SCOALA POSTLICEALĂ FUNDENI

REFERAT :
AFECȚIUNI
ALE
APARATULUI
GENITAL

PROFESOR : IRINA OLARU ELEV : TOCACI NICOLETA

TOADER MARINELA

ANUL : AMG I H

Pagină 1 din 28
CUPRINS :

1. HIDROCELUL

2. ADENOMUL DE PROSTATĂ

3. PROSTATITA

4. OVARUL POLICHISTIC

5. FIBROMUL UTERIN

6. CHISTUL MAMAR

7. FIBROADENOMUL

Pagină 2 din 28
 I.HIDROCELUL
DESCRIERE

Hidrocelul este un tip de umflatura aparuta in scrot, care se formeaza atunci

cand se aduna lichid in invelisul care captuseste testiculul. 

Hidrocelul este frecvent la nou-nascuti si, de obicei, dispare fara tratament

pana la varsta de 1 an. Baietii mai mari si barbatii adulti pot dezvolta un hidrocel
din cauza inflamatiei sau a unei lovituri/traumatism in scrot.

Hidrocelul poate fi:

Hidrocel congenital– reprezinta o acumulare de lichid in jurul testiculului

(hidrocel testicular) sau la nivelul funiculului spermatic (hidrocel funicular/chist de
cordon spermatic). Poate apare la 1-2 % dintre nou nascuti;

Hidrocel dobandit- colectia lichidiana este cauzata de dezechilibrul dintre

secretia si absorbtia lichidului de la nivelul seroasei vaginale;

Mecanismul de aparitie a hidrocelului este simplu de inteles. In timpul vietii

intrauterine testiculele se formeaza in cavitatea abdominala, apoi migreaza spre
scrot, “impingind” peritoneul sub forma canalului peritoneo-vaginal pina in scrot.

Dupa ce testiculul ajunge in scrot acest canal se inchide. In cazul baietilor cu

hidrocel congenital aceasta inchidere nu este completa, ramanand o comunicare
ingusta cu cavitarea peritoneala. Prin aceasta patrunde lichid peritoneal, dar nu
poate patrunde o ansa intestinala, de aceea hidrocelul nu se poate complica cu o
strangulare de ansa.

Hidrocelul poate fii:

Comunicant- persista intreg canalul peritoneo-vaginal si lichidul circula intre

scrot si cavitatea peritoneala. In acest caz exista variatii de volum ale scrotului,
existand momente in care pare ca hidrocelul a disparut. Este mai voluminos seara
si mai redus dimineata (dupa o perioada de scadere a presiunii abdominale din
timpul somnului);

Necomunicant- canalul peritoneo-vaginal s-a inchis, dar in vaginala testiculara

a ramas inca ichid;
Pagină 3 din 28
 Chist de cordon spermatic- lichidul peritoneal persista pe traiectul canalului
peritoneo-vaginal, acest canal inchizadu-se inferior si superior de acest chist.

HIDROCEL – CAUZE

Cauzele hidrocelului

Spre sfarsitul sarcinii, testiculele unui copil de sex masculin coboara din
abdomen in scrot. Scrotul este sacul de piele care tine testiculele odata ce
coboara. In timpul dezvoltarii, fiecare testicul are in jurul lui un sac natural care
contine lichid. In mod normal, acest sac se inchide si corpul absoarbe fluidul in
primul an de viata al copilului. Cu toate acestea, acest lucru nu se intampla si
pentru bebelusii cu hidrocel.

Hidrocelul se pot forma si mai tarziu in viata, in special la barbatii cu varsta

peste 40 de ani. Acest lucru se intampla de obicei daca canalul prin care coboara
testicul nu este inchis complet si acum intra lichid sau canalul se redeschide. Acest
lucru poate face ca fluidul sa se deplaseze de la abdomen in scrot.

Hidrocelul pot fi cauzat de asemenea de inflamatie sau de traumatism in scrot

sau de-a lungul canalului. Inflamatia poate fi cauzata de o infectie (epididimita)
sau de o alta afectiune.

Pagină 4 din 28
 Factorii de risc pentru hidrocel

Cele mai multe hidroceluri sunt prezente la nastere. Cel putin 5% dintre baietii
nou-nascuti au hidrocel. Bebelusii care se nasc prematur au un risc mai mare de a
avea o hidrocela.

