Sfântul Policarp

Viaţa. Sfântul Policarp s-a născut în anul 70 şi provine dintr-o familie de creştini. Este
unul dintre Părinţii Apostolici, cunoscând Apostolii şi urmaşii acestora. A fost episcop al
Smirnei. Se consideră că a fost numit episcop de către Apostoli, iar conform mărturiei lui
Tertulian, însuşi Sf. Evanghelist Ioan l-a hirotonit episcop pe Sfântul Policarp.
Mărturii despre el găsim în ,,Martiriul Sf. Policarp’’, ,,Epistola Sf. Ignatie al
Antiohiei’’, ,,Epistola Sf. Policarp către Efeseni’’. Alte informaţii obținem de la Sf. Irineu al
Lugdunului, Tertulian, Eusebiu, Fer. Ieronim, patriarhul Fotie.
Pe durata aflării sale în calitate de episcop a luptat cu ereziile marcioniţilor şi
ebioniţilor. În anul 155, Policarp întreprinde o călătorie în Roma, fiind primit de episcopul
Anicet. Aceştia au pus în discuţie probleme de interes major pentru Biserica din Răsărit şi din
Apus. Printre ele se numără şi stabilirea zilei pentru celebrarea Paştilor. În Răsărit, Paştile
Crucii erau serbate la 14 Nisan, odată cu Paştile iudeilor, iar pe 16 Nisan, Paştile Învierii.
Biserica Romană serba întotdeauna Paştile Duminica. Dar nu s-a reuşit fixarea unei zile
comune. Biserica din Răsărit a rămas să urmeze tradiţia ioaneică (a Sf.Evanghelist Ioan), iar
Biserica din Apus – tradiţia petrină (a Sf. Ap. Petru).
În timpul aflării sale la Roma, Sf. Policarp a izbutit să convertească o mulţime de
gnostici, marcioniţi, valentinieni.
Întorcându-se de la Roma, în Asia Mică este declanșată o persecuţie cruntă de către
Antion Piul. Devine victimă a acestei persecuţii, alături de alţi 11 credincioşi, la data de 23
februarie 156.
Unica lucrare care s-a păstrat este ,,Epistola către Filipeni’’ . Aceasta a fost scrisă la
puţină vreme de la moartea Sf. Ignatie. Ea include 14 capitole, în care se oferă numeroase
sfaturi filipenilor. În epistolă sunt utilizate pasaje din Predica de pe Munte, Epistolele Sf. Ap.
Pavel, Epistola I a Sf. Ap. Petru şi câteva citate din Vechiul Testament.
Sfântul transmite îndemnuri la supunere faţă de Hristos, la dreptate, făcând apel la cele
trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea. De asemenea, sunt sfaturi pentru
comportamentul bărbaţilor şi al femeilor; sfaturi pentru diaconi şi preoţi.
Epistola apare dă mărturie despre Tradiţia bisericească veche. Prin combaterea
ereziilor care atacau credinţa, sunt transmise învăţături privitoare la adevărurile de credinţă.
Astfel, Sfântul demonstrează că Iisus este Domnul şi Mântuitorul lumii. El a avut întrupare
reală. ,,Oricine nu mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este antihrist; cine nu
recunoaşte mărturia Crucii este de la diavol’’. Altă învăţătură referă la Judecata şi Învierea
viitoare: ,,Cine zice că nu este înviere şi judecată viitoare, acela este întâiul născut al lui
Satan’’.
În privinţa ierarhiei bisericeşti, Sf. Policarp menţionează doar două trepte: preot şi
diacon, fiindcă la acel moment în Filipi nu exista episcop.
Episcopul Policarp al Smirnei rămâne una dintre personalităţile creştine de seamă ale
secolului al II-lea.