5.3.

Tratamentul kinetic de recuperare în afecţiunile

reumatismale inflamatorii şi degenerative ale umărului

Afecţiunea reumatică ce ridică probleme de recuperare

funcţională din cele mai serioase este în primul rând “Periartrita
scapulohumerală” (PSH), aproximativ 80% din afecţiunile
umărului. Această afecţiune la rândul ei poate cuprinde afecţiuni
diferite având sediul fie la nivelul tendoanelor (tendinite,
tenosinovite), fie la nivelul capsulei articulare (capsulita
retractilă).
Dintre articulaţiile cele mai afectate le enumerăm în ordine
pe cele care dau cele mai mari suferinţe şi anchiloze:
scapulohumerală, subcromiodeltoidiană şi scapulotoracică.
Dintre muşchii cei mai afectaţi enumerăm de asemenea în
ordine supraspinosul cu a sa “tendinită de supraspinos”
îmbrăcând tabloul clinic frecvent de “umăr dureros simplu”,
deltoidul în afecţiunile de capsulită retractilă (împreună cu
rotatorii), bicepsul brahial care face tenosinovită pe tendonul
lungii porţiuni, coracobrahialul şi subscapularul.
Indiferent de locul inflamat, afectarea umărului este
resimţită prin dureri şi blocaj de până la 75% în cazul capsulitei
retractile, necesitând tratament antialgic, antiinflamator şi
kinetic.
Mai sunt de menţionat afecţiunile umărului specifice
tabloului clinic al formelor de reumatism inflamatoriu cronic ca
“Spondilita anchilozantă” şi “Poliartrita reumatoidă”.
De menţionat că în aceste cazuri, afectarea umerilor este de
obicei bilaterală, spre deosebire de celelalte forme care dau
suferinţe de obicei unilaterale. Cu toate că aceste forme sunt
evolutive, prin mijloacele kinetoterapeutice, aplicate corect mai
ales în fazele de acalmie, funcţionalitatea umerilor poate fi bine
menţinută.
În toate cazurile, mijloacele specifice ale kinetoterapiei sunt
eficiente începând chiar din fazele acute prin imobilizări de
scurtă durată şi posturări, continuând cu mult mai mare eficienţă
în fazele subacute şi cronice prin exerciţii pasive, activo-pasive
şi pasivo-active, active şi cu rezistenţă, pentru recâştigarea
mobilităţii articulare şi păstrarea ei, a forţei şi stabilităţii precum
şi a abilităţii.
5.3.1. Principii şi obiective
Ca principiu general, valabil la întreg membrul superior, se
va urmări în primul rând câştigarea şi păstrarea mobilităţii
articulare secondată imediat de câştigarea forţei, îndemânării şi
stabilităţii.
Nu se va lucra niciodată pe fond dureros, în fazele acute (cu
exerciţii dinamice), şedinţa de kinetoterapie va fi precedată după
caz de crio, termo sau electroterapie, masaj şi alte proceduri
fizicale, potrivite pentru combaterea durerii, activarea circulaţiei
sanguine şi creşterea elasticităţii musculare.

A) Combaterea durerii se face în mod eficient prin

tratament medicamentos sau fizical dar din punct de vedere
kinetoterapeutic se va face în mod deosebit prin imobilizare şi
posturi.
Pentru păstrarea mobilitătii se pot adopta posturi alternante,
umărind deschiderea unghiului dintre trunchi şi braţ, începând
cu 30º până la 90º în s.h., iar la cot (dacă e necesar) între 30º şi
până la 120º.
Trecerea de la postura cu deschidere mai mică la alta cu
deschidere mai mare se va face lent, prin mişcări pasive,
autopasive sau active iar timpul posturării poate să dureze de la
câteva zeci de minute până la 1-2 ore ziua şi 2-3 ore noaptea,
urmând a se schimba fie la un unghi mai mare, fie la altul mai
închis.
Posturarea cu articulaţia s.h. închisă sub 30º nu se face,
pentru a preîntâmpina blocarea umărului datorită tendinitei de
supraspinos.
În general, posturarea în poziţii funcţionale corespunde
perioadei acute şi subacute.
După depăşirea acestei perioade acute spre subacută, apoi
spre cronică, sau de remisie clinică, se poate interveni cu
programe de gimnastică medicală şi de recuperare, ceea ce
înseamnă îndeplinerea obiectivelor,respectiv refacerea
mobilităţii, a forţei, abilităţii şi stabilităţii.

