand persoana juridică este reprezentată prin mandatar ori
practicianăn insolvență numit în condițiile art. 491 alin. (2) și (3), potrivit alin. (2) al textului
de lege citat anterior, citarea va fi efectuată la locuința sau sediul mandatarului. Reglementarea
procedurii de citare în această modalitate a urmărit garantarea dreptului la apărare a persoanei
juridice în situația în care este urmărită penal împreună cu reprezentantul legal pentru aceleași
fapte sau pentru fapte conexe.

5. Măsurile preventive.
În cursul procesului penal pentru a asigura buna desfășurare a procesului, pentru a împiedica
sustragerea suspectului sau a inculpatului de la urmărirea penală sau de la jduecată ori pentru a
preveni săvârșirea de noi infracțiuni, pot fi dispuse măsuri preventive în temeiul art. 202 din
Codul de procedură penală.

Cu toate acestea, în cazul persoanei juridice, situația este una distinctă întrucât scopul și natura
măsurilor sunt diferite față de cele reglementate, în mod separat de această dată, pentru persoana
fizică.
Măsurile preventive care pot fi luate împotriva persoanei juridice sunt prevăzute în mod expres
în cuprinsul dispozițiilor art. 493 Cod procedură penală, după cum urmează :

a) interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a
persoanei juridice;

b) interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii
capitalului social al persoanei juridice, începută anterior sau în cursul urmăririi penale;

c) interzicerea unor operațiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea

activului patrimonial sau insolvența persoanei juridice;

d) interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar;

e) interzicerea desfășurării activităților de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă

infracțiunea.

Scopul luării măsurilor preventive împotriva unei persoane juridice este pentru a se asigura
buna desfășurare a procesului penal, iar finalitate este asigurarea executării unei potențiale
condamnare la pedeapsa amenzii, natura tuturor celorlalte măsuri fiind caracateristică
persoanelor fizice.

Pentru a fi dispuse măsurile preventive trebuie să existe motive temeinice care să justifice
suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a săvârșit o faptă penală. Noțiunea de suspiciune
rezonabilă a fost îndelung analizată în doctrina de specialitate pe baza reperelor stabilite de
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a reținut faptul că :

„suspiciunea rezonabiă este un test obiectiv și nu se confundă cu simpla părere sau

supoziție chiar daca este susținută de bună-credință”18

O mențiune importantă este aceea că luarea măsurilor preventive nu este condiționată de

gravitatea infracțiunii, dar, cu toate acestea, având în vedere scopul urmărit nu sunt întotdeauna
necesare sau potrivite indiferent de natura infracțiunii. Prin urmare, deși nu există o
reglementare expresă, au fost consacrate anumite criterii în funcție de care se apreciază
imperiozitatea aplicării unei măsuri preventive, respectiv natura și gravitatea faptei, riscul ca
persoana juridică să fie dizolvată, posibilitatea să îi fie creată starea de insolvabilitate etc.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a opinat că existența unor motive temeinice care
să justifice suspiciunea rezonabilă trebuie raportat la fapta de care este acuzată persoana juridică
și încadrarea acesteia, precum și de întrunirea condițiilor prevăzute de art 135 Cod penal. 19

În ceea ce privește competența de luare a măsurilor preventive de către organele judiciare,

acestea pot fi dispuse în cursul urmăririi penale de către judecătorul de drepturi și libertăți la
propunerea procurorului, în cursul procedurii de cameră preliminară de către judecătorul de
cameră preliminară, iar în cursul judecății de instață învestită cu soluționarea cauzei.

18
A se vedea M. Udroiu (coord.), op. cit., p. 1275.
19
A se vedea I.C.C.J., Secția Penală, Decizia nr. 2550 din 13 august 2012, definitivă.
Observăm că legiuitorul a plasat competența luării măsurilor preventive în cazul persoanei
juridice doar în sarcina magistraților judecători, neexistând posibilitatea luării unei măsuri de
către procuror.

În toate cazurile, măsura va fi luată prin încheiere care poate fi atacată prin contestație în termen
de 24 de ori de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru persoana juridică
lipsă. De asemenea, este de menționat faptul că orice persoană interesată ale cărei drepturi au
fost afectate poate formula contestaței, iar nu doar procurorul și persoana juridică.

Spre exemplu, în cazul în care se ia față de persoana juridică măsura preventivă constând în
suspendarea procedurii de lichidare pentru a nu se sustrage de la o eventuală obligație de plată
la care ar fi obligată în procesul penal, iar bunurile sunt ipotecate în favoarea altei persoane care
a început executarea ipotecii, acest din urmă creditor trebuie să aibă deschisă posibilitatea de a
contesta luarea măsurii preventive, întrucât aceasta are prioritate față de executarea silită.

În continuare, având în vedere faptul că măsurile preventive au un caracter esențialmente

temporar, menționăm faptul că măsurile preventive pot fi luat pe o durată de maximum 60 de
zile cu posibilitatea prelungirii în cursul urmăririi penale și a menținerii în cursul urmăririi
penale și a judecății dacă subzistă temeiurile care au stat la baza luării acesteia.

Observăm pe această cale că nu este instituită o durată maximă pentru care pot fi luate măsurile,
dar acestea nu trebuie să se întindă pe o perioadă nejustificată și să se transforme într-o
modalitate de a împiedica desfășurarea activității persoanei juridice și mai ales cu cât acestea
pot afecta în mod conex drepturile altor persoane.

