CADENŜE PESTE

TIMP
Revista cadrelor militare în rezervă şi a veteranilor de
război
din judeŝul Vaslui

ANUL VII, Nr. 2 (14) / 2019 * HUŞI

1
 CONTRIBUȚII LA ISTORIA BISERICII „SFÂNTUL GHEORGHE”
DIN BÂRLAD

Costin CLIT

Unele studii privitoare la trecutul bisericii Sfântul Gheorghe din Bârlad au

fost realizate recent 1. Nu ne propunem realizarea unui studiu monografic complex și
exhaustiv, ci doar punerea în circulație a unor informații mai puțin cunoscute, care
întregesc demersul monografic inițiat de Maria Popa și regretata Doina Rotaru,
continuat de Oltea Rășcanu-Gramaticu. Inevitabil, reluăm și unele informații
cunoscute cititorului.

Planul bisericii Sfântul Gheorghe

1
Maria Popa, Doina Rotaru, Monumente istorice din județul Vaslui. Ctitorii de breaslă:
Bisericile „Sfântul Ilie” și „Sfântul Gheorghe” din Bârlad, în „Acta Moldaviae
Meridionalis”. Anuarul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare”, Vaslui, XXXIII, 2012, p.
146-205 (despre biserica Sfântul Gheorghe a se vedea p. 172-185), studiu din care s-a
inspirat pe larg și Oltea Rășcanu-Gramaticu, Istoria Bârladului, Ediția a III-a, revăzută și
adăugită, Iași, Editura PIM, vol. II, p. 348-361.

119
 Potrivit chestionarului întocmit la 1921 de preotul V. Dolinescu la cererea
Comisiunii Monumentelor Istorice, biserica Sfântul Gheorghe din Bârlad a fost
„ridicată probabil pe la 1770” din lemn iar la 1810 din zid, printre ctitorii de la
1770 și 1810 fiind enumerați, conform pomelnicelor, Vasile Popa, Iancu Chirul sin
Popa, Stoica Abăgeru, Onofrei Mantu, Hiliuți Popa sin Popa Chirul, Hagi Arghiri și
alții. Nu se păstrau la acea dată portrete ale ctitorilor, pisanie sau pomelnice 2.
Proiectul ridicării bisericii din zid pentru înlocuirea celei din lemn ar fi fost
conceput la 1790, însă hotărârea definitivă a fost luată în 1810. „Biserica (Sfântul
Gheorghe) este așezată cu vreo 20-30 metri spre Apus de locul unde a existat,
cândva, biserica catolică (ungurească), din care numai există, astăzi, nici o urmă.
Locul unde se proiecta la 1810 să fie înălțată biserica forma linia de miază-zi a
vetrei vechi a târgului Bârlad. Actuala biserică este așezată cu vreo 7-8 metri la
(Nord Vest) Sud-Est de veche biserică de lemn”3. Arhitectul Ștefan Balș consideră
anul construirii bisericii ca fiind 1818. Biserica avea o lungime de 33 de metri și
zidurile groase de 1,60 metri. Cele trei turle erau în 1940 din lemn, învelite cu tablă.
„Cea deasupra altarului este falșă. Celelalte două au bază de zid, restul
prăbușindu-se probabil în urma vreunuia din cutremurele atât de dese în această
regiune”4. La 14 iulie 1938 sunt menționate pe latura de nord a bisericii „4 lespezi
de mormânt a ctitorilor așezate de-a lungul peretelui cu fața în jos. Ar trebui scoase
și încastrate în peretele pridvorului”5.
De la vechea biserica se păstrau: icoana Maica Domnului, format mic, din
argint aurit, în firida proscomidiei, pe care era inscripționat anul 1782; Sfântul Potir
din argint cu inscripția „1799 februarie 22. Vasile Popa i Dumitra. Vasile Mantul.
Toader Hagiu. Caramfil Teodor”6.
Pe o candelă de argint de la catapeteasmă avem inscripția: „Sf. Gheorghe
1812 april 18. Vasile. Elenca. Constantin”. În partea centrală a lăcașului se
păstrează o piatră dreptunghiulară din marmură (1,500x0,500 m) cu inscripția:
„Această piatră este puse de dum. Hagi Iordachi Iftimiu și Eni Gheorghiu în sfânta
biserică ce să prăznuește sf. și mar. mucenic Gheorghe, pentru a lor pomenire, la
an 1818 martie 6 ”7.
Chestionarul amintit indică construirea clopotniței la 1856-1858 și o descrie
ca fiind „pătrată, f. solidă”. Vechile chilii nu se mai păstrau8. Biserica avea trei turle
înalte, pridvorul era simplu, fără stâlpi și ferestrele fără chenare. Cimitirul bisericii
s-a desființat la 1880 și nu se mai păstrau pietre vechi de morminte9. În Sfântul

