Curs nr.

2
ALERGĂRILE DE VITEZĂ

Amintim faptul că probele de viteză sunt: 100m, 200m, 400m, cât şi cele două ştafete de
4x100m şi 4x400m. Probele sunt valabile pentru participarea masculină şi feminină. Alergările
de viteză urmăresc parcurgerea distanţei precizate, prin probă, într-un timp cât mai scurt. În
timpul desfăşurării cursei se pot atinge viteze între 9m/s - 12m/s, în unele cazuri chiar mai mari,
de regulă după 30m, adică după lansarea de la start, când se obţine viteza maximă.
Timpul realizat într-o cursă de viteză, depinde în principal, de:
- valoarea timpului de reacţie la start;
- calitatea lansării de la start (atingerea vitezei maxime pe o distanţă cât mai scurtă de la
plecare);
- realizarea unui raport cât mai bun între frecvenţa şi lungimea paşilor, asigurând astfel o
viteză de deplasare maximă;
- capacitatea alergătorului de a menţine viteza maximă de deplasare cât mai mult timp
posibil.
Pe parcursul acestui capitol vom lua ca punct de reper proba alergare pe distanţa de 100m
plat, probă reprezentativă pentru scopul nostru.

1. Prevederile regulamentului de concurs

Toate alegările de viteză, se desfăşoră pe pista de atletism, mai exact pe culoare. Pista de
alergare (turul de pistă), de formă ovală, are lungimea de 400m şi este formată din două porţiuni
rectilinii şi două porţiuni curbilinii.
Pista de alergări este împărţită în culoare. În stadion, culoarul are lăţimea de 1,22 (4
picioare), iar în sală de atletism de 0,90-1,10m fiind delimitat de linii late de 5cm; linia interioară
(din stânga alergătorului) nu face parte din lăţimea culoarului său. Culoarele se numerotează de
la interior spre exterior, culoarul 1, fiind primul de lângă bordura pistei. Alergarea se efectuează
în sens invers mişcărilor acelor de ceasornic, respectiv cu umărul stâng spre interiorul pistei.
În probele de alergări de viteză, plecarea se efectuează cu start de jos, fiecare alergător fiind
obligat să-şi păstreze culoarul până la sfârşitul cursei. Locul de plecare este diferit, în funcţie de
lungimea cursei, dar sosirea pentru toate probele, se efectuează în acelaşi loc, respectiv la
sfârşitul liniei drepte, la linia de sosire.
Când alergarea se desfăşoară în linie dreaptă şi un concurent se abate pe moment de la
culoarul său, aceasta nu se consideră o infracţiune, mai ales dacă concurentul în cauză, nu a jenat
un altul; dacă alergarea se desfăşoară în turnantă, călcarea liniei din stânga a culoarului se
consideră infracţiune şi concurentul respectiv este descalificat, apreciindu-se că prin aceasta şi-a
creat avantaj (a alergat o distanţă mai scurtă decât ceilalţi participanţi).
Culoarele de alergare sunt atribuite în serii prin tragere la sorţi; în etapele superioare
culoarele sunt ocupate conform performanţelor obţinute în calificări: primii patru performeri
aleargă pe culoarele 3, 4, 5 şi 6.
La toate probele de viteză este obligatorie plecarea cu start de jos, cu ambele picioare în
contact cu blocurile.
Comenzile starterului sunt: „Pe locuri!”, „Gata!” şi când toţi concurenţi sunt nemişcaţi,
starterul va declanşa focul de pistol sau semnalul de plecare. Dacă un concurent începe mişcarea
sa de plecare, înainte de pocnetul pistolului, aceasta este considerată o plecare greşită; „o singură
plecare greşită este îngăduită fără descalificarea unuia sau mai multor atleţi, ce au făcut plecarea
greşită; ulterior, indiferent ce atlet face o plecare greşită în alergare, va fi descalificat, pentru
acea alergare”.
Sosirea este marcată pe pista de alergări printr-o linie lată de 5cm, trasată perpendicular pe
liniile culoarelor. Concurenţii vor fi clasaţi în ordinea în care o parte a trunchiului, atinge planul
vertical al marginii interioare a liniei de sosire.

2. Tehnica alergării de viteză

Proba se desfăşoară în succesiune cronologică şi tehnică în următoarele faze:
- startul de jos şi lansarea de la start;
- alergarea pe parcurs;
- sosirea.
- Startul reprezintă începutul alergării şi este foarte important în probele de viteză. În probele
de viteză startul se execută obligatoriu de jos, conform celor trei comenzi ale starterului: „Pe
locuri!”.... „Gata!” .... pocnetul pistolului!
Pentru efectuarea startului de jos, se folosesc blocurile de start, în care atletul fixează tălpile
picioarelor distanţate, în aşa fel încât să asigure alergătorului poziţia cea mai comodă în
momentul pocnetului. În „varianta clasică”, primul bloc de start se aşază la o distanţă de
aproximativ o lungime de gambă faţă de linia de plecare. Cel de-al doilea bloc de start se aşază
înapoia primului, la o distanţă de aproximativ o lungime de gambă sau ceva mai puţin.

Figura 1. Poziţia corespunzătoare comenzii "Pe locuri!"

