VI Gerontologie

1 Bolile cronice parazitează îmbătrîhirea

Factorii favorizanţi:
• 1) vîrsta: cu cit vîrsta este mai înaintată, cu atît subiectul este a expus ca, o dată cu o îmbolnăvire sau
alta, să iacă un sindrom de imobilizare, adică o complicaţie de temut nu atît prin afectarea prognosticului
vital imediat, cît mai ales prin perspectiva evoluţiei ulterioare, generatoare de alte complicaţii si a
dificultăţilor de îngrijire. O latură importantă a factorului vîrsta, care favorizează imobilizarea, este
declinul senzorial;
• 2) terenul: cu referire îndeosebi la tipologia neuropsihică, subiectii anxioşi, depresivi, cei predispuşi la
îmbolnăviri psihosomatice fiind mai expuşi să facă un sindrom de imobilizare.
• 3) conduita anturajului familial, social, de îngrijire medicală, poate constitui un factor favorizant,
dar tot atît de bine, în anumite situaţii această conduită poate deveni chiar factor determinant.
Factorii determinanţi
• afecţiunile grave severe, invalidante, care impun^imobilizări de lungă durată: accidentele vasculare
cerebrale şi cardiace, fracturile, intervenţiile chirurgicale în primul rînd, apoi în ordine descrescîndă
tulburările respiratorii, crizele psihice, alterările stării generale în urma unei boii intercurente, situaţii
care la adult nu sînt urmate de imobilizare, la vîrstnic însă sînt însoţite de un risc mare de complicare cu
un sindrom de imobilizare. Sînt condiţiile specifice, cunoscute în geriatrie ca realizînd tabloul:
„imobilizarea prelungită la pat a bătrînului".
• afecţiunile psihice este vorba, mai ales, de stări variate de depresie cu apatoabulie, negativism (însoţite
de mobilitate spontană foarte redusă), care, netratate corect, sau tratate fără să se ţină seama de
prelungirea excesivă a imobilizării, se complică relativ repede cu un sindrom de imobilizare, în care
evoluţia spre deteriorare este rapidă, bolnavul devenind repede caşectic (prin denutriţie şi deshidratare),
incontinent şl confuz.
Tot o circumstanţă psihică este imobilizarea pe care şi-o impun unii subiecţi, care nu au motive
organice somatice (examenul neurologic este normal), din teama exagerată pe care le-a provocat-o o
criză, episodică, integral reversibilă, de vertije benigne, un atac ischemic tranzitoriu (şi acesta
reversibil), o cădere soldată cu o leziune osteo-articulară fără gravitate şi fără urmări (contuzie, entorsă).
• Un sindrom de imobilizare de natură iatrogenă poate fi indus de tratarea incorectă, a unor stări de
agitaţie psihomotorie reversibile, de scurtă durată, care apar la unii vîrstnici, ca urmare a unor stări
conflictuale în familie şi, mai ales, legat de schimbarea bruscă a mediului (internare în spital, în cămin-
spital, transferuri nepregătite psihologic, pe care bolnavul le înregistrează ca intenţii ale unităţii de a se
debarasa de el, nemai fiind nimic de făcut),aşa-zisul „sindrom de inadaptare" , „criză confuzională de
internare", expresie a incapacităţii sau insuficienţei de adaptare a vîrstnicuîui. Această stare episodică,
reactivă şi reversibilă în interval de ore — zile, este etichetată cu uşurinţă drept «temenţă, psihoză gravă
şi se iniţiază un tratament tranchilizant energic, neindicat în aceste cazuri, care induce o imobilizare, cel
mai adesea greu reversibilă, definitivă, care se complică repede cu permanentizarea stării confuzionale,
incontinenţă şi escure.
• unele afecţiuni benigne, cu evoluţie scurtă, unele boli acute intercurente, care se remit, simple
indispoziţii, pot sta la baza instalării unui sindrom de imobilizare.
2 Îmbătrânirea normală şi patologică