Revocarea măsurilor se dispuse de către organul judiciar care a dispus-o atunci când nu mai
există temeiurile care au stat la baza luării măsurii, fiind aplicabile dispozițiile alin. (5) – (7) ale
art. 493 C. proc. pen., iar deși nu este menționat în mod expres, apreciem că la momentul
revocării unei măsuri există posibilitatea organului judiciar de a lua o altă măsură preventivă.

În această privință, pentru identitate de rațiune cu instituția contestației împotriva încheierii de

luare a măsurii preventive, apreciem că trebuie să existe posibilitatea oricărei persoane
interesate de a solicita și revocarea măsurii, nu doar a procurorului și a persoanei juridice.

De asemenea, alin. (2) și (3) al dispozițiilor speciale cuprinse în art. 493 prevăd posibilitatea
instanței de a obliga persoana juridică la plata unei cauțiuni în vederea respectării oricăreia
dintre măsurile dispuse, iar cuantumul va fi de minimum 10.000 de lei, sumă prevăzută în mod
expres, fără a fi însă indicată o valoarea maximă.

Cauțiunea consemnată poate fi restituită la data rămânerii definitive a hotărârii de renunțare la

aplicarea pedepsei, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de încetare a procesului penal sau
dacă s-a dispus achitarea, iar obligațiile instituite de măsura preventivă au fost întocmai
respectate.

În cazul în care nu sunt respectate măsurile preventive, cauțiunea nu va fi restituită, făcându-se

venit la bugetul de stat la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și nu va fi restituită
nici în cazul în care care dispus plata din această cauțiune a despăgubirile bănești acordate
pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii, similar
dispozițiilor din materia controlului judiciar pe cauțiune.
Nu în ultimul rând, deși având în vedere scopul urmărit și finalitatea măsurilor preventive,
acestea se aseamănă cu măsurile asiguratorii, totuși cele două instituții nu se confundă, iar
potrivit dispozițiilort art. 493 alin. (11) luarea unei măsuri preventive nu exclude posibilitatea
instituirii unei măsuri asiguratorii.

6. Măsurile asiguratorii.
Spre deosebire de ampla reglementare acordată măsurilor preventive, în ceea ce privește
măsurile asiguratorii procedura prevăzută de art 494 C. proc. pen. se identifică cu procedura de
drept comun.

Mai mult decât atât, și din perspectiva dispozițiileorart 493 alin. (11), apreciem că formularea
art. 494 nu aduce niciun beneficiu suplimentar, dar cel mai probabil pentru evitarea oricărei
confuzii s-a urmărit menționarea expresă a posibilității instituirii de măsuri asiguratorii față de
persoana juridică în vederea confiscării speciale, reparării pagubei produse prin infracțiune,
precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

7. Procedura de informare.

 Informarea organelor care au autorizat înființarea și au înregistrat persoana

juridică despre punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată
Prin alin. 1 al art.ui 495 C. proc. pen. este reglementată informarea care se face de către procuror
organului care a înființat persoana juridică şi organului care a autorizat persoana juridică pentru
a face mențiunile corespunzătoare în momentul în care se pune în mișcare acțiunea penală și se
trimite în judecată persoana juridică.

Așadar organele cărora li se face informarea sunt cele care fie au înregistrat persoanele juridice
fie au înființat persoana juridică. În situația în care instituțiile nu sunt supuse condițiilor
înregistrării sau autorizării cu scopul de a dobândi personalitatea juridică, informarea prevăzută
de acest alineat se face către organul care a înființat instituția.

În acest sens, alin. 1 vizează Oficiul Registrului Comerțului cu privire la societăți, Ministerul
Justiției pentru persoanele juridice fără scop patrimonial (asociații, fundații, uniuni, federații
etc), judecătoria din raza sediului sindicatului precum și alte organe precum Banca Națională a
României, pentru instituții de credit înființate conform OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de
credit și adecvarea capitalului.

 Informarea organelor care au autorizat înființarea și au înregistrat persoana

juridică despre măsurile preventive
Astfel cum am arătat anterior, dacă o persoană juridică nu este supusă înregistrării ori autorizării
cu scopul de a dobândit personalitate juridică, informarea va fi efectuată către organul care a
înființat instituția, aspect prevăzut de alin. 2 al art. 495 C. proc. pen.. Art. 85 din Legea nr.
253/2013 prevede în mod expres faptul că, în materia măsurilor preventive, punerea în
executare a acestora se efectuează prin trimiterea unei copii de pe încheiere judecătorului de
drepturi și libertăți, astfel:
 a) Oficiului Național al registrului Comerțului pentru înscrierea mențiunii corespunzătoare
persoanei fizice sau juridice,
b) Ministerului Justiției pentru cazurile prevăzute de OG nr. 26/2000 cu privire la
persoanele juridice fără scop patrimonial (asociații, fundații și federații);
c) Tribunalului București cu privire la partidele politice pentru înscrierea mențiunilor în
registrul corespunzător acestora;
d) Judecătoriei în circumscripția căreia este sediul sindicatului pentru cazul prevăzut de
Legea nr. 62/2011;
e) Judecătoriei în circumscripția căreia este sediul societății pentru cele care se circumscriu
Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură în
vederea înscrierii mențiunilor corespunzătoare în Registrul societăților agricole;
f) Pentru persoanele juridice înființate prin acte normative, instituții publice competente
cu înregistrarea activității;
g) Altor instituții abilitate prin lege să reseteze autorizarea sau înregistrare a unei persoane
juridice decât cele prevăzute la literele a-f.

În măsura în care durata măsurilor preventive se prelungește, se va face o comunicare pentru

fiecare prelungire. La momentul încetării măsurii preventive instituțiile respective radiază din
registrele corespunzătoare mențiunile efectuate.

