DRAGOSTEA NU ESTE INVIDIOASĂ

Dragostea nu este invidioasă. Continuând studiul nostru Biblic despre caracteristicile dragostei
aşa cum ne sunt prezentate în 1Corinteni 13, ajungem acum la o serie de caracteristici care ne
spun ceea ce nu este dragostea. Datorită faptului că noi toţi ne-am născut cu o fire păcătoasă, am
dat dragostei noastre caracteristici şi manifestări care sunt total opuse cu dragostea lui Dumnezeu.
Când ne-am întors la Cristos în urma lucrării de mântuire, am primit o natura nouă.. Dumnezeu
ne face creaţii noi şi face ca Duhul Său să vină şi să locuiască în noi. Curând, însă descoperim că
încă mai există anumite trăsături ale "vechiului eu" pe care Dumnezeu vrea să le schimbe. Unul
dintre aceste păcate pe care toţi le-am comis şi probabil, într-o oarecare măsură, încă le mai
comitem este cel al invidiei. Biblia ne spune că dacă vrem să umblăm în dragoste, trebuie să
tratăm invidia din vieţile noastre pentru că "dragostea nu este invidioasă".
Pentru a înţelege ce este invidia şi în ce fel este ea opusă dragostei, haideţi să privim la câteva
dintre multele exemple de oameni, furnizate de Scriptură, care au căzut în păcatul invidiei.

CAIN ŞI ABEL

Una dintre primele secvenţe de invidie din Biblie o întâlnim în Geneza capitolul 4. Aici îl
vedem pe cei doi copii ai lui Adam şi Eva aducând jertfe Domnului. Biblia spune că Dumnezeu a
avut consideraţie faţă de Abel şi de jertfa lui dar faţă de cea a lui Cain nu. Care a fost atunci
reacţia lui Cain? Versetul 5 spune că el s-a mâniat foarte tare şi, după cum ştim, şi-a ucis fratele.
Te-ai mâniat vreodată pe cineva care era binecuvântat de Dumnezeu, gândindu-te că tu ai
merita acele binecuvântări? Poate te-ai întrebat de ce rugăciunile lui întotdeauna primesc răspuns
şi în viaţa ta niciodată nu se schimbă nimic. Poate cineva posedă lucruri pe care tu le doreşti
neapărat şi faptul că el le are şi tu nu te face să te înfurii pe el. Sau poate cineva are fizicul mai
atractiv decât tine şi încerci să găseşti lucruri rele pe care să le spui despre el, pentru că ai vrea cu
adevărat să arăţi şi tu la fel de bine ca şi el. Fi, însă, atent! Invidia a început să se înrădăcineze în
viaţa ta şi, ca şi Cain, curând te vei face şi tu vinovat de crimă. Probabil că nu fizic, dar se poate
omorâ cu limba sau cu gândul. Ne bucurăm noi, oare, cu fratele nostru atunci când este
binecuvântat de Dumnezeu sau devenim invidioşi pe el? Dragostea nu este invidioasă.

DAVID ŞI SAUL

Exemplul următor ne duce în 1Samuel capitolele 17 şi 18, unde citim despre cunoscuta
povestire despre David şi Goliat. Armatele Filistenilor şi cele ale lui Israel stau faţă în faţă gata de
luptă când marele luptător Filistean, Goliat, sfidează armata lui Israel cerându-le un adversar care
să-l înfrunte. În cazul în care Goliat ar fi fost înfrânt, Filistenii ar fi devenit robii lui Israel.
Filisteanul avea, însă, peste 3 metri înălţime şi de aceea nimeni dintre Israelieni nu îndrăznea să-l
înfrunte. Astfel că timp de patruzeci de zile a batjocorit Goliat pe Israel cu provocarea sa. Iată,
însă, că David, un tânăr păstor, venit în tabăra israelită să aducă provizii fraţilor săi mai mari, care
erau soldaţi în armata regelui Saul, auzind batjocurile lui Goliat, porneşte să-l înfrunte cu curajul
şi tăria primite de la Domnul şi îl omoară pe Filistean cu o piatră, după care îi taie capul. Flistenii
fug, apoi, înfrânţi din faţa armatelor lui Israel. Ca rezultat, Saul îi dă lui David conducerea
armatelor lui Israel şi Biblia spune că de oriunde era trimis, el se întorcea biruitor. Astfel că, pe
când se întorceau din război, femeile ieşeau în întâmpinarea lor cântând cu bucurie despre
victoria Israelului împotriva Filistenilor. Ele cântau: "Saul a bătut miile lui, - iar David zecile lui
de mii." Îţi poţi imagina cât de jenat trebuie să se fi simţit Saul, văzâd că David primeşte mai
multe laude şi mai multă glorie decât el. La urma urmei, el era regele. Biblia spune că Saul s-a
mâniat foarte tare pe David şi din acel moment s-a hotărât să-l omoare. Ce i-a stârnit regelui Saul
această mânie arzătoare? Invidia. El nu putea să suporte să vadă cum acest păstor tânăr primeşte
mai multă recunoaştere decât el.
Dar tu? Te umpli de invidie atunci când prietenul tău primeşte într-un grup mai multă atenţie
decât primeşti tu? Poate el sau ea are o personalitate care se exteriorizează atrăgându-i pe ceilalţi.
Iar noi devenim furioşi şi jigniţi că nu suntem noi centrul atenţiei. Suntem noi dispuşi să ne
smerim şi să ne mulţumim cu acceptarea pe care Dumnezeu o manifestă faţă de noi? Sau vom
umbla mereu după recunoaşterea din partea oamenilor? Dacă rămânem la a doua variantă, deseori
ne vom găsi în situaţii care ne vor stârni invidia.
Invidia poate să îmbrace si o formă religioasă, după cum vom vedea în ultimul nostru
exemplu.