Factorii de risc pentru dezvoltarea unui hidrocel mai tarziu in viata includ:

 Leziuni sau inflamatii ale scrotului;

 Infectia, inclusiv o infectie cu transmitere sexuala;

Complicatiile hidrocelului

Un hidrocel, de obicei, nu este periculoas si nu afecteaza fertilitatea. Insa,

acesta poate fi asociat cu o afectiune testiculara care poate provoca complicatii
grave, printre care:

 Infectii sau tumori – s-ar putea reduce productia sau functia de sperma;
 Hernie inghinala - bucla intestinului prins in peretele abdominal poate duce
la complicatii care pun viata in pericol.

HIDOCEL - SIMPTOME

Simptomele produse de hidrocel

 Hidrocelul nu produce, de obicei, nici o durere. In mod obisnuit, singura

indicatie a unei hidrocel este umflarea nedureroasa a unuia sau a ambelor
testicule.
 Barbatii adulti cu hidrocel pot prezenta disconfort din cauza greutatii unui
scrot umflat. Durerea creste in general cu marimea inflamatiei. Uneori,
zona umflata poate fi mai mica dimineata si mai mare mai tarziu in cursul
zilei.

 Adresati-va medicului dumneavoastra daca dumneavoastra sau copilul

dumneavoastra are hidrocel. De exemplu, un hidrocel ar putea fi asociat cu
un punct slab in peretele abdominal care permite o bucla de intestin sa se
extinda in scrot (hernia inghinala).

Pagină 5 din 28
  Hidrocelul unui bebelus dispare de regula de unul singur. Dar daca
hidrocelul copilului dumneavoastra nu dispare dupa un an sau daca se
extinde, cereti medicului pediatru sa examineze din nou hidroclélul.

HIDROCEL – TRATAMENT

Diagnosticarea hidrocelului

Examenul fizic (inspectie, palpare bimanuala) se face cu pacientul in picioare si

culcat. In afara asimetriei scrotale mai mult sau mai putin pronuntate, inspectia va
arata tegumentul scrotal normal (fara semne de inflamatie locala) si stergerea
pana la disparitie a pliurilor pungii scrotale. In hidrocelele foarte mari, aspectul
penisului se modifica secundar (laterodeviat si ombilicat ).

Cand cantitatea de lichid este mica, palparea testicolului este inca posibila.
Daca insa volumul de lichid este mare, palparea glandei este imposibila. Ecografia
va arata clar asupra naturii lichidiene a formatiunii si va permite, in plus,
evaluarea structurii testiculului (existenta unei patologii testiculare cauzale, in
primul rand tumorale).

La examenul clinic se constata hemiscrot sau scrot marit de volum, dar

nedureros, de consistenta moale sau crescuta (in functie de cantitatea de lichid),
uneori translucid (descris de parinti ca fiind vanat), transiluminabil si fara
modificari de volum in cursul examinarii.

Pentru a intari datele clinice si mai ales pentru a masura testiculul si cantitatea
de lichid peritesticulara se recomanda o ecografie scrotala. In functie de evolutia
copilului aceasta poate fi repetata la interval de citeva luni.

Copilul trebuie luat in evidenta de catre un chirurg pediatru care sa urmereasca

evolutia. Interventia chirurgicala (numita hidrocelectomie, adica o excizie
chirurgicala a unui hidrocel) nu se va efectua in momentul diagnosticarii (ca in
cazul herniei inghinale), deoarece nu exista riscul strangularii si se poate astepta
rezorbtia spontana a lichidului peritesticular si inchiderea canalului peritoneo-
vaginal (filiform in cazul hidrocelului).

Este important de retinut ca nu este vorba de punctionarea scrotului si

evacuarea lichidului, ci de intreruperea comunicarii dintre scrot si abdomen, adica

Pagină 6 din 28
de ligatura si excizia canalului peritoneo-vaginal. Operatia propriu-zisa este
asemanatoare cu cea pentru hernia inghinala la copil.

Optiune alternativa minim invaziva (indicate la pacienti varstnici): aspiratia

trans-scrotala cu ac a lichidului, cu sau fara instilarea unui agent sclerozant in
cavitatea vaginala – risc de recidiva.

