Alexandru Lăpușneanu intră în Moldova cu o armată turcească, hotărât să-și

recupereze tronul. Pe drum primește o solie compusă din patru boieri, Veveriță,
Moțoc, Spancioc și Stroici, care încearcă să-l convingă că țara este mulțumită cu
actualul domnitor, Ștefan Tomșa. Alexandru Lăpușneanu refuză să se întoarcă din
drum și le dă de înțeles că va face tot ce-i stă în putință să slăbească puterea
boierilor după ce va fi luat țara în primire. Mâhniți, toți boierii, mai puțin
Moțoc, pleacă, iar acesta încearcă să-l convingă pe Lăpușneanu să vină în țară fără
armată, pentru a aprecia singur situația țării. Simțind capcana, acesta râde de
încercarea lui Moțoc, spunându-i că-l va cruța când va prelua țara, deoarece va
avea nevoie de un „intrigant” ca să țină boierii în frâu.

Auzind de venirea lui, voievodul Ștefan Tomșa fuge în Țara Românească, iar
Lăpușneanu este primit cu nădejde și încredere de popor. Din postura de domnitor
acesta pornește să sărăcească boierii și să-i omoare la cea mai mică provocare.
Moțoc, ajuns vornic, se folosește de nepăsarea lui Vodă pentru a mări taxele.
Boierii apelează la soția lui, doamna Ruxanda, care încearcă să-l convingă să
înceteze să omoare, amintindu-i de viața de apoi, dar fără succes.

Ca să scape într-un final de amenințarea boierilor, noul domnitor îi cheamă la un

praznic, sub pretext de împăcare și pune gărzile să-i omoare. Ulterior pune să li
se taie capetele și să fie așezate pe o masă. Mulțimea se adună afară furioasă și-l
cere pe Moțoc drept ofrandă, cerere pe care domnitorul le-o satisface fără ezitare.
Apoi o aduce pe soția sa în sala măcelului, ca „leac de frică”, dar aceasta leșină.
Singurii care scapă sunt cei doi boieri tineri, Spancioc și Stroici, care fug și
trec Nistrul.

Patru ani mai târziu, Alexandru Lăpușneanu îi face pe plac doamnei Ruxanda și nu
mai omoară, doar schingiuie. El încearcă să-i prindă pe cei doi boieri fugari
(Spancioc și Stroici), fără succes însă, și, în așteptarea unui atac, întărește
cetatea Hotinului, unde se îmbolnăvește de febră tifoidă și e bântuit de cruzimea
sa din trecut. Alexandru îl cheamă pe mitropolitul Teofan, își cere iertare și cere
să fie călugărit înainte de moarte. Când este cuprins de un leșin care îl lasă rece
și rigid, preoții, crezându-l mort, îl călugăresc sub numele de Paisie și-l numesc
domnitor pe fiul lui minor, Bogdan. Auzind acestea, Spancioc și Stroici se întorc
în țară.

La trezire, Lăpușneanu este cuprins de furie aflând faptele mitropolitului și-l dă

afară din cameră. Cei doi boieri, care stăteau la ușă, o conving pe Ruxanda că
Lăpușneanu vrea să-l omoare pe Bogdan și o conving să-l otrăvească. Tot cei doi,
Spancioc și Stroici, îl veghează pe Alexandru când acesta își dă duhul.