Subiect 4.

Etiologia cancerului:

- Factori de risc ambientali (fizici, chimici, virali)

- Factori de risc comportamentali (fumat, alcool, alimentatie) sau ai „stilului de viaţă”

- Factori de risc constitutionali – endogeni (hormonali, genetici, imunologici).

CAPITOLUL 3

ETIOPATOGENIA CANCERELOR- FACTORII DE RISC

Cauzele majorităţii cancerelor umane rămâne nedefinită, totuşi studiile epidemiologice au condus la
identificarea unui număr crescut de dovezi care sugerează contribuţia unor factori extraconstituţionali sau de
mediu, în special asociaţi „stilului de viaţă” care participă la etiologia neoplaziilor. Aceşti factori sunt numiţi
factori de risc. În literatura epidemioogică, un factor de risc este definit ca „un eveniment bine-definit sau o
caracteristică care a fost asociată cu creşterea ratelor de apariţie a unei boli subsecvente”; astfel, termenul este
limitat la pacienţii care nu prezintă boala.
Opinia că agenţii mediului înconjurător sunt cauza principală a cancerelor umane este derivată din
următoarele observaţii epidemiologice:
• Deşi incidenţa generală a cancerelor este constantă la nivelul tuturor ţărilor în lume, incidenţa
unor tipuri specifice de cancer poate varia de mai multe sute de ori.
• Există diferenţe considerabile între incidenţa unor tumori în sânul populaţiilor unei singure ţări.
• Populaţiile de emigranţi îşi asumă incidenţa cancerului a noului mediu de viaţă după una sau
două generaţii.
• Incidenţa cancerelor într-o populaţie se poate schimba rapid.
Studiile epidemiologice, experimentale şi clinice au condus la identificarea unui
număr mare de factori etiologici ai cancerului; în funcţie de natura lor, aceştia se pot împărţi
în:
• exogeni, din mediul înconjurător (responsabili pentru 90% din cancerele umane)
• endogeni, proprii organismului: genetici, imunologici, endocrine şi metabolici.
În funcţie de posibilitatea aplicării strategiilor de prevenţie, aceştia se împart în:
• modificabili: comportamentali, de mediu
• nemodificabili: biologici (vârstă, sex), genetici.
Au fost demonstrate asociaţii între factorii exogeni(de mediu) şi frecvenţa cancerelor.
Principalii agenţi asociaţi cu o incidenţă şi mortalitate crescută prin cancer, într-o proporţie
semnificativă din punct de vedere statistic, sunt:

Tabel 1. Aprecierea procentuală a numărului total de decese atribuite cauzelor cancerului.

_____________________________________________________________________
Factor de risc Procentaj
_____________________________________________________________________
• Fumatul 30%
• Alimentaţia ( dieta) şi obezitatea 30%
• Modul de viaţă sedentar 5%
• Factorii ocupaţionali 5%
• Istoricul familial de cancer 5%
• Virusurile şi alţi agenţi biologici 5%
• Factori perinatali şi ai creşterii 5%
• Factorii reproductivi 3%
• Alcoolul 3%
• Statusul socio-economic 3%
 • Poluarea mediului 2%
• Radiaţiile ionizante 2%
• Medicaţii şi proceduri medicale 1%
• Sare, alţi aditivi alimentari şi contaminate 1%
• Factorii geofizici 3%
________________________________________________________________________
aprecieri Harvard Center for Cance Prevention
Majoritatea cancerelor umane sunt determinate de factori exogeni (ocupaţionali, dietă, expuneri
medicale). Nu este cunoscută o cauză unică a cancerelor (cu o singură excepţie, aceea a cancerelor pulmonare a
căror etiologie este în relaţie cu fumul de ţigară în 80% din cazuri), dar se presupune acţiunea concomitentă a
mai multor factori exogeni. Deşi mărimea contribuţiei carcinogenilor umani rămâne de stabilit precis, un număr
crescut de studii epidemiologice indică roluri importante pentru diferite categorii de agenţi chimici, radiaţii,
metale, fibre care se găsesc în mediul individual.
Actual, se admite că aproximativ 80-90% din cancerele umane se datoresc acţiunii factorilor
de mediu extern şi modului de viaţă.
Analiza extensivă a cauzelor cunocute ale cancerelor efectuată în urmă cu mai mult de două
decade în urmă de către Doll şi Peto a relevat că 50% până la 70% din cancerele umane ar fi
prevenite.
Factorii exogeni
Factorii exogeni pot fi grupaţi în cinci categorii:
a. Factori ai „stilului de viaţă”(45%)- 6 factori lifestyle confirmţi precum: fumatul,
consumul de alcool, alimente (peşte sărat), obezitatea, exerciţiul fizic, factori
reproductivi.
b. Factori de mediu ambiental (4%) include 4 factori confirmaţi: aflatoxina, erionit,
radon, radiaţiile solare.
c. Factorii ocupaţionali, relaţie cu mediul profesional (4%)-35 de factori confirmaţi
precum: 4-aminofenil, benzidina, benzen, vinil clorid, etilen oxid, gazul azot iperita,
arsenic, cadmiu, crom, nikel, beriliu , azbest, siliciu, talc, uleiuri minerale, prafl de
rumeguş, gaze de coxificare, industria de coloranţi, acid sulfuric, etc.
d. Factori medicamentoşi şi iatrogeni (2%) -18 factori confirmaţi: substanţele
citostatice citotoxice (clorambucil, ciclofosfamida, melfalan, metil-CCNU; MOPP,
mileran thioepa treosulfan), imunosupresoare (azatioprina, ciclosporina), hormoni
(estrogeni nesteroidieni şi steroidieni, contracepive orale, tamoxifen), altele
(metoxipsoralen, analgezice mixte),
e. Factorii biologici (4%)- 9 factoi precum : Helicobacter pilory, virusul hepatitei B,
hepatitei C, Human Papilloma Virus (HPV) tipurile 16,18, 33, HTLV-1,2, paraziţi (
Opisthorchis viverrini, Schistosoma haematobium).

I. Factori ai „stilului de viaţă

Factorii stilului de viaţă precum fumatul, dieta, obezitatea şi exerciţiul fizic sunt implicaţi în
etiologia a 40% din canncerelor umane.
Fumatul
Fumatul reprezintă ucigaşul numărul unu în lume, principala cauză de deces la mai
mult de 30% din decesele prin cancerele umane ( 25-35% din mortalitatea masculină şi 5-10%
din cea feminină). Fumatul ucide anual peste 4 milioane de persoane fiind de aştepta ca spre
anul 2020 ca acest număr să se dubleze. Prevalenţa fumatului variază semnificativ cu: sexul,
vârsta etnicitatea, statusul socio-economic şi nivelul de educaţie. În Europa, aproximativ 30%
din populaţia adultă sunt fumători regulaţi. Prevalenţa fumatului la persoanele de vârstă tânără
este de circa 27-30%, indivizii cu vârste peste 65 de ani sau mai vârstnici prezintă o
prevalenţă mai scăzută dintre adulţi. Aproape 38% dintre bărbaţi fumează, iar ratele de
fumătoare printre femei sunt de 23%.
Tipurile de cancer asociate puternic cu consumul de tabac sunt: cancerul bronho-
pulmonar, laringian, esofagian, oro-faringian, vezică urinară, pancreatic, renal şi stomac;
cancerele probabil asociate cu fumatul sunt: leucemia mieloidă acută, cancerul de col
uterin, colo-rectal şi hepatic.
Relaţia cauzală între fumat şi cancer a fost prima oară stabilită în 1964 când fumatul a fost
implicat în dezvoltarea cancerelor de laringe şi bronho-pulmonar.
Implicarea fumatului în dezvoltarea cancerului este susţinută de următoarele argumente:
1. Existenţa unei relaţii puternice între fumatul de ţigarete şi mortalitatea prin cancer
pulmonar, riscul de cancer pentru toţi fumătorii fiind de 11-22 de ori mai crescut faţă de
nefumători.
2. Existenţa unei relaţii doză-răspuns între fumatul de ţigarete şi riscul de a dezvolta cancer
pulmonar la ambele sexe, fapt demonstrat de numeroase studii, cu riscul mai crescut la
femeile şi bărbaţii mari fumători faţă de non-fumători; fumătorii moderaţi prezintă un risc
intermediar.
3. Mortalitatea prin cancer pulmonar care este atribuită direct fumatului de ţigarete este
crescută în prezenţa urbanizării, a unor factori profesionali precum muncitorii în minele de
uraniu, expunerea la azbest.
4. Abandonarea fumatului determină o descreştere semnificativă a riscului şi a mortalităţii
prin cancer pulmonar în comparaţie cu persoanele care continuă să fumeze.
5. Studiile pe autopsii arată că modificările mucoasei bronşice care sunt presupus a preceda
dezvoltarea carcinomului bronho-pulmonar (displazie) sunt mult mai frecvente la
fumători decât la nefumători şi există o relaţie doză-răspuns pentru aceste modficări.
6. Inhalarea cronică a fumului de ţigarete sau instilarea intratraheală a diferitelor fracţii din
fumul de ţigară determină cancer pulmonar la animalele de experienţă (câini şi hamsteri);
7. Studiile pe celule în cultură demonstrează că diverşii constituenţi din tabac şii fumul de
ţigară ca şi extrasele condensate din acesta determină transformarea malignă a celulelor
normale.
8. Izolarea din fumul de ţigară a unor carcinogeni chimici compleţi şi a unor cocarcinogeni
(promotori tumorali) au fost izolaţi din condensaea fumului de ţigară (cu activitate certă în
determinarea cancerului: hidrocarburi aromatice policiclice, nitrozamine, amine
aromatice, hidrazina, nichel, cadmiu, poloniu).
Creşterea spectaculoasă a incidenţei cancerului pulmonar la sexul feminin este în relaţie
directă cu adoptarea obiceiului fumatului de către acest sex. Din acest moment, ratele de
incidenţă a cancerului pulmonar la sexul feminin sunt în creştere, iar previziunile sunt în
continuare sumbre în deceniile următoare. Deşi incidenţa fumatului este în scădere la bărbaţi
din 1994, cancerele pulmonare au depăşit cancerele mamare la sexul masculin în anumite ţări
industrializate. La sexul feminin, rata deceselor prin cancere bronho-pulmonare este în
creştere continuă ddin 1975 până în 2003 deşi rata incidenţei este în declin din 1991.

