Sunteți pe pagina 1din 32

Vizionar. Ingenios. Remarcabil.

Fiecare vehicul poartă semnătura sa.


Modelul prezentat este Transit Custom Sport Van si vopsea Shadow Black mica (optiune).
2 3
Compact? E o iluzie optică. Cel mai mare spaţiu util din clasa sa

Cu un spaţiu util între 6 metri cubi pentru varianta L1 H1 (ampatament scurt, acoperiş jos) până la 8,3 metri cubi pentru
varianta L2 H2 (ampatament lung, acoperiş înalt) si perete despartitor, plus posibilitatea de a incarca 3 Europaleti pe
podea, Transit Custom este la fel de practic, pe cât de elegant.

Modelul prezentat este Transit Custom Limited Van L2 (cu ampatament lung) H2 (cu acoperiş înalt) şi vopsea metalizată Moondust Silver (opţiune).
4 5
Panoul din peretele
despărţitor cu rabatare
în sus permite accesul
încărcăturii la spaţiul de
depozitare de sub scaun,
permiţând transportarea
în siguranţă a unor articole
precum ţevi şi scări de până
la trei metri* lungime.

*Articolele de până la 3,4 metri pot fi transportate


în L2 (ampatament lung).

Un detaliu mic pentru o


lungime mare.
Trei metri, mai precis.
Chiar şi Transit Custom L1 (ampatament scurt) poate transporta o serie de obiecte cu lungimea de trei metri, datorită
peretelui despărţitor inteligent prin care poate trece încărcătura. (Standard) Podeaua plată şi pereţii aproape verticali
vă ajută să beneficiaţi la maxim de tot spaţiul. O protecţie robustă din vinil pentru podea oferă o suprafaţă extrem de
durabilă care este uşor de curăţat după terminarea lucrului. (Podeaua utilă uşor de curăţat este standard la Trend,
Limited si Sport pentru Van si optional la Ambiente pentru Van)

Cel mai mare spaţiu util din clasa sa

Nu există niciun compromis în ceea ce priveşte cel mai important aspect al muncii dumneavoastră: maximizarea
spaţiului util şi uşurinţa cu care îl puteţi folosi.

■ De la 6 până la 8,3 metri cubi de spaţiu (L1 H1 până la L2 H2) ■ Puncte de ancorare a încărcăturii aflate în laterale care
■ Capacitate de 3 europaleţi respectă DIN/ISO
■ Lungime utilă de 3 metri cu perete despărţitor prin ■ Protecţie din placă dură cu înălţime integrală sau până la
care poate trece încărcătura (3,4 m la L2). Oferă spaţiu jumătate
suplimentar de 93 de litri ■ Podea utilă uşor de curăţat
■ Inaltime incarcare pana la 1,778 m (L2)

6
Accesul uşor al încărcăturii
Cu înălţimi mici de încărcare laterală şi spate, o uşă culisantă de dimensiunea unui palet pe partea şoferului (opţional)
şi a pasagerului, plus uşile spate cu deschidere largă pe balamale la 180°*, Transit Custom vă permite să beneficiaţi la
maxim de tot acest spaţiu. Lumini interioare noi (două la L1, patru la L2) oferă vizibilitate spaţiului util. Noile LED-uri de
înaltă luminozitate** sunt disponibile cu patru lumini de mare putere oferind o iluminare superioara in interior pentru un
mediu de lucru mai confortabil. (Opţiune)

■ Bratele de amortizare a usii spate pot fi blocate in pozitie ■ Autocolante reflectorizante pe marginile uşilor spate
deschisa la 90 de grade ■ Uşi laterale glisante duble (opţiune)
■ Înălţime mică de urcare prin spate în zona de încărcare ■ Al doilea rand de geamuri pe usile laterale de incarcare
■ Iluminare cu LED-uri a spaţiului util (opţiune)* (optiune pe Van)

*Uşile spate de la Kombi M1 se deschid numai la 90°.


**Nu este disponibil pentru Kombi.

Sistemul
de bare
transversale
pentru
plafon…
… mereu disponibil,
când ai nevoie de el.
Transit Custom vine cu un suport ingenios al portbagajului, care
se poate strange, atunci cand nu este utilizat, pentru a putea
imbunatati consumul de combustibil si totodata pentru a reduce
zgomotele produse de vant. Poate transporta incarcaturi de pana
Înălţimea mică de încărcare
prin spate a Transit Custom la 130 kg (80 kg pe Sport), elementele lui sunt compatibile cu
simplifică foarte mult introducerea accesoriile unui suport standard pentru a maximiza capacitatea si
şi scoaterea articolelor. gradul de utilizare. (Optional si accesorii doar pe modelele H1)

8
Proiectat pentru afaceri,
construit pentru munca
grea.
Toate motorizarile Ford Transit Custom de 2.0-litre diesel Ford EcoBlue sunt generatii complet noi de inalta performanta.
Mai puternice, mai prietenoase cu mediul, mai rafinate si extrem de eficiente cu costuri reduse, motoarele diesel Ford
EcoBlue sunt construite in parametri de inalta performanta de catre castigatorii premiului Ford EcoBoost pe benzina.

Principalele avantaje includ


■ Consum combustibil si emisii CO2 reduse cu pana la 13 %† ■ Motor construit pentru nivel scazut de zgomot si vibratii
■ Performanta imbunatatita la cuplu cu 20% † ■ Emisii scazute de oxid de azot (NOx) conform standardelor
Euro6.

Construit de la zero noul motor diesel Ford EcoBlue sporeste eficienta consumului de combustibil cu pana la 13%
comparativ cu predecesorul motor diesel 2.2-litre TDCi, cu un consum de combustibil de 6.1 L/100 km si emisii CO2 de
la 157 g/km*, oferind in acelasi timp imbunatatiri semnificative la cuplu mic pentru o manevrabilitatea mai buna. Fiecare
motor – 105 PS, 130 PS and 170 PS – este proiectat dupa ultimele standarde cu frecare redusa, injectie carburant la
presiune foarte mare si turbocompresor pentru a furniza un nivel scazut de emisii NOx in concordanta cu standardele
Euro 6. In plus noul motor beneficiaza de un interval service extins pana la 2 ani/60,000 km (care este atins primul),
interval de service variabil pentru a reduce costul de exploatare.

†Comparat cu predecesorul motor diesel 2.2-litre Duratorq TDCi .


*105 PS N1, M1 de la 156 g/km. NEDC .

Performanta mai mare,


emisii mai mici.
Cu 55% mai
Noile motoare Ford EcoBlue 2.0L diesel disponibile pe Transit

putin NOx ca Custom se conformeaza standardelor stricte de emisii Euro 6, care


specifica o reducere cu 55% a emisiilor de oxid de azot (Nox) versus

standardele emisiile standard Euro 5. Sistemul de tratare a gazelor de evacuare


(Nox) foloseste AdBlue, un lichid pe baza de apa si uree, pentru a

anterioare. transforma emisiile de Nox din gazele de esapamanent in apa si


azot. Filtrul de particle reduce de asemenea mai mult de 99% din
particulele solide emise de gazele de evacuare ale autovehiculului.
11
Alege motorul care ti se 405 Nm
De la

385 Nm 161g/km***
potriveste. 130 PS
De la

157g/km**
170 PS

360 Nm
Mai mult cuplu. Mai Mai puternic
De la

multa putere. 105 PS 157g/km*


Mai flexibil
Noul Ford EcoBlue 2.0L TDCi 170 CP

Remarcabilul motor Ford EcoBlue de 170 CP (125 kW)


Cu mai multa putere la turatii inalte si cuplu Euro6 dezvolta un cuplu extraordinar de 405 Nm. Fiind
Noul Ford EcoBlue 2.0L TDCi 130 CP
cu pana la 20% mai mult la turatii joase decat motorul cel mai puternic disponibil, acesta este alegerea

motorul din generatia anterioara, fiecare motor Mai eficient Noul motor Ford EcoBlue de 130 CP (96 kW)/385 Nm
Euro 6, este foarte echilibrat din punct de vedere al
ideala pentru sarcini grele si remorcari, livrand in acelasi
timp un consum de combustibil excelent ( incepand de la
de 2.0-litri Ford EcoBlue furnizeaza performante performantei. Ofera un plus de putere si cuplu necesar 6.2/100 km+ combinat).
Noul Ford EcoBlue 2.0L TDCi 105 CP
pentru a mari masa totala maxima autorizata si cea
excelente atat in ceea ce priveste economia Proiectate pentru a satisface standardalele stricte de remorcabila cu dispozitiv de franare fara a compromite
de combustibil si flexibilitatea. O alegere cu 3 emisii Euro 6, noul Ford EcoBlue TDCi de 105 CP (77 emisiile poluante.
variante de putere si cuplu inseamna ca este un kW)/360 Nm disponibile pe Transit Custom combina
eficienta remarcabila de consum de combustibil (
motor potrivit cerintelor fiecarui loc de munca. pornind de la 6.1 L/100 km* combinat) cu un rafinament
si o manevrabilitate excelenta. Proiectat la cel mai inalt

Comparison made to the previous 2.2L Duratorq TDCi EU Stage 5 engine for the prior model.
nivel, motorul are costuri de intretinere reduse, fara a
compromite sarcina utila sau performanta.

Noul motor 2.0L Ford EcoBlue 105 PS (77 kW) Noul motor 2.0L Ford EcoBlue 130 PS (96 kW) Noul motor 2.0L Ford EcoBlue 170 PS (125 kW)
[Nm] kW [PS] [Nm] kW [PS] [Nm] kW [PS]
420 160 [218] 420 160 [218] 420 160 [218]

380 140 [190] 380 140 [190] 380 140 [190]

340 120 [163] 340 120 [163] 340 120 [163]

300 100 [136] 300 100 [136] 300 100 [136]

260 80 [109] 260 80 [109] 260 80 [109]

220 60 [82] 220 60 [82] 220 60 [82]

180 40 [54] 180 40 [54] 180 40 [54]


Torque Torque Torque
140 Power 20 [27] 140 Power 20 [27] 140 Power 20 [27]

12 100 0 [0] 100 0 [0] 100 0 [0] 13


1000 1500 2000 2500 3000 3500 4000 4500 1000 1500 2000 2500 3000 3500 4000 4500 1000 1500 2000 2500 3000 3500 4000 4500
RPM RPM RPM
1. Intervalele noi de service extinse de până 5. Unităţile lămpilor montate sus se află 9. Sistemul Ford Easy Fuel de alimentare

Piesele se adaugă pentru reducerea


la 60.000 km (sau doi ani) reduc şi mai mult deasupra liniei barei paraşoc, pentru a le feri de fără buşon – o protecţie unică ce asigură
costurile de exploatare. pericole. faptul că nimeni nu alimentează accidental
cu un tip necorespunzător de combustibil. În
2. Auto-Start-Stop ajuta la maximizarea 6. Senzorii de uzură a plăcuţelor de frână
plus, nu trebuie să atingeţi niciun buşon murdar.
consumului eficient de combustibil. (Standard pe avertizează că plăcuţele trebuie înlocuite.

costurilor. modelele M1, optional pe alte modele)

3. Controlul acceleratiei ieste un concept unic,


7. Senzorul filtrului de combustibil avertizează
despre pătrunderea apei sau o blocare a
(Standard)

10. Garanţia de 12 ani împotriva perforării


oferă asigurare împotriva perforării caroseriei din
proiectat sa limiteze accelerarea si sa reduca sistemului de combustibil.
interiorul panoului.
consumul de combustibil cand autovehiculul este
8. Indicatoarele de direcţie cu releu sunt
Calitatea şi durabilitatea se regăsesc în fiecare detaliu al vehiculului dumneavoastră Transit Custom. După mulţi ani de incarcat usor. (Optiune)
poziţionate pe marginea interioară a oglinzii
11. Designul barei de protecţie din mai multe
piese contribuie la reducerea costurilor cu
funcţionare, vă va oferi aceeaşi senzaţie de bine şi va putea fi condus la fel de plăcut ca în ziua în care l-aţi ales. 4. Indicatorul de avertizare pentru laterale, pentru a minimiza deteriorarea
reparaţiile.
monitorizarea uleiului de motor se va aprinde, accidentală. Când sunt pliate, oglinzile reduc
dacă starea uleiului de motor se deteriorează lăţimea vehiculului cu 192 mm.
între revizii.
Modelul prezentat este Transit Custom Sport L1 H1 DCIV in culoare metalizata Moondust Silver (optiune) cu jante aliaj de 18" cu 10 spite 1 (optiune).
14 15
Cand nu exista timp de gandit,
Transit Custom deja a reactionat.

Folosind un radar si o camera,


sistemul de asistare la pre-
coliziuneØ urmareste autovehiculele
din fata aflate pe drum. Sistemul
este proiectat astfel incat sa
detecteze conditiile de drum si
sa alerteze in cazul unei coliziuni.
In cazul in care, nu raspundeti
la semnalele de avertizare ale
sistemului, sistemul de franare
activaØ poate frana automat
pentru a evita sau reduce efectul
unui impact. (Optiune)

ØFoloseste senzori.
*Functioneaza la viteze de peste 65 km/h pe drum cu linii de
marcatie vizibile .
2Dotari asistenta sofer.

Sistemul Adaptive Cruise ControlØ Sistemul de prevenire a parasirii benzii

Setati viteza dorita si sistemul Adaptive Cruise Poate detecta cand va apropiati de marcajul
Control metine distanta presetata de vehiculul de delimitare a benzii fara sa semnalizati si va
din fata. Daca senzorii, detecteaza un trafic alerteaza prin vibratii ale volanului. (Optional pe
aglomerat, autovehiculul Dumneavoastra toate seriile, si parte dintr-un pachet pe Trend,
va incetini automat. Cand traficul se reduce, Limited si Sport)
vehiculul Dumneavoastra accelereaza inapoi, la
viteza preselectata. (Optiune)
Tehnologie pentru un
condus mai placut.
Sistemul de recunoastere a semnelor din
traficØ, este proiectat sa citeasca automat,
in format standard, semnele de viteza si sa
afiseze viteza limita in bord.

Sistemul Cruise Control2) face ca cel mai


lunga calatorie, sa fie o aventura relaxanta.
Simplu, setati viteza dorita, iar sistemul o va
mentine, pana cand se dezactiveaza prin
butonul de pe volan, sau prin apasarea pedalei
de ambreiaj sau frana.

