Autor: Neli Muntean

Drepturile de autor aparțin integral autoarei

Orice formă de furt intelectual se sancționează în conformitate cu legislația
în vigoare
 Tema 1: Analiza Veniturilor

1) Analiza structurii veniturilor în dinamică

2) Analiza factorială a veniturilor din vânzări.
3) Analiza structurii cheltuielilor în dinamică.

-1-
În condițiile actuale de dezvoltare întreprinderea este un organism foarte complex, care se
confruntă cu o mulțime de obiective contradictorii ce țin de tactica şi strategia dezvoltării şi de
satisfacerea intereselor proprietarilor şi ale managerilor. Astfel, un obiectiv tot mai răspândit al
întreprinderii devine obținerea veniturilor, mărimea cărora reflectă ponderea întreprinderii pe
piață.
Venituri –

Aceste avantaje pot îmbrăca diferite forme: încasări de numerar, intrări ale activelor
nemonetare, recepționări ale serviciilor prestate de terți etc.

„Venituri din vânzări” reflectă suma veniturilor din vânzări obținute în cadrul activităţii
operaționale. Acesta cuprinde veniturile din:
1) vânzarea produselor/mărfurilor;
2) prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor;
3) contracte de construcție;
4) contracte de leasing operațional şi financiar (arendă, locațiune);
5) dividende, participații şi/sau dobânzi, care pentru entitate reprezintă activitate
operațională.

Venituri din prestarea serviciilor – venituri din executarea de către entitate a unor lucrări pe
parcursul unei anumite perioade de timp (de exemplu, venituri din serviciile de transport, reparație,
intermediere, consultanță, instruire, agrement-sport, instalare a utilajului, telefonie, internet,
turism).
Venituri din vânzarea produselor şi mărfurilor – venituri din comercializarea bunurilor
produse de entitate sau cumpărate pentru a fi revândute, inclusiv terenurile şi alte imobilizări
deținute în scopuri revânzării.

Surse de informații pentru analiza veniturilor:

La prima etapa de analiza se efectuează aprecierea generală a mărimii şi evoluției veniturilor,

adică se examinează dimensiunea lor absolută şi relativă în comparație cu realizările anilor precedenţi şi
obiectivele stabilite în Planul de afaceri. Din punct de vedere al tehnicii de calcul, la analiza mărimii şi
evoluţiei veniturilor se determină abaterea absolută a acestora (faţă de perioada precedentă şi Planul de
afaceri), ritmul creşterii, sporul creşterii, procentul îndeplinirii planului şi procentul abaterii de la plan.
 Tabelul 1.1
Aprecierea structurii veniturilor

Ulterior se efectuează analiza structurala a veniturilor din vânzări.

În cadrul analizei structurale a veniturilor din vânzări, acestea se clasifică în funcţie de
următoarele criterii:
 pe tipuri de activitate operaţională;
 pe segmente (sectoare) ale pieţei de desfacere (cota exportului);
 pe forme de achitare (cota tranzacţiilor de "barter");
 în funcție de tipul legăturii cu consumatorii (cota vânzărilor părţilor legate");
 în funcţie de termenul de plată (cota vânzărilor în avans şi cu pala amânată).

Analiza structurală a vânzărilor pe tipuri de activitate operaţională permite stabilirea

profitului real al activităţii operaţionale, cu alte cuvinte specializarea întreprinderii în fabricarea
produselor, comercializarea mărfurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor de
construcţie.
Aşadar, în procesul analizei structurale a venitului din vânzări este necesar de a stabili dacă
activitatea operaţională a întreprinderii este absolut specializată (se practică un singur tip de
activitate) sau diversificată (multilaterală). În ultimul caz, se studiază dacă există genul principal
(de bază, prevalent) de activitate. De asemenea, se examinează stabilitatea sau variabilitatea
structurii veniturilor din vânzări pe tipuri de activităţi în dinamică.
În calitate de sursă de informaţii pentru această etapă de analiză serveşte Balanța de verificare.
Pentru aceasta se utilizează următorul tabel analitic:
Tabelul 1.2
Aprecierea dinamicii şi structurii veniturilor din vânzări

Această analiză poate fi detaliată pe grupe sau tipuri de produse. La fel putem face analiza structurală în
dependenţă de terminul achitării, de tipul plăţii, de creditori, etc.
 - 2-
Metodele analitice contemporane propun diferite modele factoriale pentru evidențierea cauzelor
modificării veniturilor din vânzări. Cel mai simplu model factorial cantitativ-valoric, pe larg utilizat în
mai multe ramuri ale economiei poate fi prezentat astfel:

Utilizarea acestui model permite de a determina separat cu cât se modifică volumul de vânzări în
rezultatul influenței a doi factori:
1)
2)
Ilustrarea practică a analizei volumului din vânzări cu ajutorul modelului factorial dat este prezentat
în tabelul 1.3.
Analiza cauzelor modificării volumului din vânzări la entitatea „A” față de anul precedent cu ajutorul
modelului factorial cantitativ-valoric.
Tabelul 1.3
Analiza factorială a venitului din vânzarea produselor

Greşeala analitică tipică, care poate fi admisă în formularea concluziilor pe rezultatele analizei
factoriale, constă în aceea că unii specialiști examinează modificarea prețurilor de vânzare ca un factor
absolut independent de activitatea întreprinderii. Această afirmație este greu de acceptat, deoarece
modificarea prețurilor de vânzare poate fi cauzată de influența a mai multor factori atât obiectivi (ca
inflația (deflația) în economia națională; creșterea (micșorarea) cererii şi ofertei pe piața de desfacere;
fluctuația puterii de cumpărare etc.) cât şi subiectivi, adică dependenți de activitatea întreprinderii (de
exemplu, nivelul calității producției față de producția concurenților; inovații în politica de discount, etc).
Printre avantajele modelului factorial cantitativ-valoric se pot menționa:
-

Printre dezavantajele sistemei date menționăm:

 -3-
În condițiile economiei de piață obţinerea veniturilor maxime cu costuri şi cheltuieli
minime este scopul de bază al fiecărui agent economic, de aceea analiza costurilor şi cheltuielilor
întreprinderii ocupă un rol deosebit în dirijarea activității economico-financiare a întreprinderii.
În procesul analizei vom utiliza următoarele noţiuni:
Astfel, Costurile de producție reprezintă

De regulă, ele nemijlocit sunt legate de procesul de producție şi, deci, au loc până la
comercializarea produselor finite, mărfurilor şi prestării de servicii.
Spre deosebire de costuri, cheltuielile reprezintă

Sursele principale de informaţie:

Costurile şi cheltuielile întreprinderii se grupează şi se analizează după următoarele criterii:

1) După elemente economice:
*

Această clasificare se efectuează indiferent de destinaţia şi locul unde apar aceste costuri
şi cheltuieli şi arată ce a fost consumat la întreprindere. Elementele economice sunt tipice pentru
toate ramurile, întreprinderile şi tipuri de proprietate. La nivel macroeconomic această clasificare
se utilizează pentru determinarea indicatorului macroeconomic PIB, iar la nivel microeconomic
pentru calcularea Valorii Adăugate (bogăţiei întreprinderii). Clasificarea este efectuată în baza
cercetării statistice 5CI ” Consumurile, cheltuielile şi investiţiile întreprinderii”.