HIDROCEL - BIBLIOGRAFIE

1. www.mayoclinic.org
2. www.healthline.com
3. my.clevelandclinic.org
4. Manualul Merk de diagnostic si tratame

II. ADENOM DE PROSTATA

DESCRIERE

Afecţiunile prostatei sunt unele dintre cele mai frecvente boli ale sexului
masculin. În România, peste 30% dintre bărbaţii cu vârsta peste 60 de ani suferă
de adenom de prostată – hipertrofie benignă a prostatei, iar pentru cei de 80-85
de ani, riscul apariţiei acestuia creşte până la 90%. În acelaşi timp, în cazul
tinerilor, cea mai comună problemă este cea a apariţiei prostatitei, caracterizată
prin inflamarea prostatei.

Prostata este glanda anexă a aparatului genital masculin ce îndeplineşte funcţii

vitale în organism şi simultan reprezintă cel mai vulnerabil organ al patologiei
masculine. O glandă prostată mărită poate determina simptome urinare
incomode, cum ar fi blocarea fluxului de urină din vezică. Poate provoca, de
asemenea, probleme ale vezicii urinare, ale tractului urinar sau ale rinichilor.

Pagină 7 din 28
ADENOMUL DE PROSTATĂ – CAUZĂ

Factorii de risc incriminati in aparitia adenomului de prostata sunt:

 varsta,
 consumul de alcool,
 fumatul,
 hipertensiunea arteriala,
 obezitatea,
 diabetul zaharat,

Pagină 8 din 28
  consumul de medicamente (antidepresive, simpatico-mimetice,
antihistaminice),
 infectii ale tractului urinar.

ADENOM DE PROSTATĂ – SIMPTOME

Severitatea simptomelor la persoanele care au adenomul de prostata variază,

dar simptomele tind să se înrăutățească treptat în timp. Simptomele fregvenete
ale adenomului de prostata includ:

 Necesitatea de a urina fregvent sau urgent.

 Frecvența crescută de urinare nocturnă (noctură).
 Dificultate în începerea urinării.
 Un flux urinar slab sau un flux care se oprește și începe.
 Dribbling urinar la sfârșitul urinării (prelungirea mictiunii cu un jet urinar cu
debit mic si prellungit, timp de 30-60 secunde).
 Incapacitatea de a goli complet vezica urinara.
 Semnele și simptomele mai puțin frecvente includ:
 Infecții ale tractului urinar
 Incapacitatea de a urina
 Sânge în urină

Dimensiunea prostatei nu determină neapărat gravitatea simptomelor. Unii

bărbați cu prostate puțin extinse pot avea simptome semnificative, în timp ce alți
bărbați cu prostate foarte extinse pot avea doar simptome minore urinare.

ADENOM DE PROSTATĂ – TRATAMENT

Diagnosticul adenomului de prostata si a posibilelor sale complicatii se stabilesc

de catre medicul specialist urolog in urma examinarii clinice (a tuseului rectal) si
investigatiilor paraclinice. Dintre investigatii :

 probe de functie renala,

 probe urinare (sumarul de urina, urocultura)
 antigenul specific prostatic (PSA)
 fractiunea lui libera (freePSA),

Pagină 9 din 28
 Ecografia de aparat urinar este obligatorie pentru masurarea volumului
prostatic si a reziduului postmictional.

Tratamentul pentru adenom de prostate

Tratamentul adenomului de prostata este variat in dependenta de fiecare caz

aparte. In functie de existenta complicatiilor, tratamentul este medicamentos
pentru adenomul de prostata necomplicat si chirurgical pentru aparitia
complicatiilor.

Tratamentul chirurgical reprezinta excizia tesutului patologic al prostatei si se

poate realiza prin mai multe tehnici: endoscopic (transuretral) sau clasic
(adenomectomia transvezicala).

In urma exciziei tesutului patologic se efectueaza examenul histopatologic al

acestuia si se stabileste diagnosticul de certitudine al hipertrofiei prostatice
benigne.

Mai exista si alte metode alternative la tratamentul chirurgical, cu indicatii

limitate :

 hipertermia locala,
 crioterapia prostatei,
 stenturile prostatice,
 incizia transuretrala a prostatei.