b) Recâştigarea mobilităţii în articulaţiile centurii

scapulare
1.Prin adoptarea unor posturi.
- Flexia
 Exerciţiul 1. P.I. dec. lateral, umărul afectat în sus,
m.s. afectat întins pe lângă corp, sprijinit pe o placă melaminată
sau susţinut de kinetoterapeut.I se cere pacientului:T1- ducerea
întregului m.s. întins înainte până la 90º, oprindu-se la unghiuri
de deschidere începând cu 30º, 60º şi 90º. Schimbarea unghiului
de deschidere se face lent, cu prudenţă. Ulterior, flexia poate
merge şi peste 90º, până la 180º;
T2-revenirea în P.I.Exerciţiul se execută lent sub
supravegherea atentă a kinetoterapeutului.
 Exerciţiul 2. P.I. dec. dors. braţul în flexie maximă
-180º (lângă ureche), cotul întins. Un săculeţ de nisip se află
aşezat în 1/3 inf. a braţului fixându-l de suprafaţa căpătâiului
patului în poziţie de extensie.
 - Extensia
 Exerciţiul 1. P.I. dec. dors., m.s. afectat se află întins
în afara marginii patului, în atârnat. Un săculeţ cu nisip poate fi
fixat (cu bandă elastică sau “scai”) în 1/3 inf. a braţului şi un alt
săculeţ ceva mai greu va fi aşezat pe faţa anterioară a umărului.
 Exerciţiul 2. P.I. şezând pe saltea, m.i. flectate din
genunchi, tălpile aşezate pe sol; m.s. întinse, palmele aşezate pe
sol îndărătul feselor cu degetele orientate spre înapoi. Se cere
pacientului ducerea şezutului spre înainte (mâinile şi picioarele
rămânând fixate pe sol) astfel încât unghiul dintre trunchi şi braţ
se măreste treptat. Este un exerciţiu prin care se poate controla
foarte bine extensia din artic. s.h.
- Abducţia
 Exerciţiul 1. P.I. dec dors, braţul sprijinit pe o placă,
cotul extins. Se cere pacientului ducerea întregului m.s. lateral
deschizând artic. s.h. la unghiuri diferite şi menţinerea lor în
aceste poziţii. Deschiderea se va face treptat de la 30º la 60º sau
la 90º până la 160-180º, antrenând în abducţie şi celelalte artic.
ale umărului. Braţul va fi fixat pe placă cu un săculet cu nisip ce
va fi aşezat în 1/3 inf a lui.
 Exerciţiul 2. P.I. şezând pe un taburet cu umărul
afectat spre spalier, cotul flectat 90º. Se cere pacientului să-şi
aşeze cotul şi antebraţul (în abducţie) pe şipcile spalierului la
diferite înălţimi, deschizând unghiul dintre braţ şi trunchi la
amplitudini tot mai mari, 60-90º, 120-150º.
- Adducţia
 Exerciţiul 1. P.I. decubit lateral, aproape de
marginea patului, umărul afectat în sus, m.s. întins. Se cere
pacientului să-şi lase întreg m.s. să “cadă” înainte pe lângă corp
şi pe lângă marginea patului până când m.s. intersectează planul
sagitalal corpului, (adducţie combinată cu flexie).
 Exerciţiul 2. P.I. idem, braţul este dus la spate şi
lăsat să “cadă” până când mâna atinge patul (adducţie combinată
cu extensie).
- Rotaţia internă.
P.I. dec. dors., braţul sprijinit pe o placă abdus 90º, cotul
flectat 90º, antebraţul la verticală. Se cere pacientului să lase
braţul să “cadă” înainte până când palma se aşează pe placă. În
această poziţie este fixat un săculeţ cu nisip în 1/3 a antebraţului.
- Rotaţia externă.
P.I. idem, acelaşi exerciţiu dar antebraţul “cade” spre
înapoi, mâna aşezându-se pe placă cu palma în sus. În 1/3 inf a
antebraţului se va aşeza un sac cu nisip, fixându-l în această
poziţie. Kinetoterapeutul va supraveghea aceste două exerciţii şi
va fixa umărul pentru a preântâmpina mişcările false.

