Capitolul 6

Cererea turistică. Consumul turistic

Cererea turistică – Consumul turistic – Cererea turistică

Piața turistică considerată ca o parte componentă, integrantă a pieței în general în

cererea turistică trebuie privită ca o formă particulară a cererii, ca un segment al cererii
globale.
În literatura de specialitate există mai multe încasări de definire a cererii turistice iar
una dintre cele mai utilizate aparține economistului francez Robert Lanquar care formulează
cererea: ” aceea a persoanelor care se deplasează periodic și temporar în afara reședinței
obișnuite pentru alte motive decât pentru a muncii sau a îndeplini o activitate
renumerată”.
Expresia manifestării efective a cererii care s-a înâlnit cu oferta o reprezintă consumul
turistic, definit ca ansamblul cheltuielilor făcute de subiecții cererii pentru cumpărarea de
bunuri și servicii cu motivație turistică. Legat de raporturile corelative dintre cele două
categorii ale pieței putem spune că rațiunea de consum turistic are o sferă de cuprindere mai
largă decât noțiunea cererii întrucât și în domeniul turistic se poate vorbi despre autoconsum
(în situațiile în care vacanțele sunt petrecute la reședințe secundare, în vizite la rude și
prieteni) și de asemenea există și consumuri turistice subvențiate într-o proporție mai mare
sau mai mică din fonduri pentru protecția socială (vacanțe pentru pensionari, pentru elevi și
studenți, pentru membri de sindicat, etc).
Comparativ cu oferta turistică, consumul turistic are o sferă mai restrânsă, în turism
producându-se doar ceea ce se consumă. Având în vedere aceste relații de incluziune și
egalitate putem ilustra prin următoarea figură natura acestor relații:

OFERTĂ

CONSUM

¿ PRODUCȚIE

CERERE

Consumul turistic = Producția turistică

 În legătură cu elementele sale componente, se manifestă ca cerere turistică actuală sau
efectivă care include numărul actual de participanți la turism sau care călătoresc în afara
localității de reședință, eventual lucrează o anumită perioadă de timp (lună, semestru,
trimestru, an). Această componentă este cea mai ușor de măsurat și o întâlnim în statisticile
naționale și internaționale.
Cererea suprimatăm care include acea secvență a populației care nu călătorește din
diverse motive și la rândul ei este alcătuită din două elemente : cererea turistică potențială,
formată din persoanele ce doresc să călătorească într-un viitor mai apropiat/ îndepărtat dacă
anumite circumstanțe legate de puterea lor de cumpărare sau de timp liber se vor schimba în
bine, devenindu-le favorabile, și cererea turistică amânată, formată din acele persoane care
întârzie să călătorească datorită unor cauze cu care confruntă oferta turistică, cum ar fi: lipsa
temporală a capacității de cazare, condițiile vremii, lipsa de securitate a turiștilor la destinație)
Cererea se formează la locul de reședință al turistului, respectiv îm bazinul cererii care
se definește prin caracteristicile economice, etnice, sociale, politice ale teritoriului național
căruia îi aparține în timp ce consumul turistic se realizează în bazinul ofertei turistice, în mai
multe etape eșalonate în timp și spațiu astfel: înainte de deplasarea către locul destinației
turistice; dar legat de această deplasare( de exemplu: procurarea de echipament sportiv, de
agrement) în timpul deplasării către locul de destinație (de ex.: transportul, transferul
bagajelor) și la locul de destinație.
În cadrul activității turistice, motivația sau motivele de călătorie includ trebuințe,
impulsuri, intenții, valențe, specifice, cu caracter personal, influențate de o multitudine de
factori între care amintim: aspecte legate de mediu, atitudinile legate de acestea și față de
propria persoană, scopul conștient în raport cu necesitatea de călătorie, adaptând nivelele
piramidei motivaționale ale lui Maslow la activitățile turistice. Putem structura motivațiile
turistice astfel:
- motivaţia socială (de afiliaţie, identificare cu alţii, de apartenenţă la grup ) care se
identifică cu nevoia omului de a căuta grupul de turişti, de a face parte din acest grup
etc.;
- - motivaţia cognitivă (constând în nevoia de a şti, de a înţelege, de a descoperi) legată
în domeniul turistic de nevoia de cunoaştere a tradiţiilor, istoriei, culturii altor centre
de civilizaţie etc.;
- - motivaţia de concordanţă între cunoaştere, simţire şi acţiune, care contribuie la
integrarea personalităţii şi se regăseşte în acţiunile turistice cu caracter coparticipativ,
în nevoia de a găsi locuri liniştite în mijlocul naturii etc.;
- motivaţia de repaus şi reconfortare, principala motivaţie turistică, care este satisfăcută
printr-un complex de condiţii şi mijloace, în afara reşedinţei indivizilor;
- - motivaţia estetică, care exprimă tendinţa oamenilor de a se orienta spre frumos, spre
artă, cultură şi civilizaţie, spre peisaj inedit etc.

