Tertulian

Una dintre personalităţile cele mai originale şi adânc frământate ale vechii literaturi
patristice de limba latină din Africa a fost Tertulian sau mai precis: Quintus Septimius
Florens Tertullianus. S-a născut spre anul 160, la Cartagina, din părinţi păgâni. După
afirmaţiile Fericitului Ieronim (De viris illustribus, 53), Tertulian era fiul unui centurion,
detaşat la Cartagina. El îşi aduce aminte cu regret de perioada păgână a vieţii sale şi
recunoaşte că este un păcătos. După ce şi-a dobândit o vastă şi variată cultură, studiind
latineşte şi greceşte, filosofia, literatura, retorica, medicina şi mai ales dreptul (profesând chiar
şi avocatura), Tertulian s-a convertit la creştinism, după propriile sale aluzii, datorită vieţii de
înalta moralitate dusă de creştini şi mai ales datorită eroismului martirilor. Din lucrarea sa Ad
uxorem reiese că el a fost căsătorit.
Tot Fericitul Ieronim ne spune că Tertulian a fost preot. Chiar de la intrarea sa în
creştinism, Tertulian a adâncit învăţătura şi morala Bisericii în chip deosebit. A luptat cu mult
zel pentru apărarea noii sale credinţe în faţa păgânilor, iudeilor şi ereticilor, analizând
dialectic toate problemele fundamentale cuprinse în doctrina, viaţa şi Sfintele Taine creştine.
Activitatea sa teologică şi misionară s-a desfăşurat la un înalt nivel. Dar rigorismul său l-a
împins, încă din anul 206, spre montanism, la care a aderat formal în anul 213. Astfel, rupt de
Biserica Ortodoxă, Tertulian a întors toata critica sa împotriva Ortodoxiei şi a reprezentanţilor
ei. Se pare că în montanism n-a rămas decât puţin timp, rupându-se de această sectă, în care
avea o situaţie specială. Tertulian şi-a creat chiar o sectă aparte a tertulianiştilor, menţionaţi de
Fericitul Augustin şi pe care acesta i-a adus la Ortodoxie.
Nu se cunoaşte data exactă a morţii lui Tertulian şi nici locul sau împrejurările
acesteia.
Se crede totuşi că aceasta s-a petrecut spre anul 240.
Pentru întreg spaţiul mediteranean, Tertulian a fost o apariţie fenomenală, cel puţin în
privinţa culturii (păgâne şi creştine deopotrivă). Fericitul Ieronim subliniază „talentul său
ager şi puternic” şi ne informează că Sfântul Ciprian citea zilnic din opera lui Tertulian,
cerând-o de la secretarul său, Paul de Concordia, cu cuvintele: „Da magistrum”. Cultura lui
Tertulian era imensă şi cunoştinţele lui variate aparţineau diverselor domenii. De altfel,
Vicenţiu de Lerinum considera că Tertulian a fost pentru latini ceea ce a fost Origen pentru
greci. Tertulian depăşea în ştiinţă pe cei mai învăţaţi păgâni ai vremii sale. El compunea
deopotrivă de lesne atât în limba latină cât şi în limba greacă, fiind iniţiat în majoritatea
marilor sisteme de filosofie ale timpului, din care ştia să-şi extragă idei de seamă, care să
servească intereselor sale ştiinţifice sau apologetice, îndeosebi, vastele sale cunoştinţe juridice
au lăsat o amprentă deosebita asupra întregii sale opere scrise. Tertulian cunoştea aproape fără
greşeală Sfânta Scriptură, din care citează des şi din memorie. Cunoştea, tot atât de bine
literatura creştină ortodoxă cât şi cea eretică anterioară şi aceea a vremii sale.
Contribuţii la dezvoltarea literaturii patristice - Deşi a scris numeroase lucrări,
multe s-au pierdut cum ne încredinţează Ieronim. Manuscrisele lucrărilor sale s-au păstrat în
cinci Corpusuri: Corpus Trecense, Corpus Masburense, Corpus Agobardinum, Corpus
Cluniacense şi Codex Ottobonianus latinus 25. Scrierile lui Tertulian sunt numeroase. Se
cunosc 31 de lucrări în latină, dintre care 14 pe timpul vieţuirii în sânul Bisericii. Opera lui
Tertulian cuprinde mai multe grupaje de lucrări:
 Scrieri apologetice;
 Scrieri polemice, vizează lupta cu ereziile;
 Scrieri dogmatice;
 Scrieri morale şi disciplinare (practico-disciplinare).