Alimentaţia – dieta
Se apreciază că dieta, inactivitatea fizică şi obezitatea sunt responsabile de 30% dintre
cancere. Deficienţele alimentare sunt implicate in etiologia cancerelor în regiunile în curs de
dezvoltare, unde există un dezechilibru între activitatea fizică şi aportul energetic, în timp ce
conţinutul crescut de zahăr si grăsimi reprezintă principalii factori incriminaţi în ţările
dezvoltate.
Există numeroase date în favoarea ideii că dieta este un factor implicat în etiologia
unor cancere precum cele de colon, stomac, pancreas, sân, ovar, corp uterin, prostată. Au fost
formulate mai multe ipoteze cu privire la factorii alimentari pentru a explica variaţiile
incidenţei unui anumit neoplasm în diferite ţări. Consumul de peşte afumat şi carne
conservată prin fum (Japonia) a fost incriminat în producerea cancerului de stomac.
Factorii de alimentaţie sunt apreciaţi a contribui la aproxaimatuiv 40% din toate cancerele
ţărilor Vestice şi chiar la 60% din cancerele femeilor din ţările cu incidenţă crescută a
cancerelor mamare.
Alimentaţia poate interveni în procesul de carcinogeneză în circumstanţe precum:
a) Asigurea unei surse de carcinogeni sau procarcinogeni: alimente ce conţin substanţe
cancerigene sau acestea pot apare în procesul de prelucare a alimentelor sau prin pocesul
de conservare.
b) Favorizarea formării de substanţe cancerigene: nitraţii şi nitriţii a căror concentraţie poate
fi ridicată în unele alimene sau în apa potabilă sunt transformaţi în nitrozamine.
c) Modificarea efectelor carcinogenilor: alimentaţia poate avea un rol protector împotriva
carcinogenilor prin conţinutul în fibre, vitamine şi substanţe antioxidante (vitaminele
C,E,A, coenzima Q 10 , melatonina, seniul, zincul). Seleniul şi vitamina E reduc riscul de
cancer de prostată.
d) Un regim alimentar bogat în fibre vegetale scade riscul de cancere de colon, cavitate
orală, esofag, stomac şi plamân.
e) Un număr de studii au sugerat efectul protectiv al acidului folic în reducerea riscului de
cancer de colon. Acest efect poate fi explicat de două teorii: (1) sinteza de donori de
grupări metil mediată de folat pentru metilarea ADN-ului şi reglarea expresiei genice; (2)
există o conversie a uracilului la tiamină facilitată de folat, mecanism implicat în
repararea ADN-ului.
Datele epidemiologice sugerează că un consum crescut de grăsimi, proteine, sare şi o dietă
săracă în fibre vegetale (SUA, Europa vestică) sunt asociate cu un risc crescut pentru cancerul
de colon. Incidenţa cancerului mamar este de asemenea crescută în ţările unde există un
consum crescut de grăsimi saturate (SUA, Scandinavia). Incidenţa cancerului mamar la
descendenţii emigranţilor japonezi în SUA este la fel de mare ca şi la populaţia americană
autohtonă şi mult mai mare faţă de locuitorii din Japonia, fapt ce sugerează un rol important al
dietei.
Procesul de preparare al alimentelor poate determina substanţe cu potenţial carcinogen.
Astfel, benzspirenul şi alte hidrocarburi policiclice aromatice pot rezulta după procesul de
prelucrare termică ( piroliza) alimenteor de exemplu când carnea este friptă sau afumată.
Legume precum ţelina, andivele, varza, spanacul, gulia, conţin mari cantităţi de nitraţi, în mod
special dacă sunt conservate mai mult de două zile, dacă sunt preparate termic sau dacă sunt
combinate cu proteine, rezultând nitrozamine, care prezintă potenţial carcinogenic.
O serie de substanţe precum conservanţii sau pentru a le conferi culoare, gust, aromă
sau o anumită consistenţă pot determina efecte potenţial mutagene, motiv pentru care unele au
fost chiar îndepărtate de pe piaţă. De exemplu, un conţinut crescut de zaharină determină la
şoareci, cancer vezical. La oameni nu există dovezi epidemiologice clare privind implicarea
zaharinei în etiologia cancerelor.
Conţinutul de nitriţi sau nitraţi (nitraţii pot fi reduşi în nitriţi în tractusul gastro-
intestinal prin intervenţia Helicobacter pylori) al alimentelor, şi în special al cărnii, reprezintă
un alt subiect controversat. Faptul că nitriţii se combină cu aminele secundare pentru a forma
nitrozamine în tractul gastrointestinal, reprezintă un argument esenţial pentru diminuarea
consumului de nitriţi ca aditivi alimentari.
Factorii din dietă pot juca şi un rol protector. Astfel, un consum crescut de legume şi
fructe cu conţinut ridicat de fibre a fost asociat constant cu un risc scăzut pentru cancerul de
colon. Asemenea argumente sunt disponibile şi pentru cancerele de stomac şi alte cancere
epiteliale precum cele de plămân, faringe, laringe, esofag şi sân.
S-a indicat că strategiile ce implică modificarea alimentaţiei implicând modulatori
estrogenici ( modulatori estrogenici precum fitoestrogenii) pot oferi strategii eficace de
prevenţia cancerelor mediate de mecanisme endocrine
Aflatoxina, micotoxina Aspergillus flavus şi A. parasiticus ce contaminează cerealele ( orezul)
stocat în condiţii improprii a demonstrat un potenţial carcinogen, particular pentru aflatoxina
B în inducerea cancerului hepatic.Rolul co-carcinogen a virusului hepatitic B şi prezenţa
aflatoxinei în alimente se corelează cu incidenţa cancerelor hepatice.

Dieta este un factor implicat în etiologia unor cancere precum cele de colon, stomac,
pancreas, sân, ovar, corp uterin, prostată. Au fost formulate mai multe ipoteze cu privire la
factorii alimentari pentru a explica variaţiile incidenţei unui anumit neoplasm în diferite ţări.
Substanţele din alimente au fost asociate cu cancere în următoarele sedii:
- consumul crescut de grăsimi: cancere de colon, prostată, endometru şi mamare.
- aminele policiclice identificate în carnea bine prăjită au fost implicate în dezvoltarea
cancerelor gastrice, colo-rectale, pancreatice şi mamare.
- dietele cu conţinut caloric crescut: cancere de sân, endometru şi colon, prostată şi veziculă
biliară
- proteinele animale, particular carnea roşie: cu cancere de sân, endometru şi colon
- alcool: particular la fumători: cancerele de cavitate bucală, faringe, laringe, esofag şi ficat
- dietele sărate, cu alimente afumate: cancere de esofag şi stomac
- nitraţii şi aditivii alimentari: cancerul de intestin.

