Sunteți pe pagina 1din 5

APROBAT

Director Executiv

I.P.14
INSTRUCTIUNI PROPRII DE PREVENIRE SI PROTECTIE
pentru activităţi de comerţ

Elaborate în conformitate cu:


 prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţia din 21 noiembrie 1991, republicată;
 prevederile art. 13 lit. e) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006;
 prevederile art. 15 alin. (1) punctul 3 din H.G. nr. 955/2010 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006.

Prevederi generale

Conţinut
Art. 1
Prezentele instrucţiuni proprii de SSM pentru comerţul cu ridicata şi amănuntul cuprind cerinţele necesare
pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă a personalului care desfăşoară diferite activităţi
comerciale.

Scop
Art. 2
Prevederile prezentelor instrucţiuni proprii au ca scop diminuarea sau eliminarea pericolelor specifice
acestor activităţi şi desfăşurarea proceselor de muncă în condiţii de securitate şi sănătate.

Domeniu de aplicare
Art. 3
Prevederile prezentelor instrucţiuni proprii se aplică tuturor salariaţilor societăţii care desfăşoară activităţi
comerciale.

Conexiunea cu alte acte normative


Art. 4
Prezentele instrucţiuni proprii se aplică cumulativ cu prevederile instrucţiunilor proprii generale.

Revizuirea prezentelor instrucţiuni proprii


Art. 5
Prezentele instrucţiuni proprii se vor revizui periodic şi vor fi modificate ori de câte ori este necesar, ca
urmare a modificărilor de natură legislativă survenite la nivel naţional, a schimbărilor intervenite în
tehnologia de lucru şi particularităţilor metodelor de lucru care urmează a fi reglementate din punctul de
vedere al SSM.

Încadrarea şi repartizarea personalului pe locuri de muncă


Art. 6
La locurile de muncă în care se desfăşoară activităţi comerciale vor fi repartizate numai persoanele care
cunosc echipamentele tehnice, instalaţiile şi procedeele de lucru, au calificarea şi autorizarea necesară şi
care au fost instruite din punctul de vedere al SSM.
Art. 7
(1) La efectuarea activităţilor comerciale vor fi repartizaţi numai lucrătorii care au corespuns controlului
medical obligatoriu.
INSTRUCTIUNI PROPRII DE PREVENIRE SI PROTECTIE
pentru activitati de comert

(2) La repartizarea în muncă a tinerilor, a femeilor, precum şi a persoanelor cu diverse infirmităţi vor fi
respectate reglementările în vigoare privind angajarea acestor categorii de personal.
(3) Femeile gravide nu vor fi repartizate la locuri de muncă care impun poziţii vicioase de lucru (poziţie
ghemuită, în genunchi, ortostatism permanent etc.), vibraţii sau temperaturi extreme (căldură excesivă,
frig).
(4) Dacă sarcina survine în perioada desfăşurării unei activităţi cu nivel ridicat de risc (pierderea sarcinii),
conducerea persoanei fizice sau juridice va lua măsuri în vederea asigurării unui loc de muncă
corespunzător.

Instruirea personalului

Art. 8
Organizarea şi desfăşurarea activităţii de instruire a salariaţilor în domeniul SSM se vor realiza conform
instrucţiunilor proprii generale elaborate de societate.

Art. 9
În cadrul procesului de instruire în domeniul SSM a salariaţilor care desfăşoară activităţi comerciale, se
vor transmite toate informaţiile necesare referitoare la:
 riscurile la care sunt expuşi;
 părţile periculoase ale echipamentelor tehnice utilizate, în funcţie de specificul activităţii;
 dispozitivele de protecţie existente;
 mijloacele de protecţie şi autoprotecţie, modul de intervenţie în caz de avarii şi accidente,
sistemele de avertizare/semnalizare/alarmare;
 semnificaţia marcajelor diferitelor încărcături, colete etc., conform standardelor.

Art. 10
Măsurile de prim-ajutor se vor stabili prin instrucţiuni proprii.

