„Atacul de noapte” (17 iunie 1462)

„Atacul de noapte” a fost o bătălie între o armată condusă de Vlad Țepeș, domnul Țării
Românești (Valahia) și o armată condusă de sultanul Mehmed al II-lea al Imperiului Otoman, desfășurată
pe drumul dintre Nicopole și cetatea de scaun a Țării Românești, Târgoviște, în noaptea de 17 iunie 1462.
Conflictul a pornit inițial de la refuzul lui Vlad de a plăti tribut otomanilor și a escaladat după ce Vlad a
invadat Bulgaria și a tras în țeapă peste 23.000 de turci și bulgari. Mehmed a ridicat o armată uriașă cu
obiectivul de a cuceri Țara Românească și a o anexa la imperiul său. Cele două armate au avut mai multe
ciocniri, cea mai semnificativă fiind atacul de noapte în care Țepeș a atacat tabăra turcească în timpul
nopții pentru a încerca să-l ucidă pe sultan.
Turcii au încercat să debarce la Vidin, dar au fost respinși de săgeți. La 4 iunie, un contingent de
ieniceri a debarcat în timpul nopții, la Turnu, unde aproximativ 300 din ei au fost uciși de atacurile
valahilor.
Armata otomană a reușit să avanseze, dar Vlad le-a îngreunat considerabil avansul, pârjolind
terenul și otrăvind fântânile. De asemenea valahii au deviat cursurile râurilor mai mici, formând astfel
terenuri mlăștinoase. Au fost pregătite capcane, săpând gropi care au fost după aceea acoperite cu crengi
și frunze. Populația și animalele de ogradă au fost trimise în munți, iar timp de o săptămână armata lui
Mehmed și-a continuat marșul anevoios, suferind de foame și de sete, „negăsind nici un om, nici un
animal, nimic de mâncare sau de băut.”
Vlad a adoptat o tactică de gherilă, cavaleria sa atacând sporadic elemente răzlețe ale otomanilor.
De asemenea, a trimis suferinzi de boli mortale ca lepră, tuberculoză, sifilis și — în număr mai mare —
ciumă bubonică în tabăra turcească, să infecteze cât mai mulți dușmani.
Turcii și-au continuat avansul spre Târgoviște, după ce au fost respinși la cetatea București la
insula fortificată Snagov. La 17 iunie, în timp ce turcii și-au așezat tabăra la sud de capitală, Vlad a
dezlănțuit atacul său de noapte, cu aproximativ 24.000, sau posibil cu doar 7.000 sau 10.000 de călăreți.
Conform relatărilor lui Chalcondyles, înaintea începerii atacului, Vlad a intrat în tabăra turcească
îmbrăcat în straie turcești, și a circulat nestingherit, încercând să afle care este cortul sultanului și
organizarea taberei.
Atacul a început „la trei ore după apusul soarelui și a durat până la patru dimineața” și a
provocat o mare confuzie în tabăra otomană. Valahii au sunat goarnele și au dat foc corturilor turcești.
Pierderile totale s-au situat la circa 5.000 de partea valahilor și circa 15.000 de otomani.
Cu toate că atât moralul său cât și al armatei sale era la pământ, Mehmed a decis totuși să atace
capitala, dar a găsit-o părăsită și cu porțile larg deschise. Unele surse spun că armata otomană a intrat în
capitală și timp de jumătate de oră a mărșăluit pe drumul mărginit de aproximativ 20.000 de turci și
bulgari trași în țeapă. Pe cea mai înaltă țeapă, ca simbol al rangului avut, au găsit cadavrul putrezit al lui
Hamza Pașa. Alte surse notează că orașul a fost apărat de soldații valahi, iar cadavrele celor trași în țeapă
se aflau în afara zidurilor orașului, pe o distanță de circa 60 km.
Mehmed a ordonat să se sape un șanț adânc în jurul taberei turcești pentru a preveni penetrarea
valahilor, iar a doua zi (22 iunie) turcii s-au retras. Victoria valahilor și-a lăsat amprenta asupra tradițiilor
și literaturii românești, precum și asupra celor din țările din zonă, la vremea respectivă.