Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae”, Iași

Biserica din Sardes

Coordonator: Student:
Pr. Protos. Hrisostom C. COJOC Constantin Cosmin

Iași, 2020
 Cuprins

Introducere ............................................................................................................................................ 3
Prezentarea Bisericii din Sardes în Apocalipsă .................................................................................. 4
Acuzații asupra cetății........................................................................................................................... 5
Îndemnuri și avertizări pentru cei din Sardes .................................................................................... 5
Contextul istroric al cetății ................................................................................................................... 6
Avertizarea lui Iisus .............................................................................................................................. 7
Concluzii ................................................................................................................................................. 7
Bibliografie ............................................................................................................................................. 9

2
 Introducere

Pentru a înțelege mai bine informațiile ce vor fi prezentate în lucrarea de față, mai întâi
trebuie să vorbim despre așezarea geografică și istoria cetății Sardes. Astfel, după o scurtă
introducere despre cetatea Sardes, mă voi axa pe partea spirituală a cetății și de ce era una dintre
cetățile de reper din vremea Apostolilor.

În lucrarea de față voi prezenta aspecte din viața religioasă, dar și culturală a Sardesului,
aspecte din capitolul 3 a Apocalipsei ce fac referire directă la cele șapte cetăți, dar și ajutorul
primit din partea Apostolilor.

Astfel, cetatea Sardes se afla la aproximativ 80 km distanță de Tiatira și la est de Efes,

iar astăzi se află ruinele fostului oraș Sardes – capitala bogatului și anticului regat al Lidiei. În
prezent, în locul strălucitorului oraș de altă dată, mai există doar un mic sat de păstori, numit
Sart.

Din anul 133 î. Hr., Sardes este inclus în Imperiul Roman, ca parte a Provinciei romane
Asia. În această perioadă, Sardesul nu mai are glorie, deși se afla la întretăierea mai multor
drumuri romane. Traiește din amintiri, cu templele unei religii apuse și mormintele unor
monarhi dispăruți.

Prima cucerire a avut loc în anul 549 î. Hr., când un soldat din armata lui Cirus a
escaladat în toiul nopții marele perete de stâncă. Ajungând în cetate, soldatul persan a constatat
cu surprindere că nicio santinelă nu păzea intrarea în oraș. Profitând de ocazie, el a deschis
porțile orașului înaintea armatelor persane, orașul fiind cucerit fără probleme. Din anul 546 î.
Hr., Sardes a devenit capitala apuseană a Imperiului Persan.

Cu toate acestea, această cetate rămâne importantă și astăzi pentru faptul că în ea se

găsesc aspecte de conduită morală, religiosă și cultică. Reprezintă cetatea de reper în contextul
propovăduirii Evangheliei, de către Apostoli.1

1
W. M. Ramsay, The letters to the Seven Churches of Asia, 1904, cap. 25, 26; D. G. Mitten, BA 29, 1966, p. 38-
68; G. M. A. Hanfmann, rapoarte regulate în BASOR; C. J. Hemer, NTS 19, 1972-3, p. 94-97; idem, Buried History
11, 1975, p. 119-135.

3
 Prezentarea Bisericii din Sardes în Apocalipsă

„Acestea zice Cel ce are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: (Apocalipsă
1,1)

1. „cele şapte duhuri”

Referinţa aceasta apare şi în cap.1, 4, simbol al perfecţiunii Duhului lui Dumnezeu. Este o
referinţă la cele şapte aspecte ale lucrării Duhului Sfânt în şi prin viaţa lui Iisus – „Duhul
Domnului se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh
de cunoştinţă şi de frică de Domnul” (Is.11:2). Imaginea lui Hristos scoate în evidenţă calităţile
Sale de a face judecată dreaptă a celor din biserica din Sardes.

