Aspecte ale evaluării eficienţei investiţiilor străine directe în România

Drd. Valeriu COBASCHI

MBA, General Manager FRANKE România

Introducere
Mutaţiile profunde care au avut loc în economia mondială la sfârşitul anilor ’80 şi
care continuă să se manifeste şi în prezent au avut şi au, desigur, influenţe deosebite şi
asupra economiilor statelor din Europa centrală şi de est. Într-o lume în care
interdependenţele economice au devenit componente fundamentale în elaborarea
strategiilor naţionale de dezvoltare şi în care conexiunile dintre economii sunt realizate
prin transferuri de capital şi cooperări, mai mult decât prin relaţii comerciale directe,
orice modificare calitativă sau cantitativă a structurii şi ordinii economice mondiale se va
repercuta imediat la nivel de economie naţională. Principalele canale de transmitere a
influenţelor exercitate de aceste mutaţii sunt legate de înzestrarea tehnologică şi cu
resurse a fiecărei economii naţionale, de accesul la resursele de ordin tehnico-ştiinţific,
precum şi de piaţa financiară internaţională, şi se manifestă în principal ca fluxuri de
investiţii directe.
Investiţiile deţin un rol unic şi privilegiat în economie; ele reprezintă motorul
creşterii economice, deoarece acţionează concomitent atât asupra cererii, în sectoarele
furnizoare de resurse, cât şi asupra ofertei de bunuri şi servicii, pentru sectoarele
consumatoare. În acelaşi timp, prin investiţii sunt dirijate procesele de materializare ale
progresului tehnic, în timp şi spaţiu, în conformitate cu interesele de câştig ale agenţilor
economici. Se asigură astfel, perfecţionarea factorilor procesului de producţie şi, pe
această bază, o evoluţie ascendentă a producţiei, a ansamblului economiei naţionale şi
mondiale.
Într-o economie de piaţă, a cărei evoluţie este supusă influenţei opţiunilor
individuale, procesul investiţional presupune o adaptare continuă la incertitudine, firmele
modificându-şi stocul de capital în concordanţă cu obiectivul de maximizare a profitului.
Locul şi rolul investiţiilor străine directe (ISD) în cadrul unei economii a
constituit, de-a lungul ultimelor decenii, o preocupare continuă atât pentru cercetătorii în
domeniul economic, cât şi pentru factorii de decizie la nivel micro sau macroeconomic.
Lipsa de competitivitate a producţiei industriale româneşti pe plan internaţional se
datorează în principal unei lipse cronice de capital şi este dosebit de importantă găsirea
unor soluţii de îmbunătăţire a acestei situaţii.
1. Precizări teoretice
Teoria economică1 înscrie investiţiile în sfera materială, în sensul interpretării
acestora ca toatalitate de cheltuieli efectuate pentru achiziţionarea unor bunuri de capital,
cu scopul declarat de sporire a avuţiei societăţii. Sub aspect financiar, investiţia înseamnă
schimbarea unei sume certe de bani în speranţa obţinerii probabile a unor venituri
superioare într-un viitor predeterminat, în timp ce natura contabilă a investiţiei este
evidenţiată prin alocarea trezoreriei disponibile, sau a unei părţi din aceasta, pentru
procurarea unui activ fix, susceptibil de a genera într-un viitor stabilit, fluxuri financiare
de venituri şi cheltuieli de exploatare.

