DISTROFII (II)

DISTROFII LIPIDICE
Definiţie: leziuni celulare sau tisulare
determinate de tulburări ale metabolismului
lipidic.

Clasificare:
 Distrofii ale trigliceridelor (TGL) – steatoza
 Distrofii ale colesterolului - ateromatoza
 Distrofii ale lipidelor complexe – Boala Gaucher,
boala Niemann-Pick
Trigliceridele-grăsime de depozit, ce se acumulează în mod
normal în anumite regiuni (ţesut subcutanat, mezenter,
epiploon), se pun în evidenţă prin reacţii histochimice pentru
grăsimi
Colesterolul, lipidele complexe-grăsimile de constituție, nu
sunt vizibile prin reacţii histochimice pentru grăsimi decât în
condiţii patologice, când cantitatea lor este crescută
 STEATOZA
Definiție: distrofia lipidică în care este alterat
metabolismul trigliceridelor.

În funcţie de gradul de extindere, steatoza poate fi:

 Localizată (de organ) – afectează în special
ficatul, cordul, rinichii (manifestată prin
acumularea acestora în celulele şi ţesuturi care nu
deţin un rol fiziologic în stocarea trigliceridelor)
 Regională (lipomatoză)-exces de țesut adipos în
anumite zone sau teritorii bine precizate
 Generalizată (obezitate)
 Plasmatică (hiperlipidemiile)
 STEATOZA HEPATICĂ

Definiţie: acumularea de trigliceride în celulele

hepatice, leziune reversibilă. Este cel mai
frecvent tip de steatoză.

Cauze:
-cea mai frecventă cauză este consumul
cronic de alcool
-anemii
-hipoxie
-infecţie cu VHC etc.
Alcoolul acţionează asupra enzimelor mitocondriale din hepatocite,
blocând procesele oxidative şi împiedicând arderea grăsimilor,
care se vor acumula intrahepatocitar.
STEATOZA HEPATICĂ- Macroscopic

Modificările devin vizibile

atunci când acumularea de
trigliceridele este
importantă:
 Ficat mărit difuz, cu volum
şi greutate crescute (poate
ajunge la 6 kg), greutatea
normală-aproximativ 1,5
kg
 Suprafață netedă
 Margini rotunjite
 Pe secţiune culoare
galbenă
 Consistenţă moale, friabil.
Steatoză hepatică-Macroscopic
Steatoză hepatică-Macroscopic
 STEATOZA HEPATICĂ- Microscopic
 Vacuole de diferite dimensiuni în citoplasma hepatocitelor,
care pot conflua şi forma o vacuolă unică, optic vidă, cu
margini bine delimitate, ce împinge nucleul la periferie;
hepatocitul va semăn cu o celulă adipoasă.

Vacuolele:
 optic vide (preparatele prelucrate uzual)
 la secţiuni la gheaţă, acumularea de triglicerile se evidenţiază
cu coloraţia:
-Sudan III(galben-portocaliu),
-Scharlach (portocaliu-roşu),
-Roșu ulei O (roșu)

În funcție de dimensiunea vacuolelor lipidice, steatoza poate fi:

-microvacuolară
-mediovacuolară
-macrovacuolară
 STEATOZA HEPATICĂ- Microscopic
Cauze:
• Alcoolul:
-macrovacuolară
-debutează pericentrolobular şi se extinde de obicei înglobând zonele
acinare 2 şi 1 (devine panacinară)
-potențial de reversibilitate, vacuolele lipidice dispărând odată
cu încetarea consumului de alcool.
-se poate însoți în timp de fibroză pericentrolobulară şi perihepatocitară
(celulele Ito sunt iritate şi încep să sintetizeze colagen)

• Staza sangvină (aspect de ficat în cocardă)

-mediolobulară (activitatea metabolică şi oxidativă mare care le face
deosebit de sensibile la hipoxie)

• Infecția cu virusul hepatitic C

-minimă
-macrovacuolară sau macro-mediovacuolară,
-cu distribuţie caracteristică „în ploaie” – repartiţie neuniformă dar
difuză în toate cele trei zone ale lobulului.
Steatoză alcoolică-microscopie

Vacuole lipidice

Fibroză
perihepatocitară
Steatoză în staza sangvină-microscopie
Steatoză hepatică-colorația roșu ulei O (secțiune la gheață)
 ATEROMATOZA
Definiţie: proces degenerativ al arterelor mari şi mijlocii
caracterizat prin alterarea structurii peretelui vascular
prin formarea unor plăci subintimale, proeminente în
lumenul vasului, numite ateroame.

Cauze: depunerea de colesterol în pereţii arteriali,

procesul se accentuează odată cu înaintarea în vârstă.

