POPULATII LA RISC

DETERMINANTII SOCIO-ECONOMICI AI STARII DE SANATATE SI

CONSECINTELE LOR. SARACIA, MARGINALIZAREA, STIGMATIZAREA
 In intreaga lume, starea de sanatate a persoanelor ce se confrunta cu instabilitatea
economica, sociala si politica este precara.

189 de tari s-au unit la New York in anul 2000 pentru a adopta „Declaratia Mileniului”,
ce are in vedere valorile si principiile ce vor fi abordate in secolul XXI, in cadrul relatiilor
internationale. Din totalul de sapte prioritati sanitare mondiale ale acestui mileniu, trei au in
vedere abolirea saraciei, respectarea drepturilor omului si protejarea grupurilor vulnerabile.

Din acest motiv este importanta identificarea corecta a grupurilor la risc si a persoanelor
cele mai predispuse la anumite conditii defavorabile, pentru a folosi eficient resursele sanitare.

In categoria persoanelor defavorizate sunt incluse familiile dezorganizate, cele cu multui

membrii si venituri insuficiente, persoanele de etnie roma, batranii, somerii, unii copii si tineri,
femeile si refugiatii. In randul acestor categorii de persoane apar fenomene ca saracia,
marginalizarea, stigmatizarea, vagabondajul, infractionalitatea, toxicomania sau prostitutia.

Pentru a reduce aceste fenomene grave, este nevoie atat de implicarea statului cat si a
tuturor membrilor comunitatii din care aceste perosoane fac parte. Hotararea nr. 829/2002
privind aprobarea planului national antisaracie si de promovare a incluziunii sociale, realizeaza o
clasificare a principalelor categorii sociale vulnerabile din tara noastra. Acestea sunt:

a) Grupurile ce se confrunta cu un risc crescut de saracie si excluziune sociala:

 Persoanele de etnie roma
 Familiile cu multi copii
 Familiile dezorganizate
 Familiile monoparentale
 Familiile cu persoane aflate in somaj de lunga durata
b) Grupurile ce se confrunta cu situatii dificile in ceea ce priveste conditiile de locuit
 Familiile ce traiesc in adaposturi improvizate in parcuri, in apropierea gropilor de
gunoi sau pe terenuri abandonate
 Copiii ce parasesc la varsta de 18 ani institutiile de ocrotire
 Tinerii ale caror posibilitati financiare sunt reduse astfel incat nu isi pot achizitiona o
locuinta

Progresele din domeniul medical au facut ca starea de santate in lume sa se

imbunatateasca, dar cu toate acestea, starea de sanatate a categoriilor populationale afectate de
saracie ramane precara. Aproximativ 20% din populatia mondiala traieste in conditii de saracie
absoluta. In Romania, ca de altfel in toate tarile ex-comuniste din estul Europei, trazitia socio-
economica a dus la numeroase schimbari la nivel populational. O trasatura comuna a acestui
grup de tari este saracia, care se datoreaza in principal scaderii productiei si cresterii
inegalitatilor.
 Conform Bancii Mondiale, este considerata saraca o persoana care nu poate avea
acces la un pachet minimal de bunuri necesare pentru a supravietuii. Pragul saraciei a fost
stabilit la valoarea de 2$, iar cel al saraciei extreme la valoarea de 1$/zi/locuitor.

OMS consiera ca saracia este un fenomen multidimensional ce depinde nu doar

de situatia materiala ci si de nivelul educatiei, de starea de sanatate, vulnerabilitate si de
expunerea la factorii de risc profesionali, dar si de posibilitatea redusa a unei persoane de
a isi face auzite si intelese nevoile.

Saracia este o sursa de marginalizare sociala, pentru ca priveaza persoanele in

cauza de drepturile lor fundamentale dar si de libertatea de a isi satisface nevoile primare,
cum ar fi cele legate de igiena si alimentatie sau obtinerea unor medicamente esentiale,
dar si a nevoile sociale, care includ capacitatea de a lua parte la viata comunitatii, la
discutii publice sau la luarea de decizii politice. In timp aceasta lipsa de libertate
impiedica dezvoltarea potentialului personal si astfel dauneaza la dezvoltarea societatii.

In consideratiile referitoare la saracie nu trebuie ignorat conceptul de precaritate.

Persoanele cu risc de precaritate sunt cele care traiesc in conditii de insecuritate materiala
si sociala. Experienta noastra este strans legata de forta relatiilor sociale, astfel ca ruperea
uneia dintre aceste legaturi sociale, ca de exemplu lipsa unui loc de munca, va duce la
fragilizarea celorlalte legaturi si astfel se va ajunge la saracie si precaritate.

Precaritatea se refera la absenta securitatii unei persoane in ceea ce priveste

construirea viitorului, la imposibilitatea acesteia de a isi asuma obligatiile familiale,
sociale si profesionale si de a beneficia de drepturile sale fundamentale.

