SECTORUL SERVICIILOR BANCARE IN

CONTEXTUL PROVOCARILOR CRIZEI

ECONOMICE GLOBALE
 CUPRINS

Capitolul I. SECTORUL SERVICIILOR BANCARE ÎN ROMÂNIA

I.1. Evoluţia sistemului bancar în România……………………………………………………….3
I.2. Particularităţi ale sectorului românesc al serviciilor bancare……………………………………...5

Capitolul II. SECTORUL SERVICIILOR BANCARE ÎN CONTEXTUL

CRIZEI FINANCIARE INTERNAŢIONALE
Sistemul bancar pe parcursul anului 2008………………………………………………………...7
Evoluţia sectorului bancar în anul 2009…………………………………………………………..8
Previziuni pentru sistemul bancar în 2010……………………………………………………….10

BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................…...12

2
 I. SECTORUL SERVICIILOR BANCARE ÎN ROMÂNIA

Băncile reprezintă instituţii financiare care concentrează mijloacele de plată şi acordă credite.
Rolul băncilor în funcţionarea economiei de piaţă este unic, special, comparativ cu cel al altor
agenţi economici din cadrul aceluiaşi sector financiar sau din cel real, întrucât dezvoltarea
bancară asigură structura necesară funcţionării economiei de piaţă. Afirmarea rolului unic al
băncilor este dată de funcţiile principale pe care acestea le îndeplinesc, care privesc:
 alocarea eficientă a disponibilităţilor băneşti prin furnizarea de credit către sectorul real al
economiei;
 transferul monetar către instituţii şi agenţi economici, potrivit unei politici adecvate Băncii
Centrale;
 asigurarea operaţiunilor de depozit pentru agenţii economici, ca o dovadă de încredere în
stabilitatea şi lichiditatea sistemului bancar.
Forma modernă de organizare bancară îşi are originea în Banca din Amsterdam, creată în
1609, şi Banca Angliei, creată în 1694. O dată cu dezvoltarea transportului maritim şi îndeosebi
a industriei, are loc o perfecţionare a modului de organizare a băncilor.
Pe teritoriul ţării noastre, în secolul XIX, au luat fiinţă Banca Naţională a Moldovei, cu
sediul la Iaşi, în 1857, şi Banca României, cu sediul la Bucureşti, în 1866.
Activitatea bancară reprezintă o afacere ca oricare alta. Banca oferă clienţilor săi - deponenţi şi
împrumutători - servicii diverse, în schimbul cărora primeşte o plată (o sumă de bani). Ea încearcă să
obţină profit pentru proprietarii săi. Bilanţul oricărei bănci evidenţiază că aceasta dispune de
importante active, de un însemnat capital propriu, de numeroase şi voluminoase obligaţii. Trăsătura
caracteristică esenţială a bilanţului unei unităţi bancare (comparativ cu cel al unei întreprinderi
producătoare) este aceea că o mare parte a pasivului băncilor constă din depozitele clienţilor lor
(soldurile conturilor curente ale acestora). Ele lucrează, deci, într-o foarte mare măsură cu mijloacele
atrase.