Limitatorul reglabil al vitezei2) va permite sa


setati o viteza maxima cuprinsa intre 20 km/h
si 110 km/h si impiedica accelerarea neatenta
la o viteza mai mare decat cea setata.
(Standard peTrend, Limited si Sport, optional
pe Ambiente)

Ø
Pe baza de senzori.
Functie de asistenta a soferului.
2)

Avertizare şoferØ2) Transmisie automata SelectShift

Proiectată să vă avertizeze atunci când sistemul Noua cutie automata SelectShift cu 6 trepte, furnizeaza o experienta de condus
detectează un comportament ce indică o scădere relaxanta si placuta, mai ales cand traficul este foarte aglomerat. Transmisia iti permite
a nivelului de atenţie. Iniţial, în bord va apărea o sa schimbi manual treptele de viteza daca doresti, folosind schimbatorul de viteze si
pictogramă de avertizare, urmată de un semnal prezinta abilitatea de blocare a rotilor dintate in conditii de de condus extreme, exemplu
sonor dacă nivelul de atenţie al şoferului continuă suprafete alunecoase, sau pante abrupte. (Optional pentru modelele de 130 CP si 170
să scadă. (Standard cu Alerta pentru mentinerea CP) (Disponibil de la sfarsitul lui 2016)
benzii)

18
Tipuri de caroserii potrivite pentru
cerintele tale. Farurile tip proiector cu iluminare statică la viraje
Atunci când răsuciţi volanul cu mai mult de 30 de grade, farurile de viraj
Transit Custom poate fi configurat pentru a satisface cerintele jobului tau. Disponibil in mai multe variante de caroserie, luminează partea respectivă a drumului pentru o vizibilitate suplimentară pe
timp de noapte. Funcţionează la viteze de până la 30 km/h. (Standard pentru
Van, Double Cab-in-Van, Kombi Van si Kombi cu doua versiuni de ampatament si lungime totala, doua versiuni de Trend, Limited şi Sport, opţiune pentru Ambiente)

inaltime a acoperisului, o gama de motorizari, optiuni pentru transmisie si sarcina utila, exista un Transit Custom care se
potriveste cerintelor afacerii tale.
20 Modelul prezentat este un Transit Custom Trend Kombi L1 (ampatament scurt) H1 (acoperis standard), in culoare metalica Magnetic. (Optional)
Orice transporti, Transit Custom are grija.
Disponibil pentru a transporta pana la noua persoane, in Transit Custom Kombi este spatiu si confort pentru fiecare. In Versatilitatea este standard la modelele Transit Custom Kombi cu funcţie dublă. Transportaţi pasagerii pe şantier la
timp ce al doilea respectiv al treilea rand de scaune sunt pentru pasageri, spatiul de incarcare din spate este suficient începutul zilei. Apoi rabataţi sau scoateţi scaunele conform necesităţilor, pentru a transporta unelte sau echipamente.
pentru cerintele dvs de transport.

Confortul Scaunele flexibile


pasagerilor din spate
Scaunele spate Atunci când nu este
inteligente şi utilizat, fiecare spătar
Aer conditionat spate
confortabile oferă poate fi rabatat în
Pentru o experienta de calatorie mai confortabila,
sprijin şi confort faţă pentru a crea un
Transit Custom Kombi este disponibil cu un sistem
excelente, chiar şi în spaţiu de lucru plan.
de aer conditionat separat pentru compartimentul
timpul deplasărilor Întregul scaun poate
de pasageri spate. Fiecare rand de scaune este
mai lungi. Punctele fi rabatat în faţă
prevazut cu un sistem de incalzire a picioarelor
de fixare a scaunului pentru a ocupa un
care poate fi actionat de la controalele rotative.
ISOFIX pentru copil spaţiu minim. Pentru
sunt disponibile în mai mult loc, fiecare
poziţiile selectate ale scaun poate fi scos.
scaunului.

Modelul prezentat este Transit Custom Base Kombi L1 (ampatament scurt) H1 (acoperis jos) culoare caroserie Race Red.

Pentru transportul de persoane, bunuri sau ambele, Transit Custom Kombi îşi demonstrează superioritatea. Cu peste
30 de configuraţii diferite posibile pentru scaune şi spaţiul util, acesta este pregătit, dispus şi capabil să vă ajute să vă
desfăşuraţi activitatea.

23
Tehnologia inteligentă.
Transit Custom este valabil cu o multime de functii de siguranta si asistenta, care fac ca ziua de lucru sa devina mai Airbaguri laterale tip cortinăØ1) Controlul adaptiv al sarciniiØ1) Pornirea/oprirea automată
sigura si usoara. Proiectate pentru a ajuta la protecţia capetelor stabilitate (ESC), sistemul de control adaptiv al Atunci când vehiculul este la ralanti într-un
şoferului şi ale pasagerilor. (Opţiune) sarcinii urmareste schimbarile masei autovehiculului blocaj, motorul se poate opri automat
1. Stabilitate la vant lateralØ1) 4. Controlul Stabilitatii la RasturnareØ1) 7. Controlul balansării remorciiØ1) si a centrului de greutate si adapteaza sistemele de pentru a economisi combustibil. Atunci
Ajuta soferul sa isi mentina directia in conditii Senzorul unic de monitorizare de la Ford ajuta Proiectat să detecteze când are loc balansarea siguranta pentru a optimiza franarea, tractiunea dar si când doriţi să porniţi, motorul porneşte din
grele de vant, folosind sistemul ESC pentru sistemul de control al stabilitatii la rasturnare sa remorcii şi să contribuie la contracararea stabilitatea autovehiculului. nou automat. (Standard la modelele din
a simti cand vehiculul este afectat de vanturi mentina rotile in contact cu solul atunci cand se acesteia pentru a aduce remorca sub control. clasa M1 si optional pe alte modele.)
laterale. executa un viraj, iar centrul de masa este sus. (Opţiune, dar standard cu bara de remorcare
Ford montată din fabrică)
2. Controlul tracţiunii1) 5. Control electronic de stabilitate (ESC)Ø1)
Dacă se detectează patinarea roţii la viteze Simte atunci când deviaţi de la banda aleasă 8. Asistenţă la pornirea în pantăØ2)
reduse, sistemul poate distribui mai mult cuplu şi tinde să păstreze direcţia reglând automat Proiectată să prevină temporar alunecarea pe
roţii cu cea mai mare tracţiune. (Standard) frânarea şi puterea motorului. pantă atunci când treceţi piciorul de pe pedala
de frână pe cea de acceleraţie. Funcţionează
3. Asistenţă la frânarea de urgenţăØ1) 6. Capacitate impresionantă de tractare atât pentru mersul înainte, cât şi pentru
Proiectată să recunoască o situaţie de frânare Cu o capacitate maximă de tractare de până marşarier, aşa că este ideală pentru remorcarea
de urgenţă şi să mărească presiunea din la 2.800 kg**, Transit Custom oferă o putere şi tragerea greutăţilor mari. (Standard)
sistemul de frânare pentru a oferi o putere de de tracţiune impresionată şi o gamă largă de
oprire suplimentară. (Standard) sisteme pentru ca dumneavoastră şi remorca să
fiţi în siguranţă. (Utilizatorii comerciali pot avea
nevoie de un tahograf digital. Dealerul Ford vă
poate pune la dispoziţie un set de montare.)

ØPe bază de senzori. *Capacitate maximă de tractare la seria L2.


Funcţie de siguranţă. 2)Funcţie de asistenţă a şoferului.
1)

24
Furgonetă
Ampatament scurt (L1)

Acoperiş standard Ampatament scurt


(H1) (L1)

6,0mc Acoperiş înalt (H2)

7,2mc
3
scaune

Uşa laterală cu acces mare


Furgonetă
Transit Custom Van dispune de o
Ampatament lung (L2)
deschidere impresionantă de 1030 mm
a uşii laterale care permite europaletilor
sa fie incarcati rapid si usor.
Acoperiş standard Ampatament lung
(H1) (L2)

6,8mc Acoperiş înalt (H2)

8,3mc 3
scaune

Furgonetă cu cabină dublă


Ampatament scurt (L1)

Acoperiş standard
(H1)

3,5mc
6
scaune

Uşi glisante mai uşor de folosit


Furgonetă cu cabină dublă
Proiectate pentru durabilitate şi pentru
Ampatament lung (L2)
o utilizare facilă, uşile glisante au un nou
mâner de deblocare cu dublă acţiune şi
emit un sunet de avertizare dacă nu sunt
Acoperiş standard închise sau încuiate corespunzător, pentru
o siguranta suplimentara. (Standard pe
(H1)
partea pasagerului, opţiune pe partea

4,3mc şoferului cu excepţia Kombi H2 si Kombi


Van H2)

6
scaune

Mai mare. Mai bun. Sub exteriorul său dinamic nou, Transit Custom rămâne fidel tradiţiei Transit, oferind
cea mai mare capacitate de încărcare din clasă, cu spaţiu util optimizat cu atenţie şi
uşi cu deschidere largă pentru acces uşor.
Volum mare de incarcare, usa larga de acces lateral.
Perete despărţitor fix
Un perete despărţitor din plastic fix cu geam pe jumătate de
înălţime şi pe toată înălţimea oferă protecţie pentru pasagerii
furgonetei cu cabină dublă Transit Custom şi securitate
26 Europalet 1,200 mm x 800 mm. suplimentară pentru încărcătura dvs. (Standard)
Furgonetă Kombi*
Ampatament scurt (L1)

Acoperiş standard Ampatament scurt


(H1) (L1)

3,1mc Acoperiş înalt (H2)

3.8mc
6
scaune

Accesul pasagerilor
Furgonetă Kombi* Datorită deschiderii generoase de 930
Ampatament lung (L2) mm a uşii laterale, nu a fost niciodată
mai uşor să ajungeţi la destinaţie, atât
dvs., cât şi pasagerii şi încărcătura.

Acoperiş standard Ampatament lung


(H1) (L2)

3,8mc Acoperiş înalt (H2)

4.7mc 6
scaune

Kombi

Ampatament scurt (L1)

Acoperiş standard Ampatament scurt


(H1) (L1)

1,3mc Acoperiş înalt (H2)

1.6mc
9
scaune

Hayonul din spate


Kombi Disponibil în varianta cu geam sau fără
Ampatament lung (L2) geam, hayonul are o curea de tragere
pentru închiderea uşoară. (Varianta cu
geam este standard la Kombi, optional
pe Van si Cabina Dubla)
Acoperiş standard Ampatament lung
(H1) (L2)

2,0mc Acoperiş înalt (H2)


Suspensie spate pe aer
Reglare automata a suspensiei pentru

2.5mc 9
a mentine o inaltime constanta a
vehiculului in functie de conditiile de
incarcare furnizand un comfort sporit
scaune pentru pasagerii scaunelor spate.
(Optiune pe Kombi M1 310 cu motor
Euro VI)

Şi mai multe opţiuni cu Kombi.


Transportaţi o echipă pe şantier, apoi rabataţi sau scoateţi scaunele pentru spaţiu
maxim de încărcare. Sau utilizaţi-o ca furgonetă în timpul săptămânii şi montaţi
scaunele pentru a transporta familia si prietenii în weekend. Orice doriţi, Transit
Mai mulţi pasageri. Mai multe echipamente. Mai multe Custom Kombi oferă versatilitate considerabilă pentru dvs. şi afacerea dvs.

posibilităţi. *indisponibilă în România

28 Europalette 1.200 mm x 800 mm. 29


Sistemul Ford Easy Fuel
de alimentare fara buson
(Standard)

Perete despartitor
prelungire spatiu marfa
(Standard)

Ambiente
Dotările exterioare Dotările interioare Pachetele de opţiuni disponibile:
■ Oglinzi laterale cu eliminare a punctelor ■ Coloana de direcţie cu reglare pe înălţime şi Visibility Pack 1
moarte şi indicatoare laterale integrate faţă/spate ■ Oglinzi laterale acţionate electric şi încălzite
■ Închidere centralizată de la distanţă a uşilor ■ Sistem de informare conducător Ford Eco ■ Parbrizul încălzit
■ Uşă laterală glisantă pe partea pasagerului Mode ■ Senzor nivel pentru lichidul de spălare
■ Faruri cu stingere întârziată ■ Computer de bord
Visibility Pack 2
■ Apărători de noroi faţă şi spate ■ Geamuri faţă acţionate electric Dotari suplimentare fata de Pack 1
■ Bare de protecţie în faţă şi spate din mai multe ■ Scaunul reglabil al şoferului cu 8 poziţii şi
■ Oglinzi pliabile electric
piese cotieră
■ Lumini cu aprindere automata
■ Jante din oţel de 15" cu jumătăţi de capace ■ Două suporturi pentru sticle de 2 litri
■ Spalator parbriz cu senzori de ploaie
■ Jante din otel de 16" cu jumatati de capace ■ Torpedou spaţiu de depozitare a unui dosar
■ Proiectoare ceata fara
disponibile pe seriile 340 A4
■ Două prize de alimentare cu 12 volţi
■ Scaun dublu pentru pasagerii din faţă cu pernă
care se ridică şi spaţiu de depozitare sub scaun
■ Lumini pentru compartimentul util
■ Indicator de schimbare a vitezelor – pentru a
ajuta conducerea economică
■ Cutie de depozitare deasupra bordului cu
punct de alimentare de 12 V
■ Perete despărţitor din tabla pe toată lăţimea,
conform cu DIN/ISO, cu posibilitatea de
trecere prin acesta (Doar pe Van)
Motorizari
■ 105 PS (77 kW)/360 Nm
■ 130 PS (96 kW)/385 Nm
■ 170 PS (125 kW)/405 Nm

Caroserii
■ Van
■ Van cu cabina dubla
■ Kombi
■ Kombi Van

Modelul prezentat este un Transit Custom Ambiente L1H1 cu vopsea Frozen White.
30
Aer conditionat
(Standard)

Senzori de parcare fata


si spate
(Standard)

Trend
Dotări exterioare suplimentare faţă de Dotări interioare suplimentare faţă de Pachetele de opţiuni disponibile:
Ambiente Ambiente
Pachet de vizibilitate 2
■ Oglinzi laterale culoare neagra actionate ■ Sistemul radio My Connection cu conectivitate
■ Oglinzi pliabile electric
electric si incalzite prin USB si Bluetooth®, comenzi audio de la
distanţă pe volan şi patru difuzoare în faţă ■ Farurile automate
■ Farurile cu halogen tip proiector cu iluminare
statică la viraje ■ Pilotul automat cu limitator reglabil al vitezei ■ Stergatoare de parbriz automate cu senzori
de ploaie
■ Bară de protecţie în faţă de culoarea caroseriei ■ Scaun pentru şofer cu 8 poziţii reglabile şi
■ Faruri de ceaţă suport lombar si cotiera Pachet de vizibilitate 3
■ Capace de roţi integrale ■ Scaun dublu pentru pasagerii din faţă cu Ca şi pachetul de 2 cu:

■ Senzori de parcare fata si spate măsuţă pliabilă ■ Cameră retrovizoare cu asistenţă pentru
■ Aerul condiţionat cârligul de remorcare
■ Volan îmbrăcat în piele ■ Alertă pentru menţinerea benzii cu avertizare
■ Maneta pentru schimbarea vitezelor sofer
îmbrăcată în piele ■ Bord de serie inalta
■ Torpedou ce poate fi încuiat ■ Faza lunga automata
■ Lumini pentru citirea hărţilor
■ Podea usor de curatat (Doar pe Van)
■ Buton pentru iluminarea panoului de bord

Motorizari
■ 105 CP (77 kW)/360 Nm
■ 130 CP (96 kW)/385 Nm
■ 70 CP (125 kW)/405 Nm

Caroserii
■ Van
Nota: Marca si simbolurile Bluetooth® sunt proprietatea Bluetooth
■ Double Cab-in-Van
SIG, Inc. si utilizarea acestor marci de catre Ford Motor Company
Limited si companiile asociate se face sub licenta. Celelalte marci si ■ Kombi
denumiri comerciale sunt ale respectivilor proprietari. ■ Kombi Van

MModelul prezentat este Transit Custom Trend L1 H1 cu vopsea Race Red.