2) După articole de calculaţie:

Clasificarea pe articole de calculaţie se efectuează de fiecare întreprindere în dependenţă
de particularităţile procesului de producţie şi reprezintă secret comercial. Această clasificare se
efectuează în scopul determinării costului de producţie, a stabilirii preţului la produsele fabricate,
cât şi determinarea rezervelor de reducere a costului.

3) După dependenţa de volumul de producţie:

*
 4) După modul de includere în costul de producţie se clasifică în:

5) După tipuri de activităţi:

Cheltuielile entității economice

Cheltuieli ale activității Cheltuieli ale altor Cheltuieli privind

operaționale activități impozitul pe venit

Costul vînzărilor Cheltuieli cu active

imobilizate
Cheltueli de
distribuire Cheltuieli
financiare
Cheltuieli
Cheltuieli
administrative
excepționale
Alte cheltuieli din
activitatea
operațională

Schema 1. Componența cheltuielilor entității economice.

Această grupare se face în baza Situației de profit şi pierderi.

Tabelul 1.4.
Aprecierea structurii cheltuielilor din AO în dinamică
 Tema 2: Analiza performanțelor pe baza rezultatelor financiare
Plan:
1) Analiza structurii profitului până la impozitare
2) Analiza rezultatului (profitului) din activitatea operaţională

-1-
Rezultatul financiar al activităţii entității se caracterizează prin suma profitului (pierderilor) şi
a nivelului rentabilităţii obţinute. Profitul reprezintă depăşirea veniturilor câștigate de întreprindere
asupra costurilor şi cheltuielilor suportate de aceasta din activitatea de întreprinzător. Cantitativ,
profitul (pierderea) se determină ca:
Profit (pierdere) = Venituri – Costuri şi Cheltuieli.
În practica contabilă şi analitică autohtonă, în conformitate cu SNC sunt utilizate următoarele
noţiuni ale profitului:
1) Profit brut (pierderea globală) –

2) Profit (pierdere) din activitatea operaţională –

3) Profit (pierdere) din alte activități –

4) Profitul (pierderea) până la impozitare –

5) Profit (pierdere) net –

Prin analiza structurii valorii posturilor Situației de Profit şi Pierdere se pun în evidenţă
mutaţiile structurale privind performanţele financiare pe de-o parte luând ca bază de comparaţie
profitul până la impozitare ca indicator sintetic global ce reflectă performanţa întregii activităţi
iar pe de altă parte nivelul veniturilor totale, ca indicator sintetic ce exprimă volumul întregii
activităţi.

I. Analiza structurală a Situației de Profit şi Pierderi pe baza profitului până la impozitare

În acest sens se va determina ponderea fiecărei categorii de rezultate în profitul până la impozitare
(PPI), şi anume:
- ponderea rezultatului din activitatea operațională (RAO%):
-
-
- ponderea rezultatului din alte activități (RAA%):

Din evaluarea acestor indicatori rezultă contribuţia subactivităţii la eficienţa (sau

ineficienţa) generală a întreprinderii, pe de-o parte, respectiv importanţa fiecărei subactivităţi în
totalul activităţii desfăşurate într-un exerciţiu financiar de către entitate, pe de altă parte.

Analiza structurală a fiecărui rezultat parţial (intermediar) va evidenţia contribuţia fiecărei

componente la obţinerea rezultatului economic respectiv.
II. Analiza structurală a Situației de Profit şi Pierderi pe baza veniturilor totale (analiza
structurală a PPI după destinația cheltuielilor operaționale)
Un aspect esenţial al analizei Situației de Profit şi Pierdere îl constituie analiza pe verticală
a profitului pe o perioadă de 3-5 ani, care pune în evidenţă raporturile în care se află diferitele
componente faţă de veniturile totale ale exerciţiului financiar.
Pentru desfăşurarea reuşită a activităţii economice este foarte importantă capacitatea
întreprinderii de a genera venituri din vânzări suficiente pentru acoperirea costurilor şi cheltuielilor
şi formarea profitului. În acest context se examinează acoperirea rezultatelor financiare ale entității
cu veniturile din vânzări, adică determinarea ponderii fiecărui element din Situația de profit și
pierderi în suma venitului din vânzări.
Rezultatele analizei permit aprecierea suficienţei venitului din vânzări în dinamică şi
realizarea comparaţiilor între întreprinderile de acelaşi profil, indiferent de dimensiunea acestora.
Totodată, se pune în evidenţă raporturile în care se află diferitele componente faţă de veniturile
totale ale exerciţiului financiar.

Tabelul 2.1
Analiza verticală a Situației de Profit şi Pierderi

Luând în considerare că în structura profitului până la impozitare ponderea principală îi revine

rezultatului din activitatea operaţională şi că acesta constituie principalul element al indicatorului
rezultativ, următoarea etapă de analiză prevede un studiu mai aprofundat al acestui rezultat.
 -2-

Analiza factorială a rezultatului din activitatea operaţională ne permite de a depista evoluţia

lui sub influenţa diverşilor factori atât cu acţiune directă, cât şi indirectă.
Din punct de vedere factorial rezultatul din activitatea operaţională poate fi determinat prin
următoarea formulă:

Fiecare parte componentă din formula nominalizată influenţează asupra RAO a întreprinderii.
Primii doi factori sunt cu acţiune directă, iar restul trei – cu acţiune indirectă. Datorită legăturii
aditive dintre factorii de influenţă şi indicatorul rezultativ, analiza factorială se efectuează prin
metoda balanţieră.
Drept sursă informaţională pentru analiza respectivă serveşte Situația de profit şi pierderi.
Tabelul 2.2
Calculul influenţei factorilor asupra modificării
profitului din activitatea operaţională în dinamică

Deoarece profitul brut ocupă ponderea principală în rezultatul din activitatea operaţională, la
următoarea etapă de analiză se recomandă a examina cât mai profund mărimea absolută al acestui
indicator şi efortul propriu al colectivului de muncă în obţinerea lui.
Tema 3. Analiza performanțelor financiare pe baza indicatorilor de rentabilitate

1. Analiza rentabilității veniturilor din vânzări

2. Analiza rentabilității pe produs
3. Analiza rentabilității activelor
4. Analiza rentabilității capitalului propriu
-1-

Rentabilitatea reprezintă

Formula de bază a calculului rentabilităţii este:

În practica economică, rentabilitatea poate căpăta diferite forme, după cum se schimbă părţile
componente ale formulei de bază.

