Cresterea Si Dezvoltarea Economica - Unitate de Invatare - 7

Creșterea și dezvoltarea economică
Unitatea de învăţare Nr. 7
CREȘTEREA ȘI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ
Cuprins
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 7
7. A
7.1Contabilitatea naţională şi sistemul conturilor naţionale
7.2Măsurarea rezultatelor macroeconomice. Indicatori macroeconomici sintetici
7.B
7.3 Creşterea economică şi dezvoltarea economică - delimitări conceptuale
7.4 Factorii şi tipurile creşterii economice
7.5 Beneficiile şi costurile creşterii economice
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 7 A

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 7 B
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 7
Pagina
Macroeconomie
207
208
208
212
224
230
234
219
224
239
244
245
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 7

Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 7 sunt:
 Prezentarea contabilitaţii nationale ca principal sistem de evidenţa şi
analiză macroeconomică utilizat în stistica internatională
 Familiarizarea cu sistemul contabilitaţii nationale
 Evidenţierea structurii celor nouă conturi nationale
 Sublinierea modului de măsurare a rezultatelor macroeconomice
 Prezentarea şi explicarea indicatorilor macroeconomici sintetici calculaţi în
Sistemul Conturilor Naţionale
 Delimitarea conceptelor de creştere economică, dezvoltare economică şi
progres economic
 Recunoaşterea factorilor şi tipurilor creşterii economice
 Sublinierea beneficiilor şi a costurilor creşterii economice
Macroeconomie
208
7.1 Contabilitatea naţională şi sistemul conturilor naţionale
Abordarea macroeconomică presupune determinarea unor mărimi care să permită

obţinerea unei viziuni globale a economiei, a rezultatelor din economia naţională
în ansamblul său. Aceasta se efectuează, în special, prin contabilitatea naţională.
Contabilitea În prezent contabilitatea naţională reprezintă principalul sistem de evidenţă şi

naţională analiză macroeconomică utilizat în statistica internaţională, de majoritatea ţărilor
lumii, mai ales cele cu economie de piaţă.
Contabilitatea naţională descrie cifric activitatea economică, fluxurile materiale, de

venituri şi financiare, care au loc în economie, între diferiţi agenţi economici. Ea
prezintă sintetic, conform unui cadru contabil riguros, ansamblul informaţiilor
privind activitatea economică a unei naţiuni, descriind fenomenele fundamentale
ale producţiei, distribuţiei, repartiţiei şi acumulării. Pentru a da o imagine clară a
economiei naţionale, ea trebuie să simplifice şi să ordoneze faptele economice,
obţinând în acest fel un ansamblu de mărimi omogene ce sunt evaluate şi
prezentate în tabele, care în ansamblul lor formează un sistem de conturi ale
economiei naţionale. Cu ajutorul lor se poate evalua rata de creştere economică, se
pot urmări în timp perioadele de expansiune sau recesiune, de inflaţie sau de
stabilitate a preţurilor, se realizează comparaţii ale structurilor şi evoluţiei
economiilor diferitelor ţări.
Informaţiile furnizate de contabilitatea naţională stau la baza calculării

principalilor indicatori macroeconomici, ce reprezintă instrumente de cunoaştere
şi analiză a economiei naţionale, de fundamentare a deciziilor viitoare, precum şi
pentru efectuarea de comparaţii internaţionale, în vederea aprecierii locului ţării
respective în economia mondială.
Fluxurile materiale, de venituri sau financiare, precum şi stocurile de bunuri şi

valori financiare grupate pe subiecţi economici, pe categorii de bunuri, servicii,
venituri şi cheltuieli, sunt prezentate într-un tablou economic de ansamblu.
Acesta este format din conturi, elaborate pe principiul contabil al dublei
înregistrări. Fiecare cont înregistrează, pe de o parte, resursele, iar pe de altă parte,
utilizarea lor.
Sistemul contabilităţii naţionale cuprinde 9 conturi macroeconomice. Fiecare
operaţiune economică înscrisă în conturile sintetice şi analitice se înregistrează de
două ori – în debit şi în credit.
Conturi
naţionale Structura celor 9 conturi naţionale este următoarea:
1. Contul sintetic de bunuri (Contul 0) se elaborează numai pentru
întreaga economie şi arată provenienţa bunurilor economice şi
utilizarea lor;
2. Contul 1 – Producţie – se elaborează la nivelul fiecărui sector
instituţional (categorie de agenţi economici) şi pe ansamblul
Macroeconomie
209
economiei. Prin el se sintetizează tranzacţiile ce caracterizează

activitatea de producţie a tuturor agenţilor economici interni şi reflectă
legătura între producţia de bunuri şi servicii şi consumul intermediar
necesar pentru a obţine această producţie. Soldul său este valoarea
adăugată brută, ce măsoară contribuţia fiecărui sector instituţional la
crearea PIB;
3. Contul 2 – Crearea veniturilor – arată pentru fiecare sector şi pentru
întreaga economie, formarea venitului din activităţi economice şi din
patrimoniu;
4. Contul 3 – Repartiţia veniturilor – reflectă repartiţia primară a valorii
adăugate, respectiv, distribuirea veniturilor generate de procesul de
producţie. Sintetizează pe lângă veniturile factorilor, create în interiorul
ţării, şi pe cele primite, respectiv plătite străinătăţii, realizând trecerea
de la calculul după conceptul de ”intern” la calculul după conceptul de
”naţional”;
5. Contul 4 – Redistribuirea veniturilor – descrie repartiţia secundară a
venitului şi realizează trecerea de la venitul naţional la venitul
disponibil, care se realizează prin intermediul soldului transferurilor
curente în raport cu străinătatea, prin impozite directe, prin contribuţii
la asigurări sociale etc.
6. Contul 5 – Utilizarea venitului – este axat pe funcţia de consum şi
arată modul în care fiecare sector instituţional îşi repartizează venitul
disponibil între consum final (privat şi public) şi economisire;
7. Contul 6 – Modificarea patrimoniului (acumulare) – sintetizează, pe
de o parte, economiile brute şi transferurile de patrimoniu din
străinătate, iar pe de altă parte, componentele în care s-au concretizat
aceste surse şi soldul finanţării;
8. Contul 7 – Finanţarea – evidenţiază, pe ansamblul ţării, modificările
intervenite în nivelul şi structura creanţelor, atât global cât şi pe
componente;
9. Contul 8 – Străinătatea (Restul lumii) – în care se reflectă toate
tranzacţiile agenţilor economici interni cu străinătatea, respectiv
veniturile provenite din străinătate şi plăţile către străinătate.
Bunurile şi serviciile evidenţiate în conturile naţionale sunt evaluate la preţurile

factorilor de producţie (când nu se includ impozitele indirecte) şi la preţurile
pieţei (când includ impozitele indirecte).
Impozite
indirecte Preţurile pieţei sunt deci, mai mari decât preţurile factorilor de productie.
Impozitele indirecte cuprind: impozite pe vânzări, accize, TVA, impozitul pe

proprietate, impozitul pe licenţe, taxe vamale etc.
Subventii de
Pentru firme aceste impozite sunt costuri care se adaugă la preţul de vânzare,
exploatare mărindu-l. In acelaşi timp, ele sunt fluxuri de venituri bugetare.
Impozite
Macroeconomie
210
indirecte nete Subvenţiile de exploatare, sunt alocatii de la bugetul de stat fără echivalent
pentru firmele private, în vederea stimulării producţiei sau menţinerii preţurilor de
consum.
Prin scăderea din impozitele indirecte a subvenţiilor de exploatare se obţin

impozitele indirecte nete: Iin = Ii – Ssx.
Test de autoevaluare 7.1.
1) Precizaţi care din elementele de mai jos reprezintă conturi macroeconomice din
sistemul conturilor naţionale:
a) acumularea (modificarea) patrimoniului;
b) circulaţia;
c) crearea veniturilor;
d) producţia;
e) consumul;
f) redistribuirea veniturilor;
g) repartiţia;
h) străinătatea (restul lumii);
i) familiile (menajele, gospodăriile familiale).
Alegeti raspunsul corect:

A (b+d+e); B (h+i); C (a+c+d+f+g+h); D (a+c+d+f+h).
2) Impozitele indirecte reprezintă:

a) fluxuri de venituri bugetare;
b) alocaţii de la bugetul de stat fără echivalent pentru firmele private
pentru a stimula producţia sau a menţine preţurile de consum;
c) impozitele plătite pe cifra de afaceri (valoarea vânzărilor), pe valoarea
adăugată, pe valoarea activelor, pe proprietate sau pe valoarea unor
produse (ţigări, băuturi etc.) şi care intră în componenţa preţului pieţei,
fiind suportate de cumpărători;
d) impozitele plătite asupra veniturilor (salarii, dobânzi, dividende, chirii,
profit etc.) şi care intră în costul de producţie.
b – subvenţie de stat
d – impozitele directe

A (b); B (a+d); C (a+c); D (c).
3) Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate?

a) preţurile pieţei sunt mai mari decât preţurile factorilor de productie;
b) prin scăderea din impozitele indirecte a subvenţiilor de exploatare se
obţin impozitele indirecte nete;
c) sistemul contabilităţii naţionale cuprinde 5 conturi macroeconomice;
d) contabilitatea naţională descrie cifric activitatea economică, fluxurile
Macroeconomie
211
materiale, de venituri şi financiare, care au loc în economie, între diferiţi

agenţi economici.
e) contabilitatea naţională prezintă sintetic, conform unui cadru contabil
riguros, ansamblul informaţiilor privind activitatea economică a unei
naţiuni, descriind fenomenele fundamentale ale producţiei, distribuţiei,
repartiţiei şi acumulării.

A (a+b+c+d+e); B (a+d); C (a+b+d+e); D (c).
4) Contabilitatea naţională:
a) reprezintă principalul sistem de evidenţă şi analiză macroeconomică
utilizat în statistica internaţională, de majoritatea ţărilor lumii, mai ales
cele cu economie de piaţă;
b) descrie cifric activitatea economică, fluxurile materiale, de venituri şi
financiare, care au loc în economie, între diferiţi agenţi economici;
c) prezintă sintetic, conform unui cadru contabil riguros, ansamblul
informaţiilor privind activitatea economică a unei naţiuni, descriind
fenomenele fundamentale ale producţiei, distribuţiei, repartiţiei şi
acumulării;
d) trebuie să simplifice şi să ordoneze faptele economice, obţinând în acest
fel un ansamblu de mărimi omogene ce sunt evaluate şi prezentate în
tabele, care în ansamblul lor formează un sistem de conturi ale
economiei naţionale;
e) oferă informaţii care permit calcularea indicatorilor de rezultate
macroeconomice ce reprezintă instrumente de cunoaştere şi analiză a
economiei naţionale, de fundamentare a deciziilor viitoare, precum şi
pentru efectuarea de comparaţii internaţionale, în vederea aprecierii
locului
ţării respective în economia mondială.

