Invatare si metacognitie

 Ce este invatarea?
 Stiluri de invățare și identificarea stilurilor de invatare
 Ce este Mind mapping?
Metacognitia si rolul ei in activitatea de invatare
 Dezvoltarea metacognitiei in scoala
Efectul Mozart. Muzica este mateatica sau matematica este muzica?
 Explicatiile efectului Mozart

Invatare si metacognitie
 Ce este invatarea si cum ne pregatim pentru invatare?
 Stiluri de invățare și identificarea stilurilor de invatare
 Ce este Mind mapping?

„Copiii sunt ca si marea, oriunde privesc, vad imensitatea” Chritan Bobin

A invata inseamna a descoperi indeletniciri, competente, comportamente, lucruri noi

despre lume si despre noi (care ne sunt calitatile, talentele dar care ne sunt si defectele,
limitele).
A invata despre noi inseamna a ne cunoaste propriile capacitati si in plus, a avea
incredere in fortele proprii pentru a actiona.
Școala, educația au ca scop principal formarea unei personalitati armonioase, a unor
competente, dezvoltarea unor abilitati.
A invata inseamna a cunoaste normele si regulile sociale, a te integra cu succes in
societate.
Exista insa o serie de greseli pedgogice, si anume, a invata nu presupune numai
capacitati cognitive, ci presupune si abilitati si dispozitii afective si motivationale,
comportamente reglatorii.
Invatarea este o componenta relatiei predare – invatarea- evaluare.
Astfel, putem vorbi de o invatare cu intreg psihicul, invatare cognitiva, ce tine de
gandire memorie, invatare afectiva (starile afective generate in timpul invatarii, sau starile
afective provocate si sustinute de profesor in procesul predarii- invatarii).
Emotia este transmisa intregului corp, care la randul ei regleaza motivatia. Putem
vorbi de un cerc al reusitei.
incearca

Este motivat
Reuseste elevul

trece la actiune
Fig. Cercul reusitei (dupa Audrey Alaun si Isabelle Pailleau)

Cu alte cuvinte, exista o invatare la nivel cognitiv si afectiv. De aici se pot isca o serie
de conflicte intre profesori si elevi, acestia nefiind intelesi din punct de vedere afectiv si
motivational. Este ca si cum, acesti elevi, ar avea in spate o experienta bogata despre ei,
despre cum sa invete, cat sa invete, cand sa invete, unde sa invete, despre ce sa invete, in ce
ordine sa invete.
Nu este deloc asa, in realitate acesti elevi nu se cunosc prea bine pe ei, nu isi cunosc
toate capacitatile mnezice, nu isi pot regala comportamentul de invatare, nu din rea vointa, ci
din slaba cunoastere de sine, slaba cunoastere a proriilor capacitati intelectuale, afective,
motivationale, reglatoare.
Elevii, practictic nu stiu unde gresesc si astfel, erorile, rezistentele lor, care in mod
firesc ar fi putut face parte din procesul de invatare, devin probleme majore ce conduc rapid la
aparitia sentimentelor de inferioritate, sentimente profunde de vinovatie, fata de parinti, fata
de profesori, care blocheaza inca de la radacina, procesul de invatare.
Este de datoria noastra, a cadrelor didactice de a eficientiza actul invatarii elevului,
de a-I face sa invete, si mai mult decat atat, de a-I indemna pe calea cunoasterii, nu numai a
disciplinei sale. Pedagogia este astfel, arta de a invata.

 Ce este invatarea si cum ne pregatim pentru invatare?