2. Prin mobilizări pasive

- Articulaţia sternocostoclaviculară
 Exerciţiul 1. P.I. dec. dors., umărul de mobilizat la marginea mesei, braţul abdus 90º,
cotul flectat 90º, antebraţul la verticală este sprijinit de kinetoterapeut care se află lateral faţă de
pacient.
Kinetoterapeutul apucă între mâini umărul pacientului, o mână sub umăr şi sub axilă,
cealaltă desupra umărului şi mobilizează umărul ridicându-l în sus (capătul distal al claviculei
este proiectat înainte), în jos (capătul distal al claviculei este proiectat înapoi), spre ureche
(capătul distal al claviculei se ridică), spre torace (capătul claviculei coboară).
Variantă: Acelaşi lucru se poate realize kinetoterapeutul apucând cu o mână sub umăr şi
sub axilă iar cu cealaltă fixează între degete articulaţia sternocostoclaviculară (capătul medial al
claviculei) şi efectuează cu mâna de sub umăr aceleaşi manevre (umărul sus, jos, înainte şi
înapoi).
- Articulaţia acromioclaviculară
Exercițiu: P.I. dec. dors. braţul uşor abdus, cotul flectat, antebraţul pe abdomen,
kinetoterapeutul apucă cu o mână capătul distal al claviculei iar cu cealaltă mână apucă
acromionul. În timp ce mobilizează acromionul în jos, cu cealaltă mână mobilizează capătul
distal al claviculei în sus, sau invers. Manevrele de mobilizare în această articulaţie sunt blânde
deoarece mobilitatea este redusă şi nu permite decât mişcări de alunecare de câţiva milimetri.
 - Articulaţia scapulotoracică.
P.I. dec. lateral cu umărul de mobilizat în sus, kinetoterapeutul se află în faţa pacientului
aplicând o mână pe epolet (partea superioară a umărului) iar cealaltă o introduce pe sub braţul
pacientului (în axilă) şi apucă cu mâna vârful şi marginea medială (spinală) a omoplatului. Cu o
astfel de priză, kinetoterapeutul efectuează manevre de mobilizare a scapulei: spre în afară
(rotaţia externă a scapulei), spre înăuntru (rotaţia internă), spre în jos (coborârea scapulei), spre
în sus (ridicarea scapulei).
Abducţia scapulei se asociază întotdeauna cu rotaţia externă (marginea medială a scapulei
şi îndepărteaza de c.v.) iar adducţia scapulei se asociază cu rotaţia internă (marginea medială a
scapulei se apropie de c.v.).
Şi-n cazul mobilizării scapulei menevrele sunt blânde iar mişcările scapulei nu urmăresc
depărtarea scapulei de torace.
O altă modalitate de mobilizare a artic. scapulotoracice mult mai eficientă este cerîndu-i-
se pacientului să stea în decubit ventral, m.s. pe lângă corp. Kinetoterapeutul stând lateral faţă de
pacient, introduce o mână sub umăr, apucându-l iar cu cealaltă palpează unghiul inferior al
omoplatului, îl apucă între police şi index şi mobilizează scapula cranial, caudal, medial şi lateral
(abducţie-adducţie).

3. Prin tehnici de alunecare

- Alunecarea cranială (în sus)
 Exerciţiul 1. P.I. şezând, braţul abdus 70-80º, cotul şi antebraţul sunt sprijinite pe o masă.
Kinetoterapeutul aşează o mână pe umărul pacientului în dreptul capului humerusului şi-l fixează
iar cu cealaltă mână palpează şi apucă unghiul inferior al omoplatului. Se apasă cu mâna aşezată
pe umăr, în jos, în timp ce cu cealaltă mână împinge omoplatul în sus.
- Alunecarea caudală (în jos)
P.I. idem exerciţiul1. Kinetoterapeutul apucă cu o mână de sub axilă, o impinge în sus în
timp ce cu cealaltă mână fixată cu palma pe omoplat, îl impinge în jos (caudal).
- Alunecarea medială (adducţia )
P.I. şezând pe un taburet. Kinetoterapeutul stând lateral de pacient pe pareta umărului de
mobilizat, apucă braţul pacientului de sub axilă, îl abduce până la 90 de grade, cu cealaltă mână
apucă unghiul inferior al omoplatului. Cu mâna cu care ţine braţul execută adducţia acestuia iar
cu mâna cealaltă apropie unghiul omoplatului de c.v.
- Alunecarea laterală (abducţia)
P.I. idem ca la ex. precedent, kinetoretapeutul execută mişcările în sens opus.
- Alunecarea circumferenţială
P.I. şezând pe un taburet, braţul abdus 90º, cotul flectat. Kinetoterapeutul apucă cu o
mână braţul în 1/3 inf a braţului iar cu cealaltă fixează umărul; execută circumducţii ale
antebraţului, descriind în spaţiu un cerc din ce în ce mai amplu, mişcarea executându-se într-un
sens şi-n celălalt.

4. Prin tehnici de tracţiune.

 Exerciţiul 1. P.I.dec. lateral cu umărul de mobilizat în sus, m.s. de mobilizat aşezat întins
pe lângă corp. Kinetoterapeutul stând în spatele pacientului apucă braţul pacientului cu ambele
mâini din treimea sa inferioară şi-l trage uşor în sus (tracţiune în ax). Se realizează o depărtare a
capului humeral de gleznă. Mişcarea se poate executa şi-n jos(în sens invers) , împingand braţul
pacientului, presând astfel capul humeral în glenă, obţinând astfel o apropiere a margini mediale
a omoplatului de c.v.

