B. P.

Hesdeu: Literatura populară (1867) (fișă)

Literatura populară se inspiră din izvoarele imediate ale naturii brute; oglindește caracterul
națiunii.
Literatura cultă cunoaște natura deja epurată și adesea ciuntită prin prisma prevențiunilor
(prejudecăților) științifice; poate fi mai mult sau mai puțin cosmopolită.
Literatura populară traduce din alte limbi și împrumută de la alte popoare: „reface în mod
admirabil materia cea străină dându-i un aer cu totul local” (procesul de aculturație)
„Vastă și confuză, ca tot ce este primordial (arhaic), o literatură populară nu se poate diseca în
niște ramure atît de speciale și atât de determinate, precum sunt diviziunile și subdiviziunile
literaturii culte.”
Prezintă:
- Amestec în fond și formă;
- Poezie amalgamată cu proza;
- Istoria cu fabula;
- Idealul cel mai transcendent cu realitatea cea mai banală;
- Elemente empirice ale tuturor științelor
Este o „enciclopedie haotică după care un observator filosof poate judeca tot ce știe și tot ce
crede o națiune.”
3 „genuri întinse”:
I. Genul poetic (cântecul bătrânesc, doina, colinda, hora/cântecul de lume, de
dragoste, vicleemul (teatrul popular religios Viflaim), descântecul, orațiile;
II. Genul aforistic (proverbele, idiotismele/zicătorile, expresiile idiomatice, ghicitorile,
frământările de limbă(;
III. Genul narativ (tradițiunea/legenda, anecdota/snoava și basmul).
Literatura populară orală (nescrisă) suferă „o triplă rotațiune” (circulație):
1) Prin trecere din gură în gură (oralitate, transmitere prin viu grai);
2) Prin trecere din țară în țară (circulația temelor și motivelor + poligeneza acestora);
3) Prin trecere din epocă în epocă (reinterpretare, resemantizare a temelor și motivelor)