Invatarea reprezinta o activitate fundamentala (alaturi de joc, creatie, munca),

deosebit de importanta pentru adaptare si dezvoltare.
In psihologie si pedagogie exista o diversitate de definitii, fiecare dintre ele
evidentiind anumite lucruri: natura, mecanisme, caracteristici, functii.
In psihologia behaviorista, invatarea semnifica dobandirea de noi comportamente in
urma actiunii repetate a unor stimuli asupra organismului. Se evidentiaza produsul invatarii
(noul comportament) si mecanismul (actiunea cu stimulii). Este insa o actiune unilaterala,
subiectul fiind mai mult sau mai putin pasiv. Aceasta schimbare de comportament se
realizeaza progresiv si nu se datoreaza modificarii starii organismului (oboseala) sau
maturizarii acestuia sau tendintelor innascute. Este o schimbare durabila si are valoare
adaptativa.
Valoarea adaptativa a invatarii este accentuata de psihologia gestaltista. In invatare,
iluminarea are un rol deosebit de important, ceea ce apropie invatarea de rezolvarea de
probleme.
Asociationistii evidentiaza rolul exercitiului in invatare.
Sintetizand, putem defini invatarea ca ansamblul modificărilor stabile, profunde, cu valoare
adaptativa produse in comportamentul individual datorita experienţei trăite subiectiv, ca
răspuns la influientele mediului.
Caracteristicile invatarii:
 invatarea presupune acumulare de experienta, iar aceasta experienta se
realizeaza doar in interactiunea subiectului cu mediul;
 conduce la o schimbare (durabila) de comportament verbal, actional,
atitudinal;
 genereaza dezvoltare (Piaget, P.P. Neveanu), are deci un caracter formativ,
este o sursa importanta a dezvoltarii;
 are valoare adaptativa;
 presupune o anumita atitudine fata de cunoastere si fata de viata;
  are un caracter procesual, se realizeaza in mai multe etape/faze;
 este mijlocita de multiple mecanisme, unele biologice, altele psihice si
psihosocioculturale;
 se orienteaza asupra unor continuturi extrem de diverse: informatii, valori,
comportamente, actiuni, atitudini, etc
 se realizeaza, desi cu anumite diferente, pe tot parcursul vietii

Caracteristici ale invatarii scolare

 se desfasoara intr-un cadru institutional dispune de urmatoarele si cu mijloace
institutionalizate (legea educatiei, planuri de invatamant, programe scolare);
 se subordoneaza unor finalitati elaborate de autoritatea scolara, finalitati pe care elevii
le cunosc si si le asuma; aceste finalitati sunt realizate de elevi cu ajutorul
profesorului;
 are un caracter informativ si unul pronuntat formativ;
 este planificata, condusa, controlata, evaluata de cadrul didactic (persoana
instrumentata cu competente si abilitati specifice;
 pe parcursul inaintarii in scolaritate, elevul se implica din ce in ce mai mult in
autocoducerea, autocontrolul, autoevaluarea propriei invatari;
caracter relational (se desfasoara in cadrul relatiilor
 caracter relational (se desfasoara in cadrul relatiilor profesor elev, elev-elev, vazute ca
relatii de comunicare);
 caracter gradual (se desfasoara de la usor la greu, cunoscut la necunoscut, simplu la
copmplex, etc);
 caracter secvential (se realizeaza in secvente de instruire urmate de secvente de
evaluare);
 caracter relational (se desfasoara in cadrul relatiilor profesor elev, elev-elev, vazute ca
relatii de comunicare);
 caracter gradual (se desfasoara de la usor la greu, cunoscut la necunoscut, simplu la
copmplex, etc);
 caracter secvential (se realizeaza in secvente de instruire urmate de secvente de
evaluare); se trece la urmatoarea de instruire dupa ce , in secventa de evaluare se
constata ca instruirea desfasurata a fost eficienta).
Invatarea la modul general si deci si şcolara dispune de mai multe forme diferenţiate
dupa continut si dupa modul de acţiune cu acest continut.

Invatarea scolara este un tip specific de invatare care presupune organizarea

pedagogica a experienţelor cognitive, afective, acţionale trăite de elevi. Se desfasoara la
varstele caracterizate prin mare plasticitate (mintala, actionala).
Pantelimon Golu opereaza o distictie intre aspectul obiectual al invatarii scolare
(rezultatele, produsele ei: deprinderi, abilitati, cunostinte, comportamente, etc) si aspectul ei
actional (vizeaza forma de invatare, etapele, operatiile implicate).
Dupa continut pot fi identificate:
 invatarea cognitiva (concepte, teorii, modele, operatii),
 invatarea verbala (termeni, sensuri si semnificatii, structuri verbale),
 invatarea perceptiva (forme, culori, marimi, gusturi, mirosuri structuri perceptive,
diferentieri perceptive),
 invatarea afectiva (trairi afective precum emotiile si sentimentele intelectuale,
morale, psihosociale precum si conduite prin care ne exprimam trairile),
 invatarea motrica (miscari, deprinderi si abilitati practice),
  invatarea morala (valorori conduite morale), forme care se sprijină una pe alta si de
cele mai multe ori interferează.