32
Parbriz incalzit
(Standard)

Oglinzi pliabile electric


(Standard)

Limited
Dotările exterioare suplimentare faţă de Dotările interioare suplimentare faţă de Trend Pachetul de opţiuni disponibil:
Trend ■ Sistem Ford SYNC cu radio/CD cu afişaj Pachet de vizibilitate (Premium)
■ Bandouri laterale de culoarea caroseriei multifuncţional cu matrice de puncte de 3,5",
■ Cameră retrovizoare cu asistenţă pentru
■ Bară de protecţie în spate de culoarea asistenţă pentru situaţii de urgenţă Ford SYNC
cârligul de remorcare
caroseriei şi audio streaming, conectivitate USB, comenzi
audio de la distanţă pe volan şi patru difuzoare ■ Alertă pentru menţinerea benzii şi alertă
■ Mânerele uşilor faţă, laterală şi cargo în
în faţă pentru şofer
culoarea caroseriei
■ Încălzire scaune faţă ■ Bord de serie înaltă cu afişaj color
■ Jante din aliaj cu 5 spiţe de 16" cu piuliţe
antifurt pentru roţi ■ Airbag pentru pasagerul din faţă◊ cu
■ Oglinzi laterale în culoarea caroseriei, pliabile şi comutator de dezactivare
reglabile electric ■ Buton pentru iluminarea panoului de bord
■ Uşă glisantă pe partea şoferului (doar pe van
cu cabină dublă)
■ Geamuri fumurii spate (doar pe van cu cabina
dubla)
■ Ştergătoarele de parbriz cu senzori de ploaie
■ Senzori de parcare faţă şi spate

◊Notă: un scaun de protecţie pentru copil orientat spre spate

nu ar trebui niciodată să fie amplasat pe scaunul pasagerului


din faţă dacă vehiculul Ford este echipat cu airbag
operaţional pentru scaunul din dreapta faţă
*Functia Ford Asistenta in caz de Urgenta este disponibila in peste
30 de tari europene. Aceasta functioneaza daca este asociata unui
telefon mobil compatibil aflat la dumneavoastra la declansarea
oricarui airbag sau senzor de coliziune care stopeaza alimentarea
Motoare
pompei cu combustibil. Sistemul SYNC AppLink cu Asistenta in caz
de Urgenta nu sunt disponibile in toate limbile europene. Pentru ■ 130 PS (96 kW)/385 Nm
ultimele informatii vizitati site-ul dumneavoastra local Ford. ■ 170 PS (125 kW)/405 Nm
Nota Marca si logo-ul Bluetooth® sunt proprietatea Bluetooth SIG, Caroserii
Inc. si folosirea lor de catre Ford Motor Company Limited si al altor
companii asociate se face sub licenta. Celelate marci si denumiri ■ Van
comerciale sunt ale respectivilor proprietari. ■ Double Cab-in-Van

Modelul prezentat este unTransit Custom Limited L1 H1 in culoare metalizata Moondust Silver (optiune).
34
Scaun partial din piele
(Standard)

Jante din aluminiu 18" cu


anvelope 235/50R18
(Option)

Sport
Dotările exterioare suplimentare faţă de Dotările interioare suplimentare faţă de Pachetul de opţiuni disponibil:
Limited Limited
Pachet de vizibilitate (Premium)
■ Setul de stil Sport Van – include spoiler ■ Sistem radio/CD cu DAB afişaj multifuncţional
■ Cameră retrovizoare cu asistenţă pentru
jos pentru bara de protecţie din faţă, măşti cu matrice de puncte de 3,5", asistenţă
cârligul de remorcare
laterale de culoarea caroseriei, mască pentru pentru situaţii de urgenţă Ford SYNC şi audio
bara de protecţie din spate, benzi sport, streaming, conectivitate USB, comenzi audio ■ Alertă pentru menţinerea benzii şi alertă
extensii ale pasajelor roţilor în faţă şi spate de la distanţă pe volan şi patru difuzoare în pentru şofer
cu apărătoare de noroi şi chenar unic pentru faţă ■ Bord de serie înaltă cu afişaj color
lumina de ceaţă. ■ Scaun sofer cu reglaj lombar si cotiera reglabil
■ Jante din aliaj cu 10 spiţe de 18" cu piuliţe pe 10 directii
antifurt pentru roţi ■ Tapiterie partial piele
■ Instrumente bord cu display color

Motoare
■ 170 PS (125 kW)/405 Nm

Caroserie
■ Van

Modelul prezentat este Transit Custom Sport L1 H1 in culoare metalizata Deep Impact Blue. (optiune)
36
Dimensiune furgonetă/furgonetă cu cabină dublă Dimensiuni Furgoneta

L2 H2

L2 H2

Kombi Van/

Kombi Van/

Kombi Van/

Kombi Van/

Kombi Van/

Kombi Van/

Kombi Van/

Kombi Van/
L1 H2

L2 H1

L1 H2

L2 H1
L1 H1

L1 H1
Van

Van

Van

Van

Van

Van

Van

Van

Kombi

Kombi

Kombi

Kombi

Kombi

Kombi

Kombi

Kombi
L2 H2

L2 H2
L1 H2

L2 H1

L1 H2

L2 H1
L1 H1

L1 H1
Double Cab-in-Van (masuratori
A Lungime totala 4972 4972 5339 5339 individuale)
G Latime spatiu de intrare, usa laterala 930 n/a 930 n/a Diametru bracaj (m)
B Latime totala (cu oglinzi) 2272 2272 2272 2272
P Volum maxim de incarcare (din spatele 3.5 n/a 4.3 n/a A Lungime totala 4972 4972 5339 5339 Jante pe 15", intre borduri/intre pereti 10.9/11.6 10.9/11.6 12.2/12.8 12.2/12.8
Latime totala (cu oglinzi rabatate) 2080 2080 2080 2080
peretelui despartitor) (cu.m) B Latime totala (cu oglinzi) 2272 2272 2272 2272 Jante pe 16", intre borduri/intre pereti 11.6/12.2 11.6/12.2 12.8/13.4 12.8/13.4
Latime totala (fara oglinzi) 1986 1986 1986 1986
Spatiu marfa (din spatele peretelui 3,5 n/a 4,3 n/a Latime totala (cu oglinzi rabatate) 2080 2080 2080 2080 Jante pe 17", intre borduri/intre pereti 11.8/12.3 11.8/12.3 13.0/13.5 13.0/13.5
C Inaltime* 1922- 2280- 1923- 2284- despartitor) (SAE) (cu.m)
2020 2389 2017 2381 Latime totala (fara oglinzi) 1986 1986 1986 1986 Jante pe 18", intre borduri/intre pereti 12.1/12.6 12.1/12.6 13.3/13.8 13.3/13.8
Volum de incarcare (din spatele 3.2 n/a 4.0 n/a
D Ampatament 2933 2933 3300 3300 C Inaltime* 1922- 2280- 1923- 2284- L1 = Ampatament scurt. L2 = Ampatament lung. H1 = acoperis normal, H2 = acoperis inaltat.
peretelui despartitor) (VDA) (cu.m)
2020 2389 2017 2381 Toate dimensiunile (masurate in mm) pot fi ajustate de producator si se refera la modele dotate cu
E Consola fata 1011 1011 1011 1011 Q Lungime maxima spatiu incarcare 1577 n/a 1944 n/a echipament minim, care nu includ echipament optional. *Datele privind inaltimea variaza in cadrul
D Ampatament 2933 2933 3300 3300
F Consola spate 1028 1028 1028 1028 R Lungime minima spatiu incarcare la 1,2 1505 n/a 1872 n/a unui interval de la valori minime la valori maxime, pentru un vehicul incarcat complet, cu cea mai
E Consola fata 1011 1011 1011 1011 mica sarcina utila, pana la vehicule descarcate, cu cea mai mare sarcina utila. Aceste dimensiuni va
G Latime spatiu de intrare, usa laterala 1030 1030 1030 1030 inaltime
F Consola spate 1028 1028 1028 1028 sunt prezentate doar cu scop informativ. Volumul util a fost masurat utilizand metoda SAE/VDA
H Inaltime spatiu de intrare, usa laterala 1324 1324 1324 1324 Diametru bracaj (m) si este exprimat in metri cubi. Metoda VDA este utilizata de Verband der Automobilindustrie in
G Latime spatiu de intrare, usa laterala 930 930 930 930
I Latime spatiu incarcare spate 1404 1404 1404 1404 Jante pe 15", intre borduri/intre pereti 10.9/11.6 10.9/11.6 12.2/12.8 12.2/12.8 Germania. VDA determina volumul unei incinte prin umplerea acesteia cu figuri cubice de diferite
H Inaltime spatiu de intrare, usa laterala 1292 1292 1292 1292 dimensiuni. Acestea sunt apoi, numarate iar rezultatul numeric este transformat in mc. Metoda
J Inaltime spatiu incarcare spate 1347 1706 1347 1706 Jante pe 16", intre borduri/intre pereti 11.6/12.2 11.6/12.2 12.8/13.4 12.8/13.4
I Latime spatiu incarcare usi spate 1404 1404 1404 1404 SAE (Society of Automotive Engineers) determina volumul unei incinte prin simpla umplere cu
K Lungime maxima spatiu incarcare (cu 2555 2555 2922 2922 Jante pe 17", intre borduri/intre pereti 11.8/12.3 11.8/12.3 13.0/13.5 13.0/13.5 materii fin granulate, nisip, orez.
perete despartitor) Latime spatiu incarcare usi spate (cu 1225 1225 1225 1225
Jante pe 18", intre borduri/intre pereti 12.1/12.6 12.1/12.6 13.3/13.8 13.3/13.8 aer conditionat)
Lungime maxima spatiu 3085 3085 3452 3452 L1 = ampatament scurt. L2 = ampatament lung. H1 = acoperis normal, H2 = acoperis inaltat.
incarcare (include spatiu depozitare sub J Inaltime spatiu incarcare spate 1297 1660 1297 1660
Toate dimensiunile (masurate in mm) pot fi ajustate de producator si se refera la modele dotate cu
scaun) echipament minim, care nu includ echipament optional. *Datele privind inaltimea variaza in cadrul K Lungime maxima spatiu incarcare (din 1545 1545 1912 1912
L Latime maxima spatiu incarcare 1775 1775 1775 1775 unui interval de la valori minime la valori maxime, pentru un vehicul incarcat complet, cu cea mai spatele randului 2 de scaune)
mica sarcina utila, pana la vehicule descarcate, cu cea mai mare sarcina utila. Aceste dimensiuni va Lungime maxima spatiu incarcare (din 687 687 1054 1054
M Spatiu incarcare intre pasajele rotilor 1390 1390 1390 1390
sunt prezentate doar cu scop informativ. Volumul util a fost masurat utilizand metoda SAE/VDA spatele randului 3 de scaune)
N Spatiu incarcare podea – acoperis 1406 1778 1406 1778 si este exprimat in metri cubi. Metoda VDA este utilizata de Verband der Automobilindustrie in
L Latime maxima spatiu incarcare 1775 1775 1775 1775
O Inaltime spatiu incarcare* (spate) 444-588 444-588 451-581 451-581 Germania. VDA determina volumul unei incinte prin umplerea acesteia cu figuri cubice de diferite
dimensiuni. Acestea sunt apoi, numarate iar rezultatul numeric este transformat in mc. Metoda M Spatiu incarcare intre pasajele rotilor 1350 1350 1350 1350
P Volum maxim de incarcare cu perete 6.0 7.2 6.8 8.3 SAE (Society of Automotive Engineers) determina volumul unei incinte prin simpla umplere cu
despartitor (cu.m) N Spatiu incarcare podea – acoperis 1382 1754 1382 1754
materii fin granulate, nisip, orez.
Spatiu marfa (din spatele peretelui 5,7 7,2 6,6 8,2 O Inaltime spatiu incarcare* 444-588 444-588 451-581 451-581
despartitor) (SAE) (cu.m) P Spatiu marfa (SAE) (cu.m) – 6 locuri/9 3.1/1.3 3.8/1.6 3.8/2.0 4.7/2.5
Volum de incarcare cu perete 5.4 6.6 6.2 7.7 locuri
despartitor (VDA) (cu.m)

G G

N N
I I
H H

L L
C J E C J E
K K

M M

O D O D
A A

B B
F F

Furgonetă Furgonetă cu cabină dublă Kombi Kombi


L1 H1 6.0 cu.m L2 H1 6.8 cu.m L1 H1 3.5 cu.m L1 H1 3.1 cu.m* L1 H2 3.8 cu.m* L1 H1 1.3 cu.m* L1 H2 1.6 cu.m*

L1 H2 7.2 cu.m L2 H2 8.3 cu.m L2 H1 6.8 cu.m L2 H1 3.8 cu.m L2 H2 4.7 cu.m* L2 H1 2.0 cu.m* L2 H2 2.5 cu.m*

