Universitatea

Academiei de Ştiinţe
a Moldovei

Roma în perioada Republicii

[ПОДЗАГОЛОВОК ОТЧЕТА]

Efectuat: Raileanu Dumitrița

Verificat: Hanganu Aurelia

Chișinău, 2013
O etapă importantă în istoria romană este reprezentată Res Publica Romana
de epoca republicană (c. Republica Romană

510/509-27 î. Hr.), care este subîmpărţită în două: 1.  

←
Republica timpurie şi clasică şi 2. Republica târzie (sau 508 î.Hr. – 27 î.Hr.
criza secolului I î. Hr.). Dacă prima parte poate fi   →
caracterizată prin evoluţia Romei de la stadiul de
cetate/oraş stat la stat teritorial, datorită în primul rând
expansiunii în peninsula italică şi apoi în bazinul
Mediteranei, criza secolului I î. Hr. (c. 133-27 î. Hr.)
reprezintă o consecinţă a mai sus-menţionatei
expansiuni.Perioada Republicii timpurii şi clasice se
caracterizează prin două cuvinte-cheie: expansionism şi
secesiune. Strâns legate între ele, secesiunea plebeilor
este determinată de conflictele dintre patricieni şi
plebei. Dintre aceştia, ultimii pot fi împărţiţi în două
categorii - plebea bogată, care doreşte participarea la
viaţa publică alături de patricieni şi plebeii săraci, ale
căror revendicări sunt împărţirea pământului şi sclavia
din datorii. Folosită încă din 494 î. Hr., tactica Provinciile Romane înaintea asasinării lui Cezar

secesiunii şi ameninţarea cu crearea unei Rome plebee

au avut un real succes, plebea reuşind treptat
sădobândească o serie de drepturi politice - ca de exemplu, instituirea tribunatului
plebei (494/493 î.Hr.), apărător al drepturilor plebei în faţa abuzurilor patricienilor -
până la desfiinţarea monopolului de accedere la sacerdoţii, deţinut de către patricieni
până la elaborarea legii Ogulnia, în 300 î. Hr. În plan instituţional, aceeaşi perioadă va
marca crearea de noi instituţii, menite să asigure funcţionarea statului - comiţiile. Dacă,
de exemplu, comitia curiat este atestată de către sursele  istorice (care, este drept,
trebuie privite cu rezerve pentru această perioadă) încă din epoca regalităţii,epoca
Republicii timpurii a fost martora creării altor două tipuri de adunări cetăţeneşti
(comitia):centuriata (adunarea cetăţenilor înarmaţi sau adunarea cetăţenilor pe
centurii) şi tribute (derivată din concilium plebis şi considerată o adunare exclusiv
plebee, din 287 î. Hr. hotărîrile sale dobândind putere de lege).
Expansionismul roman a fost strâns legat de conflictele din sânul societăţii.
Dacă plebeii au folosit drept tactică de luptă secesiunea şi ameninţarea cu crearea unei
"anti-Rome", patricienii aufolosit drept armă recrutarea.În plus, cel puţin după cu
transpare din surse (în special Titus Livius, principalul izvor pentru perioada avută în
discuţie), se pare că Roma a dezvoltat un sentiment de "cetate asediată", conformcăruia
toţi vecinii îi erau duşmani. În consecinţă, pentru a supravieţui, Roma trebuia să-şi
înfrângăduşmanii şi să-i transforme în "aliaţi". Astfel, între 498-493 î. Hr. a avut loc
războiul latinilor, la sfârşitul căruia Roma a devenit hegemonul confederaţiei latine.
Însă, odată cu expansiunea în Italia,Roma a întâlnit duşmani tot mai puternici, în a
doua jumătate a secolului al II-lea î. Hr. avândînregistrate războaiele punice (264-241 î.
Hr.; 218-201 î. Hr. şi apoi, în secolul următor, 149-146 î.Hr.). Perioada se
caracterizează prin expansiunea romană în bazinul Mediteranei Occidentale, dar şi
implicarea Romei în Macedonia, Grecia şi apoi Orient. De altfel, primul contact al
Romei cu lumea elenistică a avut loc anterior, în timpul războiului cu Tarentul (282-
272 î. Hr.), când Pyrrhus, regeleEpirului, a intervenit în ajutorul Tarentului.Războaiele