Așadar textul de lege sugerează faptul că comunicarea poate fi efectuată înainte de punerea în
mișcare a acțiunii penale. Astfel informarea poate fi efectuată şi de judecătorul de cameră
preliminară ori de instanța de judecată, dacă măsurile preventive despre care aceasta este au
fost luate de către acestea.

În situația în care, în cursul urmăririi penale, măsura preventivă a fost luată de judecătorul de
drepturi și libertăți informarea poate fi făcută de acesta, dar și de procuror.

 Comunicarea mențiunilor referitoare la persoana juridică către organul judiciar

Orice mențiune înregistrată de organele arătate anterior cu privire la persoana juridică trebuie
comunicată în mod obligatoriu organului judiciar, în termen de 24 de ore de la data înregistrării,
în copie certificată. De asemenea, persoanei juridice îi mai incumbă obligația de a comunica
organului judiciar intenția sa de fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare, lichidare sau
reducerea capitalului social în termen de 24 de ore. Finalitatea acestor prevederi constă în faptul
că organul judiciar va dispune de toate informațiile necesare pentru a lua măsura preventivă sau
asiguratorie, dar și pentru a evita pronunțarea unor hotărâri de condamnare față de persoane
juridice care au fost deja radiate20.

Precizăm că organul judiciar căruia i se comunică aceste informații este procurorul, În cursul
urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară
sau instanța de judecată, în cursul judecății.

20
Tribunalul Buzău, Secția penală, Sentința numărul 123 din 14 iulie 2009, definitivă, în A.R. Ilie, op.
cit., p. 221 și următoarele.
  Abateri judiciare

Pentru neîndeplinirea obligațiilor menționate anterior atât de către persoana juridică precum și
a organelor care au autorizat înființarea sau au înregistrat persoana juridică art. 495 alin. 7 C.
proc. pen. prevede sancțiunea amenzii judiciare reglementată de art. 283 alin. 4 C. proc. pen.,
fapta reprezentând abatere judiciară.
 Înscrierea provizorie în cazierul judiciar
În ceea ce privește notarea în cazierul judiciar a datelor privind persoanele juridice, față de care
s-a pus în mișcare acțiunea penală sau a fost luată una din măsurile preventive prevăzute de C.
proc. pen., art. 11 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar prevede faptul că aceasta va
fi efectuată în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a cauzei, însemnând că acestea
nu se înscriu în certificatul de cazier judiciar eliberat persoane juridice respective. Această
regulă comportă și o excepție dat fiind dispozițiile art. 158 2 din Legea nr. 571/2003 privind
Codul Fiscal conform căreia, în privința înregistrării în Registrul operatorilor intracomunitari,
în certificatul de cazier judiciar vor fi prevăzute și datele înscrise provizoriu.

 Obligații ce trebuiesc îndeplinite în cazul rămânerii definitive a hotărârii de

condamnare
Art. 495 alin. 6 C. proc. pen. prevede faptul că, ulterior rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare la pedeapsa amenzii, instanța de executare comunică copia dispozitivului
organului care a înregistrat sau autorizat înființarea persoanei juridice, organului care a înființat
instituția ce nu este supusă autorizării ori înregistrării, dar și organelor cu atribuții de control și
supraveghere, pentru a fi efectuate mențiunile corespunzătoare. Procedura are în vedere
efectuarea mențiunilor corespunzătoare în registrele menționate anterior, însă nu și punerea în
executare a amenzii.

O problemă des întâlnită în practică este cu privire la ștergerea mențiunilor privind persoana
juridică, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale, măsurile preventive, trimiterea în
judecată, întrucât în legislație nu este prevăzută și obligativitatea comunicării hotărârii prin care
s-a dispus clasarea sau achitarea persoane juridice. Astfel singura posibilitate pe care persoana
juridică o are este să formuleze o cerere ( de exemplu în temeiul art. 25 din Legea nr. 26/1990).

8. Efectele fuziunii, absorbţiei, divizării, reducerii capitalului social, ale dizolvării sau
lichidării persoanei juridice condamnate.

 Precedent
C. proc. pen. din 1968 reglementa prin art. 4798 interzicerea fuziunii, divizării, reducerii
capitalului social, a dizolvării sau lichidării persoane juridice ulterior rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare până la executarea pedepselor aplicate. Deși aceste prevederi
legislative s-au dovedit a fi foarte utile, sunt total incompatibile cu principiul esențial al
comerțului reprezentat de crearea cadrului legal pentru obținerea de profit.
  Efectele comasări și divizării persoane juridice
Existența art. 4798 în C. proc. pen. din 1968 a fost determinată și de lipsa unei mențiuni în Codul
Penal cu privire la efectele operațiunilor de comasare și divizare în ceea ce privește pedepsele
aplicate și ce urmau a fi aplicate. Această problemă a fost rezolvată prin art. 151 din Noul Cod
de Procedură Penală, astfel în cazul fuziunii, absorbție sau divizării intervenite după comiterea
infracțiunii, răspunderea penală și consecințele vor fi angajate în sarcina persoanei juridice
create prin fuziune sau prin divizare ori în sarcina persoanei juridice absorbante sau aceleia care
a dobândit fracțiuni din patrimoniul persoanei juridice divizate. Dacă transformările au
intervenit până la momentul pronunțării hotărârii de condamnare, aceasta va viza persoana ori
persoanele juridice nou create, iar ulterior hotărârii, sancțiunile vor fi executate de acestea.