 Patogeneză: proces inflamator cronic progresiv, ce

debutează din perioada copilăriei, declanșat prin
depunerea subintimală a colesterolului, ce va determina
fibroză locală, disfuncție endotelială și afectarea
proprietăților contractile ale vasului (îngroşarea
peretelui arterial şi diminuarea lumenului, determinând
astfel reducerea fluxului sanguin)
 ATEROMATOZA- Macroscopic
 Formarea plăcilor de aterom se realizează în mai multe
etape:

Striurile lipidice (leziunele precursoare plăcilor de aterom)

-striuri subţiri, gălbui, de mici dimensiuni (0,1-1,5 mm),
-proemină uşor în lumenul arterial.
-pot conflua.

Plăcile de aterom = structuri mai mari decât plăcile de

aterom
-alb-gălbui
-de consistenţă crescută, imprecis delimitate
-proemină în lumenul vascular
-pot conflua.
 Procesul de ateromatoză este mai evident la nivelul aortei
abdominale, în jurul ostiilor (orificii de origine) arterelor mari
şi în zonele de bifurcaţie.

Complicații
-calcificare, fisurare, ulcerație, ruptură, cu tromboze în
suprafață sau hemoragie în interiorul plăcii.
Placa de aterom-Macroscopie Lumenul
vasului
diminuat
Placa de aterom
 ATEROMATOZA- microscopic
Placa de aterom este formată din 3 componente:
 celule (celule musculare netede, macrofage, diferite tipuri de
leucocite);
 elemente de matrice extracelulară (fibre de colagen,
elastină, proteoglicani);
 depozite lipidice intra- și extracelulare.

O placă de aterom complet constituită prezintă :

 O componentă superficială (capsulă) alcătuită din:
-fibre musculare netede
-elemente de matrice extracelulară –fibre elastice şi de colagen
-rare leucocite și macrofage spumoase.
 ATEROMATOZA- microscopic
 Componenta mijlocie (miez lipidic) este alcătuită din:
-resturi necrotice,
-lipide extracelulare,
-cristale de colesterol
-macrofage spumoase
-fibre musculare netede care au fagocitat lipide.
Placa se extinde înspre tunica medie a arterei.

 În margine/profunzime se observă:
- vase de neoformaţie, responsabile pentru hemoragiile produse
la nivelul plăcii.
Placa de aterom-microscopie
 Placa de aterom-microscopie

Vase de
Cristale de
neoformație
colesterol

Detritus
necrotic

Tunica medie
Placa de aterom-microscopie
Calcificare
 TEZAURISMOZE
Definiție: afecţiuni distrofice sistemice
caracterizate printr-o acumulare de
lipide complexe în citoplasma celulelor din
sistemul reticulo-histiocitar din diferite organe.

 Pot fi: primare sau secundare.

 Tezaurismozele primare sunt afecţiuni

congenitale cu transmitere autozomal-recesivă
ce se datorează unui deficit enzimatic
lizozomal, care determină acumularea
substratului enzimei respective în citoplasma
histiocitelor.
 BOALA GAUCHER
Definiţie: distrofie sistemică ce se caracterizează prin
acumularea de glucocerebrozide în citoplasma histiocitelor
şi a celulelor sistemului nervos central datorită deficitului
enzimei (glucocerebrozidază/beta-glucozidază) ce degradează
în mod normal aceste lipide complexe.

Există 3 tipuri clinice:

 Tipul I – forma adultă cronică non-cerebrală (cea mai
frecventă)
– Sunt afectate:-splina (poate creşte în greutate până la
10kg), greutate normală:150-200 grame
-scheletul – fracturi patologice, deformări;
-ficatul
-limfoganglionii, măduva osoasă,
structurile limfoide de la nivelul tractului digestiv.
Activitatea plasmatică a enzimei scăzută, dar niciodată
absentă.
 BOALA GAUCHER
 Tipul II – forma acută infantilă cerebrală
– Se caracterizează prin
-afectare cerebrală marcată (convulsii,
deteriorare mentală progresivă),
-afectare splenică
-hepatică
-limfoganglionară.
Nu se înregistrează activitate plasmatică a beta-
glucozidazei.

 Tipul III- forma intermediară

- Se caracterizează prin:
-afecțiunile tipului I la care se adugă afectarea
neurologică (cu debut progresiv în a 2-a și a 3-a decadă a
vieții).
Activitatea plasmatică a beta-glucozidazei este mai
scăzută decât în tipul I de boală însă este încă decelabilă.
 BOALA GAUCHER- Microscopie

Organul afectat prezintă

 acumulare de celule Gaucher, sub formă
de plaje/insule:
-histiocite mari, de aproximativ 100 microni
(o hematie are diametrul de 7 microni)
-citoplasma clară, vacuolizată sau fibrilară,
cu aspect de „hârtie creponată”/pânză de
păianjen (din cauza acumulării de
glucocerebrozide), este PAS pozitivă;
-unul sau mai mulți nuclei, sunt mici, dispuşi
excentric.
Boala Gaucher-microscopie (splină)
Celule Gaucher
 Celule Gaucher
Citoplasmă
vacuolizată/fibrilară

Nuclei excentrici
 BOALA NIEMANN-PICK
Definiţie: distrofie sistemică ce se caracterizează prin
acumularea de sfingomielină şi colesterol în lizozomii
histiocitelor din cauza deficitului de sfingomielinază
(enzimei ce degradează în mod normal aceste lipide
complexe) și a defectului de esterificare şi transport al
colesterolului intracelular.

