Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
(1599-1660)
Analiza Portretului Papei Inocentiu al X-lea
Portretul Papei Inocentiu al X-lea este realizat de către pictorul spaniol Diego
Velázquez. În urma unui concurs acesta este considerat singurul artist demn pentru a reda
portretul Papei. De altfel, lucrarea sa este și o dovadă de măiestrie, fiind considerată una dintre
cele mai mari opere cu tema portretului papal. Materialele utilizate pentru realizarea picturii sunt
culorile pe baza de ulei și pânză. Este o lucrare figurativă, mai exact un portret compozițional în
trei sferturi. Se poate observa un personaj masculin cu frunte lată, părul scurt și blond, poartă pe
cap o mitră papala roșie, acestuia îi este vizibilă urechea dreapta. Sprâncenele lui sunt arcuite și
încruntate, privirea sa este fermă, puternică și pătrunzătoare. Gura îi este strâns lipită, aproape
încleștată, el poartă mustată și barbă de culoare șatenă. Pe chipul său apar câteva riduri în zona
obrajilor, acest lucru ne arată că personajul nostru este un bărbat matur care se apropie de
bătrânețe. Dacă ne referim la vestimentația personajului, el poartă o pânză albă plisată care are
terminații din broderie dantelată, are mâneci lungi și albe, ele urmeaza linia mâinilor, peste
veșmânt poartă o pelerină roșie și scurtă din mătase strălucitoare, de asemenea, are un guler
bufant și alb. Carnația acestuia este redată cu nuanțe de ocru și rozaliu. Personajul este așezat pe
un jilt papal rigid, cu spătarul drept, patrulater și căptușit cu catifea, marginile acestuia sunt
decorate cu un metal aurit care prezintă forme geometrice circulare în relief plat. Deasupra
colțurilor spătarului apar decorațiuni florale în relief. Brațele jilțului sunt din lemn, partea de
susținere având aspect fusiform, iar mâna curentă fiind dreaptă. Personajul descris este Papa
Inocentiu al X-lea, el poarta un inel proeminent la mâna stângă, iar în mâna dreaptă ține o bucată
de hârtie în care se regăsește semnătura lui Velázquez. Mâinile sale sunt flexate și sprijinite pe
brațele jiltului. Spațiul este interior, consacrat, în spatele personajului putem observa o perdea
bordo din damasc cu diferite pliuri. Lucrarea se realizează cu ajutorul liniilor drepte (spătarul
jilțului), frânte (gulerul). Sunt prezente forme geometrice (piatra inelului), forme organice
(mâinile). Eclerajul vine din partea stângă, de sus. Cromatica tabloului este realizată din bordo,
alb și auriu. Umbrele sunt redate cu griuri și negru. Suprapunerea nuanței de bordo peste non-
culoarea alb creaza un accent puternic, astfel centrul de interes este pelerina Papei. Lucrarea este
uimitoare datorită multitudinii de texturi redate: damasc, catifea, mătasea pelerinei, carnația
personajului, etc. Ca indice al timpului putem vedea spătarul de tip Baroc. Tridimensionalitatea
este creionată cu ajutorul perspectivei. Ca dinamism lucrarea este statică, închisă și are o
compoziție piramidală.
Papa a fost uimit de lucrarea lui Velázquez și a vrut sa îl răsplătească oferindu-i o suma
mare de bani, dar acesta o refuză spunând că lucrarea a fost de datoria sa.
P.Ș.
Isus în casa Mariei şi a Martei
Lucrarea Isus în casa Mariei şi a Martei este o pictură în ulei pe pânză a artistului Diego
Velázquez, datând din 1618, din perioada carierei sale în Sevilla. Astăzi se află la National
Gallery în Londra, fiind cea mai veche lucrare a sa descoperită până acum.