 Sesizarea instanței de executare

În măsura în care oricare dintre procedeele precizate anterior respectiv fuziune absorbție
divizare dizolvare etc intervin ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la
executare art. 496 C. proc. pen. prevede de obligația autorității ori instituției competente să
autorizeze sau înregistrezi operațiunea de a sesiza instanța de executare cu privire la aceasta și
de a informa despre persoana juridică creată sau care a dobândit fracțiune din patrimoniul
persoanei divizate

Persoana juridică rezultată în urma fuziunii absorbției sau care a dobândit fracțiuni în
patrimoniul persoanei divizate preia obligațiile și interdicțiile persoanei juridice condamnate
astfel pedeapsa amenzii sau partea rămasă neexecutată va fi executată de către persoana sau
persoane juridice rezultate din aceste operațiuni proporțional cu cuantumul părții dobândite.

9. Punerea în executare a pedepsei amenzii.

 Conținutul pedepsei amenzii

Amenda reprezintă suma de bani pe care persoana juridică este obligată să o plătească prin
intermediul unei hotărâri judecătorești, fiind singura pedeapsă principală ce poate fi aplicată
persoanelor juridice, indiferent de infracțiunea săvârșită.

 Termenul de plată a amenzii

Persoana juridică, în urma condamnării la pedeapsa amenzii, are obligația de a depune, în
termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, recipisa de plata integrală
a amenzii, la judecătorul delegat cu executarea, și de a o comunica acestuia, în termen de 15
zile de la efectuarea plății. În cazul în care persoana juridică nu îndeplinește obligația de plată,
soluția este diferită dacă este vorba despre imposibilitate de achitare ori neîndeplinirea culpabilă
a obligației.

 Eșalonarea plății amenzii

În cazul în care persoana juridică se află în imposibilitatea de a achita integral amenda, în
termenul prevăzut de 3 luni, aceasta poate solicita eșalonarea plății pe o perioadă de cel mult 2
ani, în rate lunare. Eșalonarea plății poate fi dispusă de către judecătorul delegat cu executarea,
prin intermediul unei încheieri, care nu este supusă niciunei căi de atac și în care se va arăta
cuantumul amenzii, termenul de plată, numărul de rate lunare, în conformitate cu art. 25 alin. 3
din Legea nr. 253/2013. În doctrină s-a arătat faptul că, întrucât textul nu distinge, cerea de
eșalonare poate fi făcută atât înainte, cât și ulterior momentului expirării termenului de 3 luni 21.

 Executarea silită
În situația în care persoana juridică nu achită amenda în termenul de trei luni ori nu achită una
dintre ratele aferente eșalonării, creanța astfel rezultată va fi executată potrivit procedurii de
executare silită a creanțelor fiscale. În acest sens, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 253/2013,
executorii fiscali trebuie să îi comunice judecătorului delegat cu executarea, la data când a fost
executată integral amenda, plata acesteia precum și împrejurările care împiedică executarea.

10. Punerea în executare a pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice.

 Aspecte preliminare privind punerea în executare a pedepselor complementare

aplicabile persoanei juridice
Prevederile legale în legătură cu punerea în executare a pedepselor complementare sunt
răspândite atât în C.pen. cât și în C. proc. pen. și Legea nr. 253/2013, acestea fiind uneori
necorelate între ele.

În cazul în care a fost dispusă o pedeapsă complementară pentru persoana juridică, regula
generală este ca judecătorul delegat cu executarea să comunice o copie de pe dispozitiv, în
funcție de persoană juridică vizată, Oficiului Național al Registrului Comerțului, Ministerului
Justiției, Tribunalului București, judecătoriei în circumscripția căreia este sediul sindicatului ori
a societății în cazul societăților agricole, instituției sau autorității publice competente cu
înregistrare a activității pentru persoanele juridice înființate prin acte normative, Oficiul
Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Băncii Naționale a României și
autorităților de supraveghere financiară în cazul în care persoana juridică a fost condamnată
pentru infracțiuni privind spălarea banilor sau finanțarea actelor de terorism, Inspectoratului
Județean de Poliție în a circumscripție se află sediul persoanei juridice, pentru a verifica
respectarea interdicției dispuse.

 Conținutul pedepsei complementare a dizolvării

Cea mai gravă pedeapsă complementară se poate fi aplicata persoanei juridice este reprezentată
de dizolvare prevăzută de art. 136 alin. 3 lit. a C. pen., condițiile în care aceasta poate fi
pronunțată fiind în mod strict stabilite de acesta.

Dizolvarea nu poate fi cumulată cu alte pedepse și aceasta se aplică, pe lângă pedeapsa

principală a amenzii, când persoana juridică a fost constituită în scopul săvârșirii de infracțiuni
ori când obiectul său de activitate a fost deturnat în acest scop, în cazul în care pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 3 ani. Un al treilea
caz este prevăzut de art. 139 alin. 2 C. pen., respectiv în situația în care persoana juridică nu a

21
M. Udroiu, Procedură penală. Partea specială. Noul Cod de Procedură Penală, Editura C.H. Beck, București,
2014, p. 462
executat, cu rea-credință, una dintre pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. 3 litb.
b)-i), caz în care instanța va dispune dizolvarea.

Din formularea textului legal observăm că dizolvarea în aceasta din urmă situație reprezintă o
obligație a instanței și nu o posibilitate. Al patrulea caz de dizolvare este prevăzut de art. 140
alin. 2 și 3 C. pen., când persoana juridică nu a executat cu rea-credință pedeapsa
complementară a afișării sau publicării hotărârii de condamnare, iar instanța a dispus
suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice, până la punerea în
executare a pedepsei complementare, pe o perioadă de cel mult trei luni. În situația în care nici
la împlinirea acestui termen pedeapsa nu a fost executată, va fi dispusă dizolvarea persoanei
juridice.