În poziţia corespunzătoare comenzii "Pe locuri!" (Figura 1), tălpile picioarelor sunt în
contact cu blocurile de start, astfel încât genunchiul piciorului din spate să atingă solul, undeva
lângă piciorul din faţă; trunchiul este aplecat înainte şi se sprijină pe braţe; braţele sunt paralele,
cu mâinile aşezate la linie, dar fără să o atingă; proiecţia umerilor pe sol variază în funcţie de
individ, fiind înaintea liniei, pe linie, sau înapoia ei, noi recomandăm prima variantă.
Poziţia corespunzătoare comenzii "Gata!" (Figura 2.) este premergătoare pocnetului de
pistol; atletul încearcă să fixeze corpul într-o poziţie care să-i permită realizarea unei mobilizări
şi echilibrări cât mai bune a întregului corp. Aceasta se realizează prin modul de repartizare
egală, a greutăţii corpului, în puncte de sprijin.
Pentru aceasta, bazinul se ridică, genunchiul piciorului dinapoi părăseşte solul şi se întinde
uşor, până când planul orizontal al bazinului depăşeşte destul de mult planul orizontal al
umerilor. Axa umerilor se deplasează uşor înainte, astfel încât proiecţia pe sol să cadă în faţa
liniei de plecare, asigurând un echilibru relativ stabil, foarte important în momentul plecării.
Tot în această poziţie, se realizează unghiurile optime între coapse şi gambe: aproximativ 90º
pentru piciorul dinainte şi între 120-140º pentru piciorul dinapoi. Între coapsa piciorului dinainte
şi trunchi, unghiul este de 60º.
 Figura 2. Poziţia corespunzătoare comenzii "Gata!”

- Lansarea de la start se realizează după pocnetul pistolului şi urmăreşte ca din prima

mişcare să se asigure impulsia în blocurile de start. Lansarea se efectuează cu paşii de alergare
accelerată, în care primii 2-3 sunt lipsiţi de amortizare. Paşii de alergare se lungesc în mod
progresiv, iar după 8-10, urmele lor, la început depărtate, se apropie de axa alergării.
Viteza de deplasare creşte treptat, atingând valori aproape maxime, după 25-30m, până la
50-60m înregistrându-se creşteri mici, după care se urmăreşte menţinerea alergării lansate şi
implicit, a vitezei obţinute.
- Alergarea pe parcurs urmăreşte câştigarea vitezei maxime, ceea ce aduce atletului
beneficii importante din punct de vedere mecanic al randamentului de forţa, prin reducerea
timpului de contact cu solul, a timpului de zbor şi implicit a îmbunătăţirii eficienţei în deplasare.
Specific acestei alergări este pasul lansat de viteză. Important este ca viteza de alergare să fie cât
mai constantă, prin păstrarea lungimii paşilor. La alergările de viteză, contactul piciorului de
sprijin cu solul se face pe pingea şi foarte aproape de proiecţia verticală a centrului de greutate,
în scopul reducerii reacţiunii care apare în momentul amortizării.
Pasul lansat de viteză are o lungime cuprinsă între 2,30m şi 2,60m. În fiecare pas se
urmăreşte transferul bazinului cât mai rapid peste punctul vertical de sprijin, fapt uşurat de
piciorul pendulant, care în faza de pendulare anterioară, antrenează şi bazinul, proiectându-l spre
înainte, determinând astfel o poziţie uşor arcuită a corpului din articulaţia coxo-femurală. Acest
lucru obligă şi trunchiul la o poziţie verticală, favorabilă succesiunii contracţiei şi relaxării
musculare.
Extensia rapidă în articulaţia gleznei favorizează viteza de alergare, lucru care se observă
foarte bine la marii sprinteri; scăderea lungimii pasului, micşorează forţa de impulsie, şi viteza
piciorului pendulant. Braţele se mişcă amplu, din articulaţia umerilor, cu un unghi de 90º când
sunt pendulate înainte şi circa 140º când sunt pendulate înapoi. Menţinerea vitezei, se identifică
cu scăderea gradată a vitezei, cauzată de obosela indusă de efortul fizic.
- Sosirea sau finişul (Figura 3.) constituie încheierea alergării, atunci când sprinterul atinge
cu pieptul (nu cu capul, gâtul, mâinile sau picioarele) firul sau planul vertical dus prin marginea
interioară a liniei de sosire.
 Figura 3. Trecerea liniei de sosire

Tehnica sosirii se realizează prin aplecarea energică a trunchiului înainte, pe ultimul pas, cel
mult pe ultimii doi paşi de alergare, fapt care nu stânjeneşte viteza de alergare. Reducerea vitezei
de deplasare se realizează prin scurtarea pasului alergător, respectiv aşezarea pe sol a întregii
tălpii a piciorului, coborârea centrului de greutate a corpului şi prin ducerea trunchiului uşor
înapoi. Multe curse sunt pierdute din cauza lipsei de abordare tehnică a finişului.
Particularităţile alergării în turnantă
În probele de 200m şi 400m, cheltuiala de energie este mai mare pentru a învinge forţa
centrifugă. Pentru a contracara această forţă, care poate ajunge până la 20 kg, la alergările pe
200m (la o turnantă semicirculară, cu rază de 36,50m), alergătorul se înclină spre interior cu 2-
3m înaintea intrării în turnantă; în acelaşi timp se intensifică acţiunea energică a braţului şi
piciorului drept. Cu 2-3m înainte de intrarea în linie dreaptă începe îndreptarea trunchiului.
Având în vedere faptul că două probe de viteză au parcursuri în turnantă (o turnantă la proba
de 200m şi două turnante la 400m), aşezarea blocurile de plecare se adaptează, în scopul
obţinerii unei lansării din start, pe o traiectorie tangentă la linia curbă interioară a propriului
culoar de alergare. În aceste condiţii, blocurile de start se aşază spre marginea laterală dreapta a
culoarului, respectându-se avansul de turnantă al culoarelor începând de la cel de-al doilea.