2. „cele şapte stele”

Pe lângă „şapte duhuri”, Hristos are şi „cele şapte stele”, care potrivit cap.1:20, sunt o
referinţă la „îngerii” sau „liderii” bisericilor cărora le vorbeşte Iisus. Faptul că aceşti lideri
aparţin lui Iisus, le conferă mai multă autoritate dar şi responsabilitate, iar ei sunt datori faţă de
El în ceea ce priveşte slujirea lor.2

Situația din Sardes

Motivul acestui lucru se datorează situaţiei oraşului Sardes în care exista această biserică
şi influenţa puternică asupra ei. Oamenii din Sardes erau idolatri – se închinau zeiţei mamă
Cibele. Ruinele templului ridicat în cinstea ei mai există şi astăzi şi se pot vedea două coloane
grandioase cu o înălţime de 18 m şi un diametru de 2 m. Adorarea acestei zeiţe avea un caracter
profund degradant şi la sărbătorile ţinute în cinstea ei aveau loc orgii la fel ca în cultul lui
Dionisis.

Astfel, se pare că comunitatea mică de creştini din acest oraş a fost profund afectată de
imoralitatea, idolatria şi depravarea societăţii din Sardes, şi nu este de mirare că Iisus nu are
cuvinte de laudă la adresa Bisericii de aici. De fapt, se vede o schimbare de abordare a lui
Hristos, de la această biserică. 3
Până acum El începea cu aprecieri, dar acum începe cu

2
D. H. Lawrence, Apocalypse, London: Martin Secker (1932) publicată postum cu o introducere (p. V - XLI) de
Richard Aldington care este parte integrală a textului.
3
Charles C. Torrey, The Apocalypse of John New Haven, in: Yale University Press (1958). Christopher R. North în
a sa The Second Isaiah London: OUP (1964) p. 23.

4
condamnări. Păcatul nu era o regulă în celelalte Biserici, ci o excepţie, dar aici lucrurile stau
invers şi de aceea nu există aprecieri din partea Domnului.

Acuzații asupra cetății

„Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort.” Apocalipsă 1,1)

Hristos „ştie” – gr. „eido” – a vedea, a cunoaşte îndeaproape, cu siguranţă – şi situaţia

acestei biserici.

1) „ştiu faptele tale” - Nimic nu poate scăpa lui Hristos, căci acţiunile şi mărturia
bisericii din Sardes sunt o „carte deschisă” înaintea aceluia care cunoaşte perfect
realitatea Bisericii sale;
2) „că ai nume, că trăieşti” – ceea ce este ascuns pentru oameni, nu este ascuns
deloc pentru Hristos. Se pare că biserica din Smirna avea reputaţia unei biserici
spirituale, unei Biserici vii;
3) „dar eşti mort” – Hristos însă pronunţă diagnosticul real – „eşti mort”. Putem
impresiona pe oameni cu activităţile („faptele”) noastre, dar nu pe Iisus Hristos,
Capul Bisericii, care nu poate fi „ameţit” de aparenţe, de faţada vieţii noastre de
credinţă.

Sardes era la stagiul de monument – o avertizare pentru Bisericile de astăzi – dar mai
era speranță, pentru că Iisus, capul Bisericii poate da viață.4

Îndemnuri și avertizări pentru cei din Sardes

„Priveghează şi întăreşte ce a mai rămas şi era să moară. Căci n-am găsit faptele tale
depline înaintea Dumnezeului Meu. / Drept aceea, adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit şi
păstrează şi te pocăieşte. Iar de nu vei priveghea, voi veni ca un fur şi nu vei şti în care ceas voi
veni asupra ta.”
 credincioşii adormiseră – de 2 ori în istoria lui, Sardes a fost cucerit pentru că santinelele
adormiseră;

4
D. H. Lawrence, Apocalypse and the Writings on Revelation, Penguin Books. p. 112.

5
  se pare ca biserica din Sardes nu mai mărturisea cu putere pe Hristos, de aceea nici nu
erau persecutaţi;
 cu toate că biserica din Sardes era moartă în ochii lui Dumnezeu, este evident din
versetul 2, că încă mai exista o „rămăşiţă” de credincioşi a căror spiritualitate era vie.
Altfel nu are sens chemarea lui Isus de a „întăreşte ce a mai rămas”.
 însă, pe de altă parte, avertizarea lui Iisus „n-am găsit faptele tale desăvârşite” (în gr.
„n-am găsit nici una din faptele tale desăvârşite”) ne arată starea spirituală foarte gravă
a acestei Biserici.
Iisus îndeamnă la pocăinţă această biserică, dar trebuie să înţelegem că primul pas în
pocăinţa adevărată este înţelegerea situaţiei în care este. Aceasta este ceea ce Iisus face aici –
arată starea gravă a acestei Bisericii. Aici începe „trezirea” – este o lucrarea pe care Duhul Sfânt
o face, revelând starea noastră de păcat, cred că aici „suferim” mult astăzi, şi de aceea nu se
întâmplă nimic.5

