Sunteți pe pagina 1din 1

IATĂ CE POȚI FACE CA SĂ SISTEZI O SITUAȚIE

DE DISCRIMINARE:

1. Ia legătura cu un adult capabil să te ajute (părinții, un cadru didactic sau psihologul


școlii).
2. Apelează la un ONG care se ocupă cu anti-discriminarea.
3. Ai putea să comunici cu cel care te discriminează și să încerci să remediezi problema.
4. De asemenea, poți încerca, tot cu ajutorul unui ONG, să implementezi un program prin
care, de exemplu, să integrezi tinerii cu o stare materială precară într-un colectiv în care vor
putea să ia parte la activități la care vor participa tineri cu o situație materială mai bună.
Atunci când întâlnești o situație de discriminare de orice fel, nu o ignora! Încearcă să pui în
aplicare una dintre metodele pe care le-am enumerat mai sus. Poate crezi că nu vei ajuta
cu nimic, dar crede-mă, eu am întâlnit situații de discriminare și, cu ajutorul metodelor de
mai sus, am reușit, mai mult sau mai puțin, să opresc acea situație sau, cel puțin, să o
atenuez. Iar dacă tu treci sau ai trecut prin asta, nu te teme să spui sau să recunoști acest
lucru. Apelează la metodele de mai sus pentru că te vor ajuta!

EFECTELE NEGATIVE ALE DISCRIMINĂRII

Este unanim acceptat că discriminarea nu are niciun efect pozitiv. Poate avea doar efecte
negative asupra persoanei în cauză, care o vor afecta pe lungă durată.
Eu nu am fost niciodată o victimă a discriminării, dar am cunoscut câțiva oameni care au
trebuit să treacă prin asta și efectele negative produse se pot observa foarte ușor.
Un efect devastator al discriminării este diminuarea nivelului stimei personale și încrederii în
sine. De asemenea, discriminarea are un impact negativ asupra stării sociale și a sănătății
mintale a victimelor. În plus, victima se poate confrunta cu performanțe scăzute, lipsa
motivației, neimplicare și chiar cu un sentiment constant de vinovăție.
Aceste efecte enumerate mai sus nu vor fi vizibile imediat. Ele vor apărea în timp și vor
contribui la formarea viitorului adult.

S-ar putea să vă placă și