Interpretarea acestei scene a fost mult timp un subiect controversat – deşi se ştie că
pictura este datată în 1618, nu avem niciun indiciu legat de originea ei anterior secolului al XIX-
lea. În lucrarea propriu-zisă, reprezentarea ambiguă a spaţiului a făcut neclară relaţia dintre
personajele redate în cele două scene, motiv pentru care istoricii de artă au dezbătut îndelung
identitatea figurilor şi conexiunea lor cu personajele biblice. De asemenea, scena din planul
secundar a fost identificată fie ca fiind un geam, o oglindă sau o pictură. Pentru a înţelege scena,
trebuie să o corelăm cu viaţa religioasă din Sevilla, unde se afla Velázquez în acel moment şi cu
scopurile sale artistice. Artiştii secolelor XVI şi XVII au făcut o ascociere între Marta şi Maria şi
viaţa activă, respectiv contemplativă – în mod similar, o putem observa pe Maria stând jos,
privind concentrată spre Iisus, în timp ce Marta stă în picioare lângă sora ei, cu mâna întinsă spre
Hristos. În Sevilla, rolul Martei ca slujitoare a lui Hristos este sărbătorit prin activitatea
principală a Hospital de Santa Marta, hrănirea săracilor. Preferinţa pentru viaţa activă se
accentuează şi prin plasarea scenei din bucătărie în prim-plan. În anumite interpretări, cele două
femei din faţă nu le înfăţişează pe Maria şi Marta, însă gesturile lor identice şi asemănările
vizuale stabilesc anumite paralele între personajele contemporane şi cele biblice. Deşi viaţa
activă este admirată, fiind redată prin Marta, scena vizitei din fundal aminteşte privitorului că un
bun creştin trebuie să aleagă, în primul rând, calea corectă în viaţa contemplativă, cele două fiind
la fel de necesare. Un alt mod de interpretare se opreşte asupra celor două femei din prim-plan,
simple, cel mai probabil lipsite de educaţie, care reuşesc să înţeleagă mesajul lui Isus fără să aibă
nevoie de un intermediar – mesajul transmis de Velazquez fiind, aşadar, faptul că predica lui
Hristos poate să ajungă la oricine.
În concluzie, Isus în casa Mariei şi Martei este o încurajare pentru privitor de a îmbina viaţa
activă, reprezentată în prim plan şi cea contemplativă, redată prin episodul religios. Faptul că
Velázquez a folosit tehnica picturii în pictură accentuează distincţia acestei lucrări faţă de
celelalte, evidenţiind individualitatea şi funcţia ei de moment de meditaţie pentru privitor.
T.M.
Bibliografie:
A.N., „Christ in the House of Martha and Mary”, Diego Velazquez, https://www.diego-
velazquez.org/christ-in-the-house-of-martha-and-mary.jsp
Tanya J. Tiffany, „Visualizing Devotion in Early Modern Seville: Velázquez's "Chirst in
the House of Marthaand Mary", The Sixteenth Century Journal, Vol. 36, No. 2 (Summer,
2005), pp. 433-453, Sixteenth Century Journal, https://www.jstor.org/stable/20477363
Marta Cacho Casal, “The Old Woman in Velázquez's Kitchen Scene with Christ's Visit to
Martha and Mary”, The Sixteenth Century Journal, Vol. 36, No. 2 (Summer, 2005), pp.
433-453, Sixteenth Century Journal, https://www.jstor.org/stable/20477363
Las Meninas
Las Meninas, de Diego Velázquez, este una dintre cele mai reprezentative lucrări ale
pictorului, și totodată, una dintre cele maicunoscute opere din istoria artei universale, fiind
considerată o adevărată capodoperă.
Ce o face atât de specială este punctul de vedere din care pare să fie redată și, în acela și
timp, privită. Pentru perioada în care a fost realizată (1656), perspectiva personajelor de a privi
dincolo de rama tabloului, în exterior, și de a comunica cu privitorul, este una tipică, des
întâlnită. Cu toate acestea, Las Meninas ridică un nou nivel asupra acestei maniere de lucru. În
ceea ce privește modul de redare al realității, putem vorbi de două tipuri diferite: pe de o parte,
avem perspectiva directă a artistului, care privește obiectiv lucrurile și le reconstruiește conform
percepției lui, iar, pe de altă parte, avem o optică impusă din exterior prin diverse mijloace de
redare a lumii înconjurătoare (ex.: telescop, lupă, camera obscură etc.). Las Meninas oferă,
așadar, ambele moduri de observare.
Avem, în plan central, o tânără prințesă Margareta Teresa, înconjurată de anturajul său,
alături de care se află un pictor care lucrează, iar în planul îndepărtat, pe trepele din spatele u șii
deschise, un personaj ce pare a fi Velázquez însuși. Mica prințesă, alături de un pitic din
compania ei și de însuși Velázquez, par a privi în afara ramei, în ochii privitorului, însă ce ridică
un semn de întrebare sunt portretele regelui și reginei, reflectate într-o oglindă de pe peretele din
spatele infantei, deși nu avem vreo urmă a prezenței lor în încăpere. Așadar, artistul pare să
creeze un paradox, îmbinând două moduri de redare: cea directă, prin care acesta observă
lucrurile din interiorul lor, prin prezența sa fizică în lucrare, însă, în contrast cu aceasta, avem și
perspectiva privitorului indirect, care nu intervine în crearea realității, privind-o din exteriorul ei.
Velázquez reușește, așadar, o simbioză între cele două.
A.P.