1
Colectiv A.S.E. Bucureşti – Economie – Ed. Economică, Bucureşti, 2000;

1
 Se observă că toate cele trei abordări (economică, financiară şi contabilă), deşi
diferite, au anumite elemente comune, care surprind şi evidenţiază tocmai trăsăturile
caracteristice ale investiţiei, ca acţiune şi raţiune:
1. Investiţia presupune consumarea unor disponibilităţi băneşti existente în
scopuri diferite (achiziţionarea de bunuri sau ecipamente sau plasamente în
titluri, acţiuni şi hârtii de valoare);
2. Investiţia presupune un efort în urma căruia se scontează obţinerea unor efecte
cu realizare incertă;
3. Investiţia presupune eliminarea certitudinii (dezafectarea unor echipamente
existente sau lichidarea unui depozit aducător de dobândă sigură) în favoarea
incertitudinii (venituri viitoare incerte) şi deci asumarea unui risc.
Literatura de specialitate a acordat spaţii largi clasificării investiţiilor, dintre
acestea cel mai frecvent utilizate criterii fiind: natura investiţiilor, modul de concretizare,
caracterul, scopul, destinaţia, modul de realizare, resursele şi modul de finanţare, gradul
de imobilizare al resurselor şi riscul investiţiilor.
Investiţiile străine directe, în studiul nostru vor fi privite din perspectiva definiţiei
date în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 92/ 1997 2, articolul 2:
“Investiţie (străină) directă – participarea la constituirea sau la extinderea de acţiuni sau
de părţi sociale ale unei societăţi comerciale, cu excepţia investiţiilor de portofoliu,
precum şi înfiinţarea sau extinderea în România a unei sucursale de către o societate
comercială străină prin: aport financiar în monedă naţională sau valută liber convertibilă
sau/şi aport în natură de bunuri imobile sau/şi imobile, corporale şi necorporale sau/şi
participarea la creşterea activelor unei întreprinderi prin orice mod legal de finanţare”,
deoarece statisticile existente (spre exemplu cele ale Institutului Naţional de Statistică sau
ale Camerei de Comerţ şi Industrie a României) şi necesare elaborării studiului, o acceptă
şi o utilizează.
2. Evaluarea eficienţei economice - metodologie
La nivel microeconomic, studiul eficienţei economice se caracterizează printr-un
anumit nivel de subiectivitate, în sensul că factorul evaluator are în vedere doar aria sa de
interes şi, eventual, anumite efecte colaterale (de plidă implicaţiile asupra mediului). O
altă particularitate care trebuie menţionată este generată de caracterul temporar al
desfăşurării actului investiţional şi de elementele predictive care stau la baza deciziei de
investiţie.
Din punct de vedere metodologic, se pot determina o serie de indicatori de
evaluare a eficienţei economice, indicatori care la rândul lor pot fi grupaţi în seturi, în
scopul estimării eficienţei economice globale (la nivelul unităţii economice). Evaluarea
indicatorilor de eficienţă se poate face static sau dinamic, în funcţie de introducerea sau
nu a factorului timp în ecuaţie. Deşi, în multe cazuri se minimalizează rolul indicatorilor
statici, considerăm esenţială menţionarea importanţei acestora: sistemul de indicatori
statici face posibilă relevarea, la un moment dat, a unor informaţii prelucrate cu privire
la proiectele de investiţii, constituind baza de plecare în evaluarea indicatorilor
dinamici.
Din punctul de vedere al firmei, indicatorii care exprimă eficienţa socială a ISD se
pot referi fie la mediul înconjutător, fie la resursele umane (număr de şomeri atraşi în

2
OUG nr. 92/ 1997 privind stimularea investiţiilor directe, publicată în Monitorul Oficial nr. 386 din 30
decembrie 1997;

