Lucrare practică nr.

9 (4 ore)
Tema: „Metode de Reeducare Posturală”

I Scopul unității de curs

 Acumularea unui bagaj de cunoștințe teoretice și practice referitoare la
metodele de reeducare posturală:
 Metoda Klapp;
 Metoda Von Niederhoeffer;
 Metoda Schroth.

Obiective operaționale:
După ce vor studia această unitate de curs studenții vor trebui să cunoască:
 Pozițiile „lordozante” și „cifozante” din metoda Klapp pentru reeducarea
posturală;
 Redresarea coloanei vertebrale (scolioza) după metoda Von Niederhoeffer;
 Aplicarea „gimnasticii ortopedice” a lui Schroth, cu accent pe respirație.

Abili:
 Să cunoască poziții și exerciții pentru îmbunătățirea flexibilității coloanei
vertebrale;
 Să aplice exerciții respiratorice ca metodă de relaxare și în același timp și ca
metodă de redresare.

II Conținutul
2.1 Metoda Klapp;
2.2 Metoda Von Niederhoeffer;
2.3 Metoda Schroth.

132
 2.1 Metoda Klapp
Metoda Rudolf Klapp foloseşte situaţia patrupedă pentru activarea
musculară în condiţia unei coloane orizontale, neîncărcate.
După Marcu V., Dan M., 2007 avem următoarele principii de execuţie:
 Relaxare în situaţia iniţială (sprijin pe genunchi/patrupedie), cu menţinerea
acesteia pe tot parcursul execuţiei;
 Ritmul de execuţie al exerciţiului (scurtarea sau prelungirea unui timp) se
adaptează obiectivului urmărit în momentul aplicării (întindere
axială→mobilizare→realiniere; „stretch-reflex” cu rol facilitator pentru
travaliul necesar tonifierii musculare, urmînd menţinerea situaţiei finale
corective);
 Deplasarea MS precede în general deplasarea genunchiului; pentru a crea
spaţiu şi pentru a evita tasarea, – capul este totdeauna în extensie axială, iar
coloana cervicală este delordozată (în bărbie dublă);
 Pentru solicitare optimă, în situaţia finală se lucrează la limita echilibrului,
de aceea coapsa de sprijin va fi aproape verticală (fără a depăşi verticala);
 Vîrful piciorului nu va pierde contactul cu solul; ridicarea lui, în cele mai
bune cazuri înseamnă o puternică coaptare a articulaţiilor lombare, adesea o
basculare a uneia asupra alteia;
 Se verifică permanent echilibrul între tracţiunea exercitată asupra coloanei
de greutatea capului şi contratracţiunea pelvi-podală, ceea ce asigură (o
decoaptare), o întindere axială maximă;
 Centurile revin obligatoriu la orizontală, cu excepţia exerciţiilor de derotare
a centurilor.
 Toate exerciţiile se execută întotdeauna în linie dreaptă, pentru a permite
deplasarea corectă a segmentelor corpului.
Situaţiile lordozante: care în funcţie de înclinarea trunchiului, facilitează
mobilizarea unei anumite zone vertebrale (în toate situaţiile descrise în continuare

133
– inclusiv situaţiile „cifozante” – se execută flexii laterale). (Cordun M., 1999;
Ionescu A., 1994)
 Trei situaţii peste orizontală
1. corespunde segmentului L4 – L5;
2. corespunde segmentului L1 – L2;
3. corespunde segmentului D11 – D12;
 Situaţie orizontală
4. corespunde segmentului D8 – D10;
 Două situaţii sub orizontală
5. corespunde segmentului D7 – D6;
6. corespunde segmentului D5 – D3.

Fig. 47 Pozițiile „lordozante” și „cifozante” din metoda Klapp

Situaţiile cifozante (poza din partea dreapta a figurii de mai sus), în număr
de 5, sunt asemănătoare celor lordozante, dar trunchiul este menţinut în cifozare
dorsolombară. În aceste situaţii, flexibilitatea coloanei dorsale este obţinută în
situaţiile peste orizontală, iar a celei lombare în situaţiile de sub orizontală. (Marcu
V., Dan M., 2007; Vlad T.L., 1971)
Descrierea exerciţiilor
După Marcu V., 1997; Șerbescu C., 2008, toate exerciţiile se execută
întotdeauna în linie dreaptă, pentru a permite deplasarea corectă a segmentelor
corpului. Deplasarea în cerc nu mai este permisă din 1940, pentru că crează
tensiuni nedorite.

134
  Poziţia sprijin pe genunchi:
1. Mersul („în patru labe”)
P.I.: sprijin pe genunchi (degetele mîinilor orientate anterior, coapsele la
un unghi de 90º cu gambele, degetele picioarelor extinse, trunchiul relaxat), capul
în uşoară extensie.
Execuție: deplasare înainte cu mîna şi genunchiul opus, genunchiul se
aşează în interior faţă de mîna de aceeaşi parte.
Comanda: stînga, dreaptra.
Indicații metodice: genunchiul alunecă înainte fără a se desprinde de pe
sol, iar coatele rămîn extinse, capul urmează mişcările laterale ale trunchiului,
bazinul rămîne orizontal, CV descrie la fiecare pas o încurbare laterală convexă de
partea în care mîna şi genunchiul sunt depărtate.
Indicații: este un exerciţiu fundamental din care derivă toate celelalte
exerciţii de tîrîre. Este utilizat deasemenea ca un exerciţiu de trecere de la un ex. de
patrupedie la altul. Se insistă pe flexia maximă a MS de sprijin, pentru deschiderea
anterioară a toracelui şi apoi laterală. Nu este un ex. de tonifiere musculară şi nici
unul corectiv, este un ex. de învăţare a coordonării specifice patrupediei.
2. Mersul înainte cu lansarea înainte a MS şi cu extensia MI
PI: sprijin pe genunchi.
Execuție: T1: genunchiul drept alunecă înainte, alături de mîna dreaptă, iar
MS stîng începe o rotare dinspre înapoi spre înainte, ajungînd în dreptul MI; T2:
MS stîng îşi continuă rotarea făcînd o mişcare energică de lansare pe sus spre
înainte odată cu îndoirea cotului drept, capul este uşor înclinat spre MS de sprijin,
iar trunchiul este împins mult spre înainte; T3: revenire în PI cu ambele coate
întinse, MI stîng se întinde apropiindu-se sau încrucişîndu-se cu celălalt MI.
Indicații metodice: centura pelviană şi cea scapulară nu se rotează, nu se
răsucesc. La T2, MS care se rotează este la zenit, formînd cu trunchiul şi MI de
aceeaşi parte o linie curbă cu convexitatea spre stînga. Este un exerciţiu de bază

135
pentru corecţia: deformaţiilor simetrice, asimetrice, toracale. Exerciţiul se practică
în buiestru (mînă şi picior de aceeaşi parte).
Comanda: pas cu dreptul!…lan-sează!