A (a+b+c+d+e); B (a+d); C (a+b+d+e); D (a+c+d+e).
5) Care din următoarele afirmaţii nu sunt adevărate?

a) preţurile pieţei sunt mai mici decât preţurile factorilor de productie;
agenţi economici.
Macroeconomie
212

A (a+b+c+d+e); B (a+c); C (a+b+d+e); D (c); E(a+b+c).
Răspunsul la test se găseşte la pagina 224.
7.2 Măsurarea rezultatelor macroeconomice. Indicatori macroeconomici

sintetici
7.2.1. Măsurarea rezultatelor: funcţii, sisteme de calcul, principii şi metode
Rezultatele activităţii obţinute pe ansamblul economiei naţionale dintr-o perioadă

de timp determinată, de regulă un an, se reflectă cifric prin indicatori
macroeconomici.
Măsurarea rezultatelor economice prin asemenea indicatori îndeplineşte o serie de

funcţii esenţiale:
a) Indicatorii macroeconomici au rolul de evidenţă statistică,
prin care se sintetizează informaţiile privind rezultatele activităţilor dintr-o
economie naţională, într-o perioadă determinată, măsurând potenţialul său
economic;
b) Pentru agenţii economici, ei constituie punctul de plecare în
luarea deciziilor privind dimensiunea, structura şi calitatea ofertei şi cererii de
bunuri economice viitoare, şi pe baza acestora, atragerea şi utilizarea factorilor
de producţie;
c) Pe baza lor se fac comparaţii internaţionale, prin care se pun
mai bine în evidenţă valoarea performanţelor obţinute pe plan naţional, nivelul
de dezvoltare economică atins de o ţară şi locul ei în economia mondială.
Măsurarea rezultatelor de ansamblu ale economiei naţionale se bazează pe o

anumită teorie şi concepţie metodologică. Sub acest aspect s-au distins două
sisteme: sistemul conturilor naţionale (SCN), specific ţărilor cu economie de piaţă
şi sistemul producţiei materiale (SPM) folosit în ţările cu economie centralizat-
planificată.
a) Primul sistem, SCN, se fundamentează pe teoria factorilor de
producţie elaborată de către Jean Baptiste Say, conform căreia fiecare factor
este recompensat în funcţie de contribuţia sa la activitatea economică. Prin
urmare, în calculul indicatorilor macroeconomici se porneşte de la veniturile
factorilor de producţie.
b) Cel de-al doilea sistem, SPM, are la bază teoria muncii
productive, conform căreia munca depusă în sfera producţiei materiale, inclusiv
în domeniul serviciilor de producţie, crează bunuri economice, deci este
productivă. Deşi, între timp, această teorie a evoluat, în sensul lărgirii sferei de
cuprindere a muncii productive, totuşi, cele mai multe dintre activităţile din
domeniul serviciilor nemateriale (servicii de consum, servicii publice etc.), sunt
Macroeconomie
213
considerate în continuare neproductive. Indicatorii macroeconomici calculaţi în

cadrul acestui sistem (SPM) au o sferă de cuprindere mai mică faţă de cei
calculaţi prin sistemul conturilor naţionale. Sistemul producţiei materiale a fost
caracteristic fostelor ţări socialiste şi pe măsura tranziţiei lor la economia de
piaţă este înlocuit cu sistemul conturilor naţionale, ai cărui indicatori sunt
urmarea evaluării tuturor bunurilor materiale şi serviciilor obţinute în activitatea
economică, într-o perioadă dată (de regulă un an).
Măsurarea rezultatelor macroeconomice prin sistemul conturilor naţionale se

bazează pe o serie de principii:
a) se evaluează ansamblul activităţii economice, activitatea productivă
fiind extinsă şi asupra serviciilor nemateriale, legate de consumul populaţiei şi de
administraţia de stat;
b) indicatorii sintetici de rezultate cuprind numai bunurile şi seriviciile
care sunt vândute pe piaţă. Drept urmare, ei nu includ bunurile şi serviciile
produse de menaje şi care nu sunt destinate vânzării, respectiv serviciile
membrilor de familie pentru întreţinerea gospodăriei;
c) produsele şi serviciile se include în calcul, numai în condiţiile în care
sunt urmarea activităţii în intervalul de timp pentru care se determină respectivii
indicatori. Nu sunt luate în calcul bunurile şi serviciile care reprezintă revânzări,
când tranzacţiile sunt doar o schimbare a titlului de proprietate (terenuri, locuinţe);
d) rezultatele activităţilor economice măsoară numai valoarea bunurilor
şi serviciilor pentru uz final, (cu excepţia Produsului Global Brut). Pentru a se
evita înregistrările repetate, nu se includ în calcul consumurile intermediare –
adică bunurile materiale şi serviciile produse şi consumate în perioada respectivă
în vederea producerii altor bunuri materiale şi servicii;
e) evaluarea rezultatelor făcându-se pornind de la veniturile factorilor de
producţie antrenaţi în activitatea economică, nu include transferurile băneşti
care au loc între agenţii economici sub forma pensiilor, ajutoarelor de şomaj,
burse, alocaţii de la guvern etc. care nu sunt însoţite de un flux invers de bunuri
materiale şi servicii;
f) delimitarea rezultatelor în funcţie de teritoriul pe care îşi desfăşoară
activitatea agenţii economici. Însumarea rezultatelor activităţii tuturor agenţilor
economici din interiorul ţării conduce la obţinerea produsului sau venitului intern.
Dacă se elimină rezultatele agenţilor economici străini de pe teritoriul ţării pentru
care se face calculul şi se adaugă rezultatele agenţilor naţionali care îşi desfăşoară
activitatea în afara ţării, rezultă indicatori care evidenţiază produsul sau venitul
naţional.
g) în funcţie de sistemul de evidenţă şi de măsurarea utilizat, rezultatele
macroeconomice se exprimă prin indicatori economici în formă brută (se includ
alocaţiile pentru consumul capitalului fix) şi netă (nu se includ alocaţiile pentru
consumul capitalului fix).
Indicatorii care reflectă rezultatele macroeconomice determinaţi prin sistemul

conturilor naţionale pot fi calculaţi prin trei metode :
a) metoda de producţie – prin care are loc agregarea produselor şi
Macroeconomie
214
serviciilor finale obţinute de agenţii economici în perioada de calcul, (de regulă un

an). Prin această metodă, din valoarea totală a producţiei se elimină consumul
intermediar, iar în cazul indicatorilor în formă netă se exclud şi alocaţiile pentru
consumul capitalului fix;
b) metoda utilizării producţiei finale – constă în agregarea cheltuielilor
totale ale agenţilor economici cu bunuri materiale şi servicii, ce compun producţia
finală. Se însumează cheltuielile menajelor pentru bunuri materiale şi servicii de
consum, cheltuielile publice pentru bunuri materiale şi servicii, cheltuielile pentru
bunuri de investiţii şi exportul net (diferenţa dintre export şi import);
c) metoda costurilor sau valorii adăugate – prin care se însumează
elementele care reflectă compensarea factorilor de producţie (salariu, profit,
dobândă, rentă etc.), alocaţiile pentru consumul de capital fix (forma brută a
indicatorilor) şi impozitele indirecte (cu excepţia venitului naţional).
7.2.2. Indicatorii macroeconomici calculaţi în S.C.N.

Produsul global
brut Pe baza informaţiilor oferite de contabilitatea naţională, se calculează următorii
indicatori sintetici ce reflectă rezultatele macroeconomice.
Produsul global brut (PGB) – exprimă valoarea totală a bunurilor materiale şi

serviciilor obţinute într-o anumită perioadă, de regulă, un an. Se calculează ca
sumă a producţiei brute de bunuri materiale şi servicii realizate de toate sectoarele
economiei naţionale, cu sau fără caracter de marfă, într-o perioadă de timp (de
regulă un an).
n n n
PGB   PG i   PFi   C i ,
i 1 i 1 i 1
unde: PGB – produsul global brut

PG – produsul global realizat în fiecare sector de activitate;
PF – produsul final realizat în fiecare sector de activitate;
Ci – consumul intermediar din fiecare sector de activitate;
i = numărul de sectoare economice.
PGB cuprinde o serie de înregistrări repetate, incluzându-se şi valoarea bunurilor

Produsul intern materiale şi serviciilor primite de la alţi producători şi folosite pentru producerea
brut de noi bunuri economice (consumul intermediar – respectiv materii prime,
materiale, energie, semifabricate etc.).
Produsul intern brut (PIB) – exprimă valoarea brută de piaţă a bunurilor

economice finale produse în interiorul unei ţări într-o anumită perioadă, de regulă,
un an, de către agenţii economici autohtoni şi străini. Baza de calcul a acestui
indicator o constituie valoarea adăugată brută a agenţilor economici interni sau
cheltuielile efectuate în economie pentru bunuri finale. Atributul de brut provine
de la faptul că se cuprind şi alocaţiile pentru consumul de capital fix (amortizarea).
Sunt avute în vedere numai produsele şi serviciile finale, adică ajunse, în cadrul
Macroeconomie
215
acelei perioade, în ultimul stadiu al circuitului economic. Prin urmare, el se

determină pornind de la PGB din care se scade consumul intermediar.
PIB  PGB  C i ,
unde: - PIB – produsul intern brut în preţurile pieţei;

- Ci - consumul intermediar.
-
Bunurile materiale şi serviciile finale cuprinse în acest indicator sunt destinate
consumului personal, consumului public, formării brute a capitalului (înlocuirea şi
creşterea capitalului fix şi variaţia stocurilor) şi exportului net:
PIB  C per  C pub  FBCF  (E  I) ,
unde: - Cper – consum personal privat;