I.1. Evoluţia sistemului bancar în România

Ţinând cont de faptul că după anul 1990 sectorul serviciilor bancare în România a cunoscut
o creştere importantă - odată cu dezvoltarea şi diversificarea pieţei serviciilor bancare – şi,
totodată, având în vedere gradul de liberalizare a pieţelor financiare, şi potenţialul de dezvoltare
de care dispune sectorul serviciilor bancare, considerăm oportună şi utilă realizarea unei analize
a dimensiunii şi structurii actuale a sectorului bancar
Până la sfârşitul anului 1989, în perioada economiei cu planificare centralizată, sistemul
bancar românesc a fost organizat (ca şi în majoritatea statelor aflate în sfera de influenţă a
Rusiei), după modelul sovietic:
 o bancă centrală se afla în centrul sistemului elaborat de statul român – respectiv Banca
Naţională a României - care deţinea atât funcţii de bancă de emisiune, cât şi unele funcţii de
bancă comercială şi care era situată în stricta subordine a Ministerului Finanţelor;
 alături de BNR funcţionau trei bănci specializate (respectiv, Banca Română de Comerţ
Exterior, Banca de Investiţii şi Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară) şi o
instituţie bancară de economii (respectiv, Casa de Economii şi Consemnaţiuni). Banca
Română de Comerţ Exterior, redenumită ulterior Bancorex, era specializată în finanţarea
întreprinderilor de comerţ exterior, deţinând cea mai mare parte din rezervele valutare ale
ţării; Banca de Investiţii (devenită ulterior Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe
Société Générale), acorda credite pe termen lung şi era responsabilă de finanţarea
investiţiilor; Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară, în prezent Raiffeisen Bank,
finanţa întreprinderile agricole şi industriale. CEC avea funcţiunea de a atrage
disponibilităţile băneşti ale populaţiei, utilizându-le în economie, prin intermediul BNR;
3
 totodată, CEC aloca o parte din resursele sale sub formă de împrumuturi, pentru construcţie
de locuinţe;
 totodată, existau patru bănci străine care aveau rolul de a efectua un număr restrâns de
operaţiuni în valută: Banque Franco-Roumaine, Société Générale, Manufacturers Hanover
Trust şi Frankfurt Bucharest Bank;
 în plus, mai funcţionau un sistem de cooperative de credit (aproximativ 860 de cooperative
de credit) şi peste 6000 de case de ajutor reciproc.
Trecerea la economia de piaţă a impus şi restructurarea sistemului bancar. Sistemul bancar
românesc a cunoscut, în ultimii ani o serie de mutaţii, care au condus la transformarea sa, dintr-
un sistem bancar specific unei ţări cu economie de comandă (la începutul anului 1990), într-un
sistem bancar funcţional, specific unei economii de piaţă. Transformările nu au fost întotdeauna
line, nu au venit întotdeauna din interiorul sistemului, Banca Naţională a României având în
acest proces o misiune dificilă şi un rol hotărâtor, pe linia reglementărilor şi prin supravegherea
bancară exercitată, în ultimii ani cu tot mai multă eficienţă.
Prin Legea nr.33/1991 privind activitatea bancară şi Legea nr.34/1991 privind
statutul Băncii Naţionale a României, s-au pus bazele creării în România democratică a unui
sistem bancar pe două paliere:
- Banca Naţională a României ca bancă centrală cu atribuţii de emisiune, control şi
supraveghere, menţinerea stabilităţii preţurilor
- Sistemul băncilor comerciale, care funcţionează ca bănci de afaceri, universale
sau specializate.
Prin acest sistem se asigură poziţia independentă a Băncii Naţionale în politica monetară şi de
credit şi autonomia societăţilor comerciale cu caracter bancar şi efectuarea de servicii bancare.
Ulterior, în primul trimestru al anului 1998, legislaţia bancară a fost modernizată
substanţial, prin adoptarea unor noi legi bancare: Legea nr. 58/5 martie 1998 privind activitatea
bancară, Legea nr. 101/1998 privind Statutul BNR şi Legea nr. 83/1998 privind falimentul
bancar, iar în anii următori cadrul legislativ a fost perfecţionat, prin emiterea de ordonanţe de
urgenţă, pentru a spori gradul de compatibilitate cu cele mai bune practici europene şi
internaţionale.
În anul 2003, prevederile comunitare (directivele Uniunii Europene) au fost introduse în
legislaţia bancară din România prin: Legea nr. 485/2003 pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 58/1998.
Se poate spune că sistemul bancar românesc, deşi mult avansat în raport cu
celelalte ramuri economice se află încă în perioada de tranziţie, fiind necesare în continuare
restructurarea şi dezvoltarea atât cantitativă, sub aspectul creşterii numărului de unităţi bancare,
cât şi calitativă, în sensul perfecţionării structurilor de operare şi modernizării activităţii,
implementării de produse şi servicii moderne, care să aducă în egală măsură avantaje băncilor şi
clienţilor acestora.
Băncile s-au dezvoltat şi şi-au adaptat oferta în funcţie de cerinţele impuse de
impactul factorilor exogeni asupra economiei reale, precum şi de presiunea din ce în ce mai
evidentă a concurenţei pe piaţa financiar-bancară din România. În consecinţă, evoluţia sistemului
bancar românesc s-a caracterizat concret prin dezvoltarea şi diversificarea produselor şi
serviciilor bancare, creşterea vitezei şi diversificarea sistemului de evidenţă şi control,
informatizarea sistemelor de transmitere a datelor de natură contabilă, statistică şi chiar a celor
privind procesul de transfer.
După anul 1990, sectorul serviciilor bancare a luat o amploare semnificativă, numărul
băncilor comerciale a atins cifra de 45 (inclusiv sucursale ale băncilor străine) – la sfârşitul
anului 1998, comparativ cu 12, câte existau în 1991 (tabelul şi figura nr. 10.1.).Totodată, în
această perioadă s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului şi ponderii persoanelor
angajate (populaţiei ocupate) în activităţi financiare, respectiv de la 39000, la nivelului anului
1990, la 83000 în anul 2003.