ADENOM DE PROSTATA - BIBLIOGRAFIE

1. www.urologiaserrateribal.com
2. www.mayoclinic.org
3. Manualul Merk de diagnostic si tratamen

Pagină 10 din 28
 III.PROSTATITA ACUTA

DESCRIERE

Prostatita acuta este o infectie a prostatei si poate reprezenta o problema

grava de sanatate in randul barbatilor. Prostata este un organ vecin vezicii urnare,
o glanda a aparatului urogenital masculin. Mai exact, este zona de intersectie
intre calea genitala si cea urinara. Rolul prostatei este de a produce o parte din
lichidul seminal si de a activa spermatozoizii prin alcalinizarea ejaculatului.

Pagină 11 din 28
PROSTATITA ACUTĂ – CAUZE

Cea mai frecventa cauza in inflamatia prostatei este de natura microbiana: din
flora digestive (E. coli ) ce pot coloniza si tractul urinar, favorizati fiind de factori
generali (constipatie, imunodepresie) sau locali (frig, bai in apa rece etc,) si, nu in
ultimul rand, microbii cu transmitere sexuala.

PROSTATITA ACUTĂ – SIMPTOME

Semnele si simptomele prostatitei acute

In opinia medicului specialist urolog, in cazul bolii de proastata, apar

urmatoarele simptome: 

 urinari dease;
 trezire noaptea pentru a urina de mai multe ori;
 dificultatea de a urina;
 intarziere la inceputul urinarii;
 senzatie brusca de a urina;
 reducerea ritmului de urinare si senzatia ca vezica inca nu este complet
golita. 

De asemenea, apare febra (39-40 grade C), frison, stare generala alterata,
dureri musculare etc.

PROSTATITA ACUTA – TRATAMENT

Diagnosticul si tratamentul prostatitei acute

In prima faza, medicul va face anamneza si examinarea fizica. Examinarea

rectala (tuseul rectal) face parte din procesul de diagnosticare a inflamatiei
prostatei. Apoi, pentru stabilirea diagnosticului de prostatita, medicul va folosi
urmatoarele analize si teste:

Pagină 12 din 28
  analiza urinei
 analizele de sange
 testele imagistice – tomografia computerizata, ecografia

Tratamentul prostatitei este stabilit in functie de cauza acestei afectiuni.

Antibioticele sunt folosite pentru tratarea prostatitei bacteriene. Daca

simptomele sunt severe, pacientul poate avea nevoie de antibiotice administrate
intravenos la care se pot asocia antiinflamatoare si alfa-blocanti (medicamente ce
usureaza urinarile).

Medicamentele antiinflamatoare pot ameliora, de asemenea, manifestarile

prostatitei, indiferent de cauza acesteia.

Remediile naturiste pot fi si ele utile in tratarea prostatitei. Baile si compresele

calde pot ameliora simptomatologia. De asemenea, se recomanda consumul de
apa si ceaiuri.

Alcoolul, cofeina si alimentele acide ori picante trebuie evitate intrucat pot irita
vezica urinara, accentuand simptomele prostatitei.

In concluzie, prostatita acuta este o infectie specific masculina, poate aparea la

orice varsta, necesita o evaluare corecta facuta de catre un medic specialist
urolog si succesul terapeutic depinde in mare parte de respectarea tratamentului
si a recomadarilor primite.

PROSTATITA ACUTA – BIBLIOGRAFIE

1. Clinica Mayo
2. www.nhs.uk
3. Jurnalul de medicina al Universitatii Harvard
4. Manualul Merk de diagnostic si tratament

Pagină 13 din 28
 IV.OVARUL POLICHISTIC
DESCRIERE

Sindromul ovarelor polichistice este o afectiune comuna care afecteaza ovarele

femeilor, astfel ca ele nu mai functioneaza normal. Acest sindrom are trei
caracteristici principale:

 Menstruatii neregulate, ceea ce inseamna ca ovulatia nu are loc atunci cand

ar trebui.
 Excesul de androgeni, adica nivel ridicat de hormoni masculini, care pot
cauza modificari fizice, cum ar fi exces de par facial sau corporal.
 Ovarele polichistice, adica ovarele se extind si contin multe saculete
(foliculi) umplute cu lichid, care inconjoara ovulele.