- Cpub – consum public (guvernamental);
Produsul intern - FBCF – formarea brută a capitalului fix şi variaţia stocurilor;
net
- E – expertul ;
- I – importul.
Produsul intern net (PIN) exprimă valoarea adăugată netă de piaţă a bunurilor
materiale şi serviciilor finale produse de agenţii economici autohtoni şi străini în
interiorul unei ţări, într-o anumită perioadă de timp, de regulă un an. Se determină
prin scăderea din PIB a consumului de capital fix (amortizarea):
PIN  PIB  CCF ,
Produsul unde:PIN – produsul intern net;

naţional brut CCF – consumul capitalului fix.
Produsul naţional brut (PNB) reprezintă valoarea adăugată brută de piaţă a

tuturor bunurilor materiale şi serviciilor finale obţinute de către agenţii economici
autohtoni care acţionează atât în interiorul ţării, cât şi în afara teritoriului naţional,
într-o perioadă de timp determinată, de regulă, un an. Se determină pornind de la
mărimea PIB la preţurile pieţei, la care se adaugă valoarea adăugată brută a
agenţilor economici autohtoni din străinătate la preţurile pieţei (Vaas) şi se scade
valoarea adăugată brută a agenţilor economici străini în interiorul ţării la preţurile
pieţei (Vasi):
PNB  PIB  Vaas  Vasi .
PNB mai poate fi determinat prin corectarea PIB cu veniturile nete primite de la
restul lumii: PNB = PIB la preţurile pieţei + remuneraţiile salariale primite de la
restul lumii – remuneraţiile salariale vărsate restului lumii + veniturile proprietăţii
şi ale întreprinderilor primite de la restul lumii – veniturile proprietăţii şi ale
întreprinderilor vărsate restului lumii.
Mărimea PNB poate fi mai mare sau mai mică decât cea a PIB în funcţie de soldul
Macroeconomie
216
(pozitiv sau negativ) dintre PIB-ul creat de agenţii economici autohtoni în

străinătate şi PIB-ul creat de agenţii economici străini în interiorul ţării. Dacă
soldul este pozitiv, atunci PNB este mai mare decât PIB şi invers. O diferenţă
semnificativă între PIB şi PNB poate fi întâlnită, mai ales, în cazul ţărilor în curs
de dezvoltare supuse fenomenului de migraţie a forţei de muncă sau aflate sub
impactul firmelor multinaţionale care repatriază profitul în ţările lor de origine.
Exprimând rezultatele activităţii agenţilor economici ai unei ţări, indiferent dacă

îşi desfăşoară activitatea în graniţele naţionale sau în afara acestora, PNB este
indicatorul care măsoară cel mai bine potenţialul economic al unei ţări şi, prin
urmare, cel mai folosit în comparaţiile internaţionale.
Calculat pe baza preţurilor curente dintr-un an, este denumit PNB nominal, iar pe
baza preţurilor comparabile (ale unui an de bază dat) este denumit PNB real. Prin
raportarea PNB nominal/ PNB real se obţine deflatorul PNB ce reliefează
modificările intervenite în nivelul preţurilor sau în puterea de cumpărare a banilor.
Produsul PNB no min al PNB no min al

Deflatorul PNB  ; PNB real   100 .
naţional net PNB real Igp
Produsul naţional net (PNN), exprimă valoarea adăugată netă a bunurilor

materiale şi serviciilor finale obţinute de agenţii economici autohtoni, în ţară sau în
afara teritoriului naţional, într-o perioadă de timp determinată, de regulă, un an. Se
determină prin scăderea din PNB a consumului de capital fix.
PNN  PNB  CCF

Venitul
Dacă PNN este determinat prin utilizarea preţurilor factorilor de producţie, atunci
naţional el reflectă venitul naţional.
Venitul naţional (VN), reprezintă mărimea agregată a veniturilor obţinute de către

proprietarii factorilor de producţie, ca recompensă pentru aportul acestora la
producerea bunurilor materiale şi serviciilor. El exprimă atât veniturile din muncă
(salarii şi contribuţii), cât şi cele din proprietate (dobânzi, dividende, rente, chirii
etc.). Exprimat la preţurile pieţei, venitul naţional se determină pornind de la PNB
evaluat la preţurile pieţei din care se scade consumul de capital fix.
VN pp  PNB pp  CCF  PNN pp

unde:VNpp – venitul naţional la preţurile pieţei;
PNBpp – produsul naţional brut la preţurile pieţei.
Exprimat la preţurile factorilor de producţie, venitul naţional se determină pornind

de la venitul naţional evaluat la preţurile pieţei din care se scad impozitele
indirecte nete.
VN pf  VN pp  Iin sau VN pf  PNN pp  I in .
unde:VNpf – venitul naţional la preţurile factorilor de producţie;
Macroeconomie
217
Iin – impozitele indirecte nete – care cuprind: impozitele pe vânzări, accize,

TVA, impozitul pe proprietate, impozitul pe licenţe etc. Pentru firme aceste
impozite sunt costuri şi se adaugă la preţul de vânzare. In acelaşi timp, ele sunt
fluxuri de venituri bugetare.
Subvenţiile de exploatare sunt alocaţiile de la bugetul statului, fără echivalent

pentru firmele private, pentru a stimula producţia sau a menţine preţurile de
consum.
Prin scăderea din impozitele indirecte a subvenţiilor de exploatare se obţin

impozitele indirecte nete.
I in  I i  S ex .
Deci,
VN pf  PNB pp  CCE  I i  S ex sau VN pf  PNN pp  I i  S ex .
De mărimea şi dinamica venitului naţional depinde volumul şi dinamica cererii

finale de bunuri materiale şi servicii de consum, precum şi cea de bunuri de
investiţii.
Dacă la venitul naţional se adaugă transferurile nete ale restului lumii se obţine
venitul naţional disponibil:
VN d  VN  Tnr ,
Venitul unde:VNd – venitul naţional disponibil;
personal Tnr – transferurile nete ale restului lumii.
Însă, pe fiecare individ îl va interesa venitul personal de care el va dispune pentru

a face faţă nevoilor sale. Venitul personal se determină pornind de la venitul
naţional, din care se scad veniturile care nu revin menajelor (aşa cum sunt
profiturile nedistribuite de societăţile comerciale, impozitele asupra acestora,
cotizaţii pe care societăţile comerciale le plătesc pentru asigurări sociale etc.) şi se
adaugă transferurile statului spre menaje, sub formă de pensii, indemnizaţii de
şomaj, ajutoare, burse etc.
Vp  VN  Prnd  Iprnd  CAS  Ts ,
unde: Vp - venitul personal;
Prnd – profituri nedistribuite de societăţile comerciale;
Iprnd - impozitele asupra profiturilor nedistribuite de societăţile comerciale;
Venitul CAS – cotizaţii pentru asigurările sociale plătite de societăţile comerciale;
personal Ts – transferuri ale statului spre menaje.
disponibil
Venitul personal disponibil se determină pornind de la venitul personal, din care
se scad impozitele directe asupra veniturilor personale:
Vpd  Vp  I d ,
Macroeconomie
218
unde: Vpd – venitul personal disponibil;

Id – impozitele directe asupra veniturilor personale.
Venitul personal disponibil reflectă veniturile menajelor care pot fi utilizate pentru
procurarea de bunuri materiale şi servicii necesare satisfacerii nevoilor de viaţă şi
funcţionării societăţii (consum) şi pentru economisire.
1) Produsul global brut (PGB) exprimă:

a) valoarea adăugată brută de piaţă a bunurilor economice finale produse
în interiorul unei ţări, într-o anumită perioadă, de către agenţii
economici autohtoni şi străini;
b) valoarea adăugată brută de piaţă a bunurilor economice finale produse
de agenţii economici autohtoni care acţionează atât în interiorul ţării
cât şi în afara teritoriului naţional, într-o anumită perioadă de timp;
c) valoarea totală a bunurilor materiale şi serviciilor obţinute într-o
anumită perioadă de timp, de regulă 1 an;
d) valoarea producţiei brute de bunuri materiale şi servicii realizate de
toate sectoarele economiei naţionale, cu sau fără caracter de marfă,
într-o perioadă de timp.

A (c+d); B (a); C (b); D (a+c).
2) Venitul naţional reprezintă:

a) produsul naţional net calculat în preţurile factorilor de producţie;
b) mărimea agregată a veniturilor obţinute de către proprietarii factorilor
de producţie, ca recompensă pentru aportul acestora la producerea
bunurilor şi serviciilor;
c) produsul naţional brut în preţurile pieţei plus subvenţiile de exploatare
minus impozite indirecte şi consumul de capital fix;
d) totalitatea veniturilor curente ale persoanelor, provenite din activitatea
productivă şi din transferuri de la guvern şi întreprinderi.

A (b); B (a+c); C (a+b+c+d); D (a+b+c).
3) Explicaţi diferenţa între PNB nominal şi PNB real.
4) PNB real creşte:

a) când există o creştere în nivelul preţurilor;
b) când există o creştere în output-ul de bunuri şi servicii;
c) când există o creştere în nivelul preţurilor şi/sau în output-ul de bunuri
şi servicii;
Macroeconomie
219
d) în toate cazurile de mai sus.
5) PNB nominal creşte:

c) când există o creştere în nivelul preţurilor şi/sau în output-ul
de bunuri şi servicii;
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 7 A
Subiecte teoretice:
1. Prezentaţi metodele prin care pot fi calculaţi indicatorii de rezultate
macroeconomice din Sistemul Conturilor Nationale
2. Caracterizaţi indicatorii de rezultate macroeconomice: produsul intern brut

si produsul intern net
Macroeconomie
220
Test grila:
1) Venitul naţional reprezintă:
a) produsul naţional net în preţurile factorilor de productie;
b) mărimea agregată a veniturilor obţinute de către
proprietarii factorilor de producţie, ca recompensă pentru
aportul acestora la producerea bunurilor şi serviciilor;
c) produsul naţional brut în preţurile pieţei minus subvenţiile
de exploatare minus impozite indirecte şi consumul de
capital fix;
d) totalitatea veniturilor curente ale persoanelor, provenite
din activitatea productivă şi din transferuri de la guvern şi
întreprinderi.

A (b); B (a+c); C (a+b+c+d); D (a+b+c).
Macroeconomie
221
2) Explicaţi diferenţa între PNB nominal şi PNB real.
3) PNB real creşte:

c) când există o creştere în nivelul preţurilor şi/sau în output-
ul de bunuri şi servicii;
4) PNB nominal creşte:

c) când există o creştere în nivelul preţurilor şi/sau în output-
ul de bunuri şi servicii;
5) Produsul intern brut (PIB) exprimă:

a) valoarea adăugată brută de piaţă a bunurilor economice
finale produse în interiorul unei ţări, într-o anumită
perioadă, de către agenţii economici autohtoni şi străini;
b) valoarea adăugată brută de piaţă a bunurilor economice
finale produse de agenţii economici autohtoni care
acţionează atât în interiorul ţării cât şi în afara teritoriului
naţional, într-o anumită perioadă de timp;
c) valoarea totală a bunurilor materiale şi serviciilor obţinute
într-o anumită perioadă de timp, de regulă 1 an;
d) valoarea producţiei brute de bunuri materiale şi servicii
realizate de toate sectoarele economiei naţionale, cu sau
fără caracter de marfă, într-o perioadă de timp.
6) Contabilitatea naţională:
a) reprezintă principalul sistem de evidenţă şi analiză macroeconomică
utilizat în statistica internaţională, de majoritatea ţărilor lumii, mai ales
cele cu economie de piaţă;
b) descrie cifric activitatea economică, fluxurile materiale, de venituri şi
financiare, care au loc în economie, între diferiţi agenţi economici;
c) prezintă sintetic, conform unui cadru contabil riguros, ansamblul
informaţiilor privind activitatea economică a unei naţiuni, descriind
fenomenele fundamentale ale producţiei, distribuţiei, repartiţiei şi
acumulării;
d) trebuie să simplifice şi să ordoneze faptele economice, obţinând în acest
fel un ansamblu de mărimi omogene ce sunt evaluate şi prezentate în
tabele, care în ansamblul lor formează un sistem de conturi ale
economiei naţionale;
e) oferă informaţii care permit calcularea indicatorilor de rezultate
Macroeconomie
222
macroeconomice ce reprezintă instrumente de cunoaştere şi analiză a

economiei naţionale, de fundamentare a deciziilor viitoare, precum şi
pentru efectuarea de comparaţii internaţionale, în vederea aprecierii
locului
ţării respective în economia mondială.
A (a+b+c+d+e); B (a+d); C (a+b+d+e); D (a+c+d+e).
7). Precizaţi care din elementele de mai jos reprezintă conturi

macroeconomice din sistemul conturilor naţionale:
1. acumularea (modificarea) patrimoniului;
2. circulaţia;
3. crearea veniturilor;
4. producţia;
5. consumul;
6. redistribuirea veniturilor;
7. repartiţia;
8. străinătatea (restul lumii);
9. familiile (menajele, gospodăriile familiale).

