Sunteți pe pagina 1din 3

RECOLTAREA SPUTEI PRIN EXPECTORAŢIE PENTRU EXAMENE DE LABORATOR

Definitie:Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se expulzează din căile respiratorii prin tuse.

OBIECTIVELE PROCEDURII

- Examinarea macroscopică, citologică, parazitologica şi bacteriologică a sputei

- Diagnosticarea unor boli ale aparatului respirator

PREGĂTIREA MATERIALELOR

 Pregătiţi pe o tavă medicală :

- Recipient steril cu capac potrivit, etanş

- Etichetă / formular cerut de laborator

- Aerosol (clorură de sodiu 10%, acetilcisteină, apă distilată sau sterilă) pentru a induce tusea, dacă medicul indică

- Batiste de hârtie

- Mănuşi de unică folosinţă dacă este necesar

- Pungi din material plastic

- Recipient special pentru materialele folosite

 PREGĂTIREA PACIENTULUI

a) PSIHICĂ:

- Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce anxietatea şi a obţine colaborarea

- Obţineţi consimţământul informat

b) FIZICĂ:

- Înstruiţi pacientul să nu mănânce , să nu fumeze, să nu-şi pună picături în nas, să nu se spele pe dinţi sau să-şi clătească
gura cu soluţii dezinfectante înainte de recoltare pentru a nu influenţa rezultatul

- Apelaţi la drenajul postural şi la tapotări dacă expectoraţia este dificilă

EFECTUAREA PROCEDURII:

- Instruiţi pacientul să se aşeze pe un scaun, pe marginea patului sau în poziţie Fowler înaltă dacă starea generală nu este
favorabilă

- Cereţi pacientului să-şi clătească gura cu apă simplă pentru a reduce riscul de contaminare a sputei cu bacteriile din
cavitatea bucală sau cu particule de alimente

- Instruiţi pacientul să inspire şi să expire profund de câteva ori provocându-şi tusea (cel puţin 3 ori); la ultima expiraţie
sfătuiţi-l să tuşească

- Sfătuiţi pacientul să tuşească profund şi să expectoreze direct în recipient, cca. 15 ml de spută

Puneţi-vă mănuşi de unică folosinţa, opţional.

- Acoperiţi recipientul cu capacul.


- Ştergeţi exteriorul recipientului cu un şerveţel.

- Introduceţi recipientul într-o pungă de material plastic.

Recoltarea sputei prin frotiu faringian şi laringian

• se umezeşte tamponul de vată cu apă distilată sterilă

• se apasă limba cu spatula

• se introduce tamponul în faringe cerând pacientului să tuşească

• sputa eliminată se prinde pe tamponul de vată care se introduce imediat în eprubeta sterilă

• frotiul laringian se recoltează de către medic pătrunzând cu tamponul în laringe sub control laringoscopic

Recoltarea sputei prin spălătură gastrică

se introduce sonda (Einhorn sau Faucher), în stomac, dimineaţa, pe nemâncate

se introduc prin sondă 200ml apă distilată, bicarbonatată, călduţă, care este evacuată imediat sau extrasă cu seringa

lichidul recoltat se trimite imediat la laborator pentru că germenii căutaţi pot fi distruşi dacă stau mai mult timp în
contact cu mediul acid al sucului gastric

dacă recoltarea se face pentru însămânţare şi lichidul trebuie trimis la alt laborator, sucul obţinut poate fi neutralizat cu
bicarbonat de Na

Recoltarea sputei prin spălătură bronşică

se utilizează la pacienţii cu TBC cavitară, care nu expectorează

se pun în evidenţă bacili încapsulaţi în submucoasă, care nu apar în mod obişnuit în spută

se introduc în recipientul de aerosoli 5ml ser fiziologic sau 4ml soluţie teofilină 3% cu 1ml soluţie de stricnină 1‰

pacientul inhalează de cîteva ori prin inspiraţii adânci, repetate, urmate de expiraţii scurte

se face o scurtă pauză de 4-5sec şi se repetă până la aerosolizarea întregii cantităţi de lichid

după aspiraţii, pacientul începe să tuşească chiar dacă nu a tuşit niciodată

sputa expectorată se recoltează într-un vas steril, recoltarea se repetă zilnic, în următoarele 4 zile, în vase separate

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI

- Oferiţi pacientului un pahar cu apă curată să-şi clătească gura

- Ajutaţi pacientul să adopte o poziţie comodă

- Observaţi respiraţia

- Educaţi pacientul să colecteze în continuare sputa pentru a preveni diseminarea infecţiei

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

- Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform PU

- Îndepărtaţi mănuşile

- Spălaţi mâinile

NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire

- Notaţi data, ora, cantitatea, culoarea, mirosul, consistenţa

PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR

- Etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, data şi ora recoltării, examenul cerut - Completaţi
formularul cerut de laborator dacă pacientul are febră, dacă a luat antibiotice sau dacă expectoraţia a fost indusă prin
administrare de aerosol

EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII

Rezultate aşteptate:

- Pacientul este compliant şi reuşeşte să-şi recolteze sputa şi nu saliva

- Respectarea indicaţiilor de recoltare se reflectă în acurateţea rezultatului testului

Rezultate nedorite/ce faceţi?

- Pacientul nu reuşeşte să expectoreze şi înghite sputa (mai ales femeile şi copiii )

- Rezervaţi-vă mai mult timp pentru a instrui pacientul

- Anunţaţi medicul care vă recomandă altă tehnică de recoltare (prin frotiu, spălatură gastrică, spălatură
bronşică)

- Sputa este amestecată cu saliva şi resturi alimentare din cavitatea bucală

- Repetaţi recoltarea instruind încă o dată pacientul şi ajutăndu-l să respecte indicaţiile de recoltare

- Sputa este amestecată cu vărsătura declanşată în timpul efortului de tuse.

- Captaţi vărsătura şi acordaţi îngrijiri adecvate

S-ar putea să vă placă și