Obezitatea
International Agency for Reserch on Cancer (IARC) după revizuirea tuturor studiilor
epidemiologice din ultimii 30 de ani ajunge la concluzia că obezitatea determină o legătură
cauzală cu forme variate de cancer. Se consideră că obezitatea determină decesul la unu din
şapte bărbaţi şi una din cinci femei în S.U.A. iar în Uniunea Europeană rerezintă 4% din
canceele la bărbat şi 7% din cancerele la femei. Asociaţia dintre obezitae şi variate cancere
este complexă.
Crşterea ponderală cu fiecare 5Kg creşte riscul relativ de dezvoltare a cancerului mamar la
femeile în postmenopauză cu 1,08. Creşterea Indexului de Masă Corporală ( IMC) cu o
unitate creşte riscul de cancer mamar cu 3%. În S.U.A, obezitatea contribuie la dezvoltarea a
20% din toate cancerele mamare la postmenopauză şi cu 50% din totalitaea deceselor prin
cancer mamar în postmenopauză.
Alte cancere în relaţie cu obezitatea sunt:
a) cancerul de endometru- există o relaţie putrnică între obezitate şi cancerul de corp uterin
Riscul de cancer endometrial la femeile cu un câştig ponderal de + 20Kg după vârsta de
18 ani este de 5. Atât obezitatea cât şi câştigul ponderal sunt asociate cu un risc crescut de
cancer endometrial.
b) cancerul de colon – incidenţa cancerului de colon creşte la bărbaţii şi femeile obeze.
c) carcinomul renal- obezitaea prezintă un mecanism încă neexplicat de creştere a cancerului
renal , mai ales la femei.
d) cancerul esofagian de tip adenocarcinom- obezitaea est considerată a creşte riscul de
cancer de adencarcinom esofagian odată cu creşterea prevalenţei refluxului gastro-
esofagian şi dezvoltarea consecutivă a esofagului Barett ( leziune metaplazică precusoare)
a adenocarcinoamelor. Unekle studii au indica că obezitatea contribuiie la creşterea
carcinomului esofagian independent de boala de reflux.
e) Alte cancere care asociază un risc mai scăzut cu obezitatea sunt: cancerul pancreatic ( risc
x 2), carcinomul hepato-celular, cancerul gastric cardial ( datorat şi metaplaziei Barett),
canceru ovarian şi de col uterin (date lmitate) şi limfoame; sunt necesare alte studii pentru
a defini complet aceste relaţii.
 Mecanismele fiziopatologice prin care obezitatea creşte riscul de apariţie a cancerelor sunt
puţin înţelese.
Există dovezi care asociază inactivitatea fizică şi obezitatea cu creşterea riscului de
dezvoltare a cancerului de colon. Mai multe studii sugerează că asocierea dinte factorii
stilului de viaţă şi cancerul de colon este mediată de hiperinsulinemia şi rezistenţa la insulină
via axul care implică insulin like growth factor ( IGF)
Creşterea nivelului plasmatic a glucozei şi diabetl de tip II sunt de asemenea recunoscuţi ca
factori de risc pentru cancerul de colon.
Două mecanisme principale sunt incriminate:
• Perturbări endocrine cum ar fi instalarea rezistenţei la insulină
• Modificări metabolice (sindrom X metabolic)
Factori care influenţează relaţia cancer-obezitate:
Factori dietetici
Deoarece s-a estimat că factorii dietetici sunt implicaţi în aproximativ40% din toate cancerele
(conform WHO), s-a sugerat că anumite strategii dietetice ce implică alimente care conţin
modulatori ai activităţii estrogenilor (ex.:fitoestrogeni) pot reprezenta o importantă metodă de
prevenţie a cancerelor mediate prin mecanism endocrin.
Activitatea fizică
Activitatea fizică optimă este relevantă în prevenţia primară şi secundară a cancerelor
colorectale şi de sân.
Expunerea la factorii exigeni incluzând produse naturale sau agenţi produşi de om prezenţi în
apă, sol aer şi alimente cresc riscul de cancer şi, deşi cancerele determinate de aceşti agenţi
sunt în număr redus în comparaţie cu factorii datoraţi stilului de viaţă, percepţia publică a
riscului de cancer datorat poluării mediului rămâne foarte puternică.
Alcoolul
Bărbaţii consumă mai frecvent şi în cantităţi mai mari băuturi alcoolice. De asemenea,
consumul de etanol este în relaţie cu vârsta: mai crescut la adult şi în descreştere la vârstnici.
Clasele sociale economimce vitregite tind să consume produse alcoolice ieftine. În Europa,
limita recomandată a consumului de etanol este de 20g la bărbaţi şi 10g la femei (1
drink=10g).
Conform OMS, consumul de alcool este în primii 10 factori de risc fiind în relaţie
cauzală cu cancerele cavităţii orale, faringelui, laringelui, esofagului şi ficatului. Alcoolul
acţionează sinergic în asociere cu fumatul în determinarea unora din cancerele menţionate. În
cazul cancerelor de ficat, există argumente puternice că acesta determină ciroză, care este un
factor determinant al hepatocarcinoamelor, datorită acţiunii leziunilor cronice determinate de
abuzul de alcool. O asociaţie pozitivă între alcool şi riscul decancer mamar a fost semnalat în
uele studiii dar nu în toate.
Enzimele majore implicate în metabolizarea etanolului sunt: alcool dehidrogenaza( ADH) ce
oxidează etanolul la acetaldehidă, şi ALDH (aldehid dehidrogenaza) care metabolizează
acetaldehida la acetat. Homozigoţii alelei ALDH2, a cărei produs este inactiv, sunt, de obicei,
abstinenţi, deoarece absenţa enzimei determină eritem facial important, discomfort fizic şi
reacţii toxice severe. Heterozigoţii nu prezintă efecte adverse severe dar au un risc crescut
pentru neoplazii determinate de consumul de alcool.
Alcoolul pur nu este carcinogen prin el însuşi şi pare să-şi exercite efectele
carcinogene secundar leziunilor tisulare (precum în ciroza hepatică) sau prin facilitarea
asimilării carcinogenilor în ţesuturile expuse (în cancerele cavităţii bucale şi a celui
esofagian). Alte mecanisme posibile sunt: a)conţinutul de N-nitozamine din băuturile
alcoolice, b) acţiunea de solvent ce facilitează absorbţia carcinogenilor din fumul de ţigară, şi
3) efectul carcinogenic datorat acetaldehidei, metabolitul major al etanolului. La un consum
zilnic de 50g de alcool pur, există un risc relativ de 1,5 de cancer mamar, faţă de femeile
neconsumatoare. Aceeaşi cantitate de etanol creşte riscul relativ de cancer de colon şi rect cu
1,4. Nu pare să existe nici o relaţie cu cancerele de stomac, colon, pancreas sau pulmon.

II. Factori de mediu ambiental includ:

• Poluarea atmosferică
• Expunerea rezidenţială la produşii radonului
• Fumatul pasiv
• Câmpuri electromagnetice
• Expunerea rezidenţială la azbest
• Pesticidele organoclorurate şi alte pesticide
• Compuşi de arsen anorganici din apa de băut
• Compuşi de dezinfecţie din apa de băut
• Poluanţi de mediu
Poluarea atmosferică- joacă un rol minim, intervine în etiologia a mai puţin de 1% din
cancere. Riscul de cancer pulmonar în Europa atribuit poluării atmosferice este de 5-7%.
Alte componenete ale poluării includ: nitrogen dioxid, hidrocarburile policiclice aromatice (
HPA), formaldehida, 1-3 butadiena şi benzenul, mulţi dintre aceştia catalogaţi ca şi
carcinogeni uani de clasa I. Deşi sun dovezi asupra efectelor genitoxice ale acestor compuşi,
datele privind expunrea populaţiei la aceşti agenţi în aerul ambiental şi creşterea riscului de
cance sunt limitate.
Poluarea atmosferică şi a apelor - dovada că potenţialii carcinogeni conţinuţi în aer sau apă
pot determina cancere este bazată pe unele date epidemiologice. Unul dintre aceste argumente
este susţinut şi de relaţia liniară între doza de carcinogen şi numărul cazurilor de cancere.
Studiile actuale au estimat însă rolul poluării atmosferice la procente mai reduse. Deşi în
unele ţări au fost raportate diferenţe între mediul rural şi cel urban pentru câteva cancere
umane, acestea tind să dispară în condiţiile în care ceilalţi factori de mediu sunt asemănători.

Poluarea atmosferică şi a apelor

Dovada că potenţialii carcinogeni conţinuţi în aer sau apă pot determina cancere este
bazată pe unele date epidemiologice. Unul dintre aceste argumente este susţinut şi de relaţia
liniară între doza de carcinogen şi numărul cazurilor de cancere. Studiile actuale au estimat
rolul poluării atmosferice la procente mai reduse. În metropolele cu poluare atmosferică
intensă determinată de conţinutul crescut în benzpiren al gazelor de eşapament, nu s-a
consemnat o incidenţă mai crescută a cancerelor pulmonare faţă de mediul rural.
Deşi au fost observate corelaţii clare între expunerile profesionale la carcinogenii
chimici şi unele cancere, incidenţa totală a cancerelor în zonele industrializate nu este mai
mare. Mai mult, deşi în unele ţări au fost raportate diferenţe între mediul rural şi cel urban
pentru câteva cancere umane, acestea tind să dispară în condiţiile în care ceilalţi factori de
mediu sunt asemănători.
Contaminarea apei de băut cu arsenic reprezintă un factorde risc al cancerului de piele,
plămân, vezică urinară, având un mecanism sinergic cu fumul de ţigară. Conform World
Health Organization, concentraţia maximă de arsen admisă este de 10µg/L, deşi în zone ca
estul Ungariei concentraţia este în jur de 500µg/L. Deasemenea, clorinarea apei a fost
încriminată în creşterea incidenţei cancerului de vezică urinară prin apariţia unor produşi
toxici rezultaţi din reacţiile clorului cu materii organice. Concentraţia acestor produşi este
dependentă de sezon, temperatură, zona geografică, conţinutul de materii organice şi metodele
depozitării apei.
Radiaţiile ionizante

Radiaţiile ionizante intervin în producerea cancerelor umane în circa 3% din cancerele

umane. Efectele carcinogenice ale radiaţiilor ionizante au fost descoperite în urma studiilor
asupra persoanelor supuse expunerii ocupaţionale, în scop diagnostic sau terapeutic la radiaţii
precum şi la supravieţuitorii bombardamentelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki din
1945. Bombardamentele de la Hiroshima şi Nagasaki au demonstrat că radiaţiile ionizante
reprezintă „carcinogeni universali” inducând cancere în majoritatea ţesuturilor. În urma
accidentului nuclear de la Cernobîl s-a observat creşterea incidenţei leucemiei şi a cancerului
tiroidian. Efectul cancerigen al radiaţiilor ionizante este corelat cu tipul radiaţiei, doza
absorbită ( cumulativă) şi fracţionarea. Depinde, de asemenea de organismul iradiat: vârsta,
sexul, factorii genetici şi organismul iradiat.
Experienţa actuală privind cancerele produse de radiaţii este concretizată în următoarele dovezi:
• Cancerele de piele ce survin la muncitorii care lucrează cu radiaţii X, cu aceleratoare de particule;
• Cancerele pulmonare documentate la muncitorii din minele de uraniu;
• Tumorile osoase dezvoltate la lucrătorii cu vopsele fluorescente pentru indicatoare luminoase, ceasuri;
• Incidenţa crescută a cancerelor hepatice la cei la care s-au utilizat în exces explorările radiologice,
substanţele de contrast tip „thorotrast” ce conţin thoriu care este un emiţător de particule α;
• Supravieţuitorii bombardamentelor nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki care reprezintă cel mai
important grup de observaţie în care sunt preponderente leucemia şi mai multe tipuri de tumori solide;
• Incidenţa relativ crescută a leucemiilor la cei suferinzi de spondilită ankilopoetică ce au fost trataţi prin
radioterapie pentru combaterea durerii pe întreaga coloană vertebrală;
• Cancerul tiroidian raportat la copii iradiaţi pentru hipertrofie timică sau supuşi radioterapiei pentru
micoze ale scalpului;
• Incidenţa crescută a cancerelor mamare la femeile ce au primit tratamente
radioterapice pentru mastita postpartum şi la cele cu tuberculoză care au efectuat
examene fluoroscopice repetate pentru urmărirea evoluţiei pneumotoraxului artificial
terapeutic. Utilizarea cobaltului-60 pentru carcinoamele de col uterin este asociată cu
dezvoltarea leucemiei şi cancerelor gastrice, rect, vezica urinară, vagin, cavitatea
bucală, nazofaringe şi plămân.
Tipul de neoplasm apărut la indivizii expuşi radiaţiilor ionizante depinde de doza de
iradiere, vârsta în momentul expunerii şi sexul persoanei. Astfel, la 25-30 de ani după
iradierea totală a trunchiului, se observă o creştere a incidenţei cancerelor de sân, tiroidă,
plămân, stomac, glande salivare, tract gastrointestinal şi limfoame.
Caracteristica radiaţilor radioinduse este perioada de latenţă lungă de la câteva luni la
câţiva ani, între expunerea la aradiaţiişi apariţia cancerului. Perioada dintre iradiere şi apariţia
cancerului depinde de mărimea suprafeţei iradiate. Tumorile solide şi leucemiile asociate cu
iradierea prenatală devin evidente în primii 2-3 ani după naştere. Perioada de latenţă
postiradiere în cazul unei expuneri postnatale este de 5-10 ani pentru leucemii şi de peste 20
de ani pentru tumorile solide. Creşterea incidenţei leucemiilor şi tumorilor solide este mai
evidentă după iradierea prenatală decât în cazul celei postnatale. Datele actuale sugerează că
riscul descreşte odată cu creşterea vârstei în momentul iradierii.