Mecanismele implicate in invatare sunt: biologice, psihice si socioculturale.

Mecanismele biologice sunt: zonele corticale ale analizatorilor (implicate in prelucrarea
si interpretarea informatiilor senzoriale), neuronul si circuitele neuronale (implicate in
principal in memorare), blocurile integrative ale creierului (hipotalamusul, talamusul,
formatiunea reticulata, sistemul limbic implicate in orientare, in conduitele verbalizate, in in
fixarea comportamentelor invatate), cortexul (implicat in programare, in control, reglare), cele
doua emisfere cerebrale (cu potential asimetric specializat pt diferite domenii).
Mecanismele psihice sunt: informational operationale (perceptia, reprezentarea,
gandirea cu operatiile intelectuale, procesele mnezice, procesele imaginative), energetice
(starie motivationale –trebuinte specifice de cunoastere, de dezvoltare a propriului potential,
de autodepasire, de autorealizare, de prestigiu, etc, interese, convingeri, scopul si semnificatia
vietii, modele de viata), stari emotionale, pozitive sau negative (emotii si sentimente
intelectuale in principal), reglatorii (indicatii verbale, informatii verbale, limbaj intern, vointa
cu efortul voluntar, atentia cu calitatile atentiei (atat at inv, cat si cea vol si post vol).
Mecanismele psihosocioculturale sunt: persuasiunea, emiterea si ascultarea eficienter,
modelarea comportamentala, intarirea, etc

Învăţarea activă este învăţarea care îl implică pe elev plenar, cu toate forţele sale, cu
potenţialul său integral, este învăţarea care insistă la maximum pe activismul psihic
(intelectual, motivaţional, emoţional) al acestuia. Este o învăţare în care elevul descoperă,
decodifică, defineşte, rezolvă, analizează, compară, sistematizează, formulează concluzii,
concretizează, reflectează, analizează critic, experimentează, trăieşte şi valorifică experienţe,
corelează, aplică, face predicţii. Cadrul didactic îl conduce cu discreţie pe elev, îi oferă sprijin
şi consiliere în metode de învăţare, îl motivează, îl susţine în procesul învăţării, îi organizează
experienţe de învăţare, îl învaţă cum să-şi localizeze informaţia, îi confirmă starea de reuşită,
îl învaţă să-şi stabilească obiective personale, îl învaţă să se autoevalueze, îi completează şi
pozitivează imaginea de sine, îl învaţă că în viaţă trebuie să aplice şi cum să aplice achiziţiile
propriei învăţări.
Învăţarea activă este organizata de profesor care ţine cont de obiective educaţionale
explicite, stabilită la nivelul sistemului educativ dar şi autoorganizată de elev care îşi
stabileşte propriile sale obiective. În ierarhizarea obiectivelor profesorul tine cont de cerinţele
exterioare precum şi de individualitatea elevului; în stabilirea propriilor obiective elevul are în
vedere aspiraţiile şi interesele personale şi abia apoi de solicitările externe.
 Învăţarea interactivă este o învăţare bazată pe intercomunicare, pe cooperare, pe
rezolvarea împreună a conflictelor. Valorifică şi valorizează potenţialul informaţional şi
operaţional al grupului, îl pregăteşte pe elev pentru gândirea şi acţiunea în interacţiune cu
ceilalţi, promovează schimbul de idei, informaţii, valori culturale multiple şi variate,
utilizează competiţia ponderată ca mijloc de autodepăşire şi ca mecanism al cooperării.
Interferează cu învăţarea organizaţională. Grupul de elevi constituie cadru şi sursa a învăţării
individuale.
Calitatea învăţării active depinde de cultura predării specifice profesorului şi de cultura
învăţării proprii elevului. Calitatea învăţării interactive depinde de cultura intercomunicării,
proprii profesorului şi de cultura învăţării proprii clasei de elevi.
Atât învăţarea activă cât şi cea interactivă generează dezvoltare, prezintă valenţe
formative deosebite. Una dezvoltă mai ales raţionalitatea, cealaltă originalitatea, prima
sprijină rezolvarea de probleme, producerea soluţiilor, cealaltă promovează schimbarea,
inovaţia, descoperirea noului, a originalului.
Învăţarea activă dezvoltă inteligenţa intelectivă, învăţarea interactivă dezvoltă
inteligenţa emoţionala, inteligenta socială.
Învăţarea activă se bazează pe intracomunicare, comunicare cu sine, învăţarea
interactivă se bazează pe intercomunicare, comunicarea cu ceilalţi.
Învăţarea activă promovează competenţele intelectuale şi practice, învăţarea interactivă
promovează competenţele de comunicare şi socioemoţionale.
Învăţarea activă susţine prestigiul individului, învăţarea interactivă pe cel al grupului.
În cadrul învăţării şcolare interferează, cele 2 tipuri de învăţare funcţionează convergent
şi complementar. Cadrul didactic apelează şi le organizează pe amândouă.