2
activitate, creşterea nivelului de trai al salariaţilor, creşterea nivelului de pregătire al
personalului etc).
La nivelul economiei naţionale, evaluarea eficienţei ISD este un demers dificil de
realizat, mai ales în condiţiile unei economii în tranziţie, caracterizată prin instabilitate şi
discontinuitate. Ca şi la nivel microeconomic, eficienţa investiţiilor la nivel
macroeconomic se poate determina ca un raport de efecte şi eforturi. Efectul este în
general identificat ca produsul naţional net (PNN), produsul naţional brut (PNB) sau
produsul global brut (PGB), în timp ce categoriile de eforturi rămân în mod constant de
natura capitalului, adică volumul investiţiilor. În cazul ISD, este important de evaluat
contribuţia acestora la rezultatele finale ale economiei, precum şi repartiţia acestora pe
sectoarele economiei.
Principala sursă de ISD o constituie corporaţiile transnaţionale (CTN)3, care în
ultimul deceniu şi-au modificat substanţial comportamentul investiţional, în sensul
acordării unei autonomii lărgite filialelor din străinătate, dar şi al promovării externe a
surselor creatoare de tehnologie. Corporaţiile transnaţionale îşi au originea în marile state
dezvoltate ale lumii (mai mult de 60% dintre acestea se găsesc în Franţa, Japonia, SUA,
Marea Britanie şi Germania) şi controlează activitatea economică mondială în sectoare de
mare importanţă, cum ar fi industria petrolului, a automobilelor, chimică, farmaceutică,
telecomunicaţii şi informatică. Acest tip de companii produce şi menţine, la nivel
mondoeconomic, o serie de efecte reflectate în menţinerea şi creşterea avantajelor
concurenţiale, create pe baza superiorităţii tehnologice, a puterii economice şi financiare,
şi care permit o expansiune continuă prin intermediul investiţiilor în străinătate. De la
stadiul incipient al CTN (colonizatori) şi până în prezent (surse de tehnologii inovatoare
şi valorificatori ai resurselor create pe plan naţional), decizia de accesare a unei pieţe sau
de investiţie a fost şi este influenţată de o serie de factori, obiectivi şi subiectivi.
În cazul României, se pot identifica ca factori obiectivi : poziţia geografică în
raport cu polii de putere economică şi politică la nivel mondial, dimensiunea reală şi
dimensiunea potenţială a pieţei, precum şi intensificarea fenomenului de globalizare a
economiei mondiale. Factorii subiectivi, în opinia noastră, sunt cei determinanţi şi
îmbracă atât aspecte naţionale, cât şi internaţionale. La nivel internaţional, se pot
identifica: conjunctura economică a zonei de referinţă (spre exemplu, vecinătatea cu o
zonă potenţială de conflict – Iugoslavia), evoluţia relaţiilor bilaterale ale altor state cu
România, evaluările marilor organisme internaţionale cu privire la poziţia României în
cadrul economiei mondiale (riscul de ţară) etc. Pe plan naţional factorii subiectivi au un
impact semnificativ mai mare decât cei internaţionali. Evidenţiem în această categorie:
dezechilibrul economic, inflaţia, instabilitatea socială (influenţa mare a sindicatelor
asupra politicilor de restructurare economică), birocraţia şi corupţia şi, nu în ultimul rând,
incoerenţa cadrului legislativ privitor la regimul ISD în România. Desigur, că în anumite
accepţiuni, dezechilibrele economice sau inflaţia pot fi factori de influenţă obiectivi, dar,
din punctul nostru de vedere, caracterul subiectiv a fost indus de inconsecvenţa politicilor
de restructurare practicate de-a lungul primilor ani ai tranziţiei.

3
Firmă care deţine şi conduce unităţi economice în două sau mai multe ţări. Sunt definite ca mari CTN
acele CTN care au o cifră de afaceri mai mare de 100 milioane USD şi desfăşoară activităţi în cel puţin 6
ţări.

3
 Se observă că sistemul general de indicatori propus mai sus cuantifică numai
efectele de natura capitalului (PNN, PGB etc) sau relevă numai aspectele referitoare la
eforturile depuse, fără însă a face vreo referire la efectele induse sau propagate ale ISD.
Natura şi orizontul temporal al efectelor ISD prin intermediul CTN au făcut
obiectul unor studii elaborate de-a lungul ultimelor trei decenii, ESP 4 () (Koopman şi
Montias, 1971) fiind considerat primul model complex de analiză a efectelor ISD.
Modelul ESP identifică posibilele efecte ale ISD la nivelul componentelor
principale ale fiecărei structuri de bază dintr-o economie (ambient, sistem şi politică):
Componente Efecte
AMBIENT
- resurse naturale - nivelul şi structura outputurilor (primar,
- resurse umane secundar, terţiar sau forme evoluate de integrare
- nivel de dezvoltare economică în diviziunea internaţională a muncii
- mediu cultural - atitudine faţă de muncă, învăţare, sănătate şi
- tradiţie şi istorie faţă de străini (ca forţă de muncă concurentă)
SISTEM
- capitalist (iniţiativă liberă) - structura deciziilor
- socialist - înclinaţia spre internaţionalizare a comerţului
- mixt - alocarea controlată a resurselor
- internaţionalist (alianţe economice şi politice cu - naţionalizare
alte ţări)
POLTICĂ
- macroeconomică – monetară, fiscală - intervenţie guvernamentală – forme şi
- microeconomică – concurenţială dimensiuni
- generală – educaţie, sănătate, protecţia - control
consumatorului - nivel minim de performanţă
- favorabilă ISD