2
Institutul Național al Monumentelor Istorice (în continuare INMI), Fond Comisia
Monumentelor Istorice (FCMI), dosar 326, f. 157 și 159; a se vedea și Ioan Opriș,
Monumentele istorice din România (1850-1950), București, Editura Vremea, 2001, p. 332;
Într-un chestionar din 1955 sunt indicați anii 1770-1780 pentru construirea bisericii din lemn
și anul 1818 pentru construcția din zid; vezi INMI, FCMI, dosar 1015, f. 1.
3
INMI, FCMI, dosar 326, f. 157 și 59 .
4
Ibidem , f. 161.
5
Ibidem.
6
Ibidem, f. 157 și 159.
7
Ibidem, f.157 și 159.
8
Ibidem, f. 157 și 159; Ioan Opriș, op. cit., p. 332.
9
Ibidem, f. 157 și 159 .

120
Altar se păstrau resturi din vechea zugrăveală „probabil de pe la 1850-1860”,
celelalte fiind noi de la 1880-189010.
Tâmpla din lemn, împodobită mediocru, data de la 1815 și era decorată cu
cinci icoane mari împărătești îmbrăcate în argint. Nu se păstrau strane vechi sau
sfeșnice din lemn sculptate11.
Sunt inventariate 80 de icoane: zece iconițe mici, îmbrăcate în argint, alte
32 iconițe pentru diferite sărbători, patru icoane mijlocii. Icoana Mântuitorului de la
catapeteasmă, din argint, avea inscripția: „La Biserica din Bârlad cu hramu
Sfântului Gheorghe 1847”, la care se adaugă icoanele: Maica Domnului de la
tâmplă, din argint, cu pietre, avea inscripția „La mns. Sf. Gheorghie din trg Bârlad
1849”; Sfântul Gheorghe, la tâmplă, din argint cu pietre („1846 iunie 27”); Sfântul
Ioan Botezătorul și Sfântul Vasile, la tâmplă, din argint („Târg Bârlad – la S. B. Sf.
Gheorghie 1848 dechemvre”). Pe rândul al doilea al tâmplei sunt 7 icoane mari, iar
pe al treilea 7 icoane mici (medalion). Totodată patru icoane mari erau scoase din uz
(fără inscripții). Pe o icoană este inscripționat textul următor: „În Țarigrad, mai 12.
Di mâna lui Parfenie. Pavăl Popa abăgeriul, epitrop sf. mar. muc. Gheorghie.
Această icoană este făcută de Catrina lui Stoian Sârbul. Icaterina. Gheorghi.
Sanda. 1828 iuli 25”. Redăm și inscripțiile de pe alte icoane: Sfântul Ștefan, de
argint, în tâmplă („Maria Gâlcă. Lalu Rădoiu. Ștefan Gheorghiu. 1875”); Maica
Domnului, de argint, în naos („Ștefan și Maria Gâlcă. 1883”); Sfântul Mina, naos
(„Această icoană este făcută di Pavăl Popa di la Tetiva. Titori sânt Ioan, Rucsanda.
Pavel. Raica”). Sunt inventariate și alte icoane fără inscripție: Sfântul Nicolae,
catapeteasmă, Sfântul Haralambie, naos, Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul
Gheorghe, pronaos, Sfânta Varvara și Sfânta Paraschiva, Sfinții Apostoli Petru și
Pavel, pronaos. Un Sfânt Aer avea inscripția: „Ioan (Ivanciu) Boiu. 1884 april 1”12.
Autorul chestionarului identifică 79 obiecte din argint: două potire de
argint, unul mic cu inscripția „1799 februarie 22. Vasile Popa i Dumitra. Vasile
Mantul. Toader Hagiu. Caramfil. Teodora” și unul mare („Vasile sulger (sic!).
Dumitra”); două discosuri, unul mare cu inscripția („Jertfește-se mielul lui
Dumnezeu care rădică păcatele lumii. Anul 1875”); două steluțe, două copii, zece
lingurițe, un potiraș, patru cruci mici, două cădelnițe, 22 candele mici – de argint,
fără inscripții; o candelă mare de argint cu inscripția „Sf. Gheorghe 1812 april 18.
Vasile. Elenca. Constantin”, un chivot mic, o salbă cu șase bănuți din care doi de
aur, cinci perechi paftale de argint, o pereche paftale din sidef, un picior mic, patru
coronițe, nouă ochi, cinci sfinți (prunci), două mâini-de argint, fără inscripții; un
candelabru din nichel, mare, fără inscripție13.
Inventarul veșmintelor număra: 20 feloane (5 mediocre, 5 vechi, 5
degradate-inutilizabile, 5 bunișoare), 8 stihare preoțești mediocre, 4 stihare
diaconești degradate, 42 văzduhuri inutilizabile și 15 perechi rucavițe (mânecuțe)
inutilizabile14.