Exerciţii de reeducare posturală (Șerbescu C., 2008)

1. Stînd cu spatele lipit de un plan vertical cu braţele pe lînga corp sau
oblic sus: contracţia musculaturii întregului corp, fără deplasarea vreunui segment,
executată alternativ cu relaxarea voluntară a grupelor şi lanţurilor musculare,
păstrînd poziţia iniţială a corpului.
2. Stînd cu faţa sau cu spatele lipit de un plan vertical cu braţele pe lîngă
corp, ducerea braţelor de jos în sus prin lateral şi revenire, avînd în permanenţă
mîinile în contact cu planul vertical, cu o latură spre perete cu membrul superior de
partea respectivă întins sus, ducerea braţului respectiv în cerc spre înapoi, păstrînd
palma în contact cu peretele.
3. Stînd cîte doi, spate în spate sau spatele lipit de un plan vertical,
ducerea braţelor de jos în sus prin înainte sau prin lateral, simultan cu ducerea unui
genunchi îndoit la piept cu inspiraţie, revenire cu expiraţie.
4. Stînd cu faţa avînd corpul lipit de un plan vertical, ducerea braţelor în
cerc în plan frontal prin înafară, şi inspiraţie, revenire cu expiraţie.
5. Stînd cu faţa sau spatele lipit de un plan vertical, avînd braţele lateral,
întinse oblic sus sau întinse sus, inspiraţie liberă, obişnuită, urmată de o inspiraţie
profundă, după care se execută o expiraţie prelungită, în acelaşi timp cu relaxarea
voluntară a musculaturii fără a se modifica poziţia truchiului. În cazul în care
relaxarea este eficientă braţele trebuie să cadă, sub influenţa gravitaţiei, pe lîngă
corp.
6. Stînd cu spatele lipit de un plan vertical cu braţele oblic sus, îndoirea
laterală a trunchiului, alternativ spre stînga şi spre dreapta, păstrîndu-se contactul
spatelui cu planul vertical.

136
 7. Stînd cu spatele lipit de un plan vertical sau cîte doi spate în spate, cu
braţele oblic sus, îndoirea profundă a genunchilor, păstrînd spatele lipit de planul
vertical.
8. Stînd cu spatele lipit de un plan vertical sau braţele pe lîngă corp sau
oblic sus, pas înainte cu un picior, apropierea piciorului din spate, revenire în
poziţie iniţială, aşezînd în acelaşi timp toate punctele părţii posterioare a corpului
pe planul vertical.
9. Stînd cîte doi, umăr lîngă umăr, cu braţele pe lîngă corp, pas lateral cu
un picior, urmat de apropierea celuilalt picior, marcîndu-se poziţia nouă, revenire
în aceeaşi modalitate, umerii trebuie sa fie apropiaţi fără dezechilibrarea corpului.
Se execută pe două şiruri.
10. Stînd cîte doi, faţă în faţă, cu braţele întinse sus sau pe lîngă corp, pas
înapoi, cu un picior, urmat de apropierea celuilalt, marcîndu-se această nouă
poziţie, se revine în aceeaşi modalitate, fără ca cei doi parteneri să se
dezechilibreze.
11. Şezînd cu gambele încrucişate cu genunchii duşi mult în afară,
întinderea trunchiului pe axul vertical, împingînd cu mîinile în sol, inspirîndu-se
profund, revenire.
12. Şezînd cu genunchii întinşi cu mîinile pe şolduri, îndoirea genunchilor
la piept cu picioarele în sprijin pe sol, simultan cu ducerea braţelor prin înainte sus
cu inspiraţie, revenire cu expiraţie.
13. Şezînd cîte doi, spate în spate, cu picioarele depărtate, braţele întinse
sus, de mîini apucat, îndoirea laterală a trunchiului, alternativ spre stînga şi spre
dreapta cu o amplitudine în ce în ce mai mai mare cu inspiraţie şi expiraţie.
14. Culcat pe spate cu genunchii uşor îndoiţi și adduşi, ducerea braţelor de
jos în sus, prin lateral cu inspiraţie, revenire cu expiraţie. Dosul mîinii trebuie să
fie în permanenţă, în contact cu suprafaţa de sprijin.

137
 15. Culcat pe spate cu genunchii îndoiţi şi adduşi, coatele îndoite,
antebrațele pe verticală, inspiraţie profundă, urmată de o expiraţie prelungită şi
relaxare voluntară a întregii musculaturi.
16. Culcat înainte cu braţele lateral, antebraţele înainte, coatele îndoite la
900, extensia trunchiului din segmentul toracal, al coloanei cu inspiraţie,
menţinerea poziţiei finale, revenire cu expiraţie.
17. Culcat înainte cu abdomenul pe o bancă, de gimnastică, picioarele
fixe, sprijinite la scara fixă, extensia trunchiului din segmentul toracal, menţinut
simultan cu ducerea braţelor în cerc prin înainte sus înapoi, revenire.
18. Culcat înainte cu mîinile prinse la spate, tîrîre înainte prin impulsul
alternativ al picioarelor. Umerii se ridică alternativ, pentru a pune coloana
vertebrală într-o permanentă mişcare ondulatorie de şerpuire.
19. Culcat pe spate, cu genunchii îndoiţi şi adduşi, în lungul unei bănci de
gimnastică, tîrîre în lungul băncii, prin tracţiunea alternativă a braţelor.
20. Cîte doi, unul dintre partener culcat pe spate cu musculatura corpului
încordată, partenerul îl apucă pe sub umeri sau pe sub cap şi-l ridică la verticală.
Apoi se schimbă rolurile.