Ovarele polichistice contin un numar mare de foliculi inofensivi, care au

dimensiuni de pana la 8mm. Foliculii sunt saci nedezvoltati, in care ovulele se
dezvolta. Femeile care sufera de aceasta afectiune nu pot elibera ovulele, ceea ce
inseamna ca ovulatia nu are loc.

Pagină 14 din 28
OVARUL POLICHISTIC – SIMPTOME

In mod normal, simptomele devin evidente pana la varsta de 20 de ani.

Totusi, fiecare femeie este diferita, astfel ca unele pot avea simptome usoare,
altele severe, iar la altele pot lipsi complet.

Cele mai comune simptome ale ovarelor polichistice sunt :

 Menstruatii neregulate sau lipsa completa a acestor

Pagină 15 din 28
  Dificultati in a concepe
 Cresterea excesiva a parului, de obicei pe fata, piept, spate sau fese
 Crestere in greutate
 Subtierea si pierderea parului capilar
 Ten gras sau acne

OVARUL POLICHISTIC – CAUZE

Femeile care sufera de aceasta afectiune au un risc ridicat de a dezvolta si alte

probleme de sanatate, precum:

 Diabet de tip 2
 Depresie si modificari bruste ale dispozitiei
 Hipertensiune arteriala si colesterol ridicat
 Apnee in somn, o afectiune care cauzeaza inreruperea respiratiei in somn,
frecventa in cazul femeilor obeze.

Femeile care au avut menstruatia foarte neregulata, adica mai putin de trei
sau patru menstruatii pe an, timp de mai multi ani, au un risc mai mare de a face
cancer endometrial (la nivelul mucoasei uterine)

Cauza exact a acestei afectiuni ramane necunoscuta, dar specialistii cred ca

este legata de anomalii ale nivelului de hormoni .

Rezistenta la insulina

Insulina este un hormon produs de pancreas, care regleaza cantitatea de zahar

din sange. Rezistenta la insulina inseamna ca tesuturile organismului sunt
rezistente la efectele insulinei. De aceea, organismul trebuie sa produca insulina

Pagină 16 din 28
suplimentara pentru a compensa. Nivelurile ridicate de insulina determina
ovarele sa produca prea mult testosteron, care afecteaza dezvoltarea foliculilor si
impiedica ovulatia normala. Rezistenta la insulina poate duce si la cresterea in
greutate, lucru care agraveaza simptomele ovarelor polichistice deoarece excesul
de grasime determina organismul sa produca si mai multa insulina.

Dezechilibrul hormonal

 Niveluri ridicate de testosterone

 Niveluri ridicate de hormon luteinizant
 Niveluri scazute de globulina
 Niveluri ridicate de prolactina

OVARUL POLICHISTIC – TRATAMENT

Aceasta afectiune nu poate fi tratata complet, dar simptomele pot fi tinute sub
control prin:

Schimbarea stilului de viata

In cazul femeilor supraponderale, cea mai buna solutie pentru ameliorarea

simptomelor este pierderea in greutate. Acest lucru implica exercitii fizice, dar si o
dieta sanatoasa, bogata in fructe si legume (cel putin cinci portii pe zi), paine
integrala, cereale integrale, orez brun, peste si carne de pui.

Pagină 17 din 28
Medicamentatie

Pilulele contraceptive si comprimatele de progesteron pot fi recomandate

pentru a induce menstruatia. Acestea pot reduce si riscul cancerului endometrial.

Cu tratamentul potrivit, femeile pot fi capabile sa ramana insarcinate. In mod

normal, este recomandat Clomifenul, acesta ajutand la eliberarea lunara a unui
ovul din ovar.

Daca medicamentatia orala nu functioneaza, majoritatea specialistilor

sugereaza fertilizarea in vitro.

OVARUL POLICHISTIC – BIBLIOGRAFIE

Sursa: https://www.nhs.uk/conditions/polycystic-ovary-syndrome-pcos/

Pagină 18 din 28
 V. FIBROM UTERIN

DESCRIERE

Fibroamele uterine sunt tumori uterine benigne cu origine in musculatura

neteda. 

Cele mai multe fibroame uterine sunt mucoase, urmate apoi de cele
intramurale si de cele submucoase. Deoarece contin receptori estrogenici,
fibroamele tind sa creasca pe perioada anilor fertili si sa se regenereze dupa
menopauza. 