10
Ibidem, f. 157 și 159.
11
Ibidem, 157 și 159 .
12
Ibidem, f. 157 și 159 .
13
Ibidem, f. 157 și 159 .
14
Ibidem, f.157 și 159 .

121
 La data întocmirii chestionarului se păstra un pomelnic, format carte, cu
pomelnicele tuturor ctitorilor și donatorilor, la care se adaugă 11 „manuscrise” din
perioada 1797-1859 ianuarie 1 (danii de case, locuri, hotărâri judecătorești și
contracte). Din cărțile veche sunt menționate: Ceaslov, Rădăuți, 1745; Evanghelie,
București, 1750; Cazanii, București, 1768; Acafstier, București, 1823; Minei,
Neamț, 1831; Chiriacodromion, Buzău, 1839; Evanghelie, Neamț, 1834; Mineiu,
Neamț, 1846; Evanghelie, 184915.
În clopotniță se păstrau două clopote vechi, unul de mărime mijlocie, pe
care era inscripționat anul „1797”, celălat mic, fără inscripție16.
Biserica a fost învelită cu tablă la 188017. Reparații „mari” s-au executat în
1885 (interioare) și 1910-1911 (exterioare)18. Pe la 1890 sunt executate în stil
occidental în ulei, de un autor mediocru, fără respectarea ordinii iconografice, cinci
compoziții în naos, „patru în sânurile laterale de nord și sud de câte 180/220 cm pe
panourile destinate marilor mucenici, având ca subiecte Nașterea și Învierea
Domnului dinspre sud, în dreapta și stânga ferestrei (și lăsând goale bolțile
respective destinate acestor scene). În sânul spre nord pe o parte Bolovănirea
Protomartirului Ștefan și tragerea pe roată a Sfântului Gheorghe. ... Al cincilea
panou din această serie, reprezintă pe sfinții Apostoli Petru și Pavel, ținând
macheta bisericii în chip de ctitori, pe peretele nord înspre pronaos (180 x 250)
lângă amvon, de aceeași factură, lipsită de valoare artistică și tehnică, nepotrivită
locului ce-l ocupă, distrusă și ea 80%”(descriere din 1971). Alte patru figuri în ulei
vor fi executate la 1900, „și mai slabe, în glafurile ferestrelor, de autori anonimi”,
anume Sfinții Ierarhi Nicolae și Spiridon (fereastra nordică a naosului) și Sfinții
Haralambie și Mina (spre sud). „În afară de cel din urmă, ele nu respectă nici
orânduirea iconografică și sunt deteriorate între 30-50%” (la 1971). În perioada
interbelică s-a executat o pictură de zugravul Constantin Buhuși „în tempera slabă
ce se șterge ușor și reprezintă pe bolta altarului încoronarea Maicii Domnului, iar
pe pereți și în glafueile ferestrei estice, patrusprezece ierarhi înghesuiți, cea mai
slabă din picturile înșirate” 19.
Biserica este reparată în 1925, când este refăcut și pridvorul demolat
anterior, iar din 1927 este dată în folosința armatei 20.
Biserica Sfântul Gheorghe este afectată de cutremurul din 1934. Conform
unui document din 14 iulie 1938 bolta din zid a „pridvorului este brăzdată de
crăpături” care trec în perete până la temelie. Se recomandă un sondaj la temelie.
Crăpătura din Sfântul Altar pornea din axul ferestrei până la turla Pantocratorului,
de unde continuă la „cheia bolților”. Tencuiala bolții a căzut în proporție de 1/3 în
urma unui trăsnet. „Pereții pridvorului au tendința de a se desface de biserică.
Există o crăpătură de-a lungul arcului. ... Zugrăveala pridvorului oribilă.
Dușumeaua în bună stare. Cele trei turle sunt de lemn, învelite cu tablă. ... Cafasul

