Codul civil

Codul civil (nr.1107-XV din 6.06.2002) include art.16 “Apararea onoarei, demnitatii si reputatiei
profesionale”, continutul caruia este traditional legislatiei si practicii formate in fostul spatiu sovietic
si contine foarte putine modificari in raport cu articolele ce se refereau la apararea onoarei si
demnitatii din Codul civil din 1964. Principalele reguli care decurg din acest articol sint:
1. Onoarea si demnitatea unei persoane pot fi aparate in instanta judiciara, daca: o informatie este
raspindita; aceasta informatie este ofensatoare; informatia nu corespunde realitatii.
2. In instanta sarcina probatiunii se va imparti in urmatorul mod: reclamantul (persoana vatamata) va
dovedi ca informatia este raspindita; piritul se va apara dovedind ca informatia raspindita corespunde
realitatii. In cazuri specifice el se poate apara, dovedind ca informatia nu este ofensatoare sau negind
ca aceasta a fost raspindita.
3. O persoana (atit fizica, cit si juridica) se poate adresa in instanta pentru apararea onoarei,
demnitatii si reputatiei sale profesionale oricind: pe de o parte, ea nu este silita sa respecte vreo
procedura extrajudiciara obligatorie (de exemplu, sa se adreseze in prealabil mijloacelor de informare
in masa pentru dezmintirea informatiei). Pe de alta parte, conform art. 267 alin. (2) din Codul civil,
apararea onoarei, demnitatii si reputatiei profesionale nu este conditionata de aplicarea unui termen
de prescriptie – nu conteaza cit timp a trecut din momentul lezarii si momentul adresarii in instanta,
persoana oricum are dreptul la aparare.
4. Restabilirea dreptului la onoare si demnitate se poate infaptui, conform legislatiei, in urmatorul
mod: prin dezmintire (publicarea, difuzarea sau alte modalitati de infaptuire a acesteia); prin
publicarea replicii in mijlocul de informare in masa; prin repararea prejudiciului moral si a celui
material cauzat. Desi am mentionat mai sus caracterul imprescriptibil al actiunilor pentru apararea
onoarei, demnitatii si reputatiei profesionale a persoanei, tinem sa specificam, in contextul strict al
repararii prejudiciilor morale si materiale, ca noul Cod civil a stabilit pentru repararea acestora
termenul de prescriptie general de 3 ani incepind cu momentul in care persoana vatamata a cunoscut
sau trebuia sa cunoasca existenta prejudiciului si persoana obligata sa-l repare (art.1424 din Codul
civil).
5. Apararea onoarei, demnitatii si reputatiei profesionale a persoanei se poate infaptui si in
urmatoarele doua cazuri specifice:
(a) cind este raspindita o informatie despre care reclamantul spune ca este falsa, insa nu este
cunoscuta persoana care a raspindit-o. In acest caz, pentru a stabili faptul defaimarii, instanta va
recurge la proceduri speciale;
(b) onoarea, demnitatea si reputatia profesionala a unei persoane decedate poate fi aparata la cererea
persoanelor interesate.
Referitor la subiectul defaimarii, in legislatie sesizam mai multe momente nefavorabile pentru
1
mijloacele de informare in masa (dar nu exclusiv pentru ele). Doua dintre cele mai importante sint
dispozitiile privind imprescriptibilitatea si privind repartizarea sarcinii probatiunii. In acest sens, vom
invoca principiile elaborate sub egida organizatiei internationale “Articolul XIX” cu scopul de a
pleda pentru operarea de modificari in legislatia referitoare la defaimare. De mentionat urmatoarele
principii:
1) In cauzele care implica afirmatii privind chestiuni de interes public, reclamantul trebuie sa
dovedeasca ca afirmatiile sau faptele imputate, considerate defaimatoare, sint false.
Acest principiu nu se aplica intr-un numar foarte mare de tari, inclusiv in Moldova, unde intreaga
sarcina a probatiunii veridicitatii informatiei difuzate cade pe umerii piritului. Aceste prevederi ale
legislatiei sint apreciate ca avind un efect paralizant asupra libertatii de exprimare, de aceea ele ar
trebui modificate, cel putin pentru chestiunile de interes public.
2) Alt principiu stipuleaza ca, in afara cazurilor exceptionale, termenul maxim de introducere a unei
actiuni de defaimare nu trebuie sa depaseasca un an. Instantele trebuie sa asigure desfasurarea fiecarei
etape a procedurii judiciare in cauzele de defaimare intr-un termen rezonabil, pentru a limita impactul
negativ al intirzierii asupra libertatii de exprimare.
In acelasi timp, cauzele nu trebuie sa fie judecate rapid, pentru a permite reclamatilor sa-si
pregateasca apararea in mod adecvat. Principiul termenului de prescriptie isi gaseste argumentare in
faptul ca permisiunea de a introduce o actiune in instanta la mult timp dupa ce afirmatiile pe care se
bazeaza plingerea au fost raspindite submineaza capacitatea celor implicati de a-si pregati apararea in
mod adecvat. Cauzele prelungite in mod nejustificat au intotdeauna un efect distructiv asupra
libertatii de exprimare, ca si asupra posibilitatii reclamantilor de a obtine reparatii adecvate intr-un
termen rezonabil.