Cercetările realizate asupra motivaţiilor turistice au scos în evidenţă o serie de factori

determinanţi, între care mai importanţi sunt: modul de viaţă, timpul liber şi nivelul veniturilor,
factori care determină şi condiţionează formarea motivaţiilor turistice individuale.

Determinanţii cererii turistice

În literatura de specialitate există mai multe propuneri de delimitare a factorilor care

influenţează nivelul şi evoluţia cererii turistice. Astfel, sunt identificate grupe complementare
de factori, cum ar fi:
- factori endogeni şi exogeni,
- factori raţionali şi motivaţionali,
 - factori cu acţiune pe termen scurt şi pe termen lung etc.
Una din aceste clasificări structurează factorii de influență a cererii turistice în factori
determinanți economico-sociali și motivaționali. Din categoria factorilor economico-sociali
fac parte: disponibilitatea de timp liber, factorii economici, factorii demografici, factorii
sociali, organizarea şi promovarea, iar în categoria factorilor motivaţionali: necesităţile
biologice şi psihologice (necesitatea de echilibru şi necesitatea de aliniere sau imitare a
categoriilor sociale privilegiate).

Determinanţii economico-sociali
1.Disponibilitatea de timp liber. Creşterea productivităţii muncii, ca şi revendicările
populaţiei active din întreaga lume au determinat recunoaşterea concediilor plătite de către
state, fapt care s-a constituit în premisa cea mai importantă pentru creşterea cererii turistice la
nivel mondial. La acest nivel, pe termen scurt şi mediu se constată o tendinţă de reducere a
timpului de muncă şi o îmbunătăţire a valorificării timpului liber.
Specialiştii au identificat patru categorii de timp liber, care generează patru categorii
de recreere şi turism şi anume:
- diminuarea zilei de muncă de la 12-14 ore la începutul secolului la 8 ore în prezent, fapt care
favorizează evadarea cotidiană din marile aglomerări urbane;
- reducerea duratei săptămânale a muncii în ţările dezvoltate de la 6 la 5 zile, realitate care dă
naştere la ceea ce numim concediu de „şfârşit de săptămână”, cu o durată de 1-2 zile;
- reducerea numărului anual al săptămânilor de muncă, efect al instituţionalizării, generalizării
şi apoi
- creşterii duratei concediului anual plătit; creşterea duratei şcolarizării şi formării
profesionale, precum şi retragerea precoce din viaţa activă, concomitent cu creşterea duratei
medii a vieţii, care au redus la mai puţin de jumătate durata vieţii active în cadrul duratei
medii de viaţă.
Creșterea standardelor de calitate a vieții implementate pe o scară extinsă a disponibilizat o
parte semnificativă a timpului populației active orientând-o către recreere și călătorie.
2. Factorii economici se concretizează, în principal, în venitul personal (sau familial),
în preţurile produselor turistice, în evoluţia cursurilor de schimb etc. Venitul personal (sau
familial) nelimitat a cunoscut o creştere reală, în ultimele decenii, într-un număr mare de ţări,
a stimulat consumul de bunuri şi servicii, inclusiv cele turistice. Veniturile individuale
acoperă, în primul rând, cheltuielile legate de satisfacerea necesităţilor vitale, realizându-se
aşa-numitul „consum obligatoriu”, care nu poate fi redus. Restul veniturilor, care reprezintă