Radiaţiile ultraviolete
Radiaţiile ultraviolete (UV) 190-320 nm sunt încriminate în producerea cancerelor
cutanate.Este cunoscut de mai mult timp că expunerea la radiaţiile ultraviolete determină
cancere la oameni. Asocierea între cancerele cutanate şi expunerea la lumina solară a fost
observată în 1907 de către dermatologul William Dubrewith. Radiaţiile ultraviolete prezinta
energie joasă şi penetranţă redusă. Deoarece pielea este cea care absoarbe radiaţiile, aceasta
reprezintă prima ţintă pentru carcinogeneză. Efectul cancerigen depinde de lungimea de undă,
durata şi intensitaea expunerii şi factori genetici prcum: grosima tegumentelor şi pigmentarea
cutanată ( invers proporţională cu gradul de pigmentare a pielii care filtrează radiaţiile.
 Argumentele care susţin asocierea între cancerele cutanate şi radiaţiile ultraviolete
sunt următoarele:
- cancerele cutanate apar predominant în regiunile expuse la lumina solară: cap, gât,
braţe, mâini şi buze la femei, torace la bărbaţi;
- cancerele de piele sunt relativ rare la rasa neagră la care pigmentul cutanat
protejează pielea de radiaţiile ultraviolete;
- incidenţa cancerelor cutanate şi nivelul de expunere la razele solare sunt într-o
corelaţie directă;
- cancerele cutanate pot fi induse în laborator pe animale de experienţă prin
expunerea repetată la radiaţiile ultraviolete;
- afecţiunile asociate cu incapacitatea de reparare a leziunilor ADN determinate de
radiaţiile ultraviolete sunt asociate cu o frecvenţă crescută a cancerelor de piele. De exemplu,
pacienţii cu o boală ereditară numită xeroderma pigmentosum (boală ereditară caracterizată
prin deficite genetice de reparare a ADN-ului celular) dezvoltă frecvent cancere cutanate.
Există o relaţie liniară între riscul de cancer cutanat şi expunerea la radiaţii UV. Totuşi,
relaţia între melanom, cea mai agresivă formă de cancer de piele, şi expunerea la radiaţii
ultraviolete, este complexă. Astfel, expunerea intermitentă la copii, cu arsuri severe,
reprezintă cel mai important factor de risc exogen, în timp ce o expunere cronică poate avea
un efect protectiv. În mod adiţional, factori endogeni precum tipul de piele, culoarea părului şi
numărul de nevi pigmentari normali sau atipici sunt implicaţi în geneza şi prevenţia
cancerului de piele.
Cele mai frecvente tipuri de cancere cutanate sunt carcinoamele bazocelulare care sunt
invazive local dar nu devin aproape niciodată metastatice. Carcinoamele spinocelulare, mai
agresive şi cu metastazare mai frecventă, ca şi melanomul malign cutanat care este rapid
metastazant, sunt cancere cutanate induse mai rar de radiaţiile ultraviolete.
Studii recente au arătat că radiaţiile ultraviolete pot reduce riscul de cancer de colon,
mamar şi prostată. Acest efect preventiv poate fi explicat de rolul jucat de radiaţiile
ultraviolete B în sinteza vitaminei D. Majoritatea oamenilor îşi asigură 80-90% din necesarul
de vitamină D prin expunerea la RUV solare. Vitamina D 3 este sintetizată din precursorul său
7-dehidrocolesterol la nive cutanat sub acţiunea RUV. 1,25(OH) 2 D 3 este mult mai activ decât
precursorul său şi este produs prin hidroxilarea la C 25 al vitaminei D 3 la nivel hepatic, ulterior
prin 1α hidroxilare renală. Recent s-a descoperit că o variatate de celule, atât normale, cât şi
maligne, localizate în prostată, sân, colon, au capacitatea de a sintetiza 1,25(OH) 2 D 3 din
25(OH)D 3 . Vitamina D 3 are un important rol reglator în proliferarea, diferenţierea, apoptoza
celulară, cât şi în invazia tumorală şi angiogeneză. Rate înalte ale mortalităţii prin cancer au
fost observate printre Afro-Americanii obezi, toţi asociind un nivel circulant scăzut de
vitamina D. Datele care evidenţiază că geneza cancerului colorectal, mamar şi de prostată
poate fi inhibată de vitamina D, sunt substanţiale.
Radonul
Radonul este o cauză stabilită de cancer bronho-pulmonar. Radonul apare ca un
compus de descompunere a uraniului-238 prezent în sol şi ca gaz radioactiv ubicvitar în
atmosfera terestră. Concentraţiile în aerul rezidual sunt mai scăzute faţă de mediul ocupaţional
dar durata expunerii poate fi considerabil mai lungă în zonele cu ventilaţie scăzută. Creşterea
incidenţei cancerelor pulmonare la minerii din exploatările de uraniu din Germania şi Cehia a
fost observată încă de acum 60 de ani. Ulterior, creşterea incidenţei cancerelor pulmonare a
fost semnalată şi la minerii din exploatările de zinc, fier şi fluor. În aceste mine nivelul de
radon era, de asemenea, crescut. Riscul de cancer pulmonar creşte la minerii fumători.
Studiile epidemiologice au atras atenţia că expunerile la nivele crescute de radon determină
cancere bronho-pulmonare. Analizele globale au apreciat o creştere cu 8-11% a riscului de
cancer pulmonar după o expunere de peste 100 Bq/m2. Concentraţiile medii rezidenţiale în
Europa sunt de 59 Bq/m2, cu o variaţie largă, în funcţie deconcentraţia de uraniu în sol
variază de la 7 Bq/m2 în Cipru la 140 Bq în Republica Cehă. S-a apreciat că radonul este
responsabil pentru 9% din cancerele pulmonare din Europa.
Azbestul
Epunerea la azbest poate apare în mediul ambiental din poluarea aerului în vecinătatea
minelor sau din alte surse. Expunerea poate apare în cursu instalării, reparaţiiilor, demolărilor
sau descompnerii în produşii de azbest. Expunerea rezidenţială este cu mult mai redusă şi de
durată scurtă decât în situţia poluării profesionale.
Azbestul este asociat cu dezvoltarea mezoteliomului pleural şi a cancerului bronho-pulmonar.
O meta-analiză a studiilor expunerii casnice, majoritatea cu expneri foarte crescute, au
apreciat rate de risc de mezoteliom de 8,1. şi pentru cancerul bronho-pulmonar de 1,1.
IV. Factorii de risc asociaţi locului de muncă - cancerele ocupaţionale

Procesele chimice industriale sunt recunoscute sau suspectate ca având un rol etiologic
în dezvoltarea unor cancere. Factorul ocupaţional ar fi responsabil de circa 2-4% din
totalitatea deceselor prin cancer. Aceşti factori au fost identificaţi datorită asocierii strânse
între unele cancere şi expunerea la factorii ocupaţionali sau la noxele industriale. Deci aceste
cancere pot fi prevenite dacă sunt aplicate măsuri adecvate de siguranţă.
Relaţia de asociere este susţinută de următoarele argumente:
- creşterea incidenţei cancerelor de vezică urinară la muncitorii expuşi la compusul
chimic 4-amino-difenil;
- expunerea ocupaţională la fibrele de azbest determină o creştere a incidenţei
cancerelor pulmonare, mezotelioamelor, cancerelor gastro-intestinale şi cancere laringiene.
Fumatul de ţigarete şi expunerea la azbest acţionează sinergic în producerea cancerelor;
- creşterea frecvenţei leucemiei la muncitorii expuşi la benzen;
- muncitorii expuşi la bis-clorometileter prezintă un risc crescut pentru cancerul
pulmonar microcelular (small cell);
- există un risc crescut de cancer pulmonar la cei din industria cromului;
- expunerea profesională la 2-naftilamină este cunoscută de mai mult timp a
determina cancer de vezică urinară;
- profesiile care presupun expuneri la cărbune, gudron, vaselină şi ulei ars (cu
conţinut ridicat de hidrocarburi aromatice policiclice) sunt asociate cu un risc crescut pentru
cancerele de piele, plămân, vezică urinară şi tract gastrointestinal;
- incidenţa crescută a osteosarcoamelor la muncitorii din industria reclamelor
fluorescente (unde se utilizează vopsele fosforescente ce conţin radiu şi mezothoriu);
- incidenţa crescută a cancerului bronho-pulmonar la angajaţii care îşi desfăşoare
activitatea în medii cu expunere importantă la fumul de ţigară (baruri, restaurante,etc.);
- creşterea incidenţei cancerului nazal, nazofaringian la cei expuşi la formaldehidă,
folosită ca fixator în laboratoarele de anatomie patologică, la sterilizarea echipamentelor
medicale sau la înhumarea cadavrelor;
- studiile epidemiologice au demonstrat implicarea dioxinei în cancerele bronho-
pulmonare şi limfoame non-Hodgkin.
- erbicidele şi pesticidele - sunt un grup heterogen de substanţe chimice larg utilizate
în agricultură, silvicultură şi grădinărit, implicate în creşterea incidenţei unor cancere precum
cele de colon, plămân, rinofaringe, prostată, ovar, a sarcoamelor de părţi moi precum şi a unor
hemopatii maligne între care leucemiile, mielomul multiplu şi limfoamele maligne non-
hodgkiniene (LMNH).
- praful de lemn a fost implicat la muncitorii în industria lemnului ( tâmplari, tăietori
de lemne, fabrici de cherestea) în excesul de adenocarcinoame nazale, cancere laringiene,
bronho-pulmonare şi boală Hodgkin la aceste profesii ( perioada de latenţă de 30 de ani).
 - Dioxina este un carcinogen cunoscut şi un factor cauzator într-o varietate de
cancere, produs industrial în procesele industriale care implică clorina şi hidrocarbonii
precum inciniratoarele şi fabricile de hârtie şi pulp. A fost identificaată o relaţie doză-
dependentă semnificativă –statistic între expunerea la dioxină şi cancerele bronho-pulmonare,
limfoamele non-hodgkin.
- Produsele de sânge infectat- medicii, personalul sanitar pot fi expuşi la la umori
ale organismului infectate care cresc riscul de infecţie u virusurile hepatitei B şi C. Acestea
pot determina ciroză hepaică, insufiienţă hepatică şi cresc riscul de cancer hepatic. Virusul
imunodeficienţei umane (HIV) poate determina sindromul imunodeficienţei umane dobândite
( SIDA) cu creşterea riscului la o varietate de tumori maligne.
Cancerele în relaţie cu locul de muncă ( ocupaţionali) trebuie prevenite prin adoptarea
măsurilor adecvate e prevenţie şi educaţie a celor implicaţi la locul de muncă.( a se vedea
capitolul „ Prevenirea cancerului”).

