5 PROCESUL DE ARDERE ÎN MOTOARELE CU APRINDERE PRIN

SCÂNTEIE

Introducere
Arderea în motoare reprezintă cel mai important și cel mai complex proces,
de a cărui desfășurare depind esențial parametrii energetici, ecologici, de
economicitate și durabilitate a motoarelor.

Competențe dobândite
După parcurgerea unității de învățare studenții vor cunoaște principalele
aspecte privind procesul de ardere la M.A.S.

Durata medie de parcurgere a acestei unități de învățare este de 6

ore.

5.1 Viteza de ardere a amestecurilor de combustibil și aer în motoare

Procesul de transformare a energiei chimice a combustibilului în energie calorică

prin reacții de oxidare, respectiv prin ardere, nu se produce instantaneu cum s-a presupus
la analiza ciclurilor ideale, ci în timp finit, respectiv printr-o înaintare treptată a frontului
de ardere în masa de amestec de combustibil și aer.
Propagarea frontului flăcării în procesul arderii, adică deplasarea zonei de reacție,
se poate face cu diferite viteze în funcție de influența ce o manifest factorii chimici și fizici
ce însoțesc arderea.
Viteza de propagare a flăcării împreună cu viteza reacțiilor de oxidare a moleculelor
de combustibil determină durata arderii masei de amestec aflat în camera de ardere.
Durata totală a arderii întregii cantități de amestec se compune din următoarele
elemente:
- timpul necesar pentru producerea primelor reacții de ardere (apariția flăcării);
- timpul necesar pentru propagarea zonei de reacție în întregul volum al camerei
de ardere;
 - timpul necesar pentru desăvârșirea reacțiilor de ardere care se produc în volum
de gaze deja străbătut de flacără (în pungile de gaze încercuite de frontul flăcării).
Durata primei și ultimei faze de ardere depinde de viteza reacțiilor chimice de
oxidare Wr, exprimată prin cantitatea de substanță ce reacționează în unitatea de timp
pe unitatea de volum, adică de cinetica procesului de oxidare.
Durata celei de-a doua faze a arderii este determinată de viteza de propagare a
flăcării u, care depinde nu numai de viteza reacțiilor chimice, ci și de alți factori ca de
exemplu de mișcările specifice ale amestecului în camera de ardere.
Parametrii Wr și u determină durata totală a procesului de ardere a unei mase de
amestec date, precum și viteza masică de ardere, prin care se înțelege cantitatea de
amestec ars în unitatea de timp în întregul volum al camerei de ardere.
Mărimea vitezei masice de ardere W este determinată de vitezele Wr şi u după
următoarele relații:
W=WrV [kg/s] (5.1)
W=uS [kg/s] (5.2)
unde :
V - volumul străbătut de zona de reacție [m3];
S - suprafața frontului flăcării [m2];
 - densitatea amestecului [kg/m3].
Viteza masică de ardere sau viteza de ardere reprezintă un parametru important
al ciclului, deoarece de valoarea sa determină viteza de degajare a căldurii, respectiv
presiunea și temperatura gazelor în perioada arderii.
Combustibilii utilizați în motoare sunt constituiți din anumite tipuri de hidrocarburi
a căror ardere completă este descrisă de ecuațiile arderii complete a carbonului și
hidrogenului.
C + O2 = CO2 2H2 + O2 = 2H2O (5.3)
Teoria reacțiilor în lanț analizează două căi posibile de dezvoltare a reacțiilor în
masa de amestec. Prima cale, când datorită consumului a peste jumătate din substanțele
de ardere viteza de reacție, atingând un maxim, începe se scadă fără formarea flăcării
după cum se vede pe curba 1 din figura 5.1. A doua cale, când dezvoltarea reacției în
lanț conduce la o astfel de viteză de degajare a căldurii, care asigură auto-accelerarea
progresivă a vitezei de reacție care produce aprinderea masei de amestec date (curba 2).
 Condiția autoaprinderii este atingerea unei viteze critice de reacție Wcr la care
viteza de degajare a căldurii este suficientă pentru asigurarea căldurii de explozie.