De cele mai multe ori procesele naturale, fiziologice de îmbătrânire se suprapun cu patologia
supraadaugata , astfel că delimitarea între normal şi patologic se face greu. În practică raportarea la
normal se face având ca referinţă normalul adultului, ceea ce nu corespunde realităţii deoarece
bătrâneţea nu este o boală. Printre modificările frecvente apărute la vârstnic se numără: modificări
neurologice, modificări ale pielii şi ale fanerelor, scăderea acuităţii vizuale şi auditive, scăderea
toleranţei la efort, hipomnezia, hiposmia etc.
În ceea ce priveşte interpretarea datelor de laborator, se preferă termenul de “valori de referinţă ”
în locul “valorilor normale”. Tensiunea arteriala creşte cu vârsta, astfel că valori de 160 mm Hg maxima
şi 95mm Hg minima sunt considerate fiziologice.
Glicemia, colesterolemia, ureea, acidul uric, creatinina au valori superioare celor normale ale adultului.
VSH-ul poate depăşi 15 mm la 70 de ani, în special la femei. Proteinemia scade, numărul de hematii este
diminuat, ca şi cel al limfocitelor.
Principalele afectiuni ale persoanelor vârstnice sunt:
- Demenţele
-Arterioscleroza cerebrala difuză
-Accidente vasculare ischemice tranzitorii
-Parapareza cronică
-Geropatologia digestivă

⁻ Patologia esofagiană( diverticulii esofaringieni; hernia hiatala; refluxul gastro-esofaringian;

spasmele esofaringiene difuze)
⁻ Ischemiile digestive
⁻ Patologia abdomenului (Colecistita acuta, Angiocolita acuta,ocluziile intestinale,colita
ischemică,apendicita acută)
-Diabetul zaharat –îmbătrânit și senil (tardiv)
-Geropatologia sângelui (anemiile, LLC-leucemia limfatică cronică)
-Geropatologia aparatului locomotor (osteoporoza,fracturile)
-Căderile(„Drop attacks"/ prăbuşiri bruşte, Pierderea echilibrului, Împiedicări şi alunecări, Alte
tulburări ale mersului, Ameţeala /vertijul, Lipotimia, Pierderea cunoştinţei, Vertijul postural)

3 Există mai multe tipuri de îmbătrânire.

1. îmbătrânirea fiziologică în care vârsta cronologică coincide cu cea biologică
2. îmbătrânire nefiziologică , care poate fi prematură ( vărsta biologică corespunde unei vărste
calendaristice mai mari) sau accelerată ( ritmul de îmbătrânire se accelerează la un moment dat)
3. îmbătrânire asincronă în care aparatele şi sistemele au ritmuri diferite de îmbătrânire şi apare
îmbătrânirea predominent cardio-vasculară , cerebrală sau articulară

În linii mari bolile vârstnicilor se pot clasifica în felul următor:

- boli comune ale vârstelor anterioare;
- boli comune ale vârstelor anterioare, dar cu tablou clinic, evolutie şi prognostic particular vârstei a
treia;
- boli senile, specifice vârstnicului.
Aspecte medicale în geriatrie
I. Tulburări psihice şi neurologice

Tulburările neuro-psihice includ modificările la limita normalului precum şi patologia bine

definită.
Frecvenţa afecţiunilor psihice creşte proporţional cu vârsta. Aceste tulburări pot fi împărţite în
felul următor:
- afecţiuni psihice cu debut anterior îmbătrânirii, comune şi altor vârste, care nu caracterizează
vârstnicul;
- afecţiuni psihice cu debut la vârsta înaintată care intră în cadrul “îmbătrânirii cerebrale”.
Pe masura îmbătrânirii suferinţa psihică se îmbină cu cea somatică, iar delimitarea este greu de
realizat.
Pe de altă parte există şi o serie de factori care favorizează apariţia unui dezechilibru psihic la
vârste înaintate şi dintre aceştia ar fi de precizat următorii:
a) Modificări în statutul familiei şi de coabitare
- plecarea copiilor din casa părintească;
- restrângerea condiţiilor de locuit;
- părăsirea locuinţei pentru a locui cu unul dintre copii sau într-o instituţie pentru vârstnici;
- relaţii nearmonioase între generaţii;
- decesul unuia dintre parteneri;
-diminuarea veniturilor materiale.
b) Modificări în statutul profesional şi ocupaţional
- retragerea din activitatea profesională- pensionarea;
- pierderea rolului şi statutului social;

