Referat despre Obezitate

Coordonator:Vasile Pancotan
Student:Meszaros Arnold

Facultatea de Geografie Turism Si Sport

Specialitate Kinetoterapie
Alzheimer (boala)
Alzheimer

Cauze, simptome, tratament

Alzheimer este o formă de demență, o boală degenerativă care progresează lent și care are un
impact emoțional puternic asupra întregii familii. Medicii, cercetătorii, oamenii politici și
organizațiile non-profit fac eforturi uriașe pentru a găsi un leac pentru maladia Alzheimer
considerată una dintre cele mai mari amenințări medicale și sociale ale secolului XXI. Iată care
sunt cauzele, simptomele și tratamentul pentru Alzheimer.

Alzheimer – scurt istoric

Boala Alzheimer poartă numele psihiatrului german Alois Alzheimer, care în noiembrie 1901
examinează o femeie de 51 de ani internată la un spital pentru bolnavi psihici din Frankfurt.
Femeia prezenta tulburări cognitive progresive, halucinații, idei delirante și degradare a
personalității sociale. Pacienta este diagnosticată de Alois Alzheimer cu „Boala uitării” și
urmărită apoi timp de 5 ani pentru a fi observată evoluția bolii. După moartea pacientei, Alois
Alzheimer examinează cu atenție creierul femeii și descoperă modificări necunoscute până
atunci. Aceste observații sunt prezentate în 1906 la o conferință a psihiatrilor germani și
publicate, un an mai târziu, într-o revistă de specialitate sub titlul ” O îmbolnăvire particulară a
scoarței creierului”.

Ce este boala Alzheimer?

Afecțiunea numită Alzheimer este o boală degenerativă, lent progresivă a creierului care se
caracterizează prin afectarea memoriei, pentru că în cele din urmă să apară tulburări de
raționament, limbă, percepție, planificare, recunoaștere. Mulți cercetători cred că această
afecțiune este un rezultat al creșterii producției și acumulării unei proteine specifice, numită
proteina beta-amiloid, în creier. Acumularea acestei proteine în creier duce la moartea celulelor
nervoase și implicit la Alzheimer.

Deși unele pierderi de memorie pot să apară, în mod normal, la batrânețe, nu toate sunt semne de
Alzheimer. Cele mai multe sunt simple „uitări”, care nu sunt atât de severe pentru a pune la
îndoiala buna funcționare a creierului. Sunt însă foarte multe cazuri în care se poate ajunge la
demență. Sunt multe boli diferite care pot duce la demență, însă boala Alzheimer este pe departe
cea mai frecventă cauză de demență. Demența este un sindrom caracterizat prin insuficiența de
memorie, afectarea gândirii ( a capacității de a organiza gândurile, de a folosi limbajul, sau
abilitatea de a vedea lumea normal, așa cum este ea). Aceste deficiențe sunt suficient de severe
pentru a afecta viața cotidiană și nivelul normal de funcționare al persoanei în cauză. De cele mai
multe ori demența se înrăutățește în timp.

Probabilitatea de a avea Alzheimer crește substanțial după vârsta de 70 de ani – peste 50% din
vârstnicii care au trecut de 85 de ani pot fi afectați de această afecțiune. Cu toate acestea
Alzheimer nu este o parte normală a procesului de îmbătrânire și nu este ceva ce se întâmplă
inevitabil la bătrânețe. Mulți oameni pot atinge 100 de ani fără să aibă Alzheimer sau orice altă
tulburare neurologică.

Alzheimer – factori de risc

Principalul factor de risc pentru această afecțiune este vârsta. 10% din persoanele care au
depășit vârsta de 65 de ani au Alzheimer și 50% din bătrânii trecuți de 85 de ani suferă de pe
urma acestei boli.

De asemenea există factori de risc genetici pentru Alzheimer. 