СТРАНИЦА 1
punice s-au dovedit a fi însă o sabie cu două tăişuri - dacă romanii au sfârşit prin a
cuceri Carthagina (146 î. Hr.), distrugerile provocate de expediţia lui Hannibal în Italia
(218-202 î.Hr.) au avut drept consecinţe pe termen lung în plan economic, decăderea
ţărănimii mici şi mijlocii italice, coroborată cu creşterea numărului marilor proprietăţi
şi, în consecinţă, scăderea numărului cetăţenilor recrutabili şi schimbarea regimului
agricol - de la o agricultură bazată în principal pecultivarea cerealelor, spre o
agricultură în care se punea accent pe cutura viţei-de-vie şi a măslinului,ca şi o
economie pastorală, pentru care erau necesare mari proprietăţi.În plan instituţional,
asistăm la o distorsionare a rolului magistraturilor clasice ale Republicii, care, fiind
structurate pentru un oraş stat, nu mai pot gestiona statul teritorial care ajunsese Roma.
Spre sfârşitul Republicii clasice şi începutul crizei secolului I î. Hr., se simte nevoia
unei adaptări a acestor instituţii la noile realităţi.Criza se manifestă pe multiple planuri
- politic, prin tentativele unor personaje politice defrunte de a institui un regim
personal; socio-economic, prin tendinţa tot mai accentuată de creare amarilor
proprietăţi în Italia şi încercări de rezolvare a problemei pauperizării ţărănimii mici şi
mijlociidin Italia, cu grave consecinţe în plan militar - scăderea numărului de cetăţeni
recrutabili în legiuni - caşi revoltele sclavilor (revoltele din Sicilia, 135- 132 î. Hr.;
104-101 î. Hr.; răscoala lui Spartacus, 73-71î. Hr.), până la modificări în planul
mentalităţii colective, unde asistăm la o elenizare accentuată aelitei politice, ceea ce
duce la coruperea vieţii publice, unde discursul, de exemplu, capătă un roldeosebit de
important, până la tendinţele spre lux ostentativ, strâns legate de accentuarea
competiţieidin sânul clasei politice, ajungându-se la distorsionarea caracterului iniţial
al unor magistraturi, precum dictatura, sau crearea altora noi, precum triumviratul. De
asemenea, corupţia devine o tară avieţii publice, ca de altfel şi generalizarea sistemului
clientelar (a se vedea în acest sens războiul cu
Iugurtha, 111-105 î. Hr.).

Creşterea puterii romane în Asia Mică

În această perioadă modul de conducere se

schimbă. Instituția regalitatii dispare, locul ei fiind
luat de o serie de magistrați, aleși pe o perioada
limitata, cu condiția de a fi satisfăcut stagiul militar, dar Senatul se menține devenind
instituția supremă în perioada republicii. Numarul membrilor creste de la 300 la 900.

СТРАНИЦА 2
El era format dintr-un grup de cetățeni în vîrstă. În fiecare an, Senatul alegea doi
consuli să conducă Roma. Senatul se întrunea pentru a discuta despre modul în care era
condusă Republica Romana și pentru a oferi sugestii consulilor, care erau cei mai
puternici oameni din Roma. Senatul avea drept de veto. În Senat roman existau doua
partide neoficiale: optimates si populares. Senatul a avut o importanță majoră, iar
prestigiul său s-a format prin prisma participării instituționale a patricienilor bogati,
aparținînd aristocrației. Începand cu secolul IV i. Hr. vor avea acces in Senat și plebeii,
menținîndu-se totodată și Adunarea poporului.

Roma a cucerit în perioada republicii întreaga Peninsula Italica, bazinul Mării

Mediterane, zone întinse din Europa și Orient, intrînd în contact cu civilizații diverse și
preluaînd o serie de influențe.

Bibleografie:

1. James Grout “Encyclopaedia Romana”

2. Peter Connolly, “Armata romană”
3. “Enciclopedia Lumii Antice”, editura Aquila

СТРАНИЦА 3