15
Ibidem, f.157 și 159; a se vedea și la Ioan Opriș, op. cit., p. 332.
16
Ibidem, f. 157 și 159; a se vedea și la Ioan Opriș, op. cit., p. 332.
17
Ibidem, f. 161.
18
Ibidem,, f. 157 și f. 159; a se vedea și la Ioan Opriș, op. cit., p. 332.
19
INMI, FCMI, dosar 1016.
20
INMI, FCMI, dosar 1015, f. 1.

122
slab. Zugrăvelile interioare pătate din cauza ploilor pătrunse prin ferestrele
turlelor”21.
În 1940 învelișul din tablă nu mai rezistă ploilor „care au început să
străbată”22. În ianuarie 1940, arhitectul Ștefan Balș propune „dărâmarea” turlelor și
refacerea tablei la corpul bisericii și la baza turlelor. „Cu economia rezultată și cu
banii ce se vor strânge se vor putea reface mai târziu cele două turle din zid, cu
schelet de beton armat”. Devizul, estimat de Ștefan Balș la valoarea de 240000 de
lei, va fi acceptat de arhitectul Horia Teodoru în condițiile strângeri de fonduri
(400000 de lei sau 800000 după înlăturarea articolelor 10 și 16 din deviz) de către
Parohie23.
La 24 iunie 1940 o parte din bolta pridvorului (2x2 m.) a căzut. „Toți
vizitatorii au fost de părere că acest pridvor nu cadrează cu estetica bisericii și
reparația lui ar însemna un lucru zadarnic, deoarece trebuie făcut din temelie”.
Pridvorul bisericii (6x6 m.), construit mult mai târziu decât lăcașul și în alt stil, avea
la 21 septembrie 1940 „crăpături profunde” și „s-a deplasat din locul său circa 20
cm. Înspre Miază-zi și este deslipit în întregime de corpul bisericii” (conform
adresei generalului I. Teodorescu, comandantul Garnizoanei Bârlad). Delegatul
Comisiei Monumentelor Istorice care urma să recepționeaze lucrările executate la
Biserica Domnească din Bârlad a fost însărcinat de arhitectul Horia Teodoru la 30
septembrie 1940 cu cercetarea bisericii Sfântul Gheorghe24.
Serviciul Religios al Garnizoanei Bârlad, prin preotul căpitan Gheorghe
Codreanu, înștiințează Comisia Monumentelor Istorice la 15 noiembrie 1940 de
urmările cutremurului din 9-10 noiembrie 1940 asupra bisericii Sfântul Gheorghe,
când pridvorul „s-a dărâmat complectamente”. Episcopul Grigorie Leu, prefectul
județului și protoiereii nu au putut intra la 13 noiembrie 1940 în biserică „din cauza
dărâmăturilor”. Cu ajutorul Garnizoanei s-a procedat la „strângerea, alegerea și
depozitarea” materialului rezultat din demolarea pridvorului. Sarcina cercetărilor îi
revine arhitectului Horia Teodoru la 5 octombrie 194025.
Reparații exterioare suferă în 194426. Din 1946 biserica nu mai servea ca
lăcaș de cult27.
O situație aparte o are turnul clopotniță ridicat pe la 1856-1857 prin
susținerea financiară a călugărului Ioniță Bardaș (Titinaș), o legendă bârlădeană,
care a dorit realizarea unei copii a turnului Mănăstirii Golia din Iași 28. Unele surse
indică construirea clopotniței în 1859 „din cărămidă și acoperită cu tablă ... de