Există unele persoane juridice împotriva cărora dizolvarea nu poate fi pronunțată, cu toate că
sunt îndeplinite condițiile de aplicare. Potrivit art. 141 C. pen. aceste persoane juridice sunt
instituțiile publice, partidele politice, sindicatele, patronatele și organizațiile religioase ori
aparținând minorităților naționale constituite potrivit legii și persoanele juridice care își
desfășoară activitatea în domeniul presei.

 Comunicarea hotărârii de condamnare privind dizolvarea

Copia dispozitivului hotărârii de condamnare se comunică de către judecătorul delegat cu
executarea persoanei juridice în cauză, la data rămânerii definitive a hotărârii. De asemenea,
aceasta se comunică și organului care a autorizat înființarea ori a înregistrat persoana juridică,
fiind necesară informarea cu privire la modul în care a fost adusă la îndeplinire măsura.

 Efectele dizolvării
Potrivit art. 198 alin. 2 C. proc. pen. societatea întră lichidare la momentul rămânerii definitive
a hotărârii de condamnare. În realitate, societatea intră în lichidare dupā momentul comunicării
dispozitivului hotărârii, iar nu în momentul în care hotărârea devine definitivă.

Potrivit art. 36 din Legea 253/2013, durata procedurii de lichidare trebuie sā nu fie mai lungă
de 2 ani de zile, procedurā pentru care va fi desemnat un lichidator judiciar din rândul
practicienilor în insolvență.

Măsurile dispuse prin hotărârea de condamnare vor trebui executate şi respectate şi în cazul
dizolvării, cu aplicarea dispozițiilor speciale din această materie.

 Sancțiunea neexecutării pedepsei complementare a dizolvării

Art. 288 alin. 3 C.pen. prevede faptul că neexecutarea măsurii complementare a dizolvării de
către administrator sau mandatar, constituie infracțiune şi se pedepseşte cu amendă.

11. Punerea în executare a pedepsei complementare a suspendării activității persoanei

juridice.

 Conținutul măsuri complementare a suspendării activității persoanei juridice

Pedeapsa complementară prevăzută de art. 136 alin. 1 lit. b constă în interzicerea desfăşurării
activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice în legătură cu care s-a săvârșit
infracțiunea, pe o perioadă de 3 luni la 3 ani.

Suspendarea va viza întreaga activitate a persoanei juridice când aceasta este în întregime legată
de săvârșirea infracțiunii sau dacă aceasta are un singur obiect de activitate.

Art. 140 alin. 2 C. pen. prevede un caz special de aplicare a suspendării activității persoanei
juridice, respectiv în situația neexecutării cu rea-credință a pedepsei complementare a afișării
sau publicării hotărârii de condamnare. În acest caz instanța dispune suspendarea activității sau
a uneia dintre activitățile persoanei juridice, până în momentul în care este pusă în executare
pedeapsa complementară, dar nu pe o perioadă mai mare de 3 luni. Dacă nici atunci pedeapsa
complementară nu a fost executată, așa cum am arătat anterior, instanța va dispune dizolvarea
persoanei juridice.

Pedeapsa complementară a suspendării activității persoanei juridice poate fi aplicată cumulativ

cu celelalte pedepsei complementare cu excepția dizolvării.

Sunt exceptate de la aplicarea pedepsei suspendării următoarele persoane juridice: partidele

politice, instituțiile publice, sindicatele, patronatele, și organizațiile religioase ori aparținând
minorităților naționale și persoanele juridice care își desfășoară activitatea în domeniul presei.

 Comunicarea hotărârii de condamnare privind suspendarea activității

După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, copia dispozitivului hotărârii se
comunică organului care a autorizat înființarea sau a înregistrat persoana juridică, care a
înființat instituția nesupusă autorizării sau înregistrării organelor cu atribuții de control și
supraveghere.

Judecătorul delegat cu executarea va efectua comunicarea unei copii de pe dispozitiv și

organelor de poliție în a căror circumscripție se află punctele de lucru ale persoanei juridice, în
vederea efectuării verificărilor respectării măsurilor dispuse.

La finalizarea perioadei pentru care s-a aplicat pedeapsa, mențiunile specifice se radiază din
registre și organul de poliție va informa instanța de executare în legătură cu respectarea
interdicție.

 Procedura în cazul neexecutării pedepsei complementare

Dacă organul de poliție constată nerespectarea pedepsei complementare pe durata pentru care
aceasta a fost aplicată, va sesiza de îndată judecătorul delegat cu executarea, care va dispune
dizolvarea persoane juridice potrivit art. 503 C. proc.pen.

De asemenea, astfel cum am precizat anterior, potrivit art. 288 alin. 3 C. pen., fapta
mandatarului sau administratorului de a nu executa pedeapsa complementară constituie
infracțiune și se pedepsește cu amendă.
 12. Punerea în executare a pedepsei complementare a închiderii unor puncte de lucru
ale persoanei juridice.

 Conținutul pedepsei complementare a închiderii unor puncte de lucru

O altă pedeapsă complementară aplicabilă persoanei juridice este reprezentată de închiderea
unor puncte de lucru. Această pedeapsă presupune închiderea unuia sau mai multor puncte de
lucru ale persoanei juridice pentru o perioadă de la 3 luni la 3 ani.

Pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru nu se aplică instituțiilor publice și

persoanelor de drept privat cu scop lucrativ având în vedere faptul că, în conformitate cu art.
142 C. pen., această pedeapsă are în vedere doar punctele de lucru cu scop lucrativ, în cadrul
cărora a fost săvîrșită infracțiunea.

De asemenea, nici această pedeapsă nu va fi aplicată persoanelor juridice care își desfășoară
activitatea în domeniul presei.