Organizarea locului de muncă

Art. 11
Toate căile de acces ale spaţiilor de lucru vor fi menţinute în stare de curăţenie, libere de orice obstacol şi
vor fi marcate vizibil, pentru a se evita expunerea salariaţilor la accidente. Căile de acces vor fi nivelate,
podite sau pavate şi amenajate în vederea scurgerii apei. Iarna, căile de acces vor fi curăţate de zăpadă şi
presărate cu materiale antiderapante (nisip, sare, rumeguş).

Art. 12
Diversele mărfuri vor fi depozitate în spaţii distincte special amenajate, în funcţie de natura mărfii.

Art. 13
În spaţiile de lucru se va asigura un iluminat corespunzător (natural, artificial sau mixt).

Art. 14
În cazul în care, în spaţiile de lucru, temperatura aerului depăşeşte valoarea de 25 oC, se va asigura o
viteză de mişcare a aerului de cel puţin 0,5 m/s, indiferent de intensitatea efortului fizic.

Art. 15
Aparatele de casă vor fi amplasate în aşa fel încât salariaţii care le deservesc să fie feriţi de curenţii de aer
ce s-ar putea produce prin deschiderea uşilor.
Art. 16
INSTRUCTIUNI PROPRII DE PREVENIRE SI PROTECTIE
pentru activitati de comert

Mobilierul comercial va fi amplasat astfel încât să se obţină o stabilitate corespunzătoare. Rafturile se vor
prinde de pereţi prin dispozitive speciale de prindere. Periodic se va verifica orizontalitatea rafturilor.

Art. 17
Geamurile şi piesele de cristal sau semicristal din componenţa mobilierului vor fi întregi, fără spărturi,
crăpături sau bucăţi lipsă. Marginile acestora trebuie să fie şlefuite, fără porţiuni tăioase sau zgrunţuroase.

Art. 18
Orice obiect de mobilier va fi finisat corespunzător, pentru a nu provoca accidente la manipularea mărfii.

Art. 19
Periodic va fi verificată stabilitatea pieselor de mobilier.

Art. 20
La amplasarea mobilierului şi a utilajelor comerciale se vor lua următoarele măsuri:
 spaţiul de amplasare să fie în afara spaţiilor de circulaţie ale personalului;
 personalul salariat să nu fie expus acţiunii curenţilor de aer, radiaţiilor solare directe etc.

Art. 21
Maşinile de birou vor fi montate pe materiale fonoabsorbante (pâslă, plăci de cauciuc etc.).

Art. 22
Echipamentele şi utilajele comerciale vor avea ecrane de protecţie, apărători, carcase etc. care să
împiedice accesul personalului salariat la elementele periculoase ale acestora.

Art. 23
Amplasarea agregatelor frigorifice se va face ţinând seama de gabaritul acestora, de deschiderea uşilor şi
de destinaţia fiecăruia în aşa fel încât să se asigure condiţiile corespunzătoare de lucru.

Protecţia împotriva electrocutării

Art. 24
Echipamentele şi utilajele acţionate electric vor fi protejate prin carcase, apărători etc., astfel încât
elementele aflate normal sub tensiune să nu poată fi atinse.

Art. 25
Cablurile electrice vor fi protejate împotriva deteriorărilor mecanice, termice, chimice etc.

Art. 26
Se interzice deschiderea carcaselor, capacelor, apărătorilor etc. echipamentelor aflate sub tensiune.

Art. 27
Toate reparaţiile, reglajele sau alte intervenţii asupra instalaţiilor electrice se vor efectua numai după
întreruperea alimentării cu energie electrică şi numai de către electricienii de întreţinere, instruiţi
corespunzător şi autorizaţi. În zona de lucru, vor fi montate la loc vizibil, tăbliţe avertizoare de interdicţie.

Art. 28
Spălarea şi curăţarea utilajelor comerciale, la terminarea lucrului, se va efectua numai după întreruperea
alimentării cu energie electrică a acestora.
Art. 29
INSTRUCTIUNI PROPRII DE PREVENIRE SI PROTECTIE
pentru activitati de comert

La maşinile de casă, zilnic, înainte de începerea programului de lucru, va fi verificată legătura la


conductorul de nul.

Pregătirea mărfurilor pentru vânzare

Art. 30
La instalarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea utilajelor vor fi repartizaţi salariaţi instruiţi în acest
scop.