„Cele mai multe persoane dezvoltă această afecțiune după vârsta de 70 de ani. Cu toate acestea,
mai puțin de 5% din pacienți se confruntă cu aceasta boală de la 40-50 de ani. Cel puțin
jumătate dintre pacienții cu debut precoce au moștenit mutații genetice asociate cu boala
Alzheimer. Mai mult decât atât, copiii unui pacient cu Alzheimer cu debut precoce, au risc
crescut (50%) să moștenească aceste mutații genetice și să facă Alzheimer. Factorii genetici pot
fi „vinovați” și în anumite cazuri de Alzheimer cu debut tardiv. O formă relativ comună a unei
gene situate pe cromozomul 19 este asociat cu boala Alzheimer cu debut tardiv.” dr. Howard
Crystal, autor medical de articole legate de neurologie.

Specialiștii spun ca boala Alzheimer are legatură cu cromozomii 1, 14 și 21 (trisomia 21

reprezintă cauza sindromului Down), dar pot exista și alte legături cromozomiale. Genotipul
ApoE ipsilon 4, legat de cromozomul 19, proteina care participă la transportul colesterolului și
intervine în procesele de reparație neuronală, este considerat factor predispozant pentru cazurile
sporadice de boală Alzheimer.
Este dovedit faptul că forme comune ale anumitor gene cresc riscul de Alzheimer, dar nu
cauzează invariabil această boală. Cea mai bine studiată genă “de risc” este cea care codifică
apolipoproteina E (APOE). Aceasta genă are 3 forme, una dintre ele, denumită apoE4s, a fost
asociată cu un risc crescut de Alzheimer. De subliniat faptul că nu toate persoanele care au
această formă a genei apoE4 dezvoltă această boală ci sunt mai predispuse decât persoanele care
au celelelate forme ale genei respective.

Experții nu recomandă testarea genetică, pentru gena apoE4, a copiilor care au părinți sau bunici
bolnavi de Alzheimer, pentru că nu există nici un tratament pentru această afecțiune. Când vor
exista tratamente care să împiedice apariția bolii sau să scadă riscurile de Alzheimer, atunci
testarea genetică ar putea avea un sens. 
Multe studii (dar nu toate) arată că femeile prezinta un risc mai mare decât bărbații de a dezvolta
Alzheimer.

Frecvența aparent crescută a bolii la femei a condus la cercetări ample despre rolul estrogenului
în apariția Alzheimer-ului. Studii recente sugerează că estrogenul nu trebuie prescris la femei în
postmenopauză, în scopul reducerii riscului de Alzheimer. Cu toate acestea, rolul
estrogenului în dezvoltarea bolii nu a fost pe deplin dovedit și rămâne în cercetare.

Alți factori de risc pentru Alzheimer includ tensiune arterială ridicată (hipertensiune

arterială), boli coronariene, diabet zaharat și posibil niveluri crescute de colesterol. În
plus, persoanele cu educație formală limitată, care nu au reușit să termine nici măcar 8 ani
de școală prezintă un risc crescut de a dezvolta această afecțiune. Asta nu înseamnă că boala este
inevitabilă la aceste persoane, ci doar că există un risc mai mare de a fi afectați de simptomele
acestei afecțiuni.

O majoritate a pacienților cu sindrom Down vor dezvolta, pe la 40 de ani, modificările cerebrale

specifice bolii despre care vorbim. Deși nu s-a demonstrat științific, unii specialiști susțin
că fumatul crește și el riscul de a dezvolta demență și Alzheimer.

Loviturile în zona cefalică, însoțite de pierderea conștienței, pot constitui și ele un factor de risc
pentru Alzheimer, mai ales în rândul celor care au gena apoE4.