veniturile disponibile sau discreţionare, care susțin o serie de consumuri destinate satisfacerii
unor necesităţi „create” ale nivelului de trai, constituirii de rezerve etc. Evoluţia preţurilor
relative, în special în turismul internaţional, a stimulat călătoriile turistice departe de locurile
de reşedinţă, în timp ce evoluţia cursurilor de schimb, favorabile ţărilor cu economie în
dezvoltare a condus la dezvoltarea produselor turistice a acestor țări pe piața turistică
mondială.
3. Factorii demografici. Se poate afirma că grupurile sociale din mediul urban au o
mai mare înclinaţie spre călătorie. Consecinţă a industrializării, urbanizarea determină
modificările în repartizarea populaţiei active în cele trei sectoare de activitate, creşterea
ponderii populaţiei ocupate în sectoarele secundar şi mai ales terţiar.
Urbanizarea este consecința unei anumite structuri şi dezvoltari economice, fiind
generatoare de impulsuri motivaţionale şi disponibilităţi materiale care au influență asupra
modificării cererii turistice. Creşterea gradului de urbanizare determină creşterea cererii
turistice naţionale, fenomen ce s-a manifestat deosebit de dinamic în ultimul sfert de secol şi
care se preconizează să evolueze asemănător și în viitor. Astfel, la nivel mondial, ponderea
populaţiei urbane în totalul populaţiei se prezintă după cum urmează:
1973 - reprezentând 37%, 1980 – reprezentând 42,%, 2000 – reprezentând 47%, 2005-
reprezentând 49% şi se estimează pentru anul 2030 un procent de 59%. Deci, fenomenul se va
accentua în secolul următor(21), ca urmare a faptului că regiuni care astăzi sunt slab
dezvoltate, pe măsură ce vor cunoaşte dezvoltarea, însoţită de urbanizare se vor afirma ca noi
centre emiţătoare de turişti.
Alte caracteristici demografice care influenţează cererea turistică sunt vârsta, sexul,
situaţia familială, numărul copiilor etc. În Europa occidentală, de exemplu, s-a constatat că
vârsta îți pune amprenta asupra comportamentului de consum de produse turistice, tinerii de
exemplu optând pentru destinații turistice mediteraneene și pentru o mai mare și diversificare
de mijloace de cazare și de transport.
4. Factorii sociali. Faptul că astăzi trăim într-o societate deschisă, integrată într-un
anumit context a depăşit limitele geografice şi politice şi a permis ca turismul să apropie
popoarele, comunităţile naţionale şi categoriile sociale. Acest aspect este mai puternic
evidenţiat astăzi, când şi popoare din Europa Centrală şi de Est, care au optat pentru o
societate deschisă, vor avea un rol tot mai important în evoluţia societăţii umane. Prin turism
se realizează legătura dintre societăţi, culturi şi civilizaţii, turismul încurajând și favorizând
unele schimburi benefice pentru evoluţia societăţii.
5. Organizarea şi promovarea în turism, face ca acesta să devină o forţă economică şi
o realitate socială foarte puternică, un instrument pentru atingerea obiectivelor culturale,
sociale, educaţionale şi uneori chiar politice. Pentru majoritatea popoarelor, statul are un rol
important în sprijinirea iniţiatorilor şi operatorilor turistici, în promovarea internă şi
internațională a activităţii turistice, în asigurarea protecţiei mediului înconjurător, în
amenajarea turistică a teritoriului, în formarea profesională, în protecţia consumatorilor etc.