Tabel 2. Cancerele ocupaţionale. Anumite ocupaţii sunt asociate cu nivele crescute de

expunere la influenţele unor carcinogeni specifici. Aceşti agenţi determină leziuni ADN prin
intermediul factorilor fizici şi chimici.cancerele induse de aceşti carcinogeni prezintă o
incidenţă mai mare la muncitorii expuşi.
___________________________________________________________________________
Agent Ocupaţie Sediul
cancerului
___________________________________________________________________________
Radiaţi –X radiologi, radiografişti piele
Radiaţiile ultraviolete ( UV) marinari, fermieri piele
Hidrocarburile policiclice aromatice muncitori industrie piele bronşii, scrot
Azbest industrii de materiale ignifuge bronhii, pleură,
peritoneu
Radon mineri în mine de uraniu sau fluraţi bronhii
Bis(clorometil) muncitoriin în fabrici cu răşini schimbătoare de ioni bronşii
Gaz azot-iperită fabrici de gaze toxice bronşii, laringe
Naftil-amina fabrii de coloranţi, sau gaze de sondă vezica urinară
4-aminobifenil muncitorii din industria chimică vezica urinară
Vinil-clorid fabricile de PVC ficat (
angiosarcoma)
Benzen fabrici de lipici măduvă osoasă (
leucemie)
Radium picrori cu vosele radioactive celulele
epidermoide şi bazale
Arsenic minerii i minele de aur bronşii, ficat,
vezică
___________________________________________________________________________

Erbicidele organoclorate

Fermierii, lucrătorii în agricultură care sunt expuşi perioade lungi de timp la erbicide şi
pesticide prezintă un risc crescut de leucemie şi limfoame. Erbicidele şi pesticidele sunt
asociate cu dezvoltarea limfoamelor, astfel încât muncitorii impplicaţi în producţia acestora
suntexpuşi la un risc crescut. Copiii expuşi regulat la pesticide sunt semnificativ mai expuşi la
un risc crescut de a dezvolta limfoame hodgkiniene decât copii care nnu sunt expuşi.
Cancerul pancreatic pare asocviat cu expunerea semnificativă la pesticide, anumiţi coloranţi şi
substanţe chimice identificate în gazolină.
Compuşii organoclorinaţi includ bifenilii policloruraţi, pesticde precum DDT şi dioxine
clorinate şi furani. Aceşti compuşi pezintă un inters particular datorită persistenţii în
micromediu şi concentraţiei în alimente şi proprietăţilor endocrinodisruptive. Cu toate acestea
nu sunt dovezi consistente cu privire la rolula acestora în a induce cancerul.
Tetrahidrocloridul a a fost clasificat ca un carcinogen dar nu a fost identificat ca un factor de
risc pentru un tip particular de cancer. Au fost observate cazuri sporadice de cancere bronho-
pulmonare, limfoame non-hodgkin, mielom multiplu şi cancere digestive dar efectul doză –
efect lipseşte. Aceste date sugerează potenţialul limitat carcinogen, partucular pentrugrupurile
expuse la concentraţii reduse de dioxină în mediu. Alte pesticide precum fenoxierbicidele au
fost asociate cu un risc crescut de cancer de prostată şi hemopatii maligne deşi aceste date
sunt limitate de lipsa de specificitate a aerbicidelor.
Compuşii anorganici de apa de băut reprezintă o cauză stabilită de cancere de piele,
plămân şi cancere devezică urinară şi prezintă un risc efecte sinergice cu fumatul.

Câmpul electromagnetic
Câmpurile electromagnetice pot fi împăţite de extrem de joasă frecvenţă ( ELF, 1 Hz până la
1kHZ) şi microunde ( 1-100 GHz), radiofrecvenţă ( 1 MHz la 1 GHz şi microunde ( 1-300
GHz). Expunerea la câmpurile electromagnetice poate fi rezultatul la vecinătatea cu reţelele
electrice de înaltă tensiune, sursele medicale şi industriale, aparatele electro-casnic, emisiile
radio- şi de televizuine şi telefoanele mobile. Câmpurile electromagnetice au fost implicate ca
un potenţial carcinogen umn datorită asocirii cu leucemia acută la copil. Totuşi, numai 1% din
din copii din Europa sunt expuşi la câmpurile electromagnetice la un nivel mediu de 0,01-0,2
μT. Studii recente continuă să exploreze o posibilă asociaţie între telefoanele mobile şi riscul
de apariţie a tumorilor cerebrale, dar până în prezent nivelul de evidenţă nu susţine această
asociaţie. Utilizarea telefoanelor mobile a crescut rapid în ultimii ani. Telefoanele mobile emit
semnale de radiofrecvenţă ( RF) de 800 şi 200 de MHz, care plasează microundele în spectrul
eletromagnetic. Radiaţia RF prezintă căldură inducând curenţi defrecvenţă joasă. Un telefon
celular detrmină o creştere maximă de temperatură de maxim 0,1○C are ar putea avea un
oarecare efect biologic. Datorită efectului slab termic şi a potenţialului slab ionizant a R pare
improbabil c acestea ă inducă cancerul. Câmpurile electrice şi magnetice sunt produse de
instrumentele şi mecanismele mecanice. Mai multe studii au investigat rolul dăunător asupra
sănătăţii la oameni. Rezultatele cercetărilor continuă să fie controversate: unele au arătat o
creştere a incidenţei cancerelor, în timp ce altele nu identificat această asociaţie.

III. Cancere induse de medicamente

Un număr de substanţe chimice din medicamente sunt cunoscute a juca un rol în etiologia
cancerelor. Rolul acestor medicaţii în dezvoltarea cancerului este foarte redus şi riscul este
depăşit de beneficiile tratamentului. Pacienţii trebuie totuşi informaţi despre aceste riscuri şi
decizia informată ( consimţământul informat) se recomandă a fi luat ( ex. în cazul
tratamentului cu substanţe chimioterapice citotoxice). Acestea medicaţii includ:
• Majoritatea citostaticelor din clasa agenţilor alkilanţi pot determina a doua malignitate
hematologic ( ex. leucemie) dar ş tumori solide.
• Utilizarea hormonilor pot conduce la un risc crescut de cancer mamar (
contraceptivele orale, terapia de substituţie estrogenică) şi cancer endometrial (
estrogeni-tamoxifen).
 • Substanţele imunosupresive sunt asociate cu dezvoltarea cu apariţia limfoamelor,
cancerelor cutanate ( ciclosporina), hepatocarcinoamelor şi tumorilor mezenchimale (
azatioprina).
• Un efect carcinogenic a fost demonstrat cu dietilstilbestrol ( cancer vaginal), gudron –
tar, cancere cutanate), săruri de arsenic ( piele, plămân, digestiv, ficat, vezică urinară,
rinichi, sistem limfatic şi hematopoietic), metoxi-psorale în asociaţie cu lumina
ultravioletă (carcinoamele scuamoase cutanate), fenacetina ( tumori uroteliale).

Substanţe chimice diverse

Dintre mai multe clase de medicamente care au fost suspicionate a avea un rol
carcinogen, medicaţia citotoxică anticanceroasă (citostaticele) este apreciată a avea un risc
crescut de cancer.

Astfel, agenţii alkilanţi (de exemplu Ciclofosfamida, Clorambucilul, Melphalanul şi

Busulfanul) sunt cunoscuţi a acţiona asupra ADN-ului într-o manieră similară cu aceea a
carcinogenilor chimici. Alte citostatice, precum antraciclinele (Doxorubicina etc.) şi
Cisplatinul, au efecte mutagenice la animalele de experienţă dar acestea nu au fost
demonstrate şi la om.
Cancerele secundare survin după o perioadă de latenţă, în special în urma
tratamentelor citostatice efectuate în perioada copilăriei. S-a estimat că 3÷12% din copiii
trataţi pentru cancere vor dezvolta un nou cancer într-un interval de 20 de ani de la momentul
primului diagnostic. Riscul este de 10 ori mai mare faţă de persoanele fără un asemenea
tratament.
Expunerea la radioterapie şi la citostatice precum agenţii alkilanţi (Nitrogen muştar,
Ciclofosfamidă, Procarbazină sau nitrozuree) este cunoscută ca fiind un factor de risc
important pentru cancer. Circa 25% din cei ce dezvoltă un al doilea cancer pot prezenta un
sindrom de susceptibilitate genetică precum sindromul Li Fraumeni sau neurofibromatoza.
Cea mai frecventă malignitate care este asociată cu alte cancere secundare pare să fie
retinoblastomul (la cei cu această afecţiune sunt frecvente ca a doua malignitate
osteosarcoamele şi sarcoamele de părţi moi).
Tumorile cerebrale sunt semnalate la cei la care s-a efectuat radioterapie craniană. O
incidenţă crescută a limfoamelor maligne a fost observată la cei la care s-a efectuat un
transplant de organ, pentru care au primit o perioadă mai lungă de timp medicaţie
imunosupresoare. Cel mai utilizat medicament cu efect imunosupresor este Ciclofosfamida
care poate determina limfoproliferări maligne, inclusiv limfoame.
Alte medicamente au fost suspicionate pentru capacitatea lor de a determina cancere.
De exemplu, au fost comunicate cazuri de tumori hepatice la pacienţi cu afecţiuni
hematologice trataţi perioade lungi de timp cu steroizi androgenici precum oximetholona.
Mai multe studii indică faptul că abuzul de analgetice conţinând fenacetină determină
necroză papilară renală. S-a sugerat că aceasta este în legătură cu dezvoltarea ulterioară a
carcinomului renal într-un număr de cazuri.
Studiile epidemiologice au urmărit stabilirea unei relţii între chemoprevenţia prin
vitamine şi incidenţa neoplaziilor. În unele studii, incidenţa neoplaziilor a fost mai mare în
grupul ce utiliza vitamine sau suplimente nutritive (β-caroten, acid retinoic, isotretinoin).
Suplimentele vitaminice trebuie utilizate cu prudenţă în chemoprevenţie.
Tabel 3. - Carcinogeni umani cunoscuţi, tipul de neoplasm indus
Agenţi Busulfan Leucemii
antineoplazici Clorambucil Leucemii
Lomustina Leucemii
Ciclofosfamida Leucemii, Vezica urinară
 Melfalan Leucemii
Hormoni sau Dietilstilbestrolul Cervix, vagin
precursori Substituţia hormonală cu estrogeni Mamar, uter
Contraceptive orale Ficat, uter
Tamoxifen Uter
Imunosupresori Azathioprina Limfoame, piele, ficat
Ciclosporina A Limfoame, sarcom Kaposi
Analgezice Fenacetina Renal