Caracteristica generală a indicatorilor rentabilităţii

Indicatori Modul de calcul

Rentabilitatea veniturilor din vânzări reflectă

Analiza rentabilităţii veniturilor din vânzări se începe cu analiza structurii Rvv în dinamică.
Tabelul 3.1
Analiza structurii rentabilității venitului din vânzări în dinamică
 -2-

Analiza rentabilității pe produs este efectuată, de obicei, în timpul elaborării planului de

afaceri și a determinării sortimentului de produse. Formula de calcul a rentabilității pe produs este:

Această rată se modifică sub influența următorilor 2 factori:

Pentru a calcula influența acestor factori se utilizează metoda recalculării indicatorilor.

Tabelul 3.2.
Analiza factorială a rentabilității pe produs

-3-

Unul dintre cei mai importanți indicatori ai utilizării eficiente a activelor este rentabilitatea
activelor, care caracterizează

.
Formula generală de calcul a nivelului rentabilităţii activelor este:
şi reflectă mărimea profitului obţinut la fiecare leu active încadrate în circuitul economic al
întreprinderii. În cazul când întreprinderea obţine pierderi, nivelul rentabilităţii va fi negativ şi va
arăta mărimea pierderilor obținute la fiecare leu de activ.
Rentabilitatea activelor este utilizată în calitate de:

De exemplu, la ultima din situaţiile specificate mai sus de aplicare a rentabilităţii activilor
se consideră că, dacă întreprinderea are o rată a rentabilităţii activelor mai mare decât rata dobânzii
la mijloacele împrumutate, atunci atragerea surselor suplimentare este raţională.
În calculul nivelului rentabilităţii activelor se utilizează, de obicei, valoarea medie anuală
a activelor pentru o anumită perioadă, deoarece permite de a lua în considerare schimbările ce au
avut loc în structura activelor în rezultatul creşterii, micşorării sau a altor modificări serioase în
activitatea întreprinderii.
Valoarea medie se calculează folosind media aritmetică simplă în baza Bilanţului, sau a
mediei cronologice în baza datelor din Cartea mare.

Pentru a evidenţia factorii ce determină modificarea nivelului rentabilităţii activelor

transformăm formula de calcul a acestuia, astfel:

Din formula de mai sus, rezultă că nivelul rentabilităţii activelor este determinat de
influenţa următorilor factori cunoscuţi în literatura de specialitate, ca:

Ambii factori au o acţiune directă asupra modificării nivelului rentabilităţii activelor.

Calculul influenţei acestor factori se face prin metoda substituirii în lanţ şi varietăţile acesteia.
 Tabelul 3.3

Analiza factorială a rentabilităţii activelor

-4-

Rentabilitatea financiară reflectă

Anume de nivelul acestui indicator ţine cont acţionarul potenţial când alege pe piaţa
valorilor imobiliare cea mai atrăgătoare variantă de procurare a acţiunilor. Formula de bază al
acestui indicator este următoarea:
Nivelul rentabilității financiare calculată în baza profitului până la impozitare depinde de
următorii factori:
Concomitent rentabilitatea capitalului propriu calculată în baza profitului net e influențată şi
de alt sistem de factori detaliați:

Calculul influenței acestor factori se face prin metoda substituirii în lanț şi varietățile acesteia.
 Tabelul 3.4
Analiza factorială a rentabilității financiare în dinamică
 Tema 4: Analiza poziției financiare
Plan:
1) Însemnătatea analizei financiare şi metodele de analiză
2) Analiza mărimii, structurii şi evoluției activelor
3) Analiza vitezei de rotație a activelor
4) Analiza activelor nete
5) Analiza fondului de rulment
6) Analiza structurii surselor de finanțare
7) Analiza creanțelor și datoriilor curente
8) Analiza lichidității

-1-

În cadrul analizei financiare se apreciază stabilitatea entității şi independența financiară a acesteia

față de sursele împrumutate. Rezultatul analizei este evaluarea bunăstării financiare a entității,
starea patrimoniului ei, a activelor şi pasivelor bilanțului, a vitezei de rotație a capitalului,
eficacității mijloacelor utilizate, etc. În corespundere cu aceasta, rezultatele analizei economico-
financiare dau răspuns la întrebarea: ce metode de îmbunătățire a stării economice şi financiare a
întreprinderii pot fi aplicate la etapa dată?
În practica internațională există 3 metode privind analiza situației financiare:
1) Analiza pe verticală presupune aprecierea în dinamică a structurii activelor şi a surselor de
formare a lor;
2) Analiza pe orizontală cuprinde calcularea ratei de creștere, abaterii absolute a pârților
componente a activelor şi a surselor de finanțare a lor. În procesul acestei analize se
determină tendințele de modificare a indicatorilor.
3) Metoda ratelor (a coeficienților) examinează raporturile dintre active, surse de finanțare a
lor, venituri şi rezultate financiare. Este cea mai des utilizată metodă.
În procesul utilizării metodei ratelor trebuie de ținut cont de următoarele cerințe:
- se studiază o singură rată din grupul de rate reciproc substituibile;
- pentru o interpretare reușită e necesară calcularea ratelor pentru câteva perioade.
În calitate de surse informaționale pentru efectuarea analizei poziției financiare servesc:
1. Situațiile financiare anuale sau semi anuale cu toate anexele;
2. Registrele evidenței contabile;
3. Registrele acționarilor.

-2-
Analiza activelor permite de a aprecia şi studia patrimoniul (mijloacele economice) de care dispune
entitatea pentru desfășurarea activității sale, indiferent de sursele de finanțare a acestuia.
Activele reprezintă o sursă controlabilă de entitate, ca rezultat al unor evenimente trecute de la
care se așteaptă beneficii economice viitoare IFRS.
Analiza modificărilor structurale ale patrimoniului se efectuează atât prin metoda verticală şi
orizontală, cât şi prin calcularea ratelor.
La primă etapă se studiază dinamica mijloacelor economice reflectate în activul bilanțului. În acest
scop se aplică analiza pe orizontală.
 Tabelul 4.1

Analiza mărimii şi evoluției patrimoniului întreprinderii

Nr. La finele anului, lei Rata de creștere,
Indicatori
crt. precedent raportat %
1 2 3 4 5
1. Total activ
1.1. Active imobilizate

1.2. Active circulante

2. Veniturile din vânzări

Analiza în dinamică a activelor presupune:

1) Determinarea creșterilor și/sau scăderilor valorii activelor pe fiecare compartiment în

parte cu identificarea cauzelor generatoare astfel:
ITA > 100 ceea ce înseamnă o creștere a valorii activelor de la un an la altul. Creșterea valorii
activelor se poate realiza prin achiziționarea imobilizărilor sau activelor circulante, extinderea sau
dezvoltarea activității, diversificarea activității, reevaluarea imobilizărilor corporale, creșterea
costului de achiziție unitar al materiilor prime, scăderii consumului specific, trecerea de la o
metodă de evaluare a stocurilor la alta, etc.
ITA = 100 indică o menținere în timp a aceleiași valori.
ITA < 100 ceea ce înseamnă o diminuare a valorii activelor de la un an la altul: amortizare, vânzare,
casare a activelor imobilizate, diminuarea ritmului de dezvoltare a activității, diminuarea
volumului fizic al vânzărilor, diminuarea costului de achiziție a materialelor, a duratei ciclului de
fabricație, etc.