Tulburarile neurologice ale îmbătrânirii cuprind două aspecte şi anume: îmbătrânirea fiziologică
şi modificările de ateroscleroză.
Cea mai mare parte a patologiei este reprezentată de accidentele vasculare cerebrale.
Modificările funcţionale din cadrul senescenşei senile sunt abolirea reflexelor, lentoarea mişcărilor,
reflexe oculare (fotomotor şi de acomodare) lente.

Tulburările de somn
Durata somnului la vârstnic este mai mică, 6 ore fiind în limita normalului.
În practică acuzele subiective ale pacientului în ceea ce priveşte durata somnului trebuiesc analizate cu
discernământ pentru a deosebi dissomnia reală de falsa insomnie. Dissomnia include tulburări cantitative
cum este hiposomnia sau tulburări calitative ( somn superficial, tulburări ale ritmului normal).
Ca urmare a hiposomniei cu vârsta creşte consumul de hipnotice.
Cu înaintarea în vârstă se constată o diminuare a somnului de noapte şi a stării de veghe diurnă,
deoarece se recuperează veghea nocturnă prin somn diurn. Se formează astfel un cerc vicios în care
somnul de zi împiedică somnul nocturn.
Un factor care perturbă somnul de noapte la vîrstnic este hipertrofia de prostată, sau refluxul
gastro-esofagian. Refluxul poate fi împiedicat prin
1. alimentaţie corectă seara: cina cu 2 ore înainte de culcare, evitarea meselor copioase, evitarea
preparateor greu digerabile cum ar fi grăsimi, prăjeli, sosuri, alcool;
2. culcarea într-o postură ridicată, pe o pernă înaltă.

Alte cauze ale insomniei sunt bolile reumatice care de regulă au orar nocturn, crampe musculare
ale membrelor inferioare prin tulburări circulatorii, tuse rebelă.
Tratamentul insomniei va avea în vedere în primul rând cauzele. În primul rând se vor trata
factorii şi bolile care provoacă insomnia ( adenom de prostată, reflux gastro-esofagian, reumatism,
bronşită etc. ). Dacă nu se identifică astfel de cauze , se începe o corectare nemedicamentoasă, folosind o
terapie educaţională. Aceasta constă în:
- culcarea la aceeaşi oră, de preferat mai devreme şi eventual după o mică plimbare;
- masa de seară cu 2 ore înainte, nu trebuie să conţină alimente sau băuturi iritante, ceai, cafea sau
medicamente pe bază de antinevralgic;
- nu se va fuma înainte de culcare deoarece se exită sistemul nervos prin eliberarea de adrenalină;
- se evită discuţiile aprinse, controversele;
- aerisirea camerei înainte de culcare ;
- o baie caldă are efect sedativ;
- ingestia unui pahar de lapte, ceai de tei sau consumul unui măr;
- creearea unei atmosfere prielnice: pat bine făcut, confortabil, linişte, intimitate;
- o postură mai ridicată pentru cei cu reflux gastro-esofagian;
- tehnici de relaxare ca hipnoza sau masaj.

Numai după ce au fost epuizate aceste metode se va trece la tratament medicamentos. Diversele
hipnotice au efect toxic la vîrstnic, provocînd hipotensiune, agitaţie, agresivitate, confuzie, ataxie,
halucinaţii. Barbituricele şi tranchilizantele, administrate în cure lungi , determină imunodepresie cu
apariţia unor infecţii microbiene şi fungice cronice.

Tratamentul cu hipnotice trebuie să fie discontinuu, cu reducerea progresivă a dozei şi pauze de 3-4 zile.