5. Mobilizări pasive ale articulaţiei scapulohumerale.

- Flexia
P.I. şezând pe un taburet, m.s. întins pe lângă corp. Kinetoterapeutul stând în spatele
pacientului, fixează cu o mână umărul iar cu cealaltă apucă braţul în 1/3 inf şi execută flexia
pasivă a braţului, uşor, continuu, până la limita de durere, aplicând la sfârşitul mişcării o uşoară
tracțiune.
Variantă: Acelaşi exerciţiu se execută poziţionând pacientul, fie în decubit dorsal, fie în
decubit lateral (cu umărul afectat în sus) sau chiar în ortostatism.
- Extensia
P.I. şezând pe un taburet, m.s. întins pe lângă corp. Kinetoterapeutul stând în spatele
pacientului fixează cu o mână umărul pacientului, iar cu cealaltă apucă braţul în 1/3 inf pe care-l
trage spre înapoi.
Variantă: Acest exerciţiu se poate executa poziţionând pacientul în decubit dorsal,
umărul de mobilizat în afara marginii patului. Kinetoterapeutul stă lateral faţă de pacient, de
partea braţului de mobilizat, fixează cu o mână umărul pe faţa sa anterioară iar cu cealaltă
mobilizează braţul în 1/3 inf. a lui spre în jos, efectuând o extensie moderată.
Tot la fel se poate executa acest exerciţiu poziţionând pacientul în decubit lateral,
kinteoterapeutul stând în spatele pacientului şi procedând ca la exerciţiul anterior.
- Abducţia.
P.I. şezând pe un taburet, m.s. întins pe lângă corp, relaxat. Kinetoterapeutul stând la
spatele pacientului fixează cu o mână umărul iar cu cealaltă apucă braţul pacientului în 1/3 inf. şi
execută abducţia până la limita durerii, terminând cu o uşoară tracțiune.
Variantă: Acelaşi exericiţiu se poate executa poziţionând pacientul în decubit dorsal sau
lateral cu umărul afectat în sus, kinetoterapeutul stând lateral faţă de pacient sau la spatele lui.
- Adducţia.
P.I. decubit dorsal, braţul de mobilizat este susţinut de kinetoterapeut în uşoară abducţie,
cotul flectat 90º, antebraţul şi mâna sprijinită pe abdomen. Kinetoterapeutul fixează cu o mână
umărul pacientului iar cu cealaltă duce braţul pacientului în flexie şi adducţie până când ajunge
să intersecteze planul sagital.
Variantă: Acelaşi exerciţiu se poate executa poziţionând pacientul fie în şezând, fie chiar
în ortostatism.
- Rotaţia internă şi externă.
P.I. decubit dorsal, braţul de mobilizat în abducţie 90º, cotul flectat 90º, antebraţul pe
verticală. Kinetoterapeutul stând de partea braţului de mobilizat fixează cu o mână umărul iar cu
cealaltă apucă antebraţul în 1/3 inf lângă articulaţia pumnului. Din această poziţie
kinetoterapeutul execută rotaţia internă şi externă a braţului coborând spre înainte şi spre înapoi
antebraţul pacientului (umărul, braţul şi cotul pacientului fiind bine fixate).

1. Mobilizări pasive combinate ale umărului

Mişcările în articulaţiile umărului se pot combina în diferite moduri. Cele mai frecvente
combinaţii sunt: abducţie + rotaţie externă; adducţie + rotaţie internă; flexia + rotaţie internă;
extensia + rotaţie externă.
 Combinaţiile pot fi mai complexe asociindu-se trei mişcări: flexie + adducţie + rotaţie
internă; extensie + abducţie + rotaţie externă.