Diamond of competitive advantages (Porter, 1990) este un model care evidenţiază

fundamentarea avantajelor competitive ale unei naţiuni pe baza unicităţii unor anumite
atribute:
- capitalul inovator, resursele naturale, capacităţile umane creatoare şi îndestularea care
facilitează infrastructura unei ţări;
- nivelul, variaţia, structura şi calitatea inputurilor cerute de piaţa internă de consum;
- prezenţa clusterelor de furnizori sau a industriilor susţinătoare;
- extinderea competiţiei şi tipul de competiţie între firme şi efectul acestora asupra
raţionalităţii şi a strategiilor de competitivitate pe plan intern.
Spre deosebire de modelul ESP, modelul lui Porter nu ia în considerare aspectele
politice ale ţărilor implicate în procesul investiţional (investitoare sau beneficiare), fapt
care îi dă o anumită slăbiciune, în sensul că eliminarea politicului din ecuaţie nu imprimă
un caracter de obiectivitate decât în măsura în care se pleacă de la premisa absenţei
oricăror bariere (politici preferenţiale, protecţioniste sau, pe de altă parte, de etică a
investiorului).
Analiza interacţiunilor între activitatea investiţională a CTN şi dezvoltarea
economică (restructurarea economică în unele cazuri) poate fi realizată cu ajutorul unui
model extins de analiză stadială a creşterii economice, model care poate explicita şi
contribuţia ISD la ajustarea structurală.

4
environmental-systems-policy

4
 Modelul stadiilor de creştere presupune urmărirea a patru niveluri de dezvoltare
(resurse naturale, investiţii efectuate, inovaţii efectuate şi informaţie şi servicii intensive),
cu concentrare pe aspectele privitoare la proprietate, caracteristicile localizării investiţiei,
grad de internaţionalizare şi cu referire directă la sectoarele vizate de CTN în cadrul
procesului investiţional. În stadiul I (nivel de dezvoltare bazat pe resursele naturale) CTN
acţionează preponderent în sectoarele agricol şi de industrie uşoară, internaţionalizarea
fiind limitată la relaţiile comerciale, în timp ce în stadiul IV sunt vizate sectoare high-tech
(biotehnologii, automatică, servicii cu valoare adăugată mare – consultanţa etc), accentul
este pus pe economisirea resurselor naturale şi pe valorificarea diviziunii internaţionale a
muncii, protecţia mediului ocupă un loc important în decizia de investiţie, gradul de
internaţionalizare fiind maxim (cooperare constructivă între guverne şi CTN).
Faţă de modelele ESP şi Porter, modelul stadial evidenţiază existenţa unor
interdependenţe funcţionale între ISD efectuate prin intermediul CTN şi nivelul de
dezvoltare al unei ţări (cu cât nivelul de dezvoltare este mai ridicat cu atât se intensifică şi
fluxurile de ISD). Stabilirea nivelului de dezvoltare al unei ţări se face în general în
funcţie de nivelul PIB/capita înregistrat într-o anumită perioadă de timp5 (un an).
Conform acestui criteriu de departajare, se disting patru categorii de ţări: cu venit scăzut
(cel mult 725 USD/capita), cu venit mediu scăzut (între 726 şi 2895 USD/capita), cu
venit mediu ridicat (între 2896 şi 8955 USD/capita) şi cu venit ridicat (peste 8956
USD/capita). România se include în cea de-a doua categorie de dezvoltare (mediu-scăzut)
şi în perioada 1995 – 2000 a reuşit să atragă maxim 0,29% din totalul fluxurilor de ISD la
nivel mondial, în anul 1998. Cele mai mici fluxuri înregistrate au fost în anii 1996 –
2,08% din totalul ISD intrate în Europa Centrală şi de Est (ECE)şi respectiv 2000, cu
3,93% din totalul influxurilor de ISD în ECE. La nivel mondial, în timp ce ţările
dezvoltate au atras în anul 2000 79,1% din ISD, în ţările ECE au intrat doar 1,97% din
acestea, realitate care confirmă veridicitatea modelului stadial, dar şi care impune
momente de reflecţie.
Într-o primă analiză, situaţia ţărilor cu venituri mici şi chiar medii pare fără ieşire,
în măsura în care veniturile unei ţări se află în strânsă corelaţie cu investiţiile din acea
ţară, iar volumul de ISD depinde, aşa cum s-a enunţat anterior, de venituri. Cu toate
acestea, modificarea parametrilor calitativi şi de eficienţă a investiţiilor poate conduce la
desprinderea din acest “cerc vicios” şi respectiv la atingerea unor niveluri superioare atât
de venituri cât şi de investiţii (şi naţionale dar şi străine).
Evaluarea eficienţei sociale a ISD se poate realiza utilizând un sistem complex de
indicatori specifici care să reflecte, în ansamblu, modificările pozitive produse pe baza
ISD. Propunem în continuare o schemă de evaluare a eficienţei sociale a ISD:
Schemă de evaluare a eficienţei sociale a ISD
Indicatorii prin care se poate evalua atingerea
. Natura obiectivului Obiectiv ţintă
obiectivului
- natura nevoii - structura producţiei de bunuri şi servicii;
1 Resurse umane
sociale - oferta de bunuri şi servicii;
- creşterea nivelului de trai;
- gradul de
- valorificarea potenţialului uman existent;
satisfacere a
- prevenirea şi diminuarea excluziunii sociale;
nevoii sociale
- creşterea PIB/ capita;
- creşterea nivelului de pregătire;
- forţa de muncă
- creşterea productivităţii muncii;
5
World Bank – World Development Report – 1996,

