Comerț și troc în viziunea

lui Aristotel

Extras din Rafael, Școala ateniană, 1511, frescă

Problema organizării statale preocupă civilizația încă din perioada

filosofilor presocratici. Așa cum amintește filologul interbelic Ștefan
Bezdechi, Protagoras este cel care propune „un proiect de constituție
ideală” pe fondul colonizării de către atenieni în 444 (î.Cr.) a provinciei
Thurium, aflată pe teritoriul regiunii Calabria de astăzi. După sofiști însă
vine perioada filosofilor clasici, care trec la următorul nivel în explicarea
polisului. Întâlnim celebra „Republica” a lui Platon, urmată de studiul
remarcabil al lui Aristotel, „Politica”.

Pe lângă multe concluzii la care Aristotel ajunge în opera sa pe cale

observațională, cât și critică la adresa maestrului său (Aristotel nu putea
să fie de acord cu împărțirea proprietății private între cetățeni, idee
regăsită în scrierea lui Platon. Unul dintre contraargumente a fost faptul
că acest lucru impune controlul natalității, pentru că pe măsură ce
populația se înmulțește, dreptul fiecărui individ la proprietate scade),
Aristotel atinge o coardă sensibilă pe care noi am încadra-o în sfera
economică, dar pe care el a numit-o hrematistică: știința bunurilor. Din
această știință derivă arta înavuțirii (care se diferențiază de cea a
dobândirii). Astfel, Aristotel face următoarea observație: există două
tipuri de înavuțiri – cea naturală, și cea artificială. În cadrul înavuțirii
naturale intră hrana. El spune că la fel cum animalele se diferențiază
între ele prin natură în animale erbivore, animale carnivore și omnivore,
tot așa omul primește hrana diferențiat – cei mai leneși sunt nomazii
(care beneficiază doar de animalele domesticite și înmulțirea lor), după
care vin vânătorii, pescarii, agricultorii. Motivul pentru care stagiritul
încadrează hrana la categoria naturală este deoarece ea e asigurată de
Natură. Omul nu trebuie să și-o făurească, doar să și-o ia. În cealaltă
categorie – înavuțirea nenaturală – intră schimbul (trocul) și comerțul.
Surprinzător poate, schimbul este văzut de Aristotel ca pe un lucru nobil,
în timp ce comerțul ca pe unul vrednic de dispreț. Acest lucru e cu atât
mai surprinzător cu cât știm că și Aristotel, ca orice filosof veritabil, era
adeptul otium elegans, tocmai el fiind cel care în primele capitole ale
lucrării „Politica” argumentează prin cel puțin 5 elemente observabile
pentru necesitatea continuării sclaviei. Care este motivul pentru care
aruncă oprobriul public asupra comerțului, având în vedere că era (și
este) o practică bazată pe profit, adică un plus față de munca pe care ai
depus-o? Răspunsul se găsește într-o superbă dihotomie pe care
Aristotel o propune, și care formează și ideea prinicipală a articolului de
față. Ea sună în felul următor: fiecare om se confruntă cu dorințe (care
țin de domeniul infinitului) și cu mijloace spre înfăptuirea dorințelor
(care sunt finite) – idee regăsită mult mai târziu la Decartes prin voința
care e nelimitată și intelectul care e limitat, motiv pentru care apare
eroarea. Dorința omului nelimitată pentru viață este, însă, încercată spre
a fi satisfăcută printr-un mijloc limitat, finit – banii. Ori acest lucru nu se
găsește decât în comerț, pentru că schimbul propune un trai autarhic,
strict necesar (câștigi la fel cât pierzi, nimic mai mult). Astfel oamenii se
îndobitocesc și uită să trăiască frumos. Ca să înțelegem mai bine, el
spune că acești oameni ar fi ca niște medici care nu ar dori vindecarea
pacienților lor, ci banii acestora, sau ca niște războinici pe care nu îi
interesează vitejia, ci galbenii promiși la întoarcerea acasă. Singura
soluție pentru a scăpa de această inadvertență este să încercăm
satisfacerea dorințelor nelimitate prin mijloace nelimitate –
înțelepciunea, frumusețea, arta, dialogul.

Cuvintele filosofului elen par mai autentice și mai relevante ca niciodată

în ziua de astăzi. Într-o lume în care banul este ridicat la nivel de
standard, tot mai puțini reușesc să se rupă de el și să ajungă la acele
mijloace neperisabile, nelimitate de satisfacție personală. Dacă ne-am
aminti cuvintele lui Aristotel în fiecare zi, cu siguranță am fi mai fericiți.