2. Mobilizări autopasive şi exerciţii în lanţ cinetic închis

 Exerciţiul 1: P.I. dec. dors. Braţele pe lângă corp, coatele uşor flectate, mâinile în dreptul
abdomenului, o mână apucă pe cealaltă (mâna sănătoasă apucă pe cea bolnavă). I se cere
pacientului:
T1 – Ridicarea şi ducerea m.s. întinse în sus şi înapoi până când braţele ating urechea
(180°), inspir;
T2 – Revenire în P.I.expir.
 Exerciţiul 2. P.I. patrupedie, m.s. întinse.I se cere pacientului:
T1 – Ducerea mâinilor înainte prin alunecare şi aplecarea trunchiului înainte (deschizând
mult unghiul dintre braţ şi trunchi),inspir;
T2 – Revenire în poziţia iniţială, expir.
 Exerciţiul 3. P.I. ortostatism cu faţa spre spalier, m.s întinse, apucă şipca din dreptul
pieptului. I se cere pacientului:
T1 – Aplecarea trunchiului înainte, până când capul ajunge între braţe,inspir;
T2 – Revenire în P.I.expir.
Variantă: Acest exerciţiu se poate executa apucând doar cu o mână spalierul şi executând
flexia, urmând a executa aceeaşi mişcare şi cu cealaltă mână.
- Extensia
 Exerciţiul 1. P.I şeâzând pe sol, genunchii îndoiţi, tălpile sprijinite pe sol; m.s.
întinse, palmele aşezate pe sol îndărătul şezutului, degetele orientate spre înapoi.
I se cere pacientului:
T1 – Alunecarea mâinilor pe sol spre înapoi, deschizând mult unghiul dintre braţe şi
trunchi,expir;
T2 – Revenire în P.I. inspir.
 Exerciţiul 2. P.I ortostatism cu spatele la spalier, mâinile apucă cu priza de sus şipca
din dreptul şezutului, coatele întinse. I se cere pacientului:
T1 – Extensia trunchiului printr-un pas înainte, capul pe spate, pieptul şi abdomenul duse
înainte,inspir;
T2 – Revenire în P.I. expir.
- Abducţia
 Exerciţiul 1. P.I stând lateral faţă de spalier, m.s întins, mâna apucă şipca din dreptul
şoldului, cealaltă pe şold. I se cere pacientului:
T1 –Genuflexiune, deschizându-se astfel mult unghiul dintre braţ şi trunchi,inspir;
T2 – Revenire în P.I.expir.
 Exerciţiul 2. P.I şezând, m.s (de partea umărului afectat) întins, mâna aşezată pe o
placă melaminată aşezată pe acelaşi plan cu şezutul. I se cere pacientului:
T1 – Înclinarea laterană a trunchiului (spre partea umărului de mobilizat), mâna
alunecând pe placă, deschizând mult unghiul dintre braţ şi trunchi,inspir;
T2 – Revenire în P.I. expir.
Obs. Placa poate fi aşezată orizontal sau oblic în sus.
 Exerciţiul 3. Ex. La scripeţi.
 P.I. stând cu spatele spre spalier, m.s. afectat uşor abdus, celalt m.s. de asemenea abdus;
mâinile apucă capetele unei corzi, petrecută pe un scripete fixat deasupra capului. I se cere
pacientului să execute:
T.1.- M.S. sănătos trage coarda spre în jos, obligând m.s. afectat să se ridice întins în sus;
T.2. Revenire în P.I.
- Adducţia
P.I stând, şezând sau ortostatism, m.s. întinse pe lângă corp. Pacientul îşi apucă cu mâna
sănătoasă antebraţul (de partea umărului afectat) îl flectează puţin şi-l trage până când cotul
intersectează planul sagital al corpului.
- Rotaţia internă şi externă
P.I stând cu faţa spre spalier, m.s. afectat întins înainte, mâna apucă şipca în dreptul
umărului, cealaltă mână o aşează pe umărul afectat.
În acest moment se realizează două puncte fixe ale m.s. ce urmează a fi mobilizat: locul
unde apucă mâna şi umărul.
I se cere pacientului să execute răsuciri ale trunchiului spre dreapta şi spre stânga în jurul
umărului afectat. Când trunchiul se apropie cu pieptul de braţ se realizează în umăr o rotaţie
externă+flexie; când trunchiul se răsuceşte cu spatele spre braţ, se realizează o rotaţie internă +
extensie.
- Circumducţia
P.I. stând cu faţa spre spalier pe care se află fixată o roată de mobilizare a umărului,
având axa în dreptul umărului de mobilizat.
Pacientul aşează mâna pe mânerul roţii şi i se cere să execute mobilizarea roţii
(învârtirea ei).
Recuperarea forţei musculare prin exerciţii active şi cu
rezistenţă şi continuarea dezvoltării mobilităţii
A. Pentru tonizarea muşchilor flexori
 Exerciţiul 1. P.I. decubit dors. m.s. afectat întins pe lângă corp, mâna în supinaţie.
Kinetoterapeutul stă de partea m.s afectat, apucă cu o mână în 1/3 inf. a braţului, iar cu cealaltă
mână apucă palma pacientului.I se cere pacientului să execute:
T.1. Flexia degetelor, a pumnului, a cotului şi apoi a braţului până când braţul ajunge
lângă ureche (flexie 180°). În tot timpul exerciţiului, kinetoterapeutul conduce mişcarea şi opune
rezistenţă.
T.2. Revenire în P.I.
 Exerciţiul 2. P.I. decubit lateral cu umărul afectat în sus, m.s. întins pe lângă corp.
Kinetoterapeutul stă în faţa pacientului, fixează cu o mână umărul pacientului, iar cu cealaltă
apucă în 1/3 inf. braţului. I se cere pacientului:
T.1. Ducerea prin înainte a m.s. afectat contra rezistentei realizată de kinetoterapeut.
T.2. revenire.
 Exerciţiul 3. P.I. idem, braţul în uşoară flexie, întins, aşezat pe o placă melaminată,
pe 1/3 inf. a braţului se află un săculeţ cu nisip. I se cere pacientului:
T.1.- Flexia întregului m.s. contra rezistenţei ce o realizează săculeţul ce alunecă pe
placă;
T.2. Revenire.
 Variantă: În locul rezistenţei ce o realizează greutatea sacului pe placa melaminată se
poate întrebuinţa un elastic al cărui capăt este în mâna pacientului, iar celalăt este fixat undeva
îndărătul pacientului.