Pagină 19 din 28
FIBROM UTERIN – CAUZE

Fibroamele uterine reprezinta cele mai comune tumori pelvine, aparand la

aproximativ 70% dintre femei. Cu toate acestea, cele mai multe fibroame sunt
mici, asimptomatice. Aproximativ 25% din femeile albe si 50% dintre cele negre
au fibroame simptomatice. Factorii de risc pentru fibroame sunt reprezentati de
rasa negra si un indice de masa corporala ridicat. Factorii potential protectori sunt
reprezentati de nasteri si de fumat.

FIBROM UTERIN – SIMPTOME

Fibromele pot determina menoragie sau menometroragie. Daca ele cresc in

dimensiune, degenereaza sau sangereaza sau cele penduculate se torsioneaza
poate aparea presiune sau durere acuta severa sau cronica.

Datorita compresiei vezicale pot aparea simptome urinare(ex: urinare

frecventa sau imperioasa) iar datorita compresiei intesitinale, simptome
intestinale(ex: constipatie).

Fibramele pot fi factori de risc pentru viitoarele sarcini, ele pot determina
pierderi recurente de sarcini, contractii premature, precum si prezentatii
anormale, determinand necesitatea efectuarii operatiei cezariene.

FIBROM UTERIN – TRATAMENT

Diagnosticul se pune la identificarea, prin examen bimanual, a unui uter marit,

mobil, neregulat, care este palpabil deasupra simfizei pubiene.

Confirmarea diagnosticului necesita investigatii imagistice, de obicei ecografie,

in special sonohisterografie. In aceasta ultima investigatie se instileaza intrauterin
o solutie salina pentru specificarea mai exacta a localizarii fibromului la nivelul
uterului.

Daca dupa aceste investigatii nu se poate trage o concluzie clara se va efectua

RMN care este examenul imagistic cu cea mai mare acuratete. 

Fibroamele asimptomatice nu necesita tratament. In cazul fibroamelor

simptomatice, optiunile medicamentoase, incluziv supresia estrogenica pentru
oprirea sangerarii, sunt suboptime si limitate. Administrarea de
medroxiprogesteron acetat sau de megestrol acetat timp de 10-14 zile la fiecare
ciclu menstrual poate limita sangerarea masiva.

Pagină 20 din 28
 Danazolul, un agonist angrogenic, poate suprima cresterea fibroamelor dar are
un numar mare de efecte adverse (ex: crestere in greutate, acnee, hirsutism,
pierderea parului, ingrosarea vocii, bufeuri, transpiratii profuze, uscaciune
vaginala) si de aceea este mai putin acceptat de catre pacient. Agonistii sunt mai
eficienti cand sunt administrati preoperator pentru reducerea dimensiunii
fibroamelor si a volumului uterin, usurand, din punct de vedere tehnic interventia
chirurgicala si diminuand pierderea de sange. 

Interventia chirurgicala este rezervata, de obicei, pacientelor care prezinta o

crestere rapida a masei pelvine, sangerare uterina recurenta, refractare la terapia
medicamentoasa, presiune sau durere persistenta sau intolarebila,
simptomatologie urinara sau digestiva. 

FIBROM UTERIN – BIBLIOGRAFIE

1. Clinica Mayo
2. www.medicalnewstoday.com
3. www.medlineplus.com
4. Manualul Merk de diagnostic si tratamen

Pagină 21 din 28
 VI. CHISTUL MAMAR
DESCRIERE

Chistul mamar este un sac plin cu lichid aflat la nivelul sanului.O femeie poate
avea unul sau mai multe chisturi. Sunt deseori descrise ca umflaturi rotunde sau
ovale cu margini distincte. La palpare un chist mamar deseori se simte de
consistenta unei boabe de strugure moale sau a unui balon plin cu apa, dar uneori
poate avea si consistenta ferma.

Chisturile mamare sunt frecvente la femeile de 30-40 de ani. Acestea dispar de

obicei dupa menopauza, cu exceptia cazurilor in care se ia tratament hormonal
dupa menopauza. Chisturile mamare nu necesita tratament decat in cazurile in
care este foarte mare, dureros sau deranjeaza in alt fel. In aceste cazuri,
extragerea lichidului din chist poate ameliora simptomele.