Spre deosebire de măsura suspendării activității persoanei juridice care constă într-o interdicție
generală, în cazul pedepsei închiderii unor puncte de lucru aceasta nu privește punctele de lucru
deschise ulterior aplicării măsurii în care aceasta și-ar putea desfășura, fāră impedimente,
activitatea.

În doctrină s-a arătat că, pentru alege între măsura suspendării activității și cea a închiderii unor
puncte de lucru, trebuie avute în vedere natura infracțiunii și modul de structurare a activităților
persoanei juridice, pentru a putea determina dacă fapta săvârșită vizează întreaga activitate ori
numai activitatea de la un punct de lucru.

Măsura complementară a închiderii unor puncte de lucru poate fi aplicată cumulativ cu celelalte
măsuri complementare cu excepția dizolvării.

 Comunicarea hotărârii de condamnare privind închiderea unor puncte de lucru

Ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa închiderii unor puncte de
lucru, potrivit art 500 C. proc. pen., aceasta se comunică organului care autorizat înființarea sau
înregistrarea persoanei juridice, organului care a înființat instituții nesupuse autorizării sau
înregistrării, organelor cu atribuții de control și supraveghere a persoanei juridice, în vederea
punerii în executare a hotărârii.

De asemenea, o copie de pe dispozitiv va fi comunicată de către judecătorul delegat cu

executarea și organului de poliție în a cărui circumscripție se află punctul de lucru ce urmează
a fi închis, în vederea verificării dacă măsura a fost îndeplinită, conform art. 37 alin. 1 din Legea
nr. 253/2013.

La împlinirea perioadei dispuse prin hotărârea de condamnare, apreciem că mențiunile efectuate

se radiază din registre, iar organul de poliție va comunica instanței de executare respectarea
interdicției dispuse, chiar dacă textul de lege nu prevede în mod expres.
  Procedura în cazul neexecutării pedepsei complementare
În măsura în care, pe durata executării pedepsei complementare, organul de poliție constată
nerespectarea pedepsei, potrivit art. 37 alin. 2 din Legea nr. 253/2013, acesta va sesiza
judecătorul delegat cu executarea care va urma procedura prevăzută de art. 503 C. proc. Pen.

13. Punerea în executare a pedepsei complementare interzicerii persoanei juridice de

a participa la procedurile de achiziții publice.

 Conținutul măsuri interzicerii de a participa la procedurile de achiziții publice

Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziții publice constă
în interzicerea participării, în mod direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea
contractelor de achiziții publice. Această pedeapsă poate fi aplicată pe o durată de la 1 la 3 ani.
În principiu, sunt avut în vedere contractele de concesiune de lucrări publice, contractele de
achiziție publică și contractele de concesiune de servicii reglementate prin OUG nr. 34/2006.
Infracțiunile avute în vedere de această pedeapsă sunt cele de corupție, în legătură cu utilizarea
fondurilor publice etc.

O problemă care a fost dezbătută în doctrină privește efectul acestei pedepse asupra contractelor
în curs de executare. În acest sens s-a arătat că textul de lege nu vizează contractele deja
încheiate ci numai participarea la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziții publice,
contractele deja încheiate rămânând valabile, dacă au fost încheiate cu respectarea condițiilor
prevăzute de lege. Cu toate acestea, punerea în executare a pedepsei complementare a
interzicerii de a participa la procedurile de achiziții publice împiedică încheierea unor acte
adiționale la contractele deja încheiate care ar putea să prelungească valabilitatea acestora22.

 Comunicarea hotărârii privind interzicerea de a participa la procedurile de

achiziții publice
Pentru punerea în executare a pedepsei privind interzicerea dreptului de a participa la
procedurile de achiziții publice, potrivit art. 501 C. proc. pen., este necesară comunicarea copiei
de pe dispozitivul hotărârii de condamnare pentru efectuarea formalităților de publicitate, la
data rămânerii definitive a acesteia, următoarelor instituții: Oficiul registrului Comerțului,
Ministerului Justiției (pentru persoanele juridice fără scop patrimonial), oricărei autorități care
ține evidența persoanelor juridice, administratorului sistemului electronic de achiziții publice,
sens în care este și art. 38 alin. 1 din Legea nr. 253/2013.

Copia de pe dispozitivul hotărârii de condamnare se comunică, la data rămânerii definitive, și

organului care autorizat înființarea sau a înregistrat persoana juridică.

La împlinirea termenului pentru care a fost dispusă pedeapsa complementară, instituțiile

prevăzute la art. 34 din Legea nr. 253/2013 și administratorul sistemului electronic vor radia
toate mențiunile specifice efectuate în registre.

22
Radu Chiriță, Răspunderea penală a persoanei juridice, Ediția a 2-a, p. 425;
  Procedura în cazul neexecutării pedepsei complementare
În cazul nerespectării pedepsei complementare privind interzicerea de a participa la procedurile
de achiziții publice, spre deosebire de pedepsele descrise anterior, orice persoană poate
încunoștința judecătorul delegat cu executarea în vederea sesizării instanței, cu consecința
aplicării art. 503 C. proc. pen.

14. Punerea în executare a pedepsei complementare a plasării sub supraveghere

judiciară.

 Conținutul pedepsei complementare a plasării sub supraveghere judiciară

Această pedeapsă a fost introdusă începând cu data de 1 februarie 2014, prin Noul Cod de
Procedură Penală, și reprezintă o atingere adusă libertății de gestiune a persoanei juridice,
antrenând cheltuieli importante care se adaugă la amendă.
Această pedeapsă nu se aplică în cazul instituțiilor publice, partidelor politice, patronatelor,
sindicatelor și organizațiilor religioase ori aparținând minorităților naționale constituite potrivit
legii sau persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul presei.