B. Pentru tonizarea forţei muşchilor extensori

 Exerciţiul 1. P.I. decubit lateral cu umărul afectat în sus, m.s. întins pe lângă corp.
Kinetoterapeutul stând îndărătul pacientului fixează cu o mână umărul, iar cu cealaltă pe faţa
posterioară a cotului. I se cere pacientului să execute extensia braţului contra rezistenţei realizată
de kinetoterapeut.
Variante: Acest exerciţiu se poate executa, pacientul fiind în decubit ventral, iar
kinetoterapeutul la căpătâi, fixând cu mâinile ambele braţe ale pacientului în 1/3 inf. şi
opunându-se extensiei.
 Exerciţiul 2. P.I. dec. ventral, m.s. afectat atârnă la marginea patului, ţinând în mână
o ganteră. I se cere pacientului să execute extensia m.s pornind din poziţia cu braţul atârnat,
până când m.s. întins se ridică deasupra orizontalei (Exercițiu preluat din metoda Codman).
Variantă: Acest exerciţiu se poate executa efectuâmd doar extensia braţului având cotul
flectat , antebraţul atârnat.

C. Pentru tonizarea forţei muşchilor abductori.

 Exerciţiul 1. P.I. dec. lat. umărul afectat în sus, m.s. întins pe lângă corp;
kinetoterapeutul stă la spatele pacientului cu o mână fixând umărul, cealaltă în 1/3 inf a braţului
în partea sa laterală. I se cere pacientului să execute abducţia braţului contra rezistenţei opuse de
kinetoterapeut. Revenire.
 Exerciţiul 2. P.I. dec. dors. m.s. întins este aşezat pe o placă melaminată iar pe 1/3 inf
a braţului este aşezat un sac cu nisip de 1-3 kg. I se cere pacientului să execute abducţia
întregului m.s. contra rezistenţei date de greutatea săculeţului care alunecă pe placă.

