Sunteți pe pagina 1din 2

Nunta lui Figaro

Schiță a personajului Basilio

Basilio este profesor de muzică la curtea contelui Almaviva și instructor


muzical al Contesei Rosina și al cameristei acesteia, Susana, logodnica lui Figaro.
Basilio este interpretat de un tenor.
Fiind un rol secundar, cu puține apariții, acesta nu influențează simnificativ
acțiunea și deznodământul piesei.
Angajat al curții, are ca obiectiv global să își protejeze acest statut, ba mai
mult, să îi intre în grații contelui Almaviva. Astfel strategiile sale de-a lungul
pieselor îl fac să se implice mai mult în viața personală a lui Figaro și a Suzanei decât
i-ar permite statutul de muzician. El devine un ajutor, un pion în strategia contelui
Almaviva de a o seduce pe Suzana.
În actul întâi, scena a 7-a, el intră în vorbă cu Suzana, cu pretextul de a îl căuta
pe contele Almaviva spunând că însuși Figaro îl caută pe conte.
BASILIO : Suzana, cerul să vă aibă în pază! Nu cumva l-ați văzut pe conte?
SUZANA: Și bănuiați că îl găsiți la mine?
BASILIO: Am vrut doar să spun că Figaro e cel ce-l caută.
Cu acest pretext, el dorește să îi readucă aminte lui Suzana faptul că
șarmantul Almaviva o iubește. El devine astfel un demagog, atribuind trăsături
curate și mărețe unui conte poluat interior de noxele patimei. Obiectivul acestei
scene este acela de a îl juca bine pe „avocatul diavolului”, de a o convinge pe Suzana,
mai întâi prin demagogie, apoi prin intimidare și calomnie că acest conte Almaviva
ar fi o partidă bună.
BASILIO: Fără supărare. Fiecare după gustul lui, eu am crezut că ați fi preferat ca amant, cum
ar face orice femeie, un nobil galant, prudent și darnic unui tinerel, un paj (Cherubino). El care în
fiecare zi, de cum se arată zorile dă târcoale pe aici ca să intre. (...) Bagă de seamă fetițo, instruiește-l
mai bine, prea o fixează (pe contesă) în timpul mesei cu privirea...
În cadrul aceleiași scene, în momentul în care contele ascuns iese la iveală,
Basilio susține în fața lui că vorbele spuse de el adineauri au fost doar presupuse .
Obiectivul lui acum este acela de a nu îl înfuria și mai tare pe Conte, de a și-l ține
aproape. De aceea el își cere scuze constant. El face acest lucru deoarece Contele, mai
puțin dotat intelectual, nu ar putea înțelege puterea calomniei ca armă de
convingere, ci ar lua de bun orice cuvânt ar ieși din gura marelui învățat și demagog
Basilio.
În finalul actului al doilea, Basilio merge atât de departe în planul său de a își
ajuta contele încât dorește chiar să depună mărturie falsă ca martor în disputa dintre
Marcelina și Figaro, dispută în care Figaro, nerestituind la timp o datorie veche către
Marcelina, este obligat acum, conform legilor scornite de doctorul și avocatul
Bartolo, să o ia de nevastă. Basilio intră în acest proces murdar pentru a facilita
drumul Contelui către inima și deliciile carnale ale Suzanei.
BASILIO: Om de bine, o știe-oricine, (Marcelina și Bartolo) făcură apel la mine, și-am venit,
cum se cuvine, s-aduc și mărturia mea.
Orbiți cu toții de dorința de putere sau de propriile patimi, Basilio împreună
cu Marcelina și Bartolo ajung chiar să își închipuie că aceste rău-voințe și ticluiri ale
lor ar face parte dintr-un plan divin:
BASILIO, MARCELINA, CONTELE, BARTOLO: Ce frumoasă lovitură! Nu ies din
încurcătură (Figaro și Suzana). Domnul ne călăuzește să se facă voia sa.
În actul 4, în timpul monologului său, Basilio argumentează că „pentru ca
fiarele să nu te mănânce, trebuie să porți la rândul tău o...piele de măgar.”, fiind o
referință la Conte și chiar la sine însuși. Basilio folosește această atitudine „de
măgar” pentru a înainta pe scara socială fără probleme.
Mai târziu, spre finalul piesei, cu excepția unei singure scene (Scena 6, actul 4)
unde schimbă două replici cu Figaro și în care Basilio apare mai degrabă ca un
mădular al întregului organism Pro-Conte, muzicianul de la curte nu va ieși în
evidență. Acest organism Pro-Conte este format din Bartolo, Antonio, Don Curzio și
Basilio. Cu toții urmăresc să îl ajute doar pentru a îi intra în grații și pentru a ajunge
să își asigure un statut și mai bun. Astfel ei se contaminează cu atributele nocive ale
contelui și ajung chiar să devină un alter-ego al său, personificând prin multiplicare
gândurile și uimirea contelui:
BASILIO, DON CURZO: Ce se-ntâmplă? Ce-i aici?
BASILIO, DON CURZO, ANTONIO, BARTOLO: Nu pot crede! Nu se poate! Cum să cred așa
ceva?
BASILIO, DON CURZO, ANTONIO, BARTOLO, CONTELE: O, doamne! Ce-i asta? Se poate?
Contesa! O vezi și nu știi ce să crezi. E ea sau nu?