Ion Pillat, “Aci sosi pe vremuri”

Poezie traditionalista – prin idealizarea trecutului

- prin cadrul rural
- prin tema timpului trecator
- prin motive
Titlul – fixeaza cadrul spatio-temporal al iubirii evocate
“aci” = aici (locul idilei)
“pe vremuri” = evenimentul evocat a avut loc cu mult timp
in urma
Teme – trecerea ireversibila a timpului (“fugit irreparabile
tempus”)
-repetabilitatea destinului uman
-ciclitatea vietii
-iubirea
Structura – alcatuit din 19 distihuri si un vers final, cu rol de
laitmotiv. Are doua planuri organizate simetric (trecut-prezent)
si 4 secvente poetice.
Secv. 1 – incipitul
Secv. 2 – evocarea iubirii din trecut
Secv 3 – meditatia asupra trecerii timpului
Secv 4 – descrierea iubirii din prezent; epilogul
poemului
Secventa 1 – prin metafora “casa amintirii” se fixeaza spatiul
rememorarii nostalgice a trecutului (un timp mitic cu aura
legendara)
-se descrie casa bunicilor cu obloane si privdor
-“Paienjeni zabrelira si poarta si zavor” – casa este
parasita
-apare personificarea “in drumul lor spre zare
imbatranira plopii” – sugereaza trecerea timpului, plopii fiind
martorii imbatraniti ai evenimentului evocat (sosirea
domnisoarei Calyopi – nume mitologic, care mai tarziu a
devenit bunica eului liric)

Secventa 2 – Este prezentat un ritual romantic de iubire:

bunicul asteapta sosirea berlinei din care coboara o tanara
imbacata dupa moda epocii “in larga crinolina”, apoi ii recita
poezii dupa moda literara. Departe din turnul vechi din sat se
aude sunetul clopotului, semn ca are loc o nunta sau o
inmormantare, evenimente obisnuite in viata satului si a
oamenilor.
Pare a fi un avertisment pentru tinerii indragostiti care in
clipa aceea au impresia ca asa va ramane vesnic. Totusi si ei vor
fi afectati de trecerea timpului, dupa nunta urmeaza
inmormantarea, asa cum reiese din versul: “de mult e mort
bunicul
Secventa 3 – Prezinta o meditatie asupra trecerii ireversibile a
timpului: “Ce straniu lucru: vremea!”
Vremea bunicilor a trecut, au ramas doar amintirile si
portretele sterse, in care abia ne recunoastem. Eul liric devine
constient de propria trecere, portretele fiind dovada
schimbarilor fizice care se petrec, dar si obiectele care mai
pastreaza imaginile stramosilor.
Secventa 4 – Destinul se repeta, cum sosea bunica asa vine si
iubita eului liric, iar in aceasta secventa se prezinta idila lor.
Astfel, putem observa o simetrie tematica, care sugereaza
repetabilitatea destinului uman. Nepotii repeta gesturile
bunicilor. Idila lor are loc intr-un cadru romantic, sub lumina
lunii, in satul idealizat. Iubita care seamana cu bunica subtirica,
“cu ochii de perueza” soseste pe acelasi drum “prin lanul de
secara”, astfel se repeta acelasi ritual de iubire. Eul liric chiar ii
sopteste poezii, dar acest gest pare naiv si demodat in ochii de
ametist ai iubitei.