Tabel 4. - Medicamente presupuse a fi implicate în carcinogeneză

Analgezice Fenazopiridină hidrocloridă

Antiepileptice Fenitoin
Antibiotice Cloramfenicol
Metronidazol
Agenţi antineoplazici Cisplatin
Dacarbazină
Doxorubicin
Nitrogen muştar
Procarbazină
Streptozocin
Hormoni Progesteron
Oxymetholona
Diverse Cloroform
Rezerpina
Fenoxibenzamina
Fier-dextran
Lindan

IV. Factorii biologici

Cancerele datorate factorilor infecţioşi reprezintă 28% din cazurile înregistrate în

ţările puţin dezvoltate şi mai puţin de 8% în ţările dezvoltate.
Cancerul nu este o boală infecţioasă în adevăratul sens al cuvântului. Unele cancere
sunt asociate cu infecţii predominant virale, dar şi de alte etiologii. Amintim asocierea între
infecţia cu virusul Epstein-Barr (EBV) şi limfomul Burkitt sau între virusul hepatitei B şi
cancerele de ficat, între infecţia cu HTLV-1 şi leucemie sau între infecţia cu virusurile
Papilloma şi cancerele de col uterin. Mai multe neoplazii sunt asociate cu infecţia HIV
precum sarcomul Kaposi, limfoamele non-hodgkiniene cerebrale şi boala Hodgkin care survin
frecvent la bolnavii aflaţi în stadiul SIDA.
Virusurile herpetice umane având ca prototip virusul EBV sunt implicate în geneza
limfomului Burkitt şi a cancerului rinofaringelui.
Infecţiile cu anumiţi paraziţi par să fie capabile să iniţieze o serie de evenimente
celulare care culminează cu dezvoltarea neoplaziei la anumiţi indivizi.
 Cea mai cunoscută asociere este aceea dintre cancerul de vezică urinară şi infecţia cu
Schistosoma haematobium sau între infecţiile parazitare cu Clonorchis sinensis şi Opistorchis
felineus şi cancerele de căi biliare (colangiocarcinom) frecvente în unele regiuni din China.
Alte infecţii schistosomiale (S. mansoni şi S. japonicum) au fost asociate cu un risc crescut de
cancer rectal, dar aceste asocieri nu sunt clar demonstrate.
Dintre infecţiile bacteriene, trebuie amintită asocierea între Helicobacter pylori şi
riscul crescut de cancer gastric.
S-a estimat că că 16% din incidenţa cancerelor este datorată infecţiilor. În ţările dezvoltate
proporţia este de 9% iar în ţările în curs de dezvoltare, mai mult de 20%.
Virusurile oncogene se împart în două grupe mari:
- a) virusuri ADN ( onocadnvirusuri): virusul hepatitei A,B, virusul Epstein Barr ( EBV),
papilloma virusurile umane ( HPV)
- b) virusuri ARN ( retrovirusuri oncogene ): virusurile leucemiei umane cu celule T
(HTLV-1, HTLV –II), virusul hepatitei C.
Dintre virusurile ADN, cel mai important este virusul hepatietei epidemice ( HBV), membru a
familiei hepadnvirus, principal factor cancerigen pentru ficat ( hepatocarcinoame). Cancerul
hepatic recunoaşte etiologia virală în 75-90% din cazuri.
Papilloma virusurile umane ( HPV) prezintă un rol în producerea de tumori benigne şi
maligne localizate în regiunile ano-genitale. Numai două subtipuri HPV au fost asociate
puternic cu cancerul cervical, HPV-16 şi 18. Infecţia cu HPV 16 este cea mai agresivă şi a
fost identificată în peste 80% din cancerele colului uterin şi 25% din cancerele peniene şi
vulvare.
Dovezile prinind rolului etioplogic al HPV în etiologia cancerului de col uterin include:
a) ADN viral al HPV este identificat în circa 90% din cancerele cervicale.
b) în majoritatea cazurilor, o porţiune din genomul viral este integrat în genomul gazdei.
c) celulele cancerelor cervicale conţin celule care exprimă două gene de transcripţie virală
E6 şi E7.
d) displazia uterină poate fi indusă prin inocularea unui retrovirus reombinant purtător a
genelor E6 şi E7.

B. Factorii endogeni
Factorii endogeni sunt reprezentaţi de terenul genetic, starea imunologică şi factorii endocrini. Dovezile
actuale indică că un anumit tip de cancer provine dintr-o singură celulă care suferă mutaţii ce conduc la fenotipul
malign. Fenotipul malign conferă un avantaj de creştere şi supravieţuire faţă de celulele normale.
1.
Factorii genetici

Cancerul este o boală cu mecanism genetic la nivel celular. Progresia de la un ţesut normal
spre un cancer invaziv are loc în decurs de 5-20 de ani şi este influenţată de factori genetici
ereditari precum, modificările genetice somatice şi mecanisme epigenetice.
Mutaţiile somatice rezultă din leziunile genetice care nu sunt reparate şi permit modificarea funcţiilor celulare.
Aceste leziuni somatice sunt nefamiliale şi datorate factorilor de mediu.
2. Mutaţiile celulelor germinale sunt la nivelul ADN-ului, sunt moştenite şi manifestă tendinţă familială. Sunt
necesare multiple mutaţii ale genelor celulare pentru a da naştere unui cancer. Aceste mutaţii nu necesită apariţia
într-o anumită ordine dar trebuie să afecteze tipuri specifice de gene pentru ca malignitatea să apară. Deoarece
sunt necesare mutaţii multiple pentru ca un cancer să se dezvolte, riscul de a dezvolta cancere creşte pe măsură
ce o persoană devine tot mai vârstnică. Mutaţiile genetice pot fi moştenite, dar mai frecvent survin după
expunerea la variaţi agenţi cancerigeni.
Terenul genetic intervine în etiologia cancerelor imane în aproximativ 5-10% a cazurilor. În
cadrul cancerelor determinate genetic pot fi distinse forme ereditare şi forme cu predispoziţie
genetică. Singurele forme cu adevărat ereditare sunt retinoblastomul şi nefroblastomul (
tumora Wilms), la care a fostt identificată localizarea cromozomială a genelor a căror mutaţie
conduce la apariţia cancerului.
De exemplu, circa 40% din retinoblastoame (tumori oculare ale copilului) şi 20-40%
din tumorile Wilms (tumori renale embrionare la copil) şi neuroblastoame prezintă o
transmitere autosomal dominantă. Un alt exemplu de boală ereditară cu transmitere
mendeliană dominantă este polipoza adenomatoasă familială (PAF), cu o rată de penetranţă
de 80% între membrii familiei. Cancerele de colon pot surveni la aproape toţi pacienţii cu
PAF netrataţi. Aceşti pacienţi prezintă o predispoziţie crescută la dezvoltarea şi a altor tipuri
de cancere precum tumori subcutanate şi osteosarcoame. Cancerul de sân a fost de mult timp
considerat ca fiind un cancer familial. Asociaţii similare au fost notate şi în cancerele
ovariene. Studiile genetice au relevat asocierea cancerului de sân cu alte cancere precum cele
de ovar, endometru, colon, sarcoame de părţi moi, tumori cerebrale sau leucemii. Sindromul
Li-Fraumeni constă în asocierea unor cancere de sân, tumori cerebrale, sarcoame de părţi moi,
leucemii ce afectează membri diferiţi ai unei familii. Acestea sunt legate de pierderea (deleţia)
genei supresoare p53 localizate pe cromozomul 17 (numită şi „ gardianul genomului celular”),
cu rol în semnalarea defectelor ADN şi în inducerea apoptozei. Un alt sindrom familial
cunoscut este sindromul neoplaziilor endocrine multiple tip II (MEN II) ce implică moştenirea
unei gene mutate numită RET care conduce la un risc crescut de cancer tiroidian de tip
medular.
Cancerul este o boală genetică în originile sale. Progresia de la un ţesut normal la cancer invaziv are loc
în circa 5 până la 20 de ani şi este influenţată de factori genetici ereditari ca şi de modificări genetice somatice.
Modificările epigenetice se referă la modificarea ereditară a funcţiei genelor care nu implică o
modificare a secvenţei ADN. Modificările epigenetice precum: metilarea ADN, acetilarea histonelor sau
imprintarea genelor pot altera expresia genelor contribuind la creşterea necontrolată.
Informaţiile genetice ajută la identificarea persoanelor cu risc crescut de cancere ereditare
şi oferă posibilitatea strategiilor de screening şi prevenţie.
Susceptibiitatea de cancer este modificată şi de variabilitatea genelor implicate în metabolismul
xenobioticelor, repararea ADN şi supresia tumorală. În particular, polimorfismul genelor care codifică
activarea metabolică sau detoxifierea agenţilor de mediu sunt probabil importanţi pentru riscul de cancer.
De exemplu, genele glutation S-transferazei ( GST) sunt implicate în metabolismul unor substanţe
xenobiotice precum pesticidele şi solvenţii.
Mutaţiile moştenite survin pentru un număr relativ mic de cancere (1-2%), aproximativ 50 de tipuri. Astfel,
pentru unele cancere există dovezi concludente ale participării factorului familial, în timp ce altele survin la
indivizi care prezintă anumite defecte genetice care îi fac mai susceptibili la agenţii carcinogeni. În cadrul
sindroamelor ereditare, o persoană moşteneşte defectul (gena mutată) care pierde controlul unei funcţii în
controlul replicării celulare.