5
 - ponderea industriilor eco-intensive în total
- scăderea
industrie;
2 Factori de mediu indicatorilor de
- concentraţia de substanţe poluante în aer;
poluare
- calitatea apei;
- productivitatea muncii;
- conservarea
- scăderea consumurilor specifice de materii
resurselor
prime;
- creşterea competitivităţii internaţionale a forţei
de muncă;
3 Factori internaţionali
- creşterea competitivităţii internaţionale a
producţiei naţionale

Pe lângă sistemul de indicatori propus mai sus, analiza la nivel macroeconomic a

eficienţei ISD se poate realiza cu ajutorul comparaţiilor internaţionale. Principalii
indicatori care pot fi utilizaţi în acest scop sunt:
 volumul ISD/capita (USD/locuitor) – acest indicator permite o evaluare
obiectivă a realităţii, neoferind însă indicii concrete asupra cauzelor
determinante;
 numărul de locuri de muncă nou create pe baza ISD – indicatorul se obţine
prin evaluarea schemelor de personal ale companiilor nou create şi ale celor
care au beneficiat de influxuri de ISD;
 numărul de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) cu participare de capital
străin;
 gradul de înzestrare tehnică a muncii – indicator care urmărit în dinamică
furnizează informaţii asupra tehnologizării activităţii economice;
 structura sectorială a fluxurilor de ISD – evidenţiază atât tendinţele concrete
de evoluţie, cât şi necesarul de ISD din anumite sectoare deficitare în ceea ce
priveşte influxul de ISD;
 modificarea nivelului de pregătire a personalului;
 morbiditatea personalului angajat;
 speranţa medie de angajare a personalului înalt calificat.
Se observă că ultimii trei indicatori propuşi, alături de indicatorii de mediu,
exprimă forme ale eficienţei sociale a ISD.
3. Căi de creştere a eficienţei ISD
Literatura de specialitate relevă existenţa mai multor pârghii şi mecanisme
destinate creării, dezvoltării şi întăririi legăturilor dintre companiile naţionale şi cele
transnaţionale. Dintre acestea, cele mai importante (WIR, 2001) sunt:
 informarea şi asigurarea compatibilităţii;
 îmbunătăţirea nivelului tehnologic la nivel naţional;
 perfecţionarea personalului;
 fiscalitatea;
Informarea şi asigurarea compatibilităţii. Guvernul poate acţiona ca un facilitator
prin colectarea şi diseminarea informaţiilor despre oportunităţile existente, garantând
totodată pentru veridicitatea şi acurateţea informaţiilor furnizate; informaţia este furnizată
atât companiilor naţionale, cât şi celor transnaţionale. De asemenea, există posibilitatea
ca Guvernul să medieze contactele dintre părţi, asigurând astfel o deplină compatibilitate
între părţile contractante. Acţiunile de mediere şi compatibilizare pot îmbrăca numeroase