Art. 31
(1) La exploatarea utilajelor vor fi respectate indicaţiile furnizorului privind regimul de funcţionare a
maşinii, caracteristicile şi parametrii tehnici şi funcţionali ai acesteia, precum şi instrucţiunile de SSM,
menţionate în cartea tehnică a utilajului.
(2) La locul de muncă vor fi afişate instrucţiunile proprii de lucru aferente fiecărui utilaj în parte.

Art. 32
În cazul apariţiei oricăror defecţiuni în funcţionare sau la constatarea unor fisuri, pori, coroziuni etc.,
utilajul va fi scos de sub tensiune şi va fi anunţat conducătorul locului de muncă.

Art. 33
Spaţiile de lucru vor fi menţinute în stare de curăţenie, pentru prevenirea alunecării şi căderea salariaţilor.
Curăţenia va fi efectuată la sfârşitul programului de lucru, respectiv al schimbului.

Art. 34
(1) Cuţitele maşinilor de tăiat carne şi oase vor fi protejate cu apărători metalice.
(2) Se interzice îndepărtarea apărătorilor sau lucrul la utilajele menţionate, fără apărători; de asemenea, se
interzice introducerea mâinii în pâlniile, buncărele sau la şnecurile maşinilor aflate în funcţiune.

Art. 35
Produsele ce urmează a fi tăiate vor fi fixate pe masa mobilă a utilajului cu ajutorul dispozitivului de
fixare.

Art. 36
Feliile rezultate din tăiere vor fi prinse numai cu palete sau cleşti speciali.

Art. 37
Ascuţirea cuţitelor va fi efectuată numai de către personal calificat.

Porţionarea prin tranşare şi realizarea preparatelor cu ajutorul uneltelor şi sculelor de mână


Art. 38
Cuţitele pentru tăiat carne, mezeluri, satârele, ferăstraiele, masatele, cârligele pentru suspendarea cărnii,
mezelurilor etc. vor fi curate, fără urme de rugină, cu marginile netede, fără asperităţi, iar locurile de
îmbinare ale diverselor piese vor fi sudate complet.

Art. 39
Mânerele cuţitelor, scafelor, ferăstraielor, satârelor etc. vor fi netede, fără crăpături, aşchii sau părţi
metalice ieşite în relief.
Art. 40
Fundurile de lemn necesare tăierii mezelurilor sau a produselor semipreparate vor fi netede, fără aşchii.
Art. 41
INSTRUCTIUNI PROPRII DE PREVENIRE SI PROTECTIE
pentru activitati de comert

Carnea şi oasele vor fi tăiate numai pe butuci de lemn amplasaţi astfel încât să permită personalului să
lucreze şi să circule fără pericol de accidentare.

Art. 42
Galantarele de sticlă în care se păstrează carnea, mezelurile, produsele semipreparate, precum şi platourile
şi etajerele din sticlă destinate expunerii produselor vor fi întregi, cu marginile şlefuite sau netede,
necrăpate, neciobite şi curate.

Comercializarea mărfurilor

Art. 43
Curăţenia în magazine va fi efectuată numai în timpul pauzelor sau la sfârşitul programului de lucru, când
unitatea va fi închisă.

Art. 44
Conducerea societăţii va lua măsurile necesare privind dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea spaţiilor
comerciale.

Art. 45
Mărfurile vor fi aşezate întotdeauna, pe sortimente şi în acelaşi loc, în funcţie de natura lor, în aşa fel
încât să fie evitate mişcările inutile, aglomerarea căilor de acces şi producerea accidentelor.

Art. 46
Aşezarea şi manipularea mărfurilor în şi din rafturile aşezate la înălţime se vor executa cu ajutorul scărilor
simple sau duble, prevăzute cu dispozitive de prindere şi fixare.
Se interzice, pentru efectuarea operaţiilor menţionate, folosirea butoaielor, scaunelor, lăzilor, pachetelor
sau a altor obiecte de improvizaţie.

Art. 47
Mărfurile vor fi aşezate în rafturi şi pe gondole în aşa fel încât acestea să nu depăşească marginile
mobilierului.

Intocmit,
Responsabil SSM
Buia Rares

S-ar putea să vă placă și