Exista o relatie directa intre saracie si starea de santate, intrucat saracia determina
malnutritie, reduce accesul la ingrijiri, creste vulnerabilitatea la factorii de risc individuali
sau de mediu. Starea de sanatate precara duce la scaderea capacitatii de munca, a
productivitatii si a veniturilor familiale, determinand astfel sau perpetuand saracia.

In populatia generala, modelul de morbiditate se regaseste si in cadrul categoriilor

populationale afectate de saracie, insa au incidenta mai mare bolile infectioase, cele cu
transmitere sexuala. Mortalitatea infantila si cea materna, date de lipsa de educatie, de
accesul dificil la produsele de contraceptie, dar si rata crescuta a avorturilor, inregistreaza
valori mai mari in randul persoanelor defavorizate.

Ultimele cercetari in ceea ce priveste morbiditatea populatiei sarace, au aratat

faptul ca pe langa bolile transmisibile, o frecventa crescuta o au si fenomenele
determinate de comportamente viciate sau la risc. Fenomenele de violenta impotriva
celorlalti sau a propriei persoane, alccolismul, tabagismul sau accidentele rutiere raspund
gradientului social. Aparitia lor este data de statul socio economic al individului sau al
grupului din care face parte dar si de conditiile de munca si de viata.
 In concluzie o stare de sanatate precara este atat cauza cat si consecinta a saraciei. Din
acest motiv o parte din interventiile sectorului sanitar vizeaza promovarea stanatatii la
nivelul populatiei sarace. Studiile au demonstrat ca o buna stare de sanatate poate
determina cresterea venitului personal si dezvoltarea economica nationala, prin
contributia sa la capitalul uman, social si productiv.

Ameliorarea si protejarea starii de sanatate a populatiei sarace devine astfel un

element important in lupta impotriva saraciei.

In cadrul sistemelor de sanatate se incearca gasirea unor raspunsuri si solutii pentru

impactul pe care saracia il are asupra starii de sanatate. Astfel s-au gasit cateva concluzii
in ceea ce priveste implicarea serviciilor de sanatate in reducerea fenomenului saraciei.
Acestea sunt:

 Sistemele de sanatate pot contribui prin actiuni eficiente la ameliorarea starii

de sanatate, fara a fi necesara dezvoltarea unor modele stiintifice complexe
 Un sistem de sanatate poate fi un obstacol si va deveni astfel o cauza a
saraciei pentru persoanele defavorizate, care nu isi pot permite plata
serviciilor de sanatate
 Chiar daca se asigura servicii de sanatate gratuite, uneori ele pot ramane
inaccesibile la nivel geografic si cultural pentru anumite persoane

Exista anumite actiuni pe care sistemul sanitar de poate face pentru a reduce nivelul
precar al starii de sanatate, prin combaterea saraciei:

- Cultivarea in mediile politice a faptului ca sanatatea este o investitie productiva

- Pledarea pentru cresterea responsabilitatii autoritatilor publice referitoare la
asigurarea conditiilor prin care se poate promova un acces echitabil la serviciile
de sanatate.
- Sa se asocieze strategiilor nationale si sectoriale de combatere a saraciei, cum ar fi
dezvoltarea rurala, invatamant, drumuri
- Sa militeze pentru includerea sanatatii in politicile de dezvoltare sectoriala
- Sa cultive practica supravegherii medico sociale active a persoanelor din grupele
de risc
- Sa infiinteze servicii de preventie in comunitatile cu populatie defavorizara
- Sa infiinteze servicii care raspund bolilor dominante din mediile defavorizate.

Saracia determina cresterea riscului de stigmatizare si marginalizare sociala,

economica si politica a categoriilor sociale afectate.

Marginalizarea implica accesul limitat la anumite drepturi si servicii sociale in

comparatie cu restul populatiei, implica de altfel si discriminarea in functie de diferite
 criterii cum ar fi sexul, varsta, situatia materiala, numarul de copii sau apartenta la o
anumita etnie sau comunitate religioasa. Limitarile discriminatorii se concretizeaza in
accesul limitat la piata fortei de munca, lipsa accesului la servicii medicale gratuite,
concedieri nejustificate, accesul limitat la educatie si cultura. Copiii ce provin din familii
sarace sunt mai expusi la riscul de abandon scolar, la excluderea din colectivitatile
scolare sau din vecinatate. Nivelul redus de pregatire scolara este asociat cu o pozitie
dezavanjoasa pe piata muncii.

Saracia nu este singura cauza a marginalizarii. Studiile asupra fenomenului de

marginalizare fac referire la urmatoarele categorii sociale:

- Somerii si cei angajati in servicii necalificate

- Persoanele cu venituri mici, fara proprietati
- Persoanele cu handicap fizic si mintal sau cu alte dizabilitati
- Analfabetii
- Toxicomanii
- Delicventii
- Strainii, refugiatii, imigrantii
- Minoritatile etnice, lingvistice, religioase sau rasiale.

Stigmatizarea este etichetarea sau semnul care indica o insusire sau o particularitate
jenanta, reprobabila a unui individ in grupul din care face parte. Este de fapt un proces social, ce
poate fi controlat prin educatie, vointa si toleranta societatii.

