Sefi de Stat ai Romaniei

Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie/1
aprilie 1820, Bârlad, Moldova – d. mai 1873, Heidelberg, Imperiul German) a fost
primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin
alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24
ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate.
Domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru
recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană
(Imperiul Otoman) și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea
Unirii Principatelor Române prin înfăptuirea unității constituționale și
administrative. Aceasta s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara
Românească au format statul român unitar modern, adoptând oficial numele de
România, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur govern.
În anul 1866, o largă coaliție a partidelor vremii, cunoscută sub denumirea
de Monstruoasa Coaliție din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi,
l-au forțat pe Alexandru Ioan Cuza să abdice.

Anii lui de viata

El s-a nascut la Barlad, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza,Propietar de
pamant in judetul Falciu SI al Sultanei. Aparținând clasei tradiționale de boieri
din Moldova, Alexandru primește o educație europeană și devine ofițer în armata
moldovenească, ajungând la rangul de colonel. S-a căsătorit cu Elena
Rosetti în 1844. În anul 1848, precum majoritatea statelor
europene, Moldova și Țara Românească au fost cuprinse de febra
revoluțiilor. Revolta moldovenilor a fost suprimată repede, dar în Țara
Românească revoluționarii au preluat puterea și au guvernat în timpul verii.
Tânărul Cuza a participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și
la lupta pentru unirea Principatelor. Urmare înclinațiilor liberale manifestate în
timpul episodului moldovenesc, este transportat ca prizonier la Viena, de aici fiind
eliberat cu ajutor britanic.
 Revenind în Moldova în timpul domniei Prințului Grigore Alexandru Ghica, a
fost numit ministru de război (1858) și a reprezentat orașul Galați în divanul ad-
hoc de la Iași. Prin toată activitatea sa politică, Alexandru Ioan Cuza a susținut
continuu unirea Moldovei și Țării Românești.
A fost nominalizat în cele două Principate, de către Partida Națională, care
milita pentru unire, în defavoarea unui prinț străin. Ca urmare a contextului politic
și a compromisului dintre principalele partide, este ales domn al Moldovei pe 17
ianuarie 1859 (5 ianuarie după calendarul iulian) și în Țara Românească pe 5
februarie 1859 (24 ianuarie după calendarul iulian).

Carol I

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său

complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen,
(n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen, Hohenzollern-Sigmaringen – d. 10
octombrie 1914, Castelul Peleș, România) a fost domnitorul,
apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după
abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza.
Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879
și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.
În cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor românești),
Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul,
a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului
modern și a pus bazele unei dinastii.
A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre
cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878),
România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei) , iar Carol a dispus
ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua
provincie de restul țării.
Neîmplinirea cea mai importantă a domniei regelui Carol I, ca și a
succesorilor lui în perioada monarhică a istoriei moderne a țării, a fost eșecul
rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei economie era bazată pe agricultură
și a cărei populație era reprezentată în covârșitoare majoritate de țărani.
  După suirea pe tron a lui Carol I, situația țărănimii române începe să se
degradeze serios pe măsură ce moșierimea, pentru a face față competiției pe
piețele externe, ridică continuu nivelul de exploatare al țărănimii.
 Sistemul injust pentru covârșitoarea majoritate a program de populației
României din acea perioadă era în plus aproape o excepție în regiune, fapt care
totuși nu l-a stimulat pe suveran să inițieze un reformă agrară, situație care a
condus la repetat, explozii sociale în mediul rural la finele secolului al 12-lea și
începutul secolului al 10-lea. Rezultatul a fost că principalul sector al economiei
românești în epocă, în care era antrenată majoritatea covârșitoare a populației, a
rămas într-o stare Primitiva.
-----------------------------------------------------------------------------------------------

Tocaci Alexandru

Materie: Educatie Sociala