A (b+d+e); B (h+i); C (a+c+d+f+g+h); D (a+c+d+f+h).
8) Impozitele indirecte reprezintă:

a. fluxuri de venituri bugetare;
b. alocaţii de la bugetul de stat fără echivalent pentru firmele
private pentru a stimula producţia sau a menţine preţurile de
consum;
c. impozitele plătite pe cifra de afaceri (valoarea vânzărilor), pe
valoarea adăugată, pe valoarea activelor, pe proprietate sau pe
valoarea unor produse (ţigări, băuturi etc.) şi care intră în
componenţa preţului pieţei, fiind suportate de cumpărători;
d. impozitele plătite asupra veniturilor (salarii, dobânzi,
dividende, chirii, profit etc.) şi care intră în costul de
producţie.
b – subvenţie de stat
d – impozitele directe

A (b); B (a+d); C (a+c); D (c).
9) Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate?

a) preţurile pieţei sunt mai mari decât preţurile factorilor de productie;
Macroeconomie
223

agenţi economici.
A (a+b+c+d+e); B (a+d); C (a+b+d+e); D (c).
10) Care din următoarele afirmaţii nu sunt adevărate?

a) preţurile pieţei sunt mai mici decât preţurile factorilor de productie;
agenţi economici.
A (a+b+c+d+e); B (a+c); C (a+b+d+e); D (c); E(a+b+c)
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 7.1
1. C(a+c+d+f+g+h);
2. C(a+c);
3. C(a+b+d+e);
4. A(a+b+c+d+e);
5. B(a+c)
Răspuns 7.2.
1. A(c+d);
2. D(a+b+c);
3. P.N.B calculat pe baza preţurilor curente ale fiecǎrui an este denumit P.N.B
nominal; P.N.B calculat pe baza unor preţuri comparabile este denumit P.N.B real.
Raportul dintre P.N.B nominal şi P.N.B real reprezintă deflatorul P.N.B şi reflectă
modificǎrile intervenite în nivelul preţurilor sau în puterea de cumpǎrare a banilor.;
Macroeconomie
224
4. b;
5. d.
7.3 Creşterea economică şi dezvoltarea economică. Delimitări conceptuale
Creşterea Creşterea economică este un proces complex, care vizează sistemul economic în
economică ansamblul său şi în dinamica sa.
În problema conţinutului creşterii economice s-au conturat opinii diferite.
Economistul american S. Kuznets concepe creşterea economică ca o sporire a

capacităţii unei ţări de a furniza în măsură crescândă diferite bunuri economice,
capacitate bazată pe tehnologii de vârf şi pe adaptări instituţionale şi ideologice. În
opinia celor mai mulţi economişti, creşterea economică este o sporire a venitului
naţional pe total sau pe locuitor. Creşterea economică, în concepţia economistului
francez Fr. Perroux, înseamnă ”sporirea dimensiunilor economiei naţionale, exprimată
în totalul bunurilor şi serviciilor obţinute în decursul unei perioade de timp, inclusiv ale
amortismentului. Dacă sporul cantitativ se obţine pe termen scurt, acesta constituie o
expansiune; dacă se obţine pe termen lung, atunci constituie o creştere economică.”
Creşterea economică se derulează într-un anumit cadru spaţial şi temporal. În timp,

rezultatele macroeconomice pot înregistra, sub aspect cantitativ, creştereri, stagnări şi
chiar scăderi. Deci, creşterea economică nu trebuie înţeleasă ca fiind un proces liniar.
Prin conţinutul său, creşterea economică înseamnă o evoluţie pozitivă, ascendentă

a economiei naţionale, dar care nu exclude oscilaţii conjuncturale, chiar şi regrese
economice temporare. Aprecierea că o economie naţională înregistrează o creştere
economică se bazează pe existenţa tendinţei creşterii pozitive reale.
Utilizarea conceptelor de creştere economică zero şi de creştere economică negativă,

Creşterea corespund unor raţiuni de politică economică şi nu unor elaborări teoretice.
economică zero
Creşterea economică zero, semnifică situaţia în care rezultatele economice absolute şi

populaţia totală sporesc în acelaşi ritm, nivelul rezultatelor pe locuitor rămânând
Macroeconomie
225
constant.
Pe planul politicii economice, o asemenea rată de creştere era argumentată de

promotorii ei ca singura reacţie socială normală faţă de caracterul tot mai restrictiv al
resurselor naturale şi de destabilizare tot mai pronunţată a echilibrului ecologic. În
consecinţă, societatea ar trebui să limiteze voluntar ritmul creşterii economice. O astfel
Creşterea de opţiune este discutabilă. Dacă pentru ţările puternic industrializate ea pare
economică acceptabilă, pentru ţările cu nivel economic redus ar însemna accentuarea decalajelor
negativă în raport cu ţările dezvoltate economic.
Creşterea economică negativă evidenţiază acea situaţie în care rezultatele

macroeconomice pe locuitor au o tendinţă de scădere, menţinându-se însă sub control o
serie de corelaţii fundamentale de echilibru, ceea ce presupune compromisuri
rezonabile, acceptabile pe planul eficienţei economice şi al bunăstării sociale.
Creşterea economică negativă exprimă intenţia de legitimare sau justificare a unei

situaţii de fapt, sau a unei perspective nefavorabile.
Creşterea economică exprimă acele modificări ce au loc într-un anumit orizont de timp
şi într-un anumit spaţiu, în sporirea dimensiunilor rezultatelor macroeconomice, în
strânsă legătură cu factorii lor determinanţi.
Aceste rezultate pot fi măsurate prin intermediul unor indicatori sintetici semnificativi
pentru aprecierea dinamicii economice a unei ţări. Din multitudinea acestor indicatori,
o semnificaţie relevantă o au produsul intern brut, produsul naţional brut şi venitul
naţional, în termeni reali, atât pe total, cât şi pe locuitor.
Înţelegerea conţinutului procesului creşterii economice necesită luarea în considerare a

următoarelor elemente:
a) creşterea economică este dependentă de dinamica macroeconomică, determinată de
factori specifici şi de dinamica demografică, determinată de factori biologici şi
sociali;
b) dinamica rezultatelor macroeconomice trebuie privită pe o perioadă suficient de
lungă, pentru a se delimita expansiunea conjuncturală pe termen scurt din cadrul
ciclului de afaceri, de creşterea economică propriu-zisă, ce se manifestă ca tendinţă
dominantă în cadrul unei perioade mai mari de timp;
c) creşterea economică are în vedere rezultatele macroeconomice reale, cele corectate
cu mărimea deflatorului;
d) din punct de vedere cantitativ, expresia sintetică a creşterii economice este ritmul
sporului PNB sau PIB pe locuitor.
Macroeconomie
226
Dezvoltare Esenţa creşterii economice poate fi conturată şi mai bine printr-o analiză comparativă a
economică acesteia cu alte procese ce exprimă dinamica macroeconomică şi cu care se
intercondiţionează, cum sunt: dezvoltarea economică, progresul economic, progresul
social, reproducţia lărgită.
Astfel, creşterea economică, ca proces macroeconomic, nu surprinde modificările

calitative din fizionomia şi structura economiei naţionale, din nivelul de trai, aspecte ce
sunt puse în evidenţă prin conceptul de dezvoltare economică.
Dezvoltarea economică a unei ţări evidenţiază ansamblul transformărilor cantitative şi

calitative ce survin în structurile economico-sociale şi ştiinţifico-tehnice, în
mecanismele economice, precum şi în modul de gândire şi în comportamentul
economic al oamenilor.
Progres
economic Pe fondul dezvoltării economice se desfăşoară, în timp şi spaţiu, procesul creşterii
economice. Prin urmare, raportul dintre creşterea economică şi dezvoltarea economică
este unul de la parte la întreg. Orice dezvoltare economică presupune şi o creştere
economică, dar nu orice creştere economică înseamnă şi o dezvoltare economică.
Reprezintă o dezvoltare economică numai acea creştere economică care este asociată şi
cu o modificare structural-calitativă în economia naţională şi în calitatea vieţii
oamenilor. Deci, în timp ce creşterea economică este un concept pur economic,
dezvoltarea prezintă interferenţe interdisciplinare, situându-se în zona de contact a
economicului cu socialul, politicul, culturalul, ecologicul, fiind un concept macrosocial
polivalent.
Progresul economic reprezintă procesul istoric de înaintare a unei economii naţionale

de la inferior la superior, care se manifestă, în esenţă, prin sporirea productivităţii
muncii şi a produsului naţional pe locuitor, în condiţiile modernizării structurii pe
Progres social ramuri a economiei naţionale. El este un proces complex cu intensităţi diferite în
evoluţia economică a societăţii.
Progresul economic este influenţat de o multitudine de factori, printre care mai

importanţi sunt:
 bogăţiile naturale şi posibilitatea atragerii lor în circuitul economic;
 cantitatea şi calitatea potenţialului uman;
 structura pe ramuri a producţiei;
 nivelul dezvoltării cercetării tehnico-ştiinţifice şi gradul aplicării cuceririlor ei
în activitatea economică;
 intensitatea şi eficienţa participării economiei naţionale la diviziunea
Macroeconomie
227
mondială a muncii etc.
Progresul social exprimă evoluţia progresivă a societăţii, ce implică îmbunătăţirea