38 39

*SAE method.
Greutăţi, sarcini şi performanţă
Obtine cel mai mult de la noul tau Ford

puntea spate (kg)

puntea spate (kg)


puntea fata (kg)

puntea fata (kg)


vehiculului (kg)◆

Sarcina la gol pe

Sarcina la gol pe
Sarcina maxima

Sarcina maxima
admisibila mass

Masa propriea
Masa maxima

autorizata pe

autorizata pe
Sarcina utila
bruta (kg)Ø

(kg)
Te ajutam sa obtii cel mai mult de la noul tau Ford. Pentru asta, este necesar sa cunosti cateva informatii despre
siguranta transportului din punct de vedere a sarcinii si volumului de incarcare. 250 L1 H1 Van
2,0-l-TDCi Diesel 77 kW (105 CP) 646-714 2540 1767-1953 1575 1108-1224 1415 659-729
Dealerul tau de Vehicule Comerciale Ford iti poate oferi consiliere profesionala pe aspecte importante ale specificatiei si 250 L1 H2 Van

te poate ajuta sa iti alegi vanul porivit pentru bugetul si cerintele afacerii tale. 2.0 TDCi 77 kW (105 CP) 600-664 2540 1812-2003 1575 1112-1230 1415 700-774
270 L1 H1 Van
2,0-l-TDCi Diesel 77 kW (105 CP) 836-924 2740 1767-1953 1575 1108-1224 1415 659-729
Ford Transit Custom este proiectat sa transporte incarcatura, multa Astfel, pentru a alege vehiculul potrivit nevoilor tale, ai detaliat explicatii 2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 767-880 2740 1860-1913 1575 1166-1286 1415 682-694
de tot. despre factorii care influenteaza sarcina autovehiculului. Acestia includ, 2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 CP) – doar Trend 767-821 2740 1919-1973 1575 1237-1286 1415 682-687
A alege un van nou este o decizie importanta cu o multime de factori dar nu se limiteaza la:
270 L1 H2 Van
care trebuie luati in considerare. In timp ce unele criterii, spre exemplu Optiuni montate din fabrica
2.0 TDCi 77 kW (105 CP) 790-874 2740 1813-2003 1575 1112-1230 1415 700-774
alegerea potrivita a optionalelor sau determinarea dimensiunilor cutiilor
Majoritatea optiunilor montate din fabrica influenteaza sarcina 2.0 TDCi 96 kW (130 CP) 721-832 2740 1908-2019 1575 1171-1290 1415 729-737
de incarcare par relativ simple, altele, precum determinarea sarcinii utile
autovehiculului. Spre exemplu, aerul condionat adauga aproximativ 18 kg 2.0 TDCi 125 kW (170 CP) – doar Trend 721-774 2740 1966-2019 1575 1242-1290 1415 724-729
sunt mult mai complexe.
la masa autovehiculului, iar sarcina utila se reduce in mod corespunzator.
290 L1 H1 Van
Capacitate sarcina utila Totodata, specificarea unui singur scaun de pasageri in loc de bancheta
2,0-l-TDCi Diesel 77 kW (105 CP) 1026-1134 2940 1767-1953 1575 1108-1224 1590 659-729
dubla care este standard, va reduce masa autovehiculului cu 12 kg
Pentru a calcula sarcina utila, aveti nevoie sa cunoasteti doua valori: masa
si va mari sarcina utila cu aceasi valoare. Dealerul tau de Vehicule 2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 967-1080 2940 1860-1973 1575 1166-1286 1590 687-694
totala a autovehiculului (GVM) si masa proprie. 2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 CP) – doar Trend 967-1021 2940 1919-1973 1575 1237-1286 1590 682-687
Comerciale Ford va poate preciza ce dotari pot reduce sau creste masa
GVM este masa maxima admisibila a vehiculului atunci cand este autovehiculului si cu cat de mult. 290 L1 H1 Van SPORT
incarcata si gata pentru mers-include masa proprie a autovehiculului, 2.0 TDCi 125 kW (170 CP) 919-973 2900 1927-1981 1550 1258-1307 1575 669-674
Serii
accesorii, sofer si pasageri (se ia in considerare standard masa de 75kg/ 290 L1 H2 Van
persoana), lichide, 90% nivel rezervor de combustibil ( 1 litru diesel = Toate masele proprii prezentate in aceasta brosura sunt pentru nivelul de
2.0 TDCi 77 kW (105 CP) 980-1084 2940 1813-2003 1575 1112-1230 1590 700-774
aproximativ 0.85 kg), optionale, echipamente si sarcina. echipare Ambiente. Nivelul de echipare Trend are masa mai mare decat
Ambiente, datorita nivelului mai mare de dotari si echipari. 2.0 TDCi 96 kW (130 CP) 921-1032 2940 1908-2019 1575 1171-1290 1590 729-737
Pentru simplitate, modelele Ford Transit sunt prezentate conform maselor 2.0 TDCi 125 kW (170 CP) – doar Trend 921-974 2940 1966-2019 1575 1242-1290 1590 724-729
maxime admisibile. Spre exemplu, 290 are masa maxima admisibila de Variatii proces fabricatie
310 L1 H1 Van
2900 kg, iar 310 are masa maxima admisibila de 3100 kg. Variatile in procesele de fabricatie si productie inseamna ca nu exista
2,0-l-TDCi Diesel 77 kW (105 CP) 1216-1344 3140 1767-1953 1625 1108-1224 1725 659-729
Masa proprie este greutatea unui autovehicul cu nivel standard de doua autovehicule care sa aiba aceeasi masa.
2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 1167-1280 3140 1860-1973 1625 1166-1286 1725 687-694
echipare Ambiente si in care sunt incluse toate lichidele, capacitate
Accesorii si conversii aftermarket 2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 CP) – doar Trend 1167-1221 3140 1919-1973 1625 1237-1286 1725 682-687
rezervor combustibil 90% plin, dar fara sofer,pasageri si incarcatura.
Este important sa gandim cu atentie ce faceti dupa ce primiti 310 L1 H2 Van
Sarcina utila este diferenta dintre cele doua.
autovehiculul. Orice accesorii montate sau conversii aftermarket pe 2.0 TDCi 77 kW (105 CP) 1170-1294 3140 1813-2003 1625 1112-1230 1725 700-774
Masa maxima admisibila minus masa proprie = sarcina utila autovehiculul dumneavoastra poate afecta major sarcina. Va rugam sa 2.0 TDCi 96 kW (130 CP) 1121-1232 3140 1908-2019 1625 1171-1290 1725 729-737
luati legatura cu Dealerul Ford, pentru mai multe informatii sau sfaturi. 2.0 TDCi 125 kW (170 CP) – doar Trend 1121-1174 3140 1966-2019 1625 1242-1290 1725 724-729
340 L1 H1 Van
2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 1368-1479 3365 1886-1997 1625 1171-1290 2015 707-715
Daca sarcina utila este prioritara pentru afacerea ta, sau ai in plan sa transporti incarcatura apropiata de capacitatea
2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 CP) 1368-1479 3365 1886-1997 1625 1171-1290 2015 707-715
maxima a autovehiculului, dealerul tau de Vehicule Comerciale Ford te poate ajuta prin expertiza si cunostintele 340 L1 H2 Van

dobandite, sa obtii exact specificatia autovehiculului care satisface cerintele afacerii tale. 2.0 TDCi 96 kW (130 CP) 1320-1432 3365 1933-2045 1625 1176-1295 2015 750-757
2.0 TDCi 125 kW (170 CP) 1320-1432 3365 1933-2045 1625 1176-1295 2015 750-757
270 L1 H1 Double Cab-in Van
2,0-l-TDCi Diesel 77 kW (105 CP) 732-810 2740 1871-2067 1575 1146-1266 1415 725-801
2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 732-810 2740 1871-2067 1575 1146-1266 1415 725-801
2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 CP) – doar Trend 677-749 2740 1926-2128 1575 1213-1341 1415 713-788
290 L1 H1 Double Cab-in-Van
2,0-l-TDCi Diesel 77 kW (105 CP) 922-1020 2940 1871-2067 1575 1146-1266 1590 725-801
2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 922-1020 2940 1871-2067 1575 1146-1266 1590 725-801
2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 PS) – doar Trend 867-959 2940 1926-2128 1575 1213-1341 1590 713-788

Transmisie automata
SelectShift
For greater comfort and convenience in urban driving, Transit Custom can be specified
Configureaza-ti vanul pentru a se potrivi jobului tau.
with a six-speed SelectShift automatic transmission. Offering smooth, responsive and
Vehiculele Comeciale Ford sunt valabile cu o gama larga de caracteristici standard si optionale. Dealerul tau de Vehicule Comerciale Ford, te poate asigura efficient performance, the transmission also provides the option of manual shifting
ca dotarile autovehiculului pe care ti le doresti pentru nevoile afacerii tale, incluzand elemente tehnice pentru ulterioare conversii aftermarket. using buttons on the gear lever. (Option on 130 PS and 170 PS models)

Nota: Informatii tehnice pentru carosarea vehiculelor pot fi gasit eonline pe Manualul de utilizare al carosierului @etis.ford.com go to >information
>>vehicle conversions.
40 41
Greutăţi, sarcini şi performanţă Greutăţi, sarcini şi performanţă

puntea spate (kg)

puntea spate (kg)

puntea spate (kg)


puntea fata (kg)

puntea fata (kg)

puntea fata (kg)


vehiculului (kg)◆

Sarcina la gol pe

Sarcina la gol pe

Sarcina la gol pe

Sarcina la gol pe
Sarcina maxima

Sarcina maxima
admisibila mass

autorizata (kg)

Sarcina puntea
Masa propriea
Masa maxima

Masa maxima

Sarcina punte
autorizata pe

autorizata pe

Masa proprie
Sarcina Utila
Sarcina utila
bruta (kg)Ø

bruta (kg)Ø

spate (kg)
fata (kg)
(kg)◆
(kg)
310 L1 H1 Double Cab-in-Van 310 L2 H1 Kombi Van M1
2,0-l-TDCi Diesel 77 kW (105 CP) 1112-1230 3140 1871-2067 1625 1146-1266 1725 725-801 2.0 TDCi 77 kW (105 CP) 928-1026 3140 2055-2271 1725 1252-1384 1725 803-887
2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 1060-1171 3140 1969-2080 1625 1206-1325 1725 755-763 2.0 TDCi 96 kW (130 CP) 895-977 3140 2163-2245 1725 1318-1391 1725 845-854
2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 CP) 1060-1171 3140 1969-2080 1625 1206-1325 1725 755-763 2.0 TDCi 125 kW (170 CP) – doar pe Trend 895-950 3140 2190-2245 1725 1341-1391 1725 849-854
340 L1 H1 Double Cab-in-Van 310 L2 H2 Kombi Van M1
2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 1259-1371 3365 1994-2106 1625 1211-1330 2015 776-783 2.0 TDCi 77 kW (105 CP) 880-972 3140 2103-2325 1725 1259-1391 1725 845-933
2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 CP) 1259-1371 3365 1994-2106 1625 1211-1330 2015 776-783 2.0 TDCi 96 kW (130 CP) 844-926 3140 2214-2296 1725 1325-1398 1725 889-898
290 L2 H1 Van 2.0 TDCi 125 kW (170 CP) – doar pe Trend 844-899 3140 2241-2296 1725 1348-1398 1725 893-898
2,0-l-TDCi Diesel 77 kW (105 CP) 949-1049 2940 1844-2038 1675 1158-1280 1590 686-758 340 L2 H1 Kombi Van M1
2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 888-999 2940 1941-2052 1675 1219-1295 1590 722-757 2.0 TDCi 96 kW (130 CP) 1094-1176 3365 2189-2271 1750 1323-1396 2015 866-875
2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 CP) – doar Trend 888-941 2940 1999-2052 1675 1247-1295 1590 752-757 2.0 TDCi 125 kW (170 CP) 1094-1176 3365 2189-2271 1750 1323-1396 2015 866-875
290 L2 H2 Van 340 L2 H2 Kombi Van M1
2.0 TDCi 77 kW (105 CP) 902-996 2940 1891-2091 1675 1165-1287 1590 727-803 2.0 TDCi 96 kW (130 CP) 1043-1116 3365 2249-2322 1750 1292-1403 2015 919-957
2.0 TDCi 96 kW (130 CP) 837-949 2940 1991-2103 1675 1226-1303 1590 765-800 2.0 TDCi 125 kW (170 CP) 1043-1116 3365 2249-2322 1750 1292-1403 2015 919-957
2.0 TDCi 125 kW (170 CP) – doar Trend 837-890 2940 2050-2103 1675 1255-1303 1590 795-800 310 L1 H1 Kombi
310 L2 H1 Van 2,0-l-TDCi Diesel 77 kW (105 CP) 941-1040 3140 2043-2258 1625 1185-1309 1725 858-948
2,0-l-TDCi Diesel 77 kW (105 CP) 1139-1259 3140 1844-2038 1725 1158-1280 1725 686-758 2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 935-990 3140 2150-2205 1625 1247-1297 1725 903-908
2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 1088-1199 3140 1941-2052 1725 1219-1295 1725 722-757 2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 CP) – doar Trend 907-962 3140 2178-2233 1625 1266-1316 1725 912-917
2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 CP) – doar Trend 1088-1141 3140 1999-2052 1725 1247-1295 1725 752-757 310 L1 H2 Kombi
310 L2 H2 Van 2.0 TDCi 105 CP (77 kW) 894-988 3140 2089-2309 1625 1189-1315 1725 900-994
2.0 TDCi 77 kW (105 CP) 1092-1206 3140 1891-2091 1725 1165-1287 1725 727-803 2.0 TDCi 130 CP (96 kW) 858-941 3140 2199-2282 1625 1252-1321 1725 947-961
2.0 TDCi 96 kW (130 CP) 1037-1149 3140 1991-2103 1725 1226-1303 1725 765-800 2.0 TDCi 170 CP (125 kW) – doar Trend 853-913 3140 2227-2282 1625 1271-1321 1725 956-961
2.0 TDCi 125 kW (170 CP) – doar Trend 1037-1090 3140 2050-2103 1725 1255-1303 1725 795-800 340 L1 H1 Kombi
340 L2 H1 Van 2.0 TDCi 130 CP (96 kW) 1134-1189 3365 2176-2231 1625 1252-1302 1725 924-929
2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 1287-1399 3365 1966-2078 1750 1224-1300 2015 742-778 2.0 TDCi 170 CP (125 kW) 1106-1161 3365 2204-2259 1625 1271-1321 1725 933-938
2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 CP) 1287-1399 3365 1966-2078 1750 1224-1300 2015 742-778 340 L1 H2 Kombi
340 L2 H2 Van 2.0 TDCi 130 CP (96 kW) 1085-1140 3365 2225-2280 1625 1257-1307 2015 968-973
2.0 TDCi 96 kW (130 CP) 1237-1349 3365 2016-2128 1750 1231-1308 2015 785-820 2.0 TDCi 170 CP (125 kW) 1057-1140 3365 2225-2308 1625 1257-1326 2015 968-982
2.0 TDCi 125 kW (170 CP) 1237-1349 3365 2016-2128 1750 1231-1308 2015 785-820
310 L2 H1 Kombi
290 L2 H1 Double Cab-in-Van
2,0-l-TDCi Diesel 77 kW (105 CP) 849-939 3140 2134-2358 1725 1258-1390 1725 876-968
2,0-l-TDCi Diesel 77 kW (105 CP) 846-936 2940 1947-2151 1675 1200-1326 1590 747-825
2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 839-894 3140 2246-2301 1725 1324-1374 1725 922-927
2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 846-936 2940 1947-2151 1675 1200-1326 1590 747-825
2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 CP) – doar Trend 811-866 3140 2274-2329 1725 1343-1393 1725 931-936
2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 CP) – doar Trend 790-874 2940 2003-2213 1675 1227-1357 1590 775-857
310 L2 H2 Kombi
310 L2 H1 Double Cab-in-Van
2.0 TDCi 105 CP (77 kW) 801-885 3140 2182-2412 1725 1264-1398 1725 918-1014
2,0-l-TDCi Diesel 77 kW (105 CP) 1036-1146 3140 1947-2151 1725 1200-1326 1725 747-825
2.0 TDCi 130 CP (96 kW) 788-843 3140 2297-2352 1725 1331-1381 1725 966-971
2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 979-1091 3140 2049-2161 1725 1263-1340 1725 786-821
2.0 TDCi 170 CP (125 kW) – doar Trend 760-815 3140 2325-2380 1725 1350-1400 1725 975-980
2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 CP) – doar Trend 979-1032 3140 2108-2161 1725 1292-1340 1725 816-821
340 L2 H1 Kombi
340 L2 H1 Double Cab-in-Van
2.0 TDCi 130 CP (96 kW) 1038-1093 3365 2272-2327 1750 1329-1379 2015 943-948
2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 1178-1290 3365 2075-2187 1750 1268-1345 2000 807-842
2.0 TDCi 170 CP (125 kW) 1010-1093 3365 2272-2355 1750 1329-1398 2015 943-957
2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 CP) 1178-1290 3365 2075-2187 1750 1268-1345 2000 807-842
340 L2 H2 Kombi
310 L1 H1 Kombi Van M1
2.0 TDCi 130 CP (96 kW) 987-1042 3365 2323-2378 1750 1336-1386 2015 987-992
2,0-l-TDCi Diesel 77 kW (105 CP) 1016-1122 3140 1967-2175 1625 1188-1314 1725 779-861
2.0 TDCi 170 CP (125 kW) 959-1042 3365 2323-2406 1750 1336-1405 2015 987-1001
2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 987-1069 3140 2071-2153 1625 1251-1319 1725 820-834
L1 = Ampatament scurt. L2 = Ampatament lung. ØSarcina Utila Bruta = Masa maxima autorizata fara masa proprie autovehicul. GVM = Masa Maxima Autorizata. Include greutate bruta a vehicului –
2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 CP) – doar Trend 987-1042 3140 2098-2153 1625 1269-1319 1725 829-834 caroserie, sarcina utila, combustibil, apa, ulei, sofer, pasageri. uMasa proprie = Masa neta autovehicul si a echipamentului inclusiv rezervor combustibil incarcat la 90% si apa dar fara sofer, sarcina utila si
310 L1 H2 Kombi Van M1 pasager. Toate estimarile de masa proprie din aceasta brosura sunt pentru modele cu minimum de echipament – Ambiente si pot fi ajustate in functie de toleranta producatorului. Modelele Trend,
Limited si Sport vor avea masa proprie mai mare si sarcini utile mai mici datorita dotarii standard a vehiculelor. Orice alta dotare adaugata reduce sarcina utila. GTM = Masa Maxima Autotren este masa
2.0 TDCi 77 kW (105 CP) 969-1071 3140 2014-2226 1625 1193-1318 1725 821-907
maxima autorizata impreuna cu remorca si incarcatura.
2.0 TDCi 96 kW (130 CP) 938-1020 3140 2120-2202 1625 1256-1324 1725 864-878
2.0 TDCi 125 kW (170 CP) – doar Trend 938-993 3140 2147-2202 1625 1274-1324 1725 873-878
340 L1 H1 Kombi Van M1
2,0-l-TDCi Diesel 96 kW (130 CP) 1186-1268 3365 2097-2179 1625 1256-1324 2015 841-855
2,0-l-TDCi Diesel 125 kW (170 CP) 1186-1268 3365 2097-2179 1625 1256-1324 2015 841-855 Tehnologia Ford ECOnetic
340 L1 H2 Kombi Van M1
■ Noile motoare avansate EcoBlue Ford TDCi diesel – oferă o economie excepţională de
2.0 TDCi 96 kW (130 CP) 1137-1219 3365 2146-2228 1625 1261-1329 2015 885-899 combustibil şi un nivel redus de emisii de CO2
2.0 TDCi 125 kW (170 CP) 1137-1219 3365 2146-2228 1625 1261-1329 2015 885-899 ■ Pornirea-oprirea automată a vehiculului Ford
■ Sistem de încărcare regenerativă inteligentă Ford
■ Indicator de schimbare a vitezelor – pentru a ajuta conducerea economică
■ Sistemul Ford Eco Mode – oferă asistenţă suplimentară pentru conducerea economică
■ Controlul acceleraţiei-disponibil pe noua motorizare, imbunatateste consumul de
combustibil cand vehiculul este condus fara sarcina