4
 Evoluţia structurii sistemului bancar românesc în perioada 1995-2008
1995 1998 2001 2003 2008
Bănci, din care: 24 36 33 30 42
- bănci cu capital integral sau majoritar de 7 7 3 3 2
stat
- bănci cu capital majoritar privat 17 29 30 27 30
Sucursale ale băncilor străine 7 9 8 8 10
Total sistem bancar 31 45 41 38 42
Sursa: Banca Naţională a României

Este de ştiut că în economia de piaţă, sectorul bancar are un rol major, el acţionând
ca „vârf de lance” în promovarea reformei şi în mecanismul autoreglării economice. În
manifestarea lui permanentă, sectorul bancar este o componentă de bază a sistemului economico-
financiar.
Sistemul bancar se constituie şi se dezvoltă ca un sistem deschis, această caracteristică
permiţându-i să-şi organizeze activitatea printr-o mobilizare a resurselor proprii şi să câştige
însuşirea de a se adapta continuu la semnalele pieţei şi la evoluţiile economice în a căror definire
are un rol major
Domeniu relativ nou pentru economia românească, managementul bancar joacă un
rol decisiv în dezvoltarea unei economii sănătoase, bazată pe criteriile economiei de piaţă.

I.2. Particularităţi ale sectorului românesc al serviciilor bancare

Sintetizând, putem aprecia că, la ora actuală, sectorul românesc al serviciilor bancare se
caracterizează prin următoarele elemente particulare:
1 ▪ În pofida aparentei sale diversităţi, piaţa românească este încă subbancarizată în ceea ce
priveşte disponibilitatea reală a serviciilor, atât a celor legate de operaţiunile bancare, cât a celor
legate de credite. Cererea de servicii bancare depăşeşte capacitatea de dezvoltare a acestora ,
chiar dacă principala restricţie pentru creşterea rapidă sectorului bancar este pregătirea adecvată
a personalului.
2 ▪ De altfel, referitor la stadiul sistemului financiar românesc - în ansamblul său - Comisia
Europeană a apreciat, în Raportul privind pregătirea aderării României la Uniunea Europeană,
că „sistemul financiar este foarte subdezvoltat şi încă nu poate oferi o intermediere eficace între
cei care economisesc şi investitori”. La nivelul anului 2001, ponderea activelor bancare în PIB
era de 24,7%, iar totalul creditelor acordate reprezenta numai 10,4% din PIB. Circa 69% din
împrumuturi erau acordate în valute străine.
3 ▪ Totuşi, un element pozitiv se referă la reducerea drastică a ponderii capitalului de stat în
capitalul social al băncilor, de la 50% în 1998 la aproximativ 30% în 2001. În acelaşi timp, s-a
redus şi ponderea capitalului autohton, de la aproximativ 60% în 1998 la 37,5% la sfârşitul
anului 2001.
4 ▪ Totodată, merită amintit faptul că, Raportul Comisiei Europene – din noiembrie 2001 –
aprecia că „sectorul financiar a renunţat la practicile păgubitoare ale trecutului. Băncile aflate în
proprietatea statului au fost curăţate de împrumuturile neperformante (bad loans) şi îndoielnice.
(...) împrumuturile bancare acordate întreprinderilor proprietate de stat nu mai reprezintă decât
10% din volumul total al activităţii de creditare.”
1 ▪ În anul 2003 s-a finalizat procesul de restructurare a sistemului bancar care a debutat cu
măsurile de perfecţionare a legislaţiei bancare în anul 1998 (s-a produs adaptarea legii bancare la
prevederile acquis-ului comunitar, s-au încheiat negocierile pentru înstrăinarea a 25% din
acţiunile BCR către BERD şi CFI ş.a.). La sfârşitul lunii octombrie 2006 a avut loc finalizarea
privatizării Băncii Comerciale Române prin achitarea contravalorii pachetului majoritar de