 Alegerea mandatului judiciar

Instanța va desemna, din rândul practicienilor în insolvență sau al experților judiciari, un
mandatar judiciar, cu excepția celui care a fost mandatar cu drept de reprezentare în cursul
procesului penal. Acesta va efectua supravegherea desfășurării activității ce a antrenat
săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de la 1 la 3 ani, potrivit art. 144 alin. 1 C. pen. Odată cu
desemnarea mandatarului judiciar, instanța îi va trimite acestuia o copie de pe dispozitivul
hotărârii.

 Atribuțiile mandatarului judiciar

Atât art. 5011 alin. 2 C. proc. pen. cât și art. 31 alin. 3 din Legea nr. 253/2013 limitează
atribuțiile mandatarului judiciar la supravegherea activității ce a antrenat săvârșirea infracțiunii,
acesta neavând un drept de decizie în activitatea de gestionare. Atribuțiile mandatarului judiciar
sunt prevăzute în dispozitivul hotărârii de condamnare. Acesta poate participa la orice reuniune
a organelor de conducere în care se discută aspecte ce vizează activitatea în cauză și are acces
în punctele de lucru unde aceasta se desfășoară, însă fără a avea și drept de vot.

 Obligațiile mandatarului judiciar

Mandatarul judiciar sau administratorul judiciar are obligația de a sesiza instanta atunci când
constată neluarea măsurilor necesare în vederea prevenirii comiterii de infracțiuni de către
persoana juridică, potrivit art. 144 alin. 2 C. pen., care va dispune înlocuirea acestei pedepse cu
aceea suspendării activității, dacă sesizarea este întemeiată. De asemenea, dacă persoana
juridică împiedică mandatarul judiciar să își exercite atribuțiile, acesta va informa judecătorul
delegat cu executarea pentru a sesiza instanța în vederea înlocuirii pedepsei cu aceea dizolvării
în conformitate cu art. 39 alin. 5 din Legea nr 253/2013.

Nu în ultimul rând, mandatarul judiciar are obligația de a respecta confidențialitatea datelor de

care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor, în caz contrar fiind atrasă răspunderea acestuia.
  Onorariul mandatarului judiciar
Onorariul mandatarului judiciar va fi achitat din fondurile persoane juridice și nu poate depăși
onorariul acordat de către persoana juridică unui cenzor, în anul anterior rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare. Onorariul este stabilit de judecătorul delegat.

 Înlocuirea mandatarului judiciar

Înlocuirea mandatarului judiciar se efectuează atunci când acesta nu își mai poate îndeplini
atribuțiile ce revin în sarcina sa, fiind dispusă de judecătorul delegat cu executarea potrivit art.
39 alin. 6 din Legea nr. 253/2013.

15. Punerea în executare a pedepsei complementare a afișării sau publicării hotărârii

de condamnare.

 Conținutul pedepsei complementare a afișării sau publicării hotărârii de

condamnare
Pedeapsa complementară a afișării sau publicării hotărârii de condamnare este ultima pedeapsă
complementară prevăzută de art. 136 C. pen. și vizează activul persoanei juridice prin
intermediul relațiilor pe care aceasta le are cu clienții, fiind efectuată o publicitate negativă ce
afectează imaginea și numele persoanei juridice.

Afișarea hotărârii de condamnare trebuie realizată în extras, în forma și locul stabilite de către
instanță, pentru o perioadă de la 1 lună la 3 luni, conform art. 145 alin. 3 C. pen. Potrivit
doctrinei, extrasul trebuie să fie relativ scurt și să reprezinte o sinteză a situației de fapt și a
dispozitivului hotărârii.

Conform art. 145 alin. 2 C.pen., publicarea hotărârii de condamnare se va face în forma stabilită
de instanță, în extras, în cadrul presei scrise sau audiovizuale sau prin alte mijloace de
comunicare audiovizuală stabilite de instanță. În presa scrisă sau audiovizuală, numărul
aparițiilor nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul difuzării prin alte mijloace audiovizuale, nu
poate fi efectuată pe o perioadă mai mare de 3 luni.

Afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare va fi efectuată pe cheltuiala persoanei juridice

în cauză și va menționa doar persoana juridică împotriva căreia a fost pronunțată hotărârea, fără
a putea dezvălui identitatea altor persoane, astfel cum reglementează art. 145 alin. 2 C. pen.

Această pedeapsă au fost aplicată persoanelor juridice pentru săvârșirea infracțiunii de dare de
mită23, desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul
jocurilor de noroc și pentru evaziune fiscală 24, folosirea sau prezentarea de documente sau
declarații false inexacte sau incomplete ce au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din

23
A se vedea ICCJ, Secția Penală, Decizia din 28 martie 2013, pronunțată în dosarul numărul
421/36/2011.
24
A se vedea ICCJ, Secția Penală, Decizia din 8 octombrie 2012, pronunțată în dosarul numărul
3996//110/2011.
bugetul general consolidat ale Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în
numele ei, faptă prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/200025.

Pedeapsa afișării sau publicării hotărârii de condamnare poate fi aplicată cumulativ cu celelalte
pedepsei complementare cu excepția dizolvării.
 Punerea în executare a pedepsei afișării sau publicării hotărârii de condamnare
Extrasul hotărârii de condamnare care privește aplicarea pedepsei afișării se comunică, la data
rămânerii definitive, persoanei juridice condamnate cât și secției de poliție în circumscripția
căruia se află locul unde urmează a se face afișarea.