Pagină 22 din 28
CHISTUL MAMAR – SIMPTOME
Semnele si simptomele chistului mamar sunt:
 prezenta unei umflaturi usor mobilizabile rotunde sau ovale cu margini
distincte;
 durere mamara sau sensibilitate in zona chistului;
 cresterea in volum a chistului si sensibilitatea acestuia
inaintea menstruatiei;
 scaderea in volum a chistului si ameliorarea simptomelor dureroase si a
sensibilitatii dupa menstruatie;
Prezenta unuia sau a mai multor chisturi mamare nu creste riscul
pentru cancerul mamar.

CHISTUL MAMAR – CAUZE

Fiecare glanda mamara umana contine intre 15 si 20 de lobi glandulari, asezati

ca petalele de margareta. Acesti lobi sunt divizati mai departe in lobuli care
produc lapte in timpul sarcinii si al alaptarii. Ducte mici conduc laptele spre un
rezervor aflat chiar sub mamelon. Pentru a sprijini aceasta retea se gaseste
profund un strat de tesut tisular numit stroma.

Chistul mamar apare atunci cand o supracrestere a glandei sau a tesutului

conjunctiv blocheaza ductele , determinand dilatarea si umplerea lor cu lichid.

 microchistul este prea mic pentru a fi simtit la palpare sau vizualizat in

timpul testelor imagistice, cum ar fi mamografia sau ecografia
 macrochistul este suficient de mare pentru a fi simtit si poate creste pana la
aproximativ 2,5-5 cm in diametru. Chistul mamar cu dimensiuni mari poate
pune presiune pe tesutul mamar din jur, determinand durere sau
disconfort.
Cauzele chistului mamar raman necunoscute. Unele evidente sugereaza ca
excesul de estrogen din organism poate juca un rol in aparitia acestora.

Pagină 23 din 28
CHISTUL MAMAR – TIPURI

Chisturile mamare pot fi clasificate în funcție de dimensiune în:

 microchisturi: nu se simt la pipăit, pot fi văzute doar în cazul unei

mamografii sau ecografii cu ultrasunete
 macrochisturi: pot fi simțite la pipăit și pot ajunge la 2,5-5 cm în diametru;
pot pune presiune pe țesutul mamar din vecinătătate, conducând la dureri
mamare sau discomfort

CHISTUL MAMAR – FACTORI DE RISC

 tulburare hormonală, precum excesul de estrogen în corp

Teste si diagnostic
Screeningul si testele diagnostice pentru un chist mamar de obicei incep dupa
ce doctorul a identificat tumefierea. Procesul poate implica urmatoarele teste si
examene:
1. Examenul clinic al glandei mamare
Medicul va examina tumefierea si va cauta si alte modificari patologice
prezente la nivelul glandei mamare.;
2. Ecografia mamara
Ecografia mamara poate ajuta medicul sa determine daca tumefierea este
plina cu lichid sau este solida. Un radiololog – medic specializat in metode
imagistice – realizeaza ecografia pentru a face aceasta determinare bazandu-se pe
unele caracteristici observate in timpul examenului imagistic
3. Aspirare pe ac fin .
In timpul acestei proceduri, medicul insereaza un ac fin in tumoreta si incearca
sa aspire lichid. Daca pe ac apare lichid si chistul dispare, medicul poate stabili
diagnosticul de chist mamar imediat. Mamografia nu este de obicei indicata
pentru chistul mamar. Totusi, aceasta poate fi realizata daca medicul suspecteaza,
in timpul evaluarii unei tumefactii mamare, ca aceasta este determinata de
altceva in afara de un chist mamar.

Pagină 24 din 28
Chistul mamar – tratament

Chisturile simple nu necesită de obicei tratament, doar dacă creează disconfort sau
produc durere. Aspirația cu ac fin poate reprezenta o metodă de diagnostic, dar și de
tratament pentru chisturile simple.

În cazul în care chistul persistă după 2-3 menstruații și crește în dimensiuni, evaluarea
suplimentară este necesară.

Administrarea contraceptivelor orale poate regla ciclurile menstruale și poate reduce

recurența chisturilor de sân. La femeile postmenopauză cu terapie de substituție
hormonală, întreruperea terapiei poate fi o soluție.