5
acţiuni de către Erste Bank. Ulterior, banca austriacă a făcut o ofertă avantajoasă salariaţilor
BCR şi a reuşit să preia de la aceştia 7,27 la sută, ajungând să deţină 69,15 la sută din capitalul
BCR la sfârşitul anului 2006.
2 ▪ Volumul activităţii bancare a crescut semnificativ în anul 2003, fapt care a condus la
recuperarea unei părţi importante a decalajului faţă de ţările Uniunii Europene, cu privire la
intermedierea financiară.
3 ▪ Creditele acordate populaţiei au cunoscut o creştere foarte rapidă şi acest lucru a avut
efecte pozitive asupra sistemului bancar, în special în privinţa diversificării riscurilor, dar
totodată, acest lucru dovedeşte şi o ameliorare a credibilităţii acordate de publicul larg
instituţiilor bancare din România, care percepe din ce în ce mai mult băncile ca un partener real.
Trebuie să menţionăm că, eşecurile de pe piaţa bancară produse în perioada 1998-1999, când
sistemul financiar-bancar în ansamblul său a fost afectat de numeroase fenomene de criză, au
slăbit încrederea pe care au avut-o iniţial în sistemul bancar şi nu au mai avut curajul să apeleze
la toate serviciile pe care băncile le puneau la dispoziţie.
4 ▪ Suntem de părere că, în ultimii ani s-a produs un salt extraordinar în mentalitatea
publicului larg care a dobândit maturitatea de a utiliza toate opţiunile pe care instituţiile bancare
le oferă clienţilor pentru ca aceştia să-şi suplimenteze veniturile. De asemenea, apreciem că,
pentru crearea şi menţinerea unui climat de încredere şi siguranţă în instituţiile bancare, acestea
trebuie să coopereze pentru ca sistemul bancar în ansamblul său să funcţioneze coerent (fără
scandaluri şi eşecuri), având în vedere că încrederea segmentelor de clientelă se câştigă extrem
de greu şi se poate destrăma foarte repede.
Această succintă prezentare a virtuţilor şi limitelor sistemului bancar românesc
demonstrează încă o dată rolul fundamental pe care sistemul bancar în ansamblul său îl are
pentru economia tuturor ţărilor. Eficienţa sectorului serviciilor bancare şi a pieţelor financiare în
ansamblu constituie un factor determinant pentru creşterea durabilă a unei ţări.

II. Sectorul serviciilor bancare în contextul crizei financiare internaţionale

În urma aderării ţării noastre la Uniunea Europeană şi a liberalizării pieţei serviciilor, un

număr de 190 instituţii străine şi-au exprimat intenţia de a desfăşura activitate bancară în mod
direct pe teritoriul României, dintre care 174 instituţii bancare, 3 instituţii financiare nebancare şi
13 instituţii emitente de monedă electronică.
Criza financiară internaţională şi creditarea accelerată din ultimii ani au ridicat o serie de
probleme însă, cu toate acestea, sistemul bancar românesc poate fi apreciat ca fiind stabil în
ansamblul său, cu niveluri ale capitalizării, solvabilităţii şi lichidităţii conforme cu cerinţele
prudenţiale.
Criza economică este un concept intens mediatizat în timpul ultimilor ani şi presupune
situaţia în care mediul de afaceri se confruntă cu perspectiva unor schimbări fundamentale, de
obicei neaşteptate, care ameninţă să tulbure în mod semnificativ situaţia socio-economică
prezentă.
Mulţi apreciază că actuala criză financiară îşi are rădăcinile în scăderea dramatică a preţului
locuinţelor în SUA sau în căderea pieţei creditului pentru locuinţe. Această viziune este cel puţin
incompletă. Cauzele fundamentale ale crizei financiare sunt mai adânci, atât de natură
macroeconomică, cât şi de natură microeconomică, lucru menţionat recent de mai mulţi analişti.
Efectele crizei financiare internaţionale s-au extins şi asupra economiei României. Totuşi,
din punct de vedere al impactului direct, sistemul bancar a fost puţin afectat întrucât nu a fost
expus la active toxice, precum şi datorită măsurilor prudenţiale şi administrative adoptate de-a
lungul timpului de către Banca Naţională a României.
Sistemul bancar pe parcursul anului 2008
Printre modificările care au avut în cursul anului 2008 în sistemul bancar din România,
menţionăm următoarele:

6
 înfiinţarea BCR Banca pentru Locuinţe;
 deschiderea unei sucursale a băncii Depfa Bank din Irlanda;
 preluarea activităţii Băncii di Roma – Sucursala Bucureşti de către UniCredit Ţiriac Bank, ca
urmare a fuziunii la nivel european dintre acţionarii celor două instituţii (UniCredit Group şi
Capitalia);
 schimbarea denumirii Băncii Sanpaolo IMI Bank România în Banca Comercială Intesa
Sanpaolo România, ca urmare a fuziunii dintre Intesa SpA şi SanPaolo IMI SpA;
 modificarea denumirii C.E.C. în CEC Bank şi a Băncii Egnatia în MARFIN Bank;
 preluarea ABN Amro de către Royal Bank of Scotland.
În contextul acestor schimbări, la sfârşitul anului 2008, în România funcţionau 43 de
instituţii de credit (42 de bănci şi reţeaua cooperatistă CREDITCOOP). În funcţie de originea
capitalului, două bănci deţineau capital integral sau majoritar de stat (CEC Bank şi Eximbank),
trei bănci aveau capital majoritar privat autohton (Banca Transilvania, Banca Comercială
Carpatica şi Libra Bank), 27 de bănci aveau capital majoritar străin, iar zece erau sucursale ale
unor bănci străine. De asemenea, în componenţa sistemului bancar se regăseşte o organizaţie
cooperatistă de credit autorizată, respectiv Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP cu o
reţea de 19 agenţii şi 124 cooperative. Băncile cu capital integral sau majoritar privat deţineau
94,8 la sută din active (iar băncile cu capital integral sau majoritar străin aveau 88,2 la sută din
total active), în timp ce băncile cu capital integral sau majoritar de stat deţineau o pondere de
numai 5,2 la sută.
Deşi deţin peste jumătate din activitatea sistemului bancar, primele cinci bănci (în funcţie
de mărimea activelor) au continuat să-şi restrângă ponderea, de la 56,3 la sută în decembrie 2007
la 54,3 la sută în decembrie 2008, pe fondul politicilor agresive de atragere de clienţi practicate
de băncile mai mici.
Creşterea gradului de capitalizare a sistemului bancar românesc a continuat şi în 2008, atât
în termeni nominali, cu 19,6 la sută, cât şi în termeni reali, cu 12,6 la sută, în principal datorită
aportului în numerar al acţionarilor. Referitor la ţările care deţin participaţii la capitalul social al
băncilor autohtone şi al sucursalelor băncilor străine, la finele anului 2008 primele trei poziţii în
capitalul agregat au fost ocupate de Grecia (cu 22,4 la sută), de Austria (cu 18,4 la sută) şi, la
mare distanţă, de Olanda (cu 9,2 la sută). Cea mai importantă modificare a prezenţei pe piaţa
autohtonă a revenit Greciei care, începând cu anul 2008, a trecut pe primul loc în clasamentul
participaţiilor străine la capitalul băncilor din România, cu o cotă majorată de la 21,5 la sută la
finele anului 2007, la 22,4 la sută la sfârşitul anului 2008.
România trebuie să-şi adapteze politicile macroeconomice la noul context creat de piaţa
financiară internaţională. Vulnerabilitatea economiei româneşti faţă de turbulenţele financiare
internaţionale şi necesitatea restructurării mix-ului de politici economice în concordanţă cu
provocările generate de acestea au fost semnalate de BNR încă de la finele anului 2007.
Având în vedere noul statut al României, de membru cu drepturi depline al Uniunii
Europene, dar şi contextul generat de criza financiară internaţională, BNR a acţionat, împreună
cu alte autorităţi române, în sensul coordonării şi integrării politicilor naţionale în cadrul de lucru
european.
Până în luna septembrie 2008, caracteristicile sistemului bancar românesc au fost
asemănătoare celor din 2007: sistem solid, dar confruntat cu vulnerabilităţi în creştere, în
contextul adâncirii deficitului de cont curent şi al îndatorării consistente a populaţiei şi
companiilor. În ultimele trei luni ale anului, riscurile la adresa stabilităţii financiare s-au
accentuat pe fondul extinderii crizei financiare la nivel mondial. În ansamblu, vulnerabilitatea
sistemului financiar a crescut în anul 2008, contribuţia factorilor exogeni fiind mai semnificativă
decât a celor endogeni.

7
 În aceste condiţii, Banca Naţională a României a acordat o atenţie deosebită dezvoltării de
proceduri şi instrumente de gestiune a crizelor financiare în conformitate cu responsabilităţile
sale legale. În acest sens, banca centrală s-a implicat în organizarea unui exerciţiu de simulare a
unei crize financiare, a derulat semestrial teste de rezistenţă a sistemului bancar la şocuri
extreme, dar plauzibile, şi a elaborat o serie de documente în domeniul planificării pentru situaţii
neprevăzute. Necesitatea întăririi politicilor de venituri şi fiscală a devenit imperativă în
contextul escaladării crizei financiare şi economice internaţionale şi al iniţierii pe acest fond a
procesului de ajustare a dezechilibrului extern al economiei, aceasta fiind considerată esenţială
pentru refacerea încrederii mediului internaţional în perspectivele economiei româneşti şi,
implicit, pentru minimizarea costurilor economice şi sociale interne ale crizei globale.
În luna aprilie 2009, în cadrul Băncii Naţionale a României a fost înfiinţat un compartiment
de gestiune a crizelor financiare, prin preluarea şi integrarea atribuţiilor de această natură deja
existente în cadrul altor structuri organizatorice ale băncii centrale. Compartimentul deţine un
rol-cheie în dezvoltarea şi actualizarea permanentă a procedurilor de gestiune a crizelor
financiare ale băncii centrale şi în realizarea luărilor de poziţie în domeniu, la nivel european, ale
acesteia. Totodată, noii structuri organizatorice îi revin responsabilităţi pe linia sprijinirii
eforturilor autorităţilor membre ale Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară (CNSF) de
a implementa măsuri destinate întăririi capacităţii lor de a gestiona potenţiale situaţii de criză,
prin asigurarea secretariatului acestui for.
În vederea alinierii la cele mai bune practici internaţionale şi a modernizării procesului de
supraveghere, începând cu anul 2008 cadrul de raportări a fost armonizat cu cadrul standard
recomandat de CEBS pentru realizarea unei singure raportări financiare recunoscute la nivel
european în scopuri de supraveghere – FINREP (Financial Reporting) şi prudenţiale – COREP
(Common Reporting). Totodată, aceste raportări au fost configurate şi integrate în sistemul
electronic de raportări al Băncii Naţionale a României. În pachetul de măsuri luate pentru
asigurarea stabilităţii şi încrederii populaţiei în sistemul financiar autohton, şi separat de măsurile
adoptate la nivelul Băncii Naţionale a României, Guvernul României a decis, începând cu data
de 15 octombrie 2008, majorarea limitei plafonului de garantare a depozitelor de la echivalentul
în lei al sumei de 20 000 euro la echivalentul în lei al sumei de 50 000 euro.

