PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE ACCIDENTARE

(1) Conducerea unităţii trebuie să doteze toate locurile de muncă cu truse

conţinând materiale sanitare şi substanţe adecvate luării de măsuri urgente,
corespunzătoare unor accidente posibile în procesele de muncă respective, după caz.
(2) Conţinutul truselor trebuie să fie conform reglementărilor Ministerului
Sănătăţii şi Familiei pentru riscurile specifice proceselor de muncă desfăşurate în unitate.
Primele îngrijiri medicale ce pot fi acordate victimelor (primul ajutor) şi modul de solicitare a
asistenţei medicale trebuie să fie cunoscute de întregul personal, aşa încât toţi lucrătorii să
poată acţiona ca salvatori.
În cazul unui accident, intervenţia imediată trebuie să aibă în vedere:
– analizarea situaţiei pentru ca să se identifice natura accidentului,
eventualele riscuri care persistă şi căile prin care pot fi anihilate, pentru a
proteja victima şi a preveni extinderea accidentului;
– protejarea victimei prin suprimarea sau izolarea riscurilor sau prin
scoaterea victimei de sub acţiunea riscului respectiv;
– examinarea victimei – dacă sângerează abundent, răspunde la întrebări,
respiră, îi bate inima;
– anunţarea accidentului;
– acordarea primului ajutor;
– supravegherea victimei (victimelor) şi aşteptarea echipei de specialitate.
(1) Primul ajutor se acordă la locul unde se găseşte victima. Se va acţiona rapid
după următoarele reguli:
– examinarea exterioară completă a accidentatului, având grijă să nu se
agraveze starea sa prin acţiuni bruşte şi greşite;
– respectarea unei asepsii perfecte;
(2) În cazul unui accident colectiv, dacă nu sunt suficiente persoane care să
acorde primul ajutor simultan tuturor accidentaţilor, se va respecta ordinea gravităţii:
– extrema urgenţă – hemoragiile la cap, gât, axilă, coapse; hemoragiile
interne; răniţii în zona toracelui; cei cu arsuri mari; cei cu mai multe răni
grave;
1
 – prima urgenţă – răniţii care au pierderi de sânge sau membrele zdrobite;
– a doua urgenţă – fracturile (de craniu, de coloană vertebrală, deschise,
rănile adânci);
– a treia urgenţă – fracturile mici închise; rănile puţin adânci etc.
(1) Accidentaţii vor fi transportaţi cu autosanitara (ambulanţa).
(2) Numai victimele cu leziuni uşoare, care nu influenţează funcţiile vitale
ale organismului, pot fi transportate cu mijloace improvizate.
(3) Accidentaţii grav pot fi transportaţi cu mijloace improvizate numai în
condiţii excepţionale.
(4) Nici un accidentat nu va fi transportat înainte de fi adus în starea de a
suporta în bune condiţii transportul, adică înainte de a fi examinat şi a i se acorda primul
ajutor. În mod obişnuit, numai cadrele medico-sanitare de specialitate au dreptul să dispună
ridicarea şi transportul victimelor de la locul accidentului.
(5) Odată cu sosirea autosanitarei, cadrele de specialitate preiau cazul.
Persoana care anunţă accidentul serviciilor medicale trebuie să dea relaţii corecte şi
suficiente: unde este locul accidentului, ce s-a întâmplat, dacă răniţii sunt blocaţi, dacă
drumul este accesibil, câte victime sunt, dintre care câte în stare gravă, ce tipuri de leziuni
s-au produs, descrierea în special a leziunilor care pot provoca deces, numele său şi
numărul de telefon de la care sună.
Până la sosirea ambulanţei, salvatorul (salvatorii), pe lângă manevrele de prim ajutor,
trebuie să urmărească semnele vitale ale victimei: prezenţa respiraţiei, a pulsului, starea
de conştienţă, precum şi efectele primului ajutor acordat: restabilirea respiraţiei şi a
circulaţiei sanguine, oprirea hemoragiilor, starea pansamentelor, imobilizarea fracturilor,
poziţia de siguranţă etc.
Acţiunile salvatorului depind de starea victimei:
– dacă victima nu vorbeşte (este inconştientă), dar respiră şi îi bate inima
(are puls) sunt necesare: aşezarea în poziţia de siguranţă; acoperirea
victimei, alarma; supravegherea semnelor vitale;
– dacă victima nu răspunde, nu respiră, dar are puls, sunt necesare:
degajarea căilor respiratorii; manevra Heimlich; respiraţie „gură la gură”
sau „gură la nas”;
– dacă victima nu răspunde, nu respiră, nu are puls, este necesară
reanimarea cardio-respiratorie;
2
 – dacă victima sângerează abundent, se aplică: compresie manuală locală;
pansament compresiv; compresie manuală la distanţă;
– dacă victima prezintă arsuri provocate de:
– foc sau căldură: se face spălare pentru a evita întinderea arsurii şi
pentru răcorire;
– substanţe chimice: se face spălare abundentă cu apă (nu se încearcă
neutralizarea substanţei);
– dacă victima vorbeşte, dar nu poate efectua anumite mişcări, se va
acţiona ca şi cum ar avea o fractură, evitându-se deplasarea sa şi
respectându-se toate eventualele deformări la nivelul membrului
superior, al celui inferior, al coloanei vertebrale.