21
INMI, FCMI, dosar 326.
22
Ibidem, f. 161.
23
Ibidem, f. 161.
24
Ibidem, f. 169.
25
Ibidem, f. 168.
26
INMI, FCMI, dosar 1015, f. 1v.
27
Ibidem, f. 2.
28
N. Antonovici, Ioniță Titinaș (Părintele Ionichie) – Ctitor al Turnului de pe lângă
biserica Sf. Gheorghie și al bisericii Sf. Haralambie și Mina din Bârlad, în „Tribuna
avântenilor”, iulie-septembrie 1943, București; Oltea Râșcanu-Gramaticu, op. cit., p. 352-
353.

123
către un ostenitor sărac numit Ioniță Titinaș-zis Lumânărică, care a strâns
fondurile necesare construcției din colectă publică”. Construcția a rămas
nefinalizată, „lipsindu-i etajul superior. În această situație se găsește și astăzi”
(1966-1967). Clopotnița a fost grav avariată de cutremurul din 1940 „în special în
ceea ce privește tencuielile la exterior care au căzut complet”29.

Turnul clopotniță (foto din 1967)

În regiunea Bârlad erau necesare la 12 mai 1955 intervenții urgente pentru

consolidarea și repararea următoarelor monumente istorice, propuse în acest sens:
clopotnița bisericii Sfântul Gheorghe din Bârlad, biserica Sfinții Voievozi din
Bârlad, biserica Sfântul Nicolae din satul Pralea, comuna Căiuți, raionul Adjud,
biserica Sfântul Nicolae din satul Pralea, comuna Coțofănești, raionul Adjud,
biserica Adormirea din Tecuci, biserica Intrarea în Biserică din satul Pățești, raionul
Focșani (conform adresei arhitectului George Pohrib din 10 iunie 1955). Direcția
Monumentelor Istorice cerea la 26 mai 1955 documentația „necesară (date istorice,
relevee, fotografii etc. pentru eventuala clasare a bisericilor Sf. Ilie și Sf. Gheorghe
(inclusiv clopotnița) din Bârlad). Așteptăm totodată propunerile dvs, pentru
întrebuințarea fondului de intervenții la monumente de arhitectură”. Duiliu Marcu,
membru în Comitetul de Stat, înștiințează Sfatul Popular al Regiunii Bârlad de
acordul exprimat pentru executarea reparațiilor clopotniței de la biserica Sfântul
Gheorghe (constituia un pericol pentru trecători) și a bisericii Sfinții Voievozi din
Bârlad din fondul de 15000 de lei alocat reparațiilor curente ale monumentelor