Reproducţia condiţiei umane, ridicarea pe o treaptă superioară a modului de viaţă a omului. El are
largită la bază progresul economic cu care se împleteşte organic şi se apreciază nu numai în
raport cu starea iniţială, ci şi cu cea finală.
Conceptul de progres economic, în optica lui Fr.Perroux, nu se rezumă numai la o

simplă sporire a produsului naţional real pe locuitor însoţită de o îmbunătăţire a
repartiţiei. După el, schimbările în repartiţie nu atestă, în şi prin ele însele, că economia
devine ”progresivă”. De aceea, Perroux consideră că ”nici un progres economic nu ar fi
calificat astfel dacă nu era şi un progres social; nici un progres nu ar merita să fie numit
economic dacă ar diminua şansele înfloririi fiinţelor umane; invers, nici un progres nu
ar fi social dacă nu ar da fiecăruia mijloacele unui statut uman de viaţă”. Ca atare,
teoria sa cu privire la progresul economic este, în acelaşi timp şi o teorie a progresului
social.
Procesul creşterii economice are anumite interferenţe şi cu procesul reproducţiei

lărgite. Deosebirea esenţială dintre aceste procese constă în aceea că reproducţia
lărgită evidenţiază doar reluarea activităţii pe o scară mai mare, prin acumulare de
capital, în timp ce creşterea economică relevă şi factorii utilizaţi în acest scop,
combinarea şi substituirea factorilor de producţie.
Creşterea, dezvoltarea, progresul şi expansiunea economică, ca de altfel şi reproducţia,

au un conţinut concret istoric specific, în funcţie de stadiul şi particularităţile
complexului economic naţional în care se desfăşoară.
În etapa contemporană, procesul creşterii economice prezintă unele caracteristici:

 Procesul creşterii economice se desfăşoară pe baza unui amplu proces de
formare a unui nou mod tehnic de producţie. Prin folosirea unor tehnici şi
tehnologii specifice, noul mod tehnic de producţie va asigura obţinerea de
producţii mari, prin preluarea din mediul natural a acelor resurse ce sunt
reproduse pe scară largă şi au caracter nepoluant, impulsionând creşterea
economică.
 Se conturează un tip de creştere preponderent intensiv, laturile calitative ale
factorilor de producţie şi, în primul rând, ale neofactorilor, contribuind
hotărâtor la susţinerea creşterii economice.
 Creşterea economică se caracterizează printr-o legătură intrinsecă cu
finalitatea socială, cu calitatea vieţii. Pe baza accentuării procesului creşterii
economice se asigură sporirea veniturilor tuturor categoriilor de populaţie,
sporeşte consumul de bunuri materiale şi servicii pe locuitor, sunt rezolvate,
în proporţie crescândă, problemele privind securitatea socială a acelei părţi a
Macroeconomie
228
populaţiei care trăieşte într-o situaţie dezavantajată - şomeri, pensionari,

bătrâni, orfani, handicapaţi etc.
 Creşterea economică a ţărilor cu economie modernă se caracterizează prin
formarea unui nou mod de gândire economică şi a unui comportament
propriu integrării individului în exigenţele economico-sociale ale economiei
de piaţă.
2) Creşterea economică semnifică:

a) sporirea durabilă a produsului intern brut pe locuitor al unei ţări,
exprimat în termeni reali (preţuri constante);
b) creşterea output-ului real pe locuitor într-o economie, într-o perioadă de
timp;
c) evoluţia pozitivă, ascendentă a economiei naţionale, care nu exclude
oscilaţii conjuncturale şi regrese economice temporare;
d) proces complex de evoluţie de lungă durată, care se manifestă printr-o
mărire a dimensiunilor caracteristice ale economiei şi printr-o
transformare a structurilor societăţii.
Alegeti răspunsul corect:

A (a+b); B (b); C (a+b+c+d); D (a+b+d).
3) Creşterea economică şi reproducţia lărgită:

a) reprezintă unul şi acelaşi lucru deoarece ambele presupun creşterea
producţiei;
b) nu se suprapun decât în parte, în sensul că prima se referă la creşterea
producţiei, pe seama utilizării mai eficiente a factorilor, în timp ce a doua
se referă la creşterea producţiei prin acumulare de capital;
c) se referă la creşterea producţiei din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
d) sunt concepte complet diferite.
4)Stabiliţi corespondenţa corectă între conceptele şi definiţiile următoare:

a) creştere economică;
b) dezvoltare economică;
c) progres economic;
d) reproducţie lărgită;
1. proces multidimensional ce implică schimbări majore în structura

socială, atitudini populare şi instituţii naţionale, ca şi accelerarea
creşterii economice, reducerea inegalităţii şi eradicarea sărăciei;
2. proces complex de sporire a dimensiunilor produsului intern brut sau a
venitului naţional pe locuitor, pe baza combinării şi folosirii din ce în ce
mai eficiente a factorilor de producţie;
3. reluarea activităţii economice pe o scară mai mare prin acumulare de
Macroeconomie
229
capital;
4. proces istoric de înaintare a unei economii naţionale de la inferior la
superior, care se manifestă, în esenţă, prin sporirea productivităţii muncii
şi a produsului naţional pe locuitor, în condiţiile modernizării structurii
pe ramuri a economiei naţionale.
5) Progresul social:
a) exprimă evoluţia progresivă a societăţii, ce implică îmbunătăţirea condiţiei
umane, ridicarea pe o treaptă superioară a modului de viaţă a omului;
b) are la bază progresul economic;
c) are la baza acumularea primitiva de capital;
d) se apreciază nu numai în raport cu starea initială, ci şi cu cea finală;
e) se împleteşte organic cu progresul economic;

A (a+b); B (b); C (a+b+d+e); D (a+b+d); E(a+e)
6) Dezvoltarea economica a unei ţări evidenţiază:

a) evoluţia progresivă a societăţii, ce implică îmbunătăţirea condiţiei umane,
ridicarea pe o treaptă superioară a modului de viaţă a omului;
b) acea situaţie în care rezultatele macroeconomice pe locuitor au o tendinţă de
scădere, mentinându-se corelaţiile economice fundamentale;
c) ansamblul transformărilor cantitative şi calitative ce survin în structurile
economico-sociale şi ştiinţifico-tehnice, în mecanismele economice, precum şi
în modul de gândire şi în comportamentul economic al oamenilor
d) procesul istoric de înaintare a unei economii naţionale de la inferior la superior,
care se manifestă, în esenţă, prin sporirea productivităţii muncii şi a produsului
naţional pe locuitor, în condiţiile modernizării structurii pe ramuri a economiei
naţionale;
e) reluarea activităţii pe o scară mai mare, prin acumulare de capital.
7.4 Factorii şi tipurile creşterii economice
Creşterea economică este condiţionată de potenţialul de resurse existent. Intensitatea

Factorii direcţi creşterii economice, ca şi calitatea acesteia depind de mai mulţi factori.
ai creşterii
economice
Aceştia sunt, în primul rând, factorii direcţi: munca, natura, capitalul; acestora li se
alătură neofactorii: progresul tehnic, inovarea, cercetarea ştiinţifică, informaţia etc.
Factorii indirecţi
Pe lângă factorii respectivi, un rol deosebit deţin şi factorii indirecţi, cu acţiune

mediată, cum sunt:
 cererea agregată, respectiv capacitatea de absorbţie a pieţei interne;
Macroeconomie
230
 sistemul financiar-bancar, adică rolul activ al creditului;

 rata economiilor şi rata investiţiilor, respectiv înclinaţia marginală spre economii şi
spre investiţii;
 mediul internaţional;
 înclinaţia marginală spre a exporta în comparaţie cu cea spre a importa;
 migraţia forţei de muncă şi a capitalului etc.
Fiecare factor al creşterii economice se abordează sub aspect tridimensional: cantitativ,

calitativ şi structural.
Dimensiunea cantitativă se referă la volumul global al resursei corespunzătoare

fiecărui factor. Aportul specific acestei dimensiuni a factorilor la creşterea economică
este de natură pur extensivă şi se produce prin mobilizarea şi utilizarea, de la o
perioadă la alta, a unui volum sporit de resurse, presupunând constant randamentul lor.
Dimensiunea calitativă se referă la randamentul utilizării resurselor. Aportul acestei

dimensiuni a factorilor la creşterea economică este de natură pur intensivă şi rezultă
prin ridicarea, de la o perioadă la alta, a nivelului randamentelor respective,
subsumante sporirii eficienţei economice generale a activităţii productive.
Dimensiunea structurală ponderează contribuţiile de ordin cantitativ şi calitativ în

funcţie de proporţiile în care se combină diferitele categorii de resurse şi în care acestea
se repartizează pe destinaţii de utilizare (ramuri economice, grupe de produse din
cadrul acestora). Drept urmare, aportul dimensiunilor cantitative şi calitative ale
factorilor creşterii economice depinde de intensitatea acţiunii acestora, dar şi de
modificarea ponderii lor în structura sistemului economic naţional. Rezultă, deci, că
influenţele structurale pot fi , în raport cu rezultatele creşterii economice, favorabile
sau nefavorabile.
În cazul unui anumit factor, există o interacţiune compensatoare între latura cantitativă
şi calitativă, mediată de latura structurală. Astfel deficitul cantitativ al unui factor poate
fi compensat printr-o îmbunătăţire a eficienţei utilizării lui.
De pildă, factorul uman intervine în creşterea economică prin sporirea volumului

muncii prestate la scară macro, precum şi prin ridicarea calităţii folosirii lui (creşterea
productivităţii). Cantitativ, acest factor se concretizează în volumul de manoperă
prestată de populaţia ocupată în timpul efectiv de muncă. Creşterea ratei ocupării
stimulează creşterea economică.
Macroeconomie
231
Capital uman Din punct de vedere calitativ, acţiunea factorului uman în procesul creşterii economice
se exprimă prin calitatea acestuia, dependentă, în principal, de calificare şi motivaţie în
muncă şi prin productivitatea muncii, influenţată şi de înzestrarea tehnică a muncii.
Asemenea evoluţii sunt, în general, subsumate ideii de progres calitativ al factorului
uman, sub influenţa progresului tehnic, a motivaţiei în muncă şi a cadrului
organizaţional. Importanţa acestei dimensiuni decurge din existenţa, la nivelul ei, a
Factorul unor rezerve teoretic nelimitate, ce pot fi mobilizate prin decizii adecvate, fără eforturi
informaţional- investiţionale.
tehnologic
Specificitatea dimensiunii calitative a factorului uman al creşterii economice este
relevată de conceptul de ”capital uman”, care sintetizează totalitatea
cunoştinţelor şi competenţelor profesionale rezultate din procesul educaţional şi
consolidate prin acumulare de experienţă la locul de muncă.
Legătura dintre cele două laturi arătate se face prin intermediul structurilor specifice de
pregătire a forţei de muncă, de ocupare (ramuri, sectoare), orientarea investiţiilor de
dezvoltare (creştere) etc.
Factorul informaţional-tehnologic, în calitatea sa de neofactor, are în prezent un rol

