Nu mă las de limba noastră

De-o fi cumva să fim vreodată

Loviţi de sus de-o soartă strâmbă
Mai bine muţi o viaţă toată
Decât lipsiţi de-a noastră limbă.

De-o alta nu-mi şoptiţi întruna

Nu mi-o strigaţi pe sub fereastră
Părerea mea nu se mai schimbă
Eu nu mă las de limba noastră.

Cât timp în lumea zgomotoasă

Va fi suflare omenească,
De-a pururi sfântă şi frumoasă
A noastră limbă să trăiască.

Sortită-n veci de-a nu apune

Cu-a sa rostire-nalt măiastră,
Mereu sub soare să răsune
Ca o cântare limba noastră.

De-o fi cumva să fim vreodată

Loviţi de sus de-o soartă strâmbă
Mai bine muţi o viaţă toată
Decât lipsiţi de-a noastră limbă.

De-o alta nu-mi şoptiţi întruna

Nu mi-o strigaţi pe sub fereastră
Părerea mea nu se mai schimbă
Eu nu mă las de limba noastră.

Sortită-n veci de-a nu apune

Cu-a sa rostire-nalt măiastră,
Mereu sub soare să răsune
Ca o cântare limba noastră.

Deci vrerea mea sub zarea-albastră

S-o ştie lifta cea păgână –
Eu nu mă las de limba noastră,
De limba noastră cea română.