Multă putere de muncă, puţin consum ■ Sistemul Ford de management al bateriei – îmbunătăţeşte durata de viaţa a bateriei,
consumul de combustibil şi asigură pornirea promptă

42
de combustibil Nota Unele din dotarile prezentate mai sus sunt optionale la costuri suplimentare si nu sunt valabile pe toate modelele.
Consultati lista de specificatii, sau luati legatura cu Dealerul Ford Transit pentru mai multe informatii.
Masa Maxima Autotren - GTM (kg) Economie combustibil si emisii CO2
GVM Consum combustibil L/100 kmØØØ

transmisieØØ

principalaØØ
transmisie

Emisii CO2

Combinat
(g/km)ØØØ
Raport
Raport

Urban

Urban
310**

Extra
290

340
250

270
Van/Double Cab-in-Van/Kombi Van/Kombi Van, Double Cab-in-Van – FWD
2.0 TDCi Ford EcoBlue (105 CP (77 kW)) 3.94/4.19 i/j 4440/4940 4440/4940 4440/4940 4440/4940 – 2.0 TDCi Ford EcoBlue (130 CP (96 kW)/170 CP (125 kW)) – transmisie Automata 3,65 174-197 7.3-8.0 6.4-7.2 6.4-7.6
2.0 TDCi Ford EcoBlue (130 CP (96 kW)) 3.94/4.19 i/j – 4840/5140 4840/5140 4840/5140 – 2,0 TDCi 77 kW (105 CP)/96 kW (130 CP) 3.94 157-172 6.8-7.3 5.7-6.2 6.1-6.6
2.0 TDCi Ford EcoBlue (130 CP (96 kW)) 4.43 i – – – – 5365 2.0 TDCi 77 kW (105 CP)/96 kW (130 CP) 4.19 157-172 6.8-7.3 5.7-6.2 6.1-6.6
2.0 TDCi Ford EcoBlue (130 CP (96 kW)) transmisie Automata 3.65 i – 3740 3940 4140 4365 2,0 TDCi 125 kW (170 CP) 4.19 161-176 6.9-7.4 5.9-6.3 6.2-6.8
2.0 TDCi Ford EcoBlue (170 CP (125 kW)) Sport transmisie Manuala 4.19 i – – 5100 – – 2,0 TDCi 96 kW (130 CP)/125 kW (170 CP) 4,43 162-176 7.0-7.4 5.9-6.2 6.2-6.6
2.0 TDCi Ford EcoBlue (170 CP (125 kW)) 4.19 i – 5140 5140 5140 – Kombi Van M1, Kombi M1 – FWD
2.0 TDCi Ford EcoBlue (170 CP (125 kW)) 4.43 i – – – – 5365 2.0 TDCi Ford EcoBlue (130 CP (96 kW)/170 CP (125 kW)) – transmisie Automata 3,65 174-181 7.4-7.6 6.2-6.4 6.7-7.0
2.0 TDCi Ford EcoBlue (170 CP (125 kW)) transmisie Automata 3.65 i – 3740 3940 4140 4365 2,0 TDCi 77 kW (105 CP)/96 kW (130 CP) 3.94 156-159 6.9-7.0 5.5-5.6 6.0-6.1
2.0 TDCi Ford EcoBlue (170 CP (125 kW)) Sport transmisie Automata 3.65 i – – 3900 – – 2.0 TDCi 77 kW (105 CP)/96 kW (130 CP) 4.19 156-159 6.9-7.0 5.5-5.6 6.0-6.1
i = Standard, j = Optiune, contra cost. Nota: Toate motoarele sunt Euro VI daca nu e specificat altceva si include Filtru Diesel de Particule (cDPF). ØØRaportul de transmisie prezentat e disponibil si 2,0 TDCi 125 kW (170 CP) 4,19 160-163 6.9-7.1 5.8-5.9 6.2-6.3
dependent de model, masa maxima autorizata si combinatii motor. **Vehiculele dotate optional cu suspensie aer spate nu sunt disponibile cu optiunea carlig de remorcare. Masa maxima tractabila fara 2,0 TDCi 96 kW (130 CP)/125 kW (170 CP) 4,43 161-167 7.0-7.3 5.8-6.1 6.2-6.5
sistem de franare este de 750kg.
Nota: Toate motoarele Euro 6 includ Filtru de Particule Diesel (cDPF). Valorile prezentate sunt pentru vehicule dotate cu sistem Auto-Start-Stop. Sistemul Auto-Start-Stop reduce emisiile de CO2 cu
pana la 6 g/km si consumul de combustibil cu 0.2-0.3 L/100km. ØØRaportul de transmisie prezentat este unul disponibil pe fiecare model si este strans legat de masa maxima autorizata, sarcina utila si
transmisii. ØØØConsumul declarat de combustibil si emisiile de CO2 pentru motoarele Euro 6 sunt masurate in conformitate cu datele tehnice si specificatiile aprobate in Rgulamentele Europene (EC)
Masa maxima remorcabila cu sistem franare (kg) 715/2007 si modificate de (EC) 692/2008. Consumul de combustibil si emisiile de CO2 sunt pentru o singura varianta de autovehicul nu pentru un singur autovehicul. Procedurile standard de testare
permit comparatia intre doua tipuri de autovehicule de la doi producatori diferiti. In plus in economia de combustibil, comportamentul soferului impreuna cu alti factori tehnici si non tehnici au un rol
foarte important in stabilirea acestor parametrii de consum.
GVM
transmisieØØ
Raport

310**
Model valabilitate

290

340
250

270

290 L2 H2

340 L2 H2
290 Sport
L1 Van/Double Cab-in-Van/Kombi Van/Kombi

290 L1 H2

290 L2 H1

340 L1 H2

340 L2 H1
250 L1 H2

310 L2 H2
270 L1 H2

290 L1 H1

340 L1 H1
250 L1 H1

310 L1 H2

310 L2 H1
270 L1 H1

310 L1 H1
2.0 TDCi Ford EcoBlue (105 CP (77 kW)) 3.94/4.19 i/j 2350/2500 2350/2500 2350/2500 2350/2500 –
2.0 TDCi Ford EcoBlue (130 CP (96 kW)) 3.94/4.19 i/j – 2500 2500 2500 –
2.0 TDCi Ford EcoBlue (130 CP (96 kW)) 4.43 i – – – – 2500 Van
2.0 TDCi Ford EcoBlue (130 CP (96 kW)) transmisie automata 3.65 i – 1600 1800 2000 2200 2.0 TDCi 105 CP (77 kW) i i i i i i – i i i i i i – – – –
2.0 TDCi Ford EcoBlue (170 CP (125 kW)) 4.19 i – 2500 2500 2500 – 2.0 TDCi 130 CP (96 kW) – – i i i i – i i i i i i i i i i
2.0 TDCi Ford EcoBlue (170 CP (125 kW)) Sport transmisie manuala 4.19 i – – 2500 – – 2.0 TDCi 130 CP (96 kW) Auto – – i* i* i* i* – i* i* i* i* i* i* i* i* i* i*
2.0 TDCi Ford EcoBlue (170 CP (125 kW)) 4.43 i – – – – 2500 2.0 TDCi 170 CP (125 kW) – – i* i* i* i* i i* i* i* i* i* i* i i i i
2.0 TDCi Ford EcoBlue (170 CP (125 kW)) Automata 3.65 i – 1600 1800 2000 2200 2.0 TDCi 170 CP (125 kW) Auto – – i* i* i* i* i i* i* i* i* i* i* i* i* i* i*
2.0 TDCi Ford EcoBlue (170 CP (125 kW)) Sport transmisie Automata 3.65 i – – 1750 – – Double Cab-in-Van
L2 Van/Double Cab-in-Van/Kombi Van/Kombi 2.0 TDCi 105 CP (77 kW) – – i – i – – i – i – i – – – – –
2.0 TDCi Ford EcoBlue (105 CP (77 kW)) 3.94/4.19 i/j – – 2250/2750 2250/2750 – 2.0 TDCi 130 CP (96 kW) – – i – i – – i – i – i – i – i –
2.0 TDCi Ford EcoBlue (130 CP (96 kW)) 3.94/4.19 i/j – – 2650/2800 2650/2800 – 2.0 TDCi 130 CP (96 kW) Auto – – – – i** – – i** – i* – i* – i* – i* –
2.0 TDCi Ford EcoBlue (130 CP (96 kW)) 4.43 i – – – – 2800 2.0 TDCi 170 CP (125 kW) – – i* – i* – – i* – i* – i* – i – i –
2.0 TDCi Ford EcoBlue (130 CP (96 kW)) transmisie automata 3.65 i – – 1700 1900 2100 2.0 TDCi 170 CP (125 kW) Auto – – – – i** – – i** – i* – i* – i* – i* –
2.0 TDCi Ford EcoBlue (170 CP (125 kW)) 4.19 i – – 2800 2800 – Nota: i = Valabil, – = Indisponibil. L1 = Ampatament scurt, L2 = Ampatament lung, H1 = Acoperis normal, H2 = Acoperis suprainaltat. Toate motoarele sunt Euro VI cu cutie manuala in 6 trepte daca
2.0 TDCi Ford EcoBlue (170 CP (125 kW)) Sport transmisie manuala 4.19 i – – 2500 – – nu e specificat altceva. *Incepand cu Trend, **Doar Limited, ***Doar Trend.

2.0 TDCi Ford EcoBlue (170 CP (125 kW)) 4.43 i – – – – 2800


2.0 TDCi Ford EcoBlue (170 PC (125 kW)) transmisie automata 3.65 i – – 1700 1900 2100
Experienţă a conducerii care oferă mai multe satisfacţii
i = Standard, j = Optiune, contra cost. Nota: Toate motoarele sunt Euro VI daca nu e specificat altceva si include Filtru Diesel de Particule (cDPF). ØØRaportul de transmisie prezentat e disponibil si
dependent de model, masa maxima autorizata si combinatii motor. **Vehiculele dotate optional cu suspensie aer spate nu sunt disponibile cu optiunea carlig de remorcare. Masa maxima tractabila fara Transit Custom dispune de Controlul vectorizării cupluluiØ, care este conceput să
sistem de franare este de 750kg. îmbunătăţească tracţiunea, ţinuta de drum şi agilitatea la curbe, optimizând continuu
cuplul motorului distribuit fiecărei roţi din faţă, pentru a corespunde condiţiilor de
aderenţă ale acestora. Rezultatul este o experienţă a conducerii mult mai plină de
satisfacţii. (Standard)
ØPe bază de senzori.

