Tema naturii in poeziile lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -15 iunie 1889) s-a inscris in romantismul
european prin temaiubirii si a naturii, care este predominanta in lirica sa. La
Eminescu natura are doua ipostaze, unaterestra si una cosmica, interferate in mod
armonios, in cadrul careia indragostitii oficiaza un adevaratritual al iubirii.
Natura terestra apare cu elemente specifice ale spatiului romanesc - codrul,
izvoarele,salcamul, teiul, lacul, trestiile- vazute in vesnica rotire a
anotimpurilor. Natura terestra este ocrotitoare,calda, uneori salbatica,
participand mereu la framantarile poetului si constituind cadrul cel mai potrivital
dragostei,simbolizat prin cadrul nocturn, in care luna, stelele, luceferii
participa direct la sentimentuliubirii umane.Natura este intalnita in majoritatea
operelor lui Eminescu, de cand era inca copil si pana cand si-ascris testamentul (“
Mai am un singur dor
”).Sederea mai lunga in codru poate duce la o adormire incodru sau chiar dorinta de
moarte.Eminescu isi aduce iubita in mijlocul naturii ,aceasta asteptandu-l pe malul
lacului.Fuziunea dintrenatura si dragoste este perfecta in “Sara pe deal”(

“
Sara pe deal buciumul suna cu jale, / Turmele-1urc, stele le scapara-n cale, /
Apele plang, clar izvorand din fantane, / Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe
mine
.”).Suavitatea, candoarea iubirii ,sperantele pe care le desteapta sunt stimulate
de oambianta in care accentele melancolice ,destul de rare ,sunt coplesite de
atmosfera in general optimista,declansatoare de vitalitate.Arborele preferat de
poet pentru aroma penetranta ,imbatatoare a florilor,este teiul, acesta survine ca
simbol al necuprinsului sau al framantarilor neastoite ale
vietii.Perechileeminesciene se lasa ingropate de ninsoarea florilor parfumate.Asa
cum afirma Calinescu ,”Plopul,copacclasic ,orasenesc ,da amintirilor o miscare
lenta.(”din “Luceafarul” de la “Sub sirul lung de mandriitei…Cu plete lungi
,balaie).In “
Pe langa plopii fara sot
” ,poetul reproseaza femeii indiferenta ,faptulca nu raspunde chemarilor sale.Asa
cum arata G.Ibraileanu ,tanarul timid tremurand sub fereastraiubitei se transforma
in geniul constient de superioritatea sa.In “
Luceafarul
”, acesta acesta adreseazaamare mustrari femeii pentru ca nu s-a ridicat la nivelul
aspiratiilor sale, preferand banalitateaexistentei cotidiene.