Exerciţii pentru corectarea scoliozei în „C” stînga (Șerbescu C., 2008)

1. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de scurtare a abdominalilor şi
paravertebralilor stînga şi a adductorilor coapsei.
P.I.: atîrnat cu spatele la scara fixă; T1: ridicarea M.I.-re spre stînga; T2-
T3: menţinere; T4: revenire în P.I.
Tehnica: T1: contracţie concentrică a abdominalilor şi paravertebralilor din
partea stîngă şi a adductorilor coapsei; T2-T3: izometrie; T4: relaxare.
Elemente: scara fixă; ritm mediu; dozaj: 2 serii a 5 repetări; pauză: 30 sec.
între serii;

138
 2. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor dreapta
P.I.: stînd, un baston ţinut deasupra capului; T1: fandare laterală pe M.I.
stîng simultan cu îndoirea trunchiului lateral stînga; T2-T3: menţinere; T4: revenire
în P.I.
Tehnica: T1: contracţie excentrică a paravertebralilor din partea dreaptă;
T2-T3: izometrie; T4: contracţie concentrică a paravertebralilor dreapta.
Elemente: baston; ritm mediu; dozaj: 2 serii a 6 repetări; pauză: 30 sec.
între serii.
3. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de scurtare a paravertebralilor stînga
P.I.: culcat lateral pe partea dreaptă, braţele ridicate în sus în prelungirea
capului; T1: ridicarea trunchiului; T2-T3: menţinere; T4: revenire în P.I.
Tehnica: T1: contracţie concentrică a paravertebralilor stînga şi a oblicilor
abdominali; T2-T3: izometrie; T4: relaxare.
Elemente: saltea; dozaj: 2 serii a 8 repetări; pauză: 30 sec. între serii; ritm
mediu.
4. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de scurtare a paravertebralilor stînga
P.I.: culcat ventral, coatele îndoite, un baston ţinut pe umeri; T1: ridicare
cu răsucirea trunchiului spre dreapta; T2-T3: menţinere; T4: revenire în P.I.
Tehnica: T1: contr. concentrică a paravertebralilor stînga în poziţia scurtată
şi a paravertebralilor în poziţie alungită; T2-T3: izometrie (8 secunde); T4:
relaxare.
Elemente: saltea; baston; dozaj: 2 serii a 6 repetări; pauză: 30 sec. între
serii; ritm mediu.
5. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor dreapta
P.I.: stînd; T1: semifandare înainte pe MI drept simultan cu ridicarea MS
drept sus lateral stînga; T2-T3: menţinere; T4: revenire în P.I.
Tehnica: T1: contr. excentrică a paravertebralilor dreapta; T2-T3: izometrie
(8 secunde); T4: relaxare.
Elemente: dozaj: 2 serii a 8 repetari; pauza: 30 sec. între serii; ritm mediu.

139
 6. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor dreapta
P.I.: stînd;T1: fandare laterală pe MI stîng simultan cu ridicarea MS drept
prin lateral sus; T2-T3: menținere; T4: revenire în P.I.
Tehnica: T1: contracţie excentrică a paravertebralilor dreapta; T2-T3:
izometrie (8 secunde); T4: relaxare
Elemente: dozaj: 2 serii a 8 repetări; pauză: 30 sec. între serii; ritm mediu.
7. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor dreapta
P.I.: Aşezat călare pe scaun, o ganteră în mîna dreaptă; T1: ridicarea prin
lat. sus a MS drept simultan cu îndoirea usoară lat. stînga a trunchiului; T2:
revenire în P.I.
Tehnica: T1: contr. excentrică a paravertebralilor dreapta; T2: relaxare.
Elemente: scaun; ganteră; dozaj: 2 serii a 5 repetări; pauză: 30 sec. între
serii; ritm mediu.
8. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de scurtare a paravertebralilor stînga
P.I.: atîrnat cu faţa la scara fixă; T1: ducerea MI-re lateral stînga; T2:
revenire în P.I.
Tehnica: T1: contr. concentrică a paravertebralilor stînga şi a adductorilor
MI-re; T2: relaxare.
Elemente: scara fixă; dozaj: 2 serii a 5 repetări; pauza: 30 sec. între serii;
ritm mediu.
9. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de scurtare a paravertebralilor stînga şi a
adductorilor M.I. stg.
P.I.: atîrnat cu faţa la scara fixă; T1: ridicarea MI stîng lateral stînga; T2-
T3: menţinere; T4: revenire.
Tehnica: T1: contr. concentrică a paravertebralilor stînga şi a adductorilor
MI sting; T2-T3: izometrie; T4: relaxare.
Elemente: scara fixă; dozaj: 2 serii a 5 repetări; pauză: 30 sec. între serii;
ritm mediu.

140
 10. Obiectiv: Tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor stînga
P.I.: stînd depărtat, un baston ţinut diagonal la spate, apucat cu mîna
dreaptă de sus şi stînga de jos; T1: îndoirea trunchiului lateral stînga; T2-T3:
menţinere; T4: revenire în P.I.
Tehnica: T1: contracție excentrică a paravertebralilor dreapta; T2-T3:
menţinere; T4: relaxare;
Elemente: baston; dozaj: 2 serii a 8 repetări; pauză: 30 sec. între serii; ritm
mediu.

Exerciţii pentru corectarea lordozei (Șerbescu C., 2008)

1. Obiectiv: tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor
P.I.: stînd depărtat cu mingea medicinală ţinută deasupra capului; T1:
fandare laterală pe MI drept simultan cu aplecarea trunchiului înainte şi aducerea
mingii la piciorul sting; T2-T3: menţinere; T4: revenire în stînd fără minge
Tehnica: T1: contr. excentrică a paravertebralilor; T2-T3: izometrie; T4:
contr. concentrică a paravertebralilor.
Elemente: minge medicinală; dozaj: 20 serii a 8 repetări; pauză: 30 sec.
între serii.; ritm mediu; idem pe partea opusă.
2. Obiectiv: tonifiere în condiţii de scurtare a abdominalilor, flexorilor
coapsei şi tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor
P.I.: stînd cu spatele la scara fixă, mîinile apucă şipca la nivelul bazinului;
T1: aplecarea trunchiului simultan cu ridicarea genunchiului stîng la piept; T2:
revenire.
Tehnica: T1: contracţie concentrică a abdominalilor şi psoasiliacului şi
contracţie excentrică a paravertebralilor; T2 : contr. excentrică a paravertebralilor.
Elemente: scară fixă; dozaj: 2 serii a 8 repetări; pauză: 30 sec. între serii.;
ritm mediu; idem pe partea opusă.