Evoluţia sectorului bancar în anul 2009

Anul 2009 a fost unul dificil pentru sistemul bancar – economia a scăzut cu 7.2%, numărul
şomerilor a crescut cu 75%, cererea de credite a fost extrem de mica, iar restanţele la credite
aproape ca s-au triplat. In acest context, să vedem cum au evoluat profiturile raportate de
şase dintre cele mai importante bănci din România, bănci care împreuna deţin 57.7% din piaţă.

BCR – a obţinut în 2009 un profit operaţional de 3,261.5 milioane lei (772 mil. euro), în creştere
cu 32,1% (sau 792.5 mil. lei) faţă de sfârşitul anului 2008, în timp ce profitul net calculat
conform standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS) a ajuns la 871.7 mil.
lei (206.3 mil. euro), în scădere cu 57% faţă de 2008, însă trebuie să ţinem seama de faptul că
profitul din 2008 a fost “umflat” de vânzarea Asiban.
Dacă nu am lua în considerare vânzarea Asiban, profitul net a scăzut anul trecut cu 43%
comparativ cu anul anterior. În 2007, profitul net al BCR a fost de 924.8 milioane lei, iar in 2006
de 756.3 milioane lei.

BRD – a obţinut un profit brut din exploatare de 2,084 mil. lei (492 mil. euro), în creştere cu
13% faţă de 31/12/2008, în timp ce profitul net consolidat a ajuns la 812 mil. lei (192 mil. euro),
în scădere cu 40% faţă de 31 decembrie 2008. Profitul a fost raportat conform standardelor
romaneşti de contabilitate (RAS).
 De remarcat ca şi BRD a obţinut în 2008 un profit suplimentar datorită vânzării Asiban –
dacă nu am lua în considerare acest profit, scăderea faţă de 2008 ar fi de 29%. În 2007, profitul
net consolidat al BRD a fost de 932 mil. lei, iar în 2006 de 685 mil. lei.
Profitul net al BRD în 2009 calculat conform IFRS a fost de 230.8 milioane euro, mai mare
decât cel înregistrat de BCR.

Banca Transilvania - profitul brut operaţional înainte de provizionare a fost de 610 milioane lei,
cu 96% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce profitul net a ajuns la
61.9 milioane lei, în scădere cu 84% faţă de nivelul din 2008. Dacă nu am lua în considerare
vânzarea Asiban, scăderea ar fi de 65%.
In 2007, profitul net a fost uşor sub 200 milioane lei, iar cel din 2006 a fost de 120
milioane lei (RAS).

Volksbank – în primele noua luni ale anului trecut a înregistrat un profit brut de 41.6 milioane
euro (IFRS), în creştere cu 43% faţă de primele nouă luni din 2008, iar estimările pentru întreg
anul 2009 sunt de 45-48 milioane euro (38-40 mil euro net, respectiv 160-170 mil lei). In 2008,
banca a înregistrat un profit brut de 37.8 milioane euro, în creştere cu 54% fata de 2007.
De remarcat faptul ca Volksbank a reuşit anul trecut să obţină un profit mai mare decât cel
din 2008.

Unicredit Tiriac – în primele nouă luni din 2009, profitul net calculat conform IFRS a fost de
252 milioane lei (225 mil. lei conform RAS), în scădere cu 9% faţă de perioada corespunzătoare
a anului trecut, în timp ce profitul operaţional a crescut cu 15%, ajungând la 465 mil. lei.
Pe întregul anul 2008, Unicredit a raportat un profit net de 352.3 mil lei (216 mil lei RAS), iar în
2007 profitul net a fost de 261 mil. lei.