29
INMI, FCMI, dosar 1016.

124
istorice. La 20 iunie 1955, Gh. Musceleanu, președintele Comitetului Executiv al
Sfatului Popular de „Subordonare Regională” Bârlad și arhitectul Eug. Cuscenco
solicitau la 26 iulie 1956 informații privitoare la turnul lui Titinaș, întrebându-se
dacă „poate fi considerat ca făcând parte din monumentele de arhitectură ale
orașului, întrucât în lista oficială a monumentelor aprobate de Academia R.P.R. nu
este precizat dacă pe lângă Bis. Sf. Gheorghe și „Turnul lui Titinaș” este inclus ca
monument de arhitectură” (informațiile erau necesate pentru aplicarea procedurilor
de obținere a fondurilor necesare reparațiilor). Redăm adresa Direcției
Monumentelor Istorice din 21 august 1956, semnată de I. Balș și adresată Sfatului
Popular de „Subordonare Regională” Bârlad (Secțiunea de Arhitectură și
Sistematizare): „La adresa dvs. nr. 14663/956, înregistrată la C.S.A.C. sub nr.
11301/1385/1956, prin care ne cereți a vă informa dacă turnul lui Titinaș, care face
parte din ansamblul bisericii Sf. Gheorghe din Bârlad, poate fi considerat și el
monument istoric, vă comunicăm că sus numitul turn făcând parte din complexul
biseriicii Sf. Gheorghe, fiind așezat pe terenul și în incinta acestui edificiu, fiind și o
construcție interesantă din punct de vedere arhitectural, se consideră monument
istoric”30.
Devizul întocmit în 1966 aprecia suma necesară reparațiilor la 35000 de lei.
Departamentul Cultelor trimite la 7 martie 1966 avizul privitor la reparațiile de la
biserica Sfântul Gheorghe, monument istoric, în valoare de 25000 de lei. În 1967
este dat acordul de principiu asupra lucrărilor de reparație la turnul lui Titinaș 31.
Potrivit unei descrieri din 1955, când biserica a fost declarată monument
istoric și era părăsită, se afla în administrația parohiei „Sfântul Ilie” (responsabil,
preotul Herghelegiu), arhitectura exterioară era una: „moldovenească, fără brâuri
orizontate, turlele hexagonale executate în paiantă / afară de bază, care este în
cărămidă, tencuit în exterior cu mortar de var, are streașină de lemn cu căpriori
apatenți, învelitoarea din tablă galvanizată, a avut un pridvor, azi dărâmat,
existând doar urme de fundație. În interior prezintă interes construcția
pendentivilor f(oarte) aplatizați, aproape orizontali. Pictura interioară în ulei”32.
Biserica era neîngrijită „de multă vreme”, iar degradarea a putut fi evitată prin
starea bună a acoperișului, în interior prezenta fisuri puternice mai ales la boți și
arcade, care necesitau lucrări de consolidare. Se sugera refacerea integrală a
pridvorului, a picturii interioare, reparația tâmplăriei-completarea ferestrelor,
refacerea pardoselii, tencuieli interioare și repararea mobilierului. Devizul lucrărilor
de restaurare era estimat la 600000 de lei33.

30
Ibidem.
31
Ibidem.
32
INMI, FCMI, dosar 1015, f. 1v.
33
Ibidem, f. 2.

125
 Biserica Sfântul Gheorghe (1967)

Biserica este redată cultului la finele anului 1970. La inițiativa autorităților

locale este întocmit un deviz în valoare de 25000 de lei „pentru toate reparațiile
exterioare și interioare a zidăriei, fără a afecta arhitectura edificiului”, fiind vizate
„stricăciunile exterioare, cea mai importantă și aproape singură fisură fiind cea din
partea nordică, dinspre altar, de la streașină până în temelie ... retencuirea
exterioară totală a tencuielilor burdușite și căzute. În interior fisurile sunt mai puțin
importante, aparente doar la cheile de boltă ale arcurilor transversale din naos și
pronaos, precum și în turla naosului, la îmbinarea bazei de cărămidă (de 2 m.
înălțime), cu zidul de paiantă înalt de 6,50 m. până la vârful calotei
Pantocratorului, tencuiala fiind căzută atât la îmbinarea amintită cât și în calotă.
În general, zidurile de o soliditate și grosime excepțională (de circa 160 cm până la
bolți)-au fost salvate și de acoperișul de tablă în stare relativ bună. Din cele trei
turle aparente în exterior, cea de deasupra altarului este oarbă, în interior fiind
deschise numai cele din naos și pronaos”34. Din 1971 s-au inițiat demersurile pentru
pictarea bisericii Sfântul Gheorghe (parohia Sfinții Voievozi), cerându-se de către
Direcția Monumentelor Istorice la 23 septembrie 1971 documentația însoțită de
ilustrația fotografică „de ansamblu și detaliu a tablourilor existente” (conform
adresei semnată de prof. arh. R. Bordenache și arh. L. Vasilescu) 35.
Departamentul Monumentelor Istorice și de Artă, prin Vasile Drăguț
(director) și Eugenia Greceanu (șef grupă avizare), își exprimă Departamentului
Cultelor la 17 aprilie 1973 acordul de principiu pentru montarea în curtea bisericii a
unui bazin metalic cu diametrul de 2 metri și înălțimea de 0,40 m în vederea
colectării de apă, necesară plantațiilor din curte, cu condiția amplasării la o distanță
de 20 de metri de zidurile lăcașului36.
În 1974, se impunea o nouă „învelitoare de tablă”, iar enoriașii doreau
pictarea în frescă a lăcașului. Biserica avea „o pictură în ulei fără importanță