Conduce cu AdBlue®
Pentru a functiona corect, rezervorul AdBlue
disponibil pe Ford Transit Custom Euro 6 diesel
trebuie completat cu lichid AdBlue®. Daca nivelul
de lichid este sub limitele normale, soferul este

Diametru de întoarcere avertizat printr-un semnal luminos. Pentru


mai multe informatii, luati legatura cu dealerul
dumneavoastra Ford.

impresionant
10,9m
Diametrul de întoarcere de 10,9 m* diametru de întoarcere*
Cu impresionantul său diametru de întoarcere*, de 10,9 m, Transit
Custom L1 (SWB) este alegerea ideală pentru activitatea urbană
solicitantă.
*Versiunea L1 (ampatament scurt) cu jante din oţel de 15"; 11,6 m cu jante din aliaj de 16"; 12,2
m cu jante din aluminiu de 18"
44
Model valabilitate Dotări de siguranţă şi securitate

290 L2 H2

Limited#
340 L2 H2
290 Sport
290 L1 H2

290 L2 H1

340 L1 H2

340 L2 H1
250 L1 H2

310 L2 H2
270 L1 H2

290 L1 H1

340 L1 H1
250 L1 H1

310 L1 H2

310 L2 H1
270 L1 H1

310 L1 H1

SportØ
Trend
Base
Siguranta si caracteristici asistenta sofer
Kombi M1
ABS-sistem de franare cu prevenire a blocarii rotilor, EBD-sistem electronic de distribuire a fortei de franare1) i i i i
2.0 TDCi 105 CP (77 kW) – – – – – – – – – i i i i – – – –
Control Electronic al Stabilitatii (ESC)1) i i i i
2.0 TDCi 130 CP (96 kW) – – – – – – – – – i i i i i i i i
Asistenta la Plecarea din Panta (HSA)2) i i i i
2.0 TDCi 130 CP (96 kW) Auto – – – – – – – – – i i i i i i i i
Controlul Adaptiv al Greutatii (LAC)1) i i i i
2.0 TDCi 170 CP (125 kW) – – – – i – – i – i ***
i ***
i ***
i ***
i i i i
Asistenta la Franarea de Urgenta (EBA)1) i i i i
2.0 TDCi 170 CP (125 kW) Auto – – – – i – – – – i ***
i ***
i ***
i ***
i ***
i ***
i ***
i ***

Avertizare la Franarea de Urgenta (aprinderea intermitenta automata a luminilor de frana in cazul unei franari bruste)2) i i i i
Kombi Van M1
Controlul Stabilitatii la miscarea de ruliu (RSC) i i i i
2.0 TDCi 105 CP (77 kW) – – – – – – – – – i i i i – – – –
Sistem de Control al Tractiunii1) (TSC) (activat doar cu carlig remorcare Ford) (indisponibil pe 270 L1 DCiV Ambiente si Trend) j j j j
2.0 TDCi 130 CP (96 kW) – – – – – – – – – i i i i i i i i
Airbag sofer1) i i i i
2.0 TDCi 130 CP (96 kW) Auto – – – – – – – – – i*** i*** i*** i*** i*** i*** i*** i***
Airbag pasager1)u (optional doar pe Van si DCiV) (include airbag pasager cu posibilitatea dezactivare) j/i j/i i i
2.0 TDCi 170 CP (125 kW) – – – – – – – – – i ***
i ***
i ***
i ***
i i i i
Airbag-uri fata laterale si tip cortina1) j j j j
2.0 TDCi 170 CP (125 kW) Auto – – – – – – – – – i*** i*** i*** i*** i*** i*** i*** i***
Pilot Automat (include volan imbracat in piele si Limitator reglabil al vitezei) j i i i
Nota: i = Valabil, – = Indisponibil. L1 = Ampatament scurt, L2 = Ampatament lung, H1 = Acoperis normal, H2 = Acoperis suprainaltat. Toate motoarele sunt Euro VI cu cutie manuala in 6 trepte daca
nu e specificat altceva. *Incepand cu Trend, **Doar Limited, ***Doar Trend.
Alerta pentru mentinerea benzii2) (include Alerta Sofer2) si Faza lunga automata1), bord de serie inalta, pilot automat, volan imbracat in j j/f j/f j/f
piele, parbriz incalzit, sistem audio SYNC)
Pilot automat adaptiv (include Asistenta la Precoliziune, Sistemul de recunoastere a semnelor in trafic)2) (doar cu echipare cu Alerta f f f f
pentru Mentinerea Benzii)
Caracteristici mecanice Centuri de siguranta cu prindere in 3 puncte si mecanism inertial (pentru toate scaune)1) i i i i
Scaun ISOFIX copil pe rand 2 de scaune1) – (doar pe Kombi, Kombi Van si DCiV) i i i –

Limited#

SportØ
Sistem de monitorizare a presiunii in pneuri (TMPS)1) (standard pe modelele M1) j j j i

Trend
Base
Securitate
Frane Sistem de alarma j j j j
Dublu circuit, servoasistate si ABS. Discuri fata, spate i i i i Alarma-Thatcham Categoria 1 – Cuprinde senzor interior cabina, senzor de inclinare si tractare (include inchidere centralizata pe 2 chei) j j j j
Tehnologie Motor (disponibil doar cu perete despartitor din tabla, usi spate fara geam pe Van)

Auto-Start-Stop (standard pentru vehicule omologate in clasa M1 sau cu transmisie automata) j j j j Alarma- Thatcham Categoria 1 (DCiV) – Cuprinde senzor interior cabina, senzor de inclinare si tractare (include inchidere centralizata ope j j j j
2 chei) (disponibil cu perete despartitor cu geam si usi spate fara geam)
Control al Acceleratiei j j j j
Usi – Spate fara geam (disponibil numai pe Furgon si DCiV) i i i i
Sistem Ford ECO Mode i i i i
Imobilizator Electronic Motor – PATS (Imobilizator electronic categoria 2 pentru asigurari aprobate) i i i i
Filtru de particule cDPF i i i i
Incuietori – Inchidere centralizata simpla i i i i
Rezervor de combustibil
Incuietori – Inchidere centralizata cu telecomanda pe o cheie i – – –
70 litri i i i i
i = Standard, j = Optiune contra cost, f = Parte a unui pachet, contra-cost. 1)Caracteristici siguranta. 2)Caracteristici asistenta sofer.*Pentru detalii si configuratii consultati dealer-ul dvs Ford. Va rog
Sistem de post tratare a gazelor de evacuare prin uree – 21 litri- i i i i sa aveti in vedere ca inchiderea configurabila trebuie comandata in momentul lansarii vehiculului, nu se poate comanda ulterior prin accesorii. #Indisponibil pe Kombi Van si Kombi. ØIndisponibil pe Kombi
Sistem Ford Easy-Fuel fara capac i i i i Van. uNota: Un copil nu trebuie asezat niciodata pe locul pasagerului fata, cu scaunul pentru copil in care se afla atata timp cat locul respectiv este protejat cu un airbag frontal
functional.
Directie
Servo-asistata i i i i
Coloana directie reglabila pe adancime si inaltime i i i i
Suspensii
Fata -punte independenta MacPherson,arcuri elicoidale, bara stabilizatoare si amortizoare gaz. Spate – arcuri lamelare si amortizoare pe
gaz
i = Standard, j = Optiune contra cost. #Indisponibil pe Kombi Van sau Kombi. ØIndisponibil pe Kombi Van.
i i i i
Niveluri noi de securitate a vehiculului
Descuiere configurabilă
Noul sistem de încuiere Transit Custom este mai sigur
ca niciodată. Aceasta deoarece puteţi deschide o uşă
individuală fără să le descuiaţi automat pe celelalte. Celelalte
uşi rămân încuiate în siguranţă până când activaţi un
comutator de pe uşa şoferului.

Blocarea demarării
Pentru a preveni infracţiunile, uşile se încuie automat
după ce viteza vehiculului depăşeşte 8 km/h. Uşile rămân
încuiate chiar dacă vehiculul încetineşte sau se opreşte, dar
încuietorile uşilor şoferului şi pasagerului pot fi descuiate
din interior cu mânerele. (Poate fi dezactivată, dacă este
Testate la extrem necesar) (standard doar pentru furgonetă)

De la prototipurile acoperite cu gheata pornite la Sunteţi în siguranţă


-40°C la 4,500 metri altitudine, pana la cele incinse ■ Telecomandă impermeabilă şi reîncărcabilă pe bază de
de soare care tracteaza remorci complet incarcate contact
la temperaturi de 50°C, Transit a fost impins la
■ Încuiere centralizată a uşilor duble cu telecomandă având
extreme.
o rază de acţiune de 30 de metri (opţiune)
■ Mânerul de eliberare a capotei este acţionat cu cheia
■ Protecţie împotriva desfacerii pe toate încuietorile uşilor
(opţiune)
■ Sistem alarma Thatcham Categoria 1 (optional doar pe
furgon si furgon cu cabina dubla) cu monitorizare carlig
de remorcare si avertizare sonora in caz ca remorca este
indepartata.

46 47
Dotări de siguranţă şi securitate Caracterstici design si jante

Limited#

Limited#
SportØ

SportØ
Trend

Trend
Base

Base
Incuietori – Inchidere centralizata cu telecomanda pe doua chei – i i i Suport portbagaj integrat (indisponibil pe DCiV Ambiente si Trend sau Kombi Sport M1) j j j j
Cheie suplimentara flote (indisponibil pe seriile Van Sport) j j j –/j Aparatori noroi-Fata i i i –
Incuietori – inchidere configurabila – 2 trepte de deblocare (standard numai pe Furgon, optional numai pe DCiV)* i/j i/j i/j i/j Aparatori noroi – Spate i i i –
Incuietori – inchidere configurabila – 2 trepte de deblocare (Kombi Van M1)* i i – – Carlig remorcare cuprinde sistem de control al tractiunii cu 13 pini electrici (poate solicita tahograf) (indisponibil pe DCiV 270 L1 j j j j
Inchidere centralizata configurabila cu 2 trepte deblocare (Kombi/Double Cab-in-Van)* i i i i Ambiente si Trend si serii Sport cu transmisie automata)

Incuietori – inchidere configurabila – deblocare individuala usa sofer* j j – – Vopsea – Metalizata j j j j

Incuietori – inchidere configurabila – usa cargo incuiata automat la inchidere, usa reincuiata automat la 3 secunde j j – – Roti

Incuietori – Inchidere automata a usilor dupa 45 secunde daca usile raman deschise i i i i Otel – 15"x6½" cu anvelope de 215/65 R15 BSW* (standard pe serie 250, 270, 290, 300 si 310, indisponil cu transmisie automata) i i – –
Semnal de avertizare audio daca inchiderea e activata dar vreuna din usi s-a oprit in vreun obstacol i i i i Otel – 16"x6½" cu anvelope de 215/65 R16 BSW* (standard pe serie 330 si 340 sau daca se specifica cu transmisie automata) i i – –
Incuietori – Blocare automata a usilor cand viteza vehiculului depasseste 8 km/h (numai furgon) i i i i Aliaj – 16"x6½" 5x2 spite, (disponibil cu prezoane anti-furt cu anvelope 215/65 R16C)* – j i –
Incuietori – Deschiderea capotei cu cheia i i i i Aliaj – 17"x7" 5X2 spite, (disponibil cu anvelope 235/55 R17 BSW tyres)* (include prezoane anti-furt) – – – i
Serie de sasiu (VIN) – Vizibila i i i i Aliaj – 18"x7½" 10 spite, (disponibile cu prezoane anti-furt si anvelope 235/50 R18 101 W XL)* – – – j

i = Standard, j = Optiune contra cost, f = Parte a unui pachet, contra-cost. 1)Caracteristici siguranta. 2)Caracteristici asistenta sofer.*Pentru detalii si configuratii consultati dealer-ul dvs Ford. Va rog
Capac in centrul rotii i – – –
sa aveti in vedere ca inchiderea configurabila trebuie comandata in momentul lansarii vehiculului, nu se poate comanda ulterior prin accesorii. #Indisponibil pe Kombi Van si Kombi. ØIndisponibil pe Kombi Capace jante – i – –
Van. uNota: Un copil nu trebuie asezat niciodata pe locul pasagerului fata, cu scaunul pentru copil in care se afla atata timp cat locul respectiv este protejat cu un airbag frontal Roata de rezerva de dimensiuni normale (indisponibilpe Van Sport) i i i i
functional.
Kit reparatie (Standard pe Van Sport) j j j i
i = Standard, j = Optiune contra cost. #Indisponibil pe Kombi Van sau Kombi. ØNumai Furgon. f = parte a unui pachet contra cost.
Caracterstici design si jante
Caracteristici comfort si pachete optionale

Limited#

SportØ
Trend
Base

Limited#

SportØ
Trend
Caracteristici design

Base
Van H1 (acoperis standard) i i i i
Van H2 (acoperis inaltat, indisponibil pentru DCiV) j j j – Caracteristici comfort
Oglinzi retrovizoare exterioare – Cu eliminare unghi mort si indicatori laterali incorporati i i i i Lumini cu halogen tip proiector cu fundal cromat si accente albastre, lumini viraje j i i i
Oglinzi retrovizoare exterioare – Cu reglaj manual i – – – Lumini pentru zi i i i i
Oglinzi retrovizoare exterioare – Electrice si incalzite j/f i – – Lumini automate on/off f f i i
Oglinzi retrovizoare exterioare – Electrice, incalzite si pliabile j/f j/f i i Lumini exterioare cu stingere dupa 30 secunde i i i i
Carcase oglinzi in culoarea caroseriei – – i i Proiectoare ceata –/j i i i
Bandouri laterale – In culoarea caroseriei – – i i Usi culisante stanga/dreapta si trepte acces (standard numai pentru DCiV, indisponibil pe DCiV seria 270 L1 Seriile Base si Trend) j j i i
Bara – Bara fata in culoarea caroseriei – i i i Usa culisanta cu treapta acces pe partea sofer (Van, Kombi) j j j j
Bara – Bara spate in culoarea caroseriei – – i i Usa culisanta cu treapta acces pe partea pasager (indisponibil pe DCiV Limited, Sport) i i i/– i/–
Manere usi in culoarea caroseriei – – i i Usi spate fara geam cu deschidere la 180º ,si oprire la 90º (disponibil pe Van si DCiV ) i i i i
Manere hayon/usi spate in culoarea caroseriei – – i i Usi spate cu geam cu deschidere la 90º opening (disponibil pe kombi si kombi Van) i i – i
Kit partial exterior- spoiler fata coborat in culoare argintie, aparatori noroi fata si spate cu spoiler evazat j j j – Haion cu geam spate incalzit (disponibil pe modelele Kombi Van and Kombi) i/j i/j j i/j
Kit pentru versiunea Sport – spoiler fata coborat in culoarea caroseriei cu chenar unic pentru farurile de ceata, bandouri laterale in – – – i Usi spate cu geam incalzit Doors (standard pe modelele Kombi Van and Kombi) i/j i/j j i/j
culoarea caroseriei, aripi extinse caroserie, aparatori noroi fata si spate si spoiler evazat spate (numai pentru VAN) Usi spate cu geam (in loc de usi spate, indisponibil pentru DCiV seria 270 Base si Trend) j j j j
Geamuri fumurii spate (doar pe VAN) j j j j Parbriz incalzit f f i i
Geamuri fumurii (doar Double Cab-in-Van si Kombi) j j i i Trepte acces (valabila doar cu usa laterala culisanta) (doar pe DCiV, Kombi Van si Kombi, optional pe DCiV Sport) j j j –/j
Geamuri laterale Van – Al doilea rand pe partea dreapta fix f f f f
Geamuri laterale Van – Al doilea rand pe partea stanga/dreapta fix (valabil cu usa culisanta) f f f f
Oglinzi pliabile electric Randul 2 geamuri laterale fixe – standard pe DCiV, Kombi Van, Kombi i i i i