6
forme, cum ar fi: organizarea de târguri, expoziţii şi conferinţe, auditarea negocierilor
bilaterale, precum şi stabilirea necesarului de inputuri pentru filialele străine sau
furnizarea de informaţii privitoare la oferta naţională.
Îmbunătăţirea nivelului tehnologic la nivel naţional. Numeroşi specialişti în
domeniul economic subliniază importanţa progresului tehnic, dar şi a diseminării
acestuia, respectiv a adoptării rapide de noi soluţii. Capacitatea tehnologică a firmelor
naţionale reprezintă un factor cheie în stabilirea şi întărirea unor colaborări de tip
legătură, de cele mai multe ori prin dobândirea unor certificate de calitate tehnologică şi
de îndeplinire a standardelor (ISO 9000, QS9000 etc). Asigurarea unui cadru legislativ
favorabil reprezintă însă o precondiţie a stabilirii legăturilor; în general CTN ezită să
transfere tehnologie către un mediu economic în care drepturile de proprietate
intelectuală şi industrială nu sunt protejate în mod corespunzător. Studii ale organizaţiilor
internaţionale (UNCTAD, 1993) relevă existenţa unei corelaţii puternice între influxul de
ISD şi regimul proprietăţii intelectuale şi industriale dintr-o anumită ţară sau regiune. Cel
mai frecvent utilzate căi de îmbunătăţire a nivelului tehnologic, relevate de liteartura de
specialitate, sunt:
 creşterea graduală a nivelului de performanţă minim acceptat în efectuarea
transferului de tehnologie (metodă care, deşi bine argumantată teoretic, nu a
dat rezultatele sconatate nici în Corea de Sud, nici în China);
 parteneriate şi reciprocităţi între guverne şi filialele străine (guvernul asigură
suportul organizaţional şi financiar, iar filialele străine evaluează nivelul
tehnologic al firmelor locale şi transferă tehnologii performante către acelea
care se dovedesc a fi apte să le utilizeze – metodă aplicată cu succes în
Singapore);
 eforturi unilaterale ale guvernelor de creştere a capacităţii inovative a firmelor
naţionale – se asigură stimulente financiare pentru activitatea de C-D şi pentru
proiectele comune de C-D între institutele specializate şi firmele naţionale.
Perfecţionarea personalului (training). Statisticile internaţionale atestă existenţa
unui volum ridicat de forţă de muncă înalt calificată sau uşor calificabilă în ţările în curs
de dezvoltare. Pentru valorificarea acestui poteţial în unele ţări se acordă stimulente
fiscale, atât firmelor naţionale, cât şi filialelor străine, în timp ce altele subvenţionează
direct procesul educaţional.
O altă modalitate de susţinere la nivel guvernamental a pregătirii personalului este
de a realiza parteneriate cu organizaţii sau agenţii internaţionale (spre exemplu pentru
dezvoltarea industriei automobilelor în India s-a realizat la începutul anului 1999 un
program de parteneriat cu UNIDO, mai multe organizaţii naţionale neguvernamentale,
Grupul industrial FIAT şi numeroase institute de cercetare).
Fiscalitatea. Aşa cum s-a putut remarca, toate pârghiile de mai sus conţin într-o
oarecarea măsură şi elemente financiare. Trebuie subliniat însă că, indiferent de direcţia,
scopul urmărit sau metodele efectiv aplicate, foarte importantă rămâne durata suportului
financiar – fiscal oferit. Se conturează astfel două perioade suport:
 finanţare pe termen scurt – scutiri sau amânări de plată a taxelor şi
impozitelor, garantarea guvernamentală a întârzierilor de plată pentru
contractările internaţionale şi finanţare indirectă a ofertei naţionale;

7
  finanţare pe termen mediu şi lung – cofinanţarea guvernamentală a
programelor naţionale de dezvoltare, subvenţionarea creditelor de investiţii
pentru firmele naţionale etc.
CASETA 1
Un exemplu de “fiscalitate favorabilă” este Corea de Sud care deduce până la
10% nivelul taxelor către stat pentru acoperirea cheltuielilor de pregătire şi perfecţionare
a personalului, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM).
Subvenţionare directă a procesului de educare şi perfecţionare a forţei de muncă
se practică în Malaezia şi Ungaria.
În Singapore a fost creat un fond naţional special pentru dezvoltarea nivelului de
pregătire a forţei de muncă cu ajutorul căruia se asigură asistenţă financiară comapniilor
care îşi îmbunătăţesc nivelul de pregătire al personalului.
În Thailanda se oferă granturi constând în reduceri ale nivelului taxelor de până
la 100% pentru cheltuielile de educare recunoscute sau realizate prin intermediul
Ministerului Muncii.

