ÎNVĂŢAREA ŞCOLARĂ

Analizati urmatoarele definitii

 Învăţarea este procesul prin care o anumită activitate ia naştere ori se
transformă într-o situaţie, cu condiţia ca esenţa schimbării să nu poată fi
explicată pe baza maturizării, a tendinţelor înnăscute de a răspunde sau
a altor stări temporare ale organismului (Hilgard & Bower, 1966).
 Învăţarea este constituită de procesele de achiziţie sau de schimbare
internă a unei persoane, care stimulată de dorinţa şi voinţa de
dezvoltare, construieşte reprezentări noi, explicaţii coerente şi durabile
ale lumii sale plecând de la percepţia materialelor, a stimulilor din
mediu, de la interacţiunea între datele interne şi cele externe şi de la
priza de conştiinţă personală” (Legendre, 2005).
 Învăţarea este o cale de a fi acceptat ca practician. Novicele învaţă
într-un context specific, asumându-şi iniţial roluri periferice ale unei
ocupaţii, asistă la activităţi, la discuţii ale experţilor, are acces la
echipamente, trăieşte alături de aceştia, căpătând treptat o nouă
identitate (Encyclopedia of Educational Psychology, 2007, SAGE).
Niveluri ale învăţării

1.1. Nivelul elementar

 Condiţionarea clasică sau pavloviană (I. P. Pavlov)
 Condiţionarea prin contiguitate (Guthrie)
 Condiţionarea instrumentală sau operantă (F.B. Skinner)

1.2. Nivelul superior al învăţării

 Învăţarea complexă
Condiţionarea clasică sau pavloviană (I.
P. Pavlov)
 asocierea unui stimul necondiţionat (SNc) la care apare în
mod normal o reacţie (R) cu un stimul nou (SC) iniţial
indiferent, la care, prin repetare, începe să se producă
reacţia R
 explică aversiunea faţă de unele materii, chilul, evitarea
temelor dificile, evitarea activităţii şcolare
Condiţionarea prin contiguitate
(Guthrie)
 Condiţionarea prin contiguitate (Guthrie) constă în
asocierea repetată a unui stimul oarecare (S) cu o reacţie
(R). S şi R sunt prezentaţi în acelaşi timp sau consecutiv.
Condiţiile de producere sunt reprezentate de prezentarea
stimulului şi a reacţiei în acelaşi context temporal sau
spaţial şi de repetarea asocierii.
 În şcoală, acest tip de condiţionare se aplică în învăţarea
prin memorare mecanică a comportamentelor motorii sau
verbale.
Condiţionarea instrumentală sau
operantă (F.B. Skinner)
 asocierea unui stimul oarecare cu o reacţie oarecare, în condiţiile în care
reacţia este urmată de o întărire.
 Condiţiile producerii acestui tip de învăţare sunt:
 existenţa unei situaţii-problemă la care copilul găseşte răspunsul dorit de
adult prin tatonare;
 aplicarea întăririi imediat şi frecvent la începutul învăţării, apoi aplicarea
unor programme de întărire cu interval sau cu rată variabilă.
 Achiziţia unor comportamente dezirabile social (deprinderi igienice – spălarea
mâinilor înainte de masă, deprinderi sociale – salutul persoanelor cunoscute),
a oricăror deprinderi atunci când elevul este lăudat pentru ceea ce face.
 Mai puţin eficace, dar utilă totuşi, este formarea reacţiilor prin utilizarea
pedepsei – copilul este sancţionat pentru greşeli.
Nivelul superior al învăţării
Învăţarea complexă
 interpunerea între stimul şi răspuns a unui filtru (o reprezentare, o idee sau
situaţia în care se află cel care învaţă)
Procesul de învăţare şi produsele lui

1. Secvenţialitatea învăţării (motivare, achiziție,

performanță)

2. Produse ale învăţării

 cognitive/intelectuale
 psiho-motorii
 socio-afective
Teorii actuale ale învăţării

 Învăţarea constructivistă (J. Piaget)

 Învăţarea prin descoperire (J. Bruner)
 Învăţarea ierarhică (R.Gagné)
 Învăţarea socială (A. Bandura)
 Teoria socio-culturală a învăţării (L.S. Vîgotsky)
 Socio-constructivismul (Doise, Mugny, Perret-Clermont)
Învăţarea constructivistă (J. Piaget)

 orice copil reconstruieşte realul (lumea) pe plan mental,

iar această construcţie este semn al dezvoltării cognitive
a copilului, realizate cu scheme şi operaţii.

 asimilare, acomodare, echilibrare

Învăţarea prin descoperire (J. Bruner)
Etapele învăţării prin descoperire:
1. se cere copiilor să facă ceva, să realizeze o experienţă (să construiască o
propoziţie, o frază, un dispozitiv);
2. aceştia se lansează în procesul de încercare şi eroare în vederea obţinerii
răspunsului cerut;
3. prin raportare la experienţa lor, copiii induc concluzii adecvate
procesului/ produsului solicitat;
4. copiii fac generalizări ale concluziilor inferate din acţiune, stabilesc
principii care se referă şi la alte situaţii decât cele studiate iniţial;
5. elevii sunt capabili să aplice principiile generale la cazuri noi, să
elaboreze alte fraze sau să aplice regulile în alte contexte
Învăţarea ierarhică (R.Gagné)
 învăţarea = proces de interacţiune între individ şi mediul său
 cinci niveluri/categorii de învăţare:
1. învăţarea abilităţilor motorii,
2. învăţarea atitudinilor şi a valorilor,
3. învăţarea informaţiilor verbale,
4. învăţarea abilităţilor intelectuale
5. învăţarea strategiilor cognitive.
 Învățarea = o schimbare în performanța individului, influenţată de condiţii
interne (motivaţia) şi condiţii externe (feedback primit de la o persoană
din afară, de la profesor).
Învăţarea socială (A. Bandura)

 învăţarea umană = observarea comportamentului altor

persoane şi imitarea acestora (învăţare prin observaţie –
observaţională sau învăţare prin modelare)

 Se pot învăţa prin modelare comportamente sociale,

atitudini, valori, dar şi unele deprinderi (şofatul,pronunţia
într-o limbă străină etc.)
Teoria socio-culturală a învăţării (L.S.
Vîgotsky)
 în interacţiunea subiect – mediu, esenţială este medierea cognitivă,
realizată prin cunoştinţe, instrumente;
 dezvoltarea funcţiilor superioare (formarea conceptelor, memoria, gândirea
matematică) se realizează prin cooperare cu ceilalţi, adulţi sau egali;
 învăţarea nu coincide cu dezvoltarea, dar ea activează dezvoltarea mentală
a copilului, stimulând procesele evolutive care nu pot fi actualizate fără
ajutorul învăţării. Singura învăţare bună este cea care precede
dezvoltarea.
 zona proximei dezvoltări
 medierea și eşafodajul
Socio-constructivismul (Doise, Mugny,
Perret-Clermont)
 Constructivismul genetic devine socioconstructivism
 Conflictul socio-cognitiv - învăţarea devine o modalitate
de co-construcţie a cunoştinţelor realizată împreună cu
altul, prin interacţiuni simetrice (elev-elev) sau
asimetrice (elev-adult).
 Dacă în constructivism, elevul interacţiona cu sarcina, în
socioconstructivism, interacţiunea se produce în triunghiul
elev-sarcină-altul.