Persoanele care au suferit traumatisme grave nu trebuie deplasate înainte de sosirea unei
persoane calificate, în afara cazurilor în care este absolut necesar ca să fie scoase dintr-o
poziţie sau situaţie periculoasă, care ar putea agrava vătămărea.
Momentele cele mai importante ale transportului (scoaterea victimei de la locul
accidentului, ridicarea ei de la sol, transportul ei, aşezarea în pat) trebuie executate în
mod diferenţiat, în funcţie de circumstanţele în care s-a produs accidentul, de gravitatea şi
tipul leziunilor provocate, cât şi de numărul salvatorilor prezenţi.
În ambele situaţii, respectiv când accidentatul nu se poate desprinde de instalaţia
electrică şi când accidentatul s-a desprins de instalaţia electrică, nemaifiind în contact cu
aceasta şi nici în imediata ei apropiere, persoana care acţionează pentru acordarea
primului ajutor trebuie să constate cu operativitate situaţia concretă a victimei şi să
hotărască modul de acţionare, aşa încât să nu-şi pericliteze integritatea corporală sau
chiar viaţa, expunându-se aceluiaşi risc.
În cazul în care victima este în contact cu instalaţia electrică:
– se acţionează pentru întreruperea tensiunii;
– dacă întreruperea tensiunii necesită timp mai îndelungat, se scoate
accidentatul de sub tensiune prin utilizarea oricăror materiale sau
echipamente electroizolante aflate la dispoziţie;
– se aşează victima în poziţie de siguranţă, pe o parte, pentru a evita
inundarea căilor sale respiratorii şi înecarea.
Dacă din cauza arcului electric provocat de accidentat ca urmare a atingerii instalaţiei
electrice, acestuia i s-au aprins hainele, fără ca el să fie în contact sau în imediata
apropiere a instalaţiei electrice sub tensiune, se va acţiona pentru stingerea hainelor
3
aprinse prin înăbuşire. De preferinţă, în timpul acestor intervenţii accidentatul va fi culcat
la pământ.
După scoaterea accidentatului de sub tensiune şi în afara pericolului generat de aceasta,
se va determina starea clinică a victimei printr-o examinare rapidă:
a) Dacă accidentatul este conştient, concomitent cu acţiunea de calmare a
acestuia, se stabileşte un contact verbal de tipul: „aşază-te”, „respiră
adânc şi regulat”, „cum s-a întâmplat accidentul?”, „te supără ceva”, „ai
ameţeli?”, „ai greaţă?”, „ai dificultăţi în respiraţie?”, „te supără inima?”. În
acelaşi timp se caută vizual eventuale semne exterioare ale stării de rău
(culoarea pielii, în mod special culoarea feţei, transpiraţia feţei şi a palmelor,
prezenţa şi caracteristicile respiraţiei şi ale pulsului). La apariţia acestora,
se solicită salvarea.
b) Dacă victima este inconştientă, iar în urma producerii accidentului nu
rezultă vătămări şi leziuni care ar contraindica în mod evident mişcarea şi
deplasarea acesteia (cădere cu grave leziuni şi vătămări, fracturi,
hemoragii), va fi aşezată într-o poziţie care să permită examinarea sa –
culcată pe spate pe o suprafaţă plană şi suficient de rigidă, fără a fi
mişcată inutil, i se desfac hainele la gât, piept şi zona abdominală, se
verifică starea respiraţiei şi existenţa pulsului. În cazul lipsei funcţiilor
vitale, nu se va mai ţine seama de eventuale interdicţii de mişcare şi i se
va face victimei respiraţie artificială sau reanimare cardio-respiratorie.
În cazul accidentaţilor care şi-au pierdut cunoştinţa, cercetarea vătămărilor se va face abia
după ce s-a constatat starea satisfăcătoare a respiraţiei şi circulaţiei sanguine, iar
examinarea trebuie realizată numai vizual, fără a mişca şi a dezbrăca victima.
După constatarea stării accidentatului, se va decide modul de acordare
a primului ajutor în funcţie de tipul vătămării: arsuri, fracturi, plăgi etc.
Chiar dacă în urma electrocutării, accidentatul nu acuză stări de rău (nici măcar
trecătoare), el trebuie ţinut în repaus timp de 0,5 – 1 oră, după care trebuie supus unei
consultaţii medicale.
Dacă starea de rău persistă sau se agravează, accidentatul va fi aşezat în poziţie culcat,
cu picioarele ridicate. Îmbrăcămintea trebuie descheiată şi slăbită în zona gâtului,
pieptului şi abdomenului şi se va asigura transportul la un serviciu medical de urgenţă.
Orice electrocutat va fi transportat la spital pentru supraveghere medicală, deoarece
tulburările de ritm cardiac pot surveni ulterior.
4