141
 3. Obiectiv: întinderea ischiogambierilor prin stretching
P.I.: stînd cu faţa la scara fixă, MI stîng sprijinit pe o şipcă la nivelul
bazinului, trunchiul îndoit înainte, braţele întinse; T1-T2: stretching-ul
ischiogambierilor.
Tehnica: T1-T2: întinderea ischiogambierilor.
Elemente: scară fixă; dozaj: 2 repetări cu un membru inferior; pauză: 1
min. între serii.; stretching-ul de 30 de minute; idem pe partea opusă.
4. Obiectiv: reeducarea posturală a bazinului şi a coloanei vertebrale
P.I.: stînd cu spatele lipit de perete, MI-re uşor depărtate de perete; T1:
împingerea lombei în perete şi îndoirea genunchilor cu alunecarea în jos a spatelui;
T2: revenire în P.I. cu împingerea lombei în perete şi alunecarea în sus a spatelui
Elemente: dozaj: 2 serii a 8 repetări; pauză: 30 sec. între serii; ritm mediu.
5. Obiectiv: tonifiere în condiţii de scurtare a abdominalilor şi a
psoasiliacului
P.I.: culcat dorsal, coatele îndoite, palmele la ceafă, genunchi îndoiţi,
tălpile pe sol; T1: ridicarea trunchiului simultan cu ridicarea genunchiului stîng,
cotul drept şi genunchiul stîng se ating; T2: revenire în PI.
Tehnica: T1: contr. concentrică a abdominalilor şi a psoasiliacului; T2:
contr. Excentrică.
Elemente: saltea; dozaj: 2 serii a 6 repetări; pauză: 30 sec. între serii; ritm
mediu; idem şi pe partea opusă.
6. Obiectiv: tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor
P.I.: stînd cu trunchiul îndoit înainte, o minge medicinală ţinută în mîini;
T1-T2: balansul mingii printre MI-re.
Tehnica: T1-T2: relaxare – contracţie în regim de alungire a
paravertebralilor lombari.
Elemente: minge medicinală; dozaj: 3 repetări de 1 minut; pauză: 30 sec.
între serii; ritm mediu.

142
 7. Obiectiv: tonifiere în condiţii de scurtare a abdominalilor şi flexorilor
coapselor
P.I.: așezat, sprijinit înapoi; T1: ridicarea MI-re la 450 simultan cu ridicarea
braţelor lateral; T2-T3: menţinere; T4: revenire în P.I.
Tehnica: T1: contr. concentrică a abdominalilor şi flexorilor coapselor; T2-
T3: izometrie; T4: contr. excentrică a aceloraşi muşchi.
Elemente: saltea; dozaj: 2 serii a 5 repetări; pauză: 30 secunde între serii;
ritm mediu.
8. Obiectiv: relaxarea paravertebralilor şi relaxare generală
P.I.: culcat dorsal, genunchii îndoiţi, palmele apucă gambele în 1/3 sup;
T1-T2: rulări de trunchi.
Tehnica: relaxarea paravertebralilor.
Elemente: saltea; dozaj: 3 repetări a 2 minute; pauză: 30 sec. între serii;
ritm mediu.
9. Obiectiv: tonifiere în condiţii de scurtare a abdominalilor, a flexorilor şi
a adductorilor coapselor
P.I.: culcat dorsal, braţele lateral sus; T1: ridicarea MI drept oblic spre
mîna stîngă; T2: revenire în P.I.; T3: ridicarea MI stîng oblic spre mîna dreaptă;
T4: revenire în P.I.
Tehnica: T1: contr. concentrică a abdominalilor, a flexorilor şi a
adductorilor coapselor; T2: contr. excentrică a aceloraşi muşchi.
Elemente: saltea; dozaj: 2 serii a 5 repetări; pauză: 30 sec. între serii; ritm
mediu.
10. Obiectiv: tonifiere în condiţii de scurtare a abdominalilor şi flexorilor
coapsei
P.I.: culcat dorsal; T1: ridicarea MI-re la 450; T2-T3: menţinere; T4:
revenire în P.I.
Tehnica: T1: contr. concentrică a abdominalilor şi flexorilor coapsei; T2-
T3: izometrie; T4: contr. excentrică a aceloraşi muşchi.

143
 Elemente: saltea; dozaj: 2 serii a 8 repetări; pauză: 30 sec. între serii; ritm
mediu.

Exerciţii pentru corectarea spatelui plan (Șerbescu C., 2008)

1. Obiectiv: reeducarea postural – formarea curburilor fiziologice lombare
şi dorsale
P.I.: stînd cu faţa la scara fixă, apucat la nivelul umerilor; T1: extensia MI
stîng simultan cu rotunjirea spatelui şi cu o ușoară îndoire a coatelor; T2-T3:
menţinere; T4: revenire în P.I.
Elemente: scara fixă; dozaj: 2 serii a 5 repetări; pauză: 30 sec. între serii;
ritm mediu.
2. Obiectiv: tonifiere în condiţii de scurtare a extensorilor şoldului şi a
flexorilor lombari ai trunchiului
P.I.: culcat ventral, sprijin pe brațe, spatele rotunjit; T1: extensia MI stîng
cu arcuire; T2: revenire.
Tehnica: T1: contr. concentrică a extensorilor şoldului şi a flexorilor
lombari ai trunchiului; T2: relaxare.
Elemente: saltea; dozaj: 2 serii a 10 repetări; pauză: 30 sec. între serii; ritm
mediu; idem pe partea opusă.
3. Obiectiv: tonifiere în condiţii de scurtare a extensorilor şoldului şi a
paravertebralilor lombari
P.I.: culcat ventral cu MI-re sprijinite pe prima șipcă a scării fixe; T1:
păşire în sus cu picioarele din şipcă în şipcă pînă la şipca a VII-a; T2-T3:
menţinere; T4: revenire în P.I.
Tehnica: T1: contr. concentrică a extensorilor şoldului şi a paravertebralilor
lombari; T2-T3: izometrie; T4: relaxare.
Elemente: saltea; scara fixă; dozaj: 2 serii a 5 repetări; pauză: 30 sec. între
serii; ritm mediu.

