Conexiunea noastră atemporală cu profeții și profețiile

Este natura noastră să dorim să știm ce ține viitorul. Din momentul în care am
început pentru prima dată să locuim pe acest pământ sub formă umană, am crezut
că prevestirea este antebrațată și am căutat pe cei care par să aibă o vedere mai
clară asupra drumului înainte decât noi. La scară mică, nu dorim să fim prinși în
ploaie fără o umbră, dar nici nu ne-ar părea să știm dacă ar trebui sau nu să
economisim apa de ploaie pentru o viitoare secetă sau o criză provocată de om. La
o scară mult mai mare, vrem să știm că noi, personal, ca comunitate, noi ca
credință, ca societate, ca națiune sau ca o planetă surprinzător de fragilă, vom fi în
regulă și, mai mult, la punct, cum va arăta „bine”. Ne uităm la profeți și profeții nu
doar pentru avertismente, ci și pentru speranță și pentru mângâiere, indiferent cât
de departe ar fi acestea. Și pentru că am fost păcăliți înainte și / sau nu am fost
atenți și / sau prea naivi sau lacomi sau prea grăbiți să ne bazăm mereu pe propria
noastră judecată, explorăm profețiile în căutarea unui plan pentru a discerne realul
din contrafacere, adevărul din minciuni, eroii din răufăcători, însemnând semne
rutiere din ocoluri ocolitoare de timp și suflet și, probabil