D. Pentru tonizarea forţei muşchilor care realizează

abducţia orizontală
 Exerciţiul 1. P.I. decubit ventral (pe saltea) m.s. întinse abduse 90º, mâinile în pronaţie;
pe 1/3 inf a braţelor se aşează câte un săculeţ (1 kg). I se cere pacientului să execute abducţia
orizontală a m.s. ridicându-le de pe sol contra greutăţii săculeţelor cu nisip.
Variantă: Acelaşi ex. se poate executa de pacient contra rezistenţei ce o poate realiza
kinetoterapeutul care stă depărtat desupra pacientului, aplecat şi contrează mişcarea de abducţie
orizontală. Acest exerciţiu se poate executa ridicând alternativ doar câte un braţ în sus.
 Exerciţiul 2. P.I. idem ca la ex. 1, pacientul se află culcat pe un pat cu braţul afectat
abdus, cotul flectat, antebraţul atârnă la marginea patului, în mână ţine o ganteră.
I se cere pacientului să execute abducţia orizontală a braţului, ridicând braţul de suprafaţa
patului contra greutăţii ganterei (antebraţul rămâne atârnat).
Variantă: Rezistenţa la înălţarea braţului poate fi dată de kinetoterapeut care stă pe partea
braţului afectat şi contrează înălţarea cotului.
E. Pentru tonizarea forţei muşchilor adductori
 Exerciţiul 1. P.I. dec. dors. m.s. afectat este uşor abdus, cotul uşor flectat, antebraţul şi
mâna sunt sprijinite pe abdomen. Kinetoterapeutul stă de partea m. s. afectat, cu o mână fixează
umărul pacientului iar cu cealaltă se opune mişcării de adducţie a m. s. în 1/3 inf. I se cere
pacientului să execute adducţia până când cotul intersectează planul sagital al corpului. Evident
este vorba de adducţie combinată cu flexie.
Variantă: Acelaşi ex. se poate executa, pacientul pornind adducţia dintr-o poziţie cu
braţul mult abdus, adducţia fiind mult mai amplă.
 Exerciţiul 2. P.I. dec. lateral cu umărul afectat în sus, m.s. întins abdus 45º;
kinetoterapeutul stă în spatele pacientului, cu o mână fixează umărul, iar cu cealaltă apucă de 1/3
inf a braţului pe faţa sa medială. I se cere să execute adducţia braţului combinând-o alternativ cu
flexie şi cu extensie.
F. Pentru tonizarea forţei muşchilor care realizează
adducţia orizontală
 Exerciţiul 1. P.I. dec. dorsal, m.s. întinse, abduse 90º; kinetoterapeutul stă lateral faţă de
pacient sau la căpătâiul lui, aşezându-şi mâinile în 1/3 inf a braţelor. I se cere pacientului să
execute adducţia orizontală (ridicarea m. s. spre în sus, întinse) contra rezistenţei pe care o face
kinetoterapeutul, până când m.s. ajung întinse în sus, la verticală.
Variantă: Acelaşi ex. se poate executa, pacientul ţinând în mâini câte o ganteră mică sau
un săculeţ cu nisip. De asemenea se poate executa mişcarea contra rezistenţei date de un elastic
ţinut de un capăt în mână iar celălalt capăt fixat undeva în podea.
 Exerciţiul 2. P.I. dec. lateral, m.s. afectat în sus abdus 90º, întins la verticală;
kinetoterapeutul stă la spatele pacientului, cu o mână fixează umărul iar cu cealaltă în 1/3 inf a
braţului.I se cere pacientului executarea adducţiei orizontale (ducerea m.s. întins înainte şi-n
jos) kinetoterapeutul contrând mişcarea.
G. Exerciţii pentru refacerea forţei muşchilor care
realizează rotaţia internă şi externă.
P.I. dec. dors., braţul abdus 90º, cotul flectat 90º, sprijinit pe o masă antebraţul la
verticală. Kinetoterapeutul stând lateral faţă de pacient de partea braţului afectat, cu o mână
fixează braţul în 1/3 inf iar cu cealaltă apucă antebraţul desupra articulaţiei pumnului. I se cere
pacientului să execute coborârea antebraţului spre suprafaţa mesei (rot. int.) contra rezistenţei
realizate de kinetoterapeut.
Variantă: Acest exerciţiu se poate executa contra rezistenţei date de un elastic al cărui
capăt este ţinut în mână de pacient, iar celălalt capăt este fixat undeva în spatele pacientului.
Acest exerciţiu din aceeaşi poziţie şi-n acelaşi mod se poate executa şi pentru rotaţia
externă, în sens invers (antebraţul coboară spre suprafaţa mesei, în jos, spre înapoi).