2) Analiza corelativă a dinamicii activelor și dinamica volumului activității operaționale,

care se poate prezenta sub trei aspecte:
ITA < IVV – situația reflectă faptul că activele generează beneficii economice viitoare într-un ritm
superior dotării de care dispune, rezultând o creștere a gradului de utilizare a activelor. O astfel de
corelație între cei doi indicatori poate însemna: sporirea eficienței activelor pe total, sau pe fiecare
articol în parte utilizate de entitate, accelerarea vitezei de rotație a activelor, scăderea necesarului
relativ de activ, etc.
ITA = IVV – situația reflectă generarea beneficiilor economice în același ritm.
ITA > IVV – situația reflectă o diminuare a gradului de utilizare a activelor. O astfel de corelație
între cei doi indicatori poate însemna: diminuarea eficienței activelor utilizate de entitate,
reducerea vitezei de rotație, scăderea nivelului de eficiență al activelor.

Pentru o analiză pertinentă se adânci incursiunea pe articole de active pentru a identifica activele
care sunt utilizate mai puțin eficient.
Sau în alt mod:
Tabelul 4.1
Analiza pe verticală şi orizontală a patrimoniului
Perioada precedenta Perioada curenta Abaterea (+;-)
Activ
Suma, lei P, % Suma, lei P, % lei %
A 1 2 3 4

TOTAL ACTIV 100 100 x

La următoarea etapă se examinează structura patrimoniului entității în funcţie de:

 durata de funcţionare utilă (rata imobilizărilor);
 destinaţia (rata patrimoniului cu destinaţie de producţie, rata activelor materiale pe termen
lung care neutilizate);
 predarea şi primirea în arendă (rata activelor arendate, rata activelor predate în arendă);
 gradul lichidității (rata activelor perfect lichide);
 depunerea în gaj (rata activelor depuse în gaj sau rata activelor degajate).
Modul de calcul al ratelor:
1) Rata imobilizărilor reflectă cota activelor imobilizate în sumă totală a patrimoniului
întreprinderii. La aprecierea acestui indicator e necesar de ţinut cont de nivelul de însuşire a
capacităţii de producţie. Creşterea în dinamică a ratei imobilizărilor în condiţiile unui grad scăzut
de utilizare a capacităţii de producţie reflectă o compoziţie fragilă a utilizării patrimoniului.
Ponderea ridicată (mai mare de 2/3 din activ) a imobilizărilor poate crea dificultăţi privind
achitarea datoriilor curente.
Rata imobilizărilor =
Rata activelor circulante se află în dependenţă opusă cu rata imobilizărilor. Modificările
structurale ale patrimoniului în favoarea activelor circulante se explică prin depăşirea ritmului
creşterii activelor circulante asupra ritmului creşterii a activelor imobilizate.
Rata activelor circulante =

Corelaţia dintre activele circulante şi imobilizate caracterizează corelaţiile interne existente între
elementele patrimoniului reflectate în activul bilanţului. Nivelul ridicat al acestui coeficient
determină tendinţa spre accelerarea rotaţiei patrimoniului întreprinderii şi contribuie la eliberarea
numerarului.
Corelaţia între activele circulante şi imobilizate =
Aceste trei rate sunt reciproc substituibile.
2) Rata patrimoniului cu destinaţie de producţie se foloseşte pentru caracterizarea potenţialului
productiv al întreprinderii. Ea reflectă ponderea patrimoniului întreprinderii care poate fi direct
utilizată, pentru fabricarea producţiei, prestarea serviciilor. Creşterea acestui indicator în dinamică
se apreciază pozitiv, fiindcă contribuie la sporirea volumului activităţii de producţie.
Ponderea patrimoniului cu destinaţie de producţie =

Coeficientul compoziţiei tehnice a întreprinderii. În condiţiile crizei economice şi inflaţiei acest

raport are o tendinţă negativă de descreştere, condiţionată de un şir de cauze: majorarea preţului
pentru mărfuri şi materiale stocate, plasarea mijloacelor libere pentru mărirea fizică a stocurilor în
calitate de protecţie contra devalorizării banilor, majorarea stocurilor producţiei finite din cauza
reducerii cererii.
Coeficientul compoziţiei tehnice a activelor =
3) Rata activelor perfect lichide ne arată dacă întreprinderea dispune sau nu de numerar suficient
pentru a a-și achita datoriile.
Rata activelor perfect lichide =

4) Rata activelor gajate =

Tabelul 4.2
Analiza structurii activelor prin metoda ratelor
Rate,
Perioada precedentă Perioada curentă Abaterea
Modul de calcul
 - 3–
Pentru aprecierea utilizării intensive a activelor, se calculează şi analizează viteza de rotație a
activelor. Ratele de rotație a activelor măsoară viteza de transformare a activelor întreprinderii în
lichidități. Ele, deci caracterizează capacitatea activelor de a genera venituri. Esența calculului
ratelor de rotație a activelor constă în compararea ritmului de modificare a veniturilor din vânzări
şi valorii medii a activelor.
În teoria şi practica economică ratele de rotație a activelor se grupează în:
1
2
3

Ratele generalizatoare de rotaţie a activelor includ:

Numărul de rotaţii ale
= .
activelor
Numărul de rotaţii ale activelor sau viteza de rotație a activelor indică de câte ori vânzările
au reînnoit activele într-o perioadă. Ele indică eficiența cu care întreprinderea își utilizează toate
activele în obținerea veniturilor. Cu cât nivelul acestei rate e mai înalt, cu atât mai eficient au fost
utilizate activele întreprinderii.
Rata înzestrării
veniturilor din vânzări cu = .
active
Această rata caracterizează de câte active are nevoie întreprinderea pentru generarea
veniturilor din vânzări în valoare de un leu.

Durata de rotaţie a activelor =

Durata de rotaţie arată în câte zile are loc o rotaţie a activelor, adică perioada de timp (numărul
de zile) în care veniturile din vânzări reînnoiesc activele întreprinderii.
La prima etapă de analiză se apreciază evoluţia ratelor generalizatoare de rotaţie a activelor în
comparaţie cu realizările anului precedent. În mod normal numărul de rotații a activelor trebuie să
crească, iar celelalte două să se reducă.
Tabelul 4.3

Analiza ratelor generalizatoare de rotaţie a activelor

La determinarea ratelor de rotaţie a părţilor componente ale activelor totale, suma activelor
totale se substituie cu valoarea părţilor componente ale acestora: mijloacelor fixe, activelor
circulante (stocurile, creanţele curente etc.). De exemplu, pentru aprecierea utilizării eficiente a
activelor circulante este calculat următorul indicator:

Numărul de rotaţii ale

= .
activelor circulante

Analiza ratelor de rotaţie a părţilor componente ale activelor totale, ca şi a ratelor

generalizatoare, poate fi efectuată în dinamică şi/sau în comparaţie cu datele prevăzute în Planul
de afaceri.