34
INMI, FCMI, dosar 1016.
35
INMI, FCMI, dosar 1017.
36
INMI, FCMI, dosar 1016.

126
istorică. În vederea picturii în tehnica frescă e necesar a se da jos actuala tencuială
interioară până la cărămidă, întrucât și așa este degradată și a o tencui din nou cu
mortar de var fără adaos de ciment. Mai e necesar a se înlocui parțial și asteriala
învelitorii din scânduri de brad, jghiaburi și burlane din tablă zincată din noi, etc”.
Valoarea lucrărilor preconizate se ridica la suma de 53500 de lei (potrivit
memoriului întocmit de George Ursulică) 37.
Ioan Berlea, președintele Consiliului Popular Municipal Bârlad mulțumește
la 10 noiembrie 1976 directorului general al Direcției Patrimoniului Cultural
Național pentru „sprijinul concret și eficient” acordat pentru lucrările de reparație și
restaurare a bisericii Domnești „monument istoric din secolul al XVII-lea,
monument ce s-a integrat în noul centru civic din municipiul Bârlad, în care multe
construcții sânt deja terminate, air altele în curs de finalizare”. Până la 10
noiembrie 1976 s-au executat „decaparea, acoperișul și învelitoarea bisericii”, fiind
necesare și alte lucrări: tencuieli speciale cu praf de piatră, decorații (două registre,
ocnițele de jur împrejurul navei și turlei), soclu și trotuar de piatră șlefuită,
tâmplărie de stejar și alele38.
Parohia obține în 1976 aprobările necesare și începe pictarea lăcașului
Sfântul Gheorghe cu pictorul Alexandru Bucescu, colaborare întreruptă ulterior din
cauza calității scăzute a lucrărilor39.
Direcția Patrimoniului Cultural Național este informată de preotul Dumitru
Bârnovescu (1970-1977) la 24 mai 1977 de urmările cutremurului din 4 martie,
când „aproximativ jumătate din fresca turlei bisericii noastre la care lucrează dl.
Pictor BUCESCU ALEXANDRU, s-a burdușit. Totodată au găsit jos bucăți de
frescă de mărimi diferite. Aceste bucăți ne surprind, pe noi necompetenți, când
constatăm că în București, unde gravitatea cutremurului a fost incomparabilă,
frescele lucrate concomitent cu biserica noasră, nu au căzut. Mai mult, aceste
bucăți de frescă, căzute de sus, de la turla necontrolată de noi, ne descoperă nu
numai tehnica frecei, ci și a picturii, și culorile și calitățile vopselelor”. Preotul
paroh este informat la 1 iunie 1977 de rezultatul analizelor de laborator prin care s-a
constatat „că preparația de frescă nu este aderentă la tencuială, iar pelicula de
culoare este pulverulentă datorită metodologiei defectuoase folosite în procesul de
pictură. Toate aceste deficiențe au dus la rezultate negative în ceea ce privește
conservarea noii picturi murale”40.
Prin procesul verbal din 12 iunie 1977, pictorii Nicolae Stoica, Gheorghe
Vânătoru și Gheorghe Răducanu, delegații Comisiei de pictură bisericească, asistați
pr. Ioan Andrioae, consiler administrativ al Centrului Eparhial, pr. Gheorghe Popa,
protopopul, Ioan Pop, contabil șef al Centrului Eparhial, Constantin Baniță și
Gheorghe Cozma, membrii Consiliului parohial, se constată desprinderea
tencuielilor în urma cutremurului din 4 martie 1977, care a afectat chiar locurile din
zidăria de la baza Pantocratorului. În urma discuțiilor purtate s-a convenit refacerea
picturii de către pictorul Alexandru Bucescu „fixând culorile ce se curăță și cu