144
 4. Obiectiv: tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor lombari şi a
extensorilor şoldului
P.I.: culcat dorsal, o minge medicinală aşezată lateral pe sol în dreptul
bazinului; T1: ridicarea bazinului în sprijin pe călcâie şi pe umeri; T2: trecerea
bazinului peste minge, în partea opusă prin păşire succesivă şi pivotare pe umeri
Tehnica: T1: contr. excentrică a paravertebralilor lombari şi a extensorilor
şoldului; T2: idem T1.
Elemente: saltea; minge medicinală; dozaj: 2 serii a 2 repetări; pauză: 20
sec. între serii; ritm mediu; idem pe partea opusă.
5. Obiectiv: corectare posturală: mers pe genunchi braţele oblic înainte
sus, coatele îndoite, umerii aduşi înainte.

Exerciţii pentru spate rotund (Șerbescu C., 2008)

1. Obiectiv: tonifiere în condiţii de scurtare a adductorilor omoplaţilor;
tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor dorsali şi a
abdominalilor şi flexorilor coapsei
P.I.: stînd depărtat cu mîinile la ceafă, coatele lateral; T1: apropierea
omoplaţilor simultan cu îndoirea genunchiului stîng la piept; T2: revenire în P.I.
Tehnica: T1: contr. concentrică a adductorilor omoplaţilor şi contr.
excentrică a paravertebralilor dorsali şi a abdominalilor şi a flexorilor coapsei; T2:
relaxare.
Elemente: dozaj: 2 serii a 10 repetări; pauză: 30 sec. între serii; ritm mediu;
idem pe partea opusă.
2. Obiectiv: tonifiere în condiţii de scurtare a paravertebralilor dorsali şi a
adductorilor omoplaţilor.
P.I.: culcat ventral pe masă, MI-re înafara suprafeţei de sprijin, mîinile la
ceafă; T1: extensia trunchiului din regiunea dorsală simultan cu ridicarea coapselor
şi apropierea omoplaţilor; T2: relaxare.

145
 Elemente: masa de tratament; dozaj: 2 serii a 10 repetări; pauză: 30 sec.
între serii; ritm mediu.
3. Obiectiv: tonifiere în condiţii de alungire a paravertebralilor lombari;
tonifiere în condiţii de scurtare a paravertebralilor dorsali şi a
adductorilor omoplaţilor
P.I.: aşezat, cu braţele în poziţia ”candelabru”; T1: înclinarea înainte a
trunchiului odată cu apropierea omoplaților; T2-T3: menţinere; T4: revenire.
Tehnica: T1: contr. excentrică a paravertebralilor lombari şi contracţie
concentrică a paravertebralilor dorsali şi a adductorilor omoplaţilor; T2-T3:
izometrie; T4: relaxare.
Elementele: scaun; dozaj: 2 serii a 5 repetări; pauză: 30 sec. între serii; ritm
mediu.
4. Obiectiv: corectarea curburii nefiziologice
P.I.: stînd cu un MI sprijinit pe scara fixă; T1: ridicarea braţelor prin lateral
sus; T2: menţinere; T3: rotarea braţelor prin înainte spre înapoi; T4: revenire în PI
Tehnica: T1: contr. concentrică a adductorilor braţelor; T2: izometrie; T3:
contr. concentrică a extensorilor braţelor; T4: relaxare.
Elemente: scara fixă; dozaj: 3 serii a 10 repetări; pauză: 30 sec. între serii;
ritm mediu.
5. Obiectiv: corectare posturală
P.I.: aşezat încălecat pe un scaun, un baston ţinut pe umeri; T1: întinderea
braţelor sus; T2: revenire; T3: rotaţia trunchiului spre stînga; T4: revenire; T5:
rotaţia trunchiului spre dreapta; T6: revenire .
Tehnica: T1: contr. concentrică a flexorilor braţelor; T2: relaxare T3-T4-
T5-T6: contr. concentrică a rotatorilor trunchiului.
Elemente: scaun; dozaj: 2 serii a 8 repetări; pauză: 30 sec. între serii; ritm
mediu.

146
2.2 Metoda von Niederhoeffer
Această metodă se adresează tuturor pacienţilor cu scolioză şi foloseşte
contracţia izometrică a musculaturii oblice-transversale a trunchiului cu scop de
tonizare corectivă. Metoda recomandă în paralel cu exerciţiile specifice şi
următoarele acţiuni terapeutice:
 masaje şi întinderi tegumentare astfel încît să se realizeze o ”dezlipire” a
diferitelor planuri tisulare (masaj miofascial);
 educaţia posturală în pat, bănci şcolare etc.;
 exerciţii de corectare a respiraţiei în vederea creşterii capacităţii vitale –
dobîndirea mecanismului respirator în cele trei forme (abdominal, costal,
sternal).
Von Niederhoeffer urmăreşte să echilibreze musculatura spatelui
subiectului, pe parcursul instalării deviaţiei scoliotice, printr-o contracţie
izometrică maximă, repetată de cîteva ori. Punerea în tensiune este progresivă iar
contracţia izometrică se împarte în trei faze cu durate egale, în general 3-4 secunde
fiecare. Se ajunge deci treptat la valoarea maximă a forţei sale de contracţie, apoi,
fără a generaliza contracţia, o va menţine constantă (faza de platou), după care
aceasta începe să scadă treptat. (Ionescu A., 1994)
După faza activă urmează o fază de relaxare, pentru a nu extinde stimularea
la segmentele extreme ale curburii. Tonifierea se adresează musculaturii concave,
în special din vîrful curburii, pentru că la acest nivel asimetria este cea mai mare.
Grupele musculare care dorim să le tonifiem vor fi aşezate în situaţie alungită.
Datorită dificultăţii de a ajunge la o solicitare corectă a acestor grupe
musculare în ortostatism, sub acţiunea gravitaţiei, situaţiile iniţiale utilizate sunt:
decubit ventral (se realizează o relaxare maximală şi există posibilitatea localizării
optimale a mişcărilor), decubit lateral şi aşezat pe scaun lateral faţă de scara fixă
(cu partea concavă spre scara fixă). Corecţia vertebrală se poate obţine prin
situaţionarea MI, MS şi a capului. (Marcu V., Dan M., 2007)