Alzheimer – cauze
Cauzele care provoacă Alzheimer nu sunt cunoscute . Oamenii de știință au elaborat unele teorii,
acceptate în parte, dar tot nu au găsit „rădăcina” problemei. De exemplu, „ipoteza
colinergică” se referă la pierderea neurotransmițătorilor ( cum ar fi acetilcolina) este legată de
unele deteriorări apărute la nivelul creierului. (Acești neurotransmițători ajută neuronii să
funcționeze normal.) Pe baza acestei ipoteze s-a introdus terapia cu inhibitori ai colinesterazei
(enzima care scindează acetilcolina) pentru a se menține astfel o activitate crescută a
neurotransmiterii colinergice inter-neuronale în regiunile cu probleme.
„Ipoteza cascadei amiloide” este cea mai discutată și cercetată cauză a bolii Alzheimer. Aceasta
provine din studiul bolilor ereditare cu debut precoce de Alzheimer. Aproximativ jumătate dintre
pacienții care au dezvoltat Alzheimer cu debut precoce au prezentat mutații genetice care conduc
la producerea în exces la nivelul creierului a unui fragment de proteine numit Abeta (Ap). Mulți
oameni de stiință cred însă că în majoritatea cazurilor sporadice de Alzheimer (cazurile care nu
sunt moștenite) este vorba de prea puțină proteină Ap, mai degrabă decât prea multă producție.
În orice caz, cele mai multe cercetări se îndreaptă către găsirea unor modalități de a reduce
cantitatea de Ap din creier pentru a preveni sau a încetini evoluția bolii.

„Ipoteza alterării și acumulării de proteină TAU”. Ghemurile neurofibrilare patologice

existente în interiorul neuronilor sunt constituite din agregate de proteină „tau”, în cadrul unui
proces de hiperfosforilare. Nu s-a dovedit cu certitudine dacă acest proces provoacă Alzheimer
sau este de natură secundară.

Alzheimer – simptome
Instalarea bolii este treptată și progresează lent. Problemele de memorie, catalogate la început
drept efecte normale ale îmbătrânirii, pot fi primul semn de Alzheimer. Când „scăpările” de
memorie devin foarte dese și prelungite, iar gândirea pacientului se îndepărtează de normalitatea
și acuratețea obișnuită a persoanei în cauză, atunci cu siguranță este ceva mai grav decât
bătrânețea.

În concluzie, pierderile de memorie, în special legate de evenimetele recente (memoria pe

termen scurt) sunt primele semne de Alzheimer. De exemplu, persoana în cauză uită în repetate
rânduri fierul de călcat în priză, sau uită dacă și-a luat medicamentele, ori locul în care a parcat
mașina și chiar cum să conducă o mașină.

La debutul acestei afecțiuni apar, de asemenea, schimbări ușoare de personalitate – apatie, lipsa
spontaneității și o tendință de retragere și chiar o îndepărtare de societate.

Pe măsură ce boala progresează, problemele de gândire se acutizează și apar semne de

deteriorare a unor funcții intelectuale. Persoana în cauză începe să aibă probleme cu cifrele și
alte operații matematice simple, probleme cu înțelegerea a ceea ce citește și cu organizarea
activităților zilnice. La o persoană cu Alzheimer mai pot fi observate și alte perturbări
comportamentale, cum ar fi agitație, iritabilitate, chef de ceartă și chiar incapacitatea de a se
îmbrăca adecvat.

Mai târziu, aceste persoane pot deveni confuze sau dezorientate cu privire la anul, luna sau
ziua în care suntem, nu sunt în măsură să descrie cu precizie locul în care traiesc sau oricare loc
vizitat și cunoscut.

În cele din urmă, pacienții cu Alzheimer se pot rătăci, pot ajunge în imposibilitatea de a purta
o conversație, pot fi necooperanți și iși pot pierde controlul intestinal, inclusiv controlul
 vezicii urinare. În stadiile avansate ale bolii, persoanele în cauză pot deveni total incapabile
de a se îngriji singure.

Cei care dezvoltă Alzheimer la bătrânețe (dupa 70 de ani) mor de alte boli (cum ar fi bolile de
inimă), mai degrabă decât de pneumonie sau alte consecințe ale acestei afecțiuni neurologice.

