Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
5
ABUZUL DE POZIȚIE DOMINANTĂ
a) Piaţa produselor (serviciilor) - este cea care prezintă mărfurile sau serviciile.
Reprezintă piaţa unui produs potrivit împreună cu substitutele lui. Ea include toate acele
produse pe care cumpărătorii le apreciază ca fiind interschimbabile ori substituibile,
datorită preţului, caracteristicilor şi întrebuinţării.
La stabilirea pieţei relevante a produsului este necesar a fi luate în considerare aspecte
(elemente) precum: gradul de substituibilitate; preţurile; elasticitatea cererii pentru
produs, variabilitatea în timp ş.a.
b) Piaţa geografică - este cea care prezintă localizarea producătorilor sau vânzătorului
produsului în cauză. Ea prezintă acel spaţiu geografic unde un produs anume se vinde la
un anumit preţ.
OBSERVAŢIE:
Piaţa relevantă mai este cunoscută şi sub denumiri precum: piaţă de referinţă; piaţă
pertinentă; piaţă în cauză etc.
Folosind noţiunea de piaţă relevantă se pot avea în vedere: piaţa fructelor, piaţa
cerealelor; piaţa automobilelor etc.
1
O.Căpățînă, op.cit., p.374
Nu există nici la nivel național, nici la nivel unional o definiție legală dată poziției
dominante pe piață însă, din dispozițiile legii naționale a concurenței( nr.21/1996) am putea
deduce că poziția dominantă pe piață poate fi deținută individual sau colectiv de mai multe
întreprinderi.
Singurele definiții date poziției dominante provin din jurisprudența instanțelor europene.
Conform acesteia, poziţia dominantă ar reprezenta poziția de putere economică de care se
bucură o anumită întreprindere și care o face capabilă să afeteze menținerea concurenței efective
pe piața relevantă, prin aceea că îi permite să se comporte într-o măsură apreciabilă independent
față de concurenții, clienții și consumatorii săi.
Poziția dominantă colectivă o pot deține mai multe întreprinderi între care nu există
legături structurale, dar care au o strategie identică sau similară pe piață, care duce la exploatarea
abuzivă a poziției lor pe piață sau de către întreprinderi între care există legături structurale ( ca
de exemplu în cazul holdingurilor, trusturilor).
Pentru a se determina existența unei poziții dominante în literatura de specialitate au fost
enumerate anumite criterii, pornind de la jurisprudența instanțelor europene. Printre ele se
numără :
1. Cota de piață a întreprinderii – în cazul unei poziţii dominante, conform Legii
21/1996, se depășește 40%( potrivit art.6 alin.(3)).
Conform jurisprudenței CEJ2, deținerea unei cote de piață de peste 50% de o anumită
întreprindere pe o perioadă de timp considerabilă, poate da naștere la o prezumție relativă privind
existența poziției dominante, dacă nu există alți factori care să evidențieze contrariul.
La stabilirea cotei de piață contează de regulă informațiile referitoare la volumul și
valoarea vânzărilor către clienții aflați pe piața relevantă.
2. Existența și caracterul barierelor de intrare sau ieșire proprii pieței – respectiv
bariere tarifare, avantaje economice, rețeaua de distribuție bine stabilită, costuri de producție
reduse, economie de scară,etc.
Barierele în calea concurenței au în vedere elementele ce ajută la reducerea intensității
concurenței ori a numărului de producători prezenți într-o industrie anume, făcând posibilă
apariția unei concentrații economice mai mari. Aceste bariere se împart în :
1) Bariere ce au legătură cu costurile , care sunt:
- Economiile de scară- ce au ca sursă scăderea costului mediu de producție pe
unitate de produs, odată cu creșterea numărului unităţilor fabricate
- Costurile irecuperabile- intrarea pe o piață apare doar atunci când profitul așteptat
excelează orice costuri irecuperabile ( de ex. Cheltuieli cu mijloace de producție specifice,
cheltuieli cu publicitatea, cheltuieli de cercetare și dezvoltare ). Astfel, atunci când o
întreprindere analizează caracterul profitabil al intrării, ia în considerare nivelul prețului post-
intrare, ce trebuie să permită o rată rezonabilă a recuperării investițiilor.
- Costurile de reorientare a consumatorilor- ce se referă la costurile pe care
consumatorii trebuie să le suporte în momentul în care vor să-și achiziționeze de la un alt
producător sau furnizor de servicii. În ipoteza în care aceste costuri sunt foarte ridicate, ele pot
preveni reorienarea consumatorilor.
2
Hot. CEJ din 3 iulie 1991, cauza C-62/86 AKZO ChemieVB c Comisia Comunității Europene
- Acces privilegiat la materii prime esențiale- o rețea de distribuție foarte dezvoltată
poate reprezenta o barieră în calea concurenței dacă duplicarea ei e practic imposibilă sau extrem
de dificilă ori în cazul în care acest lucru nu e de dorit din motive de politică publică( aceasta e
situația , de ex., în cazul rețelei publice de distribuție a apei).
4
Laura Lazăr, op.cit., p.192
Legiuitorul român nu definește concret abuzul de poziție dominantă însă, prezintă în art.6
alin.(1) al Legii 21/1996 republicată o listă de practici abuzive, precizând : ” aceste practici
abuzive pot consta în special în:
a) impunerea, direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiții de
tranzacționare inechitabile;
b) limitarea producției, comercializării sau dezvoltării tehnice în dezavantajul consumatorilor;
c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații echivalente,
creând astfel acestora un dezavantaj concurențial;
d) condiționarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații
suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu
obiectul acestor contracte”.
Aceste exemple de comportament abuziv sunt aproape identice cu cele incluse în lista de
la art.102 TFUE, în plus fiind doar cele referitoare la dumpingul la export și exploatarea stării de
dependență economică.