Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
De Costache Negruzzi
Nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanul a apărut în anul 1840 în primul număr din revista Dacia
literară, iar apoi a fost inclusă în anul 1857 în singurul volum al autorului intitulat Păcatele tinereţelor.
Nuvela este scrisă sub ideologia paşoptistă, respectând ideile impuse de Mihail Kogălniceanu în
articolul Introducţie, care cerea autorilor să promoveze o literatură originală cu teme inspirate din istoria
naţională şi folclorul naţional.
Subiectul nuvelei este preluat din cronica lui Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, din care
autorul preia anumite scene, fapte şi replici: venirea lui Lăpuşneanul la a doua domnie, întâlnirea cu boierii
trimişi de Tomşa, uciderea celor 47 de boieri, arderea cetăţilor Moldovei, călugărirea şi uciderea prin
otrăvire a domnitorului. O altă sursă importantă de inspiraţie esteLetopiseţul Ţării Moldovei de Miron
Costin de unde prelucrează, pentru episodul omorârii lui Moţoc din nuvelă, scena uciderii unui boier în
timpul domniei lui Alexandru Iliaş. Nuvela reconstituie cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul
(1564-1569), prezentând lupta pentru impunerea autorităţii domneşti în Moldova secolului al XVI-lea.
Autorul nu transcrie evenimentele ca în cronicile istorice ci le modifică în funcţie de propria sa viziune,
influenţată de romantismul paşoptist. Autorul modifică realitatea istorică, dar acţiunea nuvelei se
păstrează în limitele verosimilului. Personajul lui Negruzzi nu se aseamănă până la confundare cu
personalitatea reală, istorică a lui Alexandru Lăpuşneanul. Personajul ilustrează un tip uman, este un
personaj de factură romantică, prin intermediul căruia autorul îşi exprimă propria sa viziune artistică.
Nuvela are ca temă evocarea artistică a unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei, şi anume cea
de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul şi consecinţele deţinerii puterii de un domnitor crud, tiran.
Nuvela este structurată în patru capitole, fiecare având un moto sugestiv pentru conţinutul
acestora: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...”, „Ai să dai samă, doamnă!...”, „Capul lui Moţoc vrem!...”,
„De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu...”. Naratorul este omniscient, naraţiunea se realizează la
persoana a III-a, perspectiva asupra evenimentelor fiind obiectivă. Naraţiunea se desfăşoară linear,
cronologic, prin înlănţuirea secvenţelor narative şi a episoadelor. Deşi nuvela este o specie care aparţine
genului epic, se remarcă în acest caz caracterul dramatic oferit de rolul capitolelor în ansamblul textului
(seamănă cu actele unei piese de teatru), de realizarea scenică a secvenţelor narative, de utilizarea
predominantă a dialogului şi de minima intrevenţia a naratorului.
Motoul din primul capitol„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...” subliniază întreaga ură şi tenacitate a lui
Alexandru Lăpuşneanul, care mai fusese o dată pe tronul ţării, dar fiind trădat de boieri, a fost nevoit să
părăsească ţara. Scena dintre viitorul domnitor şi boierii trimişi de Tomşa prefigurează conflictul principal
al nuvelei, acela dintre Lăpuşneanul şi boieri. Un rol important îl va avea vornicul Moţoc, boier viclean care
îi vânduse pe toţi domnitorii care au ocupat tronul Moldovei în ultimii ani. Comportamentul este pus în
evidenţă de gesturile sale, dar şi de atitudinea domnitorului: „Eu te iert însă, c-ai îndrăznit a crede că iar
mă vei putea înşela, şi îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji de sângele tăru; te voi cruţa, căci îmi eşti
folositor, ca să mă uşurezi de blăstemurile norodului. Sunt alţi trântori, de care trebuie curăţit stupul.
Moţoc îi sărută mâna asemenea cânelui care, în loc să muşce, linge mâna care-l bate. El era mulţămit de
făgăduinţa ce câştigase; ştia că Alexandru-vodă a să aibă nevoie de un intrigant precum era el.” Din punct
de vedere al construcţiei textuale, aceste cuvinte trimit deja la finalul capitolului al treilea, când Moţoc va
plăti cu viaţa pentru a-l uşura pe vodă de „blăstemurile norodului”. De asemenea, prin propoziţia „Sunt alţi
trântori, de care trebuie curăţit stupul.” anticipă violenţa din capitolul următor.
Al doilea capitol prezintă planurile de distrugere a boierimii puse la cale de domnitor. Motoul se referă
la „leacul de frică” pe care Lăpuşneanul îl promite soţiei sale, Ruxanda.
Abia în al treilea capitol personajul atinge plenitudinea personalităţii sale. Disimularea, diplomaţia
ating punctul culminant şi ele se vor combina cu plăcerea estetică a contemplării cruzimii. „Leacul de
frică” al doamnei Ruxanda este de fapt piramida de patruzeci şi şapte de capete pe care acesta o relizează
după ce ucide boierii. În acest capitol care are ca moto replica poporului: Capul lui Moţoc vrem!...” se
explică şi promisiunea pe care Lăpuşneanul i-a făcut-o la început vornicului: nu a murit de mâna
domnitorului deoarece acesta a dorit încă de la început să-l sacrifice ca ţap ispăşitor. De asemenea, în
finalul acestui capitol se mai face o promisiune, care va fi îndeplinită la sfârşitul nuvelei. Boierii care scapă
de la masacru, Spancioc şi Stoici fac o promisiune pe malul Nistrului: „Spuneţi celui ce v-au trimis, strigă
către ei Spancioc, că ne vom vedea pân-a nu muri!”.
În ultimul capitol este prezentat sfârşitul lui Alexandru Lăpuşneanul. Acesta se mută împreună cu
familia la Hotin pentru a-i supraveghea mai de aproape pe Spancioc şi Stroici „care şedeau la Cameniţă,
aşteptând şi pândind vreme.” Doamna „dă samă” şi, împinsă de ceilalţi, îşi otrăveşte soţul care moare sub
privirile neiertătoare ale lui Spancioc şi Stroici, spre a împlini promisiunea de pe apa Nistrului.