CURS 1.

Cunoașterea umană și cercetarea științifică.

Definirea cercetării educaţionale. Taxonomia cercetării educaţionale; criterii de clasificare;
tipuri de cercetare educaţională, cercetarea - acţiune. Funcţiile cercetării educaţionale.

,,A cerceta” înseamnă a examina cu atenţie, a căuta în vederea cunoasterii unui anumit aspect al
realității. Prima problemă este să identificăm cu claritate subiectul de investigat, apoi a decide cu
privire la întrebările pe care le ridică diversele aspecte ale realității investigate, de a explora
efectiv toate fațetele implicate, aspectele problemei cercetate. Cercetarea educațională/
pedagogică este activitatea profesorului de a căuta răspunsuri, soluții la problemele de cercetate,
interpretare și ameliorare, optimizare a procesului de învățământ sau de aplicare la condițiile
concrete a unor ipoteze, soluții, rezultate teoretice, exprimarea opiniilor, a constatărilor proprii
etc.
Definiții cercetare educațională

 ,,proces critic şi continuu în care formulăm întrebări sistematice în legătură cu

componentele şi variabilele fenomenului educaţional şi în care încercăm să răspundem
la aceste întrebări”.(Bocoș M., Metodologia cercetării pedagogice, p.4)
 ,,un proces critic, dinamic şi continuu de cunoaştere, în care formulăm întrebări
sistematice în legătură cu componentele şi variabilele fenomenului educaţional şi în care
încercăm să răspundem la aceste întrebări”.(Bocoș M., Metodologia cercetării
pedagogice, p.5)
 ,,o strategie desfăşurată în scopul surprinderii unor relaţii noi între componentele
acţiunii educaţionale şi al elaborării, pe această bază, a unor soluţii optime ale
problemelor pe care le ridică procesul instructiv-educativ, în conformitate cu exigenţele
sociale şi cu logica internă a desfăşurării lui”. (I. Nicola, 1994, p. 56, apud. I. Jinga & E.
Istrate, 2001, p. 62);
 ,,o investiţie delimitată, precisă ca temă, la o întrebare restrânsă ivită în procesul
perfecţionării muncii de învăţare, de educaţie şi care presupune să se afle un răspuns
cert, temeinic, argumentat ştiinţfic la întrebare”. (D. Muster, 1985, p. 22, apud. I. Jinga &
E. Istrate, 2001, p. 62).
Dimensiunile/ laturile unei cercetări (latura pedagogică şi cea psihologică) realizate în câmpul
educaţiei sunt inseparabile, fiind imposibil să ne referim la aspecte pedagogice, la inţelegerea şi
ameliorarea fenomenului educaţional, fără să ne referim și la interacţiunea subiecţilor educaţiei
cu realitatea educaţională şi fără să explicităm transformările ce au loc la nivelul structurilor şi
funcţiilor lor psihice (I. Drăgan, I. Nicola, 1995).

Cercetarea pedagogică are obiect propriu, acţiuni sau fapte pedagogice, care sunt provocate,
orientate, modificate sau, după caz, suprimate, în cadrul cercetării (E. Planchard, 1972).
 Exemple de fapte pedagogice: curriculum, strategii de instruire/ autoinstruire, metode,
manuale, material didactic, mobilier, personalitatea profesorului, a elevului, relaţia
educativă etc.
O cercetare educaţională presupune realizarea de demersuri ştiinţifice de studiere a faptelor
pedagogice, respectiv întreprinderea de acţiuni specifice În legătură cu toate componentele
fenomenului educaţional: curriculum, educatori, educaţi, mediu educativ, activităţi instructiv-
educative, manuale etc.

Criterii de clasificare și tipuri de cercetare educațională :

a. In funcție de natura problematicii abordate:

- Cercetare teoretico –fundamentală-caracter teoretic, caracter general, nu are

aplicabilitate imediată; explicarea unor probleme teoretice prioritare;
- Cercetare practic-aplicativă-abordează probleme restrânse (didactice), au
aplicabilitate practică imediată (ex. perfectionarea sistemului de evaluare, notare)
- Cercetare operațională sau de dezvoltare (ex. orientarea scolara si profesionala în
mediul rural)

b. In functie de criteriul metodologic:

- Cercetari observaționale (neexperimentale)-caracter descriptiv, ofera informații

despre legaăurile stabilite între variabilele activității educaționale
- Cercetari experimentale-se finalizează cu descoperirea unor relații si legități
caracteristice activității educaționale
- Cercetari filosofice, speculative
- Cercetare comparată
- Cercetare istorică

c. In funcție de scopul propus (finalități)