Noul Cod civil contine, la acest capitol, mai multe lacune. Astfel, nu se da definitia notiunilor
“onoare”, “demnitate” si “reputatie”. Un efect paralizant asupra activitatii mass-media si a libertatii
de exprimare il are alin.(2) al art.16: “Orice persoana este in drept sa ceara dezmintirea informatiei ce
ii lezeaza onoarea, demnitatea sau reputatia profesionala daca cel care a raspindit-o nu dovedeste ca
ea corespunde realitatii”. In statele cu democratie consolidata reclamantul trebuie sa demonstreze ca
prin publicarea/difuzarea informatiei i s-a pricinuit prejudiciu moral/material. Numai dupa ce
reclamantul demonstreaza prejudiciul, jurnalistului i se imputa responsabilitatea respectiva. Dar chiar
si dupa aceasta jurnalistul poate avea cistig de cauza, daca el demonstreaza ca informatia prezinta
interes public, iar dezvaluirile prezinta un interes mai mare decit interesul de protectie a
reclamantului sau/si daca jurnalistul demonstreaza ca nu a procedat din rea-vointa, ci pentru a pune in
discutie problema. De asemenea, jurnalistul nu va purta responsabilitate daca el a preluat adecvat
informatiile publicate oficial sau a utilizat metode si procedee rezonabile ale investigatiei jurnalistice.
Art.16 nu include definitia “persoana publica”, pe cind jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor
Omului recomanda reglementarea diferentiata a litigiilor de defaimare in cazul unei “persoane pu-
2
blice” (politicieni, functionari publici etc.) si in cazul persoanei private (ce-i drept, atunci cind isi
expune opinia asupra unui subiect si/sau este implicata intr-un subiect de interes public, aceasta poate
avea calitatea de persoana publica). De asemenea, art. 16 opereaza doar cu notiunea “informatie”,
aceasta fiind neadecvata caracterului complex al defaimarii, deoarece se disting afirmatii factologice
si afirmatii de opinie bazate pe fapte concrete (rationamente sau judecati de valoare).
Lipseste definitia standardului de responsabilitate. In consecinta, reclamatului i se imputa o
responsabilitate predeterminata, fiind scutit de raspundere doar daca demonstreaza ca afirmatiile
corespund realitatii. Ca metoda de aparare se prescrie doar dovedirea adevarului privind informatia
publicata/difuzata. Sint ignorate principiul prudentei profesionale, gradul de greseala rezonabila in
activitatea profesionala.
In ceea ce priveste reglementarea defaimarii, in Republica Moldova nu exista un standard de
responsabilitate (standard de vinovatie) a reclamatului. Standardul de responsabilitate stipuleaza o
prescriptie in conditiile satisfacerii careia reclamatul poate fi responsabil:
- reclamatul stia ca afirmatia este falsa;
- reclamatul ar fi trebuit sa stie ca afirmatia este falsa (a actionat cu grija, manifestind prudenta
profesionala rezonabila, sau a actionat din culpa);
- reclamantul va demonstra ca afirmatia factologica este falsa, purtind sarcina probatiunii – va dovedi
faptul publicatiei, afirmatiei de opinie, factologice (in functie de interesul protejat), falsitatea
afirmatiei (factologice), referinta de reclamant, maniera, stilul injurios, cu rea-vointa, intentionat,
malitios si inexercitarea de catre reclamat a grijii profesionale rezonabile in acumularea informatiei –
doar toate aceste elemente constitutive ale defaimarii, demonstrate de reclamant, vor putea imputa
responsabilitate pentru actiunile contra onoarei si reputatiei persoanei.
Dezmintirea, publicata inainte de decizia instantei de judecata, are mai multe avantaje, de aceea ea
trebuie incurajata. Dezmintirea constituie, de fapt, o modalitate extrajudiciara de reglementare a
litigiilor. Ca rezultat, se economiseste timpul partilor aflate in litigiu si al martorilor; se reduce
termenul de la publicare/difuzare pina la dezmintire; se evita necesitatea achitarii cheltuielilor
judiciare; se reduce suprasolicitarea organelor judiciare etc.
Legea nu indica ce trebuie sa contina dezmintirea, modalitatea publicarii/difuzarii, volumul minim si
maxim, cazurile in care redactia are dreptul de a refuza publicarea/difuzarea; redactia va comunica
autorului decizia sa oral sau in scris (desi aceasta norma ar purta mai mult un caracter etic); care este
diferenta dintre dezmintire si replica; in ce cazuri redactia poate comenta dezmintirea/replica. De
altfel, dreptul la replica constituie un indemn de a purta dialogul in conditii civilizate.