Analiza indicatorilor particulari ai rotaţiei activelor curente permite determinarea mai exactă a
influenţei modificării acestora asupra rotaţiei generalizatoare a activelor curente şi urmărirea
fazelor la care a avut loc accelerarea sau încetinirea rotaţiei acestora.

Durata medie
=
a rotaţiei St

Durata medie
=
de încasare a CC

Durata medie
=
de achitare a DC
Aplicarea coeficienţilor particulari de rotaţie permite calcularea normativului fondului de
rulment.
Prin normativul fondului de rulment se înţelege acea mărime minimă de active circulante
necesară pentru ca întreprinderea să funcţioneze normal.
În teoria şi practica economică se utilizează o mulţime de metode pentru determinarea
normativului fondului de rulment, fiecare caracterizându-se prin avantajele şi dezavantajele sale.
Una din cele mai simple şi frecvent aplicate în practica economică metode o constituie metoda de
calculare a normativului fondului de rulment în baza duratei ciclului financiar.
Ciclul financiar reprezintă perioada dintre momentul achitării materialelor procurate şi
momentul încasării numerarului de la realizarea producţiei fabricate, în decursul căreia
întreprinderea trebuie să posede active circulante suficiente.
Conţinutul metodei se prezintă în felul următor: pentru determinarea normativului fondului
de rulment la perioada rotaţiei stocurilor se adaugă perioada încasării creanţelor şi se scade
perioada achitării datoriilor curente, iar rezultatul obţinut se înmulţeşte cu vânzările medii pe zi.

În calitate de sursă de informaţii, în ambele cazuri, serveşte Planul de afaceri. Calcularea

normativului fondului de rulment presupune aplicarea coeficienţilor particulari de rotaţie pentru
efectuarea următoarelor etape.
Se determină durata de rotaţie a stocurilor (St), durata de rotaţie a creanţelor curente (CC)
și durata de rotaţie a datoriilor curente (DC):

Apoi, se determină durata ciclului operațional și financiar în zile:

 Durata ciclului
=
operațional

Durata ciclului
=
financiar
Se calculează normativul fondului de rulment în lei:

Normativul fondului
=
de rulment

Tabelul 4.4
Calculul normativului fondului de rulment în baza duratei ciclului financiar
 - 4-
Activele nete reflectă mărimea patrimoniului care este format numai pe seama surselor proprii şi
nu este împovărat cu datorii. Cea mai simplă modalitate de determinare a valorii de bilanţ a
activelor nete este următoarea:
Active nete =

În practica mondială uneori pentru determinarea patrimoniului net din componenţa activelor se
exclud în prealabil bunurile învechite, creanţele dubioase, imobilizări necorporale, şi alte
elemente patrimoniale care nu pot fi comercializate întotdeauna în caz de necesitate.
Analiza patrimoniului net se efectuează nemijlocit în dinamică. Patrimoniul net trebuie să fie
pozitiv şi crescător, ceea ce va reflecta o gestiune economică sănătoasă a întreprinderii.
Pentru o apreciere mai completă a utilizării patrimoniului net al entității se impune o analiză
comparativă între indicele patrimonilui net, indicele veniturilor din vânzări și cel al profitului până
la impozitare.

Tabelul 4.5

Analiza mărimii şi evoluţiei patrimoniului net

Nr. La finele anului, lei Ritmul creşterii,
Indicatori
crt. precedent curent %
1 2 3 4 5
1.
2.

Valoarea patrimoniului net (activelor nete) se foloseşte la efectuarea multiplelor operaţiuni

economice, ca de exemplu: la evaluarea patrimoniului întreprinderii în scopul acţionării,
privatizării, vânzării, moştenirii, la depunerea întreprinderii în gaj (ipoteca de întreprinzător),
asigurarea bunurilor întreprinderii contra daunelor, reorganizarea întreprinderii (fuziunea,
divizarea etc.), la evaluarea pachetelor de acţiuni (cotelor de participaţie) pentru răscumpărarea,
depunerea în gaj şi alte scopuri în condiţiile lipsei preţurilor de piaţă şi altele. Vom exemplifica
una din situaţiile menţionate mai sus.
Exemplul

Unul din acţionarii întreprinderii analizate a propus societăţii să răscumpere 800 acţiuni ordinare
deţinute. Cu ajutorul valorii activelor nete la sfârşitul anului de gestiune, vom determina valoarea de
negociere a pachetului de acţiuni în condiţiile lipsei preţurilor de piaţă (acţiunile întreprinderii nu se cotează
la bursă de valori, tranzacţiile pe piaţă extrabursieră cu acţiunile emise nu au fost înregistrate).
 Tabelul 4.6

Determinarea valorii de negociere a pachetului de acţiuni propus pentru răscumpărare

Denumirea indicatorului, unitatea de măsură Sursa de informaţii, modul Mărimea
de calcul indicatorului
1 2 3
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.

-5-

În teoria şi practica economică există două variante (modalități, metode) de determinare a fondului
de rulment (capital de lucru).
 Fondul de rulment este

 Fondul de rulment este

Este evident că rezultatele obținute prin ambele modalități de calcul al fondului de rulment trebuie
să fie absolut identice. Orice necorespundere demonstrează prezenta greșelilor în calculele
efectuate sau în Bilanț.

Tabelul 4.7
Calculul fondului de rulment
Nr.
Indicatori Anul precedent Anul curent
crt.
1 2 3 4
1. Prima variantă de calcul
1.1. Activele circulante
1.2. Datoriile curente
1.3. Fondul de rulment (rd.1.1 – 1.2)
2. A doua variantă de calcul
2.1. Capitalul propriu
2.2. Datoriile pe termen lung
2.3. Capitalul permanent (rd.2.1.+ 2.2.)
2.4. Activele imobilizate
2.5. Fondul de rulment (rd.2.3 – 2.4)
De regulă, în urma desfășurării activității economice eficiente, întreprinderea reușește să majoreze
mărimea reală a fondului de rulment. Totodată, creșterea mărimii fondului de rulment nu
întotdeauna înseamnă satisfacerea nevoilor curente ale întreprinderii. În această privință devine
necesară analiza respectării normativului fondului de rulment.
În urma confruntării mărimii reale a fondului de rulment cu normativul acestuia, se stabilesc trei
diferite situații. O variantă optimă se consideră cazul când valoarea efectivă a fondului de rulment
coincide cu mărimea programată. Mai frecvente sunt următoarele abateri:
- excedentul fondului de rulment, în cazul când valoarea lui depășește mărimea necesară;
- deficitul fondului de rulment, în cazul când valoarea lui este mai mică decât mărimea
necesară.
Este de menționat faptul că ambele abateri (excedentul şi deficitul) influențează negativ
asupra situației financiare a întreprinderii.
Deficitul fondului de rulment este mult mai periculos şi nedorit, pentru că poate crea:

Excedentul fondului de rulment, cu toate că este mai preferabil, are, de asemenea, o serie
de urmări financiare negative:

Tabelul 4.8
Analiza respectării normativului fondului de rulment
(în lei)
Nr.
Indicatorii Anul precedent Anul curent
crt.
1 2 3 4
1. Suma efectivă a fondului de rulment
2. Normativul fondului de rulment
3. Excedentul fondului de rulment
4. Deficitul fondului de rulment
 -6–

Din punct de vedere al conţinutului economic, sursele de finanţare (formare) a activelor

reprezintă totalitatea drepturilor proprietarilor şi obligaţiilor agentului economic. Componenţa
surselor de finanţare a activelor, predominarea anumitor componente asupra altora, evoluţia
structurii pasivelor în mod direct determină stabilitatea şi independenţa financiară a întreprinderii.
Analiza surselor de formare a activelor întreprinderii porneşte de la aprecierea generală a
structurii pasivelor. În acest scop se calculează şi se interpretează un şir de rate reciproc
interschimbabile, care în literatură specială se numesc coeficienţi ai structurii capitalului,
independenţei financiare, de acoperire, de solvabilitate, de îndatorare sau coeficienţi ai capacităţii
de plată. Toţi coeficienţii pentru aprecierea generală a structurii surselor de formare se determină
ca raportul între diferite părţi componente ale formulei:

1. Rata autonomiei globale (Ra) reflectă gradul în care capitalul propriu al întreprinderii asigură
autofinanţarea activităţii de producţie şi se calculează prin relaţia:
Ra =

Acest indicator reflectă aportul capitalului propriu în finanţarea tuturor elementelor patrimoniale
ale întreprinderii. Ea caracterizează ponderea capitalului propriu în totalul surselor de finanțare.
Majoritatea specialiștilor recomandă ca satisfăcătoare această rată atunci când ea constituie peste
33%, iar intervalul de siguranță (33% - 100%)..
2. Rata de îndatorare indică nivelul de îndatorare al întreprinderii şi oscilează în limitele 0-0,5.
El poate fi calculat prin două relaţii:
a)Rd=
b)Rd =.
Cu cât coeficientul respectiv este mai mic, cu atât securitatea financiară a întreprinderii este mai
stabilă. Deci, după conţinutul său caracterizează dependenţa financiară a întreprinderii şi gradul
de risc al politicii sale financiare atât curente, cât şi previzionale. Micşorarea acestui indicator în
dinamică se apreciază pozitiv.
3. Rata pârghiei financiare (rata îndatorării globale, coeficientul corelației dintre
sursele împrumutate și proprii, rata levierului financiar) - reprezintă unul din indicatorii ce
caracterizează stabilitatea financiară a entității. Evoluția ascendentă a acesteia este apreciată
negativ, deoarece generează reducerea stabilității financiare. Limita superioară general acceptată
este de 200 %. Dacă entitatea va înregistra o valoare de peste 200%, solvabilitatea financiară a
acesteia va fi afectată.
𝐑𝐚𝐭𝐚 𝐩â𝐫𝐠𝐡𝐢𝐞𝐢 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐜𝐢𝐚𝐫𝐞 = x 100
Rata pârghiei financiare este unul din principalii indicatori ai stabilității financiare. În cazul
determinării acesetei rate sub incidenţa politicii financiare a entității, ce reprezintă un aspect
fundamental al riscului financiar, și prezintă interes în mod special pentru acţionari, trebuie luate
în calcul doar datoriile financiare pe termen lung şi pe termen scurt, adică doar cele generatoare
de cheltuieli cu dobânzi.

4. Rata solvabilităţii generale (Rsg) exprimă gradul de acoperire a surselor împrumutate cu

activele totale de care dispune întreprinderea. Mărimea acestei rate trebuie să fie mai mare ca 2 şi
se calculează prin relaţia:
Rsg =
Majorarea acestui indicator în dinamică se apreciază pozitiv.
5. Rata dependenței financiare (rata generală de acoperire a capitalului propriu) este inversa
ratei autonomiei globale, care arată că, la primele 100%, activele entității sunt finanțate pe seama
surselor proprii, iar, valoarea ce depășește 100%, denotă activele finanțate pe seama surselor
împrumutate. Astfel, dacă valoarea acesteia este de 100%, înseamnă că toate activele firmei sunt
formate doar în baza capitalului propriu.
Rata dependenței financiare =
Este de menţionat că utilizarea simultană a coeficienţilor nominalizaţi mai sus la analiza structurii
surselor de finanţare nu se consideră raţională.
Tabelul 4.9
Analiza coeficienților structurii surselor de finanțare a activelor

Denumirea coeficientului Anul precedent Anul curent

1 2 3

Pentru majoritatea agenților economici capitalul propriu constituie o sursă de finanțare

de primă importanță. De aceea mărimea, structura şi modificările capitalului propriu prezintă un
interes deosebit pentru toate grupele de utilizatori.
Ca obiect al analizei, capitalul propriu se studiază din mai multe puncte de vedere prin efectuarea
următoarelor etape.
Analiza mărimii şi evoluţiei capitalului propriu. În primul rând, se examinează mărimea
absolută şi evoluţia capitalului propriu în dinamică. În mod normal, întreprinderea reuşeşte să
crească valoarea capitalului propriu în urma desfăşurării activităţii economice. Şi invers, reducerea
capitalului propriu, mai ales apariția valorii negative a acestuia, indică existenţa tendinţelor
defavorabile în dezvoltarea întreprinderii.
Analiza structurii capitalului propriu. În continuare se studiază modificările survenite în
componenţa capitalului propriu, pentru că nu întotdeauna, odată cu creşterea valorii acestuia, are
loc şi îmbunătăţirea „calităţii” din punct de vedere structural.
Analiza suficienței capitalului social. La această etapă se compară valoarea nominală a capitalului
social cu cerințele legislației în vigoare referitoare la mărimea minimă a capitalului social al
agenților economici respectivi. Pentru SRL nu are limită lei, SA – 20000 lei.
Analiza corelaţiei dintre activele nete şi capitalul social. Această etapă este deosebit de
importantă pentru aprecierea situației financiare a societăţilor pe acţiuni. Necesitatea reiese din
următoarea condiţie a legislaţiei în vigoare: valoarea activelor nete ale societăţii pe acţiuni nu poate
fi mai mică decât mărimea capitalului ei social. În acest context se determină şi se apreciază rata
corelaţiei dintre activele nete şi capitalul social:

Rata corelaţiei dintre activele nete

=
şi capitalul social
 Nivelul supraunitar al raportului nominalizat indică respectarea cerinţelor legislative. Dacă
coeficientul în cauză este subunitar, societatea pe acţiuni nu are dreptul să plătească dividende, să
emită hârtii de valoare. Adunarea generală a acţionarilor este obligată să ia decizia cu privire la
reducerea capitalului social şi/sau depunerea aporturilor suplimentare de către acţionari pentru
majorarea activelor nete sau la lichidarea societăţii. În caz contrar, lichidarea societăţii poate fi
efectuată potrivit hotărârii instanței judecătorești la adresarea oricărui acționar sau a Comisiei
Naționale a Valorilor Mobiliare.
Tabelul 4.10

Calculul ratei de corelatei dintre activele nete şi capitalul social

Nr.
Indicatori Anul precedent Anul curent
crt.
1 2 3 4
1. Capital social, lei
2. Total active, lei
3. Datorii pe termen lung, lei
4. Datorii curente, lei
5. Active nete, lei (rd.2 – rd.3 – rd.4)
4. Rata corelației dintre activele nete şi
capitalul social, coef. (rd.5 : rd.1)

Pentru analiza multilaterală a datoriilor se efectuează următoarele etape analitice.