Perfecte pentru spaţiile de parcare înghesuite sau pentru strecurarea pe Geamuri laterale – Al doilea rand pe partea stanga cu deschidere unghiulara (indisponibil pe Furgon) j j j j
străduţe înguste. Acţionate electric şi încălzite, cu carcase de culoarea Randul 2 geamuri laterale cu deschidere unghiulara pe DCiV, Kombi Van, Kombi j j j j
caroseriei. (Standard pentru Limited şi Sport, opţiune pentru alte serii) Randul 3 geamuri laterale fixe (doar pe Kombi) i i – i
Instalatie spalare – Fata, cu stergere intermitenta si spalator electric i i – –
Instalatie spalare fata cu stergere automata si senzor de ploaie (include faruri automate) –/f f i i
Instalatie spalare – Spate cu stergere automata dupa spalare. (disponibil numai cu usi/hayon cu geam) j j j j
Senzori parcare – fata si spate j i i i
Scara pe geam spate (disponibil numai cu usi spate cu deschidere la 180o j j j j
Grila protectie geam spate j j j j
Pachete optionale
Pachet Visibilitate 1 – Parbriz incalzit cu senzor nivel pentru lichidul de spalare, oglinzi electrice si incalzite j j – –
Pachet vizibilitate 2 – Parbriz incalzit cu senzor nivel pentru lichidul de spalare, oglinzi electrice si incalzite, pliabile, lumini cu aprindere j j i i
automata faruri de ceata fata si variator luminozitate instrumente bord
Pachet Vizibilitate 3 – Sistem de avertizare la parasirea benzii cu alerta sofer, camera video spate, parbriz incalzit cu senzor nivel pentru – j j j
lichidul de spalare, oglinzi electrice si incalzite, pliabile, lumini cu aprindere automata faruri de ceata fata si variator luminozitate
instrumente bord, schimator de viteza in piele, cruise control cu limitator viteza ajustabil, sistem audio cu SYNC
i = Standard, j = Optiune contra cost. #Indisponibil pe Kombi Van sau Kombi. ØNumai Furgon. f = parte a unui pachet contra cost.

48 49
Dotările interioare
Dumneavoastră vorbiţi...

Limited#

SportØ
Trend
Base
Acesta este sistemul de conectivitate de ultimă generaţie din interiorul vehiculului. Sistemul Ford SYNC cu activare vocală şi
asistenţă pentru situaţii de urgenţă vă oferă o conectivitate atât de avansată încât vă permite să redaţi muzică, să efectuaţi şi
Caracteristici interioare
să primiţi apeluri hands-free şi poate chiar să citească cu voce tare mesajele dumneavoastră text*. (Standard pentru Limited şi
Acoperire podea cauciuc – Cabina (doar pe Van) i i i i Sport, opţiune pentru alte serii)
Acoperire podea – pe toata lungimea, cauciuc usor de curatat (standard pe Kombi si Kombi Van si optional pe DCiV si VAN) –/i/j –/i/j – –/i
Acoperire podea – Extinsa pana la peretele despartitor din cauciuc usor de curatat (numai pe DCiV) i i – –
Acoperire podea – Extinsa pana la peretele despartitor din mocheta si cauciuc usor de curatat dupa peretele despartitor (numai pe DCiV) – – i i
Capitonaj plastic – Cabina (exclusiv pentru Van) i i i i
Capitonaj plastic extins (numai pe DCiV) i i i i
Capitonaj plastic pe toata lungimea (doar pe Kombi si Kombi Van) i i – i
Volan poliuretan in 4 spite i – – –
Volanin 4 spite imbracat in piele f i i i
Schimbator cutie de viteze imbracat in piele – – i i
Iluminat interior
Iluminat interioare fata – sistem de stingere treptatat “theatre-style” i – – –
Iluminat interior – Plafoniera cu spoturi de lectura – i i i
Iluminat interioar spate – sistem de stingere treptatat “theatre-style” (doar pe Kombi, Kombi Van si DCiV ) i i i i
Iluminare compartiment marfa i i i i
Iluminare compartiment marfa – LED (numai pe Furgon si DCiV) j j j j
Iluminare interior – stingere intarziata dupa 30 minute i i i i
Sisteme audio si comunicatie
Pregatire audio i – – –
Radio cu Bluetooth®, USB/iPod®, comenzi audio pe volan, 4 difuzoare fata j i – –
Radio/CD, cu SYNC (include Aistenta De Urgenta) cu BT/VC, AppLink, mesaje text sonor, display 4" TFT, conexiune USB, comenzi audio j j i i
pe volan, 4 difuzoare fata
Radio/CD cu card de navigatie SD, DAB, camera video spate, SYNC (include Aistenta De Urgenta) cu BT/VC, AppLink, mesaje text sonor, j j j j
display 5" TFT, conexiune USB, comenzi audio pe volan, 4 difuzoare fata (include senzori de parcare fata/spate cu imagine in display-ul
de 5" TFT)
Instrumente si comenzi
Computer de bord include ceas, distanta pana la epuizare combustibil, consum mediu instant de combustibil, viteza medie, temperatura i i i i
exterioara
Senzor avertizare pentru patrunderea apei in filtru combustibil i i i i
Pornire la -20oC i i i i
Pornire la rece (-290C) numai cu baterie dubla j j j j
Alternator – 165 Amp i i i i
Alternator – 240 Amp j j j j
Tahograf digital, electronic, cu functionare continua 24h
Indicator de schimbare a treptelor de viteza
j
i
j
i
j
i
j
i
...Ford SYNC
Scaune
Scaun sofer reglabil pe 8 directii si cotiera i j – – răspunde.
Scaun sofer reglabil pe 10 directii reglaj lombar si cotiera j i – –
Scaun sofer incalzit reglabil pe 10 directii, reglaj lombar si cotiera j j i i
Scaun sofer incalzit reglabil electric pe 10 directii, reglaj lombar si cotiera – – f j
SMS audibil Navigaţia Bluetooth® Audio Streaming Asistenţă pentru situaţii de
i = Standard, j = Optiune contra cost. f = Parte a unui pachet contra cost. urgenţă*
#
Indisponibil pe Kombi Van sau Kombi. ØIndisponibil pe Kombi Van
Mesajele text pe care le primiţi Hărţile 3D stocate pe cardul Redaţi colecţia de muzică de pe
*Ford Asistenata in Caz de Urgenta este parte a SYNC care foloseste un Bluetooth® compatibil cu un telefon si porneste la declansarea unui airbag sau daca un sensor care inregistreaza un impact si vă sunt citite de pe telefonul SD poate indica de asemenea telefonul mobil sau alte dispozitive O functie ingenioasa de la SYNC
dezactiveaza pompa de combustibil. Dotarea este disponibila in mai mult de 40 de tari europene. Nota: Marca si simbolurile Bluetooth® sunt proprietatea Bluetooth SIG, Inc. si utilizarea acestor marci de conectat, incluzând abrevierile şi punctele de interes pe un ecran compatibile pe sistemul audio al este solutia de imperechere
catre Ford Motor Company Limited si comapniile associate se face sub licenta. Celelate marci si denumiri comerciale sunt ale repectivilor proprietari. emoticoanele folosite de obicei, color de 5" TFT. Include şi vehiculului. Bluetooth® cu telefonul mobil,
iar dumneavoastră puteţi chiar informaţii din trafic. (Opţiune) care vine in ajutorul pasagerilor
să răspundeţi alegând din 15 prin initerea unui apel direct catre
mesaje text presetate.Necesar centrele locale de comuncare (
compatibilitate telefon mobil. in mai mult de 40 tari Europene
(Optiune, parte din Ford SYNC) si regiuni), si care detecteaza

Comenzi la dispoziţie un posibil accident in care sunt


puse in folosinta airbagurile sau
daca pompa de benzina nu mai
functioneaza.
Comenzile audio de la distanţă
Nu trebuie să ridicaţi mâinile de pe volan pentru a asculta muzica pe care
o doriţi. (Comenzile audio de la distanţă sunt standard, pentru dotarea
cu echipamente audio Ford)

Conectivitatea completă
Sistemul Ford SYNC cu Voice Control si AppLink* functioneaza cu cele mai
populare, Bluetooth®, conexiune USB si chiar cu sisteme smartphone prin
simple comenzi vocale.
*Este necesar un telefon mobil compatibil. Puteţi analiza o listă cu aplicaţiile compatibile AppLink pe situl web regional Ford sau în catalogul Ford App disponibil în magazinele iOS şi Android. SYNC AppLink şi
asistenţa pentru situaţii de urgenţă nu sunt compatibile cu toate limbile europene.
Nota Marca şi simbolurile Bluetooth® sunt proprietatea Bluetooth SIG, Inc. şi utilizarea acestor mărci de către Ford Motor Company Limited şi companiile asociate se face sub licenţă. Celelalte mărci şi denumiri
comerciale sunt ale respectivilor proprietari.
50 51
Caracteristici design si iluminare spatiu interior

Limited#

SportØ
Trend
Base
Scaun pasager fata – Individual si reglabil pe 4 directii j j – –
Scaun pasager fata – Individual, incalzit si reglabil pe 4 directii j j – –
Scaun pasager fata – Individual, incalzit si reglabil pe 8 directii f f f f
Scaun pasager fata – bancheta dubla, fixa cu spatiu de depozitare integrat i – – –
Scaun pasager fata – bancheta dubla, fixa cu spatiu de depozitare integrat si masuta rabatabila din scaun –/j i – –
Scaun pasager fata – bancheta dubla incalzita, fixa cu spatiu de depozitare integrat si masuta rabatabila din scaun (Indisponibil pe DCiV j j i i
270 L1 Base si Trend)
Scaune spate – Al doilea rand cu trei locuri (2+1) (doar pe kombi si kombi Van) i i – i
Scaune spate – Al doilea rand bancheta cu trei locuri cu spatiu de depozitare integrat (numai pe DCiV) i i i i
Scaune spate – eliminare randul 2(doar pe Kombi si Kombi Van ) j j – –
Fara scaune spate in randul 2 (doar pe Furgon) i i i i
Scaune spate – Al treilea rand cu trei locuri (2+1) (numai pe Kombi M1) i i – i
Scaune spate – Cu inclinare si cotiere (numai pe Kombi) – j – j
Fara scaune spate in rand 3 (optional si parte a unui pachet pe Kombi M1) f/i f/i – f/i
Caracteristici Comfort
Aer conditionat – Fata, fara freon cu filtru purificare aer j i i i
Aer conditionat – Spate (include aer conditionat fata (doar pe Kombi si Kombi Van)) j j – j
Maner sustinere pe stalpul B (standard pe Double Cab-in-Van, Kombi Van si Kombi, optional pe Van) j j j j
Suport pentru sticla – Dublu, pentru capacitate de 2 litri i i i i
Spatiu manusi – cu capac si capacitate stocare hartii format A4 i i i i
Incalzire cu recirculare (numai pe Furgon & DCiV) i i i i
Incalzitor PTC (doar pe Kombi si Kombi Van ) i i – i
Incalzitor programabil cu combustibil j j j j
Incalzitor compartiment spate cu apa (doar pe Kombi si Kombi Van) j j – j
Torpedou cu incuietoare – i i i
Priza – 12 V i i i i
Priza electrica cu convertor putere – 150 Watt (230 volt) j j j j
Priza – 12 V (spate) (standard pe Kombi) j j j j
Pache fumatori j j j j
Spatiu depozitare pe usile din fata i i i i
Comaprtiment depozitare pe partea sofer cu capac i i i i
Spatiu depozitare – Compartiment depozitare sub sezutul scaunului i i i i
Parasolare-Usi spate (valabil doar cu usa laterala culisanta stanga) (Doar pe DCiV) – j j j
Geamuri electrica fata cu buton de coborare pe partea sofer i i i i
Camera video spate cu afisaj in oglinda (include sistem Control Balansare Remorca si senzori parcare fata spate) (afisaj in display-ul de
5'' TFT)
Compartiment incarcare
j/f j/f j/f j/f
Câte un loc pentru orice
Eliminare perete despartitor (indisponibil pe DCiV si optiune pe Furgon) –/i/j –/i – – Habitaclul de la Transit Custom este construit în jurul şoferului şi combină Scaunul şoferului şi volanul complet reglabile
Perete despartitor – integral din tabla, fara geam cu facilitate prelungire spatiu marfa (numai pe Furgon cu bancheta dubla pasageri) i i i i aspectul elegant cu soluţiile inteligente de depozitare. Cu o mulţime de Scaunul şoferului este reglabil cu 8 poziţii şi cotieră şi volanul
Perete despartitor – integral din tabla, cu geam si facilitate prelungire spatiu marfa (numai pe Furgon cu bancheta dubla pasageri) j j j j spaţiu pentru sticle, telefoane şi hârtii, acesta va face ca ziua dvs. de lucru care se adaptează înălţimii şi lungimii braţelor dumneavoastră
Perete despartitor – integral din tabla, fara geam (numai pe Furgon cu scaun individual pasager) i i i i să fie uşoară şi eficientă. vă ajută să găsiţi cu uşurinţă poziţia ideală de conducere.
Perete despartitor – integral din tabla, cu geam (numai pe Furgon cu scaun individual pasager) j j j j (Standard)
Perete despartitor – integral din plastic cu geam (numai pe DCiV) i i i i
i = Standard, j = Optiune contra cost. f = Parte a unui pachet contra cost.
Camera retrovizoare cu sistem de asistare a remorcii Scaunele încălzite pentru şofer şi
Selectaţi marşarierul şi imaginea camerei retrovizoare apare automat pasagerul din faţă
în monitorul central color multifunctional. Liniile de marcare care se (Standard pentru Limited şi Sport, opţiune
suprapun peste imaginea camerei indică locul spre care se îndreaptă pentru toate celelalte serii)
vehiculul. (Opţiune)