România este pusă în faţa unor mari provocări, în principal datorită unei lungi
perioade de tranziţie, singurele soluţii viabile (BERD, 2001) pentru ieşirea din această
situaţie fiind cele de natură organizatorică şi financiară. Cele mai importante obiective
(IMF, 2002), care trebuie satisfăcute într-un timp cât mai scurt posibil sunt:
 Asigurarea macrostabilităţii în scopul încurajării investiţiilor şi al asigurării
unei creşteri economice sustenabile, în condiţiile unei inflaţii slabe pe termen
mediu;
 Îmbunătăţirea climatului investiţional şi eliminarea corupţiei pentru
asigurarea unei transparenţe depline şi a unui mediu de afaceri sănătos;
 Promovarea reformelor instituţionale şi administrative pentru crearea unui
sistem de contabilitate publică funcţional;
 Accelerarea ritmului privatizării şi restructurării marilor întreprinderi cu
capital de stat;
 Înregistrarea unor progrese semnificative şi decisive în restructurarea,
dereglementarea şi privatizarea sectorului energetic, cu eliminarea graduală a
subvenţiilor de stat şi îmbunătăţirea sistemului de colectare a taxelor.

Concluzii
Nivelul de dezvoltare actual al României nu permite o creştere semnificativă a
volumului investiţiilor directe realizate din resurse naţionale, fie ele private sau publice şi
ca urmare, devine cu atât mai necesară încurajarea intensificării influxurilor de ISD.
Studiile efectuate de către specialişti accentuează importanţa mediului de afaceri în
atragerea ISD. Legislaţia românească în vigoare se conformează în mare, măsură acestor
principii, în sensul că în OUG nr. 67/ 1999 se defineşte noţiunea de investiţie cu impact
major asupra activităţii economice şi se stabilesc facilităţile care se pot acorda
companiilor care beneficiază de o astfel de investiţie.
Se au astfel în vedere, pe de o parte creşterea efectelor economice ale ISD, fie ele
directe sau propagate, iar pe de altă parte creşterea efectelor sociale. Efectele directe sunt
acelea care se produc direct în urma ISD şi între acestea sunt: creşterea productivităţii
muncii (globală şi pe salariat), a profitului, realizarea unor noi canale de distribuţie a
producţiei naţionale şi adâncirea specializării şi cooperării pe piaţa internaţională.