 Ce este Mind mapping?

Mind mapping reprezinta harta creierului, harta organizarii ideilor, vedere euristica,
scheme centrate. Acest concept este teoretizat de psihologul Tony Buzan.
Consta in reprezentarea informatiilor in mod spatial, vizual si grafic. Deoarece, creierul
uman functioneaza prin asocieri de idei, creand o arborescenta dinamica si simultana.
Beneficiile tehnicii Mind Mapp
Aceasta tehnica, mind mapping, implica functionarea la paramentrii inalti a creierului.
Dupa cum stim, creierul uman este compus din doua emisfere, fiecare este responsabila de
anumite functii, si anume emisfera stanga este responsabila de logica, de cuvinte, de detalii,
de analiza, in tipm ce emisfera dreapta este responsabila de partea creativa, de forme, de
culori, de spatiu, de sinteza. Aceste emisfere lucreaza impreuna de regula, dar, folosind
tehnica Mind Mipping se utiliza intr-un mod armonios si partea creativa si partea logica,
foloseste culoarea, forma, structura, cuvintele, detaliile, imaginile.
Aceasta tehnica, foloseste functionarea naturala a creierului, favorizand astfel, formarea
legaturilor dintre idei, avand ca scop o mai buna intelegere.
In invatare este necesara atat intelegerea materialului, cat si memorarea, concentrarea,
imaginatia si gandirea.
Metacognitia si rolul ei in activitatea de invatare
 Dezvoltarea metacognitiei in scoala

Metacognitia este conceptul psihologic care se refera la cunoasterea de catre subiect a

propriului sistem cognitiv.
Capacitatea metacognitiva vizeaza:
 Constientizarea,
 Controlul proceselor de gandire si invatare
 Autochestionarea,
 Oferirea de raspunsuri (ce cunoaste cu adevarat despre tema respectiva, de ce
capacitate are nevoie
pentru a ajunge la cunoasterea temei respective, unde sa caute informatia, de cat timp
are nevoie sa invete ceea ce si-a propus, ce strategii poate folosi pentru a invata, cum poate sa
isi dea seama daca a invatat cat trebuie, cum poate observa eroarile, cum poate restructura
planul de invatat in cazul in care nu este eficient).
Dezvoltarea capacitatilor metacognitive se realizeaza odata cu atingerea stadiului
oreratiilor formale ale gandirii.
Metacognitia implica motivatia de a atinge nivelurile superioare ale invatarii.

