Sunteți pe pagina 1din 1

"Numai cu inima poți vedea bine, lucrurile esențiale rămân ascunse

ochilor." (Antoine de Saint-Exupéry)


Antoine de Saint-Exupéry (Antoine-Marie Roger) a fost unul dintre cei mai
îndrăgiți romancieri și eseiști francezi ai secolului XX (1900-1944). Autorul, a
cărui pasiune era și aviația, este îndeosebi cunoscut pentru povestirea “Micul
Prinț” care a făcut înconjurul lumii. Iată o rugăciune care circulă pe internet și care
îi este atribuită lui Antoine de Saint-Exupery. Se spune că rugăciunea a fost scrisă
în momente dificile ale vieții sale și că cel care o citește va regăsi puterea de a-și
aduna forțele și de a merge mai departe.
Învață-mă arta pașilor mici - rugăciunea lui Antoine de Saint-Exupéry
Doamne, nu îți cer miracole sau lucruri nemaiauzite, îți cer doar putere în
fiecare zi a vieții mele. Învață-mă arta pașilor mici.
Dă-mi atenție și ingeniozitate astfel ca, zi după zi, să experimentez și să
descopăr lucruri cu entuziasm.
Ajută-mă să îmi folosesc timpul mai bine. Îngăduie-mi darul de a distinge
între ce este cu adevărat important și ce nu.
Mă rog ție pentru a-mi oferi puterea moderației și a disciplinei astfel încât nu
doar să alerg de la un capăt la altul al vieții mele, ci să îmi planific timpul rațional
și să pot vedea și vârful muntelui, dar și valea, și totodată să-mi pot găsi timp
uneori și pentru bucuria artei.
Ajută-mă să înțeleg că visurile nu mă pot ajuta. Nici visurile trecutului, nici
visurile viitorului. Ajută-mă mai bine să fiu prezent aici și acum și să accept că
acest moment este cel mai important, cel care contează cu adevărat.
Apără-mă de convingerea că totul în viață trebuie să fie lin și ușor.
Ajută-mă să conștientizez că toate greutățile, problemele, obstacolelele și
înfrângerile fac parte în mod firesc din procesul vieții și ele sunt ca noi să putem
evolua și crește.
Nu mă lăsă să uit că inima se poate afla în conflict cu rațiunea. Trimite-mi,
te rog, persoana potrivită la momentul potrivit, cea care va avea curajul să-mi
spună adevărul și să o facă cu iubire! Uneori adevărul nu ni-l spunem noi, ci alții.
Știu că multe probleme se rezolvă de la sine dacă suntem calmi așa că
învață-mă să am răbdare.
Tu știi câtă nevoie avem de prietenie. Fă-mă să fiu demn de cel mai frumos,
tandru și fragil dar al vieții.
Oferă-mi suficientă imaginație astfel încât să pot împărtăși cu cineva, în
cuvinte sau în tăcere, din căldura inimii mele.
Protejează-mă de teama că viața ar putea să-mi alunece printre degete și să
ratez multe din ea.
Nu-mi da ceea ce îmi doresc, ci ceea îmi trebuie cu adevărat.
Învață-mă arta pașilor mici.

S-ar putea să vă placă și