147
 Exerciţiile specifice sunt puţine, respectiv cîte un exerciţiu de tracţiune şi
unul de împingere pentru fiecare situaţie. Variantele sunt în funcţie de modalităţile
de stabilizare. Lucrul în aşezat sau ortostatism este global, plurisegmentar, putînd
fi adaptat simultan la 2 – 3 curburi, dar este mai puţin precis.
Transpunerea metodei la o coloană artrozică dureroasă se face după aceste
reguli:
 se lucrează pe partea mai puţin dureroasă, fără contractură sau cu contractură
redusă;
 rearmonizarea, oricît de mică ar fi ea, eliberează puţin elementul mobil;
 muşchii opuşi, antagonici mişcării, se vor relaxa şi vor destrînge masivul
articularelor; acest lucru va permite o mişcare globală de uşoară excitaţi, o
decongestionare progresivă a etajului incriminat cu posibilitatea mobilizării
vertebrale active (controlînd intensitatea contracţiei, pacientul scapă de
„frica de mişcare”). (Marcu V., Dan M., 2007; Vlad T.L., 1971)

Exerciţiile (Cordun M., 1999)

Exerciţiile originare ale autorilor nu au fost numeroase. Ele sunt:
1. În decubit ventral:
 Exerciţiul de tracţiune;
 Exerciţiul de împingere.
2. Aşezat pe scaun lateral de spalier:
 Exerciţiul de tracţiune;
 Exerciţiul de împingere.

Exerciţiul de tracţiune din DV (Șerbescu C., 2008)

P.I.: dv, capul răsucit de partea concavă, ms de partea concavă este în
abducţie şi rotaţie externă, cotul flectat la 90. Priza este în jurul braţului, imediat
sub axilă şi caută poziţia în care marginea spinală a omoplatului este paralelă cu
coloana vertebrală. Contrapriza este pe bazinul homolateral. T1: kinetoterapeutul

148
trage încet, progresiv ms în ax împreună cu omoplatul, în timp ce pacientul se
opune; T2: se menţine acestă tracţiune constantă; T3: revenire la P.I.
Tehnica: T1-T2: contracţie izometrică a adductorilor omoplatului; T3:
relaxare progresivă.
Elemente: prizele, conştientizarea pacientului, 3-4 secunde.

Exerciţiul de împingere din DV (Șerbescu C., 2008)

P.I.: idem cu exerciţiul precedent, dar ms de partea concavă este flectat din
cot la maximum, cu palma spijinită pe masă. Kinetoterapeutul face priză pe partea
internă a cotului, trecîndu-şi antebraţul printre braţul şi antebraţul subiectului. T1:
pacientul face abducţia ms şi omoplatului, împingînd în mîna terapeutului; T2:
pacientul trage coloana vertebrală către omoplatul astfel fixat; T3-4: relaxare.
Tehnica: T1: contracţie izometrică a abductorilor ms şi omoplatului; t2-
contracţie izotonică concentrică a adductorilor omoplatului luînd punct fix pe
inserţia pe omoplat; T3-4: relaxare.
Elemente: spalierul, conştientizarea pacientului, prizele kinetoterapeutului.

Exerciţiul de „tracţiune” la spalier (Șerbescu C., 2008)

P.I.: aşezat pe un taburet, cu partea concavă lateral la scara fixă , ms de
partea concavă este uşor abdus, flectat din cot, mîna în supinaţie apucă spalierul la
înălţimea capului. Priza pe omoplat pe marginea externă, bazinul pacientului este
fixat de genunchii kinetoterapeutului: T1: pacientul trage şipca spalierului,
încercînd să se opună forţei mîinii kinetoterapeutului care trage median.; T2:
pacientul încearcă să-şi apropie coloana verebrală de omoplat; T3-4: relaxare.
Tehnica: T1: contracţie izometrică a adductorilor ms şi ai omoplatului; T2:
contracţia concentrică a adductorilor omoplatului; T3-4: relaxare.
Elemente: scara fixă, participarea pacientului, prizele terapeutului.

149
 Exerciţiul de „împingere” la spalier (Șerbescu C., 2008)
P.I.: idem cu ms de partea concavă flectat din cot la 90 0, kinetoterapeutul
face priză pe cotul pacientului şi fixează bazinul pacientului cu genunchii, aflîndu-
se înapoia lui; T1: pacientul face adducţia ms şi a omoplatului; T2: pacientul face
adducţia coloanei vertebrale spre omoplat; T3-4: relaxare.
Tehnica: T1: contracţie izometrică a abductorilor omoplatului; T2:
contracţie concentrică a adductorilor omoplatului; T3-4: relaxare.
Elemente: prizele kinetoterapeutului, scara fixă, taburetul.
Discipolul soţilor Von Niederhoffer, kinetoterapeuta Erna Becker a
popularizat metoda, îmbogăţind-o cu numeroase exerciţii. Acestea se împart în trei
grupe:
 Cînd se fixează rădăcina unui membru: se localizează precis fasciculul
muscular ce vine direct pe apofiza spinoasă ce tebuie fixată.
 Cînd fixarea este referită: priza pe cot şi mai ales pe genunchi sau picior se
transmite coloanei prin intermediul stabilizatorilor membrelor. Aceste
exerciţii antrenează de obicei o reacţie vertebrală plurisegmentară. Se
pretează mai mult etajului dorsolombar; muşchii cervicali au reacţii mai
individualizate şi este nevoie ca pacientul să se relaxeze corect pentru a
răspunde unisegmentar.
 Lucrul în aşezat sau în ortostatism: este global, plurisegmentar, el poate fi
adaptat simultan la 2-3curburi, este mai puţin precis.