Contextul istroric al cetății

Contextul istoric al celor din Sardes ne arată că ei nu au învăţat nimic din istoria lor. Cu
toate că poziţia geografică a oraşului era ideală pentru apărarea lui, deoarece era situat pe un
platou deasupra văii Hermus, înconjurat de stânci imposibil de escaladat.

Sardes a fost cucerit de două ori din cauza încrederii exagerate în poziţia lor şi neglijării
pazei oraşului. În anul 549 î. Hr., regele persan Cirus a cucerit cetatea ce se afla sub conducerea
lui Cresus, escaladând stâncile noaptea şi găsind santinelele dormind. În anul 214 î. Hr.,
armatele lui Antioh cel Mare a cucerit Sardesul folosind aceiaşi metodă.6

Când Hristos vorbeşte bisericii din Sardes, oraşul se afla în declin datorită acestor
invazii, iar Biserica se asemăna cu oraşul.7

5
David L. Barr, The reality of Apocalypse: rhetoric and politics in the book of Revelation. Society of Biblical Lit.
pp. 153.
6
Eusebius of Caesarea, Ecclesiastical History Book VII. Chapter XXV.
7
Eusebius of Caesarea, Ecclesiastical History Book III. Chapter XXV.

6
 Avertizarea lui Iisus

Domnul îi avertizează cu privire la judecata Sa pe care o va face pe fulgerător, neaşteptat

şi irevocabil. Aşa cum am mai văzut şi la celelalte Biserici, dacă nu există pocăinţă, nu rămâne
decât aşteptarea judecăţii drepte a lui Isus peste biserica Sa.

Faptul că Isus va veni ca „un hoţ” este o referinţă clară la istoria oraşului, care le amintea
că de aşa fusese cucerită de duşmani cetatea lor, chiar dacă li se părea că este imposibil de
cucerit – asta datorită „adormirii” lor.

Mântuitorul le promite că vor umbla cu el, îmbrăcați în alb. Sardes era cunoscut printre
altele pentru industria lânii şi a hainelor de lână.

Promisiune devine personală, ca să asigure personal pe fiecare credincios care îi rămâne

fidel, o referinţă la importanţa cetăţeniei în Imperiul Roman – aici nu avem o avertizare la faptul
că ne putem pierde mântuirea, căci ea nu depinde faptele noastre, ci este numai prin har.

Domnul îşi încheie mesajul cu o invitaţia de a auzi: „Cel ce are urechi să audă ceea ce
Duhul zice Bisericilor.” 8

Concluzii

Biserica din Sardes sau mai explicit versetele referitoare la ea sunt scrisoarea către
„îngerul Bisericii din Sardes" (Apocalipsa 3, 1-6) sugerează că Biserica creştină din această
comunitate era impregnată cu acelaşi spirit ca şi cel al oraşului, bazându-se pe reputaţia sa din
trecut şi fără nici o realizare a prezentului, nereuşind să înveţe din trecutul ei şi să fie veghetoare.

Simbolul „hainelor albe” avea semnificaţii bogate în cetatea faimoasă prin luxul
comerţului ei cu îmbrăcăminte: cei puţini credincioşi din cetate vor fi îmbrăcaţi astfel să-L
întâmpine triumfal pe Domnul lor.

8
"Revelation, Book of." Cross, F. L., ed. The Oxford dictionary of the Christian church. New York: Oxford
University Press. 2005.

