Sunteți pe pagina 1din 2

Ghelbere Alexandra

PIPP,anul III

,,Meseria de a fi educator,,

Există nenumărate afirmații cu privire la menirea unui dascăl, cele mai multe
fiind subiective, reflectând părerile fiecărei persoane în parte. Însă ceea ce mă
face pe mine să îmi doresc să aparțin acestui mediu este iubirea necondiționată
față de copii, este plăcerea de a fi cea care le ține pumnii mici atunci când nu pot
să țină un creion, de a fi cea care le întărește încrederea în forțele proprii și îi
ajută să își găsească identitatea, cea care le alină durerea și le șterge lacrimile
atunci când le este greu să se despartă de părinți la sosirea în grădiniță. Alături
de ei, pornesc, în fiecare zi, într-o nouă aventură de explorare: a mea, a lor, a
realității.

“Arta” de a fi educator este minunea de a ne oglindi zilnic în ochii copiilor.


Ochișorii unui copil îți pot „spune” multe: uneori ești zâna bună, alteori ești și
vrăjitoarea cea rea dar ești mereu cea care alină durerea și șterge râurile de
lacrimi, precum și „prietena” de care cei mici au atâta nevoie! Și-atunci se
întâmplă o minune! .. minunea de a fi educatoare! Rolul fiecărei educatoare este
de a și-l face pe copil partener în lungul proces de învățare. Ea trebuie să susțină
și să consolideze dezvoltarea și comportamentul copilului, raporturile cu sine și
cu ceilalți, astfel încât acesta să poată atinge momentul când își formulează
singur reguli și principii.
Dacă întrebăm copiii cum ar vrea să fie educatoarea lor, ei ne vor răspunde,
desigur, “frumoasă și bună”. Chiar dacă nu seamănă cu “zâna bună”, ea îi poate
fermeca printr-un zâmbet sau printr-o privire încărcată de dragoste, prin calități
deosebite, prin vocea blândă și copiii o vor considera drept cea mai frumoasă și
cea mai bună educatoare din lume.Blândețea, înțelegerea, răbdarea , dragostea
sunt sentimente fără de care o educatoare nu se poate apropia de micuții “elevi”,
nu-i va putea înțelege, nu se va putea face iubita.
Cred că orice educator poate să facă magie în clasă atunci când aduce cu el
energia care trebuie. Ar trebui să fim conștienți că toți copiii se hrănesc cu
dragostea și pasiunea noastră și că pentru o dezvoltare armonioasă, acestea
trebuie să vină necondiționat, de la toți cei implicați în educarea lui. De aceea, în
clasă folosim o tonalitate joasă și avem o postură care să le transmită copiilor
afecțiune și apropiere. Îmbrățișările și atingerile blânde le oferă siguranță și
confort. Chiar dacă un lucru pare să nu fie ceva grav pentru noi ca adulți, pentru
ei, e important. Și atunci când le acorzi atenția cuvenită, ei se simt văzuți,
ascultați, importanți și li se întărește convingerea că au loc al lor în familie, la
grădiniță, alături de ceilalți, în lume.
Educatoarea este singura persoana care aduce zambetul unui copil prin lipirea
unui banal abtipild pe camasuta , iar copilul este singurul care ii poate face
acesteia ziua mai buna printr-o singura fraza:
”-Doamna, sunteti frumoasa ca o printesa!”
Uneori , educatoarea in ochii copiilor e o printesa, alteori o vrajitoare , insa e o
adevarata mama,care le alina durerea si o adevarata prietena, care le e alaturi la
bine si la greu.
..si totusi suntem extrem de incantate ca avem cea mai nobila meserie!

S-ar putea să vă placă și