Ion

Realismul este un curent literar care s-a manifestat în secolul al XIX-lea și are drept centru de
iradiere Franța. Este o mișcare, curent, atitudine în creația sau teoria literară și artistică având
ca principiu de bază reflectarea realității în datele ei esențiale, obiective, caracteristice. Este o
concepție opusă idealismului, potrivit căruia lucrurile există independent de faptul că sunt
percepute sau nu.

Liviu Rebranu publică în anul 1920 romanul “Ion” și aduce o altă perspectivă a țăranului cu o
dominantă tradiționalistă. Eugen Lovinescu- “O revoluție față de idilismul semănătorist și
poporanist.”. Romanul “Ion” reprezintă o esențializarea a romanului “Zestrea”, un roman cu
trăsături de corp sferoid. Calitatea de roman realist prezintă realitatea “așa cum este ea”.
Sursele de insipirație sunt realitatea transilvăneană de la sfârșitul secolului al XIX-lea și
începutul secolului al XX-lea în caracteristicile esențiale. Verosmilul,. credibilul, mimesisul
(literatura realistă cu un grad mare de apropriere de realitate) sunt o parte din caracteristicile
specifice acestui roman. In plus, caracterul realist al romanului este conturat de toponimele
realiste (“Transilvania”,”Somes”,etc.) Romanul are caracter monografic și prezintă o
comunitatea în aspectele esențiale prin trăsăturile marilor momente din viața omului (nașterea,
nuntă și moartea).

Din punct de vedere compozițional, romanul “Ion” are caracter simetric și circular, el începe
cu prezentarea drumului care intră în sat și sfârșește cu drumul care iese din sat. Rebreanu
preia elemente reale din comunitatea transilvăneană. Tema romanului este instinctul de
posesiune a pământului al țăranului sub forma unei obsesii care degradează din punct de
vedere moral și social personajul principal. Romanul este compus din două părți, Glasul
pământului cu 6 capitole și Glasul iubirii cu 7 capitole având o ordine simbolică a destinului
tragic al țăranului doritor de pământ. Se poate observa relația românilor din Transilvania din
acel secol cu autoritățile maghiare. Titu Herdelea, fiul învățătorului este un personaj de tip
alter-ego care păstrează elemente din biografia autorului Liviu Rebreanu și apare în mai multe
opere având un caracter patriotic.

Relația lui Ion cu pământul este prezentată încă din copilărie într-un mod special (“Glasul
pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, coplesindu-l.”). Secvența în
care Ion iese la arat și intră in brazda lui Simion Lungu contureaza și mai mult patima pentru
pământ. În continuarea Ion încearcă seducerea Anei cu scopul obținerii terenurilor și asigurarea
scopului inițial. Nunta Anei cu Ion prezintă îndeplinirea scopului, dar este și un element
monografic care prezintă detaliat elemente de factură populară și de folclor cum ar fi drușca
(Fată care însoțește mireasa la cununie-Florica). Alte nunți prezente în roman mai sunt cea a
Laurei cu Pintea și cea a Floricăi cu George. Înțelegerea dintre Ion și Vasile Baciu consta în
dăruirea lui Ion a cinci locuri și o pereche de boi. ( “în sfârsit Vasile Baciu consimti sa dea cinci
locuri si o pereche de boi”) și restul averii dăruită Anei. Patima pentru pământ a lui Ion este
conturată de obsesia sa (“Acuma, stapân al tuturor pamân-turilor, râvnea sa le vaza, sa le
mângâie ca pe niste ibovnice credincioase.”, “Dorea sa simta lutul sub picioare, sa i se agate de
opinci, sa-i soarba mirosul, sa-si umple ochii de culoarea lui îmbatatoare””, “Pamântul se
închina în fața lui, tot pamântul...și tot era al lui, numai al lui acuma...”). Obsesia iubirii pentru
Florica este prezentată ca o forță de necontrolat și egalată doar de patima pentru pământ.

A doua parte a romanului, “Glasul Iubirii” continua conflictul interior din Ion intre alegerea
iubirii Floricai sau averea pamantului. Nașterea lui Petrișor pe câmp reprezintă un element de
naturalism prin caracterul dur și violent, dar și o scenă simbolică al încrederii în viată. Moartea
prin sinuciderea a Anei prevestită de narator prin moartea lui Avrum, Dumtri Moarcăș
conturează alt element de naturalism prin violența scenei. Sinuciderea ei este prevestită, iar Ion
acționează nepăsător. Moartea Anei nu îl sensibilizează pe Ion, dimpotrivă, îi ușurează drumul
spre iubirea pentru Florica. Moartea lui Petrișor aduce spaima lui Ion ca va pierde terenurile, iar
iubirea pentru Florica devine irepresibilă. Pasiunea pentru Florica îi aduce moartea, iar sfârșitul
lui Ion este violent, omorât cu un gest sălbatic de George cu sapa.

Ion este personajul principal si eponim al romanului. El reprezinta o tipologie a țăranului

transilvănean de la sfarsitul secolului al XIX-lea, care are o obsesie iesit din comun pentru
pamant. Inca de la inceput, Ion este macinat de doua forte interioare, glasul pamantului si
glasul iubirii, cazand victima celor doua forte ce iau infatisarea unor zeitati mitologice, Eros si
Thanatos. Astfel, Ion se zbate intre cele doua glasuri, vrând sa aiba parte de ambele, lucru ce
are sa fie imposibil. Ion este caracterizat direct de catre narator (“Era iute si harnic, ca ma-sa”).
El se căsătorește cu Ana (“Tare-i slăbuță și urâtica, saraca de ea!”) cu scopul de a obtine
terenuri și avere. O scenă semnificativă din caracterizarea lui Ion este momentul sărutării
pământului în îmbrăcăminte de sărbătoare în care este conturată importanța pământului
pentru protagonist și instinctul de posesiune. De asemenea, naratorul ii croieste lui Ion o soarta
cruda si violenta. Acesta este omorat de asa-zisul glas al iubirii si dorinta lui de a-l avea. Astfel,
Ion este omorat de George intr-un mod violent in seara in care Ion avea sa o viziteze pe Florica,
insa George a avut norocul de a se intoarce acasa si de a-l prinde pe Ion, astfel omorandu-l cu o
arma chiar ironica, o sapa, unealta folosita chiar de Ion de-a lungul vietii sale.

Prin urmare, Liviu Rebreanu surprinde peisajul satului transilvanean la sfarsitul secolului al
XIX-lea, dar si locuitorii acestuia si relatiile pe care acestia le construiesc intre ei. El realizeaza
asta cu ajutorul personajului principal, eponim, Ion, pe care il surprinde intr-o constanta
regresiune si disputa, atat interioara a glasurilor iubirii si pamantului, cat si exterioara cu
personaje precum George sau Vasile Baciu.