Asociația Alzheimer din America a stabilit 10 semne specifice acestei afecțiuni. Acestea sunt:

 Pierderi de memorie;
 Dificultăți în îndeplinirea sarcinilor familiare;
 Probleme de limbaj (uită cuvinte sau sensul acestora);
 Dezorientare în timp și loc;
 Judecată slabă sau îndoielnică;
 Probleme cu gândirea abstractă (cum ar fi interpretarea cifrelor sau uitarea unor operații
matematice simple);
 persoana cu Alzheimer încurcă lucrurile;
 Schimbări în starea de spirit sau de comportament;
 Schimbări de personalitate;
 Pierderea inițiativei.

 Alzheimer – diagnostic
 Nu există nici un test de sânge sau de imagistică pentru a diagnostica această
boală. Alzheimer este o afecțiune care se recunoaște prin excluderea altor
boli. Cu alte cuvinte, dacă o persoană dă semne de declin cognitiv suficient de
grav pentru a satisface criteriile de demență; evoluția bolii este în corcondanță
cu această boală și nu există alte afecțiuni cerebrale sau alte explicații mai bune
pentru demență, se ajunge la diagnosticul de Alzheimer.
 Specialiștii spun ca diagnosticul de Alzheimer se poate pune cu certitudine de
100% doar prin examinarea post-mortem a creierului. Cu toate acestea,
metodele moderne – anamneza amănunțită, explorare neuropsihică, și
examene neuroradiologice – pot stabili un diagnostic mai mult decât coerent,
cu o probabilitate de 90%.
 Examenele neuro-psihologice presupun mai multe vizite la specialist care-l va
supune pe pacient unui interogatoriu specific care există cu siguranță și în
limba română ( în America acesta este numit „Mini Mental State Examination”
– MMSE). Interogatoriul conține întrebări simple care testează memoria,
inteligența, atenția, gândirea abstractă, orientarea în spațiu și alte funcții
cognitive, în căutarea unor semne de demență.
 Testul ceasului este un test destul de dificil de trecut pentru un pacient cu
Alzheimer. Acest test, aparent simplu constă în desenarea unui cadran de ceas,
cu cifrele normal așezate și numerotate de la 1 la 12, cu minutarul și orarul puse
la anumite ore. Pentru o persoana sănatoasă, acest test este banal, însă
persoanele cu Alzheimer au dificultăți majore în a executa acest desen, chiar
dacă boala este la debut.
 Examene neuroradiologice, cum ar fi Tomografia Computerizată a creierului,
Rezonanța Magnetică Nucleară (RMN), Tomografia Computerizată cu
Emisiune de Fotoni – SPECT pot constata o atrofie cortică (micșorarea scoarței
cerebrale) și pot permite chiar o diferențiere a demenței degenerative de tip
Alzheimer, față de una vasculară cauzată de mini-infarcte cerebrale.
 Alzheimer- evoluția bolii
 Există 3 faze importante ale bolii:
 Faza incipientă a bolii caracterizată prin dezorientare, inadaptare la situații
noi, pierderea capacității de a iniția anumite activități și de a memora, reacții
greoaie și întârziate, decizii greșite, tulburări în judecată, schimbarea bruscă a
dispoziției, iritabilitate, agitație.
 Faza intermediară se caracterizează prin dificultăți de scriere, citit și în
efectuarea unor operații matematice simple, probleme în recunoașterea
persoanelor apropiate, probleme de logică, pierderea orientării. Persoanele
bolnave sunt suspicioase, geloase și chiar ostile, au probleme în a se îmbrăca
singure și a folosi banii.
 În faza tardivă sau avansată pacienții nu-și mai amintesc anumite activități pe
care ar trebui să le facă zilnic (spălat, îmbrăcat, schimbat, mers la toaletă); au
dificultăți în a mesteca alimentele, a înghiți, în păstrarea echilibrului și merg
greu; comunicarea verbală (prin cuvinte) este deficitară, uneori imposibilă; apar
stări de confuzie, agitație; apare incontinența urinară și fecală.
 Alzheimer – prevenire și tratament
 Dacă vorbim de prevenire, trebuie subliniat faptul că nu există mijloace sigure