Raiffeisen (RZB) - în primele şase luni ale anului trecut, RZB a înregistrat un profit operaţional
de 450 milioane lei (106 mil euro), egal cu cel din primele şase luni ale anului 2008, în timp ce
profitul net a fost de 224 mil lei (52.6 mil euro), cu 28.9% mai mic decât cel înregistrat în
aceeaşi perioadă a anului anterior.
Pentru întreg anul 2009, RZB estima ca va obţine un profit net în jurul a 400 milioane lei, în
scădere cu 30-35% comparativ cu profitul net din 2008, care s-a ridicat la 165 mil euro (610 mil
lei). In 2007, profitul net a fost de 314.5 mil lei. Datele sunt calculate conform IFRS.

După un an 2008 absolut spectaculos din punctul de vedere al profiturilor, anul 2009 a fost
unul decent pentru bănci dacă luăm în considerare faptul că cererea de credite pe partea de retail
a fost absolut anemică, însă anul trecut statul a fost clientul perfect, asigurând sistemului bancar
un profit de aproximativ 185 milioane euro conform unor calcule efectuale de Business
Standard.
De remarcat şi creşterea profiturilor operaţionale, ceea ce înseamnă că, dacă in 2010
provizioanele pe care băncile vor fi nevoite să le constituie vor fi mai mici decât în 2009,
profiturile pot creşte semnificativ.
Pe parcursul anului 2009, creditarea a scăzut în intensitate, variaţia soldului creditului
neguvernamental înregistrând câteva luni la rând valori negative. Ponderea creditelor restante în
total credite a crescut de la 4,62% în mai 2008, la 11,47% în mai 2009 şi 13,3% în luna august.
Costul creditelor a crescut simţitor datorită înrăutăţirii mediului economic şi în condiţiile
atragerii de resurse financiare tot mai rare şi mai scumpe. Populaţia şi-a potolit apetitul pentru
creditare, atât datorită majorării costului creditării, dar şi datorită nesiguranţei zilei de mâine, în
condiţiile unei creşteri ale ratei şomajului. Economisirea a crescut pe fondul unor dobânzi la
depozite excesiv pozitive.
 Băncile au trecut de la extazul şi euforia anilor trecuţi la agonie. Numărul unităţilor bancare
a scăzut cu peste 90 de unităţi bancare, iar peste 3000 de angajaţi din bănci şi-au pierdut locul de
muncă.
Cu toate acestea, indicatorii de prudenţialitate au rămas în limitele de stabilitate, deşi o
parte s-au înrăutăţit. Profitabilitatea sistemului bancar a fost pozitivă, deşi profitul băncilor s-a
diminuat. Nici o bancă din cadrul sistemului bancar românesc nu a intrat în incapacitate de plată,
pe parcursul anului 2009.
În pofida adâncirii implicaţiilor crizei financiare mondiale, în cadrul sistemului bancar
românesc nivelurile indicatorilor de prudenţă nu produc îngrijorări majore, dar tendinţa trebuie
monitorizată atent ţinând seama de perspectivele incerte ale economiei mondiale.
Unii specialişti sunt de părere că unul dintre efectele crizei financiare este acela de
restructurare a sistemului bancar în România, ceea ce va duce până la urmă la o creditare
responsabilă, în condiţiile în care până nu demult o serie de bănci veneau cu stimulente pentru a
ademeni clienţii. În noile condiţii, băncile vor trebui să inoveze şi să-şi schimbe politicile
manageriale.