Intervenția chirurgicală este luată în considerare în chisturile de dimensiuni mari care

determină disconfort sau în cele care recidivează și care au un conținut lichid suspect.

Medicina alternativa

Uleiul de primula este un supliment pe baza de acizi grasi (acid linoleic) care

poate fi procurat fara prescriptie medicala. Unele date sugereaza ca acest ulei
poate ajuta la minimizarea disconfortului asociat chistului mamar. Desi
mecanismul exact nu este clar, unii experti cred ca femeile cu deficit de acid
linoleic sunt mai sensibile la fluctuatiile hormonale in timpul ciclului menstrual,
rezultand dureri mamare asociate chistului mamar.

Pagină 25 din 28
 VII. FIBROADENOMUL MAMAR
DESCRIERE

Fibroadenomul este o tumora benigna dezvoltata pe seama proliferarii

tesutului conjunctiv, care poate deveni fibros, intalnita in special la femeile tinere
sub 30 de ani, dar se poate manifesta mai rar si la femeile aflate in timpul
menopauzei.

FIBROADENOMUL MAMAR – CAUZE

Acești noduli pot apărea izolat, dar adeseori sunt multipli. Fibroadenoamele
mamare pot fi simple - și prezintă un risc foarte slab de a dezvolta cancer la sân
(cu aproximativ 1-2% mai mare decât cel al femeilor care nu suferă de aceste
modificări) și pot fi și complexe (acestea având dimensiuni ceva mai mari și
tendința să apară la femeile mai în vârstă).

Fibroadenoamele complexe prezintă un risc ușor mai crescut de a se

transforma malign decât fibroadenoamele simple. 

Cauza exactă a fibroadenomului mamar este necunoscută. Acesta pare a fi

influențat de estrogen, deoarece apare cel mai des la femeile aflate în
premenopauză sau gravide, precum și la femeile care sunt în post-menopauză și
urmează terapie hormonală de substituție.

Cele mai multe fibroadenoame apar în timpul perioadei fertile, cu ciclu

menstrual prezent, atunci când nivelul hormonal se schimbă.

Pagină 26 din 28
FIBROADENOMUL MAMAR – SIMPTOME

Descoperirea la nivelul sanului, de obicei prin autopalpare a unei mase

tumorale mai mult sau mai putin importante cu dimensiuni de la cativa mm la
cativa cm, nedureroasa, ferma si regulata, mobila fata de planurile profunde si
superficiale.

Consistenta acestor tumori poate fi mai ferma inaintea menstruatiei.

Fibroadenomul mamar poate fi prezent in ambii sani in 15- 20 la suta din cazuri.
Aparitia fibroadenomului nu este insotita de adenopatie axilara sau
supraclaviculara.

Care sunt investigatiile recomandate ?

Mamografia arata de obicei o opacitate rotunda cu limite nete.
Ecografia mamara imagine lacunara, regulata, hipoecogena.

Pagină 27 din 28
Punctia biopsie cu ac fin recolteaza un esantion de celule din masa
fibroadenomului poate pune in evidenta celule normale.

FIBROADENOMUL MAMAR – TRATAMENT

In lipsa antecedentelor familiale de cancer de san, supravegherea clinica,

mamografica, ecografica si punctia biopsie a tesutului afectat, trebuie propuse
pacientei.

Daca tumora persista si dupa ce pacienta trece de varsta de 30 de ani sau in

cazul existentei oricarui dubiu privind natura tumorii, se impune exereza
chirurgicala. Exereza indeparteaza fibroadenomul cu limite largi de securitate,
limite care trec la distanta de tumora (exista posibilitatea ca pe tesutul mamar
modificat in fibroadenom sa se dezvolte cancer de san de tip canalar sau lobular,
de aceea limitele rezectiei sunt la distanta de fibroadenom, in tesut sanatos).

Este de preferat ca incizia sa fie estetica, periareolara, avand in vedere ca in

cele mai multe cazuri este vorba de tumori de mici dimensiuni. Anestezia poate fi
locala sau generala. Fragmentul de tesut indepartat chirurgical va fi trimis
obligatoriu la examen histopatologic.

Pagină 28 din 28