decisiv în procesul creşterii economice. Potenţialul inovării de a induce progres şi
eficienţă este practic nelimitat. Aceasta justifică tratarea potenţialului de inovare drept
o resursă de importanţă strategică.
Cantitativ, acest factor se concretizează în proporţia investiţiilor pentru cercetare-

dezvoltare în PNB. Calitativ, el se referă la eficienţa directă, la rentabilitatea sistemului
(sectorului) cercetării, ca şi la cea indirectă, adică la maximizarea avantajului
competitiv, rezultat din aplicarea noilor soluţii tehnico-ştiinţifice (deci, este vorba de o
eficienţă propagată). Mecanismul propagării efectelor este interpretat prin două
ipoteze:
a) Ipoteza progresului tehnic încorporat priveşte diferenţierea tehnologică
internă a fiecărui factor de producţie, eficienţa folosirii acestuia fiind cu atât
mai mare cu cât generaţia tehnologică este mai avansată.
b) Ipoteza progresului tehnic autonom neîncorporat, constă în îmbunătăţirile
vizibile ale performanţelor sistemelor de producţie prin acumulare de
experienţă.
Progresul tehnologic indus prin inovare determină efecte multiple cum sunt:
 ameliorarea randamentelor sistemelor de producţie;
 apariţia economiilor de scară, prin reducerea costurilor medii totale şi, deci,
prin sporirea profitului;
 limitarea şi reducerea costurilor ecologice ale creşterii;
Macroeconomie
232
 schimbarea continuă a gamei destinaţiilor de utilizare a diferitelor categorii de

resurse naturale;
 restructurarea treptată a economiilor naţionale (sectoare, ramuri).
În funcţie de modul în care se conjugă factorii de producţie, de contribuţiile relative ale

laturilor lor (cantitative, calitative) la sporurile de producţie sau de venit naţional, pot
Creşterea
exista mai multe tipuri de creştere economică: extensiv, intensiv şi intermediar.
economică
extensivă
Tipul extensiv de creştere economică se caracterizează prin contribuţia preponderentă
(peste 55%) a laturilor cantitative ale factorilor (direcţi) la modificarea (sporirea) PNB,
respectiv a altui indicator macroeconomic.
Un asemenea tip caracterizează ţările care, în trecut sau în prezent, înregistrează un

Creşterea
nivel economic relativ mai scăzut, incapabil să asigure satisfacerea cererii agregate a
economică
pieţei şi să valorifice superior, într-o structură complexă, resursele naţionale. Creşterea
intensivă extensivă mizează prioritar pe acumulări susţinute, pe un amplu efort investiţional,
susţinut prin atragerea de capital din surse interne sau externe.
Alte condiţionări decurg din limitarea numărului populaţiei disponibile şi din inerţia
sistemului economic, care necesită un efort ridicat de susţinere a creşterii. În acelaşi
timp, sistemul economic aflat în creştere extensivă nu este capabil decât treptat, pe
Creşterea
termen lung, să mobilizeze laturile intensive ale acţiunii resurselor cu care este
economică
înzestrat.
intermediară
Creşterea economică de tip extensiv determină, în principiu, costuri economice,

ecologice şi sociale ridicate. Dar, de regulă, reprezintă o etapă ce trebuie parcursă,
deoarece creşterea de tip intensiv presupune acumularea prealabilă a unei anumite
infrastructuri, care să o susţină şi să favorizeze propagarea efectelor într-un sistem
economic mai integrat.
Tipul intensiv de creştere economică se defineşte prin faptul că cea mai mare parte
(peste 55%) a sporului de rezultate macroeconomice se datorează laturilor calitative ale
factorilor de creştere.
Această creştere este specifică ţărilor avansate economic, cu structuri diversificate,

capabile de a genera şi absorbi progres tehnologic şi cultural. Creşterea de tip intensiv
este în măsură să se autoîntreţină şi să se autoaccelereze prin efecte de conexiune
inversă pozitivă. De regulă, tipul intensiv de creştere economică succede celui
extensiv.
Macroeconomie
233
Tipul intermediar de creştere economică se află la graniţa celor două tipuri arătate şi
presupune contribuţii aproximativ egale ale celor două categorii de laturi ale factorilor,
la sporirea producţiei naţionale. Un asemenea tip de creştere economică poate să
predomine într-o ţară o perioadă relativ lungă de timp, şi se întâlneşte în ţările care au
păşit mai târziu pe calea industrializării, înfăptuind acest proces la un alt nivel al
dezvoltării tehnice, comparativ cu alte ţări mai dezvoltate.
6) Tipul extensiv de creştere economică se caracterizează prin:

a) contribuţia preponderentă (peste 55%) a laturilor calitative ale
factorilor de creştere la sporirea PNB;
b) contribuţia preponderentă (peste 55%) a laturilor cantitative ale
factorilor la sporirea PNB;
c) contribuţii aproximativ egale ale laturilor cantitative şi calitative ale
d) creşterea volumului de factori de producţie atraşi în producţia de
bunuri şi servicii.
2) Tipul intensiv de creştere economică se caracterizează prin:

a) contribuţii aproximativ egale ale laturilor cantitative şi calitative ale
b) creşterea volumului de factori de producţie atraşi în producţia de
bunuri şi servicii.
c) contribuţia preponderentă (peste 55%) a laturilor calitative ale
d) contribuţia preponderentă (peste 55%) a laturilor cantitative ale
factorilor la sporirea PNB;
3) Progresul tehnologic indus prin inovare determină efecte multiple cum sunt:
a) ameliorarea randamentelor sistemelor de producţie;
b) apariţia economiilor de scară, prin reducerea costurilor medii totale şi, deci,
prin sporirea profitului;
c) limitarea şi reducerea costurilor ecologice ale creşterii;
d) schimbarea continuă a gamei destinaţiilor de utilizare a diferitelor categorii
de resurse naturale;
e) restructurarea treptată a economiilor naţionale (sectoare, ramuri).

A (a+b+c+d+e); B (b); C (a+b+d+e); D (a+b+d); E(a+e)
4) Specificitatea dimensiunii calitative a factorului uman al creşterii economice
Macroeconomie
234
este relevată de conceptul de:

a) capital real;
b) capital uman;
c) capital nominal;
d) capital fictiv.
5) Constituie factori direcţi ai creşterii economice:

a) natura;
b) capitalul
c) munca:
d) progresul tehnic;
e) abilitatea intreprinzătorului.

7.5Beneficiile şi costurile creşterii economice
Creşterea economică, în accepţiunea cea mai generală, se referă la sporirea venitului

naţional pe total sau pe cap de locuitor. Autorităţile economice sunt preocupate în
permanenţă de realizarea unor rate înalte de creştere economică. Există mai multe
raţionamente care justifică această atitudine:
1. Creşterea economică constituie factorul determinant al unui standard de viaţă
ridicat. Totuşi, ea duce la ridicarea standardelor de viaţă atât timp cât continuă să
sporească cu o rată mai mare decât rata creşterii populaţiei. Sporurile înregistrate în
productivitatea muncii permit ca societatea să poată beneficia de un volum sporit de
bunuri materiale şi servicii şi de mai mult timp liber. După unele calcule, chiar şi cea mai
modestă rată de creştere a venitului naţional, cu 2% pe an şi pe locuitor, înseamnă cel
puţin cinci ani pentru a creşte venitul personal la 10% şi mai mult de nouă ani pentru a
spori standardele de viaţă ale fiecăruia cu 20%.
2. Când venitul naţional creşte în termeni reali, autorităţile economice pot să
obţină încasări mai mari prin intermediul impozitelor, fără a recurge la majorarea cotelor
de impunere. Impozitele şi taxele sunt cele care finanţează serviciile publice şi prestaţiile
sociale dorite de cetăţeni.
3. Politicile care urmăresc o distribuire mai echitabilă a venitului pot fi realizate
mai uşor atunci când se înregistrează o creştere reală a economiei. Dacă venitul naţional
nu creşte, numai anumite grupuri sociale îşi pot îmbunătăţii situaţia lor, dar în detrimentul
altor grupuri sociale. Desigur, când venitul real este în creştere, un procent mai mare din
sporul de venit real poate fi canalizat spre grupurile sociale mai defavorizate.
4. Alt element pozitiv al creşterii economice îl constituie ridicarea gradului de
ocupare a forţei de muncă. În general, atunci când nivelul producţiei creşte, ocuparea
mâinii de lucru creşte.
Beneficiile aduse de creşterea economică au determinat pe unii specialişti să considere

Externalităţi
Macroeconomie
235
negative acest fenomen o adevărată binecuvântare. Dar unele din consecinţele acestui proces se
dovedesc a fi un “blestem”.
În primul rând, cu toate că investiţia reprezintă un factor important al creşterii,

aceasta presupune ca oamenii să fie dispuşi să îşi sacrifice în prezent nivelul de viaţă.
Dacă economia se află într-o situaţie de ocupare deplină a resurselor, producţia de
bunuri de capital va putea creşte numai dacă se vor deplasa factorii de producţie de la
producţia bunurilor de consum spre producţia bunurilor de capital. În această situaţie,
creşterea investiţiilor presupune reducerea consumului. Aşadar, un prim inconvenient
al creşterii economice derivă din faptul că sporirea stocului de capital, care duce la
diversificarea creşterii posibilităţilor de producţie a bunurilor de consum în viitor,
presupune ca indivizii să-şi sacrifice sau să-şi reducă consumul în prezent.
Externalităţi
pozitive În al doilea rând, costurile creşterii economice trebuiesc puse în relaţie directă cu
efectele asupra calităţii vieţii. În literatura de specialitate se vorbeşte de “efectele de
debordare” sau de externalităţi negative cum ar fi contaminarea mediului ambiant.
Externalităţile privesc acele bunuri despre care se spune că au efecte răspândite.