8
Importanţa efectelor directe ale ISD nu mai trebuie subliniată, marea majoritate a
studiilor efectuate până în prezent concentrându-se asupra acestui aspect.
În planul efectelor sociale ale ISD se conturează de asemenea efecte directe, cum
ar fi nivelul de salarizare, scăderea ratei şomajului şi creşterea nivelului de pregătire a
personalului, dar şi efecte indirecte: dezvoltarea aptitudinilor manageriale şi a spiritului
inovativ, integrarea forţei de muncă naţionale pe piaţa internaţională a muncii şi creşterea
performanţelor de mediu ale producţiei naţionale.
Efectele economice propagate ale ISD constau în principal în integrarea de
amonte sau de aval a producţiei interne, în adecvarea producţiei la standardele de calitate
internaţionale şi, poate cel mai important, stimularea apariţiei unui mediu investiţional
naţional. Trebuie însă subliniată şi importanţa decalajului de timp între momentul
influxului de ISD şi apariţie efectelor propagate ale acesteia.
Pe de altă parte, România se confruntă cu probleme economice, nu atât grave, cât
cronice. Din această cauză, considerăm a fi deosebit de importantă îmbunătăţirea
activităţii organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, în sensul adoptării unor
strategii funcţionale şi flexibile care să ofere posibilitatea accelerării fenomenului de
propagare a efectelor ISD.
Superioritatea performanţelor economice ale companiilor cu capital străin este
explicată prin acţiunea simultană a unor factori economici, cu acţiune directă, dar şi a
unor factori neeconomici, care pot acţiona direct sau indirect. Din această din urmă
categorie fac parte: managementul şi marketingul performant, disciplina superioară a
muncii şi know-how-ul performant. În ultimii ani, datorită intensificării fenomenului de
globalizare a economiei şi apariţiei noii societăţi bazate pe cunoaştere, se pune un accent
tot mai mare pe dobândirea de cunoştinţe. Din acest punct de vedere, România este
avantajată, calitatea specialiştilor români fiind recunoscută pe plan internaţional, şi, mai
mult decât atât, este apreciat mediul cultural şi social tolerant, flexibil şi comunicativ.
ISD intrate în ţară prin intermediul filialelor CTN mixte furnizează, în principal,
trei categorii de know-how considerate (WIR, 2001) ca având impact major asupra
performanţelor economice de ansamblu ale economiei naţionale (organizaţional, de
producţie şi de mediu).
Modelarea sistemică a economiei naţionale (figura) scoate în evidenţă relaţia de
interacţiune între elementele constituente: Input – Acţiune – Output – Input şi totodată
punctele de minim şi de maxim ale acestora, conturând astfel posibile direcţii de acţiune
menite să accelereze integrarea economiei naţionale în economia mondială.
Perturbaţii sistemice

Input pozitiv
ACŢIUNE

Output pozitiv

Input negativ

Inputurile pot fi pozitive (forţa de muncă şi ISD) sau negative (corupţie,

birocraţie, dimensiune redusă a pieţei datorită nivelului scăzut de trai etc). De asemenea
şi acţiunile pot fi considerate pozitive (susţinere guvernamentală a cooperării

9
internaţionale, promovarea unui mediu de afaceri sănătos, legislaţie adecvată noilor
cerinţe etc) sau negative (protecţionism). În general se consideră, cel puţin pe termen
scurt şi mediu, că încurajarea ISD are efecte pozitive. Pe termen lung însă, pot apărea şi
efecte negative ale politicilor de încurajare exclusivă a ISD, acestea având tendinţa de a
elimina de pe piaţă, prin pârghii economice, investitorii naţionali (crowding out).
În categoria perturbaţiilor sistemice includem instabilitatea regională, accentuarea
crizei economice etc. Se observă capacitatea de influenţare a inputului negativ de către
acţiuni, în sensul că realizarea de eforturi menite să reducă dimensiunea acestora, nu
numai că îmbunătăţeşte calitatea outputului, dar are şi efecte indirecte asupra inputului
pozitiv.
În opinia noastră, România deţine majoritatea premiselor necesare asigurării unei
dezvoltări economice sustenabile, iar accelerarea procesului de restructurare şi asigurarea
unei infrastructuri compatibile cu standardele internaţionale vor determina obţinerea unor
rezultate pozitive pe plan naţional şi internaţional.
Bibliografie selectivă
1. Fontaigné, L. – Foreign direct investment and international trade: complements or
substitutes? – OECD, 1999;
2. Cobaschi, V - Eficienţa economică şi socială a investiţiilor străine directe -
indicatori statici şi dinamici (abordare macroeconomică), INCE, 2002;
3. Thomsen, S. – Investment patterns in a longer-term perspective – OECD, 2000;
4. Zaman, Gh.; Bratu, I. – Restructurarea societăţilor comerciale – Bucureşti, 1996;
5. UNCTAD – World investment report 2001 – Geneva, 2001;
6. Cistelecan, L. – Economia, eficienţa şi finanţarea investiţiilor – Ed. Economică,
Bucureşti, 2002;
7. Spulber, N.; Horowitz, I. – Quantitative economic policy and planning – W.W.
Norton & Co., New York, 1976;
8. Thomsen, S. – Investment patterns in a longer-term perspective – OECD, 2000;
9. BERD – Strategy for Romania – BERD, 2001;
10. Lehman, A. – FDI in emerging markets: Income, Repatriations and Financial
Vulnerabilities – FMI, 2002;
11. Zaman, Gh. – Eficienţa capitalului străin din ţările UE investit în România – Tribuna
Economică nr. 27/ 2000

10