Metacognitia implica:
 Cunostintele si experientele metacognitive: -strategii metacognitive - a
reuzuma, a reface, a calcula, a recita; experiente metacognitive –
constientizarea trairilor affective din timpul si dupa finalizarea sarcinii
 Controlul si reglarea functiilor mintale:
 Plaanificarea (etapele activitatii, timpul alocat, ce strategii foloseste, ce reguli
sa foloseasca, cum sa faca fata stimulilor perturbatori)
 Controlul (eficacitatea cu care desfasoara activitatea)
 Reglajul ( corectarea, continuarea sau abandonarea activitatii)

Rolul metacognitiei:
 Educarea metacognitiei incepe inca din primii ani de scoala (analiza si
autoanaliza)
  Pentru dezvoltarea capacitatii de autoanaliza profesorii pot:
 sa solicite elevilor sa relateze cum au incercat sa isi resolve
problemele inainte de a apela la ajutorul altei personae;
 sa colaboreze cu colegii prin actiuni de monitorizare reciproca
a activitatilor

Metacognitia

Plaanificarea
strategii metacognitive etapele activitatii,
a reuzuma, a reface, a timpul alocat, ce
calcula, a recita strategii foloseste, ce
reguli sa foloseasca,
cum sa faca fata

Controlul
eficacitatea cu care
desfasoara activitatea

Reglajul
corectarea, continuarea
sau abandonarea
activitatii

Fig. Componentele metacognitiei

Efectul Mozart. Muzica este mateatica sau matematica este muzica?

 Explicatiile efectului Mozart
 Efectul Mozart este unul din cele mai mediatizate concluzii si rezultate stiintifice din
sfera psihologiei.
Efectul Motzart a promovat o intreaga industie pe piata muzicii clasice, atragand
interesul parintilor, educatorilor, profesorilor.
Efectul Motzart se refera la cresterea tranzitorie a performantelor spatio-temporale a
copiilor, in urma auditiei sonatelor lui Motzart, in special a sonatei pentru doua piane in re
major, (K. 448).
In 1993, Rauscher, Shaw, Ky au realizat un experiment pe un esantion de studenti. Ei
au constatat ca performanta spatio-temporala a acestora crestea in momentul cand ascultau
sonata K 448.
Ulterior, au realizat un alt experiment longitudinal, pe copii prescolari si scolari.
Anumiti copii beneficind de ore suplimentare de pian. Astfel, au obtinut date care atesta faptul
ca copiii care au beneficiat de lectii musicale au obtinut scoruri mai mari la sarcinile saptio-
temporale; expunerea chiar si limitata la muzica clasica imbunatateste pe termen scurt insa,
rationamentul spatial; efectul Motzart scade atunci cand copii nu mai iau lectii de muzica.
Neurostiintele sunt de parere ca muzica clasica, lectiile de instrument, induc modificari
in arhitectura creierului. O serie de studii au demonstrate ca muzicienii au o structura diferita
a creierului, comparative cu structura creierului unu individ care nu este muzician.
Schlaug in 1995 a descoperit ca persoanele care incep lectiile de pian inaintea varstei
de 6 ani prezinta un corp calos mai mare precum si o asimetrie in zona cerebrala responsabila
de procesarea semnalului sonor.
Raucher in 1999 spunea ca atat rationamentul spatio-temporal, cat si cantatul la un
instrument necesita un set de deprinderi si abilitati cognitive identice. Astfel, abilitatile
implicate in procesarea muzicii pot fi transferate in rezolvarea problemelor spatio-temporale.
Leng, Shaw in 1991, sustin ca patternurile de activare neuronala care apar in timpul
rezolvarii problemelor de natura spatio-temporale sunt similar celor care apar in momentul
cognitiei musicale.
A aparut si o explicatie stiintifica recenta, care sugereaza ca de fapt efectul Motzart
stimuleaza buna dispozitie. Muzica lui Motzart este alerta, vesela si creaza stari
dispozitionalae positive care la randul lor favorizeazarezolvarea sarcinilor spatio-temporale.
Astfel, efectul Motzart este un effect de crestere artificiala a performantelor spatio-temporale,
deoarece dispozitia se schimba in momntul ascultarii acestei sonate. De altfel, se stie ca un
nivel crescut de anxietate, dispozitiile negative, plictiseala conduc la inhibarea sau scaderea
performatelor in sarcinile cognitive. In schimb, expunerea la stimul placuti conduce la
cresterea performantelor cognitive.
Astfel, putem spune ca la baza efectului Motzart se afla buna dispozitie care este
stimulate de auditia muzicii lui Motzart.