Determinanţii motivaţionali

Psihologii consideră că cererea turistică poate fi influențată de două categorii de

necesităţi: biologice şi psihologice ( care se concretizează în nevoia de echilibru şi nevoia de
aliniere sau imitare a categoriilor sociale privilegiate).
Necesitatea de echilibru este satisfacută de turism, care apare ca un factor
compensator al existenţei cotidiene, caracterizată în general prin constrângere, încordare,
conformism. Rolul compensator decurge din cele trei funcţii pe care le îndeplineşte turismul:
destindere, divertisment şi dezvoltare.
Destinderea semnifică odihna şi eliberarea de oboseala nervoasă şi fizică generată de
condiţiile de muncă şi viaţă. Este o funcţie cu efecte terapeutice sau profilactice, permiţând
vindecarea sau prevenirea unor stări patologice şi care contribuie la refacerea forţei de muncă.
Divertismentul completează destinderea, îi dă un conţinut dinamic, permite ruperea
monotoniei cotidiene, presupunând căutarea unor satisfacţii, a confortului, a agrementului.
Dezvoltarea se referă la personalitatea celor care recurg la activități turistice pentru a-și lărgi
sfera de cunoştinţe şi preocupări în raport cu mediul înconjurător. Aceasta este cea mai
ambiţioasă funcţie a turismului datorită efectelor fizice și psihologice asupra individului.

Necesitatea de imitare a categoriilor sociale privilegiate în ceea ce privește obiceiurile

de consum turistic a fost la începutul XX, un determinant psihologic principal în formarea
cererii turistice la nivelul micii burghezii sau a categoriilor sociale cu venituri medii sau
reduse. Dispariţia graniţelor sociale ale actului turistic a determinat, astăzi, dispariţia acestei
funcţii, ea menţinându-se încă la nivelul calităţii activității turistice şi în alegerea destinaţiilor.

Elasticitatea cererii turistice

Între factorii care influențează cererea turistică, existența timpului liber și nivelul
veniturilor se constituie ca pricipală premise ale formării cererii turistice. Astfel, pe de o parte,
progresul tehnic a dus şi continuă să ducă la reducerea duratei timpului de lucru şi la creşterea
timpului liber iar, pe de altă parte, venitul constituie baza oricărui consum, inclusiv a
consumului turistic. Nivelul consumului turistic depinde de totalul veniturilor, concretizate în
produsul naţional net, din care se constituie venitul individual.
În contextul pieţei turistice, se pot identifica şi alţi factori care influenţează cererea
turistică, subiectivi şi obiectivi, cuantificabili cu mai mare sau mai mică uşurinţă care,
matematic, pot fi consideraţi ca o funcţie de forma: Ct = f(x1,,x2,.....xn), unde Ct- cererea
turistică; x1, x2, xn- factori care influentează această categorie.
Cei „n” factori de influență a cererii turistice pot să...............cu intensități și sensuri
diferite, unii dintre ei amplificându-și acțiunea, iar alții diminuând-o.
O categorie economică ce caracterizează numeric influența diferiților factori asupra
cererii turistice este elasticitatea cererii turistice care constă în modificarea cererii sub
acțiunea unui sau mai multor factori. În activitatea turistică interesează mai ales analiza
elasticității cererii turistice la prețuri și la venituri.
Caracterizarea cantitativă a elasticității cererii turistice se face prin coeficientul
elasticității cererii „Et” calculat cu relația :

∆ y ∆x
Et = y ÷ x ,
o 0

unde:
Et - reprezintă coeficientul de elasticitate al cererii în funcţie de factorul considerat;
∆y - reprezintă modificarea nivelul cererii turistice
∆x - reprezintă modificarea nivelului factorului de influenţă considerat;
y0 - reprezintă nivelul cererii turistice în perioada de bază;
x0 - reprezintă nivelul factorului de influenţă în perioada de bază.

Adaptând această relație putem calcula coeficientul de elasticitate a cererii turistice la

preț pe baza relației :
 ∆ Ct ∆ P
ε p= ÷
Ct 0 P0

unde:
Ct - reprezintă cererea turistică;
P - reprezintă preţul produselor turistice.

Elasticitatea cererii este diferită la nivele diferite de prețuri ale produselor turistice
analizată în valoare absolută, alasticitatea este mai mică la prețuri mari și este mai mare la
prețuri mici. Pe o curbă a cererii se pot indentifica 3 zone de elasticitate și anume:
- zona unde elasticitatea este mai mare decat 1;
- zona unde elasticitatea este egală cu 1;
- zona unde elasticitatea este mai mică decât 1.
În fucție de valoarea calculată putem caracteriza cererea turistică ca fiind elastică, inelastică
sau unitar elastică.