b).

Schimbul de gaze la nivelul plămânilor se realizează pe baza diferenţelor de presiune parţială ale
O2 şi CO2, în cele două medii (aerul alveolar şi sângele din capilarele pulmonare, separate prin membrana
alveolo-capilară).
II. etapa sanguină (transportul gazelor respiratorii). Sângele prin funcţia sa respiratorie asigură
transportul O2 de la plămâni la ţesuturi şi CO2 de la ţesuturi la plămâni, unde este eliminat prin expiraţie.
III. etapa tisulară (respiraţia internă) reprezintă ansamblul fenomenelor prin care O2 este cedat
celulelor pentru a fi utilizat în metabolism iar CO2 rezultat este trecut în sânge.
Reglarea respiraţiei înseamnă modificarea adaptativă a mişcărilor respiratorii şi a debitului
ventilator. Ea se face pe două căi – nervoasă şi umorală. În reglarea respiraţiei este vorba de:
a) senzorii care recepţionează şi transmit informaţii specifice chimice, mecanice, termice la
centrii reglatori
b) centrii respiratori de integrare şi elaborare a reacţiilor adaptative ventilatorii
c). efectorii musculari (muşchii inspiratori şi muşchii expiratori)
Reglarea pe cale nervoasă a ventilaţiei se realizează prin intervenţia centrilor respiratori bulbo-
pontini din formaţiunea reticulată a trunchiului cerebral care asigură reglarea automată a respiraţiei.
Reglarea pe cale umorală a ventilaţiei se realizează sub influenţa exercitată asupra centrilor
respiratori de către o serie de substanţe, rolul cel mai important avându-l – concentraţia de O2, de CO2 şi
concentraţia ionilor de hidrogen din sângele arterial

9.1. Modificările de efort ale respiraţiei

a) modificări imediate: frecvenţa respiratrie creşte de la 12-16 resp.-min, la 30-40 în efort maximal;
amplitudinea respiraţiilor se măreşte de la 500 ml volum curent în repaus, la 3000 ml aer; debitul ventilator
creşte de la 6 l/ min la 30-40 l/ min consumul de oxigen creşte de la 250-300 ml/ min la 5-6 l/ min
b) modificări tardive: frecvenţa respiratorie de repaus scade; respiraţia este amplă; debitul respirator
în repaus este de 6-8 l/ min; capacitatea vitală la sportivii antrenaţi este de 6000-7000 ml faţă de neantrenaţi
care au 3000-4000 ml.

Întrebări de verificare
1. Ce este respiraţia
2. Care sunt cele trei etape ale respiraţiei
3. Ce rol are ventilaţia pulmonară
4. Prin ce se poate evalua ventilaţia pulmonară
5. Care sunt volumele pulmonare
6. Care sunt capacităţile pulmonare
7. Ce se înţelege prin etapa sanguină a respiraţiei
8. Ce reprezintă etapa tisulară a respiraţiei
9. Ce înseamnă reglarea respiraţiei
10. Prin ce se realizează reglarea respiraţiei pe cale nervoasă
11. Sub influenţa cui se realizează reglarea respiraţiei pe cale umorală
12. Care sunt adaptările imediate ale aparatului respirator la efort
13. Dar adaptările tardive

Capitolul 10.
Termoreglarea

Termoreglarea este un fenomen complex prin care se menţine constantă temperatura corpului în
condiţiile variaţiilor permanente ale mediului ambiant.
Termoreglarea se realizează prin reflexe ce antrenează:
- receptorii termici (pentru cald şi frig), centrali, în hipotalamus şi periferici, în piele, care
sunt conectaţi prin fibre nervoase cu centrii nervoşi
- centrii nervoşi reglatori cu rol în perceperea conştientă a mediului, în formarea senzaţiilor
de frig sau cald şi în reglarea voluntară a temperaturii corpului
- efectorii termici (muşchii scheletici şi glandele sudorale)
Homeotermia se datoreşte unor mecanisme de reglare a echilibrului între producerea de căldură
(termogeneză) şi pierderea ei (termoliză).