FARISEII

Aceşti lideri religioşi evrei au intrat prima oară în atenţia noastră în timpul vieţii şi lucrării lui
Isus pe pământ. vedem opunându-se în mod constant umblării Lui şi învăţăturii Lui, pentru ca în
final să Îl predea romanilor pentru a fi crucificat. Cu toate acestea motivul lor nu a scăpat lui
Pilat. Matei 27:18 spune: "Căci (Pilat) ştia că din pismă dăduseră pe Isus în mâinile lui. Pentru că
El nu urma tradiţia lor, Fariseilor nu le-a plăcut atenţia pe care o primea Isus. Isus a arătat lumii
care este motivaţia lor:
"Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel îşi fac filacteriile
late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi, umblă după locurile dintâi la
ospeţe şi după scaunele dintâi în sinagogi, le place să le facă oamenii plecăciuni
prin pieţe şi să le zică: `Rabi! Rabi!'" (Matei 23:5-7)

Vedem, deasemenea, în Fapte 5:17; 13:44,45 şi 17:5, cât de invidioşi erau pe Pavel şi pe
ceialalţi ucenici. Fariseii îi urau pe aceşti oameni din cauza numărului mare de oameni care
ascultau învăţătura lor şi erau convertiţi.

"În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui
Dumnezeu. Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pismă, vorbeau
împotriva celor spuse de Pavel şi-l batjocoreau." (Fapte 13:44,45)

Oar noi nu ne purtăm, câteodată, ca şi Fariseii atunci când vedem la alte biserici mergând mai
multă lume decât la a noastră, sau atunci când cineva preferă o altă denominaţie. Suntem noi,
oare, mai interesaţi ca oamenii să vină la biserica noastră şi să urmeze tradiţia noastră, decât ca
oamenii să vină la Isus Cristos şi să-L urmeze pe El? Avem noi, oare, impresia că am putea să
predicăm mai bine decât cel care a fost ales să fie învăţătorul sau pastorul nostru? De ce nu vin
oamenii la mine să-mi asculte extraordinara înţelepciune? Putem uşor să cădem într-o invidie
religioasă ca cea a Fariseilor şi să încetăm să mai umblăm în dragoste pentru fraţii şi surorile
noastre în Domnul. Dragostea nu este invidioasă.
Deci, după cum am văzut din aceste exemple, invidia poate să apară în mai multe forme, dar
rădăcina oricărei forme de invidie este mândria. Este un egocentrism fără consideraţie pentru
alţii; şi când apare în Trupul lui Cristos, inevitabil va duce la diviziune dacă nu este combătută.
 "Căci acolo unde este pismă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte
rele." (Iacov 3:16)
"De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se
luptă în mădularele voastre? Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi , pismuiţi şi nu izbutiţi
să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi şi nu aveţi..." (Iacov 4:1,2)

Oare nu ar trebui ca biserica să fie diferită de lume? Pavel le-a spus corintenilor (1Corinteni
3:3): "... În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu
trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?" El spune că ei se purtau ca şi ceialalţi oameni care nu aveau
o relaţie cu Domnul. Spunea că sunt lumeşti. Invidia, după cum vedem în Galateni 5:20, este unul
dintre sentimentele lumeşti.
Pavel ne dă soluţia pentru a învinge acest păcat al invidiei:

"Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi beţii; nu în curvii şi fapte de

ruşine; nu în certuri şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Cristos şi nu
purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele." (Romani
13:13,14)

Încă o dată vedem că răspunsul este să ne punem încrederea în Isus Cristos, să Îi dăm Lui voie
să-Şi trăiască viaţa Lui în dragoste prin noi. Duhul Lui, care este în noi, ne va da nouă victorie
asupra păcatului invidiei, înlocuind-o cu dragoste. Haideţi să ne recunoaştem incapacitatea şi să
ne bazăm pe Cel care iubeşte cu o dragoste perfectă, pentru că dragostea nu este invidioasă.