Priza de 230 de volţi


O priză utilă de 150 waţi şi 230 volţi, aflată între scaunele şoferului şi al
pasagerului, poate fi folosită pentru a încărca scule, laptopuri sau alte
echipamente electrice fără a fi nevoie de adaptoarele speciale. (Opţiune)

52 53
Scut motor metalic Grile protecţie geam spate
Spaţiu util
Scutul motor din metal dur și rezistent la coroziune, protejează motorul Grile protecţie de înaltă calitate pentru geamurile din spate care îţi

Limited#
împotriva accidentelor cauzate de pietre sau borduri. Este ușor de protejează încărcătura anti-efracţie precum și în timpul mersului. Nu sunt

SportØ
Trend
Base
îndepărtat pentru schimbul uleiului și revizie. (Accesoriu) disponibile pentru modelele cu o singură ușă spate, doar pentru cele cu
uși fracţionale. (Opţiune și accesoriu)
Podea flexibilă cu şine de fixare
Acoperire podea usor de curatat spatiu de marfa (numai pe Furgon) j/f i i i Podeaua flexibilă anti-alunecare, barele de fixare din aluminiu pentru Portbagaj plafon Q-Top®+ (Q-Tech)
Protectie completa pana la jumatatea inaltimii spatiului de marfa (optional numai pe furgon Base) j/i i i i podea şi pereţii laterali asigură fixarea şi montarea în siguranţă a rafturilor, Accesoriu ușor din aluminiu ce permite transportul sarcinilor
Protectie completa pana la inaltimea spatiului de marfa (doar pe Van) f f i i separatoarelor spaţiului util şi a încărcăturii. (Opţiune şi accesoriu, nu este suplimentare*. Ideal pentru transportul obiectelor mari, lungi sau
disponibil pentru furgoneta cu cabină dublă) voluminoase, vă oferă mai multă flexibilitate în activitatea de zi cu zi. De
Kit protectie compartiment incarcare – Protectie completa pana la tavan si acoperire podea usor de curatat (numai pe Furgon) j j i i
asemenea, este disponibilă o scară cu rolă pentru o încărcare mai ușoară.
Compartiment incarcare – 2 x carlige de prindere conform DIN 75410 (doar pe Kombi L1 si Kombi Van M1) i i – – Șine de fixare, blocuri de alunecare și cârlige de prindere (10x) (Accesoriu)
Compartiment incarcare – 4 x carlige de prindere conform DIN 75410 (standard pe L2 Kombi si Kombi Van M1 –optiune pe L1) i i – – pentru sistemul de retenţie a încărcăturii
Compartiment incarcare – 4 x carlige de prindere conform DIN 75410 (numai pe DCiV) i i i i (Opţiune și accesoriu)
*Vă rugăm să consultaţi greutatea vehiculului și specificaţiile de sarcină.

Compartiment incarcare – 8 x carlige de prindere conform DIN 75410 (standard pe Van, optiune pe Kombi Van si Kombi M1) i i i i
Separator pentru spaţiul util (SWB, sarcina maximă plafon 150 kg, incl. greutatea portbagajului de
Kit de prim ajutor j j j j
plafon, sarcină utilă rămasă 120 kg)
i = Standard, j = Optiune contra cost. f = Parte a unui pachet contra cost. Perete despărţitor din plasă metalică neagră fixat în mai multe poziţii
pe şinele podelei flexibile, pentru a extinde flexibilitatea spaţiului util şi Scară cu rolă Q-Top®+ (Q-Tech) pentru portbagaj plafon Q-Top®+
pentru a forma un perimetru interior de încărcare securizat. (Opţiune şi (Q-Tech)
accesoriu)
Opţiuni speciale pentru vehicule (SWB & LWB, 150 cm, montată pe portbagajul de plafon)
Puncte de fixare integrate
Scară, ușă spate

Limited#

SportØ
Trend
Găuri prefiletate suplimentar având mărimea filetului M8, sunt integrate

Base
(Max. 125 kg, numai pentru ușile spate fracţionale cu deschidere la 180
în caroserie pentru a putea utiliza sisteme cu rafturi sau sisteme de
de grade)
Caroserie depozitare fără a fi necesară perforarea caroseriei. Fiecare fixare poate
susţine o greutate de 30 kg. (Standard) Deflectoare de vânt transparente ClimAir®+
Eliminare scaun pasager (indisponibil pe DCiV) j – – –
Acces roata de rezerva cu usile spate inchise (incompatibil cu carligul de remorcare) j j j – Soluţii de depozitare în furgonetă Reduc zgomotul și turbulenţele la vânt, permitând un condus mai plăcut
Electric chiar și cu geamurile faţă deschise, pe timpul unei ploi ușoare. (Accesoriu)
Proiectat să funcţioneze cu podeaua flexibilă, sistemul amovibil de cadre
Limitator turatie motor, 1300-3000 rpm j j j j metalice Bott® (în imagine) este perfect pentru depozitarea în vehicul, Covorașe pentru toate anotimpurile
Panou de sigurante auxiliare j j j j astfel încât toate articolele montate să rămână pe poziţie în siguranţă.
Covorașele pentru toate anotimpurile sunt destinate a se potrivi perfect
Pachet semnale avertizare – priza cu conexiune fata si spate (include panou auxiliar (A526) si consola mini deasupra capului – 1DIN); j j j j Sunt disponibile mai multe sisteme de la diferiţi furnizori. (Toate modulele
în habitaclul autovehiculului Ford și protejează împotriva murdăriei și
(indisponibil in combinatie cu tahograf, aer conditionat fata/spate sau incalzitor auxiliar programabil cu combustil si telecomanda) Bott® prezentate sunt opţionale)
umezelii. Se fixsează direct pe podeaua autovehiculului. (Accesoriu)
Pachet Utility – contine 3 intrerupatoare pentru semnalizari si 2 prize (include panou auxiliar de sigurante A526, Pachet pregatire j j j –
semnalizare A606 si miniconsola plafon 1 DIN** (indisponibil pe Kombi si incompatibil cu tahograf) Bare de plafon integrate
Conector interfata specificatii avansate – contine o gama de cablaje, alimentari si mufe (include si panoul de siguranta auxiliare A526) j j j – Pot transporta până la 130 kg de marfă (80 kg pe Sport) se pliază la
(indisponibil cu Pachet Utility) (indisponibil pe Kombi M1) nivel cu plafonul atunci când nu este utilizat. Opritorii pentru încărcătură
Altele și canalele integrate T, sunt compatibile cu accesoriile standard,
Componente electrice remorcare-(conector si cablu)- fara carlig de remorcare j j j – maximizând gradul de utilizare. (Opţiune și accesoriu doar la modelele
Sistem Ford de programare a sigurantei bateriei-Patentat 10- mod programabil de siguranta a bateriei (indisponibil cu convertor putere j j j – H1)
in de 230 V)
Barele de interior pentru plafon
Convertor-Sistem suplimentar de putere inalta-doar cu echipare cu Baterii AGM cu ciclu de reincarcare (2 x 80 Ah), 240 A alternator, j j j –
limitator turatie si Sistemul Ford de programare a sigurantei bateriei (indisponibil cu convertor putere in de 230 V) Două bare negre din oţel, pot susţine maximum 50 kg şi se pot fixa
Vopsea în diferite locuri de grinzile interioare ale plafonului, paralel cu
Vopsea speciala, 140 culori (pentru disponibilitate consultati dealer-ul dumneavoastra Ford*) j j – – podeaua flexibilă. (Opţiune şi accesoriu)

j = Optiune contra cost. #Indisponibil pe Kombi Van sau Kombi. ØIndisponibil pe Kombi Van.
*Vopseaua SVO trebuie comandata la lansarea comenzii. Vopsea SVO se livreaza cu bare, bandouri, carcase oglinzi si manere usi in culoare proprie. **Indisponibil cu tahograf deoarece utilizeaza aceiasi
consola 1 DIN.

Un sistem pentru fiecare încărcătură


Podea utilă, uşor de curăţat Puncte de ancorare montate lateral
Protecţie podea rezistentă, din vinil, având marginile înălţate cu 100 mm Carligele de ancorare și punctele de fixare ale noului Transit Custom sunt
pentru a facilita spălarea şi curăţarea. (Standard pentru Trend, Limited și conforme cu DIN/ISO fiind montate în pereţii laterali, deasupra podelei.
Sport, opţiune pentru Ambiente) Astfel, se poate asigura mai ușor încărcătura, permiţând astfel montarea
protecţiei pentru podea din vinil. (Standard)

+Elemente acoperite de garanţia furnizorilor terţi, vă rugăm să consultaţi coperta pentru detalii.

Pentru gama completă de accesorii pentru Ford Transit Custom vizitaţi www.accesorii-ford.ro
Pentru mai multe articole marca Ford – de la îmbrăcăminte, la produse de lifestyle și machete de mașini – vizitaţi www.fordlifestylecollection.com
54 55
Culorile caroseriei şi tapiţeriei
Alegeţi culoarea şi tapiţeria care reflectă cel mai bine marca dumneavoastră.

Frozen White Race Red Blazer Blue


Vopsea nemetalizată Vopsea nemetalizată Vopsea nemetalizată

Ambiente Ambiente Trend (numai Van, Kombi Van şi Kombi)


Inserţiile scaunelor: Traxon – Charcoal Black Inserţiile scaunelor: vinil Artec – Pewter Inserţiile scaunelor: Lane – Charcoal Black
Pernele scaunelor: Max – Charcoal Black Pernele scaunelor: vinil Prima – Pewter Pernele scaunelor: Max – Charcoal Black
(Standard) (Opţiune) (Standard)

Moondust Silver Tectonic Silver Stratosphere


Vopsea metalizată* Vopsea metalizată* Vopsea metalizată*
Trend (numai furgonetă cabină dublă) Limited (numai Van) Limited (numai Van)
Inserţiile scaunelor: Lane – Soft Charcoal Inserţiile scaunelor: Ecko – Pewter Inserţiile scaunelor: Ecko – Pewter
Pernele scaunelor: Max – Charcoal Black Pernele scaunelor: Max – Charcoal Black Pernă scaun: Piele Torino în Charcoal Black*
(Standard) (Standard) (Opţiune)

Ford Transit Custom beneficiază de garanţie la


perforare prin coroziune timp de 12 ani de la data primei
înmatriculări. Conform clauzelor şi condiţiilor.
*Culorile metalizate pentru caroserii sunt disponibile
contra cost.
Notă Imaginile folosite au doar rolul de a ilustra culorile
caroseriei şi este posibil să nu reflecte specificaţiile
curente. Culorile şi tapiţeriile reproduse în această broşură
pot diferi de culorile reale datorită limitărilor procesului de
Magnetic Deep Impact Blue Shadow Black tipărire folosit.
Limited (numai furgonetă cabină dublă) Limited (numai furgonetă cabină dublă) Sport (numai Van) Vopsea metalizată* Vopsea metalizată* Vopsea caroserie ''Mica'' *
Inserţiile scaunelor: Ecko – Medium Stone Inserţie scaun: piele Torino în Medium Stone* Inserţiile scaunelor: Ecko – Pewter
Pernele scaunelor: Max – Charcoal Black Pernă scaun: piele Torino în Medium Stone* Pernă scaun: Piele Torino în Charcoal Black*
(Standard) (Opţiune) (Standard)

Interiorul fără alergeni Garanţia de 12 ani împotriva perforării Acoperire cu zinc Înveliş din fosfat Depunere electrică Strat de acoperire Vopsea lustru

În interiorul vehiculului Transit Custom, sunt folosite materiale care reduc riscul unei reacţii alergice. Modelele prevăzute cu aer condiţionat au şi un filtru de
Durabilitatea exteriorului noului Transit Custom se datorează unui proces minuţios de tratare și vopsire în mai multe etape a caroseriei. De la componentele
polen cu performanţe înalte care previne intrarea prafului şi a polenului în compartimentul pentru pasageri.
caroseriei din oţel, injectate cu ceară la stratul de acoperire rezistent la uzură, noile materiale şi proceduri de aplicare asigură faptul că vehiculul îşi va păstra
*Tapiţeria din piele este opţională la cost suplimentar.
aspectul iniţial pentru mult timp.

56
59
MY 2017.5 ROU ro

Ilustraţii, descrieri şi specificaţii. În momentul în care a fost tipărită, informaţiile din această broşură erau corecte. Totuşi, politica Ford impune dezvoltarea continuă a produselor. De aceea, Ford îşi rezervă dreptul de a modifica
în orice moment specificaţiile, culorile şi preţurile modelelor şi ale articolele prezentate şi descrise în această publicaţie. Pentru a afla ultimele detalii, consultaţi întotdeauna un dealer Ford. Echipament opţional. În această
publicaţie, atunci când o caracteristică este descrisă ca ‘opţiune’ sau ‘configuraţie opţională/pachet opţional’, etc., trebuie să presupuneţi că acestea vor fi la un cost suplimentar faţă de costul de bază al vehiculului, dacă nu
este specificat contrariul. Toate modelele şi combinaţiile de culori sunt în funcţie de disponibilitate. Notă: O parte din imaginile prezentate înfăţişează un model prototip şi/sau sunt generate pe calculator, de aceea, designul/
caracteristicile versiunii finale pot prezenta diferenţe sub anumite aspecte. În plus, unele din dotările prezentate ale vehiculelor pot fi opţionale Notă: Această broşură conţine atât accesorii originale Ford cât şi o gamă de
produse a furnizorilor noştri. +Accesoriile identificate sunt accesorii alese cu grijă de la furnizori terţi; acestea nu beneficiază de garanţie Ford, însă sunt acoperite de garanţia proprie a furnizorului terţ, toate aceste detalii pot
fi obţinute de la dealerul dumneavoastră Ford. Notă: Denumirea şi logourile mărcii Bluetooth® sunt proprietatea Bluetooth SIG, Inc. şi orice utilizare de către Ford Motor Company se face sub licenţă. Marca verbală şi siglele
iPod sunt proprietatea Apple Inc. Celelalte mărci şi denumiri comerciale sunt deţinute de respectivii proprietari. Notă: Unele sisteme de asistenţă a conducătorului sau elemente de siguranţă descrise în această broşură
funcţionează pe bază de senzori a căror performanţă poate fi afectată de anumite condiţii meteorologice sau de mediu.

Când nu mai aveţi nevoie de


această broşură, vă rugăm să o
reciclaţi.

Published by Ford Motor Company Limited, Departamentul de Relaţii Clienţi FORD România
Brentwood, Essex, England. În cazul în care dealerii autorizaţi Ford nu vă pot ajuta, vă puteţi adresa
Registered in England No. 235446. Departamentului de Relaţii Clienţi:

BJN 205321. FoE: Y55U. apelând următorul număr de telefon : + 40 372 516926
PN 677513/0417/0.5m/ROU ro
February 2017.
© Ford Motor Company Limited.
www.ford.ro

S-ar putea să vă placă și