Factorii imunologici
Implicarea factorului imun în etiopatogenia cancerelor este susţinută de dovezi experimentale precum:
- frecvenţa cancerelor observate în cursul diferitelor situaţii clinice asociate unui deficit imunitar de tip celular.
Aceste pot fi deficite imunitare primare cu origine genetică:
• Sindromul de ataxie teleangiectazie ( anomalii cantitative şi calitaive ale limfocitului T ca urmare a
hioplaziei timice), pacienţii foarte sensibili la radiaţiile ionizante şi prezintă o incidenţă crescută a
limfoamelor şi leucemiilor cu celule T.
• Sindromul Wiskott-Aldrich, boală genetică în relaţie cu factorul IX manifestată prin exeme,
trombopenie şi infecţii repetate prin anergia limfocitelor T contra diferitelor antigene; mutaţia genei
WASP este la originea sindromulu sociat şi cu un ris crescut de limfoame şi leucemii.
• Trisomia 21 este cea mai frecventă dintre toate deficitele funcţionale ale limfocitelor T asociată cu o
involuţie timică precoce.
Deficitele imune dobândite:
• Sindromul imunodeficienţei imune dobândite (SIDA) unde sarcomul Kaposi, limfoamele non-
hodgkiniene şi limfoamele Burkittsunt frecvent observate,risc crescut odată cu intensitatea
imundepresei (CD4 mai puţin de 200/mm3).
 • Tratamentele imunosupresoare ( corticosteroizi perioade lungi, ciclosporina, azatioprina) sunt asociate
cu incidenţa crescută a unor cancere precum: limfoame non-hodgkiniene, cancere de col uteri, cancere
cutanate ( frecvenţă de 5-6%). incidenţa cancerelor este crescutã la cei cu deficite imune si exista o
crestere a incidenţei tumorilor maligne la pacientii care urmeazã un tratament cronic imunosupresiv
pentru menţinerea allogrefelor de organ.
• Fenomenul de grefă contra gazdă ( graft versus host) survenit în cursul alogrefelor de măduvă fără
depleţia de limfocite T este asociat cu un risc mai scăzut de recidivă leucemică faţă de alogrefele cu
depleţia de celule imune. Pare, astfel că limfocitele T citotoxice şi celulele NK ale donatorului exercită
un efect antileucemic care reduce riscul de recidivă.
• Regresia spontană a tumorilor asociată unui răspuns imunitar parţial sau complet a putut fi observat la
1% până la 2% din pacienii cu cancer renale sau melanoame. În anumite situaţii clinice a putut fi
evidenţiată prezenţa unei reacţii citotoxice care a indus regresia spontană a tumorii.

Deficienţele imune congenitale sau dobândite sunt cunoscute ca un factor favorizant al apariţiei
cancerului. Multe afecţiuni congenitale asociate cu diverse deficite imune cum sunt ataxia-telangiectazia,
trisomia 21 prezintă o tendinţă marcată pentru apariţia limfoamelor maligne. Insuficienţele imunologice
dobândite sunt mai frecvente, rolul acestora fiind atestat de frecvenţa ridicată a tumorilor la cazurile cu SIDA, la
persoanele în vârstă sau de prezenţa localizărilor multiple.
În favoarea rolului etiologic al statusului imunologic pledează şi frecvenţa cancerelor, în speciale a
limfomului non-Hodgkin, la persoanele cu grefe de organ, la care s-a aplicat un tratament imunosupresor
îndelungat. Persoanele cu boli autoimune tratate cronic cu corticosteroizi prezintă un risc mai crescut pentru
neoplazii.
Tratamentele imunosupresoare ( corticosteroizi perioade lungi, ciclosporina, azatioprina) sunt asociate cu
incidenţa crescută a unor cancere precum: limfoame non-hodgkiniene, cancere de col uteri, cancere cutanate (
frecvenţă de 5-6%). incidenţa cancerelor este crescutã la cei cu deficite imune si exista o crestere a incidenţei
tumorilor maligne la pacientii care urmeazã un tratament cronic imunosupresiv pentru menţinerea allogrefelor
de organ.

Implicarea sistemului imun în cancerogeneză este susţinută de multiple date experimentale şi clinice. Înţelegerea
paradoxului dintre potenţialul procarcinogenic şi anticarcinogenic ale mecanismelor imune reprezintă una dintre
cele mai importante frontiere ale imunologiei cancerului.
Capacitatea răspunsului imun ( dobânit) de a creşte carcinogeneza a devenit evidentă odată cu observaţiei clinice
conform căreia infecţia cronică induce ce induce inflamaţia cronică poate conduce la cancer. Unul dintre cele
mai bune exemple este infecţia cu virus hepatitc C ( HVC) Infecţia cu HVC conduce la un status cronic
persistent la majoritatea pacienţilor infectaţi asociată cu hepatita cronică. Hepatita cronică este asociată cu cu
dezvoltarea carcinomului hepatocelular la o rată de de 1% pe an. Spre deosebire de alte infecţii cronice
procarcinogenice cu virusuri precum HPV care prezinntă propriile gene, genomul HVC nu prezintă oncogenr sau
gene care pt inactiva genele supresoare. De aici dovda că răspunsul inflamator cronic este responsabil pentru
geneza cancerului hepatocelular. Similar, răspunsul inflamator asociat cu cu infecţi gastrică cu H. pylori pare să
joace un rol central în geneza cancerelor de stomac. Alte dovezi în favoarea efectului procarcinogenetic a
inflamaţiei cronice provin din informaţiile că medicaţia anti-inflamatorie precum inhibitorii de COX-2 pot
determina scăderea incidenţei cancerelor de colon. Pe modele animale, inducerea inflamaţiei cronice la nivelul
colonului şi ficatului este asociată cu creşterea incidenţei cancerului.
Astfel, dacă inflamaţia acută ar avea un efect anticarcinogenetic, inflamaţia cronică este implicată la mai multe
niveluri ale carcinogenezei şi progresei tumorale. Leziunile tisulare secundare secundare unei infecţii cronice sau
inflamaţii crează un micromediu local care poate induce direct transforamarea celulară şi suţinerea unei creşteri
celulare necontrolate.
Inflamaţia cronică poate induce o stare de imunosupresie care blochează procesul imun faţă de celulele
transformate.
Imunosupresia poate fi rezultatul diret a acţiunii celulelor imune sau indirect prin produşii sintetizaţi ( citokine,
chemokine prostaglandine ROS/NO) mediatori care pot fi eliberaţi chiar şi de celulele tumorale.Trecerea de la
un mediu inflamator acut, benefic, la unul cronic,nociv este un proces gradual care depinde de localizarea şi tipul
tumorii, terenul gnetic, durata expunerii nocive din mediul înconjurător, vascularizaţia, dar dacă se realizează un
echilibru, aceasta va favoriza supraveghere imună.
Se poate vorbi astfel depre un rol a sistemului imun ( răspunsul imun poate promova sau inhiba dezvoltarea
cancerului).

Factorii endocrini
Hormonii pot juca un rol în stimularea şi creşterea tumorală în unele tumori hormonosensibile (sân,
prostată, endometru).
 (1) Estrogenii sunt cunoscuţi un rol în dezvoltarea şi creşterea cancerului mamar şi
endometrial. Medicaţia antiestrogenică precum Tamoxifen sau Raloxifen au
demonstrat capacitatea de a scădea riscul de dezvoltare a cancerului mamar.
(2) Testosteronii au fost implicaţi în dezvoltarea şi creşterea cancerului de prostată.
Studiile epidemiologice experimentale şi clinice au demonstrat că hormonii joacă un rol major în
etiologia unor cancere. Printre factorii de risc asociaţi cancerului de sân sunt incluşi: vârsta în momentul
menarhăi, vârsta la prima sarcină şi vârsta la menopauză. Aceste date sugerează un rol al estrogenilor şi
prolactinei în apariţia cancerul mamar. Producţia acestor hormoni creşte în apropierea menarhăi şi începe să
descrească la femeie după prima sarcină, ceea ce probează un efect protector al sarcinii.
Estrogenii au fost utilizaţi extensiv în tratamentul simptomelor postmenopauzale şi pentru profilaxia
osteoporozei. Există o asociere evidentă între utilizarea terapiei estrogenice „netamponate” cu progesteron şi
creşterea riscului de cancer endometrial. Unele date sugerează că tratamentul ciclic cu doze reduse de estrogeni
urmat de progestine la femeile în postmenopauză nu ar creşte riscul de carcinom endometrial. Medicaţia
antiestrogenică cu Tamoxifen (blocant al receptorilor periferici ai estrogenilor) utilizată în tratamentul cancerelor
mamare avansate şi precoce (ca tratament adjuvant) prezintă un risc crescut de dezvoltare a carcinomului
endometrial.
Rolul terapiei de substituţie hormonală în cancerul mamar este controversat. Datele disponibile indică
faptul că riscul asociat utilizării pe termen scurt (mai puţin de 9 ani) a estrogenilor este minim. Un risc de 1,5-2
ori mai crescut apare după tratamentul continuu timp de 15-20 de ani.
Mai multe studii epidemiologice au indicat că utilizarea contraceptivelor orale nu influenţează semnificativ
riscul de cancer mamar. Totuşi, se menţionează o uşoară creştere a acestui risc la unele subgrupe de femei: cele
care au utilizat contraceptive timp de mai mulţi ani înaintea vârstei de 25 de ani sau înaintea primei sarcini, ce
continuă să utilizeze contraceptive orale la vârste de peste 45 de ani, femeile cu menarhă precoce şi cele cu
istoric familial de cancer mamar.
Mai multe studii au raportat că utilizarea dietilstilbestrolului (DES) în timpul sarcinii este asociat cu un risc de
circa 1,5 ori mai mare faţă de populaţia generală pentru dezvoltarea cancerului de sân. Apariţia
adenocarcinoamelor vaginale la femeile a căror mame au fost tratate cu DES în cursul perioadei precoce a
sarcinii cu intenţia de a preveni avortul este un alt exemplu de neoplasm indus hormonal.
La bărbat, criptorhidia (absenţa coborârii testiculului în scrot) este asociată cu un risc
foarte crescut pentru cancerul testicular. Corectarea chirurgicală a criptorhidiei determină într-
o mică măsură scăderea acestui risc. Incidenţa crescută a cancerelor testiculare la rasa neagră
a fost asociată cu nivele mai crescute ale testosteronului la mame în timpul sarcinii.
Factorii reproductivi sunt asociaţi cancerelor de endometru, ovar şi sân.

