Sunteți pe pagina 1din 2

Educația

și Consilierea Părinților
Conf. univ. dr. Petruța Rusu

Temă seminar
Proiect de educație și consiliere a părinților

Realizați un proiect de educație și consiliere a părinților care să vizeze o problemă


specifică (ex. efectele stresului din familie asupra copiilor, comunicarea eficientă
părinte-copil, strategii de disciplinare pozitivă a copiilor). Accentul proiectului va fi
pus pe aplicarea cunoștințelor dobândite în cadrul cursului de Educația și consilierea
părinților. Proiectul va avea aprox. 5 pagini (la care se adaugă anexele – exerciții, fișe
de lucru pentru părinți) și va conţine următoarele secvenţe:
1. Titlul proiectului
2. Definirea problemelor –Exemple: consilierea părinților pentru dezvoltarea stimei de
sine a copiilor, comunicarea eficientă părinte-copil, disciplinarea pozitivă
3. Descrierea problemelor
4. Identificarea posibililor factori de formare şi dezvoltare a problemei. De cele mai
multe ori problemele au mai multe surse de formare - rareori un singur factor
declanşează un comportament neadecvat (de exemplu, agresivitatea unui copil poate fi
determinată de: problemele familiale, neîncrederea în sine, grupul de colegi).
Identificarea cauzelor care au condus la dezvoltarea unei probleme este un pas
important în eliminarea ei.
5.Identificarea factorilor de menţinere şi de activare a problemei. Factorii de
menţinere a problemei (exces/deficit comportamental) împiedică formarea unor
atitudini adecvate sau abilităţi eficiente. De exemplu, utilizarea etichetelor şi a criticii
în comunicarea dintre copii și părinți reduc posibilitatea de autocunoaştere, încredere
în sine şi exprimare asertivă.
6.Planul de intervenţie. Etapele formulării planului de intervenţie sunt: a) formularea
obiectivului de lungă durată – exemple: formarea unei stime de sine pozitive,
dezvoltarea abilităţilor de management al stresului, dezvoltarea abilităţilor de rezolvare
a conflictelor; b) formularea obiectivelor specifice se realizează în funcţie de natura
problemei şi obiectivul de lungă durată; obiectivele specifice trebuie formulate în
funcţie de componentele comportamentale, cognitive sau emoţionale ale descrierii
problemei; c) strategiile de intervenţie sunt formulate pentru fiecare obiectiv specific
Educația și Consilierea Părinților
Conf. univ. dr. Petruța Rusu

în parte şi sunt realizate prin mai multe activităţi specifice (aprox. 4-5 întâlniri cu
părinții).
7.Evaluarea intervenţiei vizează modificarea cunoştinţelor, atitudinilor şi abilităţilor.
Se realizează prin: chestionare de cunoştinţe, atitudini şi abilităţi, grile de observare
comportamentală (completată şi realizată de profesor), grile de autoevaluare
comportamentală.

Aspecte de deontologie academică


Orice material elaborat de către studenți pe parcursul activităților va face
dovada originalității. Studenții ale căror lucrări se dovedesc a fi plagiate nu vor fi
acceptați la examinarea finală. Orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi
sancționată prin acordarea notei minime.

S-ar putea să vă placă și