- Constatative
- Ameliorative
- De dezvoltare
- Orientate

d. După funcțiile pe care le dețin

- Descriptiv-analitice
- Explicative
- Operaționale
- Proiective

e. Dupa numărul de agenți antrenați în cercetare

- Individuale
- In grupuri mici
- Colective
 f. Dupa direcția de abordare

- Longitudinale-plan istoric, diacronic

- Transversale-plan sincronic

g. După conținutul educației

- Circumscrise dimensiunilor educației: intelectuale, morale, religioase, profesionale,

fizice, estetice, ecologice, interculturale, noile educații

h. După domeniile generale ale educației

- Teoria educației
- Teoria și metodologia instruirii
- Teoria curriculumului

i. In funcție de componentele structurale ale educației

- Referitoare la resurse materiale, resurse umane, predare, invatare, evaluare, câmpul

relațional

j. In funcție de perspectivele de analiză

- Interdisciplinare
- Transdisciplinare
- Pluridisciplinare

k. Dupa nivelul intenționalității

- Spontană
- Sistematică
- Cercetare-acțiune

Clasificare după Gilbert de Landsheere:

- Cercetări orientate-concluzii și decizii

- Cercetări de dezvoltare-propuneri de programe, metode, organizare
- Cercetări – acțiune -urmarirea relațiilor între intervenții și efecte în timp

Tipuri de cercetare pedagogică:

1. În funcţie de scopul şi complexitatea problematicii abordate:

 cercetări teoretico-fundamentale–deschid noi orizonturi asupra fenomenului
educaţional;
  cercetări practic-aplicative –abordează o problematică mai restrânsă şi urmăresc să
contribuie la îmbunătăţirea şi îmbogăţirea modalităţilor concrete de acţiune;
2. În funcţie de metodologia adoptată:
 cercetări observaţionale (neexperimentale);
 cercetări experimentale.
Cercetarea-acţiune
 presupune abordări autoreflexive şi intervenţii la scară mică în funcţionarea lumii reale,
realizate chiar de către participanţii la acţiune, respectiv de către educatorii practicieni în
legătură cu anumite probleme practice identificate de ei. Fiind direct implicaţi in
fenomenele educaţionale, educatorii pot deveni uşor cercetători, intervenind în derularea
acestor fenomene şi examinand atent efectele intervenţiilor lor.
 Reprezintă o strategie eficientă de perfecţionare a profesorilor, de dezvoltare profesională
a lor şi de promovare a unor relaţii de colaborare, în plan profesional, cu alţi colegi.
 Contribuie, deopotrivă, la dezvoltarea practicii şi teoriilor educaţionale, precum şi la
asigurarea şi ameliorarea relaţiei teorie-practică educaţională. Un profesor care este şi
cercetător are perspectivele diverse, ale celui din interior, asupra clasei, percepe correct
situaţiile de succes şi eşec şcolar.
Caracteristicile cercetării-acţiune:
- este participativă - este realizată de cadre didactice care profesează, care sunt, deopotrivă,
organizatori şi beneficiari iar participarea este voluntară; este sprijinită de diferite categorii
profesionale: experţi, cercetători, alţi profesori
- este autoevaluativă – îi permite cercetătorului să işi analizeze şi să îşi inţeleagă propriile
practici educative, iar, ulterior, să şi le amelioreze
- este evaluabilă şi evaluată - modificările sunt evaluate continuu, iar obiectivul final este
imbunătăţirea practicii educaţionale pe baza rezultatelor obţinute
- este direcţionată şi situaţională - bine focalizată, permite diagnosticarea unei probleme
practice, identificate la nivel micro, intr-un context educaţional specific şi contribuie la
incercarea de a o rezolva in acest context
- este flexibilă şi presupune schimbări profunde
- sugerează cercetătorului direcţii şi strategii de acţiune viitoare, idei pentru cercetări.
- este în general colaborativă, atunci cand cercetătorii, experţii şi practicienii lucrează impreună,
în echipe.
Deşi ambele utilizează metode ştiinţifice, cercetările-acţiune se diferenţiază de cercetările
practic-aplicative prin faptul că, acestea din urmă se referă, în principal, la stabilirea de relaţii şi
la testarea de teorii şi aplică riguros metoda ştiinţifică: se studiază un număr mare de cazuri, se
stabileşte un control maxim asupra variabilelor, se utilizează tehnici de cercetare precise,
proceduri riguroase de eşantionare şi se manifestă o grijă deosebită în generalizarea rezultatelor
şi în extrapolarea concluziilor la situaţii comparabile.Prin contrast, cercetările-acţiune valorifică
metode ştiinţifice mai liber şi mai relaxat, intrucat se focalizează pe o problemă specifică
analizată în condiţii specifice. Scopul lor nu este atât de a obţine cunoştinţe ştiinţifice
generalizabile, cât de a obţine o cunoaştere focalizată pe o situaţie şi pe un scop
particulare.Fireşte că, pe măsură ce proiectele de cercetare-acţiune devin mai extinse, căpătand o
mai mare anvergură, graniţa dintre modelul cercetării-acţiune şi cel al cercetării practice-
aplicative este greu de delimitat şi de definit.
Exemple de teme de cercetat:
 Un proiect de cercetare-acţiune axat pe problematica curriculum-ului care antrenează
mai multe instituţii şcolare, va tinde să generalizeze concluziile desprinse in urma
investigaţiilor.
 investigarea unor metode de predare, înlocuirea unei metode tradiţionale, de exemplu
metoda conversaţiei catehetice cu o metodă bazată pe descoperire - metoda conversaţiei
euristice
 dezvoltarea unei noi metode de predare, cum ar fi metoda de predare in echipă ("team-
teaching"),
 investigarea strategiilor de învăţare, adoptarea unei strategii integrate de invăţare, bazate
pe valorificarea şi combinarea mai multor stiluri de invăţare in locul unui mono-stil de
invăţare
 Investigarea strategiilor evaluative, introducerea evaluării continue, prin îmbinarea
metodelor tradiţionale de evaluare (scrisă, orală, practică) cu cele alternative (observarea
sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor in clasă, evaluarea pe baza
referatelor, proiectelor şi portofoliilor)
 investigarea atitudinilor şi valorilor, incurajarea la elevi a unor atitudini pozitive,
favorabile activităţii prin cooperare, modificarea sistemelor de valori ale elevilor cu
privire la pregătirea pentru integrarea activă şi eficientă in viaţa profesională şi socială
 cercetarea formării continue a profesorilor;
 ameliorarea managementului şi controlului activităţilor educaţionale
 introducerea graduală a tehnicilor de modificare a comportamentului, ţinand cont de
particularităţile de vârstă şi individuale ale subiecţilor educaţiei
 îmbunătăţirea activităţii de administraţie şcolară
 creşterea eficienţei anumitor aspecte din viaţa şcolii, cum ar fi modalitatea de întocmire şi
afişare a orarului claselor de elevi.