Factorul metabolic

Metabolismul normal generează componente carcinogene precum nitrozaminele precum

nitrozamine, aminele aromatice, quinonele, aldehidele reactive şi speciile reactive de oxigen.
Concentraţia acestor carcinogeni potenţiali poate varia în funcţie de factori precum: dieta,
activitatea fizică, dar un ivel minim este asociat cu un anumit nivel de activitate metabolică şi
un anumit tip de dietă.
O explicaţie a creşterii incidenţei canceului odată cu vârsta poate fi datorată acumulării
leziunilor ADN de-a lungul expunerii la carcinogeni în cursul vieţii cu scăderea caapacităţi de
reparare a ADN; o altă explicaţie, mai puţin probabilă este aceea a leziunilor celulare produse
de leziuni endogene de substanţele oxidante acumulate în timp în organism ca urmare a
proceselor metabolice. Şi capacitatea de reparare a acestor leziuni ce scade cu vârsta.
Leziunile oxidative ale ADN pot surveni în cursul metabolismului proteinelor, lipidelor şi
altor macromolecule. Produse oxidative care pot apare în cursul proceselor metabolice
normale includ radicali oxidativi ( RO) precum: superoxid ( O2 -), hidrogen peroxid (H2O2)
şi radicalii hidroxil (OH). Aceşti radicali produşi şi de radiaţiile ionizante sunt capabili să
determine leziuni ale ADN şi să producă mutageneza. Radicalii OH sunt cei mai frecvent
implicaţi în lezarea ADN dar semiviaţa acestoa este scurtă. Atomul de oxigen singur ( O2-)
care este produs de peroxidarea lipidelor sau de procesele de ardere rspiratorie din neutrofile
pot juca un rol mutagenic şi prezintă o semiviaţă mai lungă decât radicalii hidroxil. Oxidanţii
endogeni pot determina lipidele şi proteinele.Restricţia calorică sau proteică din dietă poate
încetini leziunile oxidative ale ADN şi scade rata formării neoplasmelor la la rozătoare.
Rezultate similare sunt obţinute prin suplimentarea dietei cu antioxidanţi precum: tocoferol (
vitamina E), ascorbat ( vitamina C) şi carotenoizi precum ß-caroten conducând la ipoteza
sugerată de studiile epidemiologice umane confornm cărora un anumit tip de dietă ar putea
scădea riscul de cancere umane. Trebuie reaminintit că o sursă exogenă de oxidanţi exogeni
este reprezentată de de oxizii de nitrogen din fumul de ţigară.
Celulele prezintă, de asemenea, mecanisme multiple de a se proteja de leziunile oxidative
incluzând superoxid dismutaza, catalaza, glutation peroxidaza şi gluation –S transferaza (
GST). Totuşi, unele leziuni oxidative şi defecte ale mecanismelor de reparare pot persista şi
creşte odată cu creşterea vârstei. S-a apreciat că genomul uman suferă circa 10.000 „leziuni
oxidative”ale ADN pe zi.
Unele condiţii patofiziologice pot creşte riscul pot creşte ricul de dezvoltare a cancerului.
Inflamaţia cronică, în particular asociază riscul de cancer în mai multe organe ( ex. cancer de
colon, stomac). Mai mulţi factori sunt implicaţi precu creşterea producţiei de radicali oxigen
reactivi (ROR)cu rol mutagen de către celulele inflamatorii, ca şi sinteza de proteaze, citokine
şi factori decreştere de către variate tipuri de celule tisulare car favorizează creşterea
şidiseminarea tumorilor. Astfel, procesel e de reparare şi regenerare tisulară sunt asociate cu
un risc de cancer ( paricular este exemplificativ procesul de remodelare din ciroza hepatică
sau din rinichiul chistic).

Concluzii
• Studiile epidemiologice au demonstrat că factorii de mediu concretizaţi în
aşa-numitul „stil de viaţă” sunt responsabili de etiologia a 80% din totalitatea
cancerelor umane. De aici, concluzia că aceeaşi proporţie de cancere ar putea fi
prevenite.
• Atât factorii exogeni cât şi endogeni pot fi responsabili de dezvoltarea
cancerelor umane. În cazul a numeroase cancere, aceste două categorii de
factori interacţionează, atât de strâns încât contribuţia fiecăruia este dificil de
individualizat. În unele cazuri, implicarea anumitor carcinogeni determină
determină mutaţii caracteristice. În alte cazuri, absenţa acestor „ markeri
genetici” şi dovezile epidemiologice conduc către preponderenţa proceselor
endogene.
• Fumatul rămâne cauza numărul unu a cancerlor determinând circa 30% din
toate neoplaziile umane; rolul alimentaţiei în riscul de cancer este substanţial.
• Infecţiile sunt componenete importante ale riscului de cancer ( 10-15%) şi
agenţii etiologici majori pentru diferite organe precum virusurile ( hepatitice B
şi C ( carcinomul hepatocelular), virusul uman papilloma ( cancerul de col
uterin şi unele cancere orale), virusul Epstein Barr ( carcinomul nasofaringeal),
bacterii ( Helicobacter pylori (gastric) şi unii paraziţi ( Schistostoma
hematobium-vezica urinară), Clonarchis sinensis ( choloangiocarcinomul).
• Având în vedere că poluarea atmosferică nu poate fi evitată în totalitate (de
altfel este responsabilă numai de 2% din totalul cancerelor) şi că alţi factori
necunoscuţi (inclusiv cei genetici) determină circa 4% din cancere, se
presupune că s-ar putea descreşte mortalitatea prin cancere cu circa 84% prin
simple acţiuni de profilaxie individuale.
În general, numărul de persoane care mor prin cancer pretudindeni în lume este
apreciat să crească de la 7,6 milioane în 2007 la mai mult de 16 milioane în 2050 datorită
creşterii speranţei globale de viaţă şi adoptării de către ţările mai puţin dezvoltate a “ stilului
de viaţă vestic” inclusiv fumatul de ţigarete, consumul crescut de grăsimi saturate, a
alimentelor caloric-dense şi reducerii activităţii fizice la locul de muncă şi în perioadele de
relaxare.

Bibliografie selectivă

1. Rizzo F, Toma S- Work–related risk factors. In Scrijvers D, Senn HJ, Mellstedt H, Zakotnk B ( eds)
European Society of Medical Oncology Handbook of Cancer Prevention. Informa Healthcare 2008: 93-
96.
2. Carmichael R. Obesity and exercising. In Scrijvers D, Senn HJ, Mellstedt H, Zakotnk B (eds)
European Society of Medical Oncology Handbook of Cancer Prevention. Informa Healthcare 2008: 31-
37.
3. What is malignancy ? In Stephens FO, Aigner KR (eds) Basics of oncology. Springer-Verlag, Berlin
Heidelberg 2009: 3-16.
4. Schultz AW. Molecular Biology of Human Cancers- An Advanced Student’s Textbook, Springer 2007:
5-10.
5. Ruddon RW. Causes of cancer. In Ruddon RW.(ed) Cancer biology. Fourth edition, Oxford University
Press, New York 2007: 17-55.
6. Pecolino L. Molecular biology of cancer-mecanisms, targets and therapeutics. Oxford University Press
2005: 1-20.
7. Hecht SS. Etiology of cancer: tabaco. In DeVita Jr, VT, Lawrence TS, Rosnberg SA, DePinho RA,
Weinberg RA (eds): DeVita, Hellman,and Rosenberg’s Cancer-principles and practice of oncology. 8th
edition, Wolter Kluwer/Lippincott Williams& Wilkins, Philadelphia 2008: 147- 156.
8. Henderson KD, Bernstein L Etiology of cancer: obesity and physical activity. In DeVita Jr, VT,
Lawrence TS, Rosnberg SA, DePinho RA, Weinberg RA (eds): DeVita, Hellman,and Rosenberg’s
Cancer-principles and practice of oncology. 8th edition, Wolter Kluwer/Lippincott Williams& Wilkins,
Philadelphia 2008: 239- 244.
9. Miron L. – Etiologia cancerelor. In Miron L (ed):Oncologie generală. Editura „Egal” – Bacău, 2000:
27-40.
10. Strickland PT, Kensler TW. Enviromental factors. In Abelofff MD, Armitage JO, Niederhuber JE,
Kastan MB, McKenna WG (eds) Abeloff’s Clinical Oncology. Fourth Edition, Churchill Livingstone
Elsevier, Phildelphia PA 2008: 125 -138.
11. Nagy V. Etiologia cancerului. In Nagy V (ed) Principii de cancerologie – curs pentru studenţi. Editura
Medicală Universitară „Iuliu Haţeganu” Cluj-Napoca, 2007: 24-36.
12. Kramer I, Genor E. Les signaux de proliferation et leur regulation. in Lacave R, Larsen Ch-Jaques,
Robert J.(eds) - Cancerologie fondamentale. John Libbey Eurotext. Paris 2005 : 293- 303.
13. Skaar JR, DeCaprio JA. Viral carcinogenesis. In Chang AE et al.(eds) Oncology- an evidence-based
approach: Springe, New York 2006: 214- 232.