Adică, producerea sau consumarea lor afectează indirect şi alte persoane decât cele
care le produc sau le consumă.
Externalităţile sunt situaţiile în care preţurile pieţei nu reflectă unele dintre costurile
sau beneficiile asociate producţiei sau consumului. Costurile sau beneficiile care nu
sunt încorporate în preţurile pieţei au un caracter extern întrucât nu sunt asociate
vânzătorului sau cumpărătorului, ci unei terţe părţi.
De regulă, externalităţile apar datorită faptului că drepturile de proprietate asupra unor

bunuri sau resurse economice sunt insuficient definite.
Externalităţile pot fi pozitive sau negative. Externalităţile negative apar în cazul

activităţilor de producţie sau de consum ce generează costuri pentru terţe părţi.
Externalităţile pozitive corespund unor activităţi ce aduc beneficii pentru terţe părţi.
Cazul cel mai frecvent invocat de externalitate negativă este poluarea. Spre exemplu, o
întreprindere producătoare de oţel achiziţionează factori de producţie ale căror costuri
determinate de consumul productiv sunt încorporate în preţul oţelului. Pe lângă factorii
de producţie ce sunt reflectaţi în costuri, întreprinderea mai utilizează aerul curat şi
produce poluare. Cu toate acestea, întreprinderea nu compensează persoanele afectate
de poluarea aerului. Ca urmare, costul aferent utilizării aerului curat rămâne extern
Macroeconomie
236
producţiei de oţel, nefiind încorporat în preţul acestuia.
În cazul activităţilor care generează externalităţi negative, costurile private sunt mai
reduse decât costurile sociale. Acestea din urmă includ, pe lângă costurile private, şi
costurile externe ce sunt suportate de terţe părţi – persoane fizice sau juridice.
Exemplul clasic de externalitate pozitivă este cel cu privire la raporturile dintre un

apicultor şi un proprietar de livezi: albinele apicultorului produc mierea prin
polenizarea florilor de arbori fructiferi, iar arborii proprietarului de livezi îşi sporesc
randamentul datorită polenizării.
Un alt exemplu celebru de externalitate pozitivă se referă la efectele vaccinării:

vaccinul aduce beneficii nu numai pentru persoana vaccinată, ci, prin prevenirea
epidemiilor, şi pentru întreaga societate. Oricum, efectele benefice asupra societăţii nu
sunt luate în considerare de persoana care se decide să suporte costul vaccinării.
Clasificarea externalităţilor în pozitive si negative este relativă deoarece o externalitate
negativa dintr-un anumit punct de vedere poate fi pozitiva dintr-un alt punct de vedere.
Astfel, o întreprindere poate genera efecte externe negative, prin poluare, cât şi efecte
externe pozitive, prin mărirea gradului de ocupare a mâinii de lucru.
În cazul activitţilor care generează externalităţi pozitive, beneficiile private sunt mai
reduse decât beneficiile sociale. Acestea din urmă includ, pe lângă beneficiile private şi
beneficiile externe ce revin unor terţe părţi.
Externalităţile reprezintă un caz de eşec al pieţelor întrucât, în absenţa intervenţiei

corectoare, concurenţa liberă ar genera nivele de producţie sau de consum ce nu
corespund alocării eficiente a resurselor.
Contaminarea mediului ambiant s-a transformat într-o componentă a vieţii zilnice.

Apărarea mediului natural presupune un cost care va trebui să fie plătit de către
consumatorii direcţi sau de către unii producători. În condiţiile epocii contemporane,
limitarea degradării mediului înconjurător presupune cheltuieli importante. Cu toate că
nu este posibilă eliminarea degradării mediului, problema care se pune este cea a
reducerii acesteia şi a costurilor generate de lupta împotriva acestui fenomen dăunător.
Oricare ar fi sursa sau metoda de finanţare aleasă pentru a acoperi cheltuielile
ocazionate de încercarea de a elimina contaminarea mediului ambiant, în final cetăţenii
vor suporta, într-o manieră sau alta, această povară, prin tripla lor calitate:
Macroeconomie
237
 în calitate de consumatori. Dacă autorităţile obligă întreprinderile care

contribuie la degradarea mediului să instaleze echipamente speciale pentru epurarea
reziduurilor, acest aspect va determina o creştere a preţurilor bunurilor fabricate,
deoarece ele sunt obligate să treacă pe costuri amortizarea aferentă acestor instalaţii;
 în calitate de contribuabili. Dacă se stabileşte acordarea de subvenţii de la
bugetul de stat pentru întreprinderile care instalează echipamente în vederea eliminării
contaminării, aceasta presupune o sporire a impozitelor percepute de la populaţie, în
vederea finanţării acţiunilor respective;
 ca ofertanţi de forţă de muncă. În unele cazuri întreprinderile poluante sunt
obligate să-şi reducă sau să-şi înceteze activitatea şi în mod implicit apare şomajul.
Se poate afirma că lupta împotriva contaminării mediului înconjurător constituie o

sarcină complexă, iar costul său afectează, într-o măsură sau alta, întreaga societate.
O politică de creştere economică susţinută îi face pe oameni să-şi părăsească viaţa

simplă de la ţară sau din micile oraşe pentru zonele urbane unde ritmul vieţii este
infernal. Declinul agriculturii, migraţia spre oraş au costurile lor, iar ritmul acestora
aduce bucurie unora, pentru alţii constituind o adevărată tragedie. Bolile, accidentele, o
rată a criminalităţii ridicată, sinuciderile, divorţurile şi crimele sunt foarte des întâlnite
atunci când este vorba de o creştere economică accelerată.
Astăzi, multe ţări care nu s-au confruntat cu o perioadă de creştere economică susţinută
caută să le copie pe celelalte pentru a obţine beneficiile creşterii, în pofida costurilor
acesteia.
Dezvoltarea economică realizată în contextul unei creşteri economice bazată pe

protecţia mediului înconjurător si menţinerea durabilă a echilibrului ecologic, a fost
surprinsă prin conceptul de dezvoltare economică durabilă.
1) Care din elementele de mai jos reprezintă beneficii sau costuri ale creşterii
economice:
a) ridicarea standardelor de viaţă cu un ritm mai rapid decât rata
creşterii populaţiei;
b) sporirea gradului de ocupare a forţei de muncă;
c) sacrificarea consumului prezent pentru creşterea posibilităţilor de
producţie viitoare;
d) „efectele de debordare” sau externalităţile negative, cum ar fi
Macroeconomie
238
poluarea mediului înconjurător.
2) Arătaţi care din următoarele afirmaţii sunt adevarate şi care sunt false:
a) creşterea în volumul de bunuri şi servicii pe care economia, în
ansamblul ei, o poate oferi pentru a fi achiziţionată, este cunoscută
ca fiind creştere economică;
b)făcând o măsurare completă şi exactă, putem să avem aceeaşi
estimare a activităţii totale din economie dacă măsurăm valoarea
output-ului (producţiei) sau nivelul veniturilor factorilor sau
cheltuielilor pentru bunuri şi servicii;
c) calculul valorii adăugate este o cale de măsurare a output-ului fără a
avea duble înregistrări;
d)PIB în preţurile factorilor este egal cu PIB în preţurile pieţei plus
impozitele indirecte nete;
e) dezvoltarea economică realizată în contextul unei creşteri economice
bazată pe protecţia mediului înconjurător şi menţinerea durabilă a
echilibrului ecologic reflecta dezvoltarea economică durabilă.
3) Constituie beneficii ale creşterii economice:

a) ridicarea gradului de ocupare a forţei de muncă;
b) distribuirea mai echitabilă a venitului în economie;
c) externalităţile negative;
d) îmbunătăţirea serviciilor publice;
e) sporirea standardelor de viaţă.

A (a+b+c+d+e); B (b); C (a+b+d+e); D (a+b+d); E(a+e).
4) Alegeţi din următoarele, elementele care constituie costuri ale creşterii

economice:
a) poluarea mediului înconjurător;
b) marirea gradului de ocupare a forţei de muncă;
c) distribuirea mai echitabilă a venitului în economie;
d) sacrificarea consumului prezent prin creşterea ratei economiilor şi
investiţiilor;
e) îmbunătăţirea serviciilor publice.

A (a+b+c+d+e); B (b); C (a+b+d+e); D (a+d); E(a+e)
5) Care din următoarele afirmaţii sunt adevarate:

a) creşterea economică, în accepţiunea cea mai generală, se referă la
sporirea venitului naţional pe total sau pe cap de locuitor;
b) beneficiile aduse de creşterea economică au determinat pe unii
specialişti să considere acest fenomen o adevărată binecuvântare;
c) clasificarea externalităţilor în pozitive si negative este relativă
deoarece o externalitate negativă dintr-un anumit punct de vedere,
Macroeconomie
239
poate fi pozitivă dintr-un alt punct de vedere;

d) externalităţile reprezintă un caz de eşec al pieţelor;
e) de regulă, externalităţile apar datorită faptului că drepturile de
proprietate asupra unor bunuri sau resurse economice sunt
insuficient definite.

A (a+b+c+d); B (b+c+d); C (a+b+d+e); D (a+d); E(a+b+c+d+e)
Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 7 B.

Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în această
unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 7 B
Subiecte teoretice:
1. Definiţi conceptele de creştere economică, dezvoltare
economică şi progres economic.
Macroeconomie
240
2. Factorii şi tipurile creşterii economice.
Macroeconomie
241
Test grilă:
1) Constituie factori direcţi ai creşterii economice:

a) natura;
b) capitalul
c) munca:
d) progresul tehnic;
e) abilitatea intreprinzătorului.

2) Constituie beneficii ale creşterii economice:

a) ridicarea gradului de ocupare a forţei de munca:
b) distribuirea mai echitabilă a venitului în economie;
c) externalităţile negative;
d) îmbunătăţirea serviciilor publice;
e) sporirea standardelor de viaţă.

3) Alegeţi din următoarele, elementele care constituie costuri ale creşterii

economice:
a) poluarea mediului înconjurător;
b) marirea gradului de ocupare a forţei de muncă;
c) distribuirea mai echitabilă a venitului în economie;
d) sacrificarea consumului prezent prin creşterea ratei economiilor şi
investiţiilor;
e) îmbunătăţirea serviciilor publice.

A (a+b+c+d+e); B (b); C (a+b+d+e); D (a+d); E(a+e)
4) Care din următoarele afirmaţii sunt adevarate:

a) creşterea economică, în accepţiunea cea mai generală, se referă la sporirea
venitului naţional pe total sau pe cap de locuitor;
b) beneficiile aduse de creşterea economică au determinat pe unii specialişti
să considere acest fenomen o adevărată binecuvântare;
c) clasificarea externalităţilor în pozitive si negative este relativă deoarece o
externalitate negativa dintr-un anumit punct de vedere, poate fi pozitiva
dintr-un alt punct de vedere;
Macroeconomie
242
d) externalităţile reprezintă un caz de eşec al pieţelor;

e) de regulă, externalităţile apar datorită faptului că drepturile de proprietate
asupra unor bunuri sau resurse economice sunt insuficient definite.

A (a+b+c+d); B (b+c+d); C (a+b+d+e); D (a+d); E(a+b+c+d+e)
7) Creşterea economică semnifică:

a) sporirea durabilă a produsului intern brut pe locuitor al unei
ţări, exprimat în termeni reali (preţuri constante);
b) creşterea output-ului real pe locuitor într-o economie, într-o
perioadă de timp;
c) evoluţia pozitivă, ascendentă a economiei naţionale, care nu
exclude oscilaţii conjuncturale şi regrese economice
temporare;
d) proces complex de evoluţie de lungă durată, care se manifestă
printr-o mărire a dimensiunilor caracteristice ale economiei şi
printr-o transformare a structurilor societăţii.