7
 Sardes era vestit pentru acropola şi pentru necropola sa: acropola sa (oraşul înalt, locul
unde se retrăgea populaţia oraşului, când acesta era atacat) era practic inexpugnabilă, aceasta
fiind cucerită numai de două ori în toată istoria Sardesului, iar necropola sa (cimitirul) era
impresionantă, cuprinzând câteva sute de movile.9

În sec. I-II d. Hr., oraşul a stagnat în dezvoltare, existând un mare contrast între
splendoarea sa, demult apusă, pe care o avea în vremea perşilor şi situaţia lui în sec. I-II d. Hr.,10
industria lânii era înfloritoare la Sardes, ceea ce ar fi putut avea legătură cu referirea la haine.11

Chiar dacă această carte, Apocalipsa, a fost asa de contovers discutată ca fiind „cea mai
nebunească dintre toate cărțile Noului Testament„ există totuși foarte multe pro argumete.
Există în limbajul Apocalipsei nenumărate cuvinte, simboluri și imagini care adeveresc
autenticitatea acestei cărți.

După Carson si Mooè, limbajul pe care Ioan îl folosește este același limbaj care se
găsește și în Evangelia după Ioan, dar și în I Ioan. De exemplu: „mielul”, „cuvântul”, „păstor”.
Dar și dualismele folosite în I Ioan se pot regăsi aici : „întuneric/lumină”, „adevăr/minciună”.12

Cu toate acestea, Biserica din Sardes și-a continuat activitatea cultică, alături de Hristos
și datorită grijii deoseite a Apostolilor asupra ei. Astăzi, Biserica și viața din Sardes este un
subiect controversat în lumea protestantă.13

9
Scott Hahn, The Lamb's Supper: The Mass as Heaven on Earth. New York, New York: Doubleday, 1999.
10
S. Giversen. Apocryphon Johannis Copenhagen: 1963 p. 49.
11
Averky (Taushev), Archbishop (1996-Eng. tr. Fr. Seraphim Rose). The Apocalypse: In the Teachings of Ancient
Christianity. Platina, California: St. Herman of Alaska Brotherhood.
12
Farrar, Frederic, The Early Days of Christianity, volume 2 (1882)
13
Jefferson, Thomas. In His Own Words. p. 360

8
 Bibliografie

1. Noul Testament cu Paslmi, Ed. EIBMBOR, București, 2016.

2. W. M. Ramsay, The letters to the Seven Churches of Asia, 1904, cap. 25, 26; D. G.
Mitten, BA 29, 1966, p. 38-68; G. M. A. Hanfmann, rapoarte regulate în BASOR; C. J.
Hemer, NTS 19, 1972-3, p. 94-97; idem, Buried History 11, 1975, p. 119-135.
3. D. H. Lawrence, Apocalypse, London: Martin Secker (1932) publicată postum cu o
introducere (p. V - XLI) de Richard Aldington care este parte integrală a textului.
4. Charles C. Torrey, The Apocalypse of John New Haven, in: Yale University Press
(1958). Christopher R. North în a sa The Second Isaiah London: OUP (1964) p. 23.
5. D. H. Lawrence, Apocalypse and the Writings on Revelation, Penguin Books. p. 112.
6. David L. Barr, The reality of Apocalypse: rhetoric and politics in the book of
Revelation. Society of Biblical Lit. pp. 153.
7. Eusebius of Caesarea, Ecclesiastical History Book VII. Chapter XXV.
8. Eusebius of Caesarea, Ecclesiastical History Book III. Chapter XXV.
9. „Revelation, Book of." Cross, F. L., ed. The Oxford dictionary of the Christian church.
New York: Oxford University Press. 2005.
10. Scott Hahn, The Lamb's Supper: The Mass as Heaven on Earth. New York, New York:
Doubleday, 1999.
11. S. Giversen. Apocryphon Johannis Copenhagen: 1963 p. 49.
12. Averky (Taushev), Archbishop (1996-Eng. tr. Fr. Seraphim Rose). The Apocalypse: In
the Teachings of Ancient Christianity. Platina, California: St. Herman of Alaska
Brotherhood.
13. Farrar, Frederic, The Early Days of Christianity, volume 2 (1882)
14. Jefferson, Thomas. In His Own Words. p. 360