Metoda se adresa iniţial, în special scoliozelor paralitice (foarte rare în ziua

de azi), solicitîndu-se o contracţie maximală. Ea era aplicabilă şi spondilartozelor
în fazele de recuperare. Studii mai recente prin diverse mijloace moderne
(radioscopie, radiocinematografie, miografie) au demonstrat că o solicitare uşoară,
cît mai uşoară, are o reacţie vertebrală segmentară, mai ales la nivel cervical şi
dorsal. Debutul platoului este caracterizat în aceste cazuri printr-o mică derotare a
vertebrei subiacente. Această mişcare milimetrică este datorată intervenţiei în acest

150
moment a primului fascicol al scurtului rotator, care ia punct fix pe inserţia de pe
apofiza spinoasă, iar inserţie mobilă este pe apofiza transversă subiacentă. Această
mişcare are ca primă consecinţă, în afara deplasării rotatorii minime, o
rearmonizare /coaptare a sprijinului posterior al trepiedului, favorizînd mobilizarea
etajului. Transpunerea la o coloană artrozică dureroasă se face după următoarele
reguli:
 Se lucrează pe partea mai puţin dureroasă, fără spasme sau cu spasme
reduse;
 Rearmonizarea, cît de mică ar fi ea, eliberează puţin elementul mobil;
 Muşchii opuşi, antagonicii mişcării, se vor relaxa şi vor destrînge masivul
articularelor;
 Aceste articulare, sub acţiunea activă opusă, se (cască) întredeschid foarte
lejer, şi permit o mişcare globală de uşoară rotaţie. Mişcarea în acest sens,
această uşoară refuncţionalizare, antrenează inevitabil o decongestionare
progresivă a etajului incriminat de partea dureroasă, blocată. Dacă pacientul,
reuşeşte să fie bine relaxat, se realizează o mobilizare vertebrală activă.
Pacientul fiind principalul actor, controlînd intensitatea contracţiei, el va
scăpa de frica de mişcare, mai ales că solicitarea se practică de partea
nedureroasă. Astfel, în faza dureroasă, se vor face numai exerciţiile bine
localizate, cele în care priza se face la nivelul rădăcinii membrelor, la nivelul
capului şi a cotului pentru segmentul cervical. Localizarea plurisegmentară
se practică pentru o refuncţionalizare globală şi poate să se facă bilateral
împreună cu alte tehnici de recuperare funcţională a coloanei vertebrale.
(Baciu C., 1981; Marcu V., Dan M., 2007; Sbenghe T., 1987)

Exemple de exerciţii: (Șerbescu C., 2008)

 În decubit ventral, se poate acţiona foarte precis asupra D2 pînă la D11, prin
intermediul MS abdus şi flectat din cot:
 Făcînd abducţia lui, priza pe braţ, pe sub antebraţ;

151
  Apăsînd pe umăr în sens caudal, priza pe sub antebraţul subiectului;
 Antebraţul kinetoterapeutului este la nivelul interliniei cotului
pacientului, antebraţul acestuia nemaifiind susţinut de kinetoterapeut,
ci este în pronaţie pe pat – acţiunea este asupra D2 – D7.
 În decubit ventral, kinetoterapeutul se află de partea dureroasă sau convexă,
acţionează prin intermediul pătratului lombar:
 Asupra vertebrelor 14 – 11, prin opunere la rotaţia internă coxală de
partea concavă sau nedureroasă;
 Asupra vertebrelor 14 – 11 prin ridicarea spinei iliace antero-
superioare – va face priză cu ambele mîini, una peste alta pe spina
iliacă antero-superioară concavă sau nedureroasă.
 În decubit lateral pe partea convexă sau pe partea dureroasă în reumatologie,
se poate acţiona pe partea concavă sau pe partea nedureroasă,
kinetoterapeutul situat înapoia pacientui:
 Cu priză pe cap, opunîndu-se îndoirii laterale a acestuia (ridicării de
pe pat), cealaltă mînă se opune unei mişcări combinate de antepulsie
şi ridicare a umărului, acţiune precisă asupra C1 – C7;
 Pacientul are braţul abdus peste 900, cotul flectat, antebraţul în
supinaţie, palma pe cap, kinetoterapeutul face priză între police şi
index, cu partea internă a ultimei falange a policelui trage în sus,
pacientul opunîndu-se, se va acţiona asupra C1/C2;
 Aceiaşi poziţie a pacientului şi a terapeutului, aceiaşi priză, dar
împingerea în sus a cotului se face cu zona între police şi index cu
acţiune asupra C5/C6;
 Acelaşi exerciţiu, diferă zona cu care se împinge în sus, falanga
proximală a indexului; acţiunea este asupra C6/C7;
 Priza specifică pentru D1/D2: o mînă pe umăr iar cealaltă, pe sub
antebraţul pacientului, apucă braţul acestuia;

152
  Prin intermediul dorsalului mijlociu, după orientarea dată de
kinetoterapeut se acţionează precis asupra D2-D7;
 Ms abdus la 900 se face opoziţie mişcării de adducţie, cu acţiune
tonifiantă globală dorsală, utiliztă mai ales în scoliozele paralitice şi în
artroze;
 MI flectate la 900, se face tracţiune cu ambele mîini asupra spinei
iliace antero-superioare, cu acţiune foarte precisă, prin intermediului
pătratului lombar, asupra 15 – 11;
 MI ”concav” uşor flectat şi abdus din CF, piciorul sprijinit pe scara
fixă, se face rezistenţă mişcării de abducţie, cu acţiune globală asupra
segmentului lombar, tot prin intermediul pătratului lombar.