Funcțiile cercetării educaționale:

1. functia aplicativă, specifica cercetarii pedagogice fundamentale orientate spre noutate

științifică ce conduce la elaborarea unor modele teoretice explicative necesare cunoașterii
legităților fenomenelor educationale;
2. funcția praxiologică în sensul ca, cercetarea aplicativă prin investițiile empirice
contribuie la creșterea eficienței actțunilor educaționale și la inovarea practicii școlare,
prin introducerea de noi modele acționale;
3. funcția sistematizatoare: cercetarea pedagogică oferă bază logică de sinteză, de
organizare și prelucrare a datelor experimentale;
4. funcția referențial-informațională asigură culegerea informațiilor cu privire la
funcționalitatea procesului instrucitv-educativ, raportând datele cercetarii pedagogice la
un sistem teoretic general, cu valoare explicativă;
5. funcțiile de evaluare și control stiintific a procesului de instruire si formare a
personalității, raportate la cerințele sociale;
6. funcția de reglare-autoreglare a propriei activități didactice, etc.
 7. Funcția de perfecționare și inovare a învățământului și educației în raport cu cerințele
dezvoltării științei, tehnicii, culturii și economiei de piață;
8. functia predictivă, de anticipare a unor modele educaționale, cerute de perspectivele
dezvoltarii social - economice. Funcția de prognoză a evoluției viitoare a sistemului sau
procesului de învățământ de reconsiderare si îmbunătățire a unor componente importante
ca: obiectivele, continutul, mijloacele, strategia didactica, metodele, formele de
organizare, programul zilnic, formele si instrumentele de evaluare, relațiile educator-
educat, stilurile de conducere și indrumare, relația cu familia, cu școala, comunitatea
locala, managementul educației, activitatea metodică, pregatirea inițială și continuă a
cadrelor didactice, ierarhizarea domeniilor și ariilor curriculare pe ani de studiu și trepte
școlare, introducerea unor alternative pedagogice.
9. funcția constatativă, de analiza riguroasă, de diagnoză a situației învățământului la un
moment dat, de relevare a rezultatelor pozitive, dar și a neajunsurilor.

Funcțiile cercetării pedagogice (după Liliana Stan, 1994, Cercetarea pedagogică și inovarea
inînvățământ, în: Psihopedagogie, coord.A.Neculau, T.Cozma, Iasi).
1. functia explicativă sau descriptiv-explicativă, de constatare, descriere și explicare a
fenomenelor - stabilirea unor raporturi, poziții, priorități, ierarhii și la necesitatea de a
distinge intre esențial si periferic, între necesar și întâmplător.
2. Funcția praxiologică, practic-aplicativă sau practic-acțională, evidentă în condițiile în
care cercetarea ofera soluții clare și eficiente, procedee de rezolvare a unor situații concrete;
3. Funcția predictivă are în vedere controlul evoluției viitoare, anticiparea fenomenelor și
proceselor;
4. functia sistematizatoare, implicată în realizarea unor ordonări specifice de date, clasificări,
tipologii, categorii, putând servi ca bază unor cercetari ulterioare;
5. funcția referențial-informațională, de creare a unui cadru conceptual și de raportare la
repere teoretice valide.