Previziuni pentru sistemul bancar în 2010

În ceea ce priveşte prognoza pentru viitor, analiştii agenţiei de rating Moody's au anunţat
într-un raport publicat în martie 2010 ca işi menţin perspectiva negativă asupra sectorului bancar
românesc, ce reflectă condiţiile dificile din economie, şi estimează că împrumuturile
neperformante şi costurile vor rămâne ridicate, afectand rentabilitatea băncilor.
"Până în prezent, băncile au fost capabile să absoarbă şocurile, în pofida profilului lor de
risc, iar pachetul de asistenţă financiară agreat cu Fondul Monetar International şi Comisia
Europeana şi reforma propusă de guvern au atenuat presiunile macroeconomice", se arată în
raportul Moody's.
Perspectiva negativă asupra sectorului bancar român exprimă opinia agenţiei de rating
asupra direcţiei pe care condiţiile de creditare le-ar putea avea în următoarele 12 - 18 luni şi nu
face referire la posibilitatea de îmbunătăţire sau de înrăutăţire a ratingului.
"In 2009, odată cu contracţia semnificativă a activităţii economice şi creşterea şomajului,
leul a intrat sub presiune, restanţele la credite au crescut brusc, iar avansul creditării a încetinit
considerabil, pe fondul aversiunii la risc şi a resurselor limitate de finanţare ale băncilor",
a explicat Nondas Nicolaides, vicepreşedintele agenţiei.
 Majoritatea băncilor româneşti fac parte din mai mari grupuri bancare europene care pot
oferi finanţări subsidiarelor din România.
"Capitalizarea bună a băncilor româneşti şi nivelurile de profitabilitate le-au permis să
absoarba orice şoc imediat din economie, în condiţiile în care băncile-mamă s-au angajat în faţa
FMI să continue susţinerea subsidiarelor lor şi să-şi menţină expunerea pe România", a adăugat
Nicolaides.
Rata de solvabilitate din sectorul bancar românesc este relativ sănătoasă, la peste 14% în
decembrie 2009, iar băncile-mamă ar urma să asigure subsidiarelor locale capital suplimentar în
caz de nevoie, se mai arată în raportul Moody's.
Angajamentul principalelor grupuri bancare străine din Romania de a asigura lichiditate
subsidiarelor de pe piaţa locală în caz de nevoie a redus temerile legate de riscuri, însă nu le-a
înlaturat total, în condiţiile în care acordul de la Viena nu este unul constrângător, mai arată
raportul Moody's.
"Credem ca datoria substanţială pe termen scurt a băncilor din România, de 11 miliarde
euro, respectiv 8% din PIB, formată în principal din imprumuturi bancare, ridica temeri asupra
sectorului bancar. (...) Angajamentul luat de băncile străine, în cadrul pachetului de asistenţă
agreat cu FMI şi CE, de a oferi lichiditate subsidiarelor din România în caz de necesitate a
asigurat un oarecare confort şi a înlăturat orice temeri imediate", se arată în raportul asupra
sectorului bancar românesc publicat luni de agenţia de rating.
 Însă, în pofida normalizării condiţiilor de lichiditate de pe piaţă în cursul anului 2009,
riscurile rămân ridicate, deoarece există posibilitatea ca anumite probleme de lichiditate ale
băncilor-mamă să se reflecte asupra subsidiarelor din România, ţinând cont că angajamentul lor
în faţa FMI nu are caracter obligatoriu, mai susţin analiştii agenţiei de evaluare financiară.
De exemplu, potrivit Moody's, problemele fiscale recente din Grecia ar putea duce la o
comprimare a lichidităţii băncilor elene, care au împrumuturi totale de aproximativ 19 miliarde
dolari în România, care cântăresc aproximativ 16% din totalul creditelor din piaţă.
Agenţia Moody's estimează că profitabilitatea băncilor româneşti va continua să fie sub
presiune, în contextul în care se aşteaptă ca nivelul costului legat de credite să fie ridicat, într-un
mediu macroeconomic încă problematic, arată un raport transmis de agenţia de rating.
Moody's anticipează că provizioanele vor continua să taie semnificativ din profiturile
operaţionale ale băncilor româneşti şi în 2010, cu toate că mai mulţi bancheri sunt de părere că
vârful în ceea ce priveşte costul riscului de credit a fost atins anul trecut.
Pe de altă parte, directorul general al Erste, Andreas Treichl, a declarat, cu ocazia publicării
rezultatelor financiare ale grupului bancar care deţine Banca Comercială Română, că
provizioanele au atins vârful în trimestrul IV al anului trecut în România, iar în 2010 vor scădea.
De asemenea, şi preşedintele BRD SocGen, Guy Poupet, consideră că vârful în ceea ce
priveşte provizioanele a fost depăşit în 2009, dar apreciază că banca pe care o conduce va trebui
să aloce şi în 2010 resurse importante pentru acoperirea riscurilor de credit.
Sectorul bancar din România a fost supus presiunii începând cu mijlocul anului 2008, din
cauza costurilor mai mari de finanţare şi a provizioanelor în creştere, în contextul deteriorării
condiţiilor economice.
 BIBLIOGRAFIE

Capraru, Bogdan - Activitatea bancară – sisteme, operaţiuni şi practici, Editura C.H.

Beck, 2010
Capraru, Bogdan - Sistemul bancar românesc la început de 2010 – moment de bilanţ
Cetină, Iuliana – Marketing financiar-bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2005
Georgescu-Golosoiu, Ligia - Mijloace, modalităţi şi instrumente de plată
Ionescu, C. Lucian – Evoluţia sistemului bancar românesc în perspectiva aderării la
Uniunea Europeană, studiu elaborat în cadrul Programului ESEN, 2
iulie 2002
Isărescu, Mugur - Criza financiară internaţională şi provocări pentru politica monetară
din România
Raţiu, Monica Paula - Economia serviciilor. Provocări, oportunităţi, soluţii, Ed. Universitara
"Carol Davila", Bucureşti, 2009

Banca Naţională a României, Raport Anual 2008

Banca Naţională a României, Buletin lunar, Anul XVII, nr. 189, iulie 2009
www.bnr.ro
www.mediafax.ro