19
 Termogeneza este rezultatul reacţiilor metabolice energogenetice de oxido-reducere din mitocondrii
care se desfăşoară neîncetat în toate celulele organismului. Termogeneza este proportionala cu consumul de
oxigen. Tiroida este considerata glanda termogenetica a organismului. Activitatea ei creste iarna si
diminua vara, este mai intensa la populatiile din zonele temperate si reci si mai redusa la cele din zonele
tropicale.
Hormonii medulosuprarenalieni si sistemul nervos simpatic au deasemenea rol termogenetic. O alta
sursa importantă de căldură este activitatea ţesutului muscular striat. Când temperatura scăzută a mediului
înconjurător tinde să diminueze temteratura corpului, creşte tonusul muscular, iar când temperatura sângelui
a scăzut cu mai mult de 0,6 o C , apare frisonul, caracterizat prin contracţii involuntare ale musculaturii
striate, care determină o creştere considerabilă a termogenezei.
Termoliza este rezultatul unor procese fizice (radiaţia, conducţia, convecţia şi evaporarea apei) a
căror intensitate este reglată, în mare măsură, prin mecanisme fiziologice. Acest fenomen se realizează
predominant la nivelul tegumentelor, pe această cale pierzându-se 85 % din căldura organismului şi
accesoriu pe calea mucoaselor respiratorii şi prin eliminările pe cale renală şi prin materii fecale.
Mecanismele termolizei sunt:
- iradierea – pierderea de caldura sub forma de raze infrarosii pe care le
emite organismul;
- conductia – pierderea de caldura prin contact direct intre suprafata
corpului si obiectele din jur;
- convectia – pierderea de caldura prin incalzirea moleculelor de gaz sau lichid ce se deplaseaza pe
suprafata corpului;
- evaporarea – vaporizarea sudorii de la suprafata corpului, prin care se pot pierde importante cantitati
de caldura; cantitatea sudorii ce se poate pirde in cursul expunerii in mediu hipertermic poate creste de la
valori normale de 1,5 litri la 12 litri in 24 ore.
Primele trei fenomene au loc cand aerul si obiectele din jurul nostru au o temperatura inferioara
temperaturii medii cutanate (30 o C). Cand temperatura exterioara insa este mai mare decat temperatura
medie cutanata, aceste trei mecanisme termolitice devin ineficiente si chiar daunatoare, transformandu-se in
mecanisme de supraincalzire. In aceste conditii singurul mecanism eficient este evaporarea.

10.1. Infuenţa temperaturii mediului extern asupra organismului sportivului

Temperatura scăzută a mediului determină: vasoconstricţie cutanată; diminuarea secreţiei sudorale;
frison, contracţii musculare; secreţii hormonale; ingestia de alimente calorigene şi un echipament adecvat
Temperatura crescută a mediului determină: vasodilataţie periferică; sudoraţie şi evaporare;
diminuarea termogenezei musculare; reducerea alimentaţiei calorigene; îmbrăcăminte sumară

Întrebări de verificare
1. Ce este termoreglarea
2. Prin ce se realizează termoreglarea
3. Ce antrenează aceste reflexe
4. Ce este termogeneza
5. Care sunt mecanismele termogenezei
6. Ce este termoliza
7. Care sunt mecanismele termolizei
8. Ce fenomene determină temperatura scăzută a mediului
9. Ce fenomene determină temperatura crescută a mediului

Capitolul 11.
Fiziologia aparatului excretor

Aparatul excretor este format din cei doi rinichi şi căile de eliminare a urinii. Rinichii au următoarele
funcţii majore –
- formarea şi eliminarea urinii prin care, organismul excretă cea mai mare
parte din produşii finali de etabolism
- de a controla concentraţiile majorităţii constituienţilor organismului,
contribuind la menţinerea homeostaziei şi a echilibrului acido-bazic
- el are şi o funcţie endocrină, prin care secretă mai multe substanţe cu
20