H. Exerciţii pentru refacerea forţei muşchilor la

mişcarea de circumducţie
 Exerciţiul 1. P.I. dec. dors. umărul afectat în afara patului, m.s. întins, uşor abdus;
kinetoterapeutul stă lateral faţă de pacient pe partea braţului afectatşi cu o mână fixează umărul
pacientului iar cu cealaltă apucă desupra cotului. I se cere pacientului să execute circumducţii
ale întregului m.s. contra rezistenţei dată de kinetoterapeut.
Variantă: Acelaşi exerciţiu se poate executa pacientul fiind poziţionat în decubit lateral
cu umărul afectat în sus; kinetoterapeutul apucă ca în exerciţiul precedent braţul pacientului,
căruia i se cere să execute circumducţie contra rezistenţei realizată de kinetoterapeut. Mişcarea
se execută într-un sens şi-n celălalt. De asemenea, poziţia pacientului poate fi şi de şezând sau
ortostatism, mişcarea şi rolul kinetoterapeutului fiind aceleaşi.
 Exerciţiul 2. P.I. stând lateral faţă de spalier, m.s. întins lateral (abdus 90º), mâna apucă
mânerul roţii de mobilizare a umărului care se află fixată pe spalier, al cărui ax se află în dreptul
umărului. I se cere pacientului să execute circumducţii ale braţului, învârtind roata într-un sens
şi-n celălalt, învârtirea roţii fiind reglată de un sistem de frânare.
5.3.3. Recâştigarea abilităţii mişcărilor controlate şi a
stabilităţii umărului
 Exerciţiul 1 (ex. cu bastonul) P.I. stând depărtat, m.s. întinse în jos, mâinile apucă
capetele unui baston ţinut în dreptul bazinului. I se cere pacientului:
T1 – ridicarea bastonului prin înainte în sus (ms. întinse) până deasupra capului;
T2 – coborârea bastonului la ceafă (coatele se flectează);
T3 – revenire în T1;
T4 – revenire în P.I.
 Exerciţiul 2. P.I. idem. I se cere pacientului:
T1 – ridicarea capătului bastonului lateral spre dreapta în sus (bastonul ia poziţia
verticală) cealaltă mână ajunge în dreptul abdomenului;
T2 – revenire în P.I.;
T3 – idem pe partea stângă;
T4 – revenire în P.I.
5.3.4. Tratamentul kinetic în diferite afecţiuni
reumatismamale abarticulare
Umărul dureros acut
În criza de umăr dureros acut, din punct de vedere kinetic în prima fază se recomandă
tehnicile anakinetice, poziționare cu braţul în uşoară abducţie, cotul flectat, mâna cu palma spre
piept. În decubit dorsal se păstrează aceeaşi poziţie adică braţul abdus (o perniţă sub axilă) şi o
altă pernă sub umăr.
După 2 – 3 zile, când durerile au încetat, în urma tratamentului medicamentos, se poate
trece la exerciţii kinetice. Vor fi preponderente exerciţiile autopasive (pacientul învăţând
exerciţiile şi executându-le până la limita durerii).
Se va trece treptat la exerciţii activo-pasive şi pasivo-active apoi la exerciţii active.
Execuţiile vor fi lente, cu repetări suficiente şi pauze de odihnă între exerciţii şi serii pentru
refacerea mobilităţii în toate articulaţiile umărului.
Exerciţiile vor fi analitice, pentru fiecare articulaţie în parte, pentru fiecare plan de
mişcare separat.
În continuare, exerciţiile care se recomandă sunt cele active şi cu rezistenţă pentru
refacerea tonusului muscular.
Toate exerciţiile sunt nominalizate în programele anterioare.
Umărul dureros simplu
Este o afecţiune care beneficiază din punct de vedere kinetic de metodologia de tratament
amintită anterior, perioada repausului iniţial nu are însă acelaşi caracter absolut, uneori nici nu
este necesar, putându-se trece direct (în paralel cu tratamentul medicamentos) la exerciţii
autopasive, pasivo-active, activo-pasive şi active. Se vor identifica limitele de durere şi se vor
evita. Apoi treptat se vor aborda toate mişcările în toate axele şi planurile, cu amplitudini care
treptat trebuie să atingă maximum de valori articulare şi un tonus muscular bun.
Umărul blocat
Este o formă gravă de afectare reumatică a umărului şi pune probleme dificile de
recuperare în sensul duratei tratamentelor la care programele de kinetoterapie sunt dominante.
În acest gen de afecţiune sunt indicate exerciţiile kinetice în apa termală.
În blocajele strânse este necesar a se porni de la tehnicile de alunecare şi tracţiune a
capului humeral în articulaţia scapulo-humerală şi de mobilizare a articulaţiilor centurii
scapulare. (Metoda Codman)
Sunt de asemenea indicate, în perioadele de odihnă (diurne şi nocturne), posturările în
atele seriate, variindu-se unghiurile de deschidere, mai ales în mişcările de flexie şi abducţie.
Se trece treptat de la exerciţiile pasive (amplitudine până la limitele dureroase), la
exerciţii active şi cu rezistenţă, terminând mişcările cu uşoare arcuiri.
Exerciţiile vor fi analitice pe fiecare articulaţie în parte, în fiecare axă şi plan de mişcare.
În formele de reumatism inflamator (spondilita anchilozantă, poliartrita reumatoidă),
tratamentul kinetic este nuanţat în funcţie de faza în care se află boala (acută, subacută, cronică)
şi stadiul bolii (incipient sau avansat). Sunt afectate mai ales amplitudinile de mişcare în flexie şi
abducţie, tratamentul kinetic fiind (în fazele acute) de imobilizare, posturare iar în perioadele de
acalmie, de mobilizare prin exerciţii pasive, active şi active cu rezistenţă, vizând recâştigarea
amplitudinii de mişcare, a tonusului muscular, a abilităţii şi a stabilităţii.
Cele mai indicate sunt exerciţiile active, sporturile terapeutice şi de agrement şi înotul
terapeutic.
Cel mai important lucru este ca tratamentul kinetic să se facă continuu, fără întrerupere,
zilnic, având în vedere caracterul cronic, evolutiv al bolii.
Pot fi concepute şi executate programe minimale adaptate pentru a fi executate acasă, la
serviciu (în pauzele de lucru), în concediu, în zilele libere de sfârşit de săptămână, în săli sau în
aer liber, în excursii etc., asociind la mişcările umărului şi a membrelor superioare şi exerciţii de
respiraţie, accentuând inspirul şi expirul, amplitudinea în articulaţiile sternocostale şi
vertebrocostale fiind foarte importantă.