Persoana condamnată va afișa extrasul în locul, forma și pentru perioada determinată prin
hotărârea de condamnare, iar în cazul în care afișul este distrus, sustras sau deteriorat mai
devreme de împlinirea perioadei stabilite, organul de poliție va solicita persoanei juridice
reafișarea, în termen de 24 de ore.

În ceea ce privește aplicarea pedepsei complementare a publicării hotărârii de condamnare,

extrasul hotărârii se comunică persoanei juridice condamnate, la data rămânerii definitive a
acesteia, cu scopul de a publica, pe cheltuiala proprie, în forma stabilită de instanță, prin
intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuale,
astfel cum a fost desemnat de instanță. Dacă a fost dispusă publicarea prin afișarea pe o pagină
internet, aceasta trebuie efectuată în termen de 30 de zile și dovada publicării trebuie
comunicată judecătorului delegat în termen de 5 zile de la începerea publicării. Perioada în care
extrasul nu a fost accesibil publicului nu este luat în calcul în durata publicării stabilită prin
hotărârea de condamnare. Îndeplinirea acestei obligații este verificată periodic de judecătorul
delegat cu executarea, până în momentul în care se împlinește durata stabilită de instanță.

Dovada afișării sau publicării hotărârii de condamnare va fi comunicată instanței de executare,

de către persoana juridică, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dar nu mai târziu
de 10 zile de la începerea executării ori de la executarea pedepsei principale.

Hotărârea de condamnare se comunică, la data rămânerii definitive, în copie, în întregime sau

în extras, și organelor care au autorizat înființarea sau care au înregistrat persoana juridică,
organului care a înființat instituția nesupusă autorizării sau înregistrării și organelor cu atribuții
de control și supraveghere a acesteia.

 Sancțiunea în executării pedepsei complementare

Neexecutarea cu rea credință a pedepsei afişārii va avea consecința sesizării judecătorului
delegat cu executarea, de către organul de poliție, în vedere a sesizării instanței, cu aplicarea
procedurii prevăzute de art 503 C. proc. pen. În cazul pedepsei complementare a publicării se
urmează aceeași procedură de către judecătorul delegat.

Ulterior, până la punerea în executare a pedepsei complementare, instanța dispune suspendarea

activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice, dar nu mai mult de 3 luni, iar dacă
nici până la împlinirea acestui termen pedeapsa nu a fost executată, instanța va dispune
dizolvarea persoanei juridice.

25
A se vedea Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția Penală, Decizia numărul 79/A din 26 octombrie
2012.
 16. Supravegherea executării pedepselor complementare aplicate persoanelor
juridice.

 Noțiune
Legiuitorul român a prevăzut diverse sancțiuni în cazul neexecutării cu rea credință a
pedepselor complementare astfel:

- neexecutarea pedepsei suspendării activității, închiderii unor puncte de lucru și

interzicerii de a participa la procedurile de achiziții publice, plasarea sub
supraveghere judiciară, determină înlocuirea acestora cu dizolvarea;

- Neexecutarea pedepsei afișării sau publicării hotărârii de condamnare determină

înlocuirea acesteia cu suspendarea activității, dar nu mai mult de trei luni, iar
dacă nici până la împlinirea acestui termen pedeapsa nu a fost pusă în executare,
instanța dispune dizolvarea.

 Procedura locuirii pedepselor complementare

Judecătorul delegat sesizează instanța de executare, care dispune înlocuirea pedepselor
complementare potrivit art. 499 - 502 C. proc. pen. Sesizarea judecătorului delegat poate fi
efectuată și de organul de poliție, în cazul afișării hotărârii de condamnare, sau de orice persoană
interesată, în cazul interzicerii de a participa la procedurile de achiziții publice.

Procedura înlocuirii pedepselor complementare se desfășoară cu citarea persoanei juridice și

participarea procurorului, instanța pronunțându-se prinr-o sentință ce poate fi atacată cu
contestație, potrivit art. 4251 C. proc. Pen.26

 Alte sancțiuni
Fapta mandatarului sau administratorului de a nu executa pedepsele complementare, constând
în dizolvarea sau suspendarea activității, constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă,
conform art. 288 alin. 3 C. pen.

26
A se vedea M. Udroiu, Procedură penală op cit., p. 470.
III. BIBLIOGRAFIE
 Păvăleanu, Drept penal general. Conform noului Cod penal, Ed. U. J., 2012 ;

 F. Streteanu, R. Chiriţă, Răspunderea penală a persoanei juridice, Ed. C. H. Beck ;

 F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C. H. Beck, 2008 ;

 Păvăleanu, Comentarii asupra proiectului unui nou Cod penal, R.D.P. nr. 1/2009 ;

 F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C. H. Beck, 2008 ;

 Paşca, Codul penal comentat. Partea generală, vol. I, Ed, Hamangiu, Bucureşti, 2007;

 Siteuri internet www.echr.coe.int, www.scj.ro ;

 F. Streteanu, R. Chiriță, Răspunderea penală a persoanei juridice, ed. A II-a, Ed. C.H.
Beck, 2009 ;

 M. Udroiu, Procedură penală. Partea Specială. Noul Cod de procedură penală, Ed. C.H.
Beck, București, 2014.

 A.R. Ilie, Angajarea răspunderii penale a persoanei juridice, Ed. C.H. Beck, 2011 ;

 M. Udroiu (coord.), Codul de procedură penală Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck,
2015 ;

 Radu Chiriță, Răspunderea penală a persoanei juridice, Ediția a 2-a, p. 425; M. Udroiu,
Procedură penală. Partea specială. Noul Cod de Procedură Penală.