2.3 Metoda Schroth

Metoda Katharinei Schroth este „o gimnastică ortopedică” care acordă
prioritate respiraţiei, pentru asigurarea alinierii, detorsionării coloanei şi a
modelajului toracic corector. Esenţialul în exerciţiile propuse este realizarea unei
inspiraţii maximale, în trei sau patru timpi, pe parcursul căreia subiectul trebuie să
localizeze expansiunea toracică inspirînd cranial şi înspre concavitate şi efectuînd
totodată corecţia segmentelor corporale. Expiraţia se produce ”golind
ghibozitatea” şi urmînd imediat după expansiunea hemitoracelui concav. Inspirul
realizează expansiunea hemitoracelui concav în lateral, posterior şi cranial, iar a
hemitoracelui convex înăuntru, anterior şi cranial. Expiraţia se efectuează cu ”gura
deschisă”, prelung, dar exploziv, cu timpi forte (de trei ori ”haa”, de exemplu). Se
pot adăuga sunetele ”ho-hou-hon”, după cum dorim să localizăm efectul, şi anume
sus, în partea medie, sau jos. (Marcu V., 1997)
Pentru a înţelege efectele corectoare ale respiraţiei de tip Schroth, trebuie
să se admită hipercorecţia rahidiană în expiraţie şi expansiunea hemitoracelui

153
concav odată cu expiraţia hemitoracelui convex. În gimnastica clasică, se
redresează în inspiraţie şi se relaxează în expiraţie. Schroth a simţit că o
hipercorecţie este posibilă cînd balonul toracic se dezumflă. Este imaginea mingii
de fotbal care nu poate fi alungită pentru a lua forma unei mingi de rugby decît
dacă este dezumflată parţial. Se dezumflă balonul toracic pentru a destinde puţin
suprafaţa contentoare, pentru a elibera conţinutul şi pentru a reuşi astfel o corecţie
a acesteia. (Ionescu A., 1994)
Subiecţii bine antrenaţi reuşesc să realizeze expansiunea hemitoracelui
concav pe timpul expiraţiei convexe. Acest mecanism poate fi înţeles plecînd de la
mecanismul asincronismului ventilator. Libertatea de expansiune a hemitoracelui
concav fiind mai mică decît a celui convex, expansiunea alveolară convexă este
mult mai intens solicitată decît cea concavă şi este deci mult mai rapidă.
Menţinerea voluntară în stare de expansiune a hemitoracelui concav, poate – pe
parcursul expiraţiei – să împiedice expiraţia plămînului concav, care urmează după
inspiraţie. (Cordun M., 1999)
După Marcu V., Dan M., 2007; Șerbescu C., 2008, în afara acestor tehnici
respiratorii originale, Schroth utilizează:
 Tehnici pasive şi active de corecţie a segmentelor corpului, autoîntinderi ale
coloanei, aliniere prin folosirea calelor, etc;
 Tehnici de asuplizare toracică şi rahidiană;
 Tehnici de tonifiere musculară (tonifierea abdominală se face din suspensie
dorsală la scara fixă).
Activitatea terapeutică a scolioticului acoperă cel puţin 6 ore zilnic.
Sohier aduce exerciţiilor lui Schroth următoarele modificări pentru a
adăuga efectelor respiraţiei, efecte biomecanice mai intense:
 Pentru a limita rotaţia pelviană şi pentru a accentua corecţia frontală, se
realizează sprijinul unifesier pe marginea unui taburet;
 Pentru ca autoîntinderea să plece de la coloana inferioară şi pentru ca ea să
fie rigidifiantă, se va menţine un anumit grad de lordoză lombară;

154
  De îndată ce autoîntinderea şi respiraţia de întindere este realizată, vom cere
subiectului să facă rotaţia concavă a coloanei de sus în jos; ea intensifică
sprijinul apofizar convex pe parcursul timpului expirator;
 Dacă simetria de sprijin posterior nu este rezolvată, se va educa sprijinul
unipodal convex de extensie-excitaţi;
Realizarea rezistenţei manuale la nivel occipital pentru extensie-excitaţi,
intensifică rigidificarea musculaturii şi tonifierea electivă a transverşilor spinoşi
convecşi. (Marcu V. Dan M., 2007)

III Planul lucrării

1. Evidențierea nivelului inițial al cunoștințelor la tema lucrării – 10 min.
2. Cunoștințe cu materialele didactice ce vor fi folosite la tema dată – 5 min.
3. Lucru desinestătător al studenților – 60 min. Studenții se grupează cite „3-4”
și însușesc bine pozițiile „lordozante” și „cifozante” după metoda Klapp.

IV Activitatea medico-științifică a studenților – 5-10 min.: 3 studenți reprezintă

complexe de exerciții pentru reeducarea postural după metodele Klapp, Von
Niederhoeffer și Schrot.

V Evidențierea nivelului final al cunoștințelor studenților la tema lucrării

practice – 10 min.

Întrebări de control
1. Principiile de execuție a metodei Klapp?
2. Rolul situației patrupedie în reeducarea posturală?
3. Situații ”lordozante”?
4. Situații ”cifozante”?

155
 5. Importanța contracției izometrice și întinderilor tegumentare pentru
reeducarea scoliozei după metoda Von Niederhoeffer?
6. Rolul respirației în reeducarea posturală?
7. Gimnastica ortopedică a lui Schrot?
8. Efecte biomecanice pentru realizarea reeducării posturii?

Integrarea materialului cu alte disciplini

1. Anatomia coloanei vertebrale
2. Fiziologia sistemului respirator

Bibliografie:
1. Baciu C., și al., Kinetoterapia pre- și postoperatorie, Ed. Sport-Turism,
București, 1981.
2. Cordun M., Kinetologie Medicală, Ed. Axa, București, 1999.
3. Ionescu A., Gimnastica medicală, Ed. ALL, București, 1994.
4. Marcu V., Bazele teoretice și practice ale exercițiilor fizice în kinetoterapie,
Ed. Universității din Oradea, Oradea, 1997.
5. Marcu V., Dan Mirela, Kinetoterapie, Ed. Universității din Oradea, Oradea,
2007.
6. Sbenghe T., Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Ed.
Medicală, București, 1987.
7. Vlad T.L., Cultura fizică medicală, Ed. Universității ”Al. I. Cuza”, Iași,
1971.
8. Șerbescu Carmen, Tehnici complementare, Ed. Universității din Oradea,
Oradea, 2008.

156