pentru a ține departe această afecțiune. În schimb, specialiștii recomandă
menținerea unei activități intelectuale continue, mișcare, o dietă echilibrată,
bogată în fructe și legume, renunțarea la fumat. Anumite medicamente din
categoria antiinflamatoarelor nesteroide (ibuprofen, indometacin, aspirină) pot
scădea riscul de apariție al acestei boli.
 Până în 2006, foarte multe studii (studiul SYST-EUR) au evidențiat că
menținerea presiunii arteriale la o valoare normală a demonstrat o semnificativă
scădere (până la 50%) a riscului de îmbolnăvire.
 În plus, alăptarea face minuni și în acest caz. Un studiu recent arată că
femeile care au alaptat mai bine de 6 luni au un risc mai mic de a face boala
Alzheimer. Și asta pentru că, alăptarea aduce o reechilibrare hormonală
 fiziologică după cele 9 luni de sarcină. Riscul de a face Alzheimer scade chiar
și la femeile care au avut în familie rude diagnosticate cu aceasta boală.
 Alzheimer nu se vindecă; nu există tratament pentru vindecare ci mai
degrabă, pentru ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții
pacientului. În acest caz, tratamentul este bazat pe medicamente și terapie. 
Două clase diferite de produse farmaceutice sunt administrate pacienților cu
Alzheimer, în funcție de severitatea simptomelor. Acestea sunt inhibitori de
colinesterază (înhibitoare ale acetilcholinesterazei) și antagoniști de glutamat
(preparate antagoniste ale NMDA – N-metil-D-aspartat).
 Inhibitori de colinesterază.
 La pacienții cu Alzheimer există o relativă lipsă a unui neurotransmițător al
creierului numit acetilcolină. (Neurotransmițătorii sunt mesageri chimici
produși de nervi cu scopul de a comunica unii cu alții, pentru îndeplinirea
funcțiilor lor.) Cercetări amănunțite au demonstrat că acetilcolina are
capacitatea de a forma noi amintiri. Inhibitorii de colinesterază blochează
defalcarea acetilcolinei și drept rezultat, acetilcolina se păstreaza în creier și
astfel se pot forma noi amintiri. În prezent se folosesc urmatorii inhibitori de
colinestarază: clorhidratul de Donepezil (Aricept); rivastigmina (Exelon);
galantamina (Reminyl, Nivalin, Razadyne). Există și un al patrulea medicament
din această categorie, numit tacrin, dar acesta are mai multe efecte adverse
decât celelalte. Principalele efecte secundare ale inhibitorilor de colinestarază
implică sistemul gastro-intestinal și includ greață, vărsături, crampe și diaree.
 Preparate antagoniste (antagoniști de glutamat).
 Glutamatul este un neurotransmițător excitator major în creier. Una dintre
teoriile specialiștilor sugerează că prea mult glutamat poate fi rău pentru creier
și cauzează deteriorarea celulelor nervoase. Memantina acționează prin
reducerea parțiala a efectului glutamatului pentru a activa celulele nervoase.
Studiile au demonstrat că unii pacienți tratați cu memantină pot avea grijă de ei
înșiși mai bine decat pacienții tratați cu placebo (pilule cu zahăr). Memantina
este un tratament aprobat pentru demență moderată și severă ( sunt și studii
care arată că acest tratament ajută și în ameliorarea demenței ușoare).
 Tratamentul simptomelor psihice.
 Simptomele acestei afecțiuni includ agitație, depresie, halucinații, anxietate și
tulburări de somn. Medicamentele psihiatrice standard sunt utilizate pe scară
largă pentru a trata aceste simptome. În cazul în care aceste comportamente
sunt rare sau ușoare, de multe ori nu necesită tratament medicamentos. În
cazurile în care simptomele de Alzheimer se manifestă des și puternic,
medicamentația devine necesară și medicul specialist ar putea să recomande
antipsihotice, medicamente anticonvulsive, anxiolitice, beta-blocante,
inhibatori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI), benzodiazepine (diazepam
sau valium), sau sedative atipice antidrepresive (pentu tulburările de somn).