Analiza mărimii şi evoluţiei datoriilor. În acest scop se folosește analiza care implică
calculul indicatorilor relativi de modificare a datoriilor faţă de perioada precedentă în comparaţie
cu modificarea volumului vânzărilor şi totalului surselor de finanţare.
Analiza structurală a datoriilor pe termenul de atragere. În acest context se calculează şi se
interpretează următorul coeficient:

Rata
datoriilor pe =
termen lung

Acest raport reflectă cota împrumuturilor cu durata mai mare de un an în suma totală a
datoriilor întreprinderii. Creşterea în dinamică a acestui coeficient contribuie la majorarea
capitalului permanent, pe seama căruia se finanţează activele pe termen lung. Practic aceasta
înseamnă că firma cu rata ridicată de atragere pe termen lung a mijloacelor împrumutate are
posibilităţi mai mari pentru efectuarea investiţiilor capitale, adică pentru dezvoltarea potenţialului
de producţie (reînnoirea utilajului, modernizarea tehnologiei etc.).
Analiza structurală a datoriilor în dependenţă de origine (provenienţă). La aplicarea
acestui criteriu de analiză datoriile, indiferent de termenul acestora, se unesc în grupe în
dependenţă de categoria partenerilor de afaceri cui întreprinderea este datoare. Din punctul de
vedere al riscului de a nimeri sub influenţa externă sau riscului de faliment, cele mai periculoase
sunt datoriile faţă de bănci comerciale şi buget. De aceea în cursul analizei cu o atenţie deosebită
se examinează următorul coeficient de structură a datoriilor:

Rata creditelor
=
bancare
 Dacă coeficientul în cauză creşte stabil în dinamică, devine strict necesară aprecierea
raţionalităţii atragerii surselor împrumutate. În mod asemănător poate fi calculată rata datoriilor
faţă de buget. Pentru aprecierea nivelului acestui indicator este necesar să se ia în consideraţie
starea datoriilor pe termen scurt în funcţie de expirarea termenului de achitare (durata de întârziere
la achitare).
Analiza gradului de îndatorare pe termen lung.

Rata îndatorării la termen (rata de îndatorare pe termen lung față de capitalul permanent,
coeficientul de atragere pe termen lung a surselor împrumutate) –evoluția ascendentă a acestei
rate, reflectă majorarea riscului potențial al creditorului de a se afla sub influența externă care nu
poate fi controlată de către managerii entității sau proprietarii ei. În practica mondială, contractele
de credit deseori conțin prevederi care sistează riscul maxim de creditare prin intermediul anumitor
restricții privind ponderea datoriilor în capitalul permanent. Se consideră convenabil nivelul optim
al acestei rate de 26% - 40%. În cazul depășirii acestui nivel, atragerea suplimentară de surse
împrumutate pe termen lung urmează a fi stopată.

𝐑𝐚𝐭𝐚 î𝐧𝐝𝐚𝐭𝐨𝐫ă𝐫𝐢𝐢 𝐥𝐚 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐞𝐧 = x 100

Analiza deservirii datoriilor. Atragerea surselor împrumutate presupune după sine şi suportarea
cheltuielilor financiare, legate de deservirea datoriilor. În acest context, în cadrul analizei deservirii
datoriilor, se examinează

Rata (capacitatea)
de acoperire a
= =
dobânzii cu profitul

Rata (capacitatea) de
acoperire a dobânzii cu =
fluxul de numerar

Rezultatele obţinute în urma calculelor caracterizează nivelul de protecţie a creditorilor de

posibilitatea neachitării dobânzii pentru creditele acordate. Este evident că, în mod normal,
capacitatea de acoperire a dobânzii trebuie să fie supraunitară. O mărime subunitară a acestui
coeficient este foarte periculoasă şi exprimă o situaţie dificilă, determinată de contractarea unui
volum de credite, care depăşeşte posibilităţile de plată a dobânzilor aferente.

Tabelul 4.11
Analiza coeficienţilor deservirii datoriilor
Nr. Denumirea ratei Anul precedent Anul de gestiune
1 2 3 4
2. Rata de acoperire a dobânzii
cu profitul
3. Rata de acoperire a dobânzii
cu fluxul de numerar
 -7-
Apariţia creanţelor şi a datoriilor curente în circuitul economic al întreprinderii este determinata
de legăturile reciproce între intreprinderea în cauza cu funizorii şi clienţii săi.
Creanţele – sursele proprii sustrase din circulaţie şi folosirea lor de către alţi agenţi economici.
Datorii curente – sursele altor agenţi economici atrase în circuitul întreprinderii date.

Analiza creanţelor şi datoriilor curente cuprinde următoarele etape.

I. Analiza modificării mărimii absolute şi relative a creanţelor şi datoriilor curente în

dinamică.

În acest scop se calculează rata de creştere a creanţelor (datoriilor curente). În vederea formulării
unor concluzii corecte, rata de creştere al creanţelor, îndeosebi a celor comerciale, trebuie să fie
comparat cu rata de creştere a vânzărilor. Rata de creştere a vânzărilor urmează să depăşească rata
de creştere a creanţelor.
Tabelul 4.12
Evoluţia generală a dinamicii creanţelor şi datoriilor curente
Indicatori Anul Anul curent Abaterea Rata de creştere,
precedent absolută %
1 2 3 4 5

II. Analiza structurii creanţelor şi datoriilor curente în dinamică.

În acest scop se calculează cota creanţelor (datoriilor curente) în valuta bilanţului.
Tabelul 4.13
Analiza ponderii creanţelor şi datoriilor curente în activele şi pasivele întreprinderii
Indicatori Anul precedent Anul curent

III. Analiza creanţelor şi datoriilor curente după expirarea termenului de achitare a

acestora.
În acest scop se calculează ponderea decontărilor curente (la care termenul de plată n-a sosit) şi
ponderea decontărilor cu termenul expirat.
Existenţa creanțelor și datoriilor curente cu termenii de achitare expiraţi ne mărturiseşte de
neajunsuri financiare serioase în activitatea întreprinderii, care cere evidenţierea cauzelor ce au
determinat aceste neachitări în timp, şi de luat în calcul dacă aceste creanțe și datorii după natura
lor sunt motivate sau nemotivate.
 -8-