Printre posibilitatile de combatere a marginalizarii si stigmatizarii sociale se incadreaza

prezenatarea de informatii exacte despre cauzele, evolutia si efectele acestor atitudini,
combaterea idelior eronate si furnizarea de servicii special destinate categoriilor de persoane
afectate.

Suferinta psihosociala a persoanelor defavorizate se regaseste in sentimentul de

vulnerabilitate data de dificultatile cotidiene, stresul la locul de munca, oboseala permanenta,
fragilitate sociala, sentimentul de insecuritate datorat precaritatii, marginalizarii, excluderii
sociale si anxietatii legate de ziua de maine. Toate aceste manifestari ale suferintei psihosociale s
reflecta in comportamentul de izolare, esecuri repetate, comportamnt la risc, violenta impotriva
celor din jur dar si a propriei persoane.

Problematica medico-sociala a populatiei varstnice

In prezent lumea intreaga se confrunta cu o revolutie demografica, data de imbatranirea

accentuata a populatiei. In anul 2003 populatia persoanelor cu varsta peste 60 ani era de 600
milioane, se apreciaza ca pana in anul 2025 acest numar se va dubla, OMS estimeaza o pondere
de 18% a varstnicilor in ransul populatiei.

Dupa varsta de 65 ani, un procent de 11% barbati si 16% femei prezinta un anumit grad
de incapacitate, iar dupa varsta de 80 ani, 4 din 5 persoane au incapacitate rezultata in urma unei
afectiuni cardiovasculare, psihice sau osteoarticulare.

ONU a stabilit varsta de 65 ani drept limira la care o persoana poate fi considerata
varstanica, iar OMS considera persoane ca fiind in varsta intre 60 si 74 ani, persoane batrane
intre 75 si 90 ani si marii batrani- persoane cu varsta peste 90 ani.

Principalele cauze ale imbatranirii populatiei sunt reducerea natalitatii, cresterea sperantei
de viata, scaderea mortalitatii generale si precoce, cresterea nivelui de trai, orientarea stilului de
viata catre mentinerea sanatatii, ameliorarea accesului la serviciile de sanatate dar si progresele
medicale din ultimele decenii.

OMS a lansat conceptul de „imbatranire activa” care se refera la mentinerea autonomiei

si independentei persoanelor varstnice. Acest concept vizeaza optimizarea oportunitatilor pentru
sanatate si securitate, in scopul imbunatatirii calitatii vietii varstnicilor. Presupune promovarea
unui stil de viata sanatos, prin intermediul programelor de prevenire a principalelor cauze de
imbolnavire si permite persoanelor sa isi imbunatateasca potentialul fizic, psihic si social.

Imbatranirea activa se refera la continuarea participarii persoanelor varstnice la viata

economica, culturala, sociala si spirituala, nu doar la a fi active din punct de vedere fizic sau de a
isi continua munca.

Obiectivele strategiilor de imbatranire activa se refera la:

- Reducerea numarului de decese premature

- Limitarea dizabilitatilor si bolilor cronice la persoanele varstnice
- Cresterea calitatii vietii varstnicilor
- Reducerea costurilor ingrijirilor medicale
- Dezvoltarea continua a serviciilor sociale si de sanatate, accesibile, permisive si de
calitate.

Din necesitatea de a ingriji un numar din ce in ce mai mare de varstnici afectati de un

anumit grad de incapacitate, au aparut serviciile de ingrijire integrata la domiciliu. Aceasta
reprezinta o activitate prestata de personal specializat, la domiciliul pacientului, asigurandu
accesibilitate crescuta la ingrijire, pacientului dependent. Ideal este ca fiecare caz sa poata fi
rezolvat tinandu-se cont de gravitatea acestuia, dupa o evaluare medico-sociala in prealabil,
asigurand astfel calitate si eficienta serviciilor prestate si evitand costurile inutile pentru
sistemul medical si social.
 Managementul ingrijirilor la domiciliu presupune infmarea populatiei despre pachetul de
servicii oferit, luarea in evidenta a persoanelor varstnice dependente, evaluarea necesitatilor
fiecaruia, in functie de prioritati dar si de resursele institutiei, elaborarea unui plan de
ingrijire individualizat.

Ingrijirea la domiciliu este considerata ca fiind strategia optima de ingrijire a persoanelor

varstnice, nu doar datorita costului redus in comparatie cu cel necesar institutionalizarii
persoanelor dependente, dar si datorita pastrarii calitatii vietii acestora.

Bibliografie

1. Zamfir Elena (2000), Strategii antisaracie si dezvoltare comunitara, Ed. Expert,

Bucuresti;
2. Comisia Antisărăcie şi de Promovare a Incluziunii Sociale. Planul naţional antisărăcie şi
de promovare a incluziunii sociale http://www.caspis.ro/pnainc.html
3. Feachem R. Pauvreté et inegalité: une problematique pour le XXI siècle.