Fig.5.1 Variația vitezei de reacție în timp

Viteza reacțiilor chimice depinde de temperatura și concentrația substanțelor ce

intră în reacție.
Viteza de reacție se poate exprima în funcție de presiune și temperatură printr-o
relație de forma următoare:
E

Wr  Ap e n RMT
(5.4)

unde:
A - constanta ce depinde de proprietățile combustibilului și de compoziția
amestecului; p- presiunea; n- ordinul reacției; E-energia de activare; T - temperatura; RM
- constanta generală a gazelor.
Temperatura manifestă influentă numai prin constanta vitezei, deoarece asupra
concentrației substanțelor care reacționează influența ei nu se transmite.

Tabelul 5.1 Limitele autoaprinderii amestecului benzină-aer

Temperatura Limita autoaprinderii Temperatura Limita autoaprinderii după
amestecului după (exces de aer) amestecului excesul de aer
înainte de înainte de
aprindere C aprindere
[°C]
superioară inferioară Superioară inferioară

0 0.53 1.23 200 0,40 1.60

50 0,42 1,45 250 0,40 1,67
100 0,40 1,60 300 0,40 1,86
150 0,40 1,60
 5.2. Aprinderea amestecurilor de combustibil și aer în motoare

După schemele cele mai larg acceptate ale procesului de aprindere, acesta se
produce după una din următoarele variante de aprindere a amestecurilor de gaze:
monostadială la temperatură înaltă sau polistadială la temperaturi joase.
Varianta monostadială permite înțelegerea proceselor din motoarele cu aprindere
prin scânteie, iar varianta polistadială se referă la procesele din motoarele cu aprindere
prin comprimare.
Aprinderea la temperaturi înalte constă în producerea flăcării datorită
autoaccelerării progresive a reacțiilor exoterme. Aceasta este pe deplin posibilă deoarece
între electrozii bujiei se formează un arc electric de înaltă temperatură (~10.000K) care
asigură ruperea coeziunii intermoleculare și formarea unor particule active (radicali liberi)
care joacă rolul centrilor inițiali ai reacțiilor.
Aprinderea la temperaturi joase este un proces caracteristic reacțiilor din
motoarele cu aprindere prin comprimare. Schematic, acest proces complex poate fi
reprezentat prin următorul mecanism.
La temperaturi joase descompunerea moleculelor de hidrocarburi este exclusă, din
care cauză formarea radicalilor liberi (centrilor de activare) poate fi obținută într-un
proces de autooxidare cu formarea endotermică a unor peroxizi de tipul R-CH2-O-O-H.
Cercetări experimentale efectuate cu hidrocarburi parafinice au arătat dependența
dintre temperaturile și presiunile din camera de ardere pentru realizarea unei durate
constante ind a procesului de autoaprindere (figura 5.2).
Această dependență este reprezentă prin curba ABCD. În zona temperaturilor
înalte (Ti) aprinderea este monostadială (A-1-2), iar la temperaturi joase (Tj) aprinderea
este polistadială (2-1-B-C-D) și este precedată de flacăra rece (1-3-C).

Fig.5.2 Corelația dintre temperaturi și presiuni la autoaprinderea hidrocarburilor

5.3 Procesul arderii în motorul cu aprindere prin scânteie

5.3.1 Arderea normală și fazele sale principale

Întreaga perioadă de ardere în motorul cu aprindere prin scânteie poate fi

considerată, din punctul de vedere al creșterii presiunii, ca fiind constituită din trei faze:
faza l de inițiere a arderii, faza a II-a de propagare a flăcării ș1 faza a III-a de desăvârșire
a arderii în timpul destinderii (30-50°RAC).

Fig 5.3 Variația presiunii și a gradientului acesteia în timpul arderii la MAS

Faza 1 este faza inițială sau perioada de inducție. În această fază se arde o
cantitate redusă de amestec în jurul bujiei (6-8%), iar presiunile și temperaturile nu cresc
vizibil deoarece căldura degajată abia compensează pierderile de căldură prin pereții
camerei de ardere. Această fază se desfășoară pe 5-7°RAC și se mai numește întârziere
la aprindere.
Faza a II-a care este faza principală de ardere și se desfășoară pe 10-25°RAC,
determină mersul liniștit al motorului, adică caracterul creșterii presiunii care se apreciază
dp
prin creșterea de presiune pe 1°RAC, respectiv (fig.5.3,b). Pentru perioada de la
d
începutul arderii până la atingerea presiunii maxime, la motoare cu =6,5-8 viteza medie
de creștere a presiunii este:
p p3  p2
 [MPa/°RAC] (4.5)
 v
Faza a III-a este faza finală și începe după atingerea presiunii maxime (punctul 3),
încheindu-se în destindere (punctul 4). In această fază de postardere sau ardere
întârziată, se desăvârșesc reacțiile de ardere a combustibilului care nu s-a ars în fazele
precedente.