Există 4 tipuri clinice:

 Foma A infantilă (80% din cazuri) (deficit de
sfingomielinază)
Se caracterizează prin:
-afectare neurologică marcată,
-hepatosplenomegalie
-poliadenopatii
-deformări osoase
-întârzierea dezvoltării staturo-ponderale.
Determină decesul în primii 3 ani de viaţă.
 BOALA NIEMANN-PICK
Forma B adultă (deficit de sfingomielinză)
Se caracterizează
-Organe mărite de volum, dar fără afectare
neurologică.

 Forme minore C şi D- defect de esterificare și

transport al colesterolului (nivel normal de
sfingomielinază), determinând acumularea
acestuia la nivelul lizozomilor.
BOALA NIEMANN-PICK- Microscopie

Organul afectat prezintă:

 acumulare de celule Niemann-Pick, sub
formă de plaje/insule:
-histiocite mari, de aproximativ 90 microni,
-citoplasma clară sau vacuolizată (din cauza
acumulării de sfingomielină şi colesterol);
-unul sau doi nuclei mici, dispuşi central.
Boala NIEMANN-PICK- Microscopie
Celule Niemann-Pick

Citoplasmă
vacuolizată Nucleu central
Celule Niemann-Pick

Citoplasmă
clară/spumoasă
COLESTAZA
Definiţie: sindrom clinico-patologic caracterizat prin scăderea
sau oprirea
secreţiei de bilă, cu acumularea în sânge a substanţelor ce
intră în compoziţia
acesteia.
Bila: - Săruri biliare
- Bilirubina – dă culoarea bilei
- Colesterol

!!! BILIRUBINA reprezintă produsul final rezultat în urma

degradării în diferite ţesuturi, a hemoglobinei provenind din
hematiile îmbătrânite sau în exces (proces desfășurat
predominant în splină).

Se află în sânge legată de o proteină (albumina), fiind

insolubilă în plasmă. Astfel, bilirubina neconjugată ajunge
la nivelul ficatului, este preluată de la nivelul capilarelor
sinusoide, este conjugată şi apoi este secretată în
canaliculele biliare, iar apoi în ductele biliare => ductele
hepatice drept şi stâng => ductul hepatic comun => canalul
coledoc care se varsă în duoden.
 COLESTAZA
Colestaza (staza biliară) are 2 mecanisme:
 Hepatocitele sunt incapabile să mai secrete
bilirubina (hepatite acute, cronice etc)
 Obstrucţia căilor biliare intrahepatice (tumori
hepatice, inflamaţii) sau extrahepatice (tumori,
litiaza vezicală).

-Bila nu mai este secretată în arborele biliar, astfel că

se acumulează în sânge.
-La o concentraţie de peste 2 mg/dl (normal 0,3-
1,2 mg/dl), bilirubina se depune în ţesuturi şi
apare icterul (coloraţia galbenă a tegumentului şi
mucoaselor).
Icter
 COLESTAZA- Macroscopic
 Ficat mărit de volum
şi greutate;
 Culoare brun-verzuie;
 Consistenţă crescută;
 Pe secţiune, canalele
biliare intrahepatice
sunt dilatate, din ele
se scurge bila
neagră-verzuie.
Colestază-Macroscopic
Colestază-Macroscopie
 COLESTAZA- Microscopic
 Canaliculele biliare (în mod normal nedetectabile la examinarea
microscopică) sunt vizibile, dilatate, pline cu bilă.

 Ductele biliare din spațiile porte:

-dilatate, pline cu bilă
-proliferează (predominant la interfața dintre spațiul port cu
parenchimul hepatic)
-periductular în spațiul port- edem și infiltrat cu neutrofile;

 Distrucția canaliculelor biliare (din cauza acumulării de bilă)

determină extravazarea bilei, fagocitată de celulele Kupffer
(=macrofagele din parenchimul hepatic) sau formează lacuri de
bilă/ infarcte biliare;

 În hepatocite se acumulează pigment biliar, în formele cronice de

colestază poate apărea degenerescența balonizantă reticulară
periportală a hepatocitelor;
 În timp se dezvoltă un proces de fibroză portală care poate
conduce la ciroza biliară secundară.
Colestază-microscopie

Canalicule biliare
dilatate

Trombi biliari
 Colestază-microscopie

Proliferare ductulară
Colestază-microscopie

Infarct biliar