Prin lichiditate se subînțelege capacitatea întreprinderii de a-şi onora datoriile curente. Lichiditatea
este cel mai important criteriu în determinarea capacității de plată a întreprinderii, prin urmare,
criteriul de bază în evaluarea riscului de faliment. Lichiditatea întreprinderii se evaluează prin mai
multe metode, touşi cea mai des utilizată este metoda expresă în baza următorilor coeficienți
relativi: lichiditatea curentă, lichiditatea intermediară şi lichiditatea absolută.
Lichiditatea curentă, după conținut reflectă posibilitatea de stingere a datoriilor curente
prin intermediul activelor circulante. Acest coeficient se calculează ca raportul dintre suma totală
a activelor circulante la suma totală a datoriilor curente.
Lc =
Coeficientul dat arată în ce măsură datoriile curente ale întreprinderii sunt asigurate cu activele ei
circulante. Dacă valoarea indicatorului este subunitară, aceasta înseamnă că valoarea datoriilor
curente depășește valoarea activelor circulante, ceea ce presupune posibilitatea apariției unui înalt
nivel de risc în activitatea de antreprenorial, deoarece insuficiența de mijloace lichide poate duce
la falimentul întreprinderii. Concomitent, unui nivel scăzut de lichiditate îi este caracteristic riscul
ce apare în rezultatul unei insuficiente comercializări a producției sau a unei slabe organizări a
procesului de aprovizionare tehnico-materială., etc
Valoarea normativă (critică) a coeficientului dat în diferite publicații este diferită, dar totdeauna
supraunitară. În practica țârilor dezvoltate valoarea normativă a acestui coeficient pentru diferite
ramuri variază de la 2,0 până la 2,5. În calculul acestui coeficient sunt cointeresați potențialii
acționari şi investitori.
Lichiditatea intermediară reflectă cota datoriilor curente pe care întreprinderea este capabilă să le
achite prin mobilizarea numerarului, investițiilor pe termen scurt şi a creanțelor curente.
Li =
Li =

Teoretic optim se consideră valoarea coeficientului lichidității intermediare egal cu o unitate sau
mai mare, dar e puțin probabil, ca simultan toate creanțele curente să fie achitate, de aceea în
practică, valoarea coeficientului dat este cu mult mai redusă. Totuși, se consideră că valoarea
teoretic justificată a acestui indicator în așa țâri ca Republica Moldova trebuie să oscileze în
diapazonul 0,7 – 0,8 puncte. În calculul acestui coeficient sunt cointeresați creditorii.
Lichiditatea absolută, caracterizează ce cotă a DC întreprinderea e capabilă să achitate imediat,
nemijlocit cu N.
La =
Limita inferioară recomandabilă pentru acest coeficient este de la 0,20 până la 0,25 puncte. În
practica țârilor în curs de dezvoltare în condițiile crizei neplăților se consideră, că valoarea
coeficientului lichidității absolute trebuie să depășească 0,50 puncte. În calculul acestui coeficient
sunt cointeresați furnizorii.
Tabelul 4.14
Analiza lichidității

Coeficienţii Metoda de calcul Anul precedent Anul curent Abaterea (+;-)

L curentă (2,0 – 2,5)
L intermediară (0,7 - 0,8)
L absolută (0,2 - 0,25)
 Tema 5. Analiza fluxurilor de numerar
1. Analiza mărimii; componenței și evoluției fluxurilor de numerar
2. Analiza fluxurilor de numerar prin metoda ratelor

-1–
Analiza generală a fluxurilor de numerar

După esența economică, fluxurile de numerar reprezintă încasările (afluxurile) şi plățile

(retragerile) de numerar efectuate în cursul perioadei de gestiune respective. Diferența dintre suma
încasărilor şi plăților constituie fluxul net de numerar.
Analiza se începe cu aprecierea generală a fluxurilor de numerar, adică cu studierea
modificărilor survenite în mărimile absolute ale acestora în comparație cu perioada precedentă
şi/sau nivelului prognozat. Aprecierea modificărilor depistate se efectuează pornind de la
următoarele considerente:

Nerespectarea primei şi ultimei condiții provoacă scăderea soldului numerarului şi insolvabilitatea

entității. Neglijarea celui de-al doilea aspect determină reducerea potențialului întreprinderii în
perspectivă.
Tabelul 5.1
Evoluția fluxurilor de numerar
(în lei)

- 2-
Analiza fluxurilor de numerar prin metoda ratelor

În cadrul analizei fluxului de numerar se calculează şi se interpretează următorii

coeficienți.
Rata suficienței
=
fluxului de numerar
 Coeficientul (rata) suficienței fluxului de numerar în mod normal trebuie să fie supraunitar
şi permite aprecierea capacității întreprinderii de a-şi acoperi necesitățile creșterii potențialului
productiv şi plății dividendelor prin autofinanțare (cu disponibilul bănesc obținut în urma activității
operaționale).

Rata de acoperire a datoriilor

cu fluxul de numerar =

Această rată indică posibilitatea recuperării sumelor datorate prin disponibilul bănesc obținut în
urma activității operaționale. Acest coeficient frecvent se folosește în practica occidentală pentru
aprecierea credibilității întreprinderii în special în cazul acordării creditelor pe termen lung. Rata
de acoperire a datoriilor cu fluxul de numerar se aplică şi pentru clasarea (rating-ului)
obligațiunilor emitentului.

Rata suficienței
activelor perfect =
lichide

Această rată indică numărul de zile în decursul cărora întreprinderea poate lucra, folosind exclusiv
disponibilitățile bănești absolut lichide fără atragerea surselor de finanțare din exterior. Pentru
managerii întreprinderii această rată servește în calitate de instrument operațional de dirijare a
activității curente, întrucât permite stabilirea momentului de apariție a nevoii de finanțare din
exterior.

Coeficientul reinvestirii
=
numerarului

Acest coeficient reflectă cota numerarului, care a fost obținut în urma activității operaționali şi
reținute (lăsate) la întreprindere în decursul perioadei, din suma mijloacelor plasate pe termen lung
în activele disponibile. În practica mondială nivelul reinvestirii în intervalul de 8–10 % se
consideră satisfăcător.

De regulă calculul şi aprecierea acestor coeficienți se efectuează atât la finele perioadei de

gestiune cât şi în dinamică pentru a determina tendința modificării acestora pe parcursul anului de
gestiune.
Tabelul 5.2
Analiza ratelor fluxului de numerar
Denumirea ratelor Anul precedent Anul curent
1. rata suficienții numerarului, coef.
2. rata de acoperire a datorilor cu
fluxul de numerar, coef.
3. rata suficienței activelor perfect
lichide, zile
4. rata reinvestirii numerarului, %