A (a+b); B (b); C (a+b+c+d); D (a+b+d).
8) Creşterea economică şi reproducţia lărgită:

a) reprezintă unul şi acelaşi lucru deoarece ambele presupun
creşterea producţiei;
b) nu se suprapun decât în parte, în sensul că prima se referă la
creşterea producţiei, pe seama utilizării mai eficiente a
factorilor, în timp ce a doua se referă la creşterea producţiei
prin acumulare de capital;
c) se referă la creşterea producţiei din punct de vedere cantitativ
şi calitativ;
d) sunt concepte complet diferite.
9) Stabiliţi corespondenţa corectă între conceptele şi definiţiile

următoare:
a) creştere economică;
b) dezvoltare economică;
c) progres economic;
d) reproducţie lărgită;
1. proces multidimensional ce implică schimbări majore în structura
socială, atitudini populare şi instituţii naţionale, ca şi accelerarea
creşterii economice, reducerea inegalităţii şi eradicarea sărăciei;
2. proces complex de sporire a dimensiunilor produsului intern brut sau a
venitului naţional pe locuitor, pe baza combinării şi folosirii din ce în ce
mai eficiente a factorilor de producţie;
3. reluarea activităţii economice pe o scară mai mare prin acumulare de
Macroeconomie
243
capital;
4. proces istoric de înaintare a unei economii naţionale de la inferior la
superior, care se manifestă, în esenţă, prin sporirea productivităţii muncii
şi a produsului naţional pe locuitor, în condiţiile modernizării structurii
pe ramuri a economiei naţionale.
10)Progresul social:
a) exprimă evoluţia progresivă a societăţii, ce implică îmbunătăţirea
condiţiei umane, ridicarea pe o treaptă superioară a modului de
viaţă a omului;
b) are la bază progresul economic;
c) are la baza acumularea primitiva de capital;
d) se apreciază nu numai în raport cu starea initială, ci şi cu cea
finală;
e) se împleteşte organic cu progresul economic.

A (a+b); B (b); C (a+b+d+e); D (a+b+d); E(a+e)
11) Dezvoltarea economica a unei ţări evidenţiază:

a) evoluţia progresivă a societăţii, ce implică îmbunătăţirea condiţiei
umane, ridicarea pe o treaptă superioară a modului de viaţă a
omului;
b) acea situaţie în care rezultatele macroeconomice pe locuitor au o
tendinţă de scădere; mentinandu-se corelaţiile economice
fundamentale;
c) ansamblul transformărilor cantitative şi calitative ce survin în
structurile economico-sociale şi ştiinţifico-tehnice, în mecanismele
economice, precum şi în modul de gândire şi în comportamentul
economic al oamenilor
d) procesul istoric de înaintare a unei economii naţionale de la inferior
la superior, care se manifestă, în esenţă, prin sporirea productivităţii
muncii şi a produsului naţional pe locuitor, în condiţiile
modernizării structurii pe ramuri a economiei naţionale;
e) reluarea activităţii pe o scară mai mare, prin acumulare de
capital
Răspunsurile testelor de autoevaluare 7.3 , 7. 4, 7.5
Macroeconomie
244
Răspuns 7.3
1. C(a+b+c+d);
2. b;
3. a-2;b-1; c-4;d-3;
4.C(a+b+d+e);
5. c.
Răspuns 7.4.
1. b;
2. c;
3. A(a+b+c+d+e);
4. b;
5. A(a+b+c+d+e).
Răspuns 7.5.
1. beneficii: a+b; costuri: c+d;
2. a,b,c,e – adev.; d – falsă;
3. C(a+b+d+e);
4. D(a+d);
5. E(a+b+c+d+e).
Bibliografie unitate de învăţare nr. 7
Macroeconomie
245
 Barre R. Economie politique vol. 1, PUF, Paris, 1969

 Brown L.R. Starea lumii 1989-1990, Bucureşti, Editura
(coord.), Tehnică, 1992
 Brown L.R. Probleme globale ale omenirii. Starea lumii,
(coord.), Bucureşti, Editura Tehnică, 1994
 Bădeanu M., Economia politică – Ed. Mondo-Ec, Craiova,

Pârvu Gh. 1996
 Băcescu M., Macroeconomie şi politici macroeconomice, Ed.
Băcescu All Educational, Bucureşti, 1988
Cărbunaru A.
 Cămăşoiu C. Economia şi sfidarea naturii, Bucureşti, Editura
(coord.), Economică, 1994
 Cornescu V. Introducere în economie, Ed. Actami, Bucureşti,

coordonator 1997
 Debreu G. Theorie de la valeur, Dunod, Paris, 1956
 Didier M. Economia: Regulile jocului, Ediţia a II-a, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 1994
 Dobrotă N. Economie politică, Ed. Economică, Bucureşti,
1997
 Frois G.A. Economie politică, Ed. Humanitas, Bucureşti,
1994
 Gabo D., Să ieşim din epoca risipei, Bucureşti, Editura
Colombo U., Tehnică, 1983.
King A.,
Galii,
 Genereaux J. Economie politique, Vol. 1,2, Hachete, Paris,
1990
 Gogoneaţă C., Economia politică – teorie micro şi

Gogoneaţă A. macroeconomică, politici economice, Ed.
Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti, 1995
 Gore Al. Earth in the Balance, Ecology and the Human
Spirit, Plume Publishing Group, New York,
1993.
 Greffe X. Politique Economique: programmes instruments,

perspectives, Economica, Paris, 1991
 Guitton H. Economie Politique, Dalloz, Paris, 1991
 Henderson Principles of Economics, D.C. Heath and
J.V., Company, USA, 1991
Poole W.
 Hyman D.N. Economics, Second Edition, Richard D. Irwin,
USA, 1992
 Ignat I., Economie Politică, Ed. Fundaţiei “Gh. Zane”,
Pohoaţă I., Iaşi, 1997
Macroeconomie
Clipa N.,
246
Luţac Gh.
 Keynes J.M. Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a
1970
 Moldovanu D. Curs de teorie economică, Ed. ARC, 2006
 Page A. Creșterea
Economie politique, Dalloz, și dezvoltarea
Paris, 1979 economică
Parkin M., King D. Economics – second edition, Addison – Wesley
Publishers Limited, 1995
 Parkin M., Economics, Third Edition, Addison-Wesley
Powell M., Longman Limited, England, 1997
Matthews K.
 Ploae V. Economie politică – Macroeconomie, Editura Ex
Ponto, 1999.
 Ploae V, Economie politică – Macroeconomie- Elemente
Popovici V., de teorie, teste grilă şi aplicaţii, Editura
Macroeconomie
247

Cresterea Si Dezvoltarea Economica - Unitate de Invatare - 7

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cresterea Si Dezvoltarea Economica - Unitate de Invatare - 7

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Creșterea și dezvoltarea economică

Unitatea de învăţare Nr. 7

CREȘTEREA ȘI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 7 A

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 7

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 7

7.1 Contabilitatea naţională şi sistemul conturilor naţionale

Abordarea macroeconomică presupune determinarea unor mărimi care să permită

Contabilitea În prezent contabilitatea naţională reprezintă principalul sistem de evidenţă şi

Contabilitatea naţională descrie cifric activitatea economică, fluxurile materiale, de

Informaţiile furnizate de contabilitatea naţională stau la baza calculării

Fluxurile materiale, de venituri sau financiare, precum şi stocurile de bunuri şi

economiei. Prin el se sintetizează tranzacţiile ce caracterizează

Bunurile şi serviciile evidenţiate în conturile naţionale sunt evaluate la preţurile

Impozitele indirecte cuprind: impozite pe vânzări, accize, TVA, impozitul pe

Prin scăderea din impozitele indirecte a subvenţiilor de exploatare se obţin

Test de autoevaluare 7.1.

Alegeti raspunsul corect:

2) Impozitele indirecte reprezintă:

Alegeti raspunsul corect:

3) Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate?

materiale, de venituri şi financiare, care au loc în economie, între diferiţi

Alegeti raspunsul corect:

Alegeti raspunsul corect:

5) Care din următoarele afirmaţii nu sunt adevărate?

Alegeti raspunsul corect:

Răspunsul la test se găseşte la pagina 224.

7.2 Măsurarea rezultatelor macroeconomice. Indicatori macroeconomici

7.2.1. Măsurarea rezultatelor: funcţii, sisteme de calcul, principii şi metode

Rezultatele activităţii obţinute pe ansamblul economiei naţionale dintr-o perioadă

Măsurarea rezultatelor economice prin asemenea indicatori îndeplineşte o serie de

Măsurarea rezultatelor de ansamblu ale economiei naţionale se bazează pe o

considerate în continuare neproductive. Indicatorii macroeconomici calculaţi în

Măsurarea rezultatelor macroeconomice prin sistemul conturilor naţionale se

Indicatorii care reflectă rezultatele macroeconomice determinaţi prin sistemul

serviciilor finale obţinute de agenţii economici în perioada de calcul, (de regulă un

7.2.2. Indicatorii macroeconomici calculaţi în S.C.N.

Produsul global brut (PGB) – exprimă valoarea totală a bunurilor materiale şi

unde: PGB – produsul global brut

PGB cuprinde o serie de înregistrări repetate, incluzându-se şi valoarea bunurilor

Produsul intern brut (PIB) – exprimă valoarea brută de piaţă a bunurilor

acelei perioade, în ultimul stadiu al circuitului economic. Prin urmare, el se

unde: - PIB – produsul intern brut în preţurile pieţei;

unde: - Cper – consum personal privat;

PIN  PIB  CCF ,

Produsul unde:PIN – produsul intern net;

Produsul naţional brut (PNB) reprezintă valoarea adăugată brută de piaţă a

(pozitiv sau negativ) dintre PIB-ul creat de agenţii economici autohtoni în

Exprimând rezultatele activităţii agenţilor economici ai unei ţări, indiferent dacă

Produsul PNB no min al PNB no min al

Produsul naţional net (PNN), exprimă valoarea adăugată netă a bunurilor

PNN  PNB  CCF

Venitul naţional (VN), reprezintă mărimea agregată a veniturilor obţinute de către

VN pp  PNB pp  CCF  PNN pp

Exprimat la preţurile factorilor de producţie, venitul naţional se determină pornind

Iin – impozitele indirecte nete – care cuprind: impozitele pe vânzări, accize,

Subvenţiile de exploatare sunt alocaţiile de la bugetul statului, fără echivalent

Prin scăderea din impozitele indirecte a subvenţiilor de exploatare se obţin

VN pf  PNB pp  CCE  I i  S ex sau VN pf  PNN pp  I i  S ex .

De mărimea şi dinamica venitului naţional depinde volumul şi dinamica cererii

Însă, pe fiecare individ îl va interesa venitul personal de care el va dispune pentru

unde: Vpd – venitul personal disponibil;

Test de autoevaluare 7.2.