Fig. 5.4 Schema propagării arderii în camera de ardere la P.M.S.

5.2 Arderea cu detonație

5.2.1 Teoria explicativă a arderii cu detonație

Cauzele detonației sunt foarte diverse, deoarece ea poate apărea la cauze, inclusiv
materiale utilizate la construcția pieselor ce formează camera de ardere (pistonul,
chiulasa). Sub influența unuia sau mai multora dintre factorii enumerați arderea în motor
poate căpăta un caracter exploziv sau detonant.
Viteza undei de șoc, care se deplasează în camera de ardere atinge valori de
ordinul 1200-1300 m/s.
Tendința de ardere detonantă se manifestă numai la acea parte a amestecului
care se aprinde la sfârșitul arderii. Aceasta se produce sub acțiunea factorilor amintiți și
se dezvoltă progresiv datorită comprimării suplimentare și continue a amestecului în fața
frontului flăcării, ceea ce ridică considerabil temperatura amestecului nears şi permite
formarea de particule active. Ridicarea temperaturii se continuă până la dezvoltarea unor
zone de ardere cu autoaprindere încă înainte ca la acele zone să ajungă frontul flăcării în
deplasarea sa.

Fig.5.5. Autoaprinderea amestecului în camera de ardere MAS

Detonația este un proces foarte complex, care spre deosebire de arderea normală
conduce ia următoarele urmări posibile:
- impactul undei de șoc pe capul pistonului provoacă deteriorarea pieselor
mecanismului bielă-manivelă;
- transmiterea detonației şi undei de şoc pe pereţii cilindrului, măreşte transmiterea
de căldură de la gaze la pereţii pieselor respective, ceea ce provoacă tensiuni termice şi
deteriorarea pieselor respective;
- acţiunea detonaţiei asupra disociaţiei parţiale a produselor finale de ardere
provoacă mărirea cantităţii de carbon liber degajat şi formarea de funingine care este
apoi evacuată în conducta de evacuare;
- scăderea puterii şi economicităţii motorului datorită arderii incomplete a
combustibilului şi pierderilor termice prin detonaţie.

5.3 Arderea cu aprinderi secundare

Aprinderea amestecului se poate produce şi de la alte surse decât electrozii bujiei,

cum ar fi punctele incandescente din camera de ardere, în care caz fenomenul este
denumit aprindere secundară.
Aprinderile secundare pot apărea înaintea declanșării scânteii de către bujie și se
numesc preaprinderi sau după declanșarea scânteii, acestea fiind denumite postaprinderi.
Atât primele, cât şi ultimele variante de aprinderi secundare inițiază fronturi de ardere
suplimentare care se apropie ca efect de arderea detonantă sau conduc la arderea
detonantă.
In figura 4.15 se prezintă câteva modele de propagare a flăcării la arderea cu
aprinderi secundare (b şi c) în comparaţie cu arderea normală (a)

a) b) c)
Fig.5.6. Modele de propagare a flăcării la arderea normală
în MAS (a) şi la arderea cu aprinderi secundare (b şi c)

Fig.5.7. Diagramele indicate m cazul preaprinderii (a) şi postaprinderii (b)

5.4 Controlul procesului de ardere prin alegerea formei constructive a

camerei de ardere

Arhitectura camerei de ardere manifestă o influenţă considerabilă asupra

proceselor de schimb de gaze şi prin urmare asupra coeficientului de umplere, asupra
mişcării gazelor şi schimbului de căldură la sfârşitul compresiei şi asupra desfăşurării
proceselor de ardere.
Formele cele mai întâlnite în construcţia camerelor de ardere la motoarele cu
carburator sunt prezentate în figura 4.8.
 Fig.5.8. Schemele camerelor de ardere la MAS

Rezumat
În cadrul laboratorului s-au prezentat principalele aspecte privind procesul
de ardere la motoarele în patru timpi, parametrii principali ai procesului de
ardere.

Test de autoevaluare a cunoștințelor

1. Prezentați fazele arderii la M.A.S.

2. Care sunt factorii care favorizează arderea cu detonație?

3. Care sunt factorii care influențează procesul de ardere la M.A.S.?