37
Ibidem.
38
Ibidem, f. 3.
39
INMI, FCMI, dosar 1017.
40
INMI, FCMI, dosar 1016.

127
modificările stabilite”. Parohia își asumă responsabilitatea reparațiilor de zidărie
„necesare pentru refacerea porțiunilor de pictură distrusă ca efect al
cutremurului”, iar în iulie 1977, după consolidarea Sfântului Altar să se treacă la
executarea picturii, urmând finalizarea lucrărilor la 31 august. Preotul paroh
Dumitru Bârnovescu cere precizarea sumei necesare plății a două ajutoare, solicitate
de pictorul Alexandru Bucescu „pentru reparațiile ce se vor face la pictura distrusă
din cupolă-Pantocrator- ... în afara omului obișnuit de ajutor permanent care
privește parohia”41.
Parohul Gheorghe I. Moraru (1977-1987) aduce la cunoștința Adunării
parohiale la 19 februarie 1983 întocmirea devizului pentru executarea lucrărilor de
pictură la biserică. Costurile erau evaluate la suma de 273960 de lei. Documentația
întocmită este acceptată la 25 februarie 1983 de Comitetul de Cultură și Educație
Socialistă al județului Vaslui prin Oficiul Județean pentru Patrimoniu Cultural
Național „având în vedere necesitatea urgentă a intervenției pentru repictarea
bisericii cu hramul „Sf. Gheorghe” din Bârlad, monument de arhitectură”, însă sub
rezerva avizării de Comisia Centrală de Stat a Patrimoniului Cultural Național din
București. Secția de arhitectură și sistematizare din cadrul Consiliului Popular al
județului Vaslui, prin inginerul Constantin Cosma, își dă avizul favorabil repictării
bisericii la 28 februarie 1983, în urma adresei parohului din 25 februarie 1983.
Biserica era pregătită la 4 martie 1983 pentru pictură, „parohia având și
posibilitățile materiale pentru executarea acestor lucrări”42. Biserica a fost pictată
între 1983 și 1984 de pictorii Vasile Caraman, Costel Coșa, Ionică Bârloveanu și
Ilie Dinu. „Turnul lui Titinaș”, afectat de curemurul din 4 martie 1977, va fi supus
reparațiilor interioare și exterioare în 1986 43. Peter Fritz Derer. Directorul Direcției
Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice (1990-1993) și referenții de
specialitate (arhitecții I. Juravlea și Gh. Sion) pun în discuție în septembrie 1991
adresa Muzeului Județean Vaslui – Oficiul pentru Patrimoniu Cultural Național al
județului Vaslui, cu nr. 44 din 19 iunie 1991 (semnată de Const. Popescu, Maria
Popa și Doina Rotaru), privitoare la „reconstituirea pridvorului” bisericii Sfântul
Gheorghe din Bârlad. „Documentația prezentată este incompletă și tratată
superficial; biserica este monument istoric, datând din 1818 ... În consecință,
solicităm un proiect complet care va ține seama atât de sondajele de pe parament,
cât și la fundații, în vederea cunoașterii mai precise a caracterului arhitecturii
originare”

41
Ibidem, f. 2-2v.
42
INMI, FCMI, dosar 1017.
43
Oltea Rășcanu-Gramaticu, op. cit., p. 356.

128
Biserica „Sfântul Gheorghe” în 1955

129
Biserica „Sfântul Gheorghe” în 1955

130
Arhitectură interioară (1955)

Arhitectură interioară (1955)

131
Piatră de mormânt din interiorul bisericii – 6 martie 1818
(fotografie din 28 iulie 2016)

132