 Tratamente noi
 În prezent se lucrează la dezvoltarea de noi terapii și metode de diagnosticare
pentru boli neurodegenerative, cum este și Alzheimer. Este bine de știut că de
câțiva ani se testează un vaccin pentru maladia Alzheimer. În Spania, de
exemplu, 24 de persoane au acceptat să testeze noul vaccin și să fie
monitorizate atent până în anul 2015. În trecut, a mai fost testat un vaccin
asemanator care însă avea foarte multe efecte adverse nedorite și în prezent se
lucrează la îmbunătățirea acestuia. 
Speranțe vin și din Anglia unde cercetătorii au testat un medicament care ar
putea reduce cu până la 90% acumulările de proteine din creier care se
presupune că declanșează această boală.
 Cercetătorii spun că sunt multumiți de rezultatele preliminare ale unui studiu,
efectuat pe 200 de persoane, pe durata a trei luni. Atât voluntari sănătoși, cât și
pacienți diagnosticați cu Alzheimer au luat medicamentul și nu au prezentat
efecte secundare serioase. Noul test clinic va fi realizat pe un eșantion de peste
3.000 de persoane din 21 de țări.
 Îngrijirea pacienților cu Alzheimer
 Cei mai mulți pacienți cu Alzheimer sunt îngrijiți la domiciliu de familie sau
prieteni. Îngrijirea unei persoane cu astfel de probleme poate fi dificilă,
epuizantă atât emoțional cât și fizic. Cu toate acestea, pentru persoana bolnavă,
acest tip de îngrijire poate oferi multe beneficii cu privire la siguranța și
confortul său.
 Din păcate, sunt cazuri în care plasarea persoanei bolnave într-un camin
specializat, devine mai mult decât necesară. Pe măsură ce boala progresează
apar tulburări de comportament și afecțiuni conexe care nu pot fi soluționate
acasă. Mai grav este că, în România nu sunt foarte multe centre competente și
optim dotate care să trateze așa cum se cuvine toate cazurile de Alzheimer. În
aceste condiții, starea pacientului se degradează rapid și confortul fizic și psihic
al familiei se destabilizează. De multe ori, cei care înrijesc astfel de persoane
refuză internarea acestora și îngrijesc bolnavii acasă până în ultimele
clipe. Îngrijirea unui pacient cu Alzheimer înseamnă răbdare, creativitate,
cunoștințe în domeniu și multe alte abilități menite să ajute o astfel de persoană
să traiască decent și demn. În România doar 35.000 de persoane diagnosticate
cu Alzheimer se află în evidențele clinicilor de specialitate, conform unui
studiu al Societății Române de Alzheimer. Medicii spun însă că numărul
persoanelor care suferă de această afecțiune este mult mai mare și în creștere.
 Cum progresează boala Alzheimer?
 Alzheimer este o boală invariabil progresivă, fie că progresează rapid în 2-3 ani
fie că progresează în 25 de ani, se va ajunge inevitabil la o înrăutățire a
simptomelor. Pacienții nu mor de această afecțiune, ci de anumite afecțiuni
 oarecum conexe cu Alzheimer – infecții grave și cel mai des, pneumonie. Asta
pentru că persoanele în cauză au dificultăți de înghițire, de mers pe jos și alte
probleme care deteriorează grav calitatea vieții. Tot ceea ce poate face o familie
care se confruntă cu astfel de probleme este să ofere iubire necondiționată și
suport persoanei care suferă de Alzheimer. Poate că un astfel de pacient nu mai
poate face calcule matematice, dar poate citi cu plăcere o revistă, poate cânta la
un instrument preferat, poate asculta muzică și poate juca o mulțime de jocuri
distractive. Cu ajutorul familiei, a specialiștilor și a medicamentelor adecvate, o
persoana cu Alzheimer poate fi chiar fericită în mijlocul familiei. Provocarea,
furia, frustrarea, apropierea, mila, tristețea și satisfacția sunt trăiri care vor fi
experimentate de toți cei care îngrijesc o persoană bolnavă